Integrarea curriculară

Cadru conceptual

La baza dezvoltării societăţii contemporane stă fenomenul educaţional asupra căruia se impun frecvente restructurări adaptive care generează un spaţiu existenţial din ce în ce mai complex şi mai elaborat. Subiecţii umani, angajaţi în activităţi variate, solicitante şi tot mai puţin rutiniere trebuie să dobândească abilităţi şi competenţe complexe, pe care educaţia, în formula sa clasică, le poate oferi doar in mică măsură.

Una dintre consecinţele acestui fenomen este şi abordarea proiectării curriculumului dintr-o perspectivă integratoare. Literatura pedagogică descrie integrarea curriculară drept o modalitate inovatoare de proiectare a curriculumului ce presupune sintetizarea şi organizarea didactică a conţinuturilor din domenii diferite ale cunoaşterii, astfel încât, să se asigure achiziţia de către elevi a unei imagini coerente, unitare despre lumea reală.
în comparaţie cu instruirea de tip disciplinar, care pune în prim-plan rigurozitatea şi caracterul academic al achiziţiilor educaţiei, abordarea integrată a curriculumului porneşte de la problemele semnificative ale lumii reale şi de la nevoile de învăţare ale elevilor în contextul lumii de azi. în această manieră se realizează apropierea şcolii de viaţa reală, elevii au posibiltatea să vină la şcoală cu tot ceea ce înseamnă lumea lor, cea de dincolo de poarta şcolii.
Abordarea integrată a curriculumului pune accentul pe formarea unor competenţe, atitudini şi valori transversale şi tran
sferabile, utile pentru dezvoltarea personală şi socială a elevilor.
Savanţii şi cercetătorii în domeniul educaţiei au ajuns, pe căi diferite, la aceeaşi concluzie cu cea emisă de către Comisia Internaţională pentru Educaţie în secolul XXI, comisie ce a funcţionat sub egida ONU şi coordonarea lui Jacques Delors (2000), anume aceea că noul tip de educaţie în secolul I al mileniului III se bazează pe patru competenţe fundamentale (numite piloni, stâlpi ai educaţiei), care sunt de fapt competenţe de origine şi de esenţă transdisciplinară (a învăţa să cunoşti/ să ştii/ să înveţi, a învăţa să faci, a învăţa să trăieşti/să munceşti 'împreună cu ceilalţi, a învăţa să fii).
Din punct de vedere curricular, integrarea înseamnă organizarea, punerea în relaţie a disciplinelor şcolare, cu scopul de a evita izolarea lor tradiţională; integrarea mai înseamnă şi "procesul şi rezultatul procesului prin care elevul interpretează materia care îi este transmisă pornind de la experienţa sa de viaţă şi de la cunoştinţele pe care deja şi le-a însuşii". (Encycolpedia of World Problems and Human Potenţial).

In învăţământul preuniversitar românesc este tot mai des întâlnită tendinţa de organizare a conţinuturilor din perspectiva integrată. în acest sens, a fost elaborat planul cadru, care este structurat pe şapte arii curriculare. Ariile curriculare reprezintă un grupaj de discipline care au în comun anumite obiective de formare. De asemenea, la nivelul unor programe pentru învăţământul preuniversitar se operează cu teme sau orientări tematice.
Integrarea conţinuturilor presupune stabilirea unor relaţii strânse, convergente între următoarele elemente: concepte, abilităţi, valori aparţinând disciplinelor şcolare distincte (De Landshcere, 1992).

