s6z6ze
Referatul pe care il am in mana se distinge prin caracterul sau absolut laconic. Daca purced la interpretarea lui este pentru ca, in general, nu dispun de referate mai detaliate. Obligatia noastra este sa invatam sa facem observatii avand drept punct de plecare referate condensate.
Ar trebui perfectionata arta de a redacta o dare de seama, un referat. Am de facut o propunere in aceasta privinta, in cazul ca se va manifesta intr-o zi interes fata de perfectionarea redactarii referatelor: istoria detaliata a unui copil-problema, a unui criminal, a unui nevrotic, a unui alcoolic etc. sa fie supusa atentiei unor eminenti reprezentanti a diverse scoli de psihologie, cerandu-le sa interpreteze cazul si sa ne indice mijloacele in vederea rezolvarii acestuia. Confuzia care obscurizeaza psihologia din zilele noastre ar lua astfel sfarsit extrem de rapid. Numerosi autori care, de obicei, nu exceleaza prin modestie, ar fi numaidecat eclipsati. Dar probabil ca va mai trece multa vreme pana cand o asemenea propunere sa fie pusa in practica. Acest interval de timp vrem sa-1 folosim spre a ne exersa in interpretarea cazurilor si in arta de a citi o asemenea descriere caracterologica. Suntem decisi sa gasim mijloacele cu ajutorul carora sa indepartam sau sa modificam erorile inerente stilului de viata al indivizilor.
Referatul de fata priveste un baiat in varsta de sase ani, care frecventeaza clasa intai a scolii primare. incepe dupa cum urmeaza:
„Mai inainte ca baiatul sa traiasca in mijlocul familiei..."
Aceasta vrea probabil sa spuna ca a fost crescut intr-o cresa sau intr-un orfelinat. Ne si vin in minte imagini privind situatii analoage, favorabile sau defavorabile.
„Era internat intr-un spital, iar dupa aceea a fost plasat la o doica".
S-ar intelege ca avem de-a face cu un copil nelegitim. Fraza care urmeaza ne-o confirma:

„S-a nascut inainte de casatorie".
in pofida progreselor facute de legislatia noastra, nu avem aici de-a face cu o situatie cu totul indiferenta, deoarece, chiar daca legislatia merge pana acolo incat ii pune pe picior de egalitate pe copiii nelegitimi cu cei legitimi, ramane fapt ca asemenea copii incep prin a fi crescuti de parinti adoptivi. Fie si numai acest lucru marcheaza profund viata unui copil; nu pentru ca el ar gasi acolo un anturaj mai rau decat la parintii sai legitimi — adesea este mai bun —, ci pentru ca aceasta situatie sociala este extrem de semnificativa. Nu credem ca atitudinea sociala generala fata de copiii ilegitimi ar putea sa tina pasul cu progresele inregistrate de legislatie. Nici acum nu este tarziu spre a va pune in garda, dandu-va urmatoarea povata: nu veniti pe lume in situatia de copii nelegitimi.
„Conditiile de viata: parintii sunt foarte saraci".
Aceasta ne face sa intelegem ca baiatul se afla la propriii sai parinti, doar ca este nascut inainte de casatorie.
„Ei o scot la capat vanzand ziare. Atat parintii cat si cei patru copii, in varsta de la un an si pana la sase ani, locuiesc intr-o singura incapere, cu doua paturi. Baiatul doarme impreuna cu tatal sau. Se pare ca acesta e tuberculos, are crize de astm si insomnie; ii sare tandara din te miri ce si se descarca pe pusti, batandu-1".
Prin urmare, copilul imparte acelasi pat cu tatal lui si, pe deasupra, mai si incaseaza lovituri din partea acestuia. E prea de tot.
„Tatal are o aversiune vadita fata de baiat, simpatia sa indrep-tandu-se spre sora in varsta de patru ani a acestuia, a doua nascuta".
Ne confruntam aici din nou cu problema bine cunoscuta a baiatului mai mare si a surorii mai mici. Stim ca, privita in sine, situatia baiatului nu este placuta, chiar si in cazul in care el nu ar avea de infruntat si alte dificultati. Este cunoscut ca al doilea nascut se afla ca intr-o competitie si ca se straduieste intr-una s-o ia inaintea primului-nascut. Daca secundul este fata, iar primul-nascut este baiat, starea de competitie este si mai neta. Fata resimte dureros privilegiul baiatului si vrea sa demonstreze ca mai degraba ea merita acest privilegiu si ca valoreaza cel putin cat valoreaza baiatul, daca nu cumva mai mult. ii vine in ajutor natura, fetele dezvoltandii-se mai repede pana la 17 ani; baiatul nu cunoaste fenomenul, ramane in urma si suporta faptul ca pe un destin al sau. De aceea constatam cel mai adesea ca asemenea baieti — analogia cazurilor este izbitoare — sunt mai putin activi, isi pierd usor speranta si de obicei se silesc sa-si implineasca dorintele pe cai ocolite. Aceasta stare de lucruri poate fi de altfel modificata de situatii intercurente. Cu totul altfel stau lucrurile cu sora. Aceasta este nemaipomenit de energica, pusa pe fapte mari. Daca i se opune rezistenta, se incapataneaza sa o spulbere, fara a se lasa supusa. De regula se dezvolta bine, este o scolarita excelenta, care denota profunzime si initiativa. De cele mai multe ori lucrurile merg atat de departe, incat parintii isi spun: ce pacat ca baiatul nostru nu este fata, iar fata baiat. Data fiind frecventa acestei situatii, astfel de baieti o sfarsesc rau, prezentand accentuate tulburari nevrotice, devenind adesea criminali, betivi; suntem obligati sa ne intrebam: ce sens are, in consecinta, palavrageala pe tema instinctelor? Ce sens are sa vorbim de facultati mintale innascute, din moment ce primul-nascut are aceasta infatisare caracteorologica specifica, iar fata o are pe a ei. Situatia poate fi schimbata, ea poate fi prevenita cu ajutorul unei metode de educatie corecta, cu conditia de a fi identificate din timp asemenea situatii si de a nu se interveni brutal, prin procedee lipsite de judiciozitate.
