l7x18xz
CAPITOLUL I COMUNICAREA NON-VERBALA

Problemele ce se ivesc pe terenul comunicarii prezinta complicatii ce tin de intalnirea mai multor discipline pe acelasi teren , si astfel,examinarea conceptului din perspective variate.Nu ne propunem aici o investigare a teoriilor comunicarii.Surprinderea principalelor tipuri de comunicare non-verbala are rolul de a fixa limbajul gestual in sfera mai larga a domeniului vizat.

I.1 Generalitati
In cadrul speciei umane,comunicarea a existat initial ca un comportament indispensabil indeplinirii functiilor vitale:hrana,reproducere,securitate.Procesul s-a dezvoltat prin aparitia dimensiunii sociale cu raporturi diversificate.Saltul pe o treapta superioara s-a bazat pe rationalitate,control si creativitate.
Numind comunicarea esenta a legaturilor interumane,avem in vedere ca aceasta este singura modalitate a fiintei de a exista.Lucram cu date, informatii, transmitem si receptam de la distanta, programam masini sofisticate,facem cunoscut lumii intregi progresul si bunastarea.Suntem stapanii deplini ai semnificatului.
Sensul”cuminecare” este mai apropiat de menirea launtrica a procesului.”Cuminecarea nu se petrece decat daca exista un rest, si cu atat mai bine cu cat zona de rest e mai mare.Viata si societatea nu ar fi nimic fara intelegere si sensuri,dar ar fi totodata prea putin fara subintelegere,subintelesuri”¹.Arta,oricat ar fi de abstracta,intelege sa fie cumi-necare.Limbajul de azi al literaturii postmoderne se incadreaza aceleiasi sfere.”Caci lumea omului nu e una dezbinata de hotarele aparent rigide ale indivizilor, ci una ce cumineca prin hotarele miscatoare ale insilor.”²
Definitiile stiintifice pun in evidenta transferul de date ce se supune unei
________________
¹ Constantin Noica, Cuvant impreuna despre rostirea romaneasca , ed. Humanitas, Bucuresti, 1996, p.228
² idem scheme analogice: emitator-canal(cod,zgomot)-receptor,completata recent cu notiunea de feed-back.Din punct de vedere al modalitatilor de expresie pe care le implica,comunicarea se imparte in verbala si non-verbala.A doua categorie are o sfera determinata mai mult de cultura decat de societate si este adesea extrem de localizata.Rolul sau a fost mult timp minimalizat de studiile consacrate limbajului,vazut ca o inventie cheie in evolutia capacitatii comunicative a omului.Diferentele sunt semnificative.Limbajul silentios este guvernat de factori biologici,ceea ce face dificila posibilitatea unui control strict;este continuu(“si tacerea este un raspuns”) fata de segmentul verbalizat care are marcate inceputul si finalizarea;este invatat prin imitatie mai repede decat formele sonore articulate;are un impact emotional accentuat.Nu putem trasa totusi o linie de demarcatie intrucat cele doua componente interactioneaza,sunt dependente.
Intr-o comunicare orala, 55% din informatie este perceputa prin intermediul miscarilor corpului. Procentajul a fost stabilit pe la mijlocul anilor ’70 de A.Mehrabian si M.Weiner si expus in Decoding of Inconsistent Communication .
Echivalenta comunicare non-verbala / limbajul corpului este eronata deoarece orice pretentie referitoare la limbaj trebuie sa presupuna o gramatica si o sintaxa cognoscibila. Acest tip de comunicare scapa insa preciziei si regulilor restrictive. Ea deriva din urmatorul set de surse majore: contactul vizual, gura (in special zambetul si grimasele), postura, gesturile, orientarea corpului, mirosul (incluzand parfumurile), distanta corporala (aproape, departe de interlocutor), vestimentatia.

I.2 Tipuri de comunicare
I.2.1 Comunicarea vizuala
Rolul lui “a privi” sau “a nu privi” partenerul de discutie este decisiv, simpla interceptare a privirii fiind tradusa ca dorinta, intentie de a comunica. Cu totii folosim fraze ca “l-a strapuns cu privirea”, “are o privire alunecoasa”, “are ochi mari de copil”. Utilizand asemenea expresii ne referim la marimea pupilelor unei persoane sau la modul ei de a privi.