2 Curriculum integrat

Noţiunea de curriculum integrat nu este tocmai nouă. încă de la începutul secolului al XVIII-lea J. J. Rousseau anticipează înţelesul modern al conceptului susţinând necesitatea unui curriculum construit pe baza nevoilor şi intereselor copilului şi pornind de la experienţe naturale, specifice vieţii cotidiene. Ca o continuare a acestor accepţiuni, J. Fr. Herbart (1776-1841) vorbeşte despre necesitatea "corelării materiilor".
Cu toate acestea, până în anii 1910 (Klein, 1999) s-a înregistrat o perioadă istorică în care a luat o amploare deosebită disciplinarea curriculumului, structurarea şi organizarea acestuia după criteriul disciplinelor, aflate in plin process de consolidare, dezvoltare sau configurare. Pentru început, acesta barieră disciplinară a fost spartă de concepţiile în plan pedagogic avansate de Ov. Decroly (pedagogia centrelor de interes) şi C. Freinet (adaptarea demersului educativ la psihologia coplilului).
Mişcarea favorabilă integrării curriculumului este întărită de contribuţiile aduse de J. Dewey care avertizează că structura disciplineor tradiţionale nu ar trebui să dicteze curriculumul, că învăţarea în şcoli ar trebui să fie una de tip experienţial, focalizată pe rezolvarea unor probleme specifice vieţii de zi cu zi.

Teoria lui Dewey a fost transpusă la nivelul practicii pedagogice de mai mulţi practicieni, modelul care a generat un puternic entuziasm pentru abordările interdisciplinare în numeroase şcoli din SUA fiind cel expus de William H. Kilpatrik în lucrarea The Project Method (1918).
Evoluţia practicii pedagogice contemporane cunoaşte o dinamică importantă. Cu toate acestea, pe lângă bogăţia şi diversitatea abordărilor integrate ale curriculumului procesul este încă departe de a fi pe deplin configurat (L. Ciolan, 2008, p. 114). în majoritatea covârşitoare a cazurilor, abordarea integrată a curriculumului este încă o alternativă, o modalitate de a complementariza curriculumul disciplinar. Din păcate, încă sunt puţine acele cazuri în care abordarea în manieră integrată a curriculumului a devenit paradigma dominantă în proiectarea şî implementarea curriculumului.
Curriculumul integrat este prezentat de educaţia organizată, astfel încât traversează barierele obiectelor de studiu, aducând împreună diferite aspecte ala curriculumului în asociaţii semnificative care să se centreze pe ariile mai largi de studiu. Predarea şi învăţarea sunt văzute dintr-o perspectivă holistică, reflectând lumea reală, care este interactivă. Integrarea are mai multe nivele; aceste nivele, descrise mai jos, pot fi privite ca paşi spre transdisciplinaritate.
Predarea în manieră integrată a disciplinelor presupune sintetizarea şi organizarea didactică a informaţiilor din domenii diferite ale cunoaşterii în vederea construirii unei viziuni holistice şi interactive asupra lumii reale.
In secolul care a trecut, aşa cum am amintit, au apărut numeroase soluţii posibile pentru depăşirea pericolului real al detaşării şcolii de viaţa reală şi pentru pregătirea reală a individului pentru inserţia socială.
Dintre pedagogii care s-au ocupat de aceste aspecte amintim pe lângă J. Dewey (1902) pe G. Mialaret (1981), C. Cucoş (1996). Aceştia au introdus în practica educaţională termeni cu semnificaţii relativ echivalente, cum ar fi: corelarea conţinuturilor, predare tematică, predare sinergică, integrare curriculară.

