2.1. Deficiente sub aspectul analizei si sintezei in perceptie n5n6ne
Copiii deficienti mintali, atunci cand examineaza un obiect si, mai ales, o imagine, desprind mai putine insusiri, detalii, ceea ce face ca perceptiile lor sa fie adeseori nespecifice si sa apara confuziile.
Astfel, intr-un experiment in care li s-au prezentat obiecte de uz curent si li s-a cerut sa le descrie cat mai complet, cei 10 subiecti din clasa I, deficienti mintali, au dat impreuna un numar de 26 de insusiri, in timp ce 10 elevi normali din clasa I au desprins 129 de insusiri.
Sub influenta muncii instructiv-educative, aceasta capacitate de analiza se imbunatateste in mod simtitor. Astfel, in clasa a VII-a, deficientii mintali au sumat 82 insusiri, in timp ce la elevii normali progresul a fost mai putin evident, de la 129 la 159 de insusiri. Acest progres a fost mai redus la copiii normali, intrucat acestia atinsesera aproape maximul inca din clasa I.
Un alt aspect desprins din acest experiment este acela ca, atunci cand experimentatorul a intervenit cu intrebari (care stimulau analiza), elevii deficienti mintali din clasa I au mai adaugat la cele 29 de insusiri inca 62. La deficientii mintali din clasa a VII-a, ca si la cei normali din clasa I, astfel de intrebari suplimentare n-au dus la o crestere simtitoare a indicilor desprinsi, intrucat ei au realizat maximum de analiza in mod spontan.
Din rezultatele acestui experiment reiese ca limitarea analizei nu este efectul exclusiv al unei incapacitati senzoriale, ci si al unei lipse de activism fata de sarcina fixata de adult.
Numarul limitat al detaliilor desprinse nu se explica intotdeauna numai prin deficientele analizei senzoriale ca atare, ci si prin faptul ca unele elemente se desprind mai usor si mascheaza pe celelalte.
Acesta este un aspect general valabil si la copiii normali de varsta mica, numai ca el se mentine mai mult la copiii deficienti mintali. De aceea, in problemele de masurare a inteligentei a lui Binet au fost utilizate probele de lacune (imagini lacunare).
Astfel, copiii mici, in proportii mai mari, in loc sa observe ceea ce lipseste dintr-o figura indica alte elemente care, de asemenea lipsesc, dar a caror prezenta este mult mai putin necesara decat elementele pe care ar trebui sa le indice. Deci, se ridica intrebarea daca acesta nedesprindere a lacunelor este determinata de incapacitatea de analiza. In aceasta directie, experimentele efectuate, in care unui grup de copii i se prezenta o imagine lacunara (un cal la care lipsea piciorul), iar altei grupe careia i se arata numai elementul lacunar, au dovedit ca, in aceasta situatie, copilul nu este incapabil de o analiza fina. Adeseori, copiii nu sesizeaza lacunele din figuri nu din incapacitatea de analiza ci din cauza fenomenului mascarii manifestat de elementele prezentate in imagine care se impun perceptiei copilului. Din aceasta cauza, in mod frecvent se observa ca deficientii mintali, in loc sa sesizeze elementul lipsa dintr-o figura, descriu ceea ce percep.
Neglijarea detaliilor a fost studiata si printr-un alt experiment in care deficientilor mintali li se cere sa descrie ceea ce vad prin fereastra, caz in care acestia s-au multumit sa enumere doar obiectele mari.
Lipsa de specificitate a perceptiei a aparut in probele in care s-au folosit figurile geometrice. Astfel, in aceste probe se puneau in fata subiectului cate un model si se cerea sa aleaga pe toate celelalte care sunt la fel. In acest caz, s-au constatat confuzii grave sub aspectul formelor.
Lipsa de specificitate a perceptiilor se constata si in ceea ce priveste culoarea.
In concluzie, putem afirma ca deficientii mintali desprind mai putine insusiri decat normalii de aceeasi varsta si ca uneori aceasta particularitate este efectul deficientelor de analiza senzoriala, iar alteori acest numar redus de elemente desprinse este determinat de fenomenul mascarii.
Se stie ca, in general, se desprind mai usor elementele periferice -; fie ca este vorba de un stimul static (un obiect), fie ca este un stimul care se prezinta in timp (inceputul si sfarsitul); sau ca se desprind mai usor elementele delimitate prin contur sau prin culoare.
Astfel, intr-un experiment in care s-a prezentat elevilor mulajul unei pasari si li s-a cerut sa spuna ce vad, cei mai multi au facut referiri la: cioc, ochi, picioare si pe planul al doilea au fost aripile, corpul, gatul.
Culoarea este o insusire care se impune perceptiilor copiilor deficienti mintali. In schimb, forma, greutatea, materialul din care este confectionat se desprind mai greu.
Faptul ca insusirea de culoare este usor de desprins, deci se impune perceptiei, trebuie folosit in procesul de invatamant. Astfel, analiza anumitor insusiri poate fi mult usurata daca acestor insusiri li se adauga si o anumita culoare.
Totusi, trebuie avut in vedere ca nu cumva culoarea, impunandu-se puternic copiilor, sa mascheze insusirea esentiala.
Desigur, deficientele pe care le desprindem din diferitele probe -; in legatura cu capacitatea de analiza, pot decurge intr-o anumita masura si din deficiente ale limbajului. De exemplu, copilul nu dispune de termenii prin care sa denumeasca o insusire sau alta, sau se poate intampla ca absenta anumitor termeni sa determine o analiza imperfecta.
Si sinteza elementelor analizate se realizeaza cu greu la copiii deficienti mintali. Astfel, orice situatie prea fragmentata este cu greu reconstituita pe plan perceptiv. Din aceasta cauza gresesc acei profesori din scoala ajutatoare care se preocupa numai de procedeele menite sa asigure analiza, neglijand realizarea sintezei. Calea de la intreg la parte si din nou la intreg trebuie urmata nu numai in cazul formarii desprinderilor de citit si de scris, ci in orice activitate in care este implicata perceptia. In caz contrar, la elevii deficienti mintali, imaginile lumii reale nu se leaga intre ele, nu se sistematizeaza, ci pastreaza un caracter fragmentar rigid.
Dificultatile sintezei sunt cu atat mai mari, cu cat copiii deficienti mintali, din cauza ingustimii campului vizual, nu pot surprinde, printr-o reflectare simultana, relatiile dintre partile unui obiect complex.
Sinteza este ingreunata si din faptul ca elementele nu sunt analizate intr-o anumita ordine si nu sunt ierarhizate. Descriind, de exemplu, un obiect sau o imagine, elevii deficienti mintali pot aminti elementele secundare pe acelasi plan cu cele esentiale, sau pot aminti unele elemente, fara a le raporta la intregul carora le apartin.
In ceea ce priveste durata necesara analizei si sintezei, se constata ca aceasta este mai mare la copiii deficienti mintali decat la cei normali.
Ingustimea campului perceptiv este o alta trasatura caracteristica a deficientilor mintali. Astfel, acesti copii percep in mod clar, intr-un timp limitat, un numar mai mic de elemente decat normalii.
Ingustimea campului perceptiv, alaturi de capacitatea redusa de a stabili, pe plan intuitiv, relatia dintre obiecte, face ca orientarea in spatiu a copiilor deficienti mintali sa fie dificila.
O alta caracteristica a copiilor deficienti mintali consta in perfectionarea mai limitata a perceptiei ca efect al reflectarii repetate a obiectului.
Aceasta lipsa de perfectionare a perceptiei in cursul contactului repetat cu un obiect se explica, in parte, prin inertia activitatii cognitive.
Ca efect al procesului instructiv-educativ, capacitatea de analiza si sinteza se imbunatateste mult la elevii deficienti mintali, dar, totusi, ramane sub nivelul atins de elevii normali. Imbunatatirea se realizeaza, in primul rand, in directia desprinderii mai multor insusiri, dar a celor mai pregnante.
In cursul scolarizarii se observa, de asemenea, la elevii deficienti mintali o crestere a campului perceptiv. Aceasta imbunatatire nu se realizeaza numai pe planul senzorial, ci si pe planul adancirii intelegerii, ca efect al imbogatirii cunostiintelor.
Perceperea imaginilor prezinta aspecte specifice la deficientii mintali.
Recunoasterea imaginilor de catre copii este, in general, mai dificila decat recunoasterea obiectelor. Aceasta, intrucat in imagini, pentru a reda spatiul tridimensional se recurge la o serie de procedee, mai mult sau mai putin conventionale (perspectiva liniara, perspectiva aeriana, acoperirea partiala a obiectelor etc). Nesesizarea acestor elemente duce la o recunoastere gresita.
Deficientele copiilor deficienti mintali se constata chiar in perceperea imaginii unui obiect izolat, redat pe un fond neutru. Intr-un astfel de caz, normalii la varsta prescolara realizeaza o descriere sistematica a elementelor care alcatuiesc obiectul, pe cand majoritatea elevilor deficienti mintali din clasa I enumera la intamplare insusirile, punand uneori pe acelasi plan elemente straine de obiectul descris.
In descrierea unei imagini se poate intampla ca prescolarii normali sa aminteasca si alte elemente pe care le cunosc din experienta anterioara cu obiectul, pe cand la deficientii mintali imaginile actualizeaza anumite clisee verbale, care nu au legatura cu imaginea prezentata.
De asemenea, s-a constatat la deficientii mintali o disociatie intre perceptia imaginii si verbalizare. Astfel, se poate intampla ca, in timp ce copilul acorda o parte a unei imagini, sa denumeasca o alta parte sau sa indice o caracteristica absenta.
Perceptia ilustratiilor cu subiect ridica, de asemenea, probleme. Astfel, se cunoaste ca pana la 7 ani copilul nu reuseste decat sa enumere obiectele familiare pe care le desprinde din ansamblul unei ilustratii.
Incepand cu varsta de 7 ani, copiii normali sunt capabili sa efectueze o descriere mai generala a unei ilustratii si numai in stadiul al treilea, care apare in jurul varstei de 10 ani, copilul interpreteaza scenele redate in ilustratii.
La deficientii mintali aceste stadii apar cu intarziere. In ilustratiile descriptive obiectele si personajele se gasesc in relatii spatiale simple, nu exista un personaj central, de intelegerea actiunii caruia sa depinda intelegerea situatiei in ansamblu. In cazul acestor ilustratii, singura deosebire dintre normali si deficientii mintali consta in faptul ca descrierile deficientilor mintali au un caracter mai putin generalizat decat cele ale normalilor.
Diferente mai pronuntate apar in cazul ilustratiilor explicative, in care actiunea personajului central produce actiunea celorlalte personaje, astfel incat intelegerea ilustratiei presupune descoperirea unor legaturi cauzale.
Elevii deficienti mintali intampina greutati mai mari atunci cand ilustratia contine multe obiecte sau actiuni necunoscute, si, mai ales, atunci cand persoana care creeaza situatia este absenta. Astfel, in timp ce normalii reusesc sa faca anumite deductii pe baza analizei elementelor prezente, deficientii mintali au nevoie de intrebarile ajutatoare ale adultilor. De asemenea, s-a constatat ca la deficientii mintali calitatea descrierii ilustratiei se imbunatatea in mai mica masura prin intrebari ajutatoare.
O alta diferenta apare sub aspectul capacitatii pe care o manifesta normalii de a omite detaliile nesemnificative sau neintelese.
Elevii deficienti mintali intampina dificultati in interpretarea sau in descrierea unei imagini si din cauza ca sesizeaza mai greu decat normalii expresiile emotive ale personajelor din ilustratii, sau ca nu sesizeaza adancimea redata grafic.
Specificitati apar la deficientii mintali si in perceperea figurii si a fondului. Acestui aspect i s-a acordat o mare atentie, considerandu-se ca modul cum se realizeaza desprinderea unei figuri, dintr-un fond care oarecum ingreuneaza perceperea conturului figurii, ar avea o valoare simptomatica pentru diferentierea deficientilor mintali cu leziuni cerebrale de deficientii mintali de tip familial.
In cadrul unui experiment fundamental s-au folosit mai multe cartonase, pe fiecare din ele fiind desenat un obiect familiar (palarie, barca, lingurita) fondul figurii fiind completat cu linii in zig-zag sau cu mici figuri geometrice care se repetau simetric trecand peste tipul figurii.
Rezultatele subiectilor au putut fi comparate din urmatoarele puncte de vedere:
I. Denumirea precisa a obiectului
II. Denumirea obiectului dar in mod neadecvat
III. Descrierea exclusiva a fondului
IV. Descrierea imprecisa, atat a fondului cat si a figurii.
La subiectii normali, tipul trei de raspunsuri a aparut in cazuri extrem de rare.
Reactiile deficientilor mintali fara leziuni cerebrale au fost apropiate de cele ale normalilor, in timp ce la deficientii mintali cu leziuni cerebrale tipul III de reactie a aparut la 75% din cazuri.
Pentru a se stabili daca nu cumva raspunsurile deficientilor mintali cu leziuni cerebrale au fost determinate de o deficienta strict individuala, s-a efectuat un experiment de control in care fiecare cartonas a fost expus un timp nelimitat. In acest caz, in care subiectii cu leziuni cerebrale au avut posibilitatea sa examineze figurile un timp mai lung, au reusit sa desprinda figura din fond.
Intr-o alta varianta, a fost exclusa denumirea figurii. In acest caz, pe cartonas a fost desenata o figura, folosind pentru contur cerculete in locul liniei continue, iar fondul era constituit din cerculete mai mici, care umpleau si spatiul din interiorul figurii.
Materialul a fost prezentat timp de ½ sec, dupa care subiectului i se aratau alte 3 cartonase si i se cerea sa-l indice pe cel asemanator cu modelul. Pe unul dintre aceste cartonase era desenat numai fondul modelului, al doilea continea fondul original cu o figura diferita, iar in al treilea - figura originala pe un fond diferit.
In aceasta varianta, copiii deficienti mintali cu leziuni cerebrale au indicat in 52% din cazuri cartonasele care reproduceau fondul original. Acest tip de raspunsuri a aparut la deficientii mintali de tip familial numai in proportie de 27% din cazuri.
Acest experiment pune in evidenta tulburarea capacitatii de a desprinde figura din fond la deficientii mintali cu leziuni cerebrale.
Pentru a se stabili daca aceasta particularitate se manifesta numai in sfera perceptiilor vizuale, s-au alcatuit variante in care materialul a fost perceput tactil. Si in acest caz a aparut dificultatea copiilor cu leziuni cerebrale de a desprinde figura din fond.
Particularitati apar la deficientii mintali si in constanta perceptiei formei si marimii.
Capacitatea de a recunoaste obiectele intr-o pozitie diferita de cea uzuala are importanta in procesul de invatamant si in practica. Sub acest aspect, copiii deficienti mintali au dificultati mai mari decat normalii. Aceste dificultati au fost puse in evidenta prin diferite situatii experimentale.
Astfel, intr-un experiment s-au prezentat imaginile unor obiecte cunoscute, in pozitia normala sau cu o intoarcere de 90º - 180º.
Pe masura modificarii pozitiei uzuale a obiectelor, recunoasterea a devenit mai dificila. Astfel, pentru recunoasterea imaginilor date cu o intoarcere de 90º - 180º, copiii deficienti mintali au avut nevoie de un timp de 8 -; 10 ori mai lung decat pentru recunoasterea acestor obiecte in pozitia lor obisnuita. Aceste dificultati apar ca efect al unei insuficiente analize.
De asemenea, recunoasterea obiectelor in pozitie neuzuala este mai dificila la copii deficienti mintali din cauza ca la ei reprezentarile isi pierd mult mai repede specificul decat la copii normali.
O alta explicatie consta in participarea mai redusa a verbalizarii in procesul perceptiei.
Constanta perceptiei de marime s-a dovedit mai stabila decat la normali.