- Între 5% şi 15 % din violenţa reală este cauzată de efectele pe termen scurt ale violenţei de pe micul ecran. Pe termen lung - de la 12 la 15 ani - studiile indică o dublare a actelor de violenţă, ca urmare a maturizării unei generaţii în contact cu mediul violent al lumii TV.
Alături de mesajul erotic, violenţa ocupă unul dintre primele locuri, ca pondere, pe canalele TV din întreaga lume. Deşi în ultimii 50 de ani fenomenul violenţei pe micul ecran a atras cele mai multe dezbateri publice, critici şi sancţiuni, televiziunea continuă să transmită din ce în ce mai multă violenţă, iar telespectatorii din toată lumea, mai ales tinerii, ca hipnotizaţi, caută cu aviditate aceste programe.
Faptul că violenţa din media constituie una dintre cele mai importante cauze ale violenţei în lumea reală este dovedit în peste 1 000 de studii şi articole. Din majoritatea cercetărilor efectuate, rezultă că violenţa de la televizor are următoarele efecte:
"(1) Facilitează agresivitatea şi comportamentul antisocial;
(2) Dezvoltă insensibilitatea la violenţă sau la victimele violenţei;
(3) Intensifică percepţia telespectatorilor că trăiesc într-o lume periculoasă în care ei pot deveni victime (Comstock, 1991; Gerber, 1992). (...) În 22 de studii care au în vedere efectele pe termen scurt ale violenţei, se stabileşte că între 5% şi 15% din violenţa reală este cauzată de influenţa directă a televiziunii (Comstock, 1986; Comstock şi Strasburger, 1990)" . Însă înşişi autorii acestei meta¬analize subliniază că acest efect nu reprezintă influenţa
totală pe care televiziunea o are în producerea violenţei. O imagine completă ne-o oferă studiile pe termen lung.
Cercetările întreprinse de Centerwall demonstrează că expunerea pe termen lung la televiziune este un factor care cauzează aproape jumătate din omucideri în SUA; astfel, circa 10 000 de omoruri ar putea fi prevenite anual dacă televiziunea ar transmite emisiuni cu mai puţină violenţă. Examinând rata omorurilor şi a furturilor făptuite de albi în America, Canada şi Africa de Sud, Centerwall a descoperit că, după aproximativ 15 ani de la introducerea televiziunii în America şi în Canada, se poate constata dublarea ratei omuciderilor şi a furturilor. În aceeaşi perioadă, în Africa de Sud, unde televizorul a fost introdus mult mai târziu (în anul 1973), în rândul populaţiei albe de aceeaşi condiţie socio-culturală şi economică, rata s-a menţinut aproape constantă. Fenomenul a fost constatat mai târziu şi în alte ţări din Occident. De ce 15 ani? Atât timp e nevoie să treacă pentru a se maturiza o generaţie, în cazul nostru cea crescută cu televizorul. Studiile lui Centerwall au mai găsit că:
a) rata omuciderilor a crescut mai întâi la oraş şi mai apoi în comunităţile rurale (televiziunea a fost introdusă pentru prima oară la oraş şi mai târziu s-a extins şi la sate);
b) rata omuciderilor a crescut întâi în rândul albilor (mino¬rităţile nu-şi permiteau la început să-şi cumpere televizor);
c) rata criminalităţii a crescut mai întâi în acele regiuni unde televiziunea fusese introdusă cu mai mult timp în urmă.
Africa de Sud a fost folosită ca termen de comparaţie, deoarece se asemăna mult cu ţările occidentale, dar şi pentru că aici televizorul a fost introdus abia în anul 1973. Aşa cum se anticipa, în urma studiilor lui Centerwall, după aproximativ 15 ani de la apariţia televizorului, şi în Africa de Sud rata criminalităţii a început să urce în acelaşi ritm ca în Occident. Aceleaşi rezultate s-au constatat şi în cazul furtului .
Într-un studiu realizat în anul 1986, Williams a comparat un oraş din Canada (Notel) care nu avea televizor cu un altul apropiat (Unitel) care recepta doar CBS - canalul comercial al guvernului - şi cu un altul, Multitel, care recepţiona trei canale comerciale americane - ABC, CBS, HBC. Numele cu care au fost identificate, în mod convenţional, oraşele indicau numărul de canale receptate: Notel - nici unul, Unitel - unul, Multitel - mai multe. Aceste trei localităţi erau asemănătoare din punct de vedere socio-economic şi cultural, exceptând prezenţa televi¬ziunii. Datele au fost colectate înainte de introducerea televizorului în Notel şi doi ani după aceea. În fiecare oraş, cercetătorii au urmărit procesul învăţării şi determinarea agresivităţii verbale. Ei au constatat că, deşi gradul de agresivitate al copiilor în Notel era iniţial mult mai redus, după doi ani de la introducerea televizorului, ei îi ajunseseră din urmă pe copiii din celelalte două localităţi .