In stare de excitare pupilele se pot dilata la pana de patru ori fata de marimea normala. Dimpotriva, o stare negativa provoaca contractarea lor, cunoscuta popular sub denumirea “ochi de sarpe”. In secolul al XV-lea femeile din Italia utilizau picaturi (bella-donna) care le dilatau pupilele facandu-le mai atractive. Ochii foarte proeminenti sugereaza o actiune exterioara violenta. Semiinchiderea pleoapelor creeaza iluzia infundarii globului ocular dand figurii un aspect introvertit (privire romantica). Ochii rasei galbene, redusi la fante, tradeaza mai putin reactiile involuntare. De aceea, ascunderea prin masca devine inutila iar rolul sau este preluat de evantai care voaleaza o grimasa sau un zambet.
Pentru a construi relatii bune cu partenerul de discutie, privirea trebuie sa mentina conctactul cu acesta circa 60-70% din timp. Pentru cultura europeana s-a stabilit ca media privirii nu depaseste trei secunde daca persoana se uita in ochii intelocutorului dar acesta o ignora. Daca schimbul este reciproc media privirii este de o secunda. Frecventa mare a privirilor directe la cei din sudul Europei poate fi derajanta pentru altii. Este cazul tarilor asiatice unde japonezii privesc mai mult la gatul omului decat la fata acestuia.De obicei ni se recomanda ca, atunci cand purtam o discutie de afaceri sa ne imaginam un triunghi pe fruntea celeilalte persoane. Prin mentinerea privirii in aceasta zona cream o atmosfera de echilibru.
Ca indice de superioritate, gestul blocarii ochilor este insotit de inclinarea capului pe spate pentru a putea cuprinde intreaga infatisare sau, dupa cum se spune, pentru a “masura din cap pana in picioare”. Uneori inchidem ochii pentru a nu fi martorii unei scene violente sau dezagreabile.Tot cu referire la blocarea privirii dar de data aceasta mai mult pe plan psihic, face recurs Psalmul 115 din Biblie: “Ochi au, dar nu vor sa vada; urechi au, dar nu vor sa auda!”Pasajul se refera la actul venerarii idolilor altor popoare ,grav sanctionat de morala crestina .Spiritul credinciosului nu trebuie sa cada in pacatul idolatriei. Astazi expresia este utilizata la adresa celor care din ignoranta nu vor sa descopere adevarul sau cauza ce le-a intunecat judecata.
Mark Knapp surprinde patru functii majore ale acestui tip de comunicare: a)primirea feedback -;ului - In timpul discutiei sau dupa sustinerea unei demonstratii ne putem privi partenerul pentru a urmari reactiile acestuia, pentru a verifica intelegerea celor expuse; expresia ar echivala verbal cu interogatiile: “tu ce crezi?”, “esti de acord sau nu ?”, “ai prins ideea?”
________________
³Victor Duta,Dictionar de aforisme,expresii,maxime,proverbe,zicatori,Bucuresti,1997,p.255 b) dreptul la replica(echivalent cu “a da cuvantul din ochi” )-; Sa ne imaginam ca dorind sa testeze gradul de insusire a cunostintelor instructorul adreseaza o intrebare. Fara a spune nimic ochii sai se opresc asupra unui participant.Este clar ca elevul in cauza este rugat sa raspunda. c)stabilirea tipului de relatie intre doua persoane d)gestionarea spatiului -; Privirea reciproca dintre doua persoane micsoreaza psihic spatiul dintre ele, acesta transformandu-se din teritoriu social in spatiu personal sau intim.
In credinta populara ochii sunt oglinda sufletului.Dar cu ajutorul lor nu percepem doar dimensiunea launtrica a omului ci si frumusetea lumii in culori.Culoarea exercita asupra noastra un dublu imbold:psihologic si fiziologic.Este de ajuns sa privim un panou in care domina rosu,portocaliu sau galben ca sa incercam o senzatie de incalzire,de atmosfera relaxanta.Senzatia luminoasa persista un timp pe retina.De aceea picurii ploii de toamna ne par alungiti iar fulgii de nea intruchipeaza fire albe ce cad pe pamant.

I.2.2Comunicarea olfactiva
Fiecare specie are o fizionomie osmica particulara.Prin mirosul pe care il emana-pur mesaj chimic-vietuitoarele,ca si omul,isi semnaleaza prezenta.De exemplu,mata-mata,testoasa uriasa din Amazonia,foloseste mirosul respingator de putred pentru a-si atrage victimele.Pentru noi,mesajele olfactive ofera protectie contra substantelor agresive, sustin apetitul, ne leaga in reflexe conditionate respiratia.Informatiile colectate de acest analizator au rolul de a umple golul de imagine al unei persoane, ajutand la formarea unei reprezentari globale.
