Interrelaţiile sociale sunt prezente în micro- sau macrosisteme sociale, în grupurile de muncă, în comportamente pe care oamenii le desfăşoară împreună pentru atingerea unor scopuri, dar în toate subiectul uman îndeplineşte un rol. Sunt autori, psihologi şi sociologi care vorbesc despre o analogie între jocuri şi situaţii sociale, aceştia fiind de părere că aceste caracteristici sunt similare, chiar dacă există şi suficient de multe diferenţieri.
Similaritatea în interrelaţionare socială (care ar cuprinde jocurile şi situaţiile sociale) se referă la faptul că există scopuri şi surse de satisfacţie. În cadrul jocului, fie la copil care îşi creează singur regulile, la adolescenţi sau tinerii care joacă football, la adulţii care au tentaţia să joace Monopoly ori criket se petrec o serie de schimbări - toate alcătuind trepte în atingerea scopurilor: în toate formele acestea se construieşte o relaţie, o legătură.
Atât în activitatea de muncă cât şi în joc, partenerii, fie ei profesori, medici, pacienţi, jucători de popice ori de golf, joacă diferite roluri ca subiecţi dar şi ca participanţi într-un grup (de joacă, în familie, de coechipier). De asemenea, cele mai multe jocuri au nevoie de condiţii speciale: teren sportiv, reguli, dotări, iar relaţiile interumane realizează adevărate \"trasee\" caracteristice faţă de prieteni, familie etc.
Regulile pe care trebuie să le respecte jucătorii de football, de oină sunt individualizate şi absolut necesare pentru toţi, altfel activitatea respectivă nu este posibilă: ele sunt explicate, percepute, înţelese, exersate şi fixate spontan ori la antrenamente, evoluând diferit în ţări şi culturi diferite de-a lungul unor mari perioade de timp.

În mod similar relaţiile sociale formează un tot, un complex în care marele câştig al comportamentului uman este existenţa regulilor; comportamentul devine posibil tocmai datorită regulilor. Unele sunt cunoscute şi tacit respectate, nerespectarea altora atrăgând sancţionarea legală (de exemplu incestul), altele aspiră la a fi universal cunoscute şi să prindă viaţă indiferent de cultură, sex, rasă, origine socială şi materială: regulile privind drepturile omului. Unele reguli - absolut necesare interrelaţiei umane au chiar prin structura, scopul şi efectele lor o influenţă directă asupra comunicării, indiferent dacă aduc sau nu sancţiuni morale, legale, penale.
Credem, de comun acord cu o serie de psihologi şi sociologi, că regulile şi abilităţile căpătate prin respectarea aplicării acestora reprezintă cheile de interacţiune umană, ele sunt responsabile de succesul ori eşecul nostru intercomunicaţional.
Cunoaşterea regulilor de comportare socială în familie, la locul de uncă, în prietenie, în mariaj etc. are ca rezultat cunoaşterea umană mai profundă. Regulile reprezentând comportamente ale unei vecinătăţi pe care oamenii le consideră că ar trebui sau nu aplicate unor situaţii particulare, unor relaţii deosebite, apar, şi se instituie fie în cabinetul medicului care consultă, în afaceri, la cumpărături, în prietenie etc.
Regulile care apar şi se instituie în interrelaţionare sunt de obicei de tip informal, sunt extrem de diferite şi se suprapun peste alt tip de reguli: cele pe care le implică legea, cele pe care le presupune eticheta şi cele instituite de morală.
# Încercând să exemplificăm, dorim să arătăm că în multe ţări referindu-ne la lege - este interzisă căsătoria între fraţi sau alte grade de rudenie. Legile pot determina interrelaţiile umane, dar nu se pot ocupa de fiecare tip de comportament individual în parte, ori de modalităţile de manipulare umană.
# Eticheta constituie un summum de reguli. Regulile etichetei sunt similare cu regulile de interrelaţie, intercomunicare umană dar au funcţia de a ne ajuta să evităm ofensele, jignirile etc. - ele reglează tiparele de conduită în situaţii particulare.
