a. Dezvoltarea desenului

Există o evoluţie a desenului infantil legată de dezvoltarea individului, independentă de capacităţile sale artistice. Astfel desenul poate fi executat īntr-o manieră neīndemānatică fără īnsă ca acesta să fie un semn de debilitate. Un copil de doi ani nu desenează ca unul de trei ani. Fiecărei vārste īi corespunde un anumit tip. Desenele copiilor trec prin anumite stadii care urmăresc īndeaproape dezvoltarea inteligenţei lor. Luquet a fost primul care a emis această ipoteză, care s-a verificat de atunci. Dacă părinţii le dau copiilor de mai puţin de un an posibilitatea de a "picta", aceştia vor face sigur "pete". Dar rar sunt părinţii care īşi lasă copiii la această vārstă să īşi descarce impulsurile, deoarece nu au īncredere, pe bună dreptate, īn rezultate.

Primul stadiu - al māzgălelilor

Pe la 12 luni, copilul trece prin primul stadiu al māzgălelilor, stadiu foarte important, uneori chiar revelator. Creionul este prelunginrea māinii, liniile sunt īn relaţie directă cu "eul" copilului. Copilului īi face plăcere să traseze linii īn toate direcţiile, fără să ridice creionul. Gesturile sale sunt foarte personale, deşi cel mai adesea stāngace, şi vor rămāne aşa atāta timp cāt copilul nu va īncepe să conştientizeze valoarea reprezentativă a desenului său

Interpretarea primelor māzgăleli - copilul fericit va trasa linii apăsate, care vor ocupa o mare parte a foii. Copilul instabil, dimpotrivă va abandona repede creionul. Pentru Marthe Bernson, copilul care umple toată pagina cu māzgă
lelile sale este un copil "care ar dori să umple tot spaţiul din inima mamei sale şi foarte expansiv". Şi felul īn care ţine creionul este revelator. Copiii debil mintali sau care se dezvoltă greu nu ştiu să ţină creionul. Pe de altă parte, Prudhommeau observă o coincidenţă īntre primele māzgăleli şi īnvăţarea mersului

Al doilea stadiu - al māzgălelilor

Acesta īi succedă imediat primului. Īn cele două faze anterioare- ca a petelor şi a primelor māzgăleli - nu intră nici un factor intelectual. Naville īi şi dă o explicaţie psihanalitică: copilul care pătează şi face primele māzgăleli resimte o plăcere asemănătoare celei de a murdări. Dacă aceste perioade de dezvoltare sunt direct legate de dezvoltarea funcţiilor organice ale copilului, īn schimb, cu māzgălelile mai avansate apare o fază mai evoluată din punct de vedere intelectual: copilul īncearcă să imite scrisul adultului şi să ţină mai bine creionul. Are deci o anumită intenţie. Totuşi atenţia īi este distrasă repede; deseori īşi schimbă ideile īn timp ce desenează, dacă nu cumva desenul rămāne neterminat.

Intenţia copilului poate să nu apară decāt la sfārşitul desenului; acesta este "realismul fortuit": pe o anumită māzgăleleală copilul va pune un anumit titlu (asemănare fortuită sau idee de moment) Dar cel mai adesea , īntre 2-3 ani se află īn stadiul "realismului ratat": copilul trasează bucle īnchise, cu scopul precis de a imita scrierea adulţilor. Buclele īnchise (loop-urile) pe care le realizează anticipează stadiul următor- cel al "omuleţului mormoloc"

Stadiul "omuleţului mormoloc", omuleţul universal

Pe la 3 ani copilul īncepe să ştie să deseneze şi să dea un sens reprezentărilor sale. Aceasta este vārsta "omuleţului mormoloc". Acest omuleţ ilustrat printr-un cerc-reprezentānd īn acelaşi timp şi capul şi corpul văzute din faţă cărora le sunt ataşate două bastonaşe- picioarele - şi alte două, braţele este comun tuturor copiilor din lume īn vārstă de 3, 4, 5 ani.

Cu cāt copilul creşte, cu atāt omuleţul se īmbogăţeşte īn detalii: īn cerc vin să se plaseze ochii, o gură, un buric, sub formă de puncte sau de cerculeţe. Pe la 5-6 ani, după un studiu statistic la lui Thomazi, corpul omuleţului apare sub forma unui al doilea cerc. Omuleţul este şi acum văzut din faţă. Braţele sale se articulează la un nivel variabil de corp. Doar pe la 6 ani corpul este complet şi articulat. 71 % dintre copiii de 5 ani desenează membrele printr-o singură linie. Membrele superioare sunt īnfipte īn corp la 33% dintre copiii de 5-6 ani, 4,3 % din ei dsenează umerii.

