Memoria este procesul psihic prin care se asigura fixarea, conservarea si evocarea,
sub forma recunoasterii sau a reproducerii, a unor informatii diverse(concret-senzoriale,
abstractizate etc.) sau a unor trairi sufletesti (emotii, sentimente etc.) x2z20ze
Memoria nu este ceva static, inchistat, finit, dimpotriva, ea dispunde atat
de dinamica interna, cat si de o dinamica in timp, de o evolutie cu sens progresiv,
ascendent ce se inscrie pe traiectoria de la simplu la complex, de la inferior
la superior. Ea evolueaza deci odata cu varsta cronologica sau intelectuala
a omului. Concomitent insa memoria are o serie de particularitati asemanatoare
la toti cei care se incadreaza in perioada respectiva. In afara unor diferente
individuale, exista si o serie de particularitati de varsta ale memoriei care
aseamana, in linii mari, indivizii intre ei. Sa trecem in revista principalele
perioade de varsta ale omului si particularitatile memoriei asociate lor:
- In perioada 0-3 ani, asa numita perioada sugarului si a anteprescolarului
memoria copilului are un caracter exclusiv spontan si este legata, fie de satisfacerea
trebuintelor sale biologice, fie de repetarea unor stimuli care, in virtutea
acestui fapt, sunt retinuti de la sine. Urmele lasate pe scoarta cerebrala de
procesele nervoase dureaza foarte putin si de aceea si memoria copilului este
de scurta durata. Recunoasterea este simpla si actioneaza in prezenta obiectelor
cunoscute, existenta ei fiind pusa in evidenta de asa numitul „complex
de inviorare” a sugarului. Dat fiind faptul ca in jurul varstei de 2-3
ani copilul isi amplifica bagajul reprezentarilor si incepe sa-si insuseasca
limbajul, debuteaza si unele elemente simple ale reproducerii. In esenta, la
aceasta varsta memoria copilului este mai ales involuntara, mecanica, de scurta
durata, cu predominenta celei motrice si kinestezice.
- In perioada imediat urmatoare ce se intinde de la 3 la 6 ani, perioada prescolara,
memoria copilului sufera modificari importante. Este de fapt perioada cand se
fac eforturi deosebite de a trece spre formele superioare si mai productive
ale memoriei, care coexista insa cu cele simple si mai putin productive. Unele
particularitati ale scoartei cerebrale, ale proceselor de excitatie si inhibitie,
fac ca copilul sa memoreze cu mare rapiditate, dar sa uite cu aceeasi rapiditate.
Insuficienta dezvoltare a inhibitiei face ca memoria copilului prescolar sa
fie nediferentiata, difuza, incoerenta, nesistematica, haotica. Pentru a suplini
neputinta propriei lor capacitati de a pastra sau reactualiza, copiii adauga
de la ei, inventeaza, fapt confundat cu minciuna. La copilul prescolar predomina
mai ales memoria intuitiv-plastica, concreta ca si cea afectiva , in sensul
ca se retin mai ales figurile si evenimentele imediate ca si tot ceea ce provoaca
emotii puternice pozitive sau negative. Unele cerinte ale activitatilor in care
este implicat prescolarul impun insa necesitatea de a retine voluntar si logic,
fapt care duce la aparitia acestor doua forme de memorare. La 4 ani copilul
face efort pentru a fixa si pastra regulile jocurilor; la 5-6 ani el incepe
sa utilizeze procedee elementare de intiparire, fixare si reproducere, face
incercari active de a-si aduce aminte; tot acum creste rapiditatea, volumul,
durata de pastrare, exactitatea pastrarii si fidelitatea reactualizarii; uneori
reactualizarile prescolarilor capata caracter stereotip. Tot in aceasta perioada
este fixata si data aparitiei primelor amintiri personale, care adeseori sunt
incerte, mai ales de tip afectiv,fragile.
Am putea spune deci ca memoria prescolarului se caracterizeaza prin efortul
continuu spre organizare, spre atingerea unor cote inalte de productivitate.
- Perioada scolaritatii (6/7 -; 18 ani ) atrage dupa sine modificari mult
mai semnificative ale memoriei, care le intrec in semnificatie pe toate cele
de pana acum. Noile conditii in care este pus sa traiasca si sa actioneze copilul,
noile cerinte care i se pun in fata si pe care trebuie sa le rezolve atrag dupa
ele urmatoarele schimbari mai importante ale memoriei : are loc disciplinarea
si ordonarea desfasurarii ei dupa o anumita logica; memoria se intelectualizeaza
in sensul ca se sprijina tot mai mult pe ratiune, pe logica, pe intelegere;
devine voluntara prin excelenta; capata o mare plasticitate datorita schimbului
interpersonal de amintiri cu ceilalti colegi de clasa; creste volumul ei, castiga
suplete si fidelitate; devine obiect al meditatie copilului caer este interesat
din ce in ce mai mult de cunoasterea particularitatilor memoriei sale, de posbilitatea
de a-si depasi anumite deficiente.
Dat fiind faptul ca varsta scolara este destul de lunga, toate aceste modificari
au loc gradat si diferentiat in fiecare subperioada a varstei respective.
- In scolaritatea mica (6-10 ani) copilul desi memoreaza mecanic, incearca sa
introduca o serie de repere intelectuale sau strategii de invatare; din ce-i
vine in minte selecteaza ceea ce corescpunde solicitarilor sarcinilor care i-au
fost fixate; isi dezvolta mecanismul reproducerii care este totusi limitat la
aceasta varsta.
- In scolaritatea mijlocie(pubertatea : 11-15 ani) se dezvolta tot mai mult
memorarea logica, copilului nu-i mai place sa „toceasca” ci sa sesizeze
esentialul; copilul incearca sa-si formeze un stil al sau propriu de a memora;
memoria sa devine mai economicoasa si deci mai eficienta; copilul intervine
activ in toate procesele, dar mai ales in reproducere; se dezvolta mult memoria
verbal logica.
- In scolaritatea mare (adolescenta: 16-18-19 ani) elevului i se redesteapta
curiozitatea, el vrea sa stie cat mai mult si cat mai bine sa-si formeze o cultura
si mai ales faptului ca adolescenta este perioada marilor intrebari asupra omenirii,
fericirii, destinului etc. creste foarte mult volumul memoriei sale, caracterul
ei activ si selectiv se amplifica; acum se formeaza o cultura personala, de
aceea selectivitatea este foarte mare; tot acum creste caracterul organizat,
sistematizat al memoriei; copilul tinde si mai mult spre a-si perfectiona propria
sa memorie, deoarece prin aceasta el poate sa se impuna in fata colegilor, poate
sa epateze, sa impresioneze.
- La adult memoria atinge apogeul dezvoltarii sale. Cercetarile efectuate pe
un numar de 2300 de persoane cuprinse intre 18 si 40 de ani, dintre care 460
au fost supus unor investigatii de profunzime asupra unor functii psihice, printre
care si memoria, au desprins existenta a doua macroperioade ale maturitatii:
una cuprinsa intre 18 -; 25 de ani si alta intre 26 - 40 de ani, care se
diferentiaza intre ele prin viteza si ritmurile de dezvoltare ale intelectului
in general, si ale diverselor functii psihice in special. Totodata s-a evidentiat
si faptul ca momentele de varf ale dezvoltarii memoriei sunt la 19, 23, 24 si
30 de ani, iar capacitatea sa maxima s-ar afla la 25 de ani. Memoria nefiind
izolata de toate celelalte fenomene psihice, are, in raport cu acestea, o evolutie
fie corelativa, fie in dezacord. Astfel, intre 18 -; 25 ani s-a constatat
existenta unui nivel ridicat al dezvoltarii gandirii si memoriei, dar un nivel
scazut de dezvoltare al atentiei; intre 26 -; 29 de ani: cel mai scazut
nivel de dezvoltare al gandirii si memoriei, dar cel mai ridicat nivel de dezvoltare
al atentiei; intre 30 -; 33 de ani: nivel relativ ridicat al tuturor celor
3 functii; intre 34 -; 35 ani: scaderea nivelului tuturor; intre 36 -;
40 de ani: o oarecare crestere a tuturor functiilor psihice.
- La batrani asistam la aparitia unor fenomene specifice: scad performantele
memoriei, comparativ cu cele ale tinerilor, nu global, ci diferentiat, in sensul
ca se retin mai ales materialele cu sens; scade memoria vizuala, apar confuzii,
inexactitati privind structura unor imagini, amplasarea detaliilor; se uita
mai ales informatiile primite recent, in schimb, cele din trecut sunt reactualizate
pana la epuizare; se diminueaza capacitatea de intiparire si mai ales reproducerea
exacta.
Un vechi comediant a spus ca intotdeauna are probleme cu retinerea a trei lucruri
„fata, numele si pe al treilea nu mi-l amintesc”. Contrar acestor
pareri capacitatea de memorare nu se diminueaza ci se schimba, de la memorarea
cuvintelor si detaliilor, la tineri, la memorarea intelesului la adultii in
varsta. Acest fapt a fost evidentiat de catre doctorul Gabriel Radvansky, datorita
unor experiente facut pe studenti si pe oameni in varsta. El a observat ca studentii
au retinut mai usor detalii si cuvinte si ca oamenii in varsta au inteles semnificatia
poate chiar mai bine decat studentii. „Daca le dai unor persoane sa citeasca
o fabula tinerii isi vor aminti fabula, in timp ce persoanele mai in varsta
vor retine morala fabulei. Deci cine are memoria mai buna?” intreaba doctorul.
Psihologii au identificat trei explicatii posibile pentru aceasta diferentiere:
Prima este ca adultii au o intelegere a cuvintelor mai buna deoarece ei se intalnesc
cu ele de mai multa vreme, alta ar fi ca adultii isi formeaza o memorie generala
si se bazeaza pe aceasta.
Un motiv mai ciudat ar putea fi legat de declinul fizic. Datorita inaintarii
in varsta, lobii frontali, care controleaza atentia, incep sa se deterioreze.
Astfel, explica Radvansky, oamenii mai in varsta sunt mai putin capabili sa
suprime informatiile irelevante si de aceea le este mai greu sa nu piarda sirul
ideilor.
Doctorul Radvansky considera ca „in mod ironic, problema cu memoria si
oamenii in varsta este nu ca acestia nu isi amintesc ci ca acestia isi amintesc
prea multe.” si ca fie ca esti tanar sau batran exista o modalitate sigura
de a-ti imbunatati memoria, folosind hartia si creionul, deoarece mintea are
alte lucruri mai importante de facut.
Iata deci ca de-a lungul intregii vieti a individului memoria sa sufera o serie
intreaga de transformari, acestea fiind dependente, pe de o parte, de dezvoltarea
a insasi capacitatilor psihologice, pe de alta parte, de dezvoltarea si maturizarea
functiilor fiziologice si biochimice.
Bibliografie: Mielu Zlate „Secretele memoriei”
