In acest program, elevul este invatat sa identifice obiecte prin exprimarea denumirilor acestora. Inainte de a fi invatat denumirile expresive, elevul trebuie sa fi invatat sa identifice receptiv 15-20 obiecte, asa cum a fost invatat in Programul de Identificare Receptiva a Obiectelor (cap.17). Achizitia aptitudinilor invatate in acest program de denumirea (etichetare, "labelling") poate fi de asemenea facilitata de invatarea de catre elev sa potriveasca ("match") obiectele care trebuie sa fie denumite. Urmand procedurile detaliate in Programul de Potrivire si Sortare (cap.12), discriminarea de catre elev a obiectelor - obiectiv va fi accentuata. Inainte de a incepe Programul de Denumire Expresiva a Obiectelor, elevul trebuie sa fi invatat sa imite cuvintele care vor functiona ca denumiri ("etichete") in programul de fata, cum ar fi "suc", "minge", "prajitura". (vezi Imitarea Verbala, cap.22). Astfel de imitari sunt utilizate ca prompteri in acest program.
Cand alegeti viitoare obiecte pentru ca elevul sa le denumeasca, asigurati-va ca pronuntia denumirilor de catre elev este suficient de clara, ca alti adulti sa inteleaga ce spune. Claritatea este deosebit de importanta pentru evitarea situatiilor dificile ca atunci cand educatorii nu sunt de acord daca sa recompenseze sau nu un anumit raspuns dat de elev. Claritatea de pronuntie poate fi mai intai stabilita exersand denumirile prin imitare verbala. Se va decide apoi care denumiri sunt mai uniform intelese de toata echipa. Cuvintele monosilabice pot fi mai usor de invatat in imitarea verbala decat cuvintele polisilabice. De aceea, cuvintele monosilabice sunt bune candidate pentru denumirile initiale care urmeaza sa fie invatate de elev.
Pe langa utilizarea denumirilor pe care elevul sa le pronunte clar, utilizati denumiri care se deosebesc foarte mult (cu discriminare inalta) si, daca e posibil, uti
le si practice pentru elev in viata sa de zi cu zi. Acest lucru poate fi atins daca se are in vedere vocabularul copilului mic obisnuit, in dezvoltare. Un astfel de vocabular consta in mod normal din cuvinte utilizate pentru a comunica nevoi si dorinte. De ex, denumiri ca "masina", "apa", "lingura", "cana", "mama" si "lapte" sunt mai semnificative pentru cei mai multi copii de 3 ani decat "harta", "fan", "raft" sau "piatra". Similar, caracterul practic al denumirilor invatate poate fi stabilit utilizand recompensele elevului (mancarea preferata, bautura, jucaria) ca prime denumiri invatate. Odata ce elevul capata obiectul denumit pe post de recompensa, probabilitatea sa-l denumeasca din nou creste. Mai tarziu, denumiri simple pot fi utilizate pentru a construi propozitii simple. De ex, cuvantul "lapte" poate fi utilizat pentru a capata lapte, apoi un verb cum ar fi "vreau" poate fi adaugat pentru a produce propozitia "vreau lapte", apoi aceasta propozitie poate fi extinsa la "eu vreau lapte" (vezi cap.26). Nota traducatorului: in limba engleza, utilizarea pronumelui personal in propozitie este obligatorie; nu ar fi corect in engleza sa spui doar "vreau lapte", spre deosebire de romana.
Retineti ca elevul poate invata sa denumeasca expresiv un obiect inainte sa invete sa-l identifice receptiv. Cand asa stau lucrurile, invatarea denumirilor expresive adesea faciliteaza invatarea denumirilor receptive. Cel mai adesea, insa, generalizarea apare in mod invers, astfel incat identificarea receptiva a unui obiect sa faciliteze identificarea sa expresiva. De ex, daca elevul invata sa atinga o prajitura cand i se cere sa faca asta, acest lucru il va ajuta sa denumeasca prajitura la cererea educatorului.
