- Prin însăşi natura sa, televiziunea favorizează o percepţie sau o experienţă nihilistă a realităţii.
- În conţinutul programelor TV se regăsesc reprezentate toate cele patru forme de nihilism, având prioritate vitalismul, căci, prin excelenţă, această experienţă presupune senzaţia, emoţia, euforia evadării în imaginar.
Dacă avem în vedere că televiziunea nu face decât să exprime şi, practic, să amplifice curentul cultural dominant în societate, am ajunge la concluzia că nihilismul este caracteristica fundamentală a întregului mesaj televizual. Această afirmaţie nu are însă o rele¬vanţă atât de mare pentru telespectatorul obişnuit, care nu înţelege cum într-o emisiune obişnuită, o telenovelă, un program de ştiri sau unul sportiv se poate manifesta acest morb al culturii moderne sau, chiar dacă ar fi aşa, în ce constă răul acestui fapt. Vom încerca, prin urmare, să analizăm în ce măsură se poate spune că mesajul TV este marcat de gândirea nihi¬listă sau care este locul televiziunii în promovarea nihilismului.
Mai întâi trebuie să observăm că vizionarea, prin însăşi natura sa, favorizează o percepţie sau o experienţă nihilistă a realităţii. Televiziunea neagă lumea reală, cu toate raţiunile şi determinările ei, precum şi viaţa firească a omului în această lume, prin substituirea lor cu lumea micului ecran şi, respectiv, cu experienţa de telespectator. Ea neagă, de asemenea, relaţia personală, înlocuind-o cu cea televizuală - vederea la distanţă sau vederea prin interme¬diul
tehnologiei.
Problema nu rezidă numai în faptul vederii la distanţă, ci şi în acela că vedem o lume structurată, organizată prin prisma judecăţii sau a punctului de vedere al redactorului de televiziune. Folo¬sindu se de materialele furnizate de lumea reală, creată de Dumnezeu - oameni, natură etc. - creatorii programelor TV recreează o lume dedicată exclusiv unei experienţe imaginare. Prin aceasta, înseşi puterile mentale cognitive ale telespectatorilor sunt puse în paranteză, sunt manipulate sau devin inutile, deoarece judecăţile şi sentimentele pe care le trăieşte telespectatorul în faţa televizorului nu sunt propriile gânduri şi sentimente, ci, într-o mare măsură, sunt sugerate sau dirijate de creatorii de programe. Într-o asemenea lume, adevărul nu mai este un dat, ci un construct, un produs al celor care proiectează noua "realitate". Experienţa acestei false realităţi care nu se supune legilor fireşti ale existenţei - succesiunea temporară, geometria şi geografia naturală a spaţiului, lumina solară, aerul tare, căldura sau frigul etc. - determină în mod fundamental cadrul eminamente nihilist al actului vizionării TV.
Experienţa video în sine este una vitalistă, după cum observă şi Părintele Serafim, deoarece este hipnotică, intens emoţională, puternic excitantă pentru simţuri şi imaginaţie, o experienţă prin care omul fuge de realitate, evadând în lumea imaginară a micului ecran. Televiziunea nu-l trimite pe telespectator către existenţa în lume sau nu-l lasă să revină la ea. Televiziunea îl revendică pe om numai pentru ea, convingându-l prin retorică, seducţie şi fascinaţie să prelungească vizionarea cât mai mult. Prin toate acestea, devine clar că mesajul mediului televizual ca atare nu poate fi decât unul nihilist, de negare a lumii reale, chiar dacă nu asta ar fi intenţia celor care controlează televiziunea.
Totodată, televiziunea, ca instrument de comunicare perfect adaptat, prin însăşi natura sa, transmiterii mesajului nihilist, este foarte puţin probabil să nu fie folosită pentru răspândirea nihilismului de cei în mâinile cărora se află puterea şi care se călăuzesc, de altfel, chiar după această ideologie. Inocularea sau cultivarea acestui mesaj în minţile a miliarde de telespectatori devine, în modul cel mai probabil, legea nescrisă sau scopul fundamental al televiziunii.
Aşadar, televiziunea poate fi văzută în societatea modernă drept mijlocul ideal, nu numai pentru transmiterea mesajului nihilist, ci şi, aşa cum vom observa mai departe, pentru amplificarea, multiplicarea la nesfârşit a tendinţelor sau a formelor de negare inerente culturii moderne. Televiziunea grăbeşte procesul de descompunere prin crearea de noi forme de manifestare a nihilismului.
Un alt aspect al prezenţei nihilismului în programele de televiziune se referă la modul în care mesajul TV reflectă stadiile de evoluţie ale nihilismului. Vom porni de la observaţia părintelui Serafim Rose: "Nihilismul se maturizează în măsuri diferite la popoare diferite şi la ind ivizi diferiţi; suprapunerea este mai evidentă decât poate sugera schema noastră simplificată, astfel încât reprezentanţii fiecărei etape se regăsesc în fiecare perioadă şi toţi ne sunt contemporani. Ceea ce este adevărat pentru perioadele istorice este adevărat şi pentru indivizi; nu există nihilism <> în nici un stadiu, orice experiment predominant nihilist fiind o combinaţie de cel puţin două stadii" .
În acest context se înţelege de ce pe micul ecran se găsesc reprezentate toate stadiile de evoluţie sau de negare ale culturii nihiliste: de la relativismul valoric al liberalismului până la negarea existenţei lui Dumnezeu şi a metafizicului realizată prin popularizarea darwinismului şi a scientismului; de la experienţa erotismului obsesiv, a pornografiei şi a magicului până la nihilismul distrugerii promovat prin mesajul violenţei, al anarhiei totale prezent în filme, în muzica rock, rap etc. Nu există model de gândire nihilistă care să nu fie exprimat în programele TV, iar acesta este un alt motiv pentru care televizorul este un instrument atât de eficace în cultivarea atitudinii nihiliste.
Unii acceptă să primească un mesaj care cultivă indiferentismul religios, relativizarea Adevărului Absolut (liberalismul), acceptă alte învăţături şi adevăruri ca folositoare şi dezirabile, dar nu admit, cel puţin pe moment, afirmarea ideii că Dumnezeu nu există sau a aceleia că lumea se reduce la materie, la întâmplare sau biologic (realismul nihilist). Alţii se învoiesc cu ideea inexistenţei lui Dumnezeu, cu faptul că ştiinţa este singura care poate da măsura adevărului (experienţa realismului), dar vor refuza ca aberante sau absurde experienţa violenţei, a pornografiei, a drogului etc. (vitalismul).
Mai sunt, de asemenea, aceia (mulţi dintre tinerii zilelor noastre) care sunt deschişi către aproape orice experienţă vitalistă, dar sunt dezgustaţi de mesajul nihilismului distrugerii - rock-ul satanic, mişcările anarhiste sau altele care promovează lupta împotriva tuturor, până la ucidere şi chiar la sinucidere.
Televiziunea oferă fiecărui ins acea pedagogie ce corespunde nivelului de negaţie pe care-l poate accepta (corespunzător căderii sau îndepărtării de Dumnezeu). Cu mâna pe telecomandă, alegem ceea ce ne atrage cel mai mult, dar şi ceea ce putem accepta la momentul de faţă ca nivel de negaţie. În timp, mentalitatea schimbându-se, va deveni tot mai probabilă alegerea unor atitudini sau modele de viaţă corespunzătoare unui stadiu superior al negării nihiliste, deoarece odată intraţi pe această cale a negării, indiferent de forma în care se manifestă ea, nu se poate decât înainta. Acest fenomen se manifestă cu putere, odată pătrunşi în lumea micului ecran, deoarece puţini au puterea de a rezista presiunii seducţiei şi fascinaţiei, aproape demonice, care te îndeamnă în mod continuu la însuşirea, prin participare empatică, a unei atitudini nihiliste cât mai avansate. Televiziunea este pedagogul ideal al unei gândiri şi atitudini nihiliste.