# Moralitatea este implicată în interrelaţionarea umană ca multe din regulile de comunicare, altele nu sunt aprobate, altele nu sunt respectate (de exemplu, confidenţa).
Oricum, gradul de aprobare ori de dezaprobare morală este mai mic decât cel implicat în regulile tradiţionale şi acest fapt are la bază credinţa umană că distrugerea regulii nu este deloc benefică pentru ecuaţia relaţionare-comunicare. Regulile în genere apar după unele principii generale: \"încercare şi eroare\" (principiul prezent atât la animal cât şi la om) atingerea scopurilor prin aplicarea unor forme de tip \"problem-solving\".
Regulile de interrelaţionare umană pot fi deja elaborate, oamenii le propagă în interiorul grupului şi devin puternice, ele ajungând să exercite un control al comportamentului uman. Uneori regulile nu sunt urmate, nu sunt respectate: convenienţele nu sunt respectate de tineri, există femei necăsătorite care nasc totuşi copii, se mestecă gumă în faţa altora etc. Regulile nu sunt simple convenienţe, acestea se referă la un obicei, poate fi ceva arbitrar, trecător.
Regulile sunt în schimb restrictive, şi chiar dacă acest aspect trezeşte nemulţumiri, efectele globale sunt benefice, ele fac posibil comportamentul şi comunicarea. De exemplu: trebuie mers pe o anumită parte a drumului, în sensul de mers al şoferului, sau nu este permis să se vorbească într-o sală de concert în timpul execuţiei muzicale propriu-zise etc.
Permisivitatea comunicării umane este dată de \"constructele sociale ale realităţii\" (M.Argyle şi Monica Henderson, 1985). Aceste constructe care guvernează într-un sens larg toate activităţile noastre sunt:
. folosirea limbajului;
. jocurile cu regulile lor;
. folosirea unor elemente de curtoazie;
. respectarea \"instituţiei\" căsătoriei;
. utilizarea de raţionamente;
. luarea deciziilor în grup;
. vânzări sau cumpărări de bunuri;
. trimiterea în judecată a persoanelor care comit acte periculoase;
. pornirea unui război pentru motive întemeiate.
O serie de specialişti între care şi antropologi au încercat explicaţii ale regulilor sociale obişnuite, comune care au la bază legătura cu grupul, cu societatea şi mai ales a interrelaţiilor între femeie şi bărbat, între tineri şi bătrâni, între culturi diferite, între medic şi pacient, între vânzător şi cumpărător.
Generic s-a stabilit că regulile pot evolua treptat, odată cu evoluţia societăţii, că oamenii nu se găsesc permanent într-un singur fel de relaţii, iar regulile pe care le respectă sau pe care nu le respectă oamenii sunt diferenţiate; unele reguli pot fi înţelese dar nerespectate de oameni, chiar dacă au semnificaţie universală, iar absenţa lor ar face viaţa şi comunicarea imposibilă.
Într-o mare proporţie, regula se suprapune cu deprinderea socială. Dacă regula este definită drept un comportament pe care oamenii doresc sau nu să-l îndeplinească, deprinderea, ca abilitate socială, în interrelaţia umană îi ajută pe oameni să se ghideze în aplicarea regulilor.
Deprinderile, abilităţile sociale pot fi detectate, descoperite prin compararea unor stiluri de comportament de tip succes/insucces social.
Se pare că abilităţile sociale nu au un mecanism total elucidat chiar dacă sunt cercetări numeroase efectuate în domeniu. De exemplu, aspectele cele mai subtile din comunicarea non-verbală, ori regulile întreţinerii unei conversaţii nu sunt foarte clar explicitate, deşi în mod practic există chiar unele performanţe reuşite.
S-a scris despre faptul că regulile constituie cheia deprin-derilor efective în interrelaţionarea umană. În comunicare, regulile sunt totodată cheia înţelegerii relaţiei umane, sunt o trăsătură a legăturilor umane. În atingerea scopurilor, în avertizarea dificultăţilor obişnuite între oameni, existenţa regulilor înseamnă că subiectul identifică pericolele şi este posibil să găsească o soluţie la problemă.
Regulile ne ajută să descoperim scopurile relaţionării. Într-o prietenie este nevoie de schimb de informaţii, de înţelegere, de afecţiune, de ajutorare. Regula într-un mariaj se poate baza pe prietenie, pe unii itemi caracteristici dar trebuie să conţină păstrarea intimităţii, care constituie chiar răsplata vieţii în doi. În relaţiile de muncă, regula principală poate fi centrarea pe conducerea eficientă a instituţiei, a afacerilor etc.
Regulile pot clarifica scopurile interrelaţiei, dar pot diferenţia comportamente şi evidenţia deosebiri. Un exemplu îl constituie obiceiurile privind curtoazia şi căsătoria care diferă în A ustralia faţă de Africa, în ţările arabe faţă de Marea Britanie, la musulmani faţă de catolici.
Devine evident că această concluzie este posibil să fiinţeze în plan cultural - regula de interrelaţionare fiind aplicabilă mai ales în raport de cultura unui grup etnic, al unui popor. Argyle şi Henderson (1985) au transmis prin colaboratori, femei şi bărbaţi, chestionare traduse după caz, în Italia, Hong-Kong, Japonia şi Marea Britanie. S-au obţinut chestionare completate de către 300 de japonezi, 280 persoane din Hong-Kong, 230 din Italia, 180 din Marea Britanie. Apoi autorii au studiat numărul şi importanţa regulilor care apar în interrelaţii în ţările mai sus menţionate. S-a observat că japonezii apreciază regula ca pe ceva foarte important, care trebuie respectat, aproape la fel şi în Hong-Kong, iar în culturile europene aceste credinţe sunt foarte diferite de alte zone de pe glob.
Aprofundând cercetările transculturale, autorii mai sus menţionaţi cred că există totuşi unele reguli care se pot aplica în culturi diferite (europene, asiatice, africane).
Cu titlul de exemplu redăm cele patru reguli de bază pentru o interrelaţie, reguli care trec peste diferenţele culturale şi aspiră la un caracter de universalitate. Acestea se referă la:
1. necesitatea de a respecta intimitatea altuia, singurătatea şi secretele;
2. necesitatea de a privi interlocutorul în ochi în timpul conversaţiei;
3. obligativitatea de a nu discuta cu altă persoană tot ce are caracter confidenţial;
4. obligaţia de a nu critica în public altă persoană.
În acelaşi timp menţionăm că sunt o serie de reguli care sprijină interrelaţia umană şi care se referă la respectarea diferenţelor culturale în plan atitudinal, în planul opţiunilor. Se pare că regulile privind respectarea intimităţii şi confidenţialităţii sunt comune unor popoare şi culturi diferite; sunt pattern-uri transculturale care subliniază variabilitatea umană. Unii respectă confidenţialitatea, dar au un mod diferit de a se exprima emoţional, de a nu-şi ascunde autodezvăluirea, cer sfaturi; fapt care în alte zone de pe glob nu este permis. Regulile la japonezi tind să devină ceva obişnuit care să ţină de structura lor: ei nu fac promisiuni, nu fac jurăminte, nu sunt preocupaţi să se îmbrace elegant, nu se adresează pe numele de botez (în special în relaţiile de muncă).
O a doua diferenţă se raportează la deosebirile între sexe. S- au stabilit asemănări în modul de percepere, înţelegere şi respectare a regulilor după cum s-au stabilit şi diferenţieri. Sunt diferenţe între bărbaţi şi femei, privind modul în care fiecare dintre sexe abordează problema prieteniei şi a regulilor legate de acest sentiment. Sunt deosebiri între femei şi bărbaţi care se referă la relaţiile lor cu rudele, la \"deschiderea\" în relaţionarea umană şi mai ales la respectarea intimităţii. Dar nu constituie un motiv de difrerenţiere relaţiile pe care le stabilesc atât femeile cât şi bărbaţii cu vecinii, cu părinţii şi şefii.
