Când mergem la biserică, poate că obosiţi şi cu mintea împr㺬ti¬ată, adesea, nu reuşim să reţinem prea multe din rugăciunile care s au spus acolo, dar experienţa ne marchează şi dacă ne întreabă cineva răs¬pundem: am fost la biserică. Asta spune totul. Întrebaţi fiind, răspun¬dem: am fost la şcoală, am fost la discotecă, pe stadion la meci, am fost la o înmormântare sau la o nuntă. Cu toate că putem aminti sau nu în discuţia pe care o purtăm despre ce s-a întâmplat acolo, care a fost mesajul sau faptul concret care ne-a adus în acea circumstanţă, cea mai importantă rămâne experienţa generală la care ne cheamă mediul res¬pectiv.
În exemplele pe care le vom da în continuare trebuie observat că, aşa cum demonstrează McLuhan, în spatele fiecărui mediu de comuni¬care, pe fondul căruia ni se transmite un mesaj anume, se află o mul¬ţime de alte medii de comunicare, fiecare cu mesajul său caracteristic, care se suprapun unul peste altul. Toate acestea au o pedagogie proprie care întotdeauna rămâne invizibilă. Să luăm ca prim exemplu mediul descris de stadion.
Ce înseamnă a merge pe stadion pentru a urmări un meci de fotbal oarecare? Să spunem că obiectul prezenţei noastre pe stadi¬on este meciul dintre Steaua şi Dinamo. Acesta constituie mesajul prin¬cipal care ni se transmite. Care sunt însă celelalte mesaje sau medii de comunicare pe care le experimentăm, care este pedagogia la care sun¬tem expuşi dincolo de meciul concret la care asistăm?
Este vorba mai întâi de mediul sportiv, ca atare, care înseamnă competiţie, performanţă, agilitate, câştigători, î
nvinşi, adică o mul¬ţime de stări de spirit, valori sau mesaje care ni se comunică. Mai este şi mediul definit de atmosfera stadionului, care presupune ideea de spectacol, de zgomot, de implicare emoţională - strigăte, certuri şi chiar bătăi. Acestea sunt mesaje inerente stadionului. Pe urmă, este mediul descris de jocul în sine. Fotbalul, spre deosebire de tenis, este un joc de echipă, un joc destul de violent în comparaţie cu alte sporturi (voleiul), foarte rapid şi suficient de spectaculos. Indiferent de meciul urmărit - echipele care joacă - starea de spirit pe stadion va fi caracterizată de o emoţie puternică, de agitaţie, nervi, de dorinţa de a învinge, satisfacţie, glume sau înjurături. Foarte puţin probabil este ca pe stadion cineva să parcurgă o stare de linişte interioară, de interiorizare, de reflecţie sau să fie marcat de dorinţa de a lăsa de la el.
Aşadar, mediul este capabil nu numai să ne transmită nişte mesaje mai importante chiar decât mesajul pretext al procesului de comuni¬care (în exemplul nostru, meciul Steaua - Dinamo), dar, mai mult, creează premisele unor comportamente specifice. El configu¬rează expe¬rienţa având un rol covârşitor în modelarea sau influen¬ţarea comorta¬mentelor, indiferent de intenţia sau dispoziţia cu care participăm la comunicare.
Într-o discotecă nu poţi să porţi decât anumite discuţii, să ai numai un anumit tip de atitudine. Acolo oamenii se distrează, îşi excită simţu¬rile prin muzică, băutură, ritm etc. Semiîntunericul, glumele, râsul, zgomotul, fumul de ţigară, dezordinea, gesturile lascive, provocatoare sunt doar câteva din constantele acestui mediu, care marchează sau definesc comunicarea, gândurile şi comportamentul celor care se află într-o discotecă. Forţa de persuasiune a acestei atmosfere este atât de puternică, încât este extrem de greu ca să se manifeste cineva altfel decât îi dictează acest climat general.
Alte stări de spirit, gânduri şi sentimente presupun medii precum stadionul şi discoteca, şi altele - biserica şi şcoala. Primele conduc, în general, la excitarea simţurilor, a emoţiilor şi la o diminuare a reflexiei raţio¬nale, în timp ce biserica şi şcoala organizează procesul gândirii şi puterile sufleteşti, favorizând controlul emoţiilor şi al sentimentelor.
Într-o biserică, de exemplu, independent de slujba la care parti¬cipăm, de mesajul care se face pricină acelei comunicări - liturghie, botez, înmormântare - există un climat specific ce defineşte această experienţă. Totul se petrece ca şi cum s-ar intui sau s-ar presupune faptul că alături de noi este prezent Dumnezeu împreună cu îngerii sau sfinţii Lui. Acesta este mesajul pe care ni-l transmite, în prin¬cipal, mediul bisericii şi din care se împărtăşesc mai mult sau mai puţin conştient toţi credincioşii. Alte mesaje sau stări de spirit care ni se induc sunt: pacea, liniştea, aşezarea sufletească, interiori¬zarea, refle¬xia, rugăciunea, însăşi rânduiala în care se petrec lucrurile, ierarhia, ascultarea etc. Este o atmosferă caracterizată de taină. Gândurile pe care le cultivă această realitate nu sunt cele de propăşire, de obţinere a plăcerii, ci, dimpotrivă, cele de generozi¬tate, de smerenie, de dragos¬te altruistă. Aproape oricine vine la biserică, pleacă de acolo mai pacificat, mai liniştit, mai reflexiv, în timp ce stadionul le cultivă pe cele contrare.
Prin urmare, fiecare mediu constituie o şcoală care te învaţă să trăieşti conform cu valorile care-l definesc şi care-l exprimă. Aceas¬tă şcoală nu este una formală, vizibilă, declarată, ci, dimpotrivă, fără să ne dăm seama ne transformăm încetul cu încetul în sensul în care ne conduce mediul respectiv. De aici rezultă că rolul cel mai important în educaţia şi formarea oamenilor îl au mediile în care aceştia trăiesc sau cele cu care vin în contact. Având în vedere aceasta părinţii care vor să fie încununată de succes educaţia pe care o acordă copiilor trebuie să facă tot posibilul să le controleze mediile cu care vin în contact şi încă din primii ani de viaţă să încerce să le dirijeze preferinţele sau mediile de activitate către direcţii care nu sunt nocive. În cele ce urmează, vom încerca să arătăm care este pedagogia implicită la care telespectatorul este supus atunci când intră în contact cu mediul TV.