Procedurile pentru invatarea denumirilor expresive le urmeaza pe cele descrise in programe anterioare implicand invatarea discriminarilor (vezi cap.16). insa, desi programe anterioare din acest manual angajeaza mult prompteri non-verbali pentru a invata noi aptitudini, Programul de Denumire Expresiva angajeaza in principal prompteri verbali. Cu toate acestea, principiile de prompting si de estompare a prompterului raman aceleasi. Pentru a simplifica urmatorul text, utilizam denumirile obiectelor "cana", "minge" si "pantof" pentru a reprezenta SD1, SD2 si respectiv SD3. Observati ca aceste denumiri suna suficient de diferit si obiectele arata suficient de diferit pentru a facilita discriminarea lor de catre elev.

Denumirea primului obiect
Stati asezat, fata in fata cu elevul dv. Asa cum am descris in capitole anterioare, trebuie sa stati suficient de aproape de elev pentru a permite prezentarea clara a instructiilor si livrarea imediata a recompensei. Utilizarea unei mese nu este necesara in acest program. Prezentati fiecare obiect tridimensional pentru a fi denumit tinandu-l in fata elevului, la o distanta de aprox 1 picior de el.

 Pasul 1
Dati SD1, ce consta in intrebarea dv "ce e asta?", in timp ce miscati o cana in fata ochilor elevului. Raspunsul corect este definit de afirmatia elevului "cana", in momentul in care prezentati cana. Dupa ce dati SD, promptati raspunsul prin afirmatia "cana", si recompensati elevul daca imita denumirea. Amintiti-va ca prompterul trebuie sa survina imediat dupa SD (intr-o secunda). Prezentati portiunea verbala din SD ("ce e asta?") rapid si pe un volum scazut, si apoi imediat exprimati prompterul ("cana") tare si succint, ca prompter aditional. Facand astfel, preveniti ca elevul sa va repete intrebarea ("ce e asta?") in loc sa raspunda simplu "cana". Treptat cresteti volumul intrebarii in timp ce estompati volumul prompterului. In timp ce estompati prompterul, monitorizati rata raspunsurilor corecte ale elevului si reduceti prompterul la un ritm care mentine un nivel clar al pronuntiei. Faceti probe succesive din SD1, pana cand este atins criteriul de invatare (9 din 10 sau 19 din 20 raspunsuri corecte nepromptate consecutive).
O problema ce poate aparea cand estompati prompterul, reducandu-i volumul, este ca elevul poate imita volumul pe care il folositi. Exista trei solutii posibile ale problemei. Una este de a-l invata pe elev sa mentina volumul denumirii sale, chiar daca volumul prompterului este scazut. Aceasta se poate face prin recompensarea doar a raspunsurilor care sunt date suficient de tare. Un alt mod de a rezolva aceasta problema este de a incerca obtinerea unui raspuns corect eliminand brusc prompterul. Precedati aceasta proba printr-o serie de incercari promptate complet, intr-o succesiune stransa, dand recompensa imediat dupa raspunsul elevului si incepand fiecare incercare intr-o secunda dupa acordarea recompensei la incercarea anterioara. Dupa ce elevul raspunde corect la 3-5 incercari, eliminati complet prompterul si continuati urmatoarele cateva incercari intr-o succesiune stransa. O a treia solutie poate fi prin reducerea sistematica a lungimii prompterului. Excluzand treptat sunetele finale ale denumirii obiectului, denumirea este eventual eliminata ca prompter (adica, incepeti cu "cana", apoi reduceti prompterul la "can", apoi la "ca", apoi la "c", apoi eliminati complet prompterul). Asigurati-va ca elevul spune integral denumirea (chiar daca prompterul este redus), recompensand doar pronuntia completa a denumirii de catre elev.
