În toate societăţile au existat şi vor exista legături între părinţi şi copii, mamele se ocupă în special de copii la vârste mici, în toate societăţile copiii vor considera părinţii responsabili de necesităţi, reuşite şi insuccesele lor. Relaţiile între părinţi şi copii presupun un mecanism deosebit, filtrat social, ele au la bază statuarea comunicării în care se realizează un model, un pattern de conduită. În cadrul acestor relaţii părinţii încearcă şi de multe ori mulţi dintre ei reuşesc să socializeze copiii, contribuie la modificarea şi perfecţionarea stilului de interrelaţionare din copilărie; ambele părţi ale ecuaţiei au nevoie de deprinderi, abilităţi sociale pentru facilitatea intercomunicării.
Există desigur studii privind forma şi mărimea familiilor, există studii privind familiile dezorganizate, influenţa divorţului asupra atmosferei şi formării trăsăturilor psihosociale ale minorilor, sunt numeroase cercetări privind copiii adoptaţi, privind copiii aflaţi în plasament familial, privind cupluri cu sau fără copii - pentru a enumera doar câteva din cele mai frecvente preocupări în domeniu.
Studii mai de fineţe s-au axat pe investigarea unor aspecte, speciale în interrelaţia părinţi-copii, incluzând raportul satisfacţie-conflict, relaţiile frate-soră, relaţiile cu mama, relaţiile cu tata, adolescenţa ca perioadă a schimbărilor relaţionare; variaţii culturale în statuarea relaţiilor părinţi-copii.
Binecunoscuta realitate psihologică potrivit căreia interrelaţia are obligatoriu la bază comunicarea este abordată şi în acest tronson de studiere a relaţiilor părinţi-copii.
Dacă în timpul copilăriei părinţii sunt
cei care iniţiază efectiv copilul în stabilirea relaţiilor în familie, extinse apoi la grupul de joacă, în timpul adolescenţei părinţii nu mai reuşesc să supravegheze minorii decât cu mare dificultate. În copilărie procurarea de jucării, alimentaţia, curăţenia, conversaţia reprezintă apanajul exclusiv al adultului. În adolescenţă, tinerii aspirând la un alt statut decât cel de "copil\" se împotrivesc dorinţei părinţilor de a nu întârzia, de a avea grijă deosebită pentru studiu, de a nu intra în relaţii cu persoane rău intenţionate, periculoase, de a nu-şi crea şi adopta modele "facile\". Părinţii vorbesc şi transmit enorm copilului în perioada micii copilării, ei învaţă efectiv să vorbească, să participe la dialog. Copiii pun întrebări la care părinţii încearcă să răspundă, ei ar trebui să ofere răspunsuri cât mai adecvate dezvoltării psihice a copilului. În adolescenţă, centrul de greutate al comunicării se deplasează de la nivelul exclusiv al familiei la nivelul grupului de colegi şi prieteni. În perioada furtunoasă, frumoasă şi tumultuoasă, plină de mari inegalităţi psihosociale, tânărul devine un veritabil participant la dialog, de multe ori fără să comunice nimic adultului şi cel mai adesea părinţilor.
De exemplu, dacă părinţii întreabă un adolescent despre compania lui, ei dorind să-şi arate de fapt afecţiunea, conversaţia ar putea arăta cam aşa:
Părintele (mama ori tata): "Unde ai fost?\", "De unde soseşti acum?\"
Adolescentul: "Afară\", "De afară\"
Părintele: "Ce mai faceţi voi când vă întâlniţi?\"
Adolescentul: "Nimic\"
Părintele: "Ai făcut bine că ai ieşit cu prietenii la discotecă?\"
Adolescentul: "Nu\" .
Astfel putem afirma că adolescenţii devin \"experţi\" în a nu transmite nimic, în a nu comunica.
Unii părinţi încearcă să înveţe copiii de la vârste mici să muncească, să facă o activitate şi nu doar să primească totul drept "cadou\"; să facă unele acţiuni pentru a se deprinde cu respectul pentru muncă.
Psihologii studiind aceste activităţi pe care unii părinţi încearcă să le includă în structura conduitei copiilor şi mai ales a adolescenţilor atât ca un mod de comunicare mai profundă între cele două generaţii - apreciindu-le schimb de idei în cadrul relaţiei părinţi-copii.