„Copilul relateaza ca in anul din urma i s-a intamplat de mai multe ori sa nu se intoarca acasa mai devreme de miezul noptii".
Daca examinam faptele din punctul nostru de vedere, putem trage lesne concluzia ca baiatului nu-i prea arde sa stea acasa; altfel ar veni mai devreme. Avem impresia ca el incearca sa puna o distanta intre dansul si casa parinteasca. V-am mai expus astfel de cazuri. Daca cineva pleaca de acasa, este semn ca nu se simte acolo in apele lui.
„Mai relateaza ca politia a pus mana pe el nu mai putin de cinci ori".
Asadar, va dati acum seama ca baiatul nostru nu a fost crutat de soarta comuna rezervata primului-nascut, in comparatie cu sora sa nascuta imediat dupa dansul1. Se adauga la aceasta faptul ca situatia de acasa este, fara discutie, cat se poate de rea.
„A cersit prin preajma cofetariilor si cinematografelor".
Acest mod de a proceda decurge din sentimentul de umilinta pe care il traieste. Cand baiatul, lihnit de foame, fuge de acasa, ce ar putea el sa faca daca nu sa cerseasca si poate chiar sa fure? Nu ne-ar mira sa se apuce de furat. Aveti in fata dumneavoastra, sub o forma pregnanta, cazul dezvoltarii unui copil dintre cei despre care am discutat anterior, caz determinat de raportul existent intre un baiat prim-nascut si o fata in situatia de a doua nascuta.
„Comportamentul la scoala".
Ni-1 putem imagina cu usurinta. Daca acest baiat ar fi capabil, intr-un fel oarecare, de un bun randament scolar, ar putea scapa cumva destinului sau caracterologic2. Cum nu a scapat, putem trage cu certitudine concluzia ca este un elev cu o situatie din cele mai proaste la invatatura, situat in coada clasei. Sa vedem ce spune referatul:
„Copilul vine la scoala murdar, nespalat, cu chica vanvoi, in zdrente".
in ceea ce priveste hainele flenduri te, poate ca nu el poarta raspunderea, dar in celelalte privinte sunt inclinat sa cred ca sora sa se va prezenta altfel cand va implini sase ani. La sase ani s-ar cuveni sa te speli si sa te piepteni singur.
„Nu sta o clipa locului".
Sa nu ai astampar la scoala este o crima. La scoala trebuie sa stai in banca ta. Acela care nu o face dovedeste prin conduita sa ca nu doreste sa frecventeze scoala. Faptul de a sta in banca, la scoala, are o alta semnificatie decat aiurea, in viata: la scoala este vorba de o functie sociala. Este atitudinea prin care se exprima legatura sociala a unui copil cu scoala. Asadar, afland ca nu poate sta linistit in banca lui, putem deduce ca este lipsit de sentimentul de comuniune sociala, ca nu-1 intereseaza institutorul, elevii si,in general, scoala si problemele ei. Ce face el in cazul acesta? Cu oarecare perspicacitate, cred ca putem ghici.
„Se plimba prin clasa, in timpul lectiei il apuca cantatul si maimutareste raspunsurile date de camarazii sai".
Nu echivaleaza acest comportament cu o fuga de la scoala? Dar sa o stergi de la scoala nu-i chiar usor, existand unele riscuri. Se va trimite o instiintare parintilor si toate fortele politiei si jandarmeriei vor interveni ca sa-1 readuca la scoala. Nu poti scapa de asta. Dar poti
impinge lucrurile pana intr-acolo incat sa fii exmatriculat. Din acel moment nu mai risti nimic.
„Cauta galceava colegului de banca, celorlalti colegi".
in felul acesta manifesta o lipsa de interes pentru semenii sai. De altfel, iata ce putem citi in referat: , jfr imbranceste pe toti cei care ii stau in cale si se bucura nespus cand vreunul dintre camarazii sai cade".
Si in acest caz lipsa de interes pentru semeni este manifesta. Avem dreptul sa ne putem intrebarea: ce se va intampla atunci cand baiatul acesta va depasi varsta de zece sau douazeci de ani? La scoala a trait experiente din cele mai amare; la cersit, de asemenea; acasa nu are nici o multumire. Unde vor duce toate acestea, mai tarziu? Cred ca nu e greu de ghicit. Sentimentul de comuniune sociala ii lipseste in asa masura, incat nu-i ramane sa urmeze decat o singura cale, dat fiind ca dispune de o anumita energie — se bucura de raul altora, ba chiar incearca sa-i puna in incurcatura pe ceilalti: este calea crimei, a faradelegilor.
„Nu de mult, era cat pe ce sa striveasca degetele unui coleg. Foloseste in mod obisnuit expresii vulgare. De altfel e un baiat istet, poate raspunde cum se cuvine la intrebari si este foarte bun la aritmetica".
Acest din urma aspect nu trebuie sa ne mire. Este de inteles ca baiatul acesta a fost mereu nevoit sa calculeze, fie banii ce-i ieseau de pe urma cersitului, fie pretul alimentelor, al lucrurilor de care avea in general nevoie. Este greu sa vorbesti aici de un talent innascut pentru calcul; el pur si simplu a beneficiat de un bun antrenament in aceasta privinta.