Simtul mirosului functioneaza din primele zile ale vietii.Cu ajutorul lui copilul isi poate recunoaste mama. Un individ antrenat poate disocia la pana 10 000 de mirosuri diferite.Civilizatia moderna utilizeaza mirosurile si apeleaza constant la ele :sapun parfumat, apa de toaleta, creme si parfumuri;aer conditionat, lacuri si vopsele;alimente cu miros irezistibil. Parfumul se asociaza ideii de placut, imbietor, savuros.Mosc si camfor isi daruiau puternicii Orientului;tamaie si zmirna au constituit daruri de cult religios.
Recunoastem prin miros daca printr-o incapere a trecut o anumita persoana.Stim ca lucrurile ne pastreaza mirosul propriilor noastre maini.Uneori impactul poate fi asa de puternic incat mintea,zdruncinata de amintire,se incapataneaza sa parcurga drumul invers spre identificare.Situatia este redata in mod admirabil de romancierul Marcel Proust :”in clipa in care inghititura a...iimi atinse cerul gurii,am tresarit, atent la lucrul extraordinar ce se petrecea in mine.Las ceasca din mana si ma indrept spre mintea mea, care trebuie sa gaseasca adevarul.a...iDar cand dintr-un trecut indepartat nu mai dainuieste nimic,singure,mirosul si savoarea,raman inca multa vreme ca niste suflete,sa-si aduca aminte, sa astepte,sa nadajduiasca ,pe ruina a tot ce ramane.”4
Capacitatea parfumului de a putea fi sesizat fara sa fii vazut vorbeste despre transcendenta.Atenienii lasau sa zboare in timpul mesei porumbei ale caror aripi erau unse cu esente placut mirositoare caci acestea erau considerate purificatoare.
Repertoriul de semnificatii ce pot fi transmise prin intermediul acestui canal raman insa destul de reduse.Se stie ca emisia feromonilor de spaima este promt receptionata de animale.Tot mesajele olfactive joaca un rol major in atractia sexuala si,probabil,in simpatia sau respingerea pe care o resimtim de la primul impact fata de o persoana sau alta.

I.2.3 Comunicarea artistica
Artele frumoase fac apel la bogatia si gingasia sufletului. Scriitorul si romanul, pictorul si tabloul,compozitorul si cvartetul, dansatorul si scena sunt purtatori fideli ai drumului spre catharsis. Eul liric rasuna din abisul existentei fie ca e purtat de freamatul neobosit al lui Dionysos,fie ca se integreaza privirii solare a lui Apollo.
Comunicarea muzicala este intraductibila in limbaj articulat dar are echivalente grafice intr-un sistem propriu de notatie. Caracterul sau sublim este bine surprins de E. Cioran:”de n-am fi avut suflet,ni l-ar fi creat muzica.”Ceea ce atrage la contactul cu opera este factura ei spirituala, nu neaparat rigoarea ideilor sau logica lor. Se cauta inefabilul dar mai ales emotia pura, nedisimulata.
Interesul estetic este suscitat de latura sensibila a mesajului,de coloratura senzorial-afectiva a informatiei. Ideea ca se poate caracteriza si aprecia adecvat o opera pe baza unei singure ascultari este o eroare cumplita. Enuntul artistic este prin excelenta
________________
4 Marcel Proust,In cautarea timpului pierdut,Editura pentru literatura,Bucuresti,1968, vol.I ,p.60 plurisemantic.Sensul este relativ ambiguu,clarobscur. Traind muzica,surmontam imanentul intr-o aspiratie spre transcendent. Acesta este de fapt mesajul cantarilor liturgice, bisericesti.
Compozitorul gandeste in motive(o formatie de 3-4 sunete)sau teme(unitate mai vasta,construita din cateva motive). Imprejurarile care freamata sensibilitatea sa influenteaza uneori atat de adanc procesul creator incat determina in mod intim alegerea mijloacelor de expresie. Indragostit de o doamna de curte,Paganini uimeste auditoriul prin simplitatea melodiei sale:”Nu lasasem decat coarda SOL si MI;aceasta trebuia sa exprime sentimentele unei fete,prin intermediul celeilalte trebuia sa se faca auzit limbajul pasional al iubituluia...i.Venea apoi impacarea celor doi care executau un pas de deux,incheiat printr-o coda indracita.’’5
Sunetele folositoare le strangem si le eliberam pe unde radio sau,ca sa ne farmece oricand,le pastram pe banda magnetica.Ele pot comunica pericolul(sunetul cornului),bucuria(ganguritul unui copil)sau pot atrage atentia asupra unor evenimente.Sunetul monoton al clopotului anunta pentru cultura crestina moartea unui om.Lipsa mijloacelor de comunicare performante a determinat multa vreme schimbul de mesaje pe cale vizuala sau auditiva.In 1796 vestea incoronarii tarului Pavel I a fost purtata de la Moscova la Petersburg prin focuri de arma, trase fiecare in clipa cand se auzea precedentul.Astfel s-au parcurs 650 de kilometri in trei ore.