Raspunsurile clar enuntate sunt de importanta cruciala pentru acordul echipei asupra caror raspunsuri trebuie considerate corecte si deci recompensate. Daca elevul este recompensat pentru exprimarea denumirii in timp ce scade volumul, imitand astfel un prompter care se estompeaza, devine dificil pentru elev sa decida care componenta a raspunsului este recompensata. (vorbind tehnic, contingenta recompensei nu este discriminabila). Cu alte cuvinte, elevul nu stie daca il recompensati pentru ca exprima denumirea, pentru ca isi scade volumul vocii, sau pentru ambele. Este de aceea crucial ca recompensa sa fie data contingent numai la denumirile care sunt enuntate corect, la un volum bun. Este de asemenea important sa va amintiti sa nu promptati inadecvat raspunsul elevului prin indicii cum ar fi miscarea gurii dv si nu informatia auditiva. Observatia de catre alti membri ai echipei poate ajuta la reducerea unor astfel de promptere, cum ar fi sa spuneti cuvantul in timp ce va acoperiti gura, sau sa dati comanda atunci cand elevul sa uita la masa si nu la dv.

 Pasul 2
Dati SD2, care consta in intrebarea dv "ce e asta?", in timp ce miscati o minge in fata campului vizual al elevului. Imediat (intr-o secunda) promptati raspunsul corect, spunand "minge". Prompterul ajuta evitarea ca elevul sa exprime "cana", care este raspunsul probabil, dat fiind ca aceasta denumire a fost amplu recompensata la pasul 1, iar elevul mai are de invatat ca diferite obiecte au diferite denumiri. (Vorbind tehnic, elevul demonstreaza un gradient nul ("neted", "flat") de generalizare; stimuli diferiti determina acelasi raspuns). Recompensati raspunsul corect, si treptat estompati prompterul. Repetati frecvent SD2 si considerati ca a invatat dupa aceleasi criterii ca la SD1.
Pentru a facilita atentia elevului la SD-ul dv, puteti spune intai :"Uite!", in timp ce miscati mingea in campul vizual al elevului. Aceasta poate impiedica temporar anumite comportamente auto-stimulatorii care ar putea bloca atentia elevului la SD; insa, un dezavantaj in adaugarea acestei exprimari este scaderea distinctivitatii SD, facand astfel mai dificila discriminarea. De aceea, poate fi mai eficient sa angajati elevul in trei sau patru prezentari succesive ale unei sarcini bine stapanite (de ex, imitare non-verbala sau instructii receptive) si apoi sa treceti rapid la SD obiectiv (scop), odata ce atentia elevului a fost castigata.

 Pasul 3
Amestecati SD1 si SD2 conform paradigmei de invatare a discriminarii. Considerati ca a invatat la 9 din 10 sau 19 din 20 raspunsuri corecte nepromptate. Odata ce a invatat, exersati discriminarea intre SD1 si SD2 pentru aproximativ 1 saptamana, cu educatori diferiti si in ambiente diferite, pentru a ajuta solidificarea si generalizarea acestei discriminari.
Prima di scriminare este o achizitie extrem de importanta, deoarece furnizeaza unele dovezi ca elevul poate vorbi si poate progresa la un limbaj expresiv mai elaborat. A fi capabil sa exprime lucruri ca dorinte, impresii si observatii prin intermediul rapid si eficient al limbajului este de importanta cruciala pentru a facilita dezvoltarea. Este important sa retineti semnificatia primei discriminari, dat fiind ca aceasta discriminare este aproape intotdeauna dificil de atins si necesita enorma rabdare si diligenta atat din parte dv, cat si a elevului.

 Pasul 4
Prezentati SD3, ce consta in intrebarea dv "ce e asta", in timp ce aratati elevului un pantof. Urmati aceleasi proceduri utilizate pentru invatarea SD1 si SD2. Dupa ce raspunsul la SD3 este invatat, prin serii de incercari, amestecati sistematic SD3 cu SD1 si apoi cu SD2, conform paradigmei invatarii discriminarii.
