În dezbaterile privind rolul televiziunii în viaţa societăţiii se vorbeşte adesea despre posibilitatea ca aceasta să îndeplinească în lumea modernă şi funcţia de educator religios. Văzând forţa pe care televizorul o are în modelarea gândirii şi a comportamentului publicului, mulţi oameni de bună credinţă îşi propun să pună această putere în slujba Bisericii, a misiunii creştine, să-i ajute pe oameni să devină mai buni şi mai credincioşi. Ei nu înţeleg însă faptul că televiziunea, prin însăşi natura ei, este predispusă numai către un anumit tip de educaţie, iar mesajul creştin nefiind deloc adaptat acestui mediu este puţin probabil că-şi va atinge scopul dorit. Mesajul creştin nu este deloc senzaţional, nu are nici o vizibilitate deose¬bită şi nici dinamică, astfel încât să poată captiva publicul suficient de puternic.
În contextul discuţiei privitoare la caracteristicile mediului TV, este uşor de prevăzut sau de observat că, în cazul în care telespectatorii ar fi să aleagă între vizionarea la televizor a unei slujbe ortodoxe, a unei predici, a unei dezbateri sau a unui film pe temă religi¬oasă, vor fi tentaţi cel mai probabil sau în ponderea cea mai mare să prefere filmul, ca genul cel mai dramatic şi implicativ emoţional; pe urmă, ar fi dezbaterea care, cu siguranţă, este mai dinamică decât predica şi poate chiar dramatică în cazul unei lupte de opinii, a unei teme de actualitate şi de senzaţie (chiar dacă este creştină); următoarea aleasă ar fi predica mai cu seamă dacă este bine ilustrată, iar la urm
9; s-ar situa ceremonialul unei slujbe. Prin urmare, ordinea preferinţelor este inversă faţă de însemnătatea mesajului respectiv pentru viaţa unui creştin. Slujba ortodoxă, care ar fi cea mai importantă, este cel mai puţin căutată, în schimb, filmul, un gen total nespecific educaţiei creştine, este primul în ordinea preferinţelor.
Pentru că transmite atât imaginea, cât şi sunetul, televiziunea a fost văzută ca mijlocul potrivit pentru "a aduce în casele credincioşilor atmosfera slujbei ortodoxe, pentru a-i apropia pe unii de Bise¬rică, iar altora, celor neputincioşi, a le oferi posibilitatea ca stând pe un scaun sau în pat să participe la sfintele slujbe. Din păcate însă, televiziunea este cel mai neindicat mjloc pentru o astfel de misiune. De ce?
Experienţa religioasă în creştinism, slujba privită din afară nu are nimic spectaculos, nu are o vizibilitate deosebită. Ceea ce dă semni¬ficaţie actului respectiv este tocmai capacitatea credinciosului de a se interioriza în rugăciune, de a vedea cu ochii minţii sau cu simţul duhovnicesc realitatea de dincolo de cuvinte şi gesturi. De fapt, ceea ce se petrece cu adevărat într-o Biserică, ceea ce atrage şi hrăneşte sufletul creştinului este relaţa tainică nevăzută a lui cu Dumnezeu, cu lumea de dincolo. Aceste lucruri nu pot apărea pe micul ecran, nu pot fi surprinse tocmai datorită caracterului lor discret, inefabil. Mişcările din Biserică, de asemenea, nu au dinamism suficient de puternic pentru a atrage atenţia. În al treilea rând, slujba ortodoxă, ca şi învăţătura creştină în general, nu urmăreşte în nici un fel provocarea emoţiei, incitarea simţurilor. Dimpotrivă, tot ce se întâmplă în Biserică este făcut pentru a proteja aşezarea minţii în rugăciune, îndepărtarea de tot ceea ce înseamnă act emoţional şi imaginativ. Cel puţin pentru aceste trei motive mesajul liturgic nu este adecvat transmiterii sale prin televiziune. El nu spune nimic telespectatorilor care, în faţa televizorului, aşteaptă să vadă ceva care să-i impresioneze.
Pe de altă parte, chiar dacă am accepta faptul că se pot găsi credincioşi evlavioşi care găsesc răbdarea de a urmări cu atenţie două, trei ore o slujbă pe micul ecran, trebuie să ne punem întrebarea: În ce măsură această experienţă poate fi socotită una religioasă şi, mai precis, una ortodoxă?
Prima formă de înstrăinare de ceea ce înseamnă o slujbă auten¬tică televiziunea o impune prin delocalizarea spaţio-temporală ce o presupune experienţa vizionării. Ne aflăm în alt spaţiu şi poate alt timp (în cazul transmisiunilor indirecte) decât cel în care are loc slujba.
Trebuie ţinut cont şi de faptul că starea mentală a telespectatorului este complet diferită de aceea a credinciosului care se roagă. Atunci când te uiţi la liturghia ce se desfăşoară pe micul ecran, mintea este ieşită în afara sa şi este risipită de imaginile de pe micul ecran. Este total deconcentrată, incapabilă să facă un efort de a se aduna şi concentra în rugăciune. Schimbările planurilor, necesare captivării atenţiei susţin, de asemenea, mintea într-o stare de uşoară agitaţie şi excitare mentală, stări potrivnice păcii şi aşezării necesare rugăciunii. Agitaţia şi nerăbdarea pot surveni şi ca urmare a unei aşteptări înşelate, deoarece în faţa televizorului mintea este obişnuită să primească stimuli mai puternici, mai captivanţi şi, dacă aceştia lipsesc, vizionarea trebuie susţinută mai mult de voinţă sau spirit de datorie decât atrasă realmente de mesajul respectiv.
Să te uiţi la televizor şi să pălăvrăgeşti în timpul acesta, să bei o cafea, să mănânci ceva sau să stai întins este foarte posibil, dar să reuşeşti ca în timpul vizionării cu ochii aţintiţi la ecran să te poţi adânci în rugăciune este un lucru foarte puţin probabil prin totala incompatibilitate a celor două stări. Prin toate acestea, vizionarea unei slujbe la televizor nu are nimic comun cu închinarea lui Dumnezeu cea adusă în timpul unei slujbe în Biserică sau chiar al rugăciunilor personale desfăşurate în alt loc.
Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre alte ritualuri, cum ar fi cele ale practicilor oculte magice, care nu sunt defavorizate, ci, dimpotivă, pot fi înlesnite prin transmiterea la televizor. Odată cu trecerea timpului, an de an, magicul ocupă un loc tot mai important în spaţiile de emisie ale televizualului fie că este vorba de televizor, de jocuri video sau de Internet. Un procent tot mai mare al producţiilor de mare succes îl constituie filmele construite pe teme legate de puteri supranaturale, lumi necunoscute, fiinţe şi forţe oculte. Războiul Stelelor, Harry Potter şi Stăpânul Inelelor au adus de-a lungul timpului în faţa ecranelor sute de milioane de telespectatori din lumea întreagă. Mediul video este, se pare, foarte prielnic actului magic, echipat parcă în mod special pentru această funcţie. Hipnoza, şedinţele de bioterapie întreprinse prin intermediul televiziunii, farmecul seducător al acestei lumi, suspansul filmelor de acţiune, misterul filmelor de groază, întruchipări şi dispariţii enigmatice şi multe altele constituie arsenalul magic al televiziunii.
În ce constă secretul televiziunii, puterile misterioase ale acesteia, potenţialul de care dispune în vrăjirea telespectatorilor, în captivarea mulţimii în faţa micilor ecrane? Cu toate că tema va fi abordată pe larg în volumul al doilea, vom enumera aici doar câteva dintre caracteristicile mesajului şi experienţei televizuale care fac ca mesajul magic să fie foarte bine adaptat mediului TV în opoziţie cu cel al ritualului creştin.
1) Vizionarea TV ca experienţă delocalizată spaţio-temporal de realitatea pe care o transmite favorizează o experienţă de tip magic. Întotdeauna vederea la distanţă şi în timp a fost asociată puterilor supranaturale, fiind în mentalitatea comună, cu precădere apanajul magicienilor.
2) Televiziunea operează la nivelul imaginaţiei şi poate transmite direct în subconştientul publicului mesajul dorit, ocolind în mare măsură reflexia raţională.
3) Efectul televizorului asupra minţii poate fi cu uşurinţă integrat în clasa stărilor alterate de conştiinţă şi chiar a femonenelor de tip halucinatoriu .
4) Micul ecran este un ilu zionist perfect, el poate plăsmui cu uşurinţă orice realitate. Tot ceea ce mintea omului poate zămisli, televiziunea este capabilă să întruchipeze. Ea se joacă cu lumea, cu realul, cu timpul, cu viaţa şi cu moartea. La televizor nu are importanţă ce este, ci ceea ce se vede, ceea ce poate crea iluzia că este adevărat, ceea ce poate impresiona efectiv şi trezi încrederea. Prin această putere extraordinară de a iluziona mulţimile, televiziunea este, practic, cel mai performant mag care a existat vreodată. Ea oferă indivizilor puterea, chiar dacă una iluzorie. Puterea de a te afla deasupra destinului oamenilor micului ecran, a vieţii, a sufe¬rinţei şi a morţii, de a intra în contact empatic cu spiritul, cu forţele care mişcă din afară sau din interior lumea micului ecran, de a trăi intens plăcerea, senzaţia însăşi de putere de a te afla în esenţa lucrurilor, de a depăşi limita spaţio-temporalităţii propriei existenţe prin aşezarea deasupra lumii şi timpului TV.
Toată această putere, o putere demiurgică, în care însă Dumnezeu nu este prezent în nici un fel, este una de natură magică. Este visul dintotdeauna al ocultiştilor, de a pune la dispoziţia omului posibilitatea de a fi nemuritor, bogat, fericit, chiar dacă aceasta nu se întâmplă decât în mod iluzoriu.
5) Dinamica foarte puternică poate fi folosită pentru a captiva atenţia, lucru necesar în orice act magic.
6) Televiziunea este capabilă să sugereze foarte bine suspansul sau prezenţa misterului.
7) În faţa micului ecran, mintea omului este caracterizată de următoarele stări:
a. captivată, înlănţuită de realităţile care se derulează prin faţa ochilor;
b. capacitatea de discernământ diminuată;
c. foarte puternic implicată emoţional până la uitare de sine; spaimă intensă, excitare erotică etc.
d. în filmele de suspans de groază, erotice etc., parcă o forţă vie, puternică înlănţuie fiinţa telespectatorului, o prinde în plasa unui fluid, a unei puteri care se degajă din atmosfera misterioasă a micului ecran şi-l învăluie pe telespectator, în aşa fel încât acesta în urma vizionării se simte ca şi cum a trăit cu adevărat în lumea respectivă. În această atmosferă, telespectatorul poate rămâne şi după încheierea vizionării, iar în cazul vizionării repetate ea poate deveni chiar un mediu de con¬ştiinţă. Aceasta mai cu seamă la copii sau la tinerii care continuă să creadă că pot zbura, că pot mişca obiectele cu privirea sau că forţele misterioase sunt prezente, îi înconjoară, îi ajută sau îi înfricoşează. Toate aceste stări pe care televizorul le poate induce cu succes tele¬spectatorului sunt specifice experienţei magice, misterului în religiile idolatre sau ocultului.
Faptul că populaţia caută magicul cu tot mai mult interes, pe micul ecran sau în viaţa reală este foarte probabil şi efectul cultivării acestei sensibilităţi de către media video, prin numărul semnificativ de ore petrecute în contact cu acest mediu.
Având în vedere toate acestea, îndrăznim să spunem că mesajul magiei este unul din cele mai bine adaptate la natura TV. Chiar erotismul şi violenţa sunt cunoscute de magicieni drept cele mai eficace mij¬loace în vrăjirea indivizilor.
Magia, erotismul şi violenţa sunt cele mai potrivite mesaje pentru a fi transmise prin televizor, deoarece însăşi natura acestora le favorizează în mod deosebit. Aceasta înseamnă că ele vor domina tot mai mult peisajul micului ecran, în pofida oricăror critici şi opoziţii.
Oamenii trebuie să fie conştienţi că, oricât de mult discernă¬mânt ar avea, prin împărtăşirea regulată din experienţa vizionării TV, treptat, caracteristicile generale ale acestuia se vor imprima adânc în subconştientul lor, în judecată şi în comportament, înrâ¬urindu-le în mod definitoriu existenţa. A vrea să transformi televiziunea într-un educator cultural, moral şi religios este ca şi cum cineva ar urmări să îmblânzească o lupoaică, astfel încât aceasta să fie capabilă să păzească turma şi să alăpteze miei.
Televiziunea, favorizând această experienţă magică, nu poate decât să contribuie în timp la cultivarea unei gândiri magice, a unei percepţii magice a realităţii. Aşadar, în ceea ce priveşte propunerea de a face o educaţie religioasă prin mediul video, trebuie să se înţeleagă faptul că televizorul îi poate într-adevăr ajuta pe indivizi în depăşirea raţionalismului uscat materialist, dezvoltându-le sensibilitatea percep¬ţiei unei realităţi "spirituale" a sacrului, însă aceasta nu va fi decât în direcţia edificării unei gândiri magice complet diferite de ceea ce înseamnă experienţa şi gândirea creştină.
Micul ecran îi poate apropia pe telespectatori de practicile spiritiste, de credinţa în extratereşti, de experienţele new-age-iste ale transformării de conştiinţă şi de relaţia cu duhurile ce străbat văz¬duhul (filme ca Harry Potter şi Stăpânul Inelelor înlesnesc astfel de experienţe). Totodată însă televiziunea este incapabilă să prileju¬iască o autentică expe¬rienţă creştină, să medieze o relaţie vie şi personală cu Dumnezeu. Acest fenomen decurge logic din natura televizorului. Astfel că aceia care vor să facă misiune creştină prin intermediul micului ecran s-ar putea să ajungă la un rezultat contrar aşteptărilor. Adică, prin atragerea credincioşilor în faţa micilor ecrane, se va reuşi doar cultivarea unei gândiri magice, erotice, violente, nihiliste şi astfel oamenii nu ar fi decât îndepărtaţi de ceea ce înseamnă o existenţă autentic creştină.
Tehnologia video nu este prielnică transmiterii mesajului creştin. Apariţia slujbelor ortodoxe sau a mesajului creştin pe micul ecran nu face altceva decât să transforme realitatea acestora într-un fapt divers, să le demonetizeze prin sărăcirea tainei pe care televizorul este incapabil să o transmită. Astfel se reuşeşte însă înglobarea Bisericii, a mesajului acesteia în panoplia ofertelor culturale ale modernităţii (dezavantajată desigur din start, prin transmiterea ei prin mediul TV), în configurarea noii realităţi de conştiinţă şi exis¬tenţă în care este absorbită umanitatea - lumea televizualului.