Definirea conceptului cunoaşte dezvoltări progresive, părerile a doi pedagogi contemporani fiind reperele de bază în abordări ale curriculumului integrat.
Alan H. Humphreys (A. H. Humphreys, Th. Post, A. Ellis, 1981) spune că "Un studiu integrat este acela în care elevii explorează în mod global cunoştinţele aparţinând mai multor discipline şcolare, dar sunt subordonate unor aspecte particulare ale mediului de viaţă." De exemplu, studiul integrat al ştiinţelor socio-umane şi exacte, la care se adaugă artele, tehnologiile, etc.
O altă părere acreditată a fost emisă de B. J. E. Shoemaker (1989, p.5). Conform acesteia curriculumul integrat este definit în doi termeni "educaţia (...) construieşte o viziune holistică şi interactivă a lumiii reale." Curriculumul integrat este prezentat de educaţia organizată, astfel încât, traversează barierele obiectelor de studiu, aducând împreună diferite aspecte ale curriculumului în asociaţii semnificative care să se centreze pe ariile mai largi de studiu. Integrarea conţinuturilor disciplinelor de studiu, precum şi a ariilor curriculare este considerată principala provocare în domeniul proiectării programelor şcolare (V. Chiş, 2001, p.135).
Termenul curriculum integrat, aşa cum este definit de diverşi autori (C. Creţu, 1998; V. Chiş, 2001,) sugerează corelarea conţinuturilor. Demersul necesită o abordare curriculară, în care punctul de pornire este, cel mai adesea, finalitatea urmărită, funcţie de care sunt alese celelalte componente ale procesului de învăţământ.
J. Y. Boyer (Legendre, 1993, p. 732) susţine că, în context educaţional, integrarea înseamnă organizarea, punerea în relaţie a disciplinelor şcolare, în scopul de a evita izolarea lor tradiţională.
Aşa cum menţionează A. Glava, C. Glava (2000, p. 120), despre argumentele psiho-pedagogice în favoarea dezvoltării unui curriculum integrat sunt multiple:

- în planul profunzimii şi trăiniciei cunoştinţelor dobândite printr-o astfel de abordare, plusul calitativ este evident: cei care învaţă

Luând în considerare aceste avantaje, pedagogii recomandă abordarea integrală a curriculumului sau a unor aspecte ale acestuia, subliniind responsabilitatea cadrelor didactice în coordonarea corectă a temelor abordate din perspectivă integrată şi a celor abordate clasic.

2 Modele de integrare curriculară şi exemple de proiectare adaptată la nivelul ciclului primar

începând cu cele zece modele de proiectare integrată a curriculumului ale căror baze au fost puse de Jacobs H.H. (1989), Fogarty R. (1991) şi Stoehr J. (1995), în literatura de specialitate (C. Creţu, 1998, L. Sarivan, 2000, V. Chiş, 2001, A. Glava, C. Glava, 2002 şi L Ciolan, 2008) au apărut detalieri şi adaptări ale acestora, care oferă exemple de organizare şi monitorizare a curriculumului integrat.
In continuare vom enumera caracteristicile, avantajele şi limitele celor zece modele, insistând asupra celor mai des utilizate în practica educaţională actuală şi propunând câteva modalităţi concrete de proiectare a unor teme la clasele ciclului primar, utilizând unul sau altul dintre modele prezentate teoretic.
Cele zece modalităţi de integrare curriculară propuse de Fogarty şi Stoehr sunt cele mai frecvent utilizate modele. Acestea reprezintă diferite tipuri de exemple de integrare şi variante de configurare a designului educaţional în cazul unui curriculum integrat.
Prima grupă conţine trei modele care ilustrează integrarea in cadrul unei singure discipline, după cum urmează:

Curriculum fragmentat

Acest model reprezintă forma tradiţională în care disciplinele sunt s eparate pe arii curriculare distincte: ştiinţe umane, matematică, ştiinţe, ştiinţe sociale, artă, tehnologie (în cazul sistemului educaţional românesc, cele şapte arii curriculare).
Fiecare disciplină este concentrată asupra propriului obiect şi-şi utilizează exclusiv propriile metode.

Fiecare disciplină este predată de un alt profesor, în cazul ciclului primar; doar unele discipline aparţinând ariei "Limbă şi comunicare" (limba străină), "Om şi societate" (religie), respectiv "Educaţie fizică şi sport" sunt predate de profesori diferiţi, restul disciplinelor fiind predate de un singur cadru didactic, tot in manieră parcelară.

Avantaje
în ciuda acestei fragmentări, există o viziune clară asupra fiecărei discipline şi conformitate cu "norma".

