Încercând să dăm o definiţie a comunicării, a fost nevoie să prezentăm concepte, teorii, ipoteze, alternative psihoneurofiziologice şi nu avem pretenţia unei abordări exhaustive. Dacă dorim să pătrundem în adâncime, în interrelaţiile umane pentru a înţelege scopul, mijloacele, felurile comunicării umane ne simţim datori să prezentăm, măcar succint, această radiografie a relaţiilor, cu regulile lor, cu exemplificări pentru o posibilă adecvare a conduitelor umane.
Regulile pe care le-am prezentat generic în paginile anterioare ca modusuri de răspuns guvernează acţiunile, opţiunile, atitudinile noastre şi chiar se inseră în viaţa noastră intimă.
Dificultatea de pătrundere a interrelaţiilor umane în complexitatea şi dinamicitatea lor ne obligă la o sistematizare a domeniilor în care se resimte efectul regulilor formale sau informale, traversând vârste, culturi, medii sociale diferite, căpătând nuanţe deosebire la femei şi bărbaţi. Ca atare, noi încercăm să facem o secvenţiere a fenomenului complex care este COMUNICAREA şi care este prezentă atât în relaţiile de muncă, în relaţiile intime dintre prieteni, în relaţiile dintre soţi, relaţii de familie etc.
Aceste secvenţe se referă la:
* Comunicarea şi relaţiile între prieteni
* Comunicarea şi relaţiile cuplului
* Comunicarea şi relaţiile de convieţuire
* Comunicarea şi relaţiile dintre soţi
* Comunicarea şi relaţiile intrafamiliale (părinţi-adolescenţi)
* Comunicarea şi relaţiile profesionale (şef-subordonat)
* Comunicarea şi relaţiile profesor-elev
* Comunicarea şi relaţiile medic-pacient
* Comunicarea şi relaţiile cu vecinii.