- Nihilismul distrugerii este forma extremă a nihilismului, în fond, manifestarea deplină a negării ce caracterizează nihilismul în general. Se manifestă în tot ceea ce înseamnă mişcare anarhică, în violenţă, în dorinţa de a distruge, fenomene atât de des promovate în muzică şi în filme.
"Aici găsim, în sfârşit, un nihilism aproape <>, o furie împo¬triva creaţiei şi a civilizaţiei care nu se va calma până nu le va reduce la inexistenţă. Nihilismul distrugerii, ca nici o altă formă de nihilism, este unic pentru epoca modernă."
În analiza pe care o face I. Culianu, în cartea sa Religie şi putere, arată că orice trecere de la o cultură sau religie la o alta, care tinde să o înlocuiască, se realizează prin apariţia unei mişcări nihiliste, de negare a formelor vechi care trebuie înlocuite cu cele noi. După consu¬marea tranziţiei către noul mod de existenţă, revolta sau fenomenul cultural nihilist dispare, intrându-se astfel în normalitate. Ceea ce caracterizează însă cultura occidentală este faptul că mişcarea de negare sau nihilismul nu mai încetează să acţioneze. "Tocmai în aceasta rezidă particularitatea Occidentului, remarcă Culianu, în raport cu alte culturi: că nihilismul pare inevitabil implicat în interpretarea occidentală a realităţii, că el reprezintă o stare permanentă şi nu mai este un instrument de tranziţie."
Nihilismul ajunge să-şi găsească sensul nu într-o altă realitate pe care vrea să o propună, să o instaureze, ci chiar în însuşi actul negării. El devine, astfel, fermentul permanent al schimbă

;rii, ce nu poate avea ca finalitate decât descompunerea, degradarea tuturor sensurilor, a formelor de existenţă a omului în lume, practic, un fel de sinucidere culturală sau religioasă.
Nihilismul distrugerii, stadiul final al mişcării nihiliste, dezvă¬luie adevăratul sens sau raţiunea unei culturi care nu se întemeiază pe Adevărul Absolut - Dumnezeu, ci pe acţiunea de negare a Creatorului şi a întregii raţionalităţi sau a rânduielii pe care Cuvântul lui Dumnezeu a pus-o în lume. El constituie stadiul final, consecinţa ultimă a oricăruia dintre actele de negare cuprinse în programul nihilist, chiar dacă manifestarea acestora este îmbrăcată în haina politicoasă, "civilizată" a argumentelor ştiinţifice, a teo¬riilor filozofice, a retoricii liberale sau democratice.
Mişcările anarhiste, războaiele de exterminare, curentele punk, rap, rock, mişcările sataniste sunt câteva dintre fenomenele cele mai semnificative care promovează distrugerea totală a umanităţii. Forme mai puţin evidente ale nihilismului distructiv se întâlnesc şi în mişcările feministe, ale homosexualilor şi lesbienelor, în diferite secte şi mişcări orientale.
În negarea pe care o operează nihilismul, acesta nu se opreşte numai la Adevărul Absolut sau la afirmarea principiului abstract al adevărului relativ, ci esenţa nihilismului modern, după cum demon¬strează I. P. Culianu, o constituie negarea succesivă a tuturor valorilor sau sistemelor de valori, cu afirmarea, în cele din urmă, a unui singur principiu absolut, cel al negaţiei. Consecinţa era previ¬zibilă deoarece negarea existenţei unui adevăr absolut sau relati¬vizarea adevărului contrazice însăşi esenţa sau definiţia noţiunii de adevăr conducând, în final, la concluzia că nu există nici un adevăr sau că nu se mai poate pune problema adevărului, ci doar a păre¬rilor individuale, a punctelor de vedere argumentate contextual.
"Fiecare are dreptate, are partea lui de adevăr, încât nimeni nu are dreptul să-i impună celuilalt punctul lui de vedere", se aude tot mai des în societatea modernă. O asemenea viziune asupra reali¬tăţii este deosebit de nocivă deoarece, în contextul acesteia, nimic din ceea ce există şi este dat prin natură sau creaţie, nici una din legile, normele, învăţăturile şi idealurile pe care omenirea le-a cunoscut de-a lungul existenţei sale nu mai poate constitui o certi¬tudine sau un adevăr.
Chiar lucrurile

evidente sau cele fireşti, totul poate fi privit ca o părere sau ca o iluzie, poate fi contestat, fără însă a se mai putea propune o altă ordine, raţională, coerentă sau explicativă privind lumea şi existenţa. Arbitrariul, absurdul, iraţionalul devin criteriile de interpretare ale acestei culturi sau principiile ce guvernează lumea, în viziunea nihilistă. Prin urmare, negarea, relativizarea, contestarea sau chiar revolta reprezintă armătura culturii moderne, spiritul său cel mai general care, fără să ne dăm seama, a contaminat deja modul de viaţă al omului modern.
Trebuie făcută observaţia că nihilismul nu poate fi considerat cu adevărat o cultură, ci mai curând un spirit, un curent care, odată pătruns într-o cultură, îi schimbă sensurile, îi alterează fiinţa. Fiind un curent al negaţiei, nihilismul nu poate construi nimic, nu poate zidi, crea sau configura o formă culturală sau un mod de viaţă. Dimpotrivă, precum parazitul sau boala gravă care contaminează un organism, el se fixează pe o formă culturală oarecare, pentru ca, în timp, să o transforme atât de mult încât va deveni de nerecunoscut. Precum omul marcat puternic de o boală molipsitoare ce-i afectează în chip definitoriu viaţa şi care pune în pericol comunitatea va fi numit ciumat sau lepros, după boala pe care o are, tot aşa cultura contaminată de virusul nihilist va fi numită în timp "cultură nihilistă".
Stadiile nihilismului prezentate anterior nu reflectă decât gradul în care nihilismul afectează cultura tradiţională, în principiu, cea de sorginte creştină. Liberalismul nu este decât primul pas pe calea relativizării credinţei în Dumnezeu şi a aşezămintelor tradiţi¬onale. Realismul înseamnă deja negarea completă a lui Dumnezeu şi negarea parţială a obiceiurilor şi tradiţiilor. Vitalismul presupune reducerea orizontului de cunoaştere la senzaţie, emoţie şi instinct, la experienţa puterii în contextul violenţei, a sexualităţii şi a magicului, iar nihilismul distrugerii, cel mai sărac în forma de manifestare, dar cel mai reprezentativ pentru acest curent, reflectă esenţa acestei mişcări nu numai în relativizarea, ci şi în negarea tuturor formelor culturale şi a valorilor.
Care este locul televiziunii în contextul culturii nihiliste descri¬se anterior? Sau în ce măsură mesajul TV este marcat de gândirea nihilistă?