Limite
Conexiunile între cunoştinţe nu sunt clare pentru elevi; capacitatea de a realiza transferarea achiziţiilor învăţării este redusă; au loc suprapuneri între conţinuturi şi deprinderi; efortul elevilor este prea mare.

Curriculum conectat

Curriculumul conectat este axat pe detalii, subteme şi integrare intradisciplinară explicită între teme şi concepte deoarece se bazează pe conexiunile care se pot face. Secvenţele tematice integrate se pot organiza pe durata unei zile, a unei săptămâni sau a unui semestru. Profesorii ajută elevii să iacă
conexiuni explicite între subiecte, teme sau concepte.

Avantaje
Elevii pot avea o viziune de ansamblu din interiorul disciplinei; modelul favorizează construcţia unor structuri cognitive şi transferul de idei, conceptele-cheie fiind corelate.

Limite
Disciplinele rămân, încă, separate. Modalitatea de însuşire a cunoştinţelor nu facilitează crearea de oportunităţi de învăţare de tip cross-curricular; conţinuturile fiind focalizate pe tematici intradisciplinare.

Curriculum tip cuib (conic sau concentric)

Integrarea curriculară tip cuib presupune focalizarea pe mai multe tipuri de competenţe, în cadrul aceleiaşi arii disciplinare (sociale, de gândire, de cunoaştere). Temele sunt raportate la aceeaşi disciplină sau discipline aparţinând aceleiaşi arii curriculare.

Avantaje
O singură lecţie/ unitate de învăţare poate avea contribuţii la dezvoltarea unor dimensiuni diferite ale personalităţii; se asigură repetiţia şi învăţarea progresivă, aprofundarea secvenţială; un singur cadru didactic poate integra curriculumul.

Limite
Apar dificultăţi în reperarea priorităţilor conceptuale de către elevi, aceştia îşi pierd, în timp, achiziţiile realizate. Dacă activitatea de învăţare nu este bine organizată, aceasta poate deruta elevii.

Curriculum secvenţial (în succesiune)

Disciplinele sunt, încă, separate. Subiectele, temele sau unităţile de învăţare sunt separate, distincte dar ideile similare sunt predate în conexiune, în proximitate temporală. Acest model de integrare curriculară propune o integrare orizontală, de lip "infuzie".

Curriculum ramificat

Modelul are ca element central tema studiată, care este folosită ca principiu organizator al instruirii în cadrul mai multor discipline (instruire tematică). Detalierea experienţelor de învăţare se face la primul nivel pe domeniile de activitate prevăzute în programă, iar la al doilea nivel pe diversele
dimensiuni psihofizice individuale: intelectuală, afectivă, socială, şi fizică,
O paletă largă de teme cum ar fi: schimbare, cultură, descoperiri,
mediu, interacţiuni, invenţii, putere, sisteme, timp, muncă oferă multe oportunităţi pentru a găsi concepte, subiecte sau categorii de abilităţi
comune, chiar dacă acestea se găsesc în ponderi diferite în anumite discipline.
Acest model presupune realizarea unei "pânze de păianjen" pentru fiecare
concept supus atenţiei. Pentru aceasta se utilizează metoda
brainstormingului.

Indiferent de ce procedeu se utilizeză în aplicarea brainstormingului, există câteva orientări care concurează la eficientizarea acestei metode. Dintre acestea menţionăm:
generaţi cât mai multe idei posibile;
acceptaţi toate ideile emise;
căutaţi clarificări, dacă este necesar, dar nu le scrieţi în acest moment;
încurajaţi elevii să emită păreri proprii contribuind la formarea
bazei de idei;
oricând, o nouă idee trebuie consemnată.
Analiza aplicării acestui model de integrare curriculară evidenţiază următoarele:

Avantaje
Temele sporesc motivaţia elevilor pentru învăţare; se promovează colaborarea între discipline din arii diverse; există o anumită uşurinţă în realizarea conexiunilor.

