Relativ acceptată ideea conform căreia subiectul uman transmite, recepţionează prin diferite moduri verbale şi non-verbale este raportată de două-trei decenii la fenomene extrem de frecvente în existenţa umană, perene şi oricând specifice. Unul din aceste fenomene este dragostea care nu este studiată doar de psihologi şi sociologi, ci şi de mulţi alţi specialişti.
Punct de interes şi de atracţie din perspectivă practică, ea devine teoretico-metodologic un "generator\" de idei, accepţii, confruntări, soluţii pentru convieţuire şi comunicare umană.
"Boală delicioasă\", necesară şi familiară, dragostea este un fenomen extraordinar, complex presupunând existenţa a două persoane (cuplu) care vin în această ecuaţie cu structura lor intimă, cu aspiraţiile şi expectaţiile lor, cu dorinţa de a fi împreună cu un alt semen.
Mulţi dintre noi am suferit, nu am găsit explicaţii, am rupt relaţii, am necăjit colegi, părinţi, am întrerupt comunicarea sau am comunicat afectiv prin descărcări puternice, nejustificate considerând că suntem îndrăgostiţi.
A fi îndrăgostit, a fi iubit, a iubi pe cineva, a nu fi împărtăşită dragostea, sunt tot atâtea posibilităţi şi ipostaze ale comportamentului uman, sunt perspective din care noi încercăm să influenţăm atitudinile noastre, chiar sistemul de autoevaluare.
Interrelaţiile umane bazate pe prietenie pe care le-am prezentat succint anterior sunt influenţate şi nu pot fi separate de dragoste, de mariaj, de convieţuirea în familie.
În relaţia, atitudinea sau sentimentul de prietenie trebuie inserată simpatia, preferinţa pentru o persoană, dragostea ca atracţie heterosexuală şi relaţionarea între parteneri (co
municare afectivă).
Dragostea face obiectul tot mai multor studii în ultimele decenii ale secolului XX, întrucât ea nu mai este apanajul literaţilor, al poeţilor şi nu doar al îndrăgostiţilor, este studiată între evenimentele pozitive ale vieţii, dar nu singurul - care pot determina pentru om stări de fericire, de mare bucurie, o stare de bine.
Investigând 100.000 americani - femei şi bărbaţi -Freedman J.L. (1978) încearcă să găsească ierarhizarea conceptului "a fi îndrăgostit\" şi constată că este plasat pe locul II ca importanţă pentru femeile singure, după "prieteni şi împliniri sociale\" locul I; iar pentru bărbaţii singuri acelaşi concept este ierarhizat pe locul III după "prieteni şi împliniri sociale\" şi \"activitate profesională\".
M.Argyle & M.Henderson (1985) încearcă un studiu în Marea Britanie şi găsesc că "dragostea\" sau "a fi îndrăgostit\" este evenimentul hotărâtor al fericirii atât pentru femeile cât şi pentru bărbaţii de toate vârstele din eşantion.

Factorii care ar contribui la fenomenul "a te îndrăgosti\" sunt similari cu dorinţa de a impune altora o bună impresie:
a) să arăţi simpatie şi iubire celeilalte persoane;
b) să ai sentimente şi concepte de referinţă similare cu cealaltă persoană;
c) să fie o atracţie fizică reciprocă.
În timp ce Z. Rubin (1976) identifică factorii ataşamentului romantic încercând să măsoare "dragostea romantică\", Pope, Walster & Walster (1986) sunt diferenţieri psiho-sociale între\" dragostea pătimaşă\" şi legăturile de dragoste, de prietenie care rezistă de-a lungul vieţii, "camaraderia\".
Rubin apud I.Mitrofan & N. Mitrofan (1994) indică drept factori importanţi ai comportamentului romantic (dragostea romantică): ataşamentul, susţinerea emoţională, intimitatea.
Autorii sus-menţionaţi consideră "dragostea pătimaşă\" ca o dorinţă vie puternic resimţită faţă de o persoană, de a fi iubită de acea persoană, este sentimentul că fără el sau ea nu putem trăi, separarea (despărţirea) ar putea provoca trăirea unor sentimente de chin, de reale necazuri dar cu anticiparea dorinţei de reunire imperioasă, reunire care este percepută ca un sentiment de extaz, de euforie, pace şi mulţumire sufletească.
Pe de altă parte, camaraderia reprezintă afecţiune prietenească şi ataşament puternic faţă de cineva. Este limitativ şi periculos metodologic să abordăm îndrăgostiţii ca fiind doar adolescenţii şi tinerii căsătoriţi; fenomenul există şi la persoane căsătorite dar şi la cuplul de vârstnici.
Spre deosebire de "Dragostea pătimaşă\" care este o floare rară şi fragilă, afecţiunea camaraderească este mult mai rezistentă şi poate rezista întreaga viaţă.
E.Walster & G.Walster (1978) au concluzii mult mai optimiste după studierea unor fenomene privind dragostea, patima, romantismul şi camaraderia la trei tipuri de cupluri:
a) cuplul care rezistă în timp pe bază de prietenie
b) cuplul de logodnici
c) femei între 60-80 de ani.
Autorii au găsit că raporturile între dragoste şi prietenie se păstrează la un nivel relativ de sinceritate faţă de un nivel mediu care există în ambele tipuri de trăiri, într-o perspectivă de timp mai mare.
Argyle & Henderson (1985) trec în revistă extrem de multe cercetări privind dragostea şi încearcă sugestii pentru reguli bine motivate şi susţinute de deprinderi (abilităţi) de tip interrelaţionare.
Fără să dorim încorsetarea partenerilor, enumerăm regulile pentru diferite tipuri de cupluri ca moment de meditaţie pentru subiecţi indiferent de vârstă şi sex, dar şi ca model de posibilă abordare a unei problematici pentru care încă nu fiinţează modele viabile, psihoterapii acceptate de persoane cu probleme intime în acest delicat sector al vieţii psihice.
Reguli pentru cuplurile care rezistă în timp
1. Adresaţi-vă unul altuia pe numele de botez;
2. Respectaţi unul altuia viaţa particulară (intimă);
3. Manifestaţi încredere reciprocă;
4. Fiţi punctuali;
5. Uitaţi-vă în ochii interlocutorului în timpul conversaţiei;
6. Nu vă criticaţi unul pe altul în public;
7. Sprijiniţi-vă partenerul mai ales în absenţa acestuia;
8. Păstraţi secretele;
9. Arătaţi-vă interesul faţă de activitatea psihică a celuilalt;
10. Fiţi corecţi şi credincioşi unul faţă de celălalt;
11. Transmiteţi veştile bune;
12. Oferiţi-vă unul altuia cadouri cu ocazia aniversărilor;
13. Toleraţi-vă unul altuia prietenii;
14. Oferiţi cadouri, recompense şi favoruri;
15. Imaginaţi surprize plăcute celuilalt.
Uneori persoanele care alcătuiesc astfel de cupluri şi care rezistă în timp au expectaţii mai mici, alteori mai mari în cuplurile de logodnici ori în cuplurile de căsătoriţi.
Cei care convieţuiesc fără să fie căsătoriţi se apropie ca expectaţii şi comportament de cuplurile de tip camaraderie, iar relaţiile din astfel de cupluri pot fi similare, uneori cu alte conduite de tip agresiv, conflictual.
Tiparele de conduită în cupluri sunt de asemenea foarte dinamice, observându-se o evoluţie spre nou, deschidere şi iniţiativă personală în detrimentul altor conduite, după anii 1950.
Bărbaţii care atrag datorită aspectului fizic sunt mai insistenţi şi cu abilităţi sociale. Femeile care atrag datorită aspectului fizic sunt, în genere, mai puţin competente şi mai puţin pricepute social; ele nu au nevoie de abilităţi speciale pentru că se acceptă de obicei că iniţiativele faţă de ele le au bărbaţii.
S-a constatat că tinerii, ori persoanele din cuplurile desfăcute prin divorţ, sunt în situaţia de a accepta compromisuri. Pe de o parte ei au nevoie de autonomie şi independenţa omului singur, pe de altă parte doresc intimitate sexuală şi companie afectivă ca în cadrul căsătoriei. Convieţuirea, care are la bază obişnuinţa pare să fie singura formă care oferă o combinaţie a calităţilor individuale diferite ale celor doi parteneri.
În perioada 1930-1945, într-o serie de ţări nordice şi vest-europene, se practica a şa-numita \"căsătorie de probă\" ("trial marriage\") întâlnită mai ales în rândul femeilor singure, mai mari de 25 de ani sau dintre cele divorţate. În Anglia, femeile cu situaţie materială modestă spunea despre ele că sunt căsătorite, ele fiind doar într-un cuplu de convieţuire. Oricum, după Newcomb, M.D. (1981), Rosenblatt P.C. şi Bud L.G. (1975), se consideră că există o creştere evidentă, statistic, în ultimii 20 de ani a procentajului de cupluri care au convieţuit înaintea căsătoriei în Marea Britanie.
Pe populaţie studenţească americană, Hill,Rubin & Peplau (1976) găsesc 45% dintre cuplurile premaritale după doi ani de convieţuire desfiinţate, găsesc ruperea relaţiilor. Există în astfel de cupluri lipsa unor angajamente privind mariajul, dar şi investiţii de timp, de bani, frica de a pierde relaţia ca şi conştientizarea nerespectării unor reguli tradiţionale (chiar încălcarea lor). Statistic, se rezistă 15-26 de ani într-o astfel de convieţuire cu reguli puţine, dar cu altele cerute de non-conformismul partenerilor.
Reguli pentru convieţuire
1. Arătaţi-vă unul altuia încredere;
2. Respectaţi-vă intimitatea;
3. Oferiţi-vă ajutor afectiv (emoţional);
4. Adresaţi-vă unul altuia pe numele de botez;
5. Fiţi corecţi şi credincioşi unul altuia;
6. Contribuiţi la cheltuielile casei (apartamentului);
7. Ajutaţi alte persoane când sunt bolnave;
8. Manifestaţi-vă interesul pentru activitatea zilnică a celuilalt;
9. Nu vă criticaţi unul pe altul când sunteţi împreună în public;
10. Priviţi-vă în ochi, unul pe altul, în timpul conversaţiei;
11. Apăraţi cealaltă persoană în absenţa ei (lui);
12. Fiţi tolerant unul cu prietenii celuilalt;
13. Cereţi sfaturi personale;
14. Păstraţi secretele;
15. Comunicaţi partenerului sentimentele şi problemele personale;
16. Scrieţi felicitări şi oferiţi cadouri partenerului în ziua de naştere;
17. Nu fiţi pisălogi;
18. Împărtăşiţi partenerului părerile personale despre religie, politică, concepţia de viaţă;
19. Informaţi-vă partenerul despre intenţiile de perspectivă;
20. Comunicaţi-vă zilnic programul de activităţi personale.
Cu sau fără existenţa regulilor, oamenii se vor îndrăgosti, vor suferi, vor fi fericiţi, se vor căsători, vor avea copii şi ciclurile afective şi biologice ale vieţii nu vor deveni fixe. În toate etapele pe care le traversează subiectul uman este prezentă o participare afectivă, socială, biologică şi, oricum, are loc o comunicare psihologică. Diferenţele mari în explicarea dragostei, a camaraderiei, a implicaţiilor căsătoriei şi a responsabilităţilor de rol şi statut în familie fac din această "boală\" ceva necesar. Ataşamentul intrafamilial, nevoia de prietenie, nevoia de a comunica între sexe şi vârste diferite nu elimină aspectul istoric al dragostei şi căsătoriei.
Indisolubil legat de aspectul psihosocial al dragostei, mariajului şi întemeierii familiei este cel biologic, dar nu crucial. Se spune că abilitatea (capacitatea, deprinderea) pentru dragostea sexuală poate fi învăţată încă din copilărie. De aceea, ataşamentul intim, prietenia, cooperarea între părinţi şi copii este un model bazal pentru compor-tamentul sexual ulterior al tinerei generaţii. Căsătoria înseamnă un tip social de relaţii, înseamnă o interrelaţionare foarte intensă, este o interrelaţie sexuală, care îmbracă mai multe aspecte ale vieţii tinzând să devină permanentă. Deşi mariajul a decăzut ca popularitate, în Marea Britanie 92% din persoane sunt căsătorite!
Nu ne propunem o prezentare a rolurilor femeii şi bărbatului într-un mariaj, nici a etapelor acestui \"contract\". Dorim să subliniem că diferenţieri există atât din perspectivă psiho-socială (rol şi statut), din perspectivă istorică şi biologică (accepţia egalităţii între sexe, drepturi şi implicaţii pentru familie şi copii). Mai sunt semnalate diferenţieri în conduita cuplului când sunt diferenţe foarte mari de educaţie, de instruire (mai ales când nivelul instrucţiei femeii îl depăşeşte pe cel al bărbatului). În toată această etapă a vieţii care este căsătoria au fost studiate cupluri căsătorite - fericite, cupluri căsătorite - nefericite, probleme care determină acestea, cauzalitatea conflictelor maritale, deficienţele în comunicarea intrafamilială de multe ori generată de violenţă, infantilism, lipsa unor modele solide de conduită parientală.
Generic putem afirma că soţii şi relaţiile dintre ei în cadrul căsătoriei sunt abordate prin prisma familiei în timp ce relaţiile de cuplu între tineri, între persoane divorţate, între persoane vârstnice, între persoane necăsătorite sunt abordate din perspectiva balanţei:
expectaţii - dorinţe - posibilităţi.
Reguli pentru ambii soţi
1. Arătaţi-vă suportul afectiv;
2. Comportaţi-vă corect, fiţi credincioşi;
3. Creaţi o atmosferă armonioasă de familie;
4. Respectaţi intimitatea partenerului;
5. Păstraţi cu stricteţe secretele;
6. Nu întrerupeţi legăturile sexuale cu soţul (soţia);
7. Oferiţi cadouri, complimente, favoruri;
8. Sprijiniţi-vă soţul (soţia) chiar când este absent (ă);
9. Vorbiţi cu partenerul (a) despre problemele sexuale;
10. Comunicaţi partenerului (ei) sentimentele intime;
11. Informaţi partenerul despre programul zilnic;
12. Arătaţi toleranţă faţă de prietenii soţului (soţiei);
13. Nu vă criticaţi partenerul (a) în public;
14. Cereţi sfaturi personale pentru a vă flata partenerul;
15. Vorbiţi cu partenerul despre viaţă, moarte, religie, politică;
16. Priviţi partenerul în ochi în timpul convorbirii;
17. Dezvăluiţi soţului (soţiei) problemele financiare;
18. Comunicaţi cu partenerul prin mijloace verbale şi non-verbale;
19. Arătaţi-vă afecţiunea pentru partener în public;
20. Ajutaţi-vă material soţul(soţia).