Femeile din orice cultură consideră că este mai important să-şi exprime emoţiile (frica, anxietatea), să dezvăluie sentimente şi probleme personale şi să aprecieze posibilităţile de a avea succes. În acelaşi timp femeile operează cu reguli care reduc intimitatea; ele cred că este important să te uiţi în ochii interlocutorului în timpul conversaţiei şi susţin această regulă ca fiind mult mai importantă decât o apreciază bărbaţii.
Bărbaţii aprobă mai puternic regulile care stabilesc relaţiile cu rudele, intercomunicarea şi o fac mult mai puternic decât femeile.
A treia diferenţă se referă la vârstă. Diferenţe majore nu s-au găsit însă între persoane de vârste apropiate (18-25 ani) chiar la sexe diferite. Diferenţe importante au fost reliefate între două grupe de vârstă, din culturi diferite, de sexe diferite, sensul deosebirilor generate de vârstă variind în funcţie de particularităţile culturale.
Persoanele mai tinere susţin cu mai multă forţă necesitatea respectării regulilor legate de intimitate, de exemplu în Japonia şi Hong-Kong. Grupuri de persoane mai în vârstă consideră că nu este firesc să-şi dezvăluie sentimentele şi problemele personale, că nu e normal să expui în public aspectele vieţii intime ori să ceri sfaturi personale.
Specific pentru persoanele vârstnice din Italia şi Marea Britanie ar fi respectarea regulilor privind îmbrăcămintea elegantă şi realizarea unei \"bune impresii\".
Investigatorii din Marea Britanie care au administrat chestionare în cele patru culturi (Marea Britanie, Italia, Japonia, Hong-Kong) au sesizat o foarte mare discrepanţă între regulile susţinute de tineri şi subiecţii vârstnici, în timp ce japonezii au dat răspunsuri foarte apropiate, indiferent de vârstă şi sex.
Diferenţele de vârstă sunt sesizate în cadrul studiilor longitudinale, sau sunt diferenţe din perspectiva istorică la grupurile de persoane de aceeaşi vârstă, dar plasate diferit în timp.
În genere, într-o relaţie noi suntem obişnuiţi să vedem ceva faţă de care oamenii au un consens comportamental sau sunt prezente faţete care se potrivesc în interrelaţia respectivă. Apoi, în timp ce anumite reguli aplicate transcultural, în culturi diferite sunt specifice unor relaţii individuale, alte reguli traversează culturile şi au mai puţină specificitate de aplicare în diferite ţări şi culturi.
Non-identitatea comportamentelor de răspuns faţă de anumite reguli în unele ţări de pe glob a creat dificultăţi şi neînţelegeri în judecăţile oamenilor de afaceri din ţările vestice. Aceasta pentru că regulile se învaţă în timp, în fiecare cultură în mod diferit, iar setul de conduite interpersonale funcţionează cu eficienţă într-o anumită cultură faţă de anumite valori. Confidenţialitatea este percepută şi respectată diferit în Anglia ori în Japonia, ca şi obiceiul de a critica oamenii în public; la unele popoare cel care are o astfel de conduită este considerat ca o persoană fără caracter, iar în altele doar că nu se poate avea încredere în persoana respectivă.
În cultura japoneză se dă o atenţie deosebită controlului emoţiilor în public. Se consideră şi devine regulă, model, că este ideal de a prezenta lumii o faţă fără expresii emoţionale, mai ales în situaţii de mare anxietate. Acestea chiar au devenit reguli componente ale codului din Japonia de a nu se putea citi pe faţa unui japonez stressul, anxietatea sau supărarea.
În culturile europene aceste reguli chiar dacă au existat au fost prescrise. Nu se mai fac eforturi în acest sens decât în situaţii particulare: afaceri, misiuni deosebite, spionaj.