Cele mai multe studii referitoare la efectele vizionării TV îi au în vedere pe copii şi pe tineri, pentru că la aceste vârste experienţa poate fi definitorie pentru dezvoltarea minţii, atât din punct de vedere neurologic, cât şi psihologic. Este perioada când se configu¬rează reţelele neuronale, se dezvoltă echipamentul cortical necesar în viaţă şi se formează deprinderile şi comportamentele.
Ce se întâmplă cu mintea copiilor pentru care televiziunea a fost baby sitter, părinte şi educator am arătat în mai multe din capitolele acestei cărţi. În cele ce urmează, vom încerca să rezumăm aceste efecte, conturând într-o imagine unitară portretul tânărului care şi-a petrecut o mare parte din copilărie şi adoles¬cenţă în faţa ecranului.
În primul rând, vizionarea inhibă dezvoltarea strategiilor de operare ale emisferei stângi, lucru care aduce grave prejudicii abilităţii de a folosi şi stăpâni limba, gândirea logică şi analitică. Problemele de limbă pot fi sesizate la aceşti tineri în incapacitatea exprimării cu claritate a ideilor, în folosirea defectuoasă a gramaticii, în prezenţa din abundenţă a stereotipiilor verbale, a expresiilor de jargon şi a exagerărilor. Toate vădesc sărăcia limbajului, a gândirii şi a orizontului de preocupări intelectuale. Nedezvoltarea reţe¬lelor emisferei stângi pune în criză raţionamentul logico-matematic, creează dificultăţi în abordarea unor discipline ca fizica, matematica, chimia, a metodei şi a raţionamentului ştiinţific. Capacitatea de a citi şi a scrie, memoria de scurtă durată, procesul de învă
55;are sunt defavorizate, de asemenea, prin vizionarea TV.
Învăţarea şi procesele mentale superioare în general sunt influ¬enţate semnificativ de televizor, prin vătămarea pe care comunicarea audio-video o produce cortexului prefrontal. Această afecţiune a ariilor prefrontale se răsfrânge cu putere în comportament, în gândire şi în întregul mod de viaţă al tinerilor care au acumulat prea multe ore de vizionare de-a lungul copilăriei. Tinerii aceştia sunt incapabili să se concentreze cu atenţie pe o perioadă mai lungă şi să se motiveze în urmărirea unei acţiuni până la finalizarea ei. Nu pot să-şi planifice şi să-şi organizeze programul şi viaţa, sunt delăsători şi neglijenţi, irascibili şi hiperactivi, nu-şi pot controla emoţiile şi pot avea un comportament instinctiv exacerbat - bulimie sau pulsiuni sexuale. Prin inhibarea comunicării intra- şi interemis¬ferice, vizionarea TV pasivizează procesele intelectuale, reacţiile şi comportamentul indivizilor, pune în pericol dezvoltarea inteligenţei.
În prezentarea de până acum am luat în discuţie doar problemele pe care le creează expunerea îndelungată la mediul audio-video, fără a ţine cont de natura programelor TV. Conţinutul me¬diului televizual nu numa i că agravează simptomatologia descrisă anterior, dar şi adaugă noi trăsături la întregirea portretului omului mediatic. Dinamismul excesiv, dictatul acţiunii, accentul pus numai pe ceea ce are vizibilitate şi creează senzaţie contribuie la formarea unui individ puţin reflexiv, nerăbdător în tot ceea ce face şi agitat, cu toate că în realitate este extrem de pasiv. Obişnuiţi cu lucrurile neraţionale şi cu emoţiile puternice, aceşti copii învăţaţi să stea în faţa televizorului se angajează cu greu într o activitate, în tot ceea ce presupune efort, se plictisesc repede şi renunţă uşor la ce au de făcut.
Când nu sunt telespectatori, devin ei înşişi actori, începând să interpreteze rolurile învăţate de la televizor. De fapt, în societatea televizualului, autorii postmoderni găsesc că ideea de spectacol a pătruns profund în viaţa tinerilor care ajung să-şi construiască identitatea prin însuşirea unuia dintre rolurile puse în circulaţie în lumea TV, prin imitarea uneia dintre vedetele sau vip-urile acestei pseudo-realităţi. Lumea devine o scenă, pe care fiecare îşi asumă un rol şi încearcă să-şi promoveze sau să-şi vândă cât mai bine imaginea.