. Dezvoltarea ataşamentului



Ataşamentul este o legătură afectivă puternică pe care o simţim faţă de anumite persoane cu care ne face plăcere să interacţionăm şi a căror apropiere determină detensionarea īn situaţiile stres Prima manifestare a ataşamentului apare la copiii mici prin tendinţa de a emite semnale emoţionale pozitive şi a căuta apropierea fizică de prima persona care-l īngrijeşte (īn general mama) īn defavoarea celorlalţi indivizi - comportamente ce sunt evidente īncepānd din a doua jumătate a primului an pānă la sfārşitul acestuia. Freud susţine că legătura emoţională cu mama serveşte ca prototip pentru toate relaţiile sociale ulterioare şi va continua să-şi exercite influenţa de-a lungul īntregii vieţi. Cercetările recente asupra dezvoltării copiilor deprivaţi emoţional şi a relaţiilor lor afective timpurii indică faptul că inferenţa lui Freud a fost corectă.

Ataşamentul a continuat să fie subiect de maxim interes şi multe dezbateri pentru multe zeci de ani, la īnceput teoreticienii behaviorişti şi psihanaliştii au fost interesaţi de modul īn care ataşamentul se formează şi se dezvoltă dar şi de semnificaţia şi rolul ataşamentului īn dinamica personalităţii. Deficienţele fiecăreia dintre aceste orientări a dus la formarea unei noi perspective a ataşamentului mamă-copil, anume cea etologică care e una dintre cele mai cunoscute azi.



Primele perspective:

a. perspectiva behaviori
stă (comportamentalistă). Īn istoria cercetărilor asupra ataşamentului conceptul de dependenţă l-a precedat pe cel de ataşament şi a fost legat de teoria īnvăţării sociale. Īn formarea ataşamentului un rol important revenea hrănirii care era postulat a sta la baza relaţiei mamă-copil; comportamentul de dependenţă al copilului - căutarea apropierii prin agăţat de hainele mamei, faptul de a o urma acolo unde mergea, plānsul atunci cānd ea lipsea - a fost văzut ca fiind un comportament īnvăţat, ca urmare a asociaţiilor repetate a mamei cu satisfacţia e care această o realiza atunci cānd īşi hrănea copilul.

Observaţiile făcute asupra copiilor au arătat că aceştia devin foarte repede ataşaţi nu numai de figura maternă care-I hrăneşte ci şi de alţii, inclusiv copii. Freud şi Dann au luat īn studiu un grup de copiii mici orfani, evrei germani ai căror părinţi au fost gazaţi īn timpul celui de-al doilea război mondial. Crescuţi īmpreună, copiii au dezvoltat o legătură afectivă foarte puternică unii faţă de alţii, preferāndu-şi compania īn locul oricărei alteia, devenind foarte supăraţi cānd erau separaţi chiar şi pentru scurte momente, rejectānd activ prezenţa adulţilor. Similar s-a observat că unii copii īn primii ani dezvoltă legături afective puternice faţă de un obiect călduros, pufos cum ar fi o păturică sau un ursuleţ.

O altă variantă a teoriei comportamentale este modelul condiţionării operante conform căruia copilul manifestă comportamente de urmărire cu privirea, zāmbet, căutarea proximităţii pentru că mama īi răspunde īn acelaşi fel, īntărindu-I astfel comportamentul şi favorizāndu-I inserţia socială. Cu cāt numărul acestor schimburi mamă-copil este mai mare cu atāt se presupune că relaţia de ataşament este mai puternică. Această modalitate de interacţiune poate favoriza formarea ataşamentului faţă de orice altă persoană. Un mecanism ca acesta susţine, fără īndoială, plăcerea şi satisfacţia pentru schimburile sociale īntre mamă-copil dar nu poate singur funcţiona ca explicaţie pentru legătura de ataşament. Un argument este acela că relaţia de ataşament se păstrează chiar şi īn condiţiile maltratării severe a copilului (şi Harlow surprinde faptul că maimuţele crescute ele īnsele īn condiţii de deprivare afectivă manifestau un comportament violent faţă de puii lor, cu toate acestea puii continuau să caute contactul fizic cu ele). O altă deficienţă majoră e aceea că nici una dintre teoriile comportamentaliste nu au putut explica de ce o relaţie de ataşament, odată formată persistă pe o perioadă lungă de timp, perioadă īn care figurile de ataşament sunt absente şi nu satisfac nevoile primare sau relaţiile nu sunt īntărite corespunzător. Conform teoriei behavioriste relaţia de ataşament īn aceste condiţii ar trebui să se stingă, dar ei ignoră creşterea capacităţii de reprezentare internă a figurii de ataşament care continuă să existe īn ciuda absenţei fizice prelungite.

b. perspectiva psihanalitică. Ca şi teoria comportamentalistă, psihanaliza susţine faptul că un copil devine ataşat de mamă prin intermediul dependenţei de satisfacerea foamei şi nevoii de supt, de zona orală ca regiune corporală aducătoare de gratificare īn primul an de viaţă.

La fel, īn stabilirea relaţiei de ataşament copilul īndeplineşte un rol pasiv. Cānd mama satisface corespunzător foamea copilului şi hrănirea este īnsoţită de īngrijre plină de sensibilitate şi iubire, copilul dezvoltă un sentiment de īncredere, speranţă că nevoile sale vor fi satisfăcute īn continuare. Acest sentiment de īncredere şi securitate aduce un suport emoţional care-l eliberează pe copil de tensiunea nevoilor biologice şi-i permite īndreptarea atenţiei spre mediul īnconjurător; procesul susţine dezvoltarea ego-ului copilului sau stima sa de sine, el formāndu-şi o idee despre sine ca ca fiind separat de mamă şi de lumea īnconjurătoare. Se formează astfel o formă mai matură a ataşamentului īn care reprezentarea internă, pozitivă, permanentă a mamei e menţinută indiferent de starea momentană a copilului. Spre sfārşitul celei de-a doua jumătăţi a primului an, copilul īşi dezvoltă o legătură afectivă cu mama, legătură care nu mai e īn mod necesar centrată pe nevoie, ca īnainte. Acum dacă mama pleacă, ea nu este uitată, iar copilul īncetează să mai mnifeste o stare de tensiune īn absenţa ei.

Īn general perspectiva psihanalitică e mai nuanţată decāt cea comportamentală; subliniază faptul că, calitatea relaţiei timpurii mamă-copil are un efect profund asupra asupra dezvoltării sociale şi a personalităţii viitoare a copilului, iar legătura afectivă asigură sentimentul de securitate emoţională necesar pentru explorarea mediului social şi pentru dezvoltarea cognitivă.

Perspectiva ataşamentului ca fiind originat īn satisfacerea de către mamă a instinctului foamei, e una dintre limitele perspectivei psihanalitice. Īn plus, pentru că nou născutul e văzut ca fiind completamente pasiv, psihanaliştii incriminează prea mult ideea greşelii materne īn situaţia apariţiei unor probleme de dezvoltare şi neglijează luarea īn considerare a aportului pe care copilul īl are īn relaţie (ex tipul temperamental sau disponibilitatea de a răspunde)

c. perspectiva etologică a lui Bowlby Astăzi teoria etologică e una dintre cele mai acceptate pentru explicaţia formării ataşamentului; ea derivă din cercetările lui Lorenz asupra fenomenului imprinting la păsări. Cercetările experimentale arată că puii unor specii de păsări sunt programaţi să urmeze şi să-şi formelze o relaţie de ataşament faţă de un exemplar cu care interacţionează timpuriu īn evoluţia lor - cel mai probabil mama. Acest program are o durată de funcţionare limitată iar calitatea relaţiei stabilite va fi foarte greu de modificat. Lorenz vede īn acest mecanism un comportament adaptativ care asigură supravieţuirea individului. Bowlby, avīnd la baza o formaţie psihanalitică, consideră de asemenea că legătura emoţională mamă-copil are o valoare adaptativă.

Tributar formaţiei sale psihanalitice, Bowlby consideră că īncă de la īnceput copilul e pregătit biologic pentru a fi un participant activ la formarea unei relaţii de ataşament; la fel, se subliniază importanţa formării suportului emoţional pentru explorarea mediului īnconjurător şi a progresului cognitiv, toate stīnd la baza dezvoltării unui ataşament matur.

Trăsătura centrală a teorie lui Bowlby e aceea că copilul, ca şi orice alt animal este īnzestrat īncă de la naştere cu un set de comportamente īnnăscute care solicită īngrijirea parentală şi care, drept urmare sporesc şansa de supravieţuire a individului. Acest repertoriu de comportamente īnnăscute de tipul agăţatului, plīnsului, zīmbetului, suptului, şi apoi urmăririi mamei atunci cīnd aceasta se īndepărtează face ca copilul să rămīnă īn relaţie de proximitate cu ea şi-I asigură protecţie īn situaţiile de pericol. Contactul cu mama presupune de asemenea hrănirea dar Bowlby e cu rezerve īn a afirma că hrănirea e factorul fundamental īn formarea ataşamentului - dar afirmă că formarea legăturilor afective are un suport biologic dar care poate fi īnţeles numai dacă īl plasăm īntr-un context evoluţionist īn care supravieţuirea speciei deţine rolul principal.

Deşi teoria lui Bowlby are puternice rădăcini īn fenomenul imprinting, nu poate fi redus ataşamentul uman la similaritate cu cel al păsărilor. Păsările au un timp de adaptare foarte scurt şi gama de aplicabilitate a acestor mecanisme e foarte īngustă. Oamenii au la dispozi ţie o perioadă de imaturitate mult mai lungă dar şi o capacitate de īnvăţare mult crescută. Ca urmare, relaţia copilului cu mama nu e fixată şi are o mare adaptabilitate īn cursul copilăriei. Evoluţia merge pe linia dobīndirii unui grad mare de independenţă faţă de persoana care īngrijeşte copilul, e un proces susţinut de căldura cu care e investit īn istoria personală, responsivitatea din partea celui care oferă īngrijire, la fel şi de dezvoltarea cognitivă a copilului, evidentă īnspre 2-3 ani. Bowlby īmparte această progresie īn 4 faze:

. faza de pre-ataşament (de la naştere-primele 6 săptămīni) īn care comportamentul copilului e puternic determinat genetic printr-un set de răspunsuri reflexe cu valoare adaptativă. Prin agăţat, zīmbet, plīns, copilul e orientat spre alţii şi emite semnale īnspre aceştia. Semnalele infantile sunt de mare importanţă pentru īntreţinerea contactului fizic īn această perioadă. Īn această fază apar semnale senzoriale rudimentare de recunoaştere a mamei şi nou născutul preferă mirosul şi vocea mamei īn comparaţie cu a altor persoane deşi īncă nu şi-a format o relaţie de ataşament cu aceasta. Procesul de īncepere a discriminării dintre mamă şi o străină e facilitată de atitudinea emoţională a mamei. Copiii recunosc vocea mamei doar atunci cīnd e modulată emoţional; cīnd deliberat vorbeşte monoton, copilul nu reuşeşte s-o recunoască.

. faza de construire a ataşamentului (6 săptămīni-6/8luni) copiii sunt orientaţi spre persoanele de referinţă şi au răspunsuri preferenţiale cu mama mai frecvent decīt īnainte; copiii vor zīmbi şi vocaliza mai liber īn prezenţa mamei, se vor linişti mai repede cīnd sunt luaţi īn braţe de aceasta decīt de un străin. Cu toate acestea un ataşament specific nu este īncă dezvoltat, atīta vreme cīt copiii nu protestează la separaţia de mamă, chiar dacă la nivel perceptiv realizează distincţia familiar / nefamiliar. La această vīrstă nu separaţia de mamă ci separaţia de orice prezenţă umană determină anxietatea copilului, el va răspunde prin distres dacă e lăsat singur, iar această situaţie se amplifică dacă de-a lungul primului an de viaţă.

. faza de clarificare a ataşamentului (6/8 luni-l8 luni/2ani). Ataşamentul faţă de mamă e evident, copilul manifestă o anxietate de separare atunci cīnd mama-l părăseşte. După 7 luni reacţia de anxietate creşte foarte mult pīnă īnainte de 18 luni. Cu noile abilităţi dobīndite - tīrīre, mers - copilul īncearcă īn mod deliberat să se menţină īn prezenţa mamei, urmīnd-o şi folosind-o ca bază de securitate de unde porneşte īn descoperirea mediului şi se īntoarce la ea. Nu e īntīmplător faptul că īn această perioadă, din punct de vedere cognitiv copilul, statistic, dobīndeşte permanenţa obiectului. Īn general copilul care la nivel cognitiv nu a reuşit această performanţă nu va protestează atunci cīnd mama dispare.

. Formarea relaţiei de reciprocitate. Rapida dezvoltare a performanţelor cognitive şi lingvistice īnspre vīrsta de 2 ani, permite copilului să apreciez mai bine factorii care contribuie la apropierea şi īndepărtarea mamei şi să anticipeze revenirea ei. Ca urmare anxietatea de separaţie se diminuează spre cel de-al 3-lea an. Mai mult, prin abilităţile nou dobīndite copilul īncepe să se angajeze īn eforturi active de apropiere de mamă, cum ar fi persuasiunea, cererea iar nu strategiile infantile de tīrīre, agăţare. Realizarea acestor performanţe īn modificarea comportamentului matern solicită o dezvoltare a abilităţilor cognitive, inclusiv dobīndirea decentrării şi īnţelegerea situaţiei dintr-un alt punct de vedere decīt cel personal. Copiii īncep să realizeze aceste performanţe īn perioada preşcolară timpurie dar pot fi ajutaţi de modul īn care părinţii le expun şi clarifică propriul punct de vedere. Experienţele arată că mamele care "o şterg" fără să-şi avertizeze copiii pot să genereze chiar la un copil de 2 ani anxietate şi reacţie de plīns. Īn contrast, mamele care explică că vor pleca şi se vor īntoarce repede şi de asemenea le explică copiilor ce să facă īn perioada īn care ele lipsesc (ex. "construieşte-mi un pod din cuburi pīnă ce voi veni") au copii care depăşesc mult mai uşor situaţia. Explicaţiile care ating nivelul de dezvoltare cognitivă a copilului funcţionează foarte bine, astfel, descrierile scurte despre ce vor face ele şi cīnd se vor īntoarce funcţionează foarte bine, īn timp ce explicaţiile lungi, repetitive, adresate cu multă vreme īnainte de eveniment sunt nefolositoare.

Bowlby arată că o legătură emoţională pozitivă dezvoltată faţă de o persoană semnificativă īşi are originea īn primii 2 ani. Odată stabilită, copilul nu se mai angajează pentru multă vreme īn căutarea unei relaţii de proximitate la fel de insistent cum a făcut-o pīnă acum. Modelul propus de Bowlby e bidirecţional - un ataşament securizant depinde de capacitatea copilului de a simula răspunsuri din partea persoanei care-l īngrijeşte dar şi de sensibilitatea responsivităţii materne. Deci, problemele care apar īn dezvoltarea ataşamentului pot fi determinate atīt de copil (cīnd sistemul său de răspunsuri şi de semnalizare nu este intact) cīt şi din partea mediului cīnd īngrijirea e acordată fie infrecventă, fie īn totalitate absentă.. de asemenea fiecare parte poate influenţa şi mosifica atitudinea celeilalte părţi.



Măsurarea securităţii ataşamentului: situaţiile nefamiliare ale lui Ainsworth



Situaţia nefamiliară e tehnica cea mai larg răspīndită pentru evaluarea calităţii ataşamentului faţă de persoana semnificativă a copilului īntre 1 şi 2 ani. Ipoteza de pornire e aceea că dacă copilul şi-a dezvoltat un ataşament adecvat, copilul va trebui să aibă sentimente de siguranţă īn prezenţa mamei şi s-o utilizeze ca baza de securitate pentru investigaţiile pe care le face unui mediu nefamiliar. Īn completare, calitatea ataşamentului copilului devine mult mai evidentă atunci cīnd se activează teama şi distresul, īntīi prin introducerea unei persoane străine şi apoi prin plecarea mamei, la fel şi a persoanei nefamiliare, iar copilul rămīne singur. Acest experiment constă din 8 scurte episoade simulate de scurte despărţiri şi reīntīlniri īntre mamă şi copil.

Observīnd răspunsurile copiilor la aceste episoade, Ainsworth identifică trei patternuri de comportament care descriu diferenţe interindividuale īn ceea ce priveşte calitatea ataşamentului. Două dintre ele, cel evitant şi ambivalent, sunt paternuri lipsite de siguranţă, īn timp ce al treilea desemnează un ataşament cu siguranţă.

Ataşamentul evitant - aceşti copii īn general nu sunt stresaţi īn timpul separării de mamă dar atunci cīnd sunt, acest lucru pare mai degrabă determinat de de faptul de a fi fost lăsat singur decīt de absenţa mamei, ei reacţionīnd faţă de străin aproximativ la fel ca şi faţă de mamă. Īn momentul reīntīlnirii, copiii au o reacţie tipică de evitare a mamei sau mimează indiferenţa īn momentul īn care caută proximitatea. Cīnd sunt ridicaţi īn braţe nu se agaţă deşi nu pot să reziste contactului fizic.

Ataşamentul ambivalent - Īnainte de separare copiii caută proximitatea cu mama dar după reīntoarcerea sa combină căutarea contactului vizual cu comportamentul de rezistenţă, furie. Uneori īşi īmping sau lovesc mama şi continuă să plīngă īncă o vreme după reīntoarcerea ei.

Ataşamentul securizant - copiii pot sau nu să plīngă la sepărare, dar dacă o fac aceasta se datorează absenţei mamei, pentru care manifestă preferinţe īn defavoarea străinului. Cīnd mama se īntoarce, copiii caută un contact activ cu ea şi īncetează plīnsul imediat.