Vizionarea TV dăunează proceselor mentale superioare, comu¬ni¬cării inter- şi intraemisferice, subminează disponibilitatea şi capacitatea de reflexie şi hipertrofiază comportamentele instinctive: bulimia, agresivitatea şi erotismul. Asediul la care este supus omul contemporan prin televiziune sau mass-media îl lipseşte de posibilitatea alegerii libere, condiţionează comportamente şi atitudini, spală creierul şi îngustează câmpul de conştiinţă. Cumularea din primii ani de viaţă şi până la maturitate a unui număr semnificativ de ore de vizionare are ca efect pasivizarea voinţei, slăbirea resorturilor subiective şi personale ale acesteia, apariţia unei labilităţi emoţi¬onale, a unei sensibilităţi patologice pentru evaziunea în imaginar. Mintea este tot mai mult expusă atât atacurilor nălucirilor care urcă din subconştient, cât şi bolilor psihice şi neurologice.
Nu în ultimul rând, televiziunea slăbeşte relaţiile personale, sără¬ceşte până la disoluţie viaţa de familie şi cea comunitară, îi izolează şi îi însingurează pe indivizi, le slăbeşte dorinţa şi bucuria de a mai trăi altfel decât consumând, distrându-se sau uitându-se la televizor. Pentru dependentul de televizor, viaţa şi lumea reală devin tot mai plictisitoare, lipsite de sens şi chiar deprimante.
Prin toate acestea, televiziunea îi reduce omului dimensiunea raţi¬onală şi spirituală a existenţei, definitorie fiinţei umane, şi îi creează o mulţime de frustrări şi complexe ca urmare a neîmplinirilor şi infirmi¬tăţilor generate de v
izionarea TV. Acestea sunt câteva din motivele pentru care tot mai mulţi oameni resimt astăzi cu putere influenţa negativă pe care televizorul o are în viaţa lor. Mulţi caută soluţii sau un ajutor pentru a scăpa de televizor, însă lucrul nu este chiar atât de simplu, după cum vom vedea în continuare.
Din cercetările privind efectele televiziunii, îndeosebi a celor ce vizează eficientizarea propagandei şi manipulării prin televizor, pot fi desprinse trei principii sau mijloace prin care oamenii pot micşora influenţa pe care televiziunea o are asupra lor şi chiar pot scăpa de tirania acesteia: 1. întărirea legăturilor interpersonale; 2. coeziunea grupurilor; 3. configurarea vieţii şi mentalităţilor în jurul simbolului sau credinţei mărturisite de comunitatea căreia persoana respectivă aparţine (familia şi parohia).
1. Relaţia personală îmbogăţeşte viaţa oamenilor, le lărgeşte orizontul de preocupări şi înţelegere, activează iniţiativa, implică, dă sens, satisface nevoia ontologică de comunicare, dă sentimentul împlinirii, certitudinea sau confirmarea faptului că existăm. Puţine lucruri le simţim mai importante în viaţă decât faptul că are cineva nevoie de noi, ne apreciază sau ne iubeşte, şi aceasta este poate cea mai bună hrană pentru sufletul omului.
Prin relaţiile personale, oamenii se ancorează şi îşi dovedesc exis¬tenţa în lume. Chiar şi neînţelegerea sau cearta, cu toate că sunt semne ale deteriorării relaţiei personale, sunt preferate indi¬ferenţei celorlalţi. Înconjuraţi de indiferenţă, oamenii se simt singuri, iar această singu¬rătate nu poate fi suportată multă vreme de către cei lipsiţi de credinţă, fără a apela la un mijloc evazionist (televizor, divertisment, băutură etc.).
Televiziunea se află în opoziţie cu relaţia personală, astfel încât, cu cât oamenii întreţin relaţii personale mai puternice, cu atât se simt mai puţin dependenţi de televizor, şi cu cât se uită mai mult la televizor, cu atât simt mai puţin dispoziţia şi nevoia implicării într-o relaţie personală.
