Se ştie că satisfacţia muncii este strâns legată de satisfacţia vieţii, una fiind afectată de cealaltă[2] .
Dacă în dragoste şi prietenie partenerul şi relaţia este mai importantă decât tu însuţi (însăţi), în relaţia de muncă banii şi bunurile (mărfurile) sunt mai importante decât itemul afecţiune [3].
De exemplu: relaţia şef-subaltern este o relaţie de inegalitate, cu sarcini orientate, direcţionate şi formale; este mai mult de tip concurenţial şi ostilitate decât de cooperare şi prietenie, totuşi lucrătorii fac eforturi să se comporte şi să comunice în mod cooperant şi prietenos.
Alte relaţii de muncă, între care menţionăm pe aceea între profesor şi elev (student) este inegală, dar de cooperare şi chiar foarte intensă.
Beneficiile şi conflictele acestora diferă în funcţie de tipul relaţiei de muncă, de tip profesional.
Relaţiile în grupurile de lucru sunt diferite de cele de acasă (din familie) sau cu prietenii. Ele se bazează pe cooperare în grupuri organizate şi ierarhie, care diferă de contactele sociale care nu conţin doar contactele din pauzele de cafea sau dejun - cunoscute uzaul ca partea infor-maţională a muncii.
Oamenii vin la lucru pentru a presta munca şi a fi plătiţi pentru ea; ei cooperează cu alţi oameni, descoperă că sunt asemănători cu unii din ei şi încep să se angajeze în activităţi extraprofesionale.
Ierarhia are un mare efect în relaţiile dintre oameni şi în felul în care ei comunică unii cu alţi. Sugerăm câteva coordonate:
1. Statut egal în interiorul grupului de lucru.
Oamenii pot coopera şi ajuta reciproc, dar pot de asemenea să devină rivali la promovare, avansare.
În asemenea grupuri relaţiile colaterale, comunicarea cu grupuri cu acelaşi statut este mai mare şi mai uşor de stabilit.
2. Oameni cu statut diferit - relaţiile sunt mult mai dificile, în special dacă unul este şef direct şi celălalt subaltern. Dacă nu muncesc în acelaşi domeniu sau institut lucrurile pot fi simple, însă în relaţiile în care unul din parteneri are putere asupra celuilalt, se creează în mod obişnuit o anumită distanţă între ei.
Diferenţierile se pot referi la următorii itemi:
SEXUL:
a) Bărbaţii sunt mult mai implicaţi în grupuri, femeile în relaţiile intime aşa cum am mai subliniat anterior. Femeile sunt mai interesate de partea socială a relaţiei de muncă mai mult decât bărbaţii şi aceasta este una din principalele surse ale satisfacţiei în muncă pentru ele, în parte datorată poate naturii muncii femeii (profesori, asistente medicale, secretare etc.). Probabil de aceea satisfacţia în muncă a femeii este, de obicei, mai mare decât a bărbaţilor.
VÂRSTA:
a) Pentru tineri, importantă este socializarea pentru muncă, care începe din şcoală şi important este ca ei să înveţe de la cineva, să fie direcţionaţi cum să muncească în calitate de membri ai unui colectiv şi sub îndrumarea unui şef.
Pentru cei în vârstă, mai ales faţă de cei care nu au avut succes sau cei ale căror principale cuceriri (împliniri) au rămas la un nivel inferior, la aceştia contactele sociale sunt mult mai importante decât munca însăşi.
Oamenii petrec o mare parte din timpul lor la serviciu cu persoane diferite sau cu acelaşi tip de statut. De aceea, studii şi observaţii pertinente disting mai multe niveluri de intimitate[4] .
Ř colegi de serviciu (de muncă) - această colaborare relativ superficială şi orientată din punct de vedere al sarcinilor de muncă poate fi, totuşi, plăcută şi deseori chiar aşa este; e vorba de o serioasă colaborare în muncă deasupra cerinţelor formale ale muncii.
Ř membri ai unui grup strâns, foarte apropiaţi - au ocazia să facă glume, să participe la unele jocuri în pauze, să ia parte la dineuri şi la un \"pahar\" în cluburi sau cantine - sunt pretexte de a manifesta euforie şi plăcere. Aceste interacţiuni sunt obişnuite (uzuale) între membri ai grupurilor de lucru apropiate.
Ř \"prieteni de muncă\" (de serviciu) - diferiţi de prieteni în sens uzual. Aceştia nu se invită acasă, nu sunt antrenaţi în activităţi în timpul liber, dar se înţeleg bine în rezolvarea unor probleme de serviciu, în desfăşurarea unor activităţi pur sociale sau în muncă, sau în ambele situaţii.
Ř \"prieteni sociali\" - prieteni în adevăratul sens al cuvântului dobândiţi în cadrul relaţiilor de serviciu. Ei sunt diferiţi de prietenii cunoscuţi prin intermediul vecinătăţii sau a petrecerii timpului liber.
Reguli pentru colegii de muncă (serviciu)
1. Acceptaţi amabil să împărţiţi cu celălalt sarcinile cu care a fost copleşit.
2. Respectaţi singurătatea şi secretele celorlalţi.
3. Fiţi cooperant cu privire la împărţirea mijloacelor fizice de muncă (lumină, temperatură, zgomot).
4. Arătaţi-vă să ajutaţi atunci când vi se cere.
5. Păstraţi secretele (confidenţele) ce vi se încredinţează.

6. Lucraţi, fiţi cooperanţi chiar dacă simţiţi ceva neplăcut.
7. Nu vă denigraţi superiorii.
8. Adresaţi-vă colegilor de muncă pe numele de botez.
9. Cereţi sfatul şi ajutorul atunci când este nevoie.
10. Priviţi-vă colegii de muncă în ochi în timpul conversaţiei.
11. Nu fiţi exagerat de preocupaţi să aflaţi date despre viaţa particulară a celorlalţi.
12. Răsplătiţi datoriile, favorurile şi complimentele oricât de mici ar fi.
13. Nu vă angajaţi în raporturi sexuale (intime) cu colegii de muncă.
14. Fiţi gata să vă înlocuiţi colegul când lipseşte.
15. Nu vă criticaţi colegul în public.
* Relaţia şef-subaltern
Aceasta este una dintre cele mai importante şi de bază dintre relaţiile sociale.
Şeful poate fi desemnat din afara grupului de lucru sau din interiorul său, de regulă cel care are mai multă experienţă sau care ştie mai mult despre organizare şi conducere, despre sarcinile de muncă din domeniul respectiv.
Formal, şeful are oarecare putere în a recompensa (răsplăti) sau a pedepsi. Totuşi şi subalternii au putere, se pot asocia, uni în sindicate sau mici grupuri care le conferă o putere colectivă faţă de care şeful rămâne dependent neputând să-i concedieze pe toţi, obligat fiind să le satisfacă cererile.
Există în această relaţie un schimb de ajutor sau alte recompense între superiori (şefi) şi subordonaţi.
Seful se află în poziţia de a ajuta subalternii să câştige bani, să îi promoveze şi într-un fel să le ridice nivelul de trai. Îi poate ajuta şi în muncă promovându-le şi înţelegându-le interesele, direcţionându-le recompensele în vederea obţinerii unor performanţe în activitate. Subalternii îşi ajută şeful făcând o treabă bună la locul de muncă.
Conducătorul unui grup de lucru activează de obicei în acelaşi spaţiu, uneori în aceeaşi încăpere cu subalternii păstrând contactul cu aceştia sub forma unor şedinţe săptămânale dar mai ales la locul de muncă, exemplu după pauzele de cafea.
Cele mai multe interacţiuni între superior şi subordonat sunt iniţiate de şef: interacţiuni cu privire la muncă, comentarii asupra rezultatelor subordonaţilor, recomandări, sugestii pentru rezolvarea unor probleme. Dar subordonatul poate lua şi el această iniţiativă: fie are nevoie de sfaturi sau lămuriri, fie raportează progresele înregistrate, face sugestii şi \"plângeri\" dacă problemele sunt des ignorate de şef.
Atribuţiile şefilor:
* îndatoriri oficiale, de ceremonial.
* iniţiază, procedează la concedieri, angajări.
* reprezintă legătura cu alte organizaţii, grupuri pe plan intern şi în exterior.
* verifică şi află ce se întâmplă în interiorul grupului pe care-l conduce şi în afara lui, citeşte rapoarte.
* informează cu anumite probleme pe subalterni.
* transmite, reprezintă grupul faţă de terţi.
* acţionează pentru îmbunătăţirea anumitor situaţii, supervizează acţiuni, decizii, activităţi.
* rezolvă urgenţele şi situaţiile limită.
* autorizează expedieri, diferite proiecte, propuneri.
* negociază cu sindicatele, salarii sau alte probleme.
Spre deosebire de relaţia de prietenie, aceasta dintre superior şi subordonat ne apare ca superficială, foarte inegală, şi uneori ostilă şi de concurenţă. În ea sunt prezente 2 \"tabere\" nevoite să comunice între ele.
Superiorul ne apare ca o foarte slabă sursă de satisfacţie, dar ca o sursă majoră de conflict[5].