De fapt, adolescenţii ajutaţi astfel din copilărie ori pubertate îşi dezvoltă rădăcinile relaţionării de mai târziu: mama şi fiica pot avea relaţii mai intime, de prietenie adevărată, tata şi fiul pot discuta mai deschis perspective viitoare, interese comune - sunt "în micro\" tiparul prieteniei părinţi/copii.
Regulile cele mai simple se învaţă şi se respectă în familie, se reflectă în comportamentul din grup (şcoală, prieteni, stradă) şi reintră în circuitul de comunicare intrafamilială care stă la baza relaţiilor intime (inclusiv sexuale) şi de muncă - dacă au fost iniţiate prin conversaţie şi supravegheate de adult.
Rapaport R., Rappaport M. (1977), Strelitz, Z. & Kews, Pilling,D. & Pringle(1978), Argyle M. & Henderson M. (1985) finisează câţiva itemi pentru o posibilă comunicare în perioada adolescenţei, din ambele sensuri: de la părinţi către adolescenţi, şi de la adolescenţi spre părinţi, itemi cuprinşi în câteva reguli generale.
O serie de studii audizează abilităţile parentale de conduită, regulile ca şi drepturile părinţilor în speranţa decelării efectelor asupra educaţiei, asupra creşterii şi statuării unor stiluri, moduri de comportament. În fond, mulţi autori scriu despre binomul "acceptare - respingere\" ca fiind cel mai important în interrelaţia părinţi-copii (inclusic adolescenţi).
REGULI PENTRU PARINTI REGULI PENTRU ADOLESCENTI
Respectati intimitatea adolescentului Respectati intimitatea parintilor
Dati sfaturi dar si exemple de comportare Pastrati confidentele, secretele
Aratati afectiune fata de adolescent Nu intrati in relatii sexuale cu parintii
Incurajati ideile (cautarile) adolescentului Luati in considerare drepturile parintilor
Demonstrati ajutorul emotional (afectiv) Fiti politicosi cu parintii, mai ales cand sunteti in public, in grup
Pastrati secretele incredintate Sprijiniti dorintele lor in absenta
Nu fiti exagerat de posesiv Oferiti cadouri si felicitari pentru ziua lor de nastere
Incercati sa tratati adolescentul ca pe un tanar adult responsabil Priviti in ochi parintii in timpul conversatiei
Uitati-va in ochii lui in timpul conversatiei Vorbiti cu parintii despre probleme sexuale si moarte
Oferiti adolescentului cadouri si felicitari de ziua nasterii Invitati prietenii in casa
Sprijiniti adolescentul cand nu este prezent (in absenta) Discutati cu parintii despre politica si religie
Vorbiti cu adolescentul despre probleme sexuale si moarte Consultati-va cu parintii in problemele personale (intime)
Abordati cu adolescentul problemele de politica si religie Respectati aprecierile si evaluarile parintilor chiar daca sunt demodat e
Considerati-va responsabil de comportamentul adolescentului Nu va criticati parintii in public
Nu criticati aspru alegerile prietenilor adolescentului Acceptati supravegherea generala (si grija) parintilor

Aceste drepturi parentale circumscriu instituţiei "conduitei părinteşti\", comunicării între 2 segmente diferite ca vârstă, statut şi rol social, nivel de informare şi cultură se referă generic la:
1. Dreptul de a decide unde şi cu cine să locuiască minorul;
2. Dreptul de a hotărî în legătură cu educaţia şi obligaţia, îndatorirea de a se ocupa de educaţia minorului;
3. Dreptul de a pedepsi în limite rezonabile;
4. Dreptul şi obligaţia de a proteja şi apăra minorul;
5. Dreptul de a administra proprietatea minorului;
6. Dreptul de a consimţi sau refuza consimţământul pentru tratamente medicale ale minorului;
7. Dreptul de a consimţi sau refuza în legătură cu adopţia;
8. Dreptul de a consimţi sau refuza consimţământul la căsătoria unui minor între 16 şi 18 ani;
9. Dreptul de a se comporta într-un litigiu ca apărător al intereselor copilului;
10. Dreptul de moştenire a proprietăţii după deces. (apud M.Argyle & M.Henderson, 1985).
Fluctuaţiile inerente sociale, economice induc modificări şi diferenţieri culturale în "aparatul\" psiho-moral de conduită, de comunicare între părinţi şi copii, care conţine abilităţi, capacităţi de interrelaţionare dar şi nevoia permanentă de a cunoaşte evoluţia socială şi individuală a copilului, puberului, adolescentului. Acesta cu atât mai mult cu cât se acceptă că "profesia\" de părinte este extrem de dificilă, de solicitantă şi dinamică.
În secolul 19 se considera că pentru viaţa subiectului uman, copilăria reprezintă un segment deosebit de important, fapt reflectat în multitudinea abordărilor, studiilor, scrierilor, domeniilor; în secolul 20 aprecierea importanţei a trecut pe palierul adolescenţă (între copilărie şi viaţa adultă) -fenomen complex care, de multe ori s-a asociat, limitativ, cu "rebeliune\", "criza de identitate\" etc. În culturi diferite studiile unor autori ca: Jodelet,D. (1989); Gergen, K.J. & Davis, K.E. (1985) au arătat drept cea mai importantă achiziţie în dezvoltarea copilului: structurarea motivaţiei pentru independenţa şi comunicarea ulterioară a adolescentului. Totodată, cercetări pertinente ocupându-se de implicaţiile acceptare - respingere conchid în legătură cu deficitul de interacţiune, intercomunicare - ca una din situaţiile posibile. Sintetic, abordarea afecţiunii (dragoste părintească), petrecerea unui volum de timp considerabil împreună cu minorul, tratarea acestuia cu delicateţe, aplicarea flexibilă a balanţei recompenselor mai degrabă decât a critica şi a fi ostil determină o bună imagine a părinţilor în accepţia copiilor.
Dacă, dimpotrivă, copiii sunt respinşi de părinţi (reacţiile sunt diferite tată/fiu, mamă/fiică) ei au mai multe şanse să evolueze la pubertate şi adolescenţă spre: delincvenţă, agresivitate, conduite nevrotice, conduite atipice (schizofreniforme).
În consecinţă, şansele lor sunt mai reduse de "a vira\" spre conduite civilizate, de a fi prietenoşi, de a avea capacităţi de comportament civilizat, de a fi cooperanţi, de a purta de grijă altora.
Începute din perspectivă sociometrică, studiile privind reacţiile copilului, adolescentului în procesul de intercomunicare cu adultul, cu părinţii, cu familia s-au diversificat. Cercetările lui Glueck şi E.T.Glueck (1950), H.G.Elder (1962), T.Smith (1983), Riskin J. & E.Faunce (1976), F.F.Schachter (1983),Blok J. & Morrison A. (1981), Freedman, J. (1978) etc., capătă contur în zone diferite de pe glob, în culturi şi grupuri socio-economice variat structurate.
Se degajă câteva idei principale pentru stilul în comunicare părinţi/copii, pentru înţelegerea profundă a perioadei adolescenţei:
Ř Pentru adolescent este apreciată ca benefică "supravegherea democratică\". Este de preferat o abordare permisivă, egalitară a adolescentului faţă de una autoritară, de respingere; în alte condiţii minorii nu ezită să spună că "părinţii uită că au fost şi ei tineri\" şi "nu îşi cunosc limitele\".
ŘComportamentul părinţilor caracterizat prin căldură afectivă, răsplata acordată pentru merite. Aceasta are consecinţe favorabile în achiziţionarea de către adolescent a unor itemi structurali ai personalităţii lui, a independenţei de a avea o identitate, auto-evaluării etc.
ŘÎn familiile cu dezvoltare normală adolescenţii sunt mult mai cooperanţi, sunt veseli, învaţă să spună glume, să râdă ţi să se bucure[1]. S-a constatat că aceşti adolescenţi învaţă cu mai multă uţurinţă să stocheze ţi să distribuie informaţia, faţă de adolescenţii cu tulburări de comportament la al căror viraj părinţii şi grupul asistă de multe ori fără să ştie cum şi de ce să intervină.