Dicţionarele definesc prietenul drept "persoana care susţine o altă persoană, ori o ajută direct, încurajând-o, având între ele relaţii de bunăvoinţă reciprocă\".
Prietenia nu se stabileşte şi nu se dizolvă în cele mai multe culturi de pe glob printr-un ceremonial deosebit, aşa cum ar fi căsătoria.
Prietenia ca interrelaţie umană nu depinde de legăturile profesionale, nu se raportează la sisteme de obligativitate şi nici nu este impusă ca în cazul relaţiilor de comunicare pe care le avem cu rudele. Prietenii sunt persoane care se simpatizează unul pe altul şi se bucură să fie împreună în anumite ocazii să rezolve anumite acţiuni. Prietenia este totalmente voluntară ca atitudine a unei persoane faţă de alta şi de aceea nici regulile nu sunt foarte stricte privind cine sunt prieteni şi ce realizează împreună.
Ca să putem enunţa unii itemi de esenţă privind o posibilă comunicare interumană, modalităţile prin care se distinge prietenia şi ce anume o susţine dorim să accentuăm unele aspecte psihosociale.
Prietenia capătă aspecte variate care diferă în funcţie de vârstă, sex şi statut socio-profesional. Oamenii par să ştie ce înseamnă prietenia, ea este percepută ca un fapt obişnuit, veche de când lumea, iar studiile efectuate au ajutat la diferenţieri şi apropieri conceptuale şi practice.
Răspunsurile la chestionare privind înţelesul conceptului prietenie - ca mod de interrelaţionare umană variată de la o cultură la alta. Astfel, prietenii sunt oameni care se plac, sunt cei a căror companie le oferă satisfacţii, sunt cei care îşi împărtăşesc activităţile şi interesele, sunt cei care se ajută şi se înţeleg, sunt cei în care ai încredere, sunt cei pe care te po&#
355;i baza oferindu-ţi un suport emoţional, sunt cei în compania cărora te simţi relaxat, confortabil. Prietenia are grade diferite de intimitate: de la simple "cunoştinţe\" până la prietenul cel mai bun "intim\". De obicei avem multe "cunoştinţe\", mai puţini "prieteni apropiaţi\", iar "prieteni intimi\" şi mai puţini, clasificare în care rămâne discutabil nivelul de apropiere între parteneri.
Diferenţele de apreciere a prieteniei sunt în funcţie de sex, de zona în care ne formăm prietenii (activitate profesională, rude, familie).
Bărbaţii sunt prieteni cu cei care întreprind ceva împreună: acţiuni, afaceri, plăcerea jocurilor sportive etc.
Femeile apreciază prietenia după modul în care sunt ajutate emoţional şi sunt asigurate că se păstrează secretele, confidenţele.
Încercând să pătrundem în acest domeniu delicat al comunicării afective, prietenia este influenţată şi depinde de o serie de itemi individuali ai partenerilor aflaţi în această ecuaţie benefică dar şi de alţi itemi extraindividuali. Putem menţiona că studiul prieteniei poate fi adâncit de psihologi când ea este abordată drept un concept socio-uman care are la bază o reţea invizibilă care se ţese între parteneri. Rolurile, importanţa şi efectele reţelei nevăzute în "ochiurile\" căreia se găsesc prietenii sunt foarte variate. Legăturile sunt planificate în cadrul reţelei, iar comportamentul trebuie să fie măcar tolerant pentru ca relaţiile să se consolideze.
Efectele reţelelor
> Există mult mai multe "ciocniri\" în reţelele care stau la baza prieteniei când sunt mai dense;
> Există o mai mare presiune în ideea de a se conforma prieteniei, de a arăta mai multă conformitate la grup;
> Perechile de prieteni, cuplurile de îndrăgostiţi, soţi şi soţii rezistă împreună dacă ambele persoane se distribuie în aceeaşi reţea;
> Subiecţii pot ajuta propria reţea dacă include amabilităţi, ajutor specializat în plan medical, rezolvarea unor probleme concrete;
> Sănătatea mentală a subiecţilor într-o reţea densă este mai bună decât a altora, parţial pentru că ei au optat pentru prietenie, care este în acelaşi timp sursă de ajutorare psiho-socială;
> Ideile care se difuzează pot fi foarte diferite: filme, noutăţi, modă, politică, medicamente, planuri profesionale etc.
