Document, comentariu, eseu, bacalaureat, liceu si facultate
Top documenteAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
COMUNICAREA - ÎNTRE TERAPIE ŞI INTERRELAŢIE
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

Multitudinea cunoştinţelor acumulate la nivelul diferitelor ştiinţe şi discipline privind comunicarea, deprinderea şi consolidarea regulilor de interacţiune umană îi ajută pe subiecţi să-şi adecveze relaţiile cu semenii lor, chiar să dispună de o mai bună înţelegere şi mai profundă a stilului lor de a intra în legătură cu alţii.
În mod obişnuit metodele din psihologia socială, psihologia clinică, psihoterapie se centrează pe intervenţia în cazul de non-comunicare, de relaţii negative, de relaţii compromise, inadecvate, în cazuri de nenorociri şi implicaţii asupra psihicului uman. Aşa s-au structurat metode şi mijloace de intervenţie psihoclinică, în cazuri de mariaj nefericit, în familiile în care copii devin \"problemă\" pentru părinţii lor. Cu oarecare tradiţie se utilizează consilierea şi psihoterapia de către psihologi, psihiatri, sistem social, se încearcă \"sfatul genetic\", terapie individuală premaritală, terapie de familie etc.
Din deceniul 8 al secolului XX, specialiştii evaluând modalităţile practic infinite de distorsionare a interrelaţiei umane, de \"viraj\" spre destructurarea familiei şi a rolului părinţilor în creşterea şi educarea copiilor s-au îndreptat ca şi în medicină spre prevenirea tulburărilor psihosociale la nivel individual şi grupal.
În acest sens putem spune că au apărut şi s-au perfecţionat metode care se referă atât la individ cât şi la cuplu, la familie - cu scopul de a oferi modele pentru dobândirea abilităţilor care să permită subiecţilor prevenirea ori minimalizarea problematicii. S-au efectuat numeroase studii privind consolidarea relaţiilor armonioase de tip non-stresant - prin identificarea ori adecvarea unui nivel



înalt de satisfacţie şi competenţe.
În paralel, aceleaşi studii ca şi altele anume imaginate au căutat să pregătească subiecţii pentru înţelegerea vieţii, a dificultăţilro ei, ca şi a schimbărilor din cadrul existenţei umane - care pot traversa căsătoria, interrelaţiile de serviciu etc.[1].
În prezent există numeroase manuale şi tratate care doresc să sugereze subiectului uman cum să înveţe singur să se protejeze (teach - yourself manuals) şi astfel să prevină stresul intrafamilial. Există, de asemenea, metode care îşi propun să îmbogăţească pe subiect cu dovezi de auto-cunoaştere cu metode pentru o mai bună cunoaştere a cuplului, a familiei, cu sfaturi pentru practicienii care sugerează soluţii privind prietenia, întemeierea familiei, consiliere în probleme religioase, respectarea vecinătăţii, consolidarea simpatiilor etc.
Chiar dacă majoritatea acestor persoane care dau sfaturi nu pot efectua terapii şi consiliere bazate pe reguli bine fondate ştiinţific, trebuie preluat ajutorul pe care îl dau direct, sugerând subiecţilor prezentarea la psihoterapeut.
Aceste metode operează, de fapt, în planul interrelaţiei intime ajutând totodată la deprinderea unor capacităţi de învăţare în plan profesional şi de abilitare chiar în interiorul relaţiei.
Între metodele de învăţare şi tratament pentru relaţiile de tip intercomunciare, enumerăm:
. psihoterapia,
. deprinderea abilităţilor sociale,
. sfat pre-marital,
. sfat marital,
. terapie comportamentală maritală,
. terapie de familie,
. maximizarea interrelaţiilor de cuplu,
. auto-ajutorarea pentru părinţi singuri, persoane divorţate etc.

