Nihilismul, trăsătura caracteristică a programelor TV şi, de altfel, a culturii moderne, este spiritul în care se edifică sinele şi identitatea "omului nou". Unul dintre principalii viruşi de care se conta¬minează mintea micilor telespectatori este relativizarea adevărului. O boală ciudată, de neînţeles pentru cei din vechile generaţii, este manifestarea la tinerii de astăzi a indiferenţei faţă de credinţă, faţă de orice ideal, faţă de adevăr în general. Lecţia pe care o primesc copiii de la televizor poate fi sintetizată în sentinţa prin care Nietzsche surprinde esenţa nihilismului: "Nu mai există adevăr absolut, nu mai este stare absolută a lucrurilor" .
Îi vedem pe tinerii de astăzi că nu se mai interesează de nimic; nu mai au putere să lupte pentru un ideal sau o credinţă, deoarece nu-i mai motivează decât interesul material şi plăcerea. De fapt, aceştia sunt şi vectorii care trebuie (în versiunea consumatoris¬mului) să-l mobilizeze pe omul societăţii de consum. Prin televiziune şi, în special, prin publicitate, copiilor le sunt condiţionate dorinţele şi nevoile, obiceiul de a cumpăra sau conştiinţa de a fi prin a avea. Vizionarea TV îi introduce pe copii în atmosfera mercificării, a transformării tuturor valorilor şi idealurilor în marfă. Pe toate se pune un preţ, toate sunt echivalate în bani. Banul este personajul principal pe micul ecran, criteriu al puterii şi eficienţei, mijloc al dobândirii plăcerii şi confortului.
O altă consecinţă a expunerii la mesajele programelor de televiziune este formarea unei atitudini nihiliste, răzvr&
#259;tite. Spiritul negaţiei sau al revoltei se insinuează şi ajunge să pună stăpânire pe conştiinţa telespectatorilor. El te învaţă să te opui, să refuzi tot ce este dat ca atare prin revelaţie, prin credinţă şi tradiţie sau tot ce este primit printr-o relaţie personală. Televiziunea îi îndeamnă pe copii să se opună autorităţii părinţilor, Bisericii, celor mai vârstnici în general, să manifeste reticenţă sau să conteste credinţa, obiceiurile şi valorile tradiţionale.
Totodată, ideologia mediatică îl învaţă pe copil sau pe tânăr să se încreadă în el însuşi, în părerile, în senzaţiile şi dorinţele lui individualiste şi egoiste, care sunt, în principal, modelate prin vizionarea TV. Se subînţelege, desigur, că numai instanţa care se expri¬mă prin televizor este autorizată, prin persuasiunea mesajelor TV, să primească încrederea noastră deplină, căci aceasta exprimă glasul celor care-l "iubesc" pe om, îi "apără" drepturile şi libertăţile de toţi cei care ar atenta la acestea (părinţi, bunici, preoţi sau prieteni). În realitate, copilul sau tânărul este învăţat să spună "nu" la tot ce poate însemna un sprijin sau un reper real în viaţa sa şi să se încreadă în aceia care au interes să-i manipuleze gândurile, să-i exploateze potenţialul de consumator. Criteriile principale pe care este îndemnat omul modern să-şi întemeieze punctul de vedere este obiectivitatea "ştiinţifică" şi opinia publică.
Realismul nihilist, exprimat implicit şi explicit în programele de televiziune, adaugă şi alte câteva trăsături orizontului de valori şi de gândire al omului crescut la şcoala televiziunii. El este cel care defineşte acea mentalitate scientistă sau pozitivistă, în care omul îşi fundamentează sistemul de valori, convingerile sau, în ultimă instanţă, credinţa, pe obiectivitatea demersului "ştiinţific". Să nu ne imaginăm că prin aceasta se va edifica personalitatea unui posibil om de ştiinţă. Aceasta se putea întâmpla în secolul trecut, când tinerii nu-şi slăbeau, prin vizionarea TV, puterile cognitive sau motivaţia de a cunoaşte. Aşadar, să nu ne închipuim că un astfel de om va fi capabil să-şi construiască raţionamentul sau valorile pe un demers logic sau raţional.
Ceea ce realismul nihilist modelează este personalitatea unui individ care-şi întemeiază suficienţa de sine pe o cultură pseudo¬ştiinţifică, pe pseudoargumentele culturii de popularizare. El dis¬preţuieşte tot ceea ce este legat de revelaţie, de credinţă, de tradiţiile şi experienţa înaintaşilor, şi chiar de adevărata ştiinţă. Acest om, foarte probabil, va crede că se trage din maimuţă, căci această ideologie (darwinismul) este bine reprezentată pe micul ecran , chiar dacă ştiinţific această ipoteză a fost respinsă definitiv. Un astfel de om, hrănindu-şi orgoliul cu o mulţime de curiozităţi şi nimicuri mediatice, găseşte un răspuns "ştiinţific" la toate, deşi în realitate nu şi-a dezvoltat capacitatea de a urmări sau construi un raţionament logic.
Reticent la tot ce este moştenit de la înaintaşi, la tot ce este dat prin credinţă sau prin experienţă, omul destinat de familie şi de societate să fie telespectator este foarte încrezător în tot ce poartă ambalajul de ştiinţific, în ceea ce este complicat şi savant, deşi mai târziu se dovedeşte stupid şi nociv. În ciuda tuturor deziluziilor, a problemelor şi chiar a bolilor pe care i le va produce aplicarea "teoriilor ştiinţifice" în propria viaţă, telespectatorul nu va deznădăjdui, continuând să creadă în glasul "ştiinţei". Aceasta este de fapt cre¬dinţa pe care i-a format-o televiziunea sau ideologia nihilistă. Acest om este un cetăţean sau un consumator ideal, deoarece este foarte uşor de manipulat prin aplicarea etichetei de "ştiinţific" sau "obiectiv" pe orice măsură sau ideologie popularizată de cei care construiesc astăzi mentalităţile.
Vitalismul este curentul nihilist cel mai bine reprezentat atât în mass-media, cât şi în identitatea tânărului de astăzi. Mesajul erotic, mesajul violenţei şi al magicului sunt dimensiunile principale ale acestui curent atât de bine adaptat mediului televizual. De-a lungul miilor de ore de vizionare, televiziunea dezvoltă tinerilor o sensibilitate sexuală anormală, un comportament şi un orizont erotic bolnav. O vestimentaţie care atrage atenţia asupra trupului şi a formelor sale, mişcări sau gesturi lascive, priviri aprinse de dorinţă care promit cu subînţeles plăcerea sunt doar câteva dintre elementele erotice ale mediului TV, în coordonatele căruia publicitatea impri¬mă amprenta eroticului asupra întregii lumi, a obiectelor de consum, a situaţiilor, a evenimentelor sau a oamenilor care apar pe micul ecran. De la divertisment până la programele de ştiri, eroticul este prezent şi chiar dominant.
În spiritul acestei atmosfere, televiziunea educă o percepţie erotică şi simţuală care îl învaţă pe om încă din primii ani ai vieţii să asocieze la nivel perceptiv lucrurile sau oamenii întâlniţi de satisfacerea unei plăceri sau a unui interes, să atingă, să apuce şi să posede cu neînfrânare. Televiziunea ne obişnuieşte de mici să căutăm cu dorinţă, necuviinţă şi neruşinare la feţele şi la trupurile oamenilor. În contextul lecţiei care ni se ţine în majoritatea emisiunilor TV, viaţa sexuală ajunge principala preocupare a oamenilor, mijloc al dobândirii plăcerii şi scop în sine, virginitatea este demodată şi ruşinoasă, fidelitatea devine de circumstanţă, perversiunile, desfrânarea în general, adulterul şi divorţul - scuzabile şi chiar recomandabile.
Nu sunt deloc nesemnificative transformările în structura şi funcţionarea cortexului produse de educaţia sexuală pe care televiziunea, ca amplificator al tendinţelor mediului cultural contemporan, o face copiilor şi tinerilor. Mai mult decât în cazul altor comportamente, deviaţiile produse în comportamentul sexual se răs¬frâng cu putere în funcţionarea ariilor prefrontale. Transformarea sexului în centru obsesiv al preocupărilor individului, cultivarea emoţiilor intense sunt factori care subminează o atitudine reflexivă privind existenţa şi posibilitatea copilului sau tânărului de a-şi lărgi orizontul experienţei.
O asemenea preocupare maladivă în ceea ce priveşte erosul micşorează capacitatea de concentrare şi motivaţia implicării în alte activităţi, îl pasivizează pe individ şi, de asemenea, îi slăbeşte controlul comportamentului şi al emoţiilor prin dezinhibarea tuturor comportamentelor ce vizează dobândirea plăcerii. Prin toate acestea, este afectată funcţionarea şi, practic, dezvoltarea normală a ariilor prefrontale. Legătura care există între o funcţionare corectă a cortexului prefrontal şi comportamentul sexual se vede şi din faptul că vătămarea celui dintâi are ca urmare exacerbarea pulsiunii sexuale.
Potrivit studiilor mai recente, un alt efect al vizionării materialelor erotice este apariţia fenomenului de dependenţă. S-a dovedit că materialele erotice, ca şi comportamentul erotic obsesiv, creează dependenţă, şi anume cer un consum sporit, iar în lipsă provoacă irascibilitate, angoasă sau o stare de nervozitate excesivă. Se pare că plăcerea produsă ; de vizionarea materialelor erotice se reflectă la nivel cortical în emisia de endorfină - un hormon cu structură opioidă - care acţionează asupra centrilor plăcerii şi care, produsă în cantitate mare şi regulat, poate crea dependenţă de comportamentul care îl produce.
Ultimul aspect privind transformările fiziologice generate de cultura eroticului mediatizată prin televizor este cel legat de activitatea hormonală. Cultivarea dorinţei sexuale, a unei imaginaţii marcate de fantasmele erosului poate juca un rol important în secreţia hormonilor sexuali care, la rândul lor, pot accelera maturizarea unei sensibilităţi şi a unui comportament sexual nepotrivit vârstei. Dependenţi de materialele erotice vizionate la televizor, de un comportament sexual pătimaş, aceşti tineri care încep să fie preocupaţi de problema sexuală din primii ani de şcoală şi care ajung să întreţină relaţii sexuale încă înaintea terminării gimnaziului ajung foarte repede la epuizare sufletească şi trupească, la frustrări şi perversiuni, căci fantasmele erosului le agită încontinuu imaginaţia, în timp ce fericirea promisă se arată a fi una iluzorie.
Violenţa TV, poate cel mai frecvent mesaj în perimetrul programelor de televiziune, joacă un rol deosebit de important în modelarea comportamentului copiilor şi al tinerilor. Copiii de astăzi, care se uită mult la televizor, sunt mult mai agresivi decât cei din generaţiile anterioare. Pe termen scurt, efectele înregistrate evolu¬ează de la simpla manifestare a dorinţei de a-l deranja sau supăra pe celălalt, până la violenţe verbale şi fizice. Pe o perioadă lungă, 10 - 20 de ani, violenţa TV se dovedeşte a fi un factor semnificativ în determinarea comportamentului infracţional şi chiar criminal. O consecinţă la fel de semnificativă a violenţei TV o constituie formarea unui comportament egoist, individualist, lipsit de altruism şi, în ultimă instanţă, de dragoste. Vizionarea TV dezvoltă insensibilitatea la durerea celuilalt, contribuie la crearea unei atitudini nemiloase, neomenoase, de indiferenţă faţă de suferinţa aproapelui, o adevărată infirmitate sufletească.
În privinţa aspectului religios, educaţia pe care o formează televiziunea în timp este una liberală (în sens nihilist) şi sincretică. Ideile darwiniste sunt amestecate cu credinţa în extratereştri, în puteri şi fenomene supranaturale. De la credinţele orientale până la creştinism, de la mistica răsăriteană până la pietismul apusean, toate sunt amestecate în creuzetul emisiunilor de televiziune.
În climatul de toleranţă al micului ecran, toate religiile sau mişcările spiritualiste sunt la fel de adevărate, de interesante şi de folositoare, în toate, ni se sugerează, că se găseşte acelaşi Dumnezeu şi de aceea este important doar să crezi în ceva, indiferent în ce. Calitatea cea mai importantă a credinciosului în optica TV este aceea de a fi tolerant. Adică a accepta că şi celălalt poate avea dreptate, că, în fond, şi el se roagă în felul său la Dumnezeu. Această atitudine "democratică", "tolerantă", de "deschidere" şi "imparţialitate" este însă contrară aproape oricărei mărturisiri de credinţă. Ea nu face decât să submineze credinţa, în general, şi pe cea creştină, în special. A spune că toate credinţele sunt la fel de adevărate este acelaşi lucru cu a afirma că toate sunt mincinoase, deoarece aproape fiecare credinţă le contestă, prin mărturisirea pe care o face, pe toate celelalte. Dumnezeu nu poate fi în acelaşi timp şi Iisus Hristos, dar şi Buddha, Brahma, un extraterestru sau pietrele şi copacii cunoscute ca dumnezei în religiile idolatre.