2. Familia şi grupul. Cercetările iniţiate de Hovland, Katz şi Lazerfeld şi continuate în cea de-a doua jumătate a secolului al XX lea de mulţi alţii au arătat că grupul căruia aparţin indivizii ocupă rolul esenţial în filtrarea şi interpretarea mesajelor primite prin mass media. Familia şi prietenii sunt implicaţi în măsura cea mai mare în adoptarea unor concepţii şi comportamente rezultate din expunerea la media.
Acestea însă, printre altele, mijlocesc accesul individului la viaţa şi valorile grupului. Oamenii nu pot trăi singuri, izolaţi, fără confirmarea şi validarea de către ceilalţi, de către comunitate, a concepţiilor despre lume şi atitudinilor pe care le adoptă. Atât de însemnată este existenţa grupului pentru viaţa oamenilor, încât "ceea ce constituie realitate pentru individ este în mare măsură determinat de ceea ce este acceptat ca realitate din punct de vedere social (...). Realitatea (percepută) nu este ceva absolut, ci diferă de la un grup de apartenenţă la altul" . Se poate spune astfel că lumea este pentru individ percepută sau cunoscută prin intermediul grupului sau, mai concret, grupul este lumea cotidiană a fiecărui om. Grupul, ca şi familia, este acea realitate la care omul par¬ticipă în mod personal sau este modalitatea prin care lumea şi existenţa omului în lume sunt structurate într-un mod personal.
Televiziunea însă opune realităţii grupului o altă lume, o realitate globală şi impersonală, chiar dacă pe micul ecran tot oameni sunt actorii principali. Cei care aparţin unui grup puternic, pot ignora lumea TV, deoarece acesta reprezintă reperul valorilor şi opiniilor după care sunt judecaţi şi apreciaţi, după care se împlinesc sau se pierd. În condiţiile în care grupul şi familia nu mai înseamnă nimic pentru om, atunci lumea TV devine mediul indispensabil împlinirii nevoii de comunicare şi comuniune, marea familie (globală) în care individul aspiră să ocupe un loc chiar şi numai în mod virtual prin participarea empatică.
Grupul, arată Ellul, este principalul obstacol în calea propagandei şi a manipulării. "Grupul manifestă rezistenţă în faţa actului de persuasiune. Când este puternic şi are o coeziune internă, grupul oferă chiar şi un tip de protecţie membrilor săi (...), el menţine un control asupra indivizilor, îi împiedică să se integreze societăţii tehnologice. De aceea, fragmentarea sau dezagregarea lui devine o ţintă. Numai când grupurile foarte mici sunt astfel anihilate, când indivizii nu mai găsesc apărători şi nici o protecţie din partea grupului cărora aparţin, de-abia atunci acţiunea totală prin intermediul propagandei devi ne posibilă."
Devine astfel explicabil motivul pentru care propaganda realizată prin mijloacele de comunicare în masă luptă, după cum observa Lasch , cu atâta perseverenţă pentru dezagregarea tuturor comunităţilor şi mai ales a familiei. Televiziunea este, după Serge Moscovici , unul dintre cele mai importante instrumente ale masificării. Ea este cea prin care oamenii sunt scoşi din grupurile sau familiile cărora le aparţin şi sunt iniţiaţi sau însinguraţi în marea familie globală - masa de indivizi. Prin conectarea la lumea TV, într-o măsură tot mai mare indivizii îşi însuşesc mentalitatea masei pentru a fi transformaţi prin aceasta în "obiecte predilecte ale propagandei" .
3. Credinţa. Simbolul sau crezul mărturisit de comunitatea că¬reia îi aparţin indivizii joacă, de asemenea, un rol esenţial în neutralizarea propagandei mediatice sau în menţinerea oamenilor în afara sferei de influenţă a mass-mediei.
În cercetările privind locul ocupat de mijloacele de comunicare în masă în formarea "opiniei publice, Lippmann constată că simbolul este cel care favorizează percepţii şi interpretări comune, raportări similare şi reacţii identice, unifică prin estomparea sau ştergerea deosebirilor dintre idei, judecăţi şi evaluări" . Într-o societate tradiţională, acest simbol nu era altul decât credinţa sau religia, aceea care anima viaţa comunităţii, dădea un sens superior vieţii oamenilor, precum şi criteriul perceperii şi înţelegerii reali¬tăţii. Pentru omul societăţii masificate, remarcă Lippmann, pentru care credinţa nu mai constituie reperul central în jurul căruia oamenii să-şi organizeze viaţa, mass-media defineşte şi pune în circulaţie alte simboluri capabile să structureze şi să unifice per¬cepţia şi acţiunea indivizilor.
Nu trebuie să ne închipuim că trecerea de la o societate reli¬gioasă la una care se autoproclamă "a raţiunii" va face ca simbolul de credinţă (în creştinism, Crezul) să fie înlocuit pe cale raţională cu nişte principii obiective şi ştiinţifice. Dimpotrivă, simbolurile lumii moderne pătrund în conştiinţa maselor pe aceeaşi cale, a ritu¬alizării, a apelului la arhetipurile religioase şi, mai cu seamă, a iraţionalului ce defineşte psihologia mulţimii, iar la nivelul individual, lumea inconştientului.
Noile simboluri nu fac decât să structureze într-un mod pseudo¬religios orizontul omului modern, configurându-i noi ţinte de acţiune şi realizare, noi criterii de interpretare a realităţii. Ele unifică punctele de vedere individuale, coagulându-le în jurul opiniei publice. Democraţia, banul (capitalul), omul ca dumnezeu (antropocentrismul), ideea de libertate (libertinismul, în fond), plăce¬rea erotică şi, mai nou, terorismul sunt doar câteva dintre simbolurile sau credinţele răspândite prin mass-media.
Prin urmare, simbolul sau credinţa în jurul căreia gravitează comunitatea, căci trebuie să fie o comunitate care să împărtăşească aceeaşi credinţă, este aceea care poate asigura celor care o măr¬turisesc şi o trăiesc independenţa şi chiar invulnerabilitatea în faţa atacurilor ideologiei mediatice. Părăsirea credinţei şi însuşirea simbolurilor lumii media înseamnă, dimpotrivă, pierderea parţială a legăturii cu grupul de apartenenţă şi păşirea pe drumul masificării, al dependenţei de mass-media, de televiziune ca de o nouă şi, într o măsură tot mai mare, unică sursă a înţelegerii şi realizării umane.
Relaţia personală, grupul şi credinţa pe de o parte şi televiziunea pe de altă parte sunt realităţi total antagonice. Pe măsură ce una se întăreşte, cealaltă este pusă în criză. Proporţional cu timpul alocat vizionării slăbesc relaţiile personale, slăbeşte până la disoluţie viaţa de grup şi se diluează până la dispariţie oricare credinţă şi crez al indivizilor dacă acestea sunt contrare culturii TV. Acest lucru este valabil însă doar în cazul comunităţilor tradiţionale care se bazează pe relaţia personală, şi mai cu seamă în cazul celor care mărturisesc credinţa creştină, care este total opusă simbolurilor lumii TV, dar nu şi în cazul grupurilor financiare, a mafiilor, a soci¬etăţilor secrete sau a tuturor grupu¬rilor care împărtăşesc aceleaşi valori cu cele ale lumi TV, în care relaţiile au la bază interesul, plăcerea sau magicul. Aceste grupuri, prin faptul că se află în spiritul culturii generate de televiziune, uneori fiind chiar generatoare ale acesteia, pot coexista împreună cu lumea TV, deşi chiar şi membrii lor vor fi prinşi în ecuaţia disoluţiei mediatice şi a masificării de opinie.