Limite
Apare "sacrificarea" primatului disciplinar; se impune un demers continuu de planificare şi proiectare; apare pericolul impunerii unor teme irelevante pentru elevi; se face o focalizare excesivă pe activităţile de învăţare.

Curriculum integrat

Acesta este un model autentic de integrare curriculară deoarece elimină suprapunerile disciplinare prin crearea unor priorităţi comune de dezvoltare a cunoştinţelor, competenţelor şi atitudinilor. Conceptele-cheie extrase din diferite discipline sunt examinate holistic. Mai mult decât modelul anterior, în acest caz integrarea este rezultatul deplasării ideilor în afara disciplinelor.

Avantaje
Elevul recunoaşte uşor conexiunile şi le utilizează; creşte motivaţia pentru învăţare datorită semnificativităţii
procesului.

Limite
Este un model mai dificil de implementat; necesită competenţe solide din partea cadrelor didactice, restructurarea orarelor şcolare tradiţionale, angajarea de resurse la nivel instituţional.

Curriculum in imersiune/ asimilat (absorbit)

Modelul orientează toate conţinuturile curriculare funcţie de interesul şi expertiza elevilor, întregul conţinui fiind filtrat şi, apoi, asimilat şi armonizat cu experianţele anterioare. Disciplinele devin o parte a "lentilelor" prin care elevul priveşte învăţarea. Teme diverse sunt studiate din perspectiva unui centru sau proiect de interes.

Avantaje
Integrarea curriculumului se produce la nivelul structurilor mentale ale elvului, prin implicarea acestuia; are loc conştientizarea procesului de către elev care ia decizii proprii asupra conţinutului şi formei integrării.

Limite
Apare pericolul unei focalizări prea înguste; este ineficient în cazul unei încercări premature a modelului; poate limita perspectivele elevului, acesta preocupându-se doar de subiectele aflate în aria lui de interes.

Curriculum in reţea

Modelul crează dimensiuni şi direcţii multiple de interes. Acesta oferă diverse idei şi modalităţi de a descoperi. Este centrat în exclusivitate pe elevi. Aceştia filtrează experienţele de învăţare prin ochii expertului şi fac conexiuni interne care conduc la articularea unor reţele externe de experţi în domeniile relaţionate. Elevii optează pentru o reţea de teme şi resurse de studiu.

Avantaje
Are loc o abordare proactivă a învăţării, centrată pe autonomia şi responsabilitatea elevului; apare automotivarea datorată creşterii conştiente a expertizei personale; profesorul are rol de mentor şi consultant.

Limite
Este uşor de căzut în capcana supraaglomerării; apare riscul multiplicării proiectelor, disiparea intereselor şi a eforturilor şi, de aici, lipsa de consistenţă din perspectiva achiziţiilor finale.

Modelul integrării în reţea este soluţia de integrare pe care o propune metoda proiectelor de invcstigare-acţiune. Pornind de la subiectul proiectului, elevii optează pentru o reţea de teme şi resurse de studiu, corelate cu tema centrală. Aceste teme corelate ale proiectului sunt ele însele teme transdisciplinare şi vor fi abordate ca atare.
Proiectarea după modelul integrării în reţea impune două nivele de planificare:

a) constituirea unei hărţi tematice în care, pornindu-se de la tema centrală, sunt identificate subtemele ce vor fi parcurse;
b) desfăşurarea pe categorii şi tipuri de activităţi a conţinuturilor ce vor rezolva tema proiectului.

In finalul acestei secţiuni vom evidenţia cele două etape şi componentele lor pe un exemplu concret de proiectare după modelul integrării în reţea în care lema centrală este: "Ce avea cocoşul in punguţă?" (figura III.3).
Acest model este conceput pentru a fi aplicat la clasa I dar poate fi adaptat şi pentru altă clasă, cu condiţia adaptării continuturiîor, a activităţilor şi, respectiv, a produselor activităţii.
a) Pentru început prezentăm harta tematică a acestui model: