Teoria comunicării reprezintă o perspectivă de bază în înţelegerea activităţii umane, din perspectivă istorică şi socio-economică.
Din acest punct de vedere se impun două observaţii paradoxale:
. prezentarea teoriei comunicării înţeleasă ca perspectivă funda-mentală şi generală, faţă de care, surprinzător, a determinat eforturi şi investiţii foarte mici în acest domeniu de cercetare. O înţelegere adecvată a limbajului şi procesului de elaborare a limbajului ar presupune adoptarea explicită a unei perspective în teoria comunicării;
. când perspectiva comunicării a devenit mai obişnuită şi mai populară înţeleasă ca un aspect integrativ al tendinţelor generale de cercetare din ultimele două-trei decade s-a impus o clarificare atât a conceptului comunicare, cât şi teoria comunicării, atât ca deschidere socială, cât şi ca dezvoltare dinamică a complexităţii conceptelor tangente.
Comunicarea constituie o precondiţie bazală pentru toate corespondenţele şi legăturile sociale. Nici un sistem social, organizat după legităţile unei societăţi nu se poate stabili şi menţine, ori schimba fără relaţii de tipul comunicării interumane. Numai participând la activităţile de comunicare omul poate deveni fiinţă socială - fapt care a fost demonstrat de numeroase şi adecvate cercetări care au obţinut validarea unor itemi în foarte multe planuri şi în foarte multe moduri de abordare a sistemului psihic uman.