Numeroase sunt studiile care acreditează teza conform căreia detaliile se īnmulţesc odată cu vārsta mentală. Aceste variaţiuni ale aspectului care permit evaluarea inteligenţei copilului aduc īncă o informaţie esenţială: percepţia pe care o are copilul asupra propriului corp. Astăzi este un fapt cert că orice copil se proiectează īn desenul omuleţului, Prudhommeau afirma char că atunci cānd "un copil desenează un omuleţ, se desenează pe sine, aşa cum se percepe".

Copilul nu se poate desena decāt atunci cānd are conştiinţa propriei sala scheme coprporale adică atāt a imaginii corpului său cāt şi a poziţiei sale īn spaţiu. Această conştiinţă nu este īnnăscută ci se formează treptat pe parcursul experienţelor diverse şi r epetate. Astfel, un copil hemiplegic, de ex. , dacă nu se ocupă nimeni de el, se poate desena uneori cu trupul estompat, partea paralizată nefiind cuprinsă īn desen. Această caracteristică dispare cānd copilul este reeducat cu cea mai mare afectivitate.

Transparenţă

Constă īn a reprezenta un obiect văzut īn interior, atunci cānd numai exteriorul ar trebui să apară īn desen. Aceasta este. De ex, desenul unei case ai cărei pereţi, invizibili, lasă să se vadă ceea ce se petrece īn interior sau reprezentarea picioarelor vizibile prin hainela personajelor.

Transparenţa este normală la copil pānă pe la 7-9 ani. Uneoari ea poate chiar scoate la ivealămun simţ al observaţiei dezvoltat. Cănd transparenţa continuă să apară īn desenele copiilor de mai mult de 10 ani, putem lua īn considerare ipoteza unei īntārzieri mintale sau a unei tulburări de afectivitate şi sensibilitate. Īn interpretarea psihanalitică, a arăta interiorul lucrurilorpoate īnsemna, īntr-o oarecare măsură, īncercarea de a clarifica situaţia sau de a pătrunde secretele. Desenul reprezintă lumea interioară a copilului. Omuleţul său este el īnsuşi: "integrarea este totală, senzorial-motorie, socială şi afectivă" (Ajuriaguerra) (interpretarea sihanalitică a proecţiilor grafice nu postulează un simbolism universal, astfel īncāt nu există o singură cheie a desenului, ci doar interpretări care pot fi adevărate şidintre toate ipotezele se aleg cea care pare cea mai adecvată cazului)

Rabaterea

Observānd desenele unor copii īntre 5-7 ani se constată īn marea majoritate a cazurilor, absenţa perspectivei, necoordonarea planurilor, disproporţia obiectelor prezentate. Rabaterea demonstrează dificultăţile copiilor de a face diferenţa īntre verticalitate şi orizontalitate, din această cauză copilul "rabate" verticala şi o culcă peste orizontală fără a se preocupa de perspectivă. De fapt copilul exprimă mai mult lumea personală a autorului decāt lumea exterioară. Aceasta din urmă cānd este reprezentată constituie mai mult o creaţie imaginativă decāt o fotografie a realului; o realitate văzută şi gāndită prin prisma raţiunii infantile. La vārsta "rabaterii" şi a "transparenţei" copilul desenează "ceea ce ştie". Desenul nu īnfăţişează modelul pe care copilul īl are īn faţa ochilor ci ceea ce cunoaşte el din acest model. Vedem frecvent un cap de omuleţ, desenat dinprofil dar avānd doi ochi. Acest stadiu īn care copilul desenează "tot ce ştie" este cel al "realismului intelectual" după expresia lui Luquet.

Realismul vizual

Apare īn principiu īntre7-l2 ani,dar aceste vārste nu sunt īntotdeauna respectate, deoarece ele depind şi de numeroşi alţi factori: nivelul mintal, mediul sociocultural, maturitatea afectivă. Pe parcursul stadiului copilul se străduieşte să deseneze ceea ce vede. Viziunea aceasta a lumii e mai obiectivă. Dacă desenează o casă, īi īnfăţişează exteriorul. Dacă īi desenează interiorul nu īnfăţişează decāt ceea ce se vede prin ferestre. Pe la 7 ani observăm o evoluţie foarte importantă: apariţia profilului. Zazzo adaugă că această schimbare este atāt de caracteristică īncāt constituie prin ea īnsăşi un grad al dezvoltării psihice a copilului. Satdiul durează īn principiu pānă pe la 12 ani, apoi cedează locul ultimului stadiu: acela al reprezentării īn spaţiu. Atunci desenele copiilor devin mai artificiale, deoarece sunt mai elaborate.