Ceea ce cultivă televiziunea este o credinţă sincretistă, bazată pe o pseudocultură religioasă - curiozităţi, senzaţional sau chiar şarlatanii. Orizontul de cultură şi percepţie dezvoltat prin vizionarea TV este unul de tip magic. Prin vizionare, mintea tinerilor devine foarte pasivă, deschisă sugestiilor televizualului şi influenţelor venite din subconştient. Este o minte care caută cu aviditate plăcerea, care simte că trăieşte plenar mai cu seamă sau exclusiv pe parcursul experienţelor evazioniste (în imaginar).
Prin aceasta, televiziunea pregăteşte un adolescent deschis către experienţa drogurilor, a stărilor alterate de conştiinţă obţinute prin diferite practici orientale sau configurează un orizont perceptiv de tip schizofrenic în care imaginile de la televizor şi cele din minte ajung să contrazică realitatea. În aceste condiţii, un fapt editorial cel puţin ciudat pentru cititorul începutului de secol XX, romanul Harry Potter, ia o amploare de neimaginat în rândul şcolarilor contemporani. Într-o epocă definită tocmai prin absenţa lecturii din programul adolescen¬ţilor, se constată brusc că un roman ce descrie atmosfera magică din jurul unei şcoli de vrăjitorie este citit din scoarţă în scoarţă de sute de milioane de puşti. Poate majoritatea dintre ei se află acum în faţa primei cărţi parcurse până la sfârşit .
Până nu demult, părinţii i-ar fi oprit pe copii să citească anumite cărţi considerate periculoase pentru educaţia acestora. Cărţile care conţineau învăţături mincinoase sau erotice erau primele în fruntea listei lecturilor interzise. Astăzi însă, Harry Potter este scrisă de o membră a bisericii sataniste - după cum declară însăşi autoarea cărţii , iar acţiunea se învârte în jurul unei şcoli de vrăjitorie, urmărind, în fond, deprinderea de către copii a unor practici magice, familiarizarea cu lucrarea forţelor demonice. Motivele, simbolurile, metodele, întregul peisaj este inspirat nu atât de fantezia autoarei, cât de practicile vrăjitoreşti deja consacrate.
Cum poate fi elucidat acest mister, uriaşul interes manifestat de copii pentru citirea acestei cărţi, atitudinea deschisă a părinţilor care le cumpără cărţile şi a profesorilor de şcoală care, în multe cazuri, le recomandă pentru lectura obligatorie? Cum poate fi explicat entuziasmul general, întrerupt pe alocuri de câteva voci răzleţe, pentru un mesaj care, în mod vădit, îi îndrumă pe copii pe calea dezagregării mentale şi sufleteşti? Este cunoscut deja sindromul Harry Potter: puternice dureri de cap suferite de copii în urma citirii cărţii. Fenomenele "supranaturale" sau problemele psihice nu lipsesc din repertoriul consecinţelor produse de lectura cărţii. Însuşi personajul principal al filmului a fost internat pentru un interval de timp într-un spital de boli psihice. Modelarea prin vizionarea TV a unei conştiinţe deschise, pregătite să primească experienţa magicului este poate cea mai plauzibilă explicaţie a acestui fenomen. Mintea copiilor şi a omului contemporan în general a ajuns nu numai extrem de sensibilă, ci chiar foarte dependentă de o astfel de experienţă.
Cu toate că nu-şi dau seama, atracţia pe care o simt oamenii astăzi faţă de stările alterate de conştiinţă produse de băutură, drog, practici orientale, medicamente euforizante gen Prozac, faţă de superstiţii, zodiac, vrăjitorie, spiritism, credinţă în paranormal, în extratereştri etc. nu constituie decât nevoia de a suplini lipsa unei existenţe religioase autentice de care cultura nihilismului i-a îndepărtat prin toate aceste practici, credinţe sau experienţe magice, aflate în spiritul şi prelungirea experienţei vizionării TV.