- Nihilismul neagă pe rând toate raţiunile, principiile şi legităţile. El se dovedeşte a fi un perete despărţitor între om şi lume, un principiu disolutiv, generator de confuzie şi haos.
Rolul central al culturii este de a-l ajuta pe om să se apropie cât mai mult de raţiunile care stau în spatele existenţei şi, prin aceasta, odată cu înţelegerea, să-şi dezvolte şi echipamentul cortical necesar mai târziu în viaţă. Desigur că unele culturi sau religii se apropie mai mult de adevăr, şi prin aceasta îl ajută mult mai bine pe om să cunoască lumea aşa cum este ea, să se împărtăşească din raţiunile ce guvernează existenţa şi astfel să-şi dezvolte propriile structuri corticale. Altele, dimpotrivă.
Într-o cultură tribală, înapoiată, în care domină magicul, unde explicaţiile, regulile sau ritualurile sunt foarte sărace, unde există un "liberalism" accentuat în privinţa controlului comportamentului, a instinctului, rămân slab dezvoltate sau complet nedezvoltate anumite abilităţi mentale, împreună cu structurile corticale care ar trebui să le medieze. Spre exemplu, într-o astfel de cultură oamenii vor fi incapabili să-şi controleze emoţiile, să-şi înfrâneze mânia sau agresivitatea, instinctul sexual sau cel de hrănire. Mintea lor, se arată în unele studii antropologice , va fi total incapabilă să urmărească un discurs logic deoarece cultura în care trăiesc reflectă într-o măsură foarte redusă acea logică care guvernează fenomenele fizice, natura şi creaţia în general. Un astfel de cortex va avea reţel
ele emisferei stângi slab dezvoltate, adică acelea care sunt implicate în procesele gândirii logice şi analitice.
La polul celălalt se află creştinismul, în sânul căruia s-a dezvoltat atât mistica răsăriteană - viaţa şi gândirea ascetică -, care l-a ridicat omul pe culmile cunoaşterii religioase şi ale devenirii umane , cât şi cultura occidentală care, în părţile sale pozitive, a reuşit să cunoască şi să reproducă atât de exact legile sau mecanismele care caracterizează fenomenele fizice, naturale. Creştinismul ajută, se pare, cel mai mult la dezvoltarea armonioasă a cortexului, până la atingerea celor mai înalte performanţe de care este capabilă mintea umană.
Dincolo de aceste diferenţe mai mari sau mai mici, care există între diferite culturi , este important de observat, pentru cercetarea noastră, faptul că, oricât de înapoiate sau avansate erau reli¬giile, culturile sau stilurile de viaţă cunoscute în istorie, acestea reflectau în modul de viaţă pe care îl generau câteva adevăruri esenţiale pentru dezvoltarea creierului uman. Iată câteva din constantele fundamentale ale celor mai multe dintre culturile cunoscute în istorie: intuiţia sau cunoştinţa faptului că în toate lucrurile există un înţeles şi un sens, că între toate se află o legătură sau există o putere raţională care unifică şi organizează întreaga lume; faptul că există o rânduială, o ordine, o logică, o ierarhie şi o autoritate în tot ceea ce fiinţează în lumea aceasta, că există un altul care se face pricină dialogului şi, mai ales, iubirii ş.a.m.d. Toate acestea constituie cadrul ce l mai general, de ordin raţional, alimen¬taţia de bază pentru creierul copilului şi al adultului de mai târziu, hrană de care copilul se împărtăşeşte în aproape oricare mediu cultural tradiţional . De ce-urile pe care copiii încep să le pună din primii ani de viaţă izvorăsc din intuiţia sau hrănesc conştiinţa că totul este pătruns de sens şi raţionalitate, şi mărturisesc totodată legătura strânsă dintre ordinea raţională a lumii şi organizarea minţii omului.
Ce se întâmplă însă în cultura nihilistă? Cum intervine nihilismul ca şi curent cultural în acest proces de edificare a minţii umane?
Ceea ce neagă nihilismul încă din primele sale mişcări , (lucru tot mai evident pe măsură ce acest curent se maturizează în cultura occidentală) este însăşi ordinea generală, fundamentală a lumii. El pleacă de la negarea lui Dumnezeu - Raţiunea unificatoare, ordonatoare şi guvernatoare a lumii; neagă apoi ordinea simbolică a lumii, neagă simbolul prin care mintea se înfruptă din realităţile spirituale, din raţiunile mai adânci ale lucrurilor; în faza urmă¬toare, neagă aşezămintele vechi ale omenirii, sistemele morale şi valorile tradiţi¬onale, idealurile şi năzuinţele care l-au animat pe om dintotdeauna; neagă binele şi frumosul, armonia, ideea de virtute, pentru a le amesteca apoi cu contrariile lor, relativizându-le. Neagă în continuare ierarhiile, autoritatea, rânduielile, pentru a ajunge în cele din urmă să afirme că totul este relativ, că toate nu sunt decât construcţii arbitrare ale minţii umane .