De ce atâta erotism? Care e motivul pentru care televiziunea ajunge să acorde an de an tot mai mult spaţiu acestei teme? Este, oare, erotismul un mesaj foarte bine adaptat mediului TV?
McLuhan răspunde afirmativ, sugerând că televiziunea contribuie semnificativ la o hipertrofiere a sensibilităţii sexuale, a rolului sexualităţii în viaţa indivizilor. "Generaţia tânără, afirmă cunoscutul savant, este orientată în întregime către o întoarcere la «primitiv», lucru care se reflectă în costumaţia, muzica, părul lung şi comportamentul ei socio-sexual. Adolescentul nostru devine deja parte a unui clan din junglă. Pe măsură ce tinerii pătrund în această lume de clan, toate simţurile lor fiind extinse electric, asistăm şi la o amplificare similară a sensibilităţii lor sexuale. Goliciunea şi sexualitatea neîngrădite se întind rapid în era electrică (comunicării pe calea undelor electro-magnetice), deoarece televizorul, care îşi tatuează mesajul direct pe pielea noastră, face din haine un lucru învechit, o barieră, şi este normal ca noua importanţă a simţului tactil să-i determine pe tineri să se atingă mereu între ei - după cum sugerează şi textul de pe insigna vândută în magazinele de obiecte psihedelice: «dacă mişcă, întinde mâna şi mângâie». Stimulând simultan toate simţurile, mijloacele electrice (televiziunea, computerul) dau o dimensiune senzuală nouă şi multiplă sexualităţii de zi cu zi, iar stilul de împerechere focoasă al lui Henry Miller pare acum demodat. (...) Vedem, de exemplu, uşurinţa cu care tinerii trăiesc împreună fără vreun sentim ent de vinovăţie sau, cum se întâmplă la hippy, în menajuri cuprinzând o întreagă comunitate."
Dacă lucrurile stau aşa cum spune McLuhan, se înţelege uşor de ce televiziunea transmite atâta sexualitate: pentru că efectul acestui mesaj asupra publicului este foarte puternic, pentru că este foarte căutat şi pentru că televiziunea se exprimă cel mai eficace, seducător şi coerent prin erotism. Înainte de a trage această concluzie, trebuie să vedem în ce măsură afirmaţia oarecum para¬doxală a lui McLuhan este adevărată. Cum se poate ca un mijloc prin excelenţă vizual să reuşească să reducă experienţa la senzual, la o percepţie tactilă a realităţii?
Neuropsihologii oferă un răspuns parţial la această întrebare. Ei arată că experienţa vizuală, pe parcursul vizionării, fiind excesiv de frustrantă din punctul de vedere al atingerii, prin decuplarea telespectatorului de cealaltă dimensiune a experienţei umane - implicarea senzorială, tactilă -, creează o anumită tensiune psihică, afectând însuşi raportul tactil, fizic al omului cu mediul în care trăieşte. Aceşti tineri sunt mult mai sensibili la atingere, simt nevoia acestei experienţe, însă nu se raportează la ea nici din punct de vedere neurologic şi nici psihic, precum cei din generaţiile anterioare, care nu au fost privaţi zilnic, încă din primii ani ai vieţii, un număr semnificativ de ore, de percepţia senzorială a realităţii.
Neuropsihologia însă, deşi sesizează apariţia unei anomalii în raportarea perceptivă a telespectatorului la mediul natural, nu ne spune nimic despre natura acestor transformări calitative. Care este cauza apariţiei acelei sexualizări sau orientări excesive a publicului către sexualitate, pe care o sesizează McLuhan? Acest lucru ne vom strădui să-l lămurim în paginile următoare, pornind de la cele trei trăsături fundamentale ce caracterizează natura mesajului TV şi configurează experienţa telespectatorului.

<\/div><\/div>