v8q17qs


1. Avantajele perspectivei genetice
Unul din motivele importante pentru care merita studiata istoria unei discipline este acela ca, indeobste, ea ii contureaza identitatea mai exact decit o fac definitiile. De pilda, in mod traditional, in granitele psihologiei sociale exista o psihologie sociala psihologica, dominanta si o psihologie sociala sociologica. Membrii celor doua grupuri tin cursuri de psihologie sociala radical diferite, fac parte din catedre universitare diferite
(in general, psihologii sociali de orientare sociologica sunt membri ai departamentelor de sociologie), citesc si publica in reviste diferite. Psihologii sociali de orientare psihologic a se intereseaza in mod preponderent de structurile si procesele cognitive ale indivizilor, in vreme ce “sociologii” cerceteaza functiile indivizilor in contextul structurilor sociale.
Intrucit aceasta diviziune dureaz a de citeva generatii, membrii celor doua tabere au versiuni diferite asupra istoriei psihologiei sociale. Pentru psihologii sociali de origine psihologica, importanti sunt Floyd Allport, Lewin, festinger, Schachter, Asch, Donald T.
Campbell. Ceilalti ii venereaza pe Mead, Goffman, French, Homans si Bales. Asadar, istoriile diferite ofera si mentin identitat diferite.
Istoria disciplinei nu trebuie pusa in slujba perpetuarii vreunui curent de cercetare.
Ea nu este utila decit atunci cind pune in evidenta discontinuitatile, esecurile, fundaturile, si nu numai progresul si continuitatea.

2. Preistoria psihologiei sociale
Daca istoria propriu-zisa a psihologiei sociale incepe in mod oficial in 1908, preistoria acestei discipline acopera un interval mult mai extins. Originile gindirii psiho sociale pot fi gasite in opera lui Platon (427 - 347 i.C.) si Aristotel (384 - 322 i.C.) sau chiar in gindirea pre-socratica (secolul al VII-lea i.C.). Optiunea cu privire la

inceputurile psihologiei sociale depinde insa, de multe ori, de conceptia cercetatorului asupra individului si asupra socialului.
Platon a pus accentul pe primatul statului in fa ta individului. Acesta din urma, spre a deveni realmente o fiinta sociala, trebuie educat sub supravegherea autoritatilor.
Pentr Aristotel, natura uman a este sociala prin ea insasi (el numeste omul “zoon politikon”) si pe temelia aceasta se cladesc relatiile interpersonale, familia, comunitatea si statul. Ideile celor doi filosofi antici au dat nastere la doua traditii d gindire: pe de o parte o gindire de esenta sociala, in care se evidentiaza aportul structurilor sociale in ceea ce priveste experienta individuala si conduita si pe de alta parte, o gindire de orientare individualista, in care rolul proceselor individuale este preponderent: socialul emerge, de fapt, din acestea.
In istoria gindirii sociale, conceptia asupra primatului socialului a luat multe forme. Pentru Hegel (1770 - 1832), filosoful idealist german, statul nu este numai forma suprema de societate, ci incoronarea spiritului social obiectiv, la care spiritele individuale sunt participante active. Din opera lui Hegel au derivat conceptiile psiho-sociale despre spiritul de grup (group mind).
Istoria stiin telor sociale a fost influentata in mod hotaritor de Auguste Comte
(1798 - 1857). Filosoful francez a propus termenul de sociologie si tot el este socotit parintele pozitivismului. Pentru Comte, pozitivismul este un sistem filosofic ce implic a un model al progresului cunoasterii umane de la un stadiu teologic, trecind printr-un stadiu metafizic, spre un stadiu stiintific. In ultimul stadiu, fenomenele sunt considerate reale si certe, iar cunoasterea este descrierea acestor fenomene, a ordinii lor temporale si spatiale in termeni de constante si variatii. Sociologia era socotita stiinta suprema, ce ar compara culturile din punctul de vedere al stadiului evolutiei lor sociale. Totusi,
intemeietorul de drept al sociologiei stiintifice este Emile Durkheim (1858 - 1917). El considera ca faptele sociale sunt exterioare fata de constiinta individuala. De aceea,
“reprezentarile colective” dezvoltate de o societate data au o existenta independenta.
Desi ele pot emerge din asocierea si interactiunea indivizilor, propietatile lor sunt diferite de cele ale reprezentarilor individuale. Relativa independenta a socialului in raport cu individualul l-a facut pe Durkheim sa pledeze in favoarea unei “psihologii colective”, desi la inceputul secolului multe conceptii din psihologia sociala erau inspirate de psihologia individualista. Numai in anii ‘60 Moscovici a reluat si a actualizat ideile lui
Durkheim.

3. Tranzitia la psihologia sociala moderna
Conceptiile infatisate pina acum nu sunt propriu-zis psiho-sociale, desi unele au o legatura strinsa cu maniera contemporana de a teoretiza. La sfirsitul veacului al XIX-lea apar in Europa doua curente de gindire ce sunt mai apropiate de psihologia sociala stiint ifica decit oricare din conceptiile anterioare: psihologia popoarelor
(Völkerpsychologie) si psihologia multimilor. Ele sunt reprezentative pentru perioada de tranzitie de la filosofia sociala la psihologia sociala experimentala. Ambele sunt socio centrate, iar ca metoda folosesc un amestec curios de observatie si interpretare. In plus, ambele sunt astazi reconsiderate si recuperate.
Reprezentantii cei mai de seama ai Völkerpsychologie au fost Moritz Lazarus
(1824 - 1903), Hermannn Steinthal (1823 - 1899) si Wilhelm Wundt (1832 - 1920).
Völkerpsychologie a fost un studiu istoric comparativ al produselor obiective ale interactiunii sociale, ca limbajul, miturile, obiceiurile. Ea a fost institutionalizata in 1860
intr-o revista, Zeitschrift fur Völkerpsychologie und Sprachwissenschaft, intemeiata de
Lazarus si Steinthal. Pentru Wundt, psihologia popoarelor reprezinta complementul psihologiei experimentale individuale. Ea are sarcina de a analiza natura relatiei individ - comunitate invocind date culturale la care psihologia experimentala nu are acces.
Ideea spiritului de grup (group mind) a inspirat in buna masura psihologia multimilor dezvoltata de Gustave Le Bon (1841 - 1931), desi exista si alte surse ale acestui curent de gindire (de exemplu, doctrina sugestiei, ideile despre contagiunea mentala, precum si criminologia celei de-a doua jumatati a veacului al XIX-lea). Le Bon a sustinut in 1896 ca multimile se comport a agresiv pentru ca in conditii de multime comportamentul indivizilor este controlat de spiritul de grup. Mai tirziu, psihologul englez W. McDougall, considerat unul din intemeietorii psihologiei sociale va publica si el o carte asupra comportamentului colectiv, in care va favoriza aceeasi explicatie bazata pe spiritul de grup.

4. Psihologia sociala moderna
Termenul de psihologie sociala a fost folosit in 1864 de italianul Carlo Cattaneo si
in 1871 de germanul Lindner. Ultimul isi propunea sa-l foloseasca pentru analiza individului in societate: psihologia sociala era o psihologie a societatii. Termenul e de gasit si in scrierile lui Gabriel Tarde dupa 1895. Americanul Baldwin se apropie mult de domeniul psihologiei sociale intr-o carte din 1897 inchinata studiului dezvolt arii morale si sociale a copilului, iar italianul Paolo Orano publica in 1901 la Bari un volum intitulat
“Psicologia sociale”.
Totusi, textele retinute de istoriografia oficiala drept texte fondatoare sunt redactate in limba engleza: psihologul englez William McDougall, emigrat mai tirziu in
Statele Unite si sociologul american Edward Ross publica in 1908 carti ce au in titlu termenul de psihologie sociala. Capitolele volumului lui McDougall, de pilda, trateaza despre instincte, emotii, sentimente, comportament moral, vointa, credinte religioase si despre structura caracterului.
In privinta primului experiment de psihologie sociala, majoritatea istoricilor psihologiei sociale sunt de acord ca el a fost efectuat de Norman Triplett in 1898 la
Universitatea din Indiana. Triplett n-a fost un psiholog social, dar privite retrospectiv experimentele sale pot fi considerate experimente de psihologie sociala. Observind ca ciclistii alearga mai repede in grup decit singuri, el a creat grupuri experimentale de copii si le-a cerut sa minuiasca mulinete alaturi de altii care faceau acelasi lucru ori singuri. In perioada 1890 - 1910, 31 de univeritati americane si-au intemeiat laboratoare de psihologie experimentala. In 1924, Floyd Allport a publicat un tratat de psihologie sociala bazat in princpal pe studii experimentale. In 1931, Murphy si Mrphy public a un manual intitulat Experimental social psychology. Sub impactul behaviorismului, psihologia sociala alesese drumul experimentarii.
Inainte de 1950, trebuie consemnate doua progrese importante: dezvoltarea scalelor de atitudini (Bogardus, in 1925; Thurstone, 1928; Likert, 1932) si cercetarile in domeniul structurii si functiilor grupului social initiate de Kurt Lewin. Unul din experimentele celebre ale perioadei, realizat de Lewin, Lippitt si White in 1939 trata despre efectul stilului de leadership asupra comportamentului de grup. Tratatul editat de
Murchison in 1935 este considerat ultimul text elaborat in traditia psihologiei sociale speculative. Alte manuale influente sunt acum cele ale lui La Piere si Farnsworth din
1936, Klineberg din 1940 si Cretch si Crutchfield din 1948. In 1954 apare cea mai importanta carte de psihologie sociala, tratatul editat de Gardner Lindzey. Acesta va cunoaste o a doua editie in 1968 si o a treia editie in 1985, alcatuindu-se ca o sinteza a evolutiei disciplinei si contribuind decisiv la consolidarea paradigmei de cercetare din psihologia sociala. In prezent, un grup de psihologi sociali americani pregatesc editia a
IV-a a tratatului.
Istoria psihologiei sociale poate fi trasata nu numai din perspectiva aparitiei si continutului principalelor manuale, dar si din perspectiva marilor programe de cercetare sau a experimentelor celebre. In privinta ultimelor, trebuie precizat ca exista in psihologia sociala studii experimentale care au avut o influenta covirsitoare nu numai asupra disciplinei, dar si asupra altor stiinte. Iata citeva: experimentele lui Sherif asupra formarii normelor de grup din 1935, experimentele lui Asch asupra conformismului din 1951, experimentele lui Sherif asupra competitiei intre grupuri din 1953, experimentul lui
Festinger si Carlsmith asupra disonantei cognitive din 1959 experimentele lui Milgram asupra obedientei din 1963, experimentele lui Latane si Darley asupra comportamentului de ajutorare in cazuri de urgen ta din 1968.
Cit despre marile programe de cercetare, ele au cautat, in general, sa impuna directii de cercetare, marcind decisiv istoria disciplinei. Lewin a initiat un program foarte vast in domeniul dinamicii grupurilor, continuat, dupa disparitia sa in 1947, de unii din studentii sai. Merita, de asemenea, men tionate studiile complexe asupra personalitatii autoritare realizate de Adorno si colegi sai (rezultatele au fost publicate in 1950), precum si programul de cercetare a schimbarii de atitudine, desfasurat la Universitatea Yale sub directia lui Carl Hovland in deceniul al VI-lea.
Dup a 1965, psihologia sociala si-a afirmat treptat vocatia sa cognitivista. Perioada este dominata de teoria atribuirii, propusa de Fritz Heider in 1958, teorie care se afl a la originea extrem de multor studii de psihologie sociala. Aproximativ din 1980, abordarea favorita a psihologilor sociali o reprezinta cognitia sociala. Aceasta a aparut ca urmare a recuperarii vechilor idei ale lui Fritz Heider si Solomon Asch asupra perceptiei persoanei si a transferului unor metode si concepte ale psihologiei cognitive in psihologia sociala.
Cognitia sociala nu reprezinta un domeniu al psihologiei sociale, ci o maniera de abordare specifica, foarte adecvata in domenii ca perceptia persoanei, eul, stereotipuile, luarea deciziei, schimbarea de atitudine.

5. Psihologia sociala europeana
Se poate usor observa in paginile anterioare lipsa referintei la contributiile europenilor. Fara indoiala, psihologia sociala este, in buna masura, o stiinta americana.
Totusi, cercetatorii europeni au contribuit la dezvoltarea ei nu numai in perioda de
inceput, cu Lewin sau Heider, dar aportul lor poate fi stabilit pentru fiecare etapa de evolutie a disciplinei. Inainte de cel de-al doilea razboi mondial, contributii notabile au avut englezul Bartlett in domeniul memoriei, Jean Piaget in domeniul comportamentului moral infantil si germanul Moede care, in anii ‘20, a dezvoltat o psihologie experimentala a grupului.
Dup a razboi, eforturile psihologilor sociali europeni s-au concentrat spre institu tionalizarea psihologiei sociale. Treptat ei au impus-o ca disciplina in toate universitatile. In 1966 s-a fondat European Association of Experimental Social
Psychology (EAESP), care a devenit nucleul comunitatii stiintifice europene in domeniu, iar in 1971 a aparut primul numar al European Journal of Social Psychology.
In plan teoretic, psihologia sociala europeana a fost multa vreme dominata de cea americana. Nevoia de independen ta i-a condus pe europeni la teme si abordari specifice.
Astfel, Henri tajfel de la Universitatea din Bristol a initiat un vast program de cercetare asupra relatiilor intergrupuri, ajungind sa propuna teoria identitatii sociale, una din cele mai fertile teorii din psihologia sociala contemporana. In 1961 Serge Moscovici a publicat o carte ce s-a bucurat de un imens succes, in care a actualizat conceptul de reprezentare colectiva a lui Durkheim. Un al doilea cimp de cercetare creat de Moscovici, specific psihologiei europene, este influenta minoritara, cimp rezultat dintr-o curajoasa reinterpretare a cercetarilor asupra conformismului efectuate de americani.
Astazi se poate vorbi din ce in ce mai putin de diferente semnificative intre psihologia sociala american a si psihologia sociala europeana. Facilitarea comunicarii a determinat schimburi stiintifice intense. Prezenta profesorilor si studentilor americani in universitatile de pe batrinul continent si faptul ca europenii publica tot mai frecvent in marile jurnale americane sunt probe elocvente pentru disparitia dihotomiei istorice ce a marcat istoria disciplinei. De altminteri, trebuie mentionat ca unele universitati europene, cu deosebire cele olandeze, n-au tinut niciodata seama de tendintele psihologiei sociale europene de a se mentine diferita si independenta si dimpotriva, olandezii, care au cea mai bun a reprezentare in EAESP, au lucrat pe temele agreate de americani, izbutind sa apara constant in marile reviste.

6. Marile reviste de psihologie sociala
O stiinta nu exista atit prin cartile si manualele universitare pe care le publica cei dedicati scrisului, cit mai cu seama prin publicatiile periodice. In psihologia sociala, ciclul complet al unui demers de cercetare implica faurirea ipotezelor, stringerea datelor, analiza lor, redactarea si publicarea raportului de cercetare intr-o revista de specialitate.
De aceea, marile reviste au o contributie decisiva la evolutia teoretic a si metodologic a a disciplinei.
In perioada clasica, un rol insemnat au jucat Journal of Abnormal and Social
Psychology, aparut inca de la inceputul secolului si Journal of Personality, publicat de
Duke University de la sfirsitul secolului trecut.
Dup a 1960, numarul mare de cercetatori precum si fondurile marite disponibile pentru cercetare au impus o diversificare a publicatiilor. In 1965, Journal of Abnormal and Social Psychology se divide: se nasc acum doua reviste, una inchinata psihologiei patologice, cealalta psihologiei sociale. Aceasta din urma, intitulata Journal of
Personality and Social Psychology (JPSP) reprezinta astazi cea mai prestigioasa publicatie periodica de psihologie sociala. In prezent, JPSP are aparitii lunare. Tot din
1965 apare Journal of Experimental Social Psychology. Alte reviste importante sunt
Journal of Applied Social Psychology (anul primei apari tii, 1971), Personality and Social
Psychology Bulletin (1975) si Social Cognition (1982). In Europa, se bucura de multa apreciere European Journal of Social Psychology, pe care l-am mentionat deja, prcum si
British Journal of Social Psychology, desprins in 1980 din mai vechiul British Journal of
Clinical and Social Psychology.