După Duck, S.W. şi Lea, M. (1982), întâlnirile regulate ale prietenilor au la bază dorinţe, intenţii, gânduri similare, cadouri reciproce: unii vor să fie utili, alţii pot să arate că pot fi amabili, la bază fiind o atracţie individuală şi nu doar aparenţa fizică mai ales abilitate şi competenţă socială. Această abilitate socială este parte componentă a atracţiei personale care a fost în multe cercetări abordată, dar accen-tuându-se doar perspectiva atracţiei fizice a fot trecută cu vederea.
Întâlnirile obişnuite ale prietenilor şi interdependenţa constituie un alt pas important în dezvoltarea prieteniei ca şi activităţile care se realizează cu ajutorul persoanelor pe care le considerăm prietene. Activităţile considerate caracteristice pentru prieteni include participări la petreceri, conversaţii intime, dansul, plimbări, invitaţii la restaurant sau cafenea, jocul de cărţi şi tenisul.
Pe lângă diferenţierile şi posibilităţile variate de abordare teoretico-metodologică a conceptului prieteniei în cadrul acţiunii de comunicare interumană mai putem adăuga "teoria echităţii\" ca rezultat al cercetărilor în univers, cu balanţe şi schimbări relative, ori cu schimbări calculate şi anticipate. Interrelaţia umană bazată pe prietenie presupune, conform studiilor lui Argyle & Furnham, Amy Campbell (1986), C.Gilligan (1982), Walster E.H. & G.W.Walster (1988), următoarele:
. Subiecţii din ecuaţia prietenie se simt mult mai bine dacă ei constată că sentimentele lor sunt utile în relaţia respectivă, sunt meritate;
. Cei care descoperă că sunt într-o relaţie inechitabilă şi comunicarea lor devine disfuncţională încearcă refacerea echilibrului prin:
> întărirea echităţii reale
> reinstalarea echităţii psihice
> ruperea relaţiei.
Walster & Walster (1978, 1982, 1988) ne sugerează că măcar tacit partenerii aflaţi în comunicare prin intermediul prieteniei evaluează costurile şi beneficiile acestei relaţii şi în funcţie de potenţialul satisfacerii afective relaţia se stinge, este continuată, se cimentează.
Prietenia nu reprezintă doar modalităţi de petrecere a timpului liber în companie, în grup ori mers la plimbare, mers la cumpărături, mers la biserică, vizite etc. Ea presupune cel puţin de două ori în viaţă în două etape o influenţă benefică asupra sănătăţii, stării de bine, detectarea agenţilor stresori şi reducerea lor.
a) Prima perioadă a vieţii când prietenia este benefică este adolescenţa. În acest interval de timp prietenii adevăraţi ajută efectiv fetele ori băieţii în vârstă de 18-20 de ani să capete experienţă pe multiple planuri, inclusiv în alegerea partenerului în vi itoarea căsătorie. Autorii acceptă că prietenia în această perioadă este un factor al fericirii şi al stării de bine, de confort psiho-social.
Subiectul uman nu are posibilitatea permanentă, sigură de a traversa doar evenimente pozitive în timpul vieţii. Din această cauză, prietenia este fermentul de neînlocuit al vieţii adulte.
b) A doua perioadă în care prietenia poate interveni efectiv este vârsta maturităţii, accentul este pus mai ales pentru femei. Cele care nu au rude au nevoie în această perioadă de prieteni care să ocupe golurile afective şi sociale. Acum, când prietenia nu poate suplini căsătoria, femeile doresc, de obicei, ca prietenii să fie cei care fac orice pentru ele, care au calităţi superioare rudelor, care le ascultă şi au soluţii în orice domeniu.
Opusă acestei relaţii privită ca stare de bine este singurătatea, care este considerată cea mai obişnuită şi stresantă condiţie a vieţii umane.
Oamenii se simt singuri, unii percep singurătatea în condiţii şi ocazii speciale, dar o receptează diferit dacă ne raportăm la sex, vârstă, nivel cultural şi material.