Pana la acest punct, tehnicile de prompting direct au fost demonstrate (in acest caz, exprimarea denumirii obiectului ca SD este prezentata). Un prompter mai putin direct, dar potential util este combinarea denumirilor receptive si expresive, astfel ca identificarea receptiva a obiectului sa fie prompter pentru identificarea expresiva a obiectului. De ex, daca il instruiti pe elev: "arata cana", puteti intreba "ce e asta?" in timp ce elevul executa actiunea, sau imediat dupa aceea. Portiunea "cana" din instructia receptiva poate prompta denumirea expresiva a obiectului de catre elev. Identificarea receptiva poate de asemenea facilita atentia elevului catre obiectul care trebuie denumit.

Generalizarea denumirii expresive a obiectelor
Dupa ce elevul invata sa denumeasca 20-25 obiecte prezentate in forma 3-D, invatati-l sa denumeasca alte exemplare din aceiasi itemi (de ex, daca elevul a invatat sa denumeasca "caine" un ciobanesc alb, invatati-l acum sa spuna"caine" la un collie maro.) Variind caracteristicile (marime, culoare) obiectelor, elevul invata sa grupeze caracteristici particulare asociate cu clase de obiecte. Amintiti-va ca acest pas este esential pentru dezvoltarea elevului, dat fiind ca el trebuie sa invete sa asocieze elemente abstracte comune ale obiectelor pentru a forma concepte, si nu sa stie denumiri izolate pentru anumite obiecte. Anumiti pasi simpli in aceasta directie au fost introdusi in cap. 12, Potrivire si Sortare.
Odata ce elevul a invatat sa denumeasca o varietate de obiecte din diferite clase si categorii intr-o situatie structurata de invatare unu-la-unu, incepeti sa generalizati aceste cunostinte la situatii noi. De ex, plasati obiecte prin camera (de ex, o cana pe masuta de cafea, o papusa pe podea, o minge pe scaun) si cereti-i elevului sa le denumeasca. Pe masura ce invatatura este extinsa la cateva parti din viata de zi cu zi a elevului, elevul invata sa generalizeze aptitudinile pe care le-a achizitionat mai intai in settingul mai structurat de invatare catre lumea reala, mai putin structurata.
Un pas important catre generalizarea denumirilor este de a-l invata pe elev sa denumeasca obiecte atunci cand acestea sunt prezentate in forma 2D (de ex, obiecte ilustrate in carti, reviste sau filme). Dupa ce elevul invata sa denumeasca 20-25 diferite exemplare de obiecte prezentate in forma 3D, invatati-l sa denumeasca aceste obiecte atunci cand ele sunt prezentate in forma 2D. Poate fi util sa incepeti prin a utiliza fotografii ale obiectelor invatate anterior in forma 3D. Fotografiile trebuie sa fie clare si lipsite de ambiguitate (de ex, pentru a generaliza denumirea de "masina", utilizati fotografia clara a unei masini, fara nimic in fundal). Procedurile de a-l invata denumirile expresive prezentate in forma 2D sunt aceleasi cu cele utilizate pentru a-l invata denumirile expresive aratate in forma 3D. Pur si simplu prezentati SD, una cate una, aratandu-i elevului fotografiile /desenele obiectelor, promptati, definitivati invatarea si in final angajati procedurile de invatare a discriminarii.
Cand elevul invata sa denumeasca expresiv 20 sau mai multe fotografii de obiecte separate, invatati-l sa denumeasca aceste obiecte asa cum apar ele intr-o carte cu poze. Incepeti prin a utiliza carti ce contin doar cateva desene pe pagina. O astfel de simplitate faciliteaza reusita elevului de a denumi corect itemii vizati. Sistematic introduceti carti care contin tot mai multi itemi pe pagina, si invatati-l denumirile obiectelor noi asa cum sunt ele prezentate in carte. Acest format de invatare marcheaza inceputul unei invatari mai informale si mai naturale si extinde descrierea de catre elev a propriului ambient.

Arii de dificultate
O problema care poate aparea in raspunsul elevului este echolalia excesiva. Elevul poate repeta SD partial sau complet, in loc sa imite prompterul, sau pe langa imitarea prompterului. Aceasta problema a fost atinsa mai devreme in acest capitol, insa, deoarece este o problema obisnuita, poate fi util sa discutam in continuare cum ar putea fi rezolvata. Daca echolalia apare in timpul raspunsului, puneti intrebarea la un volum scazut, exprimand denumirea obiectului la un volum mai ridicat decat volumul intrebarii. De ex, intrebati-l pe elev "ce e asta?" rapid si cu un volum scazut, in timp ce ii aratati o masinuta, apoi exprimati rapid prompterul "masinuta" tare si clar, inainte ca elevul sa poata repeta echolalic "ce e asta?". Recompensati-l pe elev pentru repetarea prompterului si opriti recompensa pentru repetarea intrebarii. Gradat, cresteti volumul intrebarii "Ce e asta?" in timp ce pastrati recompensa pentru lipsa echolaliei. Daca volumul este crescut prea rapid, elevul poate reincepe sa repete intrebarea. Utilizati acel volum necesar pentru a-l opri pe elev sa repete intrebarea si cresteti volumul intrebarii intr-un ritm care il ajuta pe elev sa nu repete instructia, ci sa repete denumirea dv.
Ecolalia este posibil sa apara cand elevul nu stie raspunsul la intrebarea dv. Odata ce raspunsul este invatat, elevul poate inceta sa repete echolalic intrebarea. De ex, daca elevul nu stie raspunsul la o intrebare cum este "Care e capitala Frantei?", elevul probabil ca va repeta echolalic intrebarea. Daca elevul stie raspunsul, e mai putin probabil s-o faca. Am propus in cap.I ca echolalia poate functiona ca o modalitate de stocare a informatiei auditive, ca si cum ar da persoanei sa evalueze sau sa pregateasca un raspuns. Daca supozitia este adevarata, atunci echolalia este o strategie utila. Este de asemenea o strategie utilizata de oameni obisnuiti. De ex, daca un adult obisnuit este intrebat "Cat fac 2 x 2?", probabil ca adultul va raspunde "4", fara a repeta echolalic intrebarea. Dimpotriva, daca unei persoane ii este pusa o intrebare cum ar fi "Cat face 2x2 plus 5 minus 7?", probabil ca persoana va repeta echolalic intrebarea, desigur cu voce scazuta, pentru ca persoana a fost invatata sa nu gandeasca cu voce tare (Carr, Schreibamnn & Lovaas, 1974).
O alta dificultate care poate aparea este ca elevul sa poata denumi anumite obiecte 3D, insa sa intampine probleme in denumirea reprezentarilor acestor obiecte cand ele sunt prezentate intr-o fotografie sau desen. Daca acest lucru se intampla, promptati-l pe elev, prezentandu-i obiectele in 3D alaturi sau in spatele reprezentarilor lor in 2D. Dupa ce elevul raspunde corect comenzii, in mod sustinut, estompati lent obiectele 3D din raza de vedere a elevului, deplasand denumirile de la obiectele in 3D la reprezentarile lor in 2D. Observati ca unii elevi invata destul de repede sa denumeasca obiecte in 2D, dar intampina dificultati in denumirea obiectelor 3D. Incepeti invatarea in aria in care elevul este mai priceput.
Unii elevi (cam 1 din 10) nu reusesc sa denumeasca nici un obiect, in ciuda celor mai mari eforturi de a fi invatati. Unii dintre acesti elevi pot invata sa denumeasca comportamente inainte de a invata sa denumeasca obiecte. Daca acesta este cazul elevului dv, introduceti Programul de Denumire Expresiva a Comportamentelor (cap.24) si intoarceti-va la Programul de Denumire Expresiva a Obiectelor dupa ce elevul invata sa denumeasca comportamente.