Limbajul este unul dintre mijloacele cele mai specific umane, cel mai frecvent folosit în comunicarea interumană. El a fost definit de aceea ca fiind "un vehicul ce transportă intenţii, atitudini, un simplu mijloc de transmisie a informaţiilor care circulă fără rezistenţă de la un sistem cognitiv la altul\" (Beauvonis, Gliglione, 1981).
Limbajul este mai mult decât un mijloc de transmisie, el este şi un mod aparte de conduită a individului (conduită verbală) care implică activităţi diverse: vorbire, ascultare, schimb de idei, reţinerea de mesaje sonore, reproducerea sau traducerea lor. De asemenea, conduita verbală se subsumează unei familii mai largi de conduite: conduite simbolice (desen, gesturi, scris, alte coduri). (M.Zlate, 1994).
Este acceptat că limbajul ca facultate inerentă şi specifică speciei umane constituie tocmai expresia şi realizarea conduitelor verbale (Bronckart, 1988).
De aceea, global, studiul limbajului presupune investigarea unor aspecte cum ar fi: perceperea limbajului, înţelegerea discursului, memorizarea propoziţiilor şi a textelor, achiziţia şi elaborarea limbajului.
Contribuţii remarcabile în acest domeniu au adus o serie de cercetători preocupaţi atât de investigarea achiziţiei lingvistice cât şi de fenomenul de socializare a copiilor (Wallon, Vîgotski, Luria, Piaget, Lorenz K., Broadbent D., Chomsky N.).
Problemele emisiei vocale, a perceperii şi înţelegerii sunt cel puţin la fel de importante ca psihologia limbajului şi problema achiziţiei şi structurării treptate a limbajului în cadrul comunicării interumane.