Culoarea,materialul,ritmul sau compozitia sunt doar cateva elemente de care comunicarea plastica se foloseste.Fata de acestea, proiectia cinematografica este o forma sincretica de comunicare care incearca sa armonizeze textul cu imaginea si sunetul.Ca si teatrul,ea si-a elaborat o expresivitate specifica.O chemare la rampa ar dezvalui in lumina reflectoarelor alaturi de Charlie Chaplin suita de actori celebrii ai filmului mut.Acestia sunt pionierii ce au folosit cu indemanare comunicarea non-verbala,pe atunci singura metoda disponibila a ecranului.

I.2.4 Prezenta personala
Imaginea unei persoane constituie o compozitie proprie, in care trasaturile ofe ________________
5 George Balan,Arta de a intelege muzica,Editura muzicala a Uniunii compozitorilor,Bucuresti,1991,p.32

rite de natura sunt prelucrate de coafura,machiaj si costumatie potrivit ideii despre sine,culturii si educatiei. O investigatie completa ar presupune citirea drumului compozitional si examinarea fiecarui mijloc de expresie:desen, umbra, culoare, material.
In cadrul structurilor sociale s-a simtit nevoia gruparii membrilor in categorii distincte. Sexul,varsta,rangul si meseria au fost indicate prin semne exterioare. Nu e nevoie decat de o scurta incursiune in istorie pentru a trece in revista principalele forme de marcare a prezentei personale. Intre simbolurile geometrice tatuate pe fruntea vraciului si halatul alb al doctorului deosebirea e de standard cultural si tehnic,dar nu de principii,caci ambele stabilesc jaloanele unei semnalizari corecte si eficace.
Uniforma militara inspira respectul ordinii,al fortei stapanite prin forme severe.Uniforma civila barbateasca prin excelenta este costumul,obligatoriu pentru functiile publice. Singura pata de culoare e cravata care formeaza un triunghi cu varful in jos,deplasand atentia spre figura. In lupta pentru drepturi egale femeia a abordat la inceput doar experimental tinuta masculina (ca Marlen Dietrich in frac si joben in anii ’20) ,prelucrandu-si infatisarea intre 1925-1927 pana la tipul garçon (ilustrat in acei ani de Greta Garbo).
Prin forma ,culoare,textura parul face parte din semnalmentele oficiale alaturi de inaltime sau culoarea ochilor. Asocierea cu forta vitala este redata semnificativ de legenda biblica a lui Samson.Renuntarea la personalitatea lumeasca ceruta la intrarea in anumite ordine calugaresti obliga raderea capului(budisti) sau doar a crestetului(catolici). Si coafura este o marca de statut. De-a lungul timpului ea a suferit mutatii importante. In costumul gotic din secolul al XV-lea parul doamnei era strans in cornetul cu val pentru a dezgoli gatul. Cel al regelui era tuns la nivelul urechilor din acelasi motiv. In secolul al XX-lea,revolta fata de modul de viata al parintilor i-a facut pe tineri sa-si schimbe frizura.Tocmai pentru a se deosebi de ei “beat-nicii” umblau cu parul lung, ciufulit. In 1965 miscarea hippie ia cu asalt adolescentii. Parul lung impodobit cu flori(flower power)a devenit proclamatia si simbolul generatiei idealiste care isi cauta fericirea altfel. Pentru barbatii secolului al XVII-lea tinuta de gala era completata de peruca. Catre sfarsitul acestui secol ele au devenit monumentale,”leonine”,mult inaltate deasupra fruntii si acoperind umerii .Ultimele vestigii ale acestui tip de podoaba se regaseste astazi la tinuta judecatorilor britanici.
Barba si mustata,masca si ochelarii fac parte din arsenalul comunicarii non-verbale.Simbol al fortei si asociata cu varsta inaintata a intelepciunii,barba a reprezentat deseori rangul social si politic. Ea a corespuns tendintelor de spiritualizare a imaginii credinciosilor din diferite religii: de la crestinismul primelor secole la mahomedanism.
Daca masca a ajuns o raritate, ochelarii sunt dimpotriva obiect de uz curent. In Renastere invatatii-ca Sfantul Ieronim,reprezentat in picturi traducand Biblia in limba latina-tineau in mana ochelarii,atribut al carturarului. In secolele urmatoare,acestia au fost purtati in diverse moduri:doar stransi pe nas(pince-nez), fixati pe o tija lunga (catre sfarsitul secolului al XVII-lea-1900),cu maner mai scurt(lornion),monoclu(caracterizand ofiterii si diplomatii din prima jumatate a secolului XX)sau cu brate,ca azi.
Palaria a fost mereu o proclamatie politica. Tricornul nobiliar sau bicornul lui Napoleon contrastau intentionat cu palaria rotunda a burghezilor britanici si americani. Deosebirea de rang si functie era dublata de o distinctie de gen. Jobenul sau melonul , apanajul barbatilor, erau permise femeilor doar ca exceptie, la costumul de calarie.
La crearea libertatii de miscare contribuie si incaltamintea. In vechime comunicarea sociala pornea de la utilizare. Stapanii erau dusi cu lectica sau trasura si nu-si uzau incaltamintea ca oamenii de rand. Istoria vestimentatiei cunoaste si exagerari:in secolul al XV-lea, in moda de la curtea burgunda, varful incaltarilor atingea 20-30centimetri si trebuia legat de glezna pentru a permite mersul. Epoca nostra nu ar mai accepta cu siguranta o astfel de extravaganta.
Geanta plina cu obiecte marunte functioneaza ca indice de statut:taranii au cos sau traista, functionarii-servieta,diplomat; gospodinele au punga sau plasa, elevii ghiozdanul. Alte exemple de aceeasi factura nu ar face decat sa accentueze importanta acestui tip de comunicare, confirmand intelepciunea antica: vestis verum reddit!

I.2.5Proxemica

Disciplina are ca obiect de studiu relatiile spatiale, jocul teritoriilor, efectele simbolice ale organizarii spatiului sau distantelor fizice. De acest domeniu este legat numele lui Edward Hall. In cercetarile pe care le intreprinde , expuse in celebra lucrare The Hidden Dimension, el pleaca de la ideea ca omul ,asemanator animalelor, are un teritoriu pe care il adapteaza nevoilor sale creand un spatiu individual. Teritoriul este un bun pe care oamenii il valorifica. Ei doresc sa le fie recunoscut dreptul la proprietate si utilizare. De aceea orice incalcare (violarea domiciliului, contaminarea, invazia) face obiectul sanctionarilor legale. Constitutia Romaniei prevede in Articolul 3 umatoarele reglementari:” (1) Teritoriul Romaniei este inalienabil.(2) Frontierele tarii sunt consfintite prin lege organica, cu respectarea principiilor si a celorlalte norme general admise ale dreptului international.a...i(4) Pe teritoriul statului roman nu pot fi stramutate sau colonizate populatii straine.”6
De multe ori geografia locului orienteaza comunicarea. Pozitia”de colt” este folosita ingeneral de oamenii angajati in conversatii prietenesti, spontane. Coltul biroului constituie o bariera partiala in caz ca una din parti s-ar simti amenintata. Pozitia de cooperare apare de obicei atunci cand doi oameni au aceeasi orientare, gandesc sau lucreaza la aceleasi teme. De fiecare data cand interlocutorii stau fata in fata (pozitie defensiva) ei tind sa-si imparta psihic teritoriul. Se stie ca regele Arthur utiliza masa rotunda tocmai ca o incercare de a acorda fiecarui cavaler aceeasi autoritate si rang social. Cercetatorii au scos in evidenta faptul ca orice spatiu personal se organizeaza cu o parte interioara si una exterioara; el poseda atat zone private cat si zone publice.
In lumea nord-occidentala comunicarea se face in functie de patru distante: a)distanta intima-de la suprafata epidermei la circa 45 de centimetri; este distanta care privilegiaza comunicarea olfactiva si tactila (actul sexual, miros si parfum, voce soptita,lupta corp la corp etc.) b)distanta personala-cuprinde aria 45-125 de centimetri; indica familiaritatea,reprezinta limita contactului fizic cu celalalt; c)distanta sociala-se intinde de la 1,25 la 3,60 de centimetri; este un spatiu in care individul devine permisiv, este obligat sa tolereze si alte persoane; foloseste marcatori pentru a indica celorlalti granitele (birou,masa,ghiseu); d)distatta publica-depaseste 7,50 de centimetri; este zona in care dispare siguranta si protectia sociala; locutorul joaca un rol social(discursul este formalizat, gesturile stereotipizate), privirea nu mai fixeaza, comunicarea interpersonala este saraca;
________________
6Constitutia Romaniei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003

I.2.6 Limbajul timpului (chronomics)
Inlantuirea complexa a miscarii astrelor a dat nastere in toate civilizatiile agropastorale unor sisteme de referinta astronomica ce tind la indienii maya sau la chinezi, la egipteni sau la romani, sa ordoneze geometric trecerea anilor intr-o retea fixata de pozitia spatiala a catorva corpuri ceresti .Notiunea de timp pe care o folosim frecvent este una abstracta, creatie a stiintei, initiata de fizica moderna de factura newtoniana. Societatile arhaice nu aveau notiunea timpului ce se scurge liniar (anistorie), iar pentru Antichitate si Evul Mediu se vorbeste de societati de tip fluctuant,in care era important atat prezentul cat si trecutul sau viitorul.
Timpul formal se refera la maniera in care o cultura defineste acest concept. El este impar-tit in secunde, minute, ore, saptamani, luni,a ni. ” Informal time ”7are ca principal continutcategoria expresiilor/adverbelor temporale (intotdeauna,imediat,de indata ce). Aici diferentele culturale creeaza cele mai mari probleme. Modul in care o societate percepe timpul permite incadrarea ei in categoria structurilor monocronice sau policronice. Primele sunt ansambluri in care se aloca un anumit timp pentru o activitate,urmand ca efortul comunitar sa se centreze pe acea activitate. Acestea functioneaza dupa principiul “fiecare lucru la timpul lui”; altele adopta insa o repartitie ce face posibila performarea mai multor actiuni in acelasi timp. Cel mai citat exemplu este cel al societatii americane unde “time is money” sfideaza intelepciunea populara romaneasca: ”lucrul bun nu se face iute.”8
Timpul psihologic este dependent de importanta pe care o acordam prezentului, trecutului si viitorului .O orientare spre trecut ne transforma in persoane reticente, conservatoare. Evenimentele au o descriere circulara, istoria se reia , intelepciunea straveche se poate aplica cu succes cotidianului. Focalizarea pe prezent degaja energii latente. Forma extrema a fost intruchipata de hedonism. S-a remarcat ca indivizii cu o orientare spre viitor sunt mult mai optimisti. Simt ca detin controlul asupra propriilor vieti si sunt capabili de sacrificii.
_________________________
7Joseph De Vito,Human Communication,Harper&Row Publishers,1988,p.150
8George Munteanu,Proverbe romanesti,Minerva,1984,p.180

Statusul unei persoane poate influenta modul nostru de raportare la timp .De cate ori nu ne-am grabit sa ajungem “la fix” sau chiar mai devreme in situatia sustinerii unui examen sau interviu? Pe masura ce acest status descreste,intarzierea nu mai este drastic sanctionata(de exemplu intarzierea la o intalnire cu prietenii). Promptitudinea sau indiferenta cu care raspundem la scrisori, apeluri telefonice constituie mesaje non-verbale ce contureaza profilul personalitatii noastre.Adeseori in desfasurarea anumitor activitati ne vedem obligati sa tinem seama de diviziunile temporale. Este nepoliticos sa faci vizite dimineata sau sa dai telefoane dupa miezul noptii.
Percepem timpul ca pe o resursa limitata, si de aceea ,modul in care alegem sa il folosim comunica atitudinea nostra fata de cel ce solicita o parte din aceasta resursa. Studiile sociologice au aratat ca o relatie de comunicare pozitiva se dezvolta proportional cu frecventa interactiunii (timpul petrecut impreuna).

CAPITOLUL II LIMBAJUL GESTUAL AL CORPULUI
Intelepciunea antica nu poate fi tagaduita. ”Vorba este umbra faptei” sustine Democrit. Nu glasul ci trupul “rosteste “cu adevarat .Structura acestui capitol propune o viziune de tip integrator. Se pleaca de la general (cateva aspecte legate de limbajul gesturilor) spre particular (cu o insistenta pe miscarile descrise de maini). Ultimul subpunct combina doua domenii:comunicarea non-verbala si publicitatea,incercand sa surprinda cateva elemente de legatura.

II.1 O perspectiva de ansamblu
Limbajul gesturilor se constituie ca un ansamblu de semne vizuale. “In sens larg, se intelege prin gest orice miscare corporala, involuntara sau voluntara, purtatoare a unei semnificatii de natura comunicativa sau afectiva.”9 In cadrul acestui limbaj se disting gesturile propriu-zise (miscari ale extremitatilor corpului -; cap, degete, brate) si mimica (miscari ale muschilor fetei).
Aducand un spor de expresivitate, gestul isi gaseste implinirea in comunicarea
________________
9Lucia Wald,Sisteme de comunicare umana,ed.Stiintifica,Bucuresti,1973,p.123 artistica. Un sistem organizat de gesturi si mimica, capabil de a se substitui vorbirii sonore, cu precadere in performarea dramatica, il reprezinta pantomima.
Implicarea analizatorului tactil in producerea gesturilor constituie obiect de studiu pentru haptica. Acest tip de limbaj non-verbal se manifesta prin frecventa atingerii, prin modul de a da mana, prin imbratisare, batutul pe umar sau luarea de brat. Localizarea atingerii este determinata cultural. In Thailanda zona capului este sacra.La japonezi, inclinarea capului inlocuieste strangerea mainii ca salut, in timp ce la eschimosi acelasi salut se exprima prin o usoara lovitura pe umar.
Etimologic,gestus, -us desemneaza fara distinctie precisa o miscare a corpului in sens larg sau schimbarea pozitiei unui membru in sens restrans. Opusa lui gestus, gesticulatio contine o conotatie negativa. Pentru cultura medievala gesticularile sunt miscari exagerate percepute ca dezmaturi, vanitati sau pacate. Codificarea acestora ca si reflectiile legate de manifestarea lor constituie preocuparea principala a oamenilor bisericii. Ei hotarasc ca reprezentantii clerului sa se deosebeasca la acest nivel de credinciosii laici. Doua notiuni sunt subliniate inmod deosebit: legatura dintre suflet si trup si dimensiunea vizuala, plastica sau teatrala a gestului Dihotomia gestus -; gesticulatio ilustreaza „antagonismul dintre ordine si dezordine pe scena medievala a gesturilor”10.
Fiind inainte de toate o notiune morala, ea acopera partial ansamblul miscarilor a caror functie recunoscuta este de „a face semn”. Intervine astfel o categorie foarte complexa, aceea de signum ,care include toate expresiile fizice purtatoare de sens dintr-o comunicare. A lua coroana de pe capul regelui sau a duce sabia imparatului se constituie ca un signum ce marcheaza un rang social,o demnitate sau atributie. Un sinonim partial pentru gestus este motus, -us. Sintagma motus corporis definea miscarea trupului, dar mai putea desemna si o rotatie astrologica a corpurilor ceresti. Pentru ambele acceptiuni, gestus si motus au ca unic echivalent in greceste cuvantul kinesis.
Comunicarea gestuala poseda un grad mai mare de universalitate decat codul sonor - fapt cunoscut inca din Antichitate. Pentru Quintilian, gesturile capata statutul unei limbi internationale: „omnium hominum communis sermo”12. Trasatura deriva din caracterul
_____________________
10Jean Claude Schmitt, Ratiunea gesturilor in Occidentul medieval, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1998, p. 55
in mare parte natural sau motivant al acestora, comparabile sub acest aspect cu interjectiile, onomatopeele sau pictogramele.
Artele liberale reliefeaza interdependenta dintre gest si limbaj, in special in retorica (in ca ¬ drul trivium-ului disciplinelor literare) si muzica (alaturi de quadrivium-ul stiintific). Pentru greco-romani, retorica contribuia la formarea omului public, la educarea sa morala. Inventio, dispositio, elocutio, memoria si pronunciatio (sau actio) sunt cele cinci parti constitutive ale acesteia. Denumirea de actio pune accentul pe caracterul gestual al performantei in timp ce pronunciatio ii subliniaza doar aspectul vocal. La Cicero, miscarile sufletului (animus) se exprima armonios si firesc in miscarile trupului. Individul nu trebuie sa doreasca imitarea naturii pentru ca aceasta stare il situeaza pe acelasi plan cu histrio. Daca histrionii fac apel la mimesis, oratorii sunt interpretii adevarului, devenind „actores veritas” 1.
Putem studia gestul ca un subansamblu al sistemului mai cuprinzator de comunicare pe care il numim cultura. Cercetarea modului de percepere atat a gestului cat si a suportului sau fizic (corpul), ofera date relevante despre evolutie. In societatile traditionale cu o componenta holista corpul se contopea cu cosmosul. Degradarea relatiei se va produce secvential ajungandu-se la un proces de receptare a corpului doar ca element izolabil al omului caruia fiinta ii imprumuta chipul sau. Situatia se regaseste in structurile sociale de tip individualist unde actantii sunt despartiti unii de altii,relativ autonomi in initiativele lor. Incepand cu Renasterea artistii isi imprima operele cu sigiliul lor personal, intr-o tendinta de iesire din anonimat si rupere de colectivitate.
Modernitatea reuseste sa faca din corp un bun mai degraba decat o sursa identitara. Acesta marcheaza astazi frontiera dintre un individ si celalalt,inchiderea subiectului in el insusi , intreruperea solidaritatii cu natura. Ochii vor fi organele beneficiare ale influentei crescande a culturii savante. Ei pun in umbra gura,loc al apetitului nestavilit sau al strigatelor asurzitoare din piata publica. Complexitatea comunicarii gestuale nu poate infirma individualitatea limbajului sonor. Prin raportare la acesta, mobilitatea corpului se prezinta ca un mijloc auxiliar de subliniere, de scoatere in relief a ideilor, de nuantare si fixare a lor.
Gradul de folosire a gesturilor variaza. Studiile au aratat ca ele sunt mai frecvente la copii decat la adulti, la populatiile tribale decat la cele civilizate, la meridionali in comparatie cu nordicii. Intensitatea si frecventa ridicata a schimbului non-verbal la nivelul societatilor tribale au fost explicate prin invocarea stadiului concret si plastic al gandirii ce se suprapune peste o afectivitate accentuata.
Uneori, din motive sociale(tabu, magie, legamantul tacerii) sau patologice (imposibilitate fiziologica la surdo-muti) comunicarea non-verbala devine unicul mod de supravietuire. La bastinasii australieni sunt frecvente cazurile de tabu lingvistic la care sunt supuse femeile in perioada de doliu. Ele nu au voie sa vorbeasca uneori timp de un an si trebuie sa comunice cu membrii tribului doar prin gesturi .
De-a lungul timpului au existat insa si interdictii religioase ce au impiedicat schimbul sonor intre comunitati. Limbajul gestual al calugarilor din Cluny, Cateaux si La Trappe a constituit obiect de studiu pentru diferiti cercetatori. La calugarii cistercieni vorbirea era redusa la strictul necesar. Cuvantul era folosit atat in perioada initierii (in relatiile cu cei din afara vietii monahale )cat si pentru concepte religioase greu de transpus gestual. Codurile se aseamana cu dictionarele in care gesturile sunt aranjate potrivit ordinii alfabetice. Iata cateva exemple: infigerea aratatorului in obraz reprezenta „ziua”; indreptarea repetata a aratatorului spre pamant -; „aici”; trasarea in aer cu mana intinsa a unei cruci -; „binecuvantare”.
Gesturile folosite in colectivitatile statale au caracter conventional. De aceea o pozitie singulara poate avea semnificatii diferite si chiar opuse in vastul spatiu cultural. La unele popoare (greci, turci, bulgari) inclinarea capului inseamna nu, iar scuturarea lui da, deci invers decat se obisnuieste la noi. Daca pentru spatiul occidental scoaterea limbii semnifica batjocura, in Tibet este un semn de respect.

Nesocotirea gestualitatii impuse de practica sociala au creat faima Quakerilor,o secta puritana ai carei adepti locuiau in Anglia ,Olanda si Pennsylvania.Ei au incercat chiar inlocuirea formulelor protocolare (ca de exemplu „dumneavoastra”) insistand pe o adresare mai familiara de genul „tu”,”tie”.
Crestinismul perioadei transforma trupul intr-o temnita a sufletului. Incepand cu Eva si terminand cu vrajitoarea de la sfarsitul Evului Mediu, trupul femeii este locul de predilectie al Raului. Gestul circumscris trimite cu gandul la doua domenii supuse oprobriului:domeniul teatrului si posedarea de catre diavol. Specialistii in gestica, mimii sau posedatii sunt priviti ca victime si complici ai Satanei. Biserica este cea care preia si filtreaza o serie de gesturi imbogatindu-le simbolistica. Gestul adoratiei in genunchi devine un semn unanim de aderare la comunitatea spirituala. Pozitia ingenuncheata a corpului este expresia pietatii, pocaintei.
Intr-un tratat de penitenta atribuit lui Petrus Cantor si comentat de Le Goff , sunt descrise si comentate sase modalitati de rugaciune: ridicarea mainilor, deschiderea bratelor in forma de cruce, tinerea palmelor lipite in dreptul fetei, prosternarea cu palmele alipite, aplecarea bustului, atingerea solului cu genunchii si coatele.
Literatura de specialitate consemneaza o multitudine de propuneri de clasificare, unele datand inca din Antichitate. Astfel Cicero, in De Oratore, face distinctie intre significatio, (gest ce insoteste exprimarea) si demonstratio( gest expozitiv si reprezentati). Charles Darwin in Exprimarea emotiilor la om si animale intreprinde