„Dar exercitiile lui de scris lasa in mod special de dorit, cand catadicseste sa scrie".
in legatura cu aceasta, as incerca sa cercetez bine cum stau lucrurile: daca nu cumva avem de-a face cu un copil stangaci. Atat de ager la minte si de dibaci, sa nu fie el, intr-adevar, capabil sa reuseasca in toate? Fie-ne permis sa presupunem ca, pe langa celelalte necazuri, el are de suferit povara unei maini drepte functional insuficienta.
„in materie de desen, nu a depasit stadiul mazgalelilor".
Aceasta pledeaza in favoarea ipotezei unui copil stangaci. inca o remarca, semnificativa, pe cat se poate:
„Copilul este de alta nationalitate, ceea ce ii interzice intrarea intr-o scoala de stat".
El este aproape de atingerea scopului sau: acela de a se vedea exmatriculat, institutorul se lasa prins in jocul copilului, indeplinindu-i dorinta. Fiind din nefericire de nationalitate ceha, nu avem idee in ce institutie l-am putea plasa. Ar fi bine daca ar fi crescut intr-o institutie de stat, dar nu este chiar atat de sigur ca s-ar gasi acolo cineva capabil sa inteleaga cazul. Desi de 25 de ani noi ne straduim sa explicitam raporturile din prima copilarie si importanta lor pentru dezvoltarea in viitor a fiintei umane, nici o institutie nu a luat in consideratie aceste date. Daca acest baiat traieste cu sentimentul care a fost generat in el de experientele sale existentiale: totdeauna voi avea de-a face cu vreunul care sa ma depaseasca, niciodata nu voi fi bun de ceva, trebuie sa ma strecor cum voi putea, nu se poate sa nu incerc sa ma sustrag cerintelor vietii prin viclesuguri nemiloase, — atunci el va intra in respectiva institutie cu aceeasi atitudine automatizata si in scurt timp va reincepe acolo acelasi joc ca mai inainte. Va fi la fel de descurajat, neasteptandu-se sa gaseasca o situatie placuta, ca de exemplu aceea de a fi premiat. Ar vrea totusi sa fie cel dintai, ar vrea ca toti sa-1 admire, doreste cu ardoare sa se afle in centrul atentiei. intr-un fel a si ajuns la aceasta: intreaga clasa se ocupa de dansul; a devenit, efectiv, cel mai important personaj. Ceea ce nu a putut realiza acasa — unde sora este personajul cel mai important —, a obtinut la scoala. A obtinut lucrul acesta cu ajutorul unui subterfugiu, prin aceea ca activitatea lui s-a canalizat intr-un sens inutil, prin faptul ca si-a fixat un scop fictiv al superioritatii personale si ca urmareste acest scop. in prezent, statul in intregul lui are a se preocupa ce este de facut cu dansul. Reusita nu este mica. Daca baiatul ar catadicsi sa mediteze asupra a ceea ce se intampla, el si-ar putea spune: daca as fi stat linistit in banca mea si daca noaptea as fi primit, fara a cracni, pumnii tatalui meu, cine s-ar fi ocupat de mine? Pana la un anumit punct baiatul are dreptate. Nu putem tagadui faptul acesta si nu trebuie sa-1 uitam in momentul in care ne pregatim sa facem ceva pentru dansul. Educatorul nu va izbuti nici el sa faca sa dispara de la acest baiat tendinta de a se pune in valoare, cum nici o alta scoala de psihologie nu izbuteste. Copilul vrea sa fie apreciat, iar tendinta aceasta nu se lasa inabusita. Trebuie sa-i oferim un drum spre latura utila a vietii. Trebuie sa-i fortificam curajul, in asa fel incat el sa se creada capabil de a reusi ceva folositor in viata. Nefericirea lui consta in aceea ca se crede absolut incapabil. Un adept al scolii freudiene ar putea spune: avem de-a face cu instincte atavice ale colectivitatii primordiale, baiatul dorind sa-si ucida tatal. Cum nu se crede in stare sa o faca, il infrunta pe institutor. Acesta isi va face atata sange rau incat va contracta o boala grava si poate va da ortul popii, caz in care baiatul isi va fi atins scopul. Dar lucrurile nu stau asa. Avem aici de-a face cu consecintele, nu cu inceputul. Este in afara de orice indoiala ca baiatul s-ar fi bucurat sa joace un rol identic cu acela jucat de sora sa, dar calea i-a fost barata. Nu este un baiat rau, ci unul bun, ca toti copiii la venirea lor pe lume. A fost impiedicat sa-si dezvolte sentimentul de comuniune sociala, pentru ca nu s-a gasit nimeni care sa-1 trezeasca in el. Care este persoana cea mai nimerita in acest scop? Mama. Am aflat: baiatul a stat mai intai la spital, apoi la o pensiune, inainte de a fi ajuns in mijlocul alor sai; copil ilegitim. Doi ani mai tarziu a venit pe lume o sora, preferata tatalui. Cine ar fi trebuit sa-1 invete pe copil ca pe lume exista si alte fiinte care sunt semenii nostri? Noi nu avem nici o indoiala asupra faptului ca el era capabil sa indeplineasca rolul unei fiinte socialmente utile. Ar fi trebuit sa intalneasca pe cineva care sa-i fi deschis ochii asupra acestei realitati. Nu este o sarcina usoara, dar realizabila. Este vorba de exercitarea functiei primordiale care ii revine in mod normal mamei, functie pe care pana in prezent nimeni nu a indeplinit-o fata de el. Trebuie ca cineva s-o inlocuiasca pe mama in aceasta privinta, ca o persoana sa-i dea impresia ca este aproapele sau, in care poate sa aiba incredere. Lucrul acesta o data admis, va trebui asumata cea de-a doua functie a mamei, care consta in largirea sentimentului de comuniune sociala trezit si in dirijarea interesului copilului fata de alte persoane. in primul rand spre tata, despre care am aflat ca s-a dovedit inapt sa dezvolte sentimentul de comuniune sociala, apoi catre surori, care nici ele nu au fost in stare sa-1 ajute. Arta noastra consta in a inlocui mama in realizarea celei de-a doua functii pe care o are.
Nu cred ca un ganditor ne-ar putea reprosa ca incercam sa „ghicim" si ca in arta ghicitului am atins o anumita dexteritate. in realitate consider ca pe o datorie de prim ordin a elevilor mei exersarea in arta prezicerii. Evident, nu este de comparat divinatia noastra cu aceea pe care o practica ocazional unii, prea putin versati in arta psihologiei individuale, care isi imagineaza ca pronuntand termeni ca
„sentiment de comuniune sociala" si „supracompensare",ori „unitatea personalitatii", au prezis ceva in sensul dat de noi acestei notiuni. Nu a vazut decat clavirul, fara a cunoaste ceva din arta de a canta la el.
Toate marile progrese ale stiintei s-au realizat datorita prezicerii. Daca cineva asociaza cu mare greutate un semn cu un altul si se abtine de la orice act creator, aceasta nu este nimic altceva decat o experienta sterila. Ceea ce unii numesc „intuitie" poate ca nu este nimic altceva decat prezicere. Oricine a facut studii medicale nu ar trebui sa se indoiasca de faptul ca arta diagnosticului este in realitate divinatie — exact ca in psihologia individuala —, evident bazata pe o bogata experienta, legata de o intelegere a regulilor vietii omenesti.
Pe temeiul experientei noastre, avem posibilitatea sa sustinem ca suntem capabili sa tragem concluzii cu privire la structura ansamblului; ca putem deduce stilul de viata pornind de la amprentele lasate de pasi. Nu suntem infatuati in asa masura incat sa tragem concluzii ferme pornind de la cateva cuvinte izolate, dar ulterior vom putea gasi confirmarea tezei noastre sau, dimpotriva, ne vom vedea obligati sa procedam la corectari. Primul mod de a proceda este propriu expertului in materie de psihologie individuala, pe cand al doilea mod este propriu debutantului.
Servindu-ne de referate, cercetam pana unde poate merge intelegerea de catre noi a acestor copii. Istorisirile sunt lacunare, pentru ca cei care le redacteaza nu stiu cu exactitate ceea ce ne intereseaza. in asemenea cazuri dificultatea este mai mare decat atunci cand avem copilul in fata ochilor, adus de parintii care ne pot da informatii in legatura si cu alte particularitati. in aceste cazuri avem posibilitatea de a ne concentra intrebarile asupra aspectelor care ne intereseaza; anume: in ce imprejurare dificila si-au facut aparitia defectele de caracter ale baiatului si, in al doilea rand, ce particularitati prezenta copilul mai inainte? Putem ajunge, cu o certitudine suficient de mare, la concluzia ca avem de-a face cu un copil care nu a fost indestul pregatit sa faca fata problemelor vietii. Bagajul ereditar al copilului nu prezinta importanta pentru noi. Factorul ereditar nu se exteriorizeaza daca nu gaseste la copil pregatit terenul social. Atunci cand solutionarea uneia din problemele copilului reclama sentimentul de comuniune sociala, con¬statam o ezitare caracteristica. Iata-ne pe un teren solid; nu ne ramane altceva de facut decat sa vedem cauza pentru care sentimentul de comuniune sociala nu s-a dezvoltat in mod normal. Nu vom intalni extravaganti, copii-problema, nevrotici, alcoolici, perversi sexual, criminali sau candidati la sinucidere la care sa nu fie cu putinta sa demonstram cu deplina certitudine ca ei nu dau indarat din fata solutionarii problemelor vietii decat pentru ca nu au fost corect educati in sensul sentimentului de comuniune sociala. Este un punct de vedere ce trebuie retinut. Aici sta deosebirea fundamentala dintre noi si alte scoli psihologice.
Mezin ui angaja t in lupta
„O fetita in varsta de patru ani. Nu este copil unic, ci o mezina".
Cunoastem indeajuns caracteristicile mezinului. Voi repeta, totusi, ca, data fiind pozitia sa in familie, mezinul are tendinta perma¬nenta de a-si urmari inaintasul si, daca poate, sa-1 depaseasca. inca de la inceput are un sentiment de inferioritate foarte pronuntat si, fie si din aceasta cauza, va avea dificultati in reglarea cursei sale in societate, inclinatia sa cea mai puternica va fi aceea de a neglija societatea, in beneficiul unei superioritati personale. Aceasta nu reprezinta inca un esec. Daca speranta nu-i este inselata, copilul isi poate pastra echilibrul. Pierzandu-si speranta, devine adversarul celorlalti. Va cauta calea cea mai lesnicioasa, folosind subterfugiile; va avea in viata infatisarea celui torturat de acea pizma proprie clasei nevoiase. in cazul in care simtul autocritic este insuficient, iar subiectul nu a sesizat in intregime importanta societatii, vom identifica la dansul toate particularitatile care se manifesta in astfel de cazuri. Sa ne gandim la Iosif cel din Biblie, la basmele in care este vorba de Praslea si vom intelege acea experienta seculara potrivit careia stilul de viata, structura psihica a unui individ sunt influentate de faptul ca este mezin. Toti ceilalti factori, luati la un loc, nu au aceeasi importanta. El trebuie sa-si supuna eventualele sale facultati ereditare rolului de mezin, supunandu-se acelei legi care il guverneaza de la inceputul existentei sale. Acest dinamism se poate manifesta pe latura utila a vietii, in cadrul societatii, dar si pe latura inutila, daunatoare. Pentru mezin ispita va fi mai puternica decat pentru acela care, pe parcursul primilor patru sau cinci ani de viata, va fi trait intr-un echilibru mai stabil, nerecunoscandu-si intr-o masura atat de izbitoare slabiciunea si micimea.
„Ea isi suge degetul mare".
Cand ai patru ani, obisnuinta aceasta ar fi trebuit sa fie abandonata de mult. Toti copiii pot sa-si suga, de altfel, intamplator, policele. Constatarile pe care le avem de inregistrat sunt, fara indoiala, urmatoarele: anturajul familial nu a reusit s-o dezobisnuiasca pe copila de neajunsul acesta pe o cale pe care ea sa o fi acceptat. Daca se incepe o lupta in acest scop, se va vedea ca fetita se angajeaza sa o poarte: cu cat mai mari eforturi vor face parintii sa o dezbare de prostul obicei, cu atat vor reusi mai putin. Ba chiar ea va incerca intr-una sa se faca remarcata prin gestul ei. Poate ca o anumita senzatie de gadilare, care se raspandeste pe intreaga suprafata cutanata a copilului, joaca aici un oarecare rol, altfel nefiind de inteles de ce duce si alte obiecte la gura.
Copiii care isi sug degetul mare de la mana exprima prin acest gest tendinta lor belicoasa. Cu atat mai sigur putem face afirmatia ca gestul respectiv nu reprezinta singurul mijloc de care se servesc copiii pentru a-si exprima atitudinea belicoasa. Daca parintii ii cer copilului sa-si formeze deprinderi de igiena, veti constata ca, in cazul in care nu s-a putut realiza un climat armonios intre parinti si copil, acesta se va apuca sa-si suga policele. Orice copil poate fi determinat sa-si manifeste in felul acesta opozitia. Daca parintii se intereseaza in mod deosebit de faptul ca micutul sa manance tot ce i se da, acesta va si gasi un motiv de lupta. Daca parintii tin ca el sa stea cu regularitate pe olita, veti constata ca se vor ivi cu aceeasi regularitate dificultati legate de acest fapt. Este una din cauzele pentru care anumite purtari rele ale copiilor persista. La fel stau lucrurile in ceea ce priveste masturbarea. Cazurile in care masturbarea persista la copii semnifica intotdeauna inclinatia lor pentru lupta. O alta cauza, poate chiar mai puternica, se afla in mod sigur in raport cu circumstantele invocate mai sus. Daca un copil a fost lipsit de o situatie avantajoasa, el va incerca prin toate mijloacele sa redoban¬deasca acea situatie, care ii ingaduise sa se afle in centrul atentiei. Experienta le arata ca anumite deprinderi rele atrag in mod deosebit atentia parintilor. Cand un copil a observat lucrul acesta, va fi foarte greu sa-1 dezobisnuiesti de un defect care, potrivit experientei sale personale, s-a dovedit avantajos pentru dansul. in tendinta sade a atrage atentia alor sai, copilul merge pana la a accepta pedepsele, numai sa aiba in continuare sentimentul ca el este buricul pamantului. indraznim sa presupunem ca sugerea policelui este consecinta unei lupte declansate de copil impotriva parintilor. Lupta determinata probabil de faptul ca a fost lipsit de o situatie agreabila si ca el vrea sa recastige cu orice pret acea situatie. Evident ca trebuie sa asteptam ca aceasta ipoteza sa fie confirmata. Deocamdata, insa, o vom admite cu titlul de ipoteza de lucru. Nu uit faptul ca exista si alte conceptii referitoare la aceasta meteahna. Freudismul, bunaoara, o considera ca pe un demers sexual. Faptul de a-si suge policele si de a se masturba constituie pentru copil un mijloc adecvat, care lui i se pare mai indicat decat alte mijloace. Doctorul Levy, medic din New York, a adunat unele date in legatura cu aceasta, dar nu a putut descoperi nici cea mai mica urma de excitatie sexuala. El sustine ca avem de-a face cu copii care au obtinut laptele matern fara efort, ca acesti copii nu au supt, deoarece laptele pur si simplu li se scurgea in gura; drept urmare, aparatul lor de supt nu a functionat, iar acum ei incearca sa-1 puna in functiune si de aceea isi sug policele. Este greu de inteles de ce acesti copii nu-si pun altfel in functiune aparatul de supt, sugandu-si bunaoara buzele si nu degetul mare. Va trebui sa asteptam rezultate mai exacte ale observatiei, intrarea in joc a multor altor elemente. in urma unor cercetari mai ample, experienta ne-a dovedit ca sunt posibile si alte explicatii. in ce ne priveste, ramanem la conceptia psihologiei individuale, anume ca respectivul copil este in toiul luptei si ca vrea sa se situeze in centrul atentiei celor din juru-i. Daca reusim sa confirmam aceasta asertiune, vom demonstra ca, dintr-o singura lovitura, psihologia individuala a patruns o mare parte din structura psihica a individului. in caz de neconfirmare, va trebui sa ne corectam conceptia.
„Ea isi suge policele in pofida tuturor masurilor luate".
Daca intr-adevar asa stau lucrurile, specialistul va putea sa emita ipoteza ca este vorba de un copil angajat in lupta. Ar mai putea sa existe totusi o indoiala. Probabil ca o face din alte motive, pur si simplu luptand pentru acea placere de a-si suge degetul; in afara de orice indoiala este insa faptul ca avem de-a face cu un copil angajat in lupta. Iar adevarul conceptiei noastre nu este de confirmat pe terenul acestei metehne. Adevarul trebuie sa reiasa din ansamblul vietii copilului, care ne arata ca avem de-a face cu un copil angajat intr-o lupta, a carui atitudine ostila este exprimata in fiecare din gesturile sale. ,,in majoritatea cazurilor, indeosebi cand este contrazisa, isi vara degetul in gura".
Dupa cate intelegem, fetita este in stare sa faca si opozitie, dar care, dupa cum se vede, nu consta in mare lucru. Este de remarcat cu deosebire faptul ca atunci cand se afla in opozitie isi vara ea degetul in gura. Pentru observatorul impartial aceasta inseamna o confirmare a ideilor noastre si dezmintirea altor conceptii.
„La o cat de mica enervare, vomita".
Am facut cunostinta cu aceste vomismente in cazul copiilor care au capatat o mare dexteritate in refuzarea hranei care li se ofera. Am putea admite ca fetita in chestiune prezinta vreo tulburare3 a aparatului digestiv, ceea ce explica usurinta cu care ea vomita. Aceasta ne arata in ce masura intregul dinamism psihic a fost antrenat in aceasta atitudine belicoasa. Fetita noastra dispune de mijloace ofensive. Voma este unul dintre acestea. Daca fetita ar trai insingurata, nebizuindu-se decat pe ea insasi, calauzita de foame si nevoia de iubire, nu am putea intelege de ce vomita atunci cand ceva nu-i convine. Relatia cu societatea transpare aici cu claritate: cand fetita nu joaca rolul principal, ea se enerveaza, incepand sa vomite, ca si cum ar vrea sa-i acuze pe ceilalti si sa se razbune pe dansii. O astfel de atitudine reprezinta un raport social s\ nu inseamna altceva decat lupta copilului pentru recunoasterea valorii lui.
„Adesea refuza sa manance".
Fetita vomitand cu usurinta, faptul nu-i poate lasa indiferenti pe parinti.
„... cand este sa faca baie, orice interventie a parintilor care nu-i. convine o pune pe fetita intr-o stare de enervare excesiva: urla, se zbate, ii respinge pe cei care incearca sa o calmeze".
Este un luptator de prima mana. Daca ne-am fi indoit ca asa stau lucrurile si am fi crezut ca este manata in actele ei de foame sau de trebuinta de afectiune, de „instinctele" ei, atunci cand urla si se zbate, ne-am fi multumit cu explicatii superficiale.
„in ce ma priveste, am incercat sa o calmez pe copila povestindu-i un basm".
O incercare de a capta interesul copilei. Stim in ce categorie este de clasat aceasta incercare. Ea este generata de cea de-a doua functie a mamei, aceea de a-1 determina pe copil sa colaboreze, sa se joace cu ceilalti. Daca subliniez cuvantul „cu", pana si cel mai putin clarvazator dintre cititori ar trebui sa inteleaga ca aceasta reprezinta o incercare de a-1 orienta pe copil spre societate, functie care a fost deteriorata.
„Nu m-am adresat direct fetitei".
Este o stratagema la care recurgem adesea. O facem cu luare aminte, deoarece copilul, data fiind atitudinea sa belicoasa, nu mai reactioneaza in mod obiectiv, ci subiectiv. Daca ar fi sa i ne adresam direct, ar trece in defensiva.
„Basmul i-1 povesteam surorii ei, o fetita in varsta de sase ani si jumatate".
Este vorba de o fetita cu o purtare ireprosabila. Putem presupune ca ea a reusit sa se adapteze si ca, datorita acestui fapt, este mai apreciata; ar putea sa o eclipseze pe sora sa mai mica, atunci cand aceasta din urma incearca sa o descumpaneasca. Viclesugul de a se adresa surorii mai mari este bine ales, deoarece sora cea mica incearca sa o egaleze in toate privintele pe inaintasa ei.
„Fetita, enervata, asculta totusi cu atentie".
Avem impresia ca sesiza cu inteligenta continutul basmului. Suntem indreptatiti sa presupunem ca fetita nu voia sa scape nimic din ceea ce poseda sora ei. Si ea avea nevoie de basme, de povesti. Situatia aceasta nu este deloc rara la copiii angajati in lupta.
„Ea s-a potolit incetul cu incetul si in cele din urma s-a aratat profund interesata de poveste".
Cura nu este terminata. Fetita trebuie adaptata la societatea ale carei legi clare, traditionale, ea le lezeaza. Este necesar sa-i intarim sentimentul de comuniune sociala, ceea ce putem realiza pe mai multe cai. Dar nu trebuie sa pierdem din vedere scopul: sa-1 facem pe copil sa priceapa ca i-am patruns mobilurile si ca-1 eliberam de sentimentul sau de inferioritate. Acesti copii isi manifesta adesea sentimentele intr-un mod ridicol: „Daca sunt mahnita, este pentru ca nu voi avea niciodata aceeasi varsta ca sora mea mai mare". Ei parasesc terenul colaborarii si al jocului colectiv si tind, pe cai personale, sa devina punctul de polarizare a atentiei anturajului. Ceea ce are aici importanta este relatia individ-societate. in cazul discutat s-a pacatuit prin lipsa de acuratete pedagogica, prin deficitele educationale. Cred ca problema hranirii copilului se situeaza aici pe primul plan: s-a pus un prea mare accent pe problema alimentatiei. ii sfatuiesc pe parinti sa nu-i faca pe copii sa vada ce importanta acorda ei acestei probleme. Ori de cate ori copiii se angajeaza in lupta, atacurile lor vor avea astfel tinte descoperite.
Un al doilea caz: „Copil unic la parinti, blazat. Baietel de trei anisori. in primii ani dupa nasterea acestui copil parintii s-au aflat intr-o stare pecuniara deosebit de grea. Ei nu-i puteau oferi copilului nici macar strictul necesar".
Conditiile sociale intervin aici intr-un mod suparator. Copilul poate ca nu sufera prea mult din cauza aceasta, dat fiind ca niciodata nu s-a aflat in alta situatie. Dar viata grea trebuie sa-i fi pus probleme. Se adauga la aceasta faptul ca parintii poate s-au plans, in prezenta copilului, de situatia lor mizerabila, trezind astfel in el o perspectiva sumbra cu privire la viitor.
„in timpul ultimelor luni, conditiile de viata ale parintilor s-au ameliorat considerabil..."
O situatie noua pentru dansul!
„.. .si,in consecinta, ei voiau sa-si scoata dintr-o dataparleala".
Aceasta ar putea sa spuna ca isi coplesesc copilul cu tot soiul de cadouri, de jucarii, de zaharicale etc. Respingem ca nerecomandabila o astfel de metoda de educatie.
„Parintii ii aduc copilului jucarii peste jucarii; el nu manifesta interes pentru ele si,in general, toate aceste lucruri il lasa rece".
Se poate presupune ca, prin exces de jucarii si de acadele, interesul copilului a scazut si ca el a ajuns la blazare, crezand ca totul i se cuvine. Se poate intampla ca asemenea copii sa prefere sa-si fabrice ei insisi jucariile, sa-si confectioneze papusile, chiar daca sunt foarte simple. Aceste jucarii ii intereseaza adesea mai mult decat cele mai frumoase jucarii din comert. Este o educatie care ii indeparteaza pe copii de societate, careia nu-i consacra nici un efort, traind intr-o lume aflata in contradictie cu a noastra. Din aceasta lipsa de interes, pe care ei o manifesta, rezulta in chip automat faptul ca un asemenea copil nici nu vrea sa auda a i se vorbi de ceva si ca probabil va evolua intr-un anturaj mai restrans, favorizat in acest sens de atitudinea parintilor sai. Nu va desfasura nici o activitate, dat fiind faptul ca nu s-a exersat in aceasta directie.
„Mama socoate ca baiatul este sensibil, pe cand eu sustin ca este apatic".
Acceptam aceasta a doua caracterizare.
„Prefera sa se joace singur, iar daca este dus in mijlocul altor copii, se arata fie iritat, fie servil".
Pur si simplu nu este obisnuit cu aceasta noua situatie, care i se pare greu de acceptat, — de unde iritarea sa. Servilitatea isi gaseste poate explicatia in faptul ca nu se crede capabil de initiativa.
„invins in joc, el se refugiaza imediat in poala mamei sale".
Nu rezista cand este pus la incercare, ca urmare a unei greseli de educatie. Printr-o suita de esecuri, copilul acesta este smuls din angrenajul societatii. Toate situatiile el le resimte ca fiind dificile; copilul a fost crescut in spiritul lipsei de initiativa, a fost modelat pentru situatii in care totul se obtine fara efort, ca intr-o tara unde curge lapte si miere. Eroarea acestei educatii este ca le bareaza copiilor drumul spre societate. Tratamentul ar consta in trezirea, la copil, a interesului pentru semenii sai, pentru cerintele vietii; cu alte cuvinte, copilul trebuie eliberat de sentimentul sau de inferioritate si saturat de un optimism activ, care sa-1 faca sa inteleaga ca este capabil sa rezolve toate problemele cu care se confrunta.
Luptaprimului-nascutpentru drepturile sale ereditare
„Baiat in varsta de cinci ani, primul-nascut intr-o familie cu mai multi copii".
Suntem obisnuiti ca la primii-nascuti sa intalnim o atitudine care traduce teama lor de a nu fi privati de situatia pe care o detin. Primul-nascut are o comprehensiune deosebita in ceeace priveste conditiile puterii, ceea ce il determina sa o considere ca fiind lucrul cel mai de pret al vietii si sa incerce mereu sa puna mana pe ea. Rar veti intalni un om atat de preocupat de reglementarea existentei, cum este primul-nascut. Secundul4 este inamicul jurat al regulilor si principiilor, un adversar al puterii instalate, pe care are tendinta sa o atace. Nu va crede prea mult in puterea magica a regulilor si legilor naturii. in toate circumstantele va avea tendinta de a demonstra ca nu exista reguli fixate o data pentru totdeauna. in consecinta, putem presupune ca baietelul nostru are, intr-o buna masura, simtul puterii si ca, macinat de o anumita ingrijorare, de teama de a nu se vedea decazut din drepturi, va incerca sa ramana stapan pe putere sau sa o recucereasca. Din momentul in care si-a pierdut orice speranta de a o recuceri, chiar daca in aparenta atitudinile lui se modifica, structura ramane aceeasi. Acela care isi exprima regretul si deznadejdea de a nu mai obtine vreodata puterea este acelasi tip de om, dar care are mai putin curaj. Sa vedem care din cele doua aspecte il caracterizeaza pe baiatul despre care discutam. Ambele aspecte, de altfel, au in comun faptul ca traduc dorinta puternica de a se regasi la inaltimea situatiei de prim-nascut.
Vom afla despre acest baiat ca el vrea intotdeauna sa o faca pe adultul, ca il preocupa in permanenta sa apara in fata surorii sale, a doua nascuta, drept un model. Atitudine care concorda cu conceptia noastra.
„Din toate punctele de vedere, copilul se incadreaza in categoria de copii normali pe plan intelectual, manifestand o larga sfera de interese si dispunand de o extraordinara energie".
Sa nu pierdem din vedere faptul ca acest copil se afla intr-o stare de permanenta tensiune spre a-si pastra pozitia de comanda, spre a ramane la carma, ceea ce poate sa para semnul unei vointe extrem de puternice. Nu suntem siguri, insa, ca un baietel in varsta de cinci ani merita acest atribut de vointa puternica.
„El ar fi capabil sa-1 doboare pe copil si sa sfarame piese de mobilier, fie si lucruri de pret, pe scurt, tot ce ar putea sa-i bareze calea".
Aceasta atitudine trebuie raportata la evenimente in legatura cu care copilul voia sa demonstreze ca el tinea sa se mentina la carma, dovedindu-ne ca sentimentul sau de comuniune sociala a avut de suferit. Avem aici mai putin de-a face cu acea „foame" si cu acea „sete de iubire", cat cu cautarea puterii. Nu sufera de pe urma excitatiilor sau impresiilor refulate, ci pur si simplu dezvoltarea sentimentului sau de comuniune sociala a fost obstacolata. Aceasta exagerata cautare a puterii este cu atat mai de inteles cu cat nu crede deloc in el insusi, iar, pe de alta parte, are o sora care ii calca pe urme. Dupa cum stim, in rivalitatea dintre frate si sora, aceasta din urma este favorizata, pentru ca se dezvolta mai rapid decat baiatul, asa incat acesta va avea de furca daca vrea sa-si mentina pozitia in fata surorii, cea de-a doua nascuta. Au intrat in joc si alte circumstante, deoarece singur acest fapt nu ar fi fost determinant, atata vreme cat baiatul nu si-a pierdut speranta de a triumfa asupra surorii. Daca e disperat, va incerca calea viclesugului. Primul-nascut a fost la un moment dat copil unic. Mai tarziu a pierdut aceasta pozitie, fara ca schimbarea de situatie sa fi fost pregatita dintr-o perspectiva sociala.
„Tatal sau mi-a relatat ca copilul a fost tratat cu severitate la un moment dat".
Nu stim de catre cine a fost tratat cu severitate; probabil de catre tata. Aceasta ar arata ca el este pornit impotriva tatalui si ca isi va dirija atacurile impotriva-i.
„Tatal sustine ca, drept urmare a unei dezvoltari intelectuale si fizice sanatoase, baiatul are un surplus de energie".
Este vorba de dorinta stimulatoare a puterii, de care tatal nu are cunostinta.
„Si ca de aceea el are excese de exuberanta. Pana in prezent copilul nu a avut nici una dintre bolile pe care le fac copiii".
S-ar spune ca tatal crede in influenta deosebita a acestor boli asupra dezvoltarii caracterului.
„Dupa parerea mea, spre deosebire de copiii «inferiori», acesta trebuie considerat ambitios".
Daca, dimpotriva, copilul s-ar simti sigur pe dansul, el nu ar face asemenea eforturi. Nu este „inferior", ci victima unui „sentiment de inferioritate". ,J se prezinta intotdeauna tatal drept model, acesta fiind un barbat dotat si atragator".
Tatal pare sa fie acela care da tonul, ceea ce il crispeaza si mai mult pe baietel. , J se insufla copilului ideea ca va ajunge sa egaleze personalitatea tatalui".
Nu ni se pare un lucru greu de facut, dar asta pare sa-1 inspaimante pe copil.
„Tatal este inginer si se distinge prin talent la desen si pictura".
Oferindu-se ca modele copiilor lor, multi parinti cred ca in felul acesta favorizeaza dezvoltarea judecatii si actiunii independente a acestora.
Se pune aici si problema de a stabili in ce grad s-a dezvoltat sentimentul de comuniune sociala al copilului. Toate celelalte cauze dispar, ca fiind secundare. Acest sentiment nu are nimic de-a face cu stiintele naturale, cu „foamea" si „iubirea". Important este aici scopul de a se pune in valoare si tocmai acesta determina gradul sentimentului de comuniune sociala.
As dori sa adaug aici cateva observatii in legatura cu o obiectie a educatorului: , Asadar, cine este raspunzator de faptul ca un pustiulica in varsta de cinci ani se enerveaza din te miri ce? Cui sa-i atribuim respon¬sabilitatea acelor crize gastrice nervoase de care sufera o fetita in varsta de cinci ani? Am observat ca in majoritatea cazurilor parintii insisi isi maltrateaza copiii, nu chiar prin acte de brutalitate, ci, neexcluzand o tandrete foarte vie, prin atitudinea lor dezlanata si inconsecventa. Pe copii nu au dreptul sa-i educe decat cei care, in afara cunostintelor necesare, au o inima calda si o profunda comprehensiune sociala".
Ma simt obligat sa reduc responsabilitatea parintilor. Pentru ca daca, bunaoara, reusim sa-i facem pe acesti copii sa progreseze, cultivandu-le intr-o mai mare masura sentimentul de comuniune sociala, atunci parintii nu mai au nici o responsabilitate, iar sentimentul nostru de comuniune sociala trebuie sa se preocupe de descarcarea parintilor de aceste dificultati. in aceasta consta inceputul practicii psihologiei individuale, in pofida tuturor rezistentelor. Ne-am spus: nu exista instanta capabila sa-i scuteasca pe parinti de aceste dificultati. Noi suntem constienti de faptul ca nu putem indeplini singuri sarcina aceasta, ci pur si simplu dorim sa facem un inceput si sa dam o pilda. Multi ne-au incurajat sa mergem in continuare pe drumul pe care am pornit.