Un copil care utilizează Internetul nu are nici o restricţie, īn afara cazului cānd părinţii utilizează aşa-numitele "filtre" care īmpiedică accesul la anumite locaţii şi/sau permit accesul numai la anumite locaţii (pun pariu că Internetul devine astfel foarte plictisitor). Dar dacă pă¬rinţii īn general nu īncearcă sau nu reuşesc să limiteze utilizarea televizorului, cum ne putem aştepta că vor reuşi īn cazul calculatorului? Cea mai multă informaţie accesată prin Internet nu are un context īn ceea ce priveşte copilul. Internetul reprezintă ceea ce se poate numi "educa¬ţie libertină": copilul face ce vrea şi cānd vrea. Este exact contrariul a ceea ce educaţia ar trebui să fie (din moment ce nu există nici un adult care să aprecieze ce este mai bun pentru ei) copiii şi tinerii au nevoie de o orientare constantă spre ce ar trebui să citească, să īnveţe etc.!
Evident, īntotdeauna trebuie lăsat puţin loc şi pentru libertate īn activităţile programate, altfel, creativitatea este omorātă. Intuitiv, copiii aşteaptă un ghid īn dezvoltarea lor şi o lipsă de orientare poate provoca serioase dereglări īn comportament. Prin tradiţie, părinţii aleg, de exemplu, cărţile pe care le citesc copiii lor; profesorii, ce trebuie să li se predea şi sub ce formă, potrivit cunoştinţelor, dezvoltării şi mediului elevilor. Aceasta nu se īntāmplă īn cazul Internetului. Un instrument pentru adulţi, complet de-contextualizat, oferit copiilor şi adoles¬cenţilor, provoacă un efect de maturizare precoce, permiţāndu-le să intre īn contact cu o informaţie care
nu este potrivită pentru maturitatea şi mediul lor.
Orice grăbire a maturizării fizice şi psihice a copiilor şi adoles¬cenţilor este foarte dăunătoare pentru ei: īn educaţie şi īn dezvoltarea personală nu este posibil saltul peste etape fără efecte negative ulterioare.
CONCLUZII
Cred că nu există loc pentru televiziune publică şi jocuri electronice īn educaţie. Eşecul predării audio-vizuale a fost arătat foarte clar īn cazul televizorului. Īn Brazilia, milioane de dolari sunt cheltuiţi pentru producerea de programe TV educaţionale. Niciodată nu am găsit vreo statistică din care să rezulte ce şi cāt s-a īnvăţat prin intermediul acestor programe. După cum s-a văzut, televiziunea nu este un mediu educaţional, nici măcar unul informativ, ci unul de condiţionare. Admit utilizarea materialelor video, īn licee, pentru a arăta scurte demon¬straţii, īnsoţite de discuţii.
Īn cazul calculatoarelor, trebuie să recunoaştem că sunt maşini folositoare pentru anumite activităţi. De exemplu, originalul acestui articol a fost scris de mānă şi mai tārziu redactat la calculator pentru revizie, paginare şi trimitere prin Internet la San Salvador, pentru publi¬care īn Lucrările Simpozionului Idriart, īn februarie 1998.
De aceea părerea mea este că e necesar să se introducă īn licee computerele, dar īnvăţānd cum sunt utilizate şi principalele lor apli¬caţii şi, foarte important, īnvăţānd ce sunt computerele. Totuşi, din moment ce aceasta cere o anumită maturitate, propun ca prezentarea să īnceapă cu studiul părţii electronice, īn laboratoare de circuite electronice (īncepānd cu tranzistorul). Circuitele electronice sunt o realitate fizică, deci pot fi prezentate īnaintea programelor, care sunt pur abstracte. După ce bazele funcţionării fizice sunt īnţelese, se pot prezen¬ta, īn ultimii doi ani de studiu, programele şi Internetul. Īntotdeauna predarea trebuie să se facă dintr-o perspectivă critică, după cum se şi recomandă īn excelentul raport al Alianţei pentru Copilărie. De exemplu, se poate arăta că īn Internet creşterea gunoiului informaţional este exponenţială şi devine din ce īn ce mai greu să găseşti ceva cu adevărat folositor fără să ştii dinainte locaţia. Sau că īn poşta electronică nu trebuie să cazi īn extrema trimiterii de mesaje telegrafice, fără formulă de adresare, tratāndu-i pe destinatari ca pe nişte maşini, şi nu ca pe fiinţe umane.
Este interesant de comparat cele trei mijloace electronice de difuzare a informaţiei īn modul următor: jocul electronic dă iluzia acţiunii (exercitarea voinţei), dar este o mişcare mecanică. Televizorul dă iluzia simţirii, dar este un sentiment ireal, īntotdeauna stimulat īntr-un mediu virtual, şi nu datorită ima¬ginaţiei personale ca īn cazul cititului sau realităţii unei persoane prezente fizic care se bucură sau suferă. Computerele dau iluzia activităţii de gāndire, dar este un tip de gāndire care poate fi introdus īntr-o maşină prin comenzi şi instrucţiuni, şi este o caricatură a ceea ce ar trebui să fie gāndirea umană. Aşadar, cele trei tipuri de difuzare a informaţiei atacă cele trei facultăţi ale sufletului uman, reducāndu-le la un nivel non-uman.
Acest nivel este īn cazul televizorului, reducerea fiinţei umane la condiţia de animal semiconştient. Īn cazul calculatoarelor, este reducerea la o maşină, specializată īntr-un anumit tip de gānduri care pot fi introduse īn acea maşină. Īn cazul jocurilor electronice, este reducerea, pe de o parte, a fiinţei umane la un animal care reacţionează fără să gāndească şi fără moralitate şi, pe de altă parte, la un robot care reacţionează īn mod mecanic, standard.

Gāndirea Simţirea Voinţa (acţiunile)
TV reduce stimulează, dar din exterior, nereală automatizează, mecanicizează
Jocuri electronice elimină stimulează, dar sentimentele de compe¬tiţie şi provocare stimulează, dar voinţa de depăşire a unei provocări
Calculatorul stimulează, dar gāndirea logico-simbolică, tip maşină stimulează, dar sentimentul unei provocări mecanicizează mişcările, concentrare pe gāndirea tip maşină

Şcoala viitorului nu trebuie să fie una mai tehnică, ci una mai umană. Ar trebui să-i īnveţe pe copii la timpul potrivit (liceu) să īnţeleagă maşinile şi să le stăpānească. Ar trebui să predea utilizarea tehnologiei acolo unde este folositor, să ridice fiinţa umană, şi nu să o degradeze, plasānd-o deci la locul potrivit ei. Numai prin educaţie putem răsturna prezenta dominaţie a maşinilor asupra fiinţelor umane, care devin sclavii lor, īn loc de stăpānii lor.