În prezentul material noi nu insistăm şi nu detaliem aceste metde, deşi ele sunt extrem de importante atât în stabilirea contactului, a comunicării, cât mai ales a alăturării sau estompării anxietăţii, a ostilităţii, a conflictelor interumane.
Comunicarea verbală sau non-verbală, cu reguli sau fără reguli conştientizate de partenerii \"ecuaţiei\", flexibilă ori cu dificultăţi percepute de ambele părţi, operând indiferent de sex, vârstă, cultură, nivel socio-material - este apanajul vieţii umane fiind în aceeaşi măsură aptă să degenereze în conflicte, în stres ori chiar în autism (în cazurile patologice).
De aceea, studii extrem de laborioase au formulat ipoteze şi metode de intervenţie în \"învăţarea\" interrelaţiei umane. Interesant este faptul că încercările de cunoaştere umană merg paralel cu strategiile de intervenţie şi tratament a relaţionării umane defectuoase sau insuficiente. Ceea ce se prezintă frecvent în ultimii ani în acest domeniu al psihologiei este dorinţa specialiştilor de a clasifica, ordona, ajuta, sintetiza modalităţile de relaţionare ca şi regulile de prevenire a impactului între parteneri, în cuplu, în familie. Noi am prezentat în paginile anterioare un set de reguli pentru stabilirea unor bune relaţii în familie, în activitatea profesională, între prieteni, între vecini etc.
Din perspectiva terapiei şi prevenirii conflictelor în cadrul comunicării dorim să menţionăm căutările psihologicilor şi sociologilor care se referă generic la:
a) Reguli privind schimbul de idei, informaţii şi intimitate;
b) Reguli privind conflictul - ambele tipuri de reguli presupunând confruntarea şi declinarea (evitarea) responsabilităţilor la comunicarea umană.
Atunci când membrii familiei sunt capabili să se asculte unii pe alţii, să se întrebe şi să comenteze asupra subiectelor în raport cu care doresc să se înţeleagă, să se folosească de cuvinte pe care le aşteaptă sau să se pronunţe pentru a obţine consens informaţional, ei pot conlucra şi interacţiona
optim, astfel încât fiecare să fie stimulat în a se dezvolta şi a resimţi satisfacţie[2].
Prin intermediul analizei comunicării în microgrupul familial se pot constata eventuale incoerenţe în modul în care rolurile familiale sunt asumate şi exercitate. Astfel, se pot structura configuraţii defectuoase ale rolurilor conjugale[3], prin hipertrofia sau hipotrofia rolurilor de sex (amplificarea sau diminuarea unor comportamente specifice masculinităţii şi feminităţii), inversarea rolurilor de sex prin dezvoltarea unor comportamente maritale de substituţie reciprocă (\"travestiul psihosocial conjugal\"), desincronizarea rolurilor conjugale, incompletitudinea rolurilor maritale şi parentale.
În relaţiile conjugale şi familiale, membrii microgrupului îşi pot asuma în diferite conjuncturi diverse stări ale eu-lui, uneori împietând asupra raporturilor normale de echilibru în cadrul structurii familiei. Astfel, putem constata, prin intermediul comunicărilor pe care şi le adresează, existenţa unor incoerenţe în maniera de a-şi juca rolurile.
Metodele comportamentale de rol ale soţilor (părinţilor) sunt de cele mai multe ori preluate din familiile lor de origine, de la propriii lor părinţi. Stilurile de comunicare şi de acţiune ale acestora explică în mare măsură comportamentul comunicaţional al copiilor, deveniţi adulţi şi părinţi la rândul lor, prefigurând aşa-numita \"matrice a scenariului de viaţă\"[4] .
Pe parcursul dialogului familial, se utilizează toate modalităţile de comunicare posibile: înţelegerea, dezaprobarea sau impunerea, supunerea sau concilierea, intelectualizarea sau \"celebrizarea\", indiferenţa sau neutralitatea, uneori detaşarea sau neimplicarea. Fiecare din aceste posibilităţi pot să alterneze situaţional la fiecare din membrii familiei, dar pot deveni şi dominante prin frecvenţa lor, adevărate tipare de comunicare proprii unuia sau altuia din membrii familiei.
Clasificări şi sistematizări moderne apreciază că stilul comuni-caţional al unei persoane poate fi mofil, deschis, utilizând adecvat toate modalităţile de comunicare, sau rigid, folosind predominant un tip (de ex., stilul dominator-autoritar, sau stilul submisiv-supus). În general, puţini oameni sunt înclinaţi să acţioneze permanent pe o singură cale, deşi există persoane structurate astfel încât să utilizeze predominant una.
Pentru majoritatea terapeuţilor familiei, comunicarea este cea mai importantă problemă[5] , esenţa terapiei constând în învăţarea \"deprinderilor\" de a comunica[6].
În acelaşi sens, V.Satir consideră că există cinci căi de care indivizii umani se folosesc pentru a comunica: concilierea, dezaprobarea, rezonabilitatea, irelevanţa mesajului, concordanţa.
Ameliorarea comunicării intrafamiliale, aşa încât să devină satisfăcătoare şi securizantă pentru nevoile tuturor membrilor familiei constituie un obiectiv central al terapiilor familiale. În cadrul practicării acestor terapii este necesar ca terapeutul să fie preocupat şi de propriul mod de comunicare cu pacienţii, întrucât poate emite el însuşi, inconştient, duble mesaje[7].
Modul în care membrii familiei se aranjează între ei în spaţiul terapeutic (stau în picioare, stau jos, se mişcă), reflectă considerabil gradul de încordare sau relaxare, calitatea şi intensitatea stărilor lor emoţionale, natura comunicărilor.
În ultimele decenii psihoterapia de familie nu îşi propune numai o însănătoşire a tiparelor de comunicare defectuoase, ci şi o estetizare a acestora, în sensul stimulării armoniei interpersonale a nucleului familial. Pentru aceasta trebuie identificate mai întâi stilurile de comunicare care predomină în familie ca şi semnificaţiile lor pentru echilibrul şi dezvoltarea acesteia.


Colt dreapta
Noteaza documentul:
In prezent fisierul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2024 | Trimite document | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta