- Atâta timp cât nihilismul surpă orice autoritate (părintească, bisericească, educativă), neagă orice sistem de valori, cultivând relativismul, contribuie direct la atrofierea centrilor motivaţionali din ariile corticale ale cortexului prefrontal.
Studiile privind sindromul deficitului de atenţie şi hiperactivitate, ADHD, întreprinse de cercetători ca Diane McGuissness şi Russel Berkley, au arătat că tinerii la care este prezentă această afecţiune au nedezvoltat suficient sistemul motivaţional care mediază abilitatea de a munci sau a lucra motivat de ceva anume, sau, pur şi simplu, de a asculta un îndemn, o poruncă sau o normă oarecare.
Copiii şi tinerii de astăzi întâmpină dificultăţi în a-şi ţine mintea concentrată pentru îndeplinirea unei sarcini, dacă nu sunt stimulaţi din afară în mod continuu. Ei aşteaptă pentru orice lucru săvârşit o răsplată consistentă şi imediată (acest lucru devine tot mai evident şi la mulţi dintre adulţii noilor generaţii). Această incapacitate se datorează, după cum s-a putut constata, unei dezvol¬tări insuficiente a ariilor prefrontale ale sistemului motivaţional, fenomen cauzat de nedezvoltarea obişnuinţei de a munci, găsind un sens dincolo de răsplata imediată.
Corectarea acestei afecţiuni corticale şi comportamentale, spun cercetătorii , nu se poate face decât prin educaţie. Din păcate însă, mesajele culturii video, ale culturii nihiliste în care se scaldă omul modern sunt complet contrare acestei recomandări. A munci nu este o virtute în cultura media. Nu numai în filme, ci şi în celelalte emisiuni TV
predomină divertismentul. Sensul este distracţia sau, cel mult, lupta pentru satisfacerea unor interese sau plăceri. Copii citind, lucrând, învăţând, oameni muncind nu apar aproape niciodată pe micul ecran. În morala hedonistă, eficienţa înseamnă ca printr-un efort minim să reuşeşti să obţii un folos sau o plăcere maximă. A lucra pentru alţii - părinţi, fraţi, prieteni - cu tenacitate şi cu responsabilitate nu este un lucru firesc într-o cultură în care egoismul şi individualismul sunt dominante.
Urmarea unor norme, întreprinderea unui efort conştient şi tenace având un scop viitor nu înseamnă numai a fi obişnuit să lucrezi cu responsabilitate şi perseverenţă, ci şi recunoaşterea autorităţii, a ascultării şi a respectului pe care-l datorăm acesteia (părinţi, profesori etc.) şi acceptarea unui sistem de valori, a unor reguli, legi sau porunci, repere ale orientării în activitatea cotidiană şi în viaţă. Pe scurt, sunt necesare recunoaşterea ierarhiei şi a unui sistem de valori. Nu poţi asculta de cineva şi să-i urmezi rugă¬mintea sau porunca dacă nu-i recunoşti autoritatea. Nu poţi urma nişte norme sau legi dacă nu ai învăţat că trebuie să existe o rânduială, un rost în tot ce se întâmplă în societate sau în lume.
Doctorul Barkley demonstrează importanţa pe care o are educarea răbdării şi a stăruinţei în desfăşurarea şi finalizarea unei lucrări. Trebuie educată voinţa, tenacitatea, generozitatea de a te implica din dragoste sau din compasiune în ajutorarea cuiva. Credinţa în Dumnezeu, lărgirea universului de valori - a crede în bine, a aprecia frumosul şi armonia - îl ajută pe om să-şi găsească sensul în lume, în viaţă, dându-i totodată puterea interioară de a lupta pentru realizarea lui. Astfel, se vor pune bazele configurării sistemului motivaţional, fapt de o impor¬tanţă crucială pentru exis¬tenţa omului.
La noua generaţie, arată Barkley , se poate uşor sesiza incapacitatea mentală de a asculta de o autoritate sau lege. Nu se poate spune că aceşti tineri, pur şi simplu, nu vor să asculte, ci, mai curând, că ei nu au dobândit deprinderea de a face acest lucru. Învăţaţi de cultura nihilistă să facă numai ce vor, să nu asculte de nimeni, să nu se încreadă în nici o autoritate şi în nici o valoare, copiii nu şi-au putut însuşi acele comportamente pe care se fundamentează dezvoltarea sistemului motivaţional. Mintea lor, ariile corticale ce mediază aceste comportamente nu pot răspunde coerent şi stabil la o astfel de comandă. Autoritatea sau valori ca binele, frumosul (un ideal anume) nu mai sunt suficiente pentru a le motiva o acţiune. Este nevoie de bani, lucruri sau plăceri, adică, exact ceea ce nihilismul învaţă că este esenţial în viaţă, demn de dorit şi avut. Astfel este modelat de cultura modernă (nihilistă), concentrată în mesajele micului ecran, sistemul motivaţional al acestor copii, suferinzi de ADHD sau LD (probleme de atenţie şi învăţare).
Atâta timp cât această cultură neagă orice autoritate - părinţii, Dumnezeu, şcoala -, cât surpă orice sistem de valori, cultivând relativismul, ea contribuie direct la atrofierea centrilor motivaţionali din ariile corticale ale lobului prefrontal. Singurele mobile validate de cultura nihilistă rămân dorinţa de plăcere sau interesul material care, până la urmă, tot la plăcerea egoistă se rezumă.