Japonezii în mod special sunt învăţaţi să-şi controleze în public nu doar emoţiile negative (anxietatea, supărarea), dar şi pe cele puternic pozitive (bucuria). De aceea se spune că este mai greu să identifici adecvat expresiile emoţionale pe faţa japonezilor într-un set de percepţii faciale, non-verbale decât să identifici itemii emoţionali pe faţa unui englez sau italian. Totodată, în cultura japoneză studiile au arătat o preocupare deosebită pentru relaţiile de muncă. Regulile care guvernează interrelaţiile care se stabilesc între oameni sunt mai numeroase şi cu stricteţe respectate decât cele privind comportamentul intim.
Există reguli după care subiecţii se preocupă ca autoprezentarea să fie realizată într-o lumină cât mai favorabilă, fapt care este acceptat pentru relaţiile dintre şef şi subaltern şi nu pentru alt gen de interrelaţionare. În culturile vestice există tendinţa unui egalitarism în relaţiile de serviciu între şef şi subaltern, ambele categorii de oameni spunându-şi pe nume, ceea ce nu este admis în Japonia, unde accentul este pus pe relaţiile de tip ierarhic. În cultura japoneză şi chineză grija pentru dezvoltarea psihofizică în copilărie începe cu formarea unor trăsături caracteriale sub semnul \"CHOWA\" ori \"WA\" care înseamnă armonia în atitudini, expresii faciale, în conduită.
Armonia interpersonală este urmărită ca mod de deschidere interrelaţională, începând cu grădiniţa şi şcoala, regăsindu-se în universităţi, concerne ori firme importante. Japonezii sunt învăţaţi de la vârste mici să afişeze concomitent cu armonia facială reţinerea şi interiorizarea conflictelor. În antiteză, aceiaşi Argyle şi Henderson (1985) arătau că în culturile estice şi latino-americane se pune acentul pe importanţa menţineri interrelaţionării, fenomen realizat prin reducerea relaţiilor dezagreabile sau estomparea conflictelor. Deprinderile sociale din ţările latino-americane se concentrează nu atât pe oprirea expresiilor de conflictualitate, cât pe reducerea importanţei lor, şi a interiorizării lor.
Ca atare, se poate spune că regulile componente ale conduitei de comunicare umană au funcţii majore:
Ř ele reglează comportamentul de estompare a potenţialelor surse de conflict care pot distruge. Asemenea reguli funcţionează mai ales pentru menţinerea relaţiei decât pentru scopuri, ţinte specifice.
Ř regulile susţin un schimb de recompense care motivează pe indivizi să rămână în legătură, în relaţie.
Am încercat o prezentare foarte succintă a regulilor care guvernează populaţiile şi am încercat o diferenţiere a lor, a răspunsurilor persoanelor din culturi diferite. Desigur că excepţiile din conduitele japonezilor ar putea fi amplu exemplificate, mai ales că ele au traversat relaţii de tip formal, de schimbare de ritualuri, de modificări reciproce, dar şi accentuarea interrelaţiilor cu vecinii, a interrelaţiilor între soţi, totul căpătând o specificitate în tiparele regulilor care traversează interrelaţii şi culturi deosebite.