Femeile se simt singure în proporţie mai mare decât bărbaţii, ele au o nevoie mai stringentă de a vorbi, de a comunica, de a avea prieteni. Persoanele care au depăşit 50-60 de ani[1] şi destul de mulţi tineri între 15-24 de ani se simt singuri, La fel, într-o proporţie semnificativă un studiu din Marea Britanie găseşte că persoanele văduve şi divorţate se simt singure, orbii şi persoanele handicapate, nu pot comunica. Singurătatea este resimţită când oamenii se îmbolnăvesc, atunci când sunt într-o societate cu străinii, după moartea unei rude sau a unui prieten apropiat, de sărbătorile Crăciunului sau de revelion.
Pentru "a depăşi\" singurătatea dorind să reia comunicarea, studiile arată că cei mai mulţi oameni singuri se duc să stea de vorbă cu un prieten ori un vecin (mai ales cei tineri); se duc la plimbare, cei mai în vârstă preferă să se uite la televizor ori să citească, femeile încep să se ocupe de hobby-urile lor, bărbaţii preferă să meargă la restaurant sau la cafenea.
Tinerii care se simt singuri[2] sunt trişti, depresivi, anxioşi, supărăcioşi, emotivi, cu cenzură internă severă, cu autoaprecieri scăzute, devin ostili faţă de grup.
Spre deosebire de tineri, oamenii în vârstă "au învăţat\" să fie singuri, mai ales dacă au un nivel cultural ridicat, ei se angajează în diverse activităţi: îşi găsesc ocupaţii, se uită la televizor, citesc ori se implică în activităţi artistice.
Studii numeroase au arătat că anumite deprinderi sociale imperfecte conduc la singurătate, dintre care cea mai importantă este absenţa unei capacităţi de a stabili relaţii de prietenie într-o manieră agreabilă. Cei singuratici, de regulă, nu au un tipar de autodezvăluire, comunică puţin, sunt izolaţi şi tind să devină eficienţi prin redusa transmitere verbală ori prin semne non-verbale (faţa şi vocea); le scade capacitatea cognitivă, sunt mai pasivi şi mai puţin insistenţi; au un coeficient redus de încredere în alţii şi, global, atitudine negativă faţă de oameni corelată cu un concept inadecvat privind prietenia, nerealizând că starea de bine la care aspiră individul presupune obligaţii şi loialitate[3].
Accentuând ideea că prietenia nu se conduce după legi şi reguli formale ca în cazul mariajului, subiecţii intervievaţi sunt conştienţi că există un "cod\" nescris de reguli, care respectate, determină respectarea ei.
Reguli pentru prieteni
1. Oferiţi-vă voluntar, din timpul liber, când este nevoie de ajutor;
2. Respectaţi condiţiile particulare de viaţă ale prietenului:
3. Păstraţi confidenţele;
4. Aveţi încredere unul în celălalt;
5. Sprijiniţi-vă prietenul (prietena) în lipsa acestuia;
6. Nu vă criticaţi unul pe altul în public;
7. Arătaţi-vă sprijinul afectiv;
8. Uitaţi-vă în ochii celuilalt în timpul conversaţiei;
9. Străduiţi-vă să-l faceţi fericit în timp ce sunteţi unul în compania celuilalt;
10. Nu fiţi gelos (geloasă) şi nu îi criticaţi alte relaţii, alte persoane cunoscute;
11. Fiţi toleranţi unul faţă de celălalt;
12. Împărtăşiţi veştile (noutăţile) privind succesul;
13. Solicitaţi sfaturi personale;
14. Nu fiţi pisălog (pisăloagă);
15. Angajaţi-vă în glume sau ironii decente faţă de prieten(ă);
16. Căutaţi să răsplătiţi datoriile, favorurile şi complimentele;
17. Dezvăluiţi-vă sentimentele ori problemele personale în compania prietenului.
Aceste reguli, care se doresc doar o intenţie în consolidarea prieteniei şi adâncirea comunicării interumane, ţintesc două arii speciale:
a) un set din acestea se referă la răsplata, recompensa "morală şi materială\" - criteriu omniprezent( ex., ajutorul între prieteni);
b) un alt set de reguli se referă la cauza obişnuită a pierderii prieteniei (ex., gelozia, lipsa confidenţialităţii).