Īn următoarele pagini, ne vom concentra atenţia asupra deter¬mi¬nării cātorva dintre centrele de forţă, valorile de tip nihilist, īn jurul cărora gravitează lumea TV şi, īntr-o anume măsură, toţi cei care au transformat această lume īn realitatea propriei vieţi. Vom porni această analiză de la identificarea coordonatelor generale ale identităţii eroilor micului ecran, deoarece descifrarea chipului uman oferă īntotdeauna cheia sau codul de interpretare al lumii īn care el se reflectă.
D. Kelner, autor de referinţă īn studiul culturii media, arată că identitatea postmodernă construită īn relaţie cu mesajele media (īn special televizorul) este "centrată īn primul rānd īn jurul timpului liber, al īnfăţişării, al imaginii, al sferei consumului şi al jocului, īn vreme ce identitatea modernă se centra īn jurul profesiei, al funcţiei din sfera publică sau din familie. Identitatea modernă reprezenta o chestiune de importanţă deosebită ce implica noţiuni fundamentale care erau definitorii (pentru profesie, familie, orientare politică etc.); identitatea postmodernă, īn schimb, este o funcţie a timpului liber ce-şi are baza īn joc, īn producerea unei imagini (...). Ea tinde, mai degrabă, să fie con¬struită din imagini ale divertismentului şi consumatorismului. (...) Spectatorul este determinat să considere comportamentul pronunţat agresiv, viril şi adesea chiar sexist ca pe un model dezirabil."
Din aceste observaţii rezultă cu claritate trăsăturile fundamentale ale lumii TV, care contribuie la formarea identităţii prezentate anterior - omul micului ecran şi telespectatorul contemporan
. Divertismentul, jocul, imaginea sau spectacolul, distracţia sau plăce¬rea, consumul sau banii care īl condiţionează şi, evident, puterea sunt valorile centrale ce caracterizează universul TV. La o analiză sumară, se poate constata că doar trei sunt vectorii care circumscriu aceste "valori" şi care constituie, de fapt, liniile de forţă după care se călăuzeşte lumea TV.
Pe micul ecran, totul se īnvārte īn jurul banilor, al dobāndirii plăcerii şi al exercitării puterii. Acestea sunt principiile de bază ale lecţiei pe care televiziunea o dă lumii īntregi. Atingerea acestor trei obiective, pe micul ecran estompează toate celelalte idealuri sau valori ale umanităţii sau toate sunt corelate cu sau puse să slujească satisfacerii celor trei comandamente - banii, plăcerea şi puterea . Acestea sunt reperele morale ale lumii TV, acesta este sensul existenţei īn lumea modernă sau principiile care circumscriu fericirea personajelor micului ecran, din care derivă tot haosul moral al lumii īn care trăim.
1. Banii sunt garanţia confortului sau a standardului de viaţă pe care-l promovează televiziunea (maşini, lucruri, plăceri). Prima lecţie īnvăţată este cum să cheltuim banii, ce să cumpărăm, īn ce să investim, cum să ne distrăm mai bine cu ajutorul lor. Īn filme, se subīnţelege că banii provin de undeva şi trebuie doar risipiţi din belşug pe distracţii, pe maşini sau pe diverse aventuri, fără teama că se vor termina. Dacă tot trebuie cāştigaţi cumva, atunci furtul, escrocheria, cāştigul din activităţi ilicite (drog, prostituţie) sau, īn cel mai bun caz, afacerile sunt soluţiile cele mai frecvente īn lumea filmului.
"Te joci, te distrezi şi mai şi cāştigi bani", ne spune cu subīnţeles televiziunea atrăgāndu-şi telespectatorii īn urmărirea spectacolului - joc concurs - care poate aduce, cu puţin noroc şi multă perseverenţă, bogăţia mult visată. "Este suficient să stai ceasuri īntregi urmărind programele TV, să cheltuieşti banii pe telefoane, să ghiceşti răspunsurile corecte şi să mai ai şi noroc; banii se află la picioarele tale, trebuie doar să te grăbeşti, să te apleci ca să nu ţi-i ia altul īnainte."
Este uşor de constatat că pe micul ecran munca nu este văzu¬tă ca o virtute, ci poate doar ca o păcăleală, o corvoadă, atunci cānd poţi pur şi simplu doar să te distrezi. Distracţie cāt mai multă şi cāt mai puţină muncă, eventual deloc, este mesajul principal al mediului TV.
Cercetările lui G. Gerbner au scos īn evidenţă faptul că la televizor "categoriile sociale ale persoanelor cu profesii liberale sunt supra-reprezentate īn defavoarea muncitorilor şi a funcţionarilor" . Cel mai adesea sunt prezenţi avocaţii, poliţiştii, ziariştii, oamenii de afaceri, bancherii, traficanţii etc. şi foarte rar, aproape niciodată ţărani care să muncească pămāntul, un meşter oarecare practicān¬du-şi meseria etc. Munca simplă este proiectată undeva, la periferia lumii TV, de parcă ar fi o ruşine, iar dacă o exercită cineva īntr-un film, acela este, cu siguranţă, un personaj secundar, şters, lipsit de personalitate, un figurant pe fondul desfăşurării acţiunii. Banii şi spectacularul dau valoare, o profesie obişnuită īnsă nu aduce nici cāştiguri mari şi nici nu este atāt de spectaculoasă īncāt să fie redată pe micul ecran.
Care este efectul unui asemenea mesaj ? Este cultivat dispreţul faţă de munca simplă, pe care, chiar dacă oamenii sunt nevoiţi să o practice īn lumea reală, o vor face numai pentru bani, constrānşi de īmprejurări, şi nu pentru satisfacţia de a face o treabă bună, de a se vedea īmpliniţi prin meşteşugul respectiv sau de a ajuta pe cineva. Munca, o valoare fundamentală īn istoria omenirii, īn edificarea personalităţii umane şi a societăţii, este văzută tot mai mult, īn mentalitatea creată de televiziune, ca o corvoadă, o constrāngere, o sursă de stres şi de frustrare. Este greu pentru un om să īntreprindă o activitate, să practice o profesiune care-l defineşte īn raport cu ceilalţi oameni, cānd aceasta nu-l īnvesteşte cu o anumită demnitate (īn optica definită de lumea televizualului), aceasta mai cu seamă īn situaţia omului modern, căruia televizorul īi spune permanent că este "cineva".
Subminarea rolului muncii, desconsiderarea demnităţii profesionale sau a aceleia de a-ţi cāştiga pāinea prin muncă cinstită, īl fac pe omul modern, nevoit să practice o asemenea meserie, să se simtă nedreptăţit de societate, frustrat, motivat astfel să-şi caute fie o altă muncă, fie să şi-o facă pe cea pe care o prestează īn prezent cāt mai neserios cu putinţă, păcălindu-i īntr-un fel pe cei pentru care trebuie să muncească, doar pentru a le lua banii.
Banii devin sensul oricărei activităţi, singura măsură a satis¬facţiei şi a demnităţii. Soluţia cea mai uşoară pentru cāştigarea lor, cel mai des īntālnită īn filme, este hoţia - cel puţin la nivelul găinăriilor, dacă nu la cel al marilor escrocherii, adesea numite afaceri . Cāştigarea banilor devine motivaţia centrală, scopul şi sensul omului īn lume, iar televiziunea joacă un rol principal īn formarea acestei mentalităţi de tip nihilist.
2. Căutarea plăcerii este al doilea vector al orientării existenţei īn lumea TV şi, prin contaminare, īn īntreaga societate modernă. Marea parte a programelor TV este destinată provocării plăcerii sau condiţionării dorinţei pentru dobāndirea plăcerii. A avea un lucru, a te distra pur şi simplu, a te juca, a fi văzut, admirat sau a-i vedea tu pe ceilalţi, a te uita la televizor, a te lăsa furat de acţiunea unui film, a afla ce se īntāmplă īn toată lumea, a-ţi excita simţurile prin incitarea imaginaţiei īn timpul vizionării sunt elementele acestui univers dedicat satisfacerii unor plăceri, dar mai cu seamă cultivării unui uriaş cāmp de dorinţe. Īn viziunea şi exerciţiul televizualului plăcerea ocupă locul al doilea după bani, īn ierarhia principalelor obiective pe care ar trebui să le urmărească omul īn lume. Dintre toate plăcerile , televiziunea īi alocă cea mai mare atenţie celei erotice. Ea devine, īntr-un fel, armătura de bază a seducţiei televizualului.
3. Puterea. Īn ecuaţia banilor şi a plăcerii intră īntotdeauna şi puterea. Culianu demonstrează, īn cartea sa Religie şi putere, că puterea a fost dintotdeauna tentaţia cea mai mare a omului. Īn societatea tradiţională, religia era modalitatea principală prin care se realiza sau se dobāndea sentimentul puterii şi al īmplinirii. Omul, ca fiinţă spirituală, chiar şi cānd īşi rata vocaţia, menirea īnchinării la Dumnezeul Cel Adevărat, īn rămăşiţele de revelaţie pe care le mai deţinea religia căreia īi aparţinea sau chiar numai īn imaginaţie, afla resurse pentru a-şi hrăni nevoia de putere. De asemenea, ierarhiile tradiţionale dezvoltate īn structurile de ordine ale lumii respective, tradiţiile sau obiceiurile, toate īl īnvesteau pe om cu o anumită putere sau demnitate, indiferent de locul ocupat de acesta īn societate.
Īn condiţiile modernităţii īnsă, ale unei culturi nihiliste care contestă sau contribuie la disoluţia credinţelor, a sistemelor de valori, a ierarhiilor şi a autorităţii, omul se vede lipsit de posibilitatea de a-şi mai exercita puterea sau a mai trăi experienţa puterii. Īn aceste condiţii, statul magic, subliniază Culianu, pune la dispoziţia mulţimii mij¬loace compensatoare pentru eliberarea tensiunilor născute: divertismentul, īn general, sportul, īn special (fotbalul īn Europa), evaziunea īn spaţiul televizualului, curentele anarhiste, drogul şi violenţa ţinută īn limite controlabile sunt modalităţi prin care omul de rānd, pierdut īn masa anonimă, stresat, lipsit de sens şi finalitate īşi poate descărca frustrările sau tensiunile acumulate .
Viaţa absurdă pe care o trăieşte sau sentimentul lipsei de sens care adesea atinge deznădejdea īl face pe omul modern să găsească īn televizor o sursă esenţială pentru realizarea şi exercitarea puterii la nivel imaginar. Modalitatea comună pentru satisfacerea puterii pe care o sugerează televiziunea, prin publicitate, este consumul. "Eşti «cineva» dacă-ţi poţi satisface dorinţele cumpărānd şi consumānd", este lozinca nescrisă pe care o pune īn circulaţie televizualul.
O altă invitaţie la exercitarea puterii pe care ne-o face mediul TV, īn special prin filme, este trăirea acesteia prin tot ceea ce este legat de plăcerea sexuală. Cultivarea unei īnfăţişări cāt mai atrăgă¬toare, erotice sau plăcerea de a poseda sexual pe cineva ca pe un simplu obiect sunt văzute pe micul ecran ca forme de manifestare a puterii. "Puterea īnseamnă să doreşti, să ai ce doreşti şi să fii dorit", se insinuează īn mesajul TV. Practicile oculte, spiritualismul de orice natură, forţa şi eficacitatea magiei sunt alte puteri cu care este amăgit telespectatorul.
Cea mai uzitată modalitate de afirmare a puterii pe micul ecran este īnsă răzvrătirea - manifestarea māniei, a violenţei, a domina¬ţiei realizate prin forţă şi agresivitate. Īn general, toate experienţele nihiliste de tip realist, vitalist şi mai ales nihilismul distrugerii sunt promovate prin televizor, ca modalităţi eficace pentru exercitarea puterii. Nihilismul īnsuşi este, după Culianu, modul īn care puterea se realizează, īn ultimă instanţă, prin īnsăşi posibilitatea negării duse pānă la ultimele ei consecinţe. "Puterea, spune Nietzsche, aparţine voinţei individului de a răsturna valorile, adică puterea este nihilism."
Ultima experienţă a dobāndirii sentimentului de putere pe care o propune televiziunea se găseşte īn īnsuşi actul vizionării, īn posi¬bilităţile pe care aceasta le pune la īndemāna telespectatorului: puterea de a te afla deasupra lumii micului ecran, de a te simţi un mic dumnezeu, prin posibilitatea pe care o ai de a opta, prin schimbarea canalului, pentru oricare dintre universurile de realitate virtuală pe care-l doreşti; puterea de a te bucura de spectacolul pe care-l dau cei de pe micul ecran cu speranţa de a plăcea şi de a-şi vinde astfel mai eficient imaginea, puterea de a-i umili pe alţii prin posibilitatea pe care o ai de a pătrunde īn universul intim al vieţii lor personale, fără ca ei măcar să te cunoască ; puterea de a vedea trupurile dezgolite ale celor care se prostituează pe micul ecran pentru bani; puterea ce o conferă experienţa violenţei īn sine, de a te afla dincolo de durere, de viaţă sau moarte, pe cānd cei de dincolo de ecran par supuşi acestora.
Care este consecinţa acestei experienţe? Toate aceste modali¬tăţi de exercitare a puterii, fiind lipsite de un orizont ontologic şi, practic, de eficacitate reală, īn sensul īmplinirii individului, nu pot decāt să-l amăgească temporar pe omul societăţii contemporane. Īn acelaşi timp, tensiunea frustrării va creşte tot mai mult, ceea ce-l va face pe acesta să se avānte tot mai mult īn spaţiul evazionist al lumii TV, spre īmpărtăşirea din iluzoriul sentiment al puterii generat prin excitarea simţurilor, prin invazia minţii de către fantasmele violenţei, sexualităţii sau dorinţelor de tot felul.
Mai există, desigur, cealaltă variantă a propulsării individului īnspre realizarea acestei puteri, prin aplicarea lecţiei pe care i-a dat o televiziunea. Cumpărarea de maşini, lucruri, haine, distracţia īn general sunt cele mai blānde dintre mijloace. Există īnsă şi posibilitatea exercitării puterii prin manifestarea violenţei īn familie, a răzvrătirilor, a anarhiei sociale, a perversiunilor de tot felul şi, nu īn ultimul rānd, al eşuării īn practici magice şi oculte.
I. P. Culianu afirmă că incapacitatea societăţii moderne de a rezolva problema puterii individului va face ca această nevoie să se descarce tot mai mult īn violenţă socială şi īn anarhie. Singura soluţie, spune el, este īntoarcerea către religios. "Dacă cultura noastră este cea a posesiunii, a averii care s-a suprapus fiinţei, inversarea sensului de mişcare ar cere probabil restabilirea primatului fiinţei asupra averii, recunoaşterea deşertăciunii mitului posesiei. Īntre marile religii ale lumii se pare că numai creştinismul are īn sine forţele, valorile şi prestigiul necesar pentru a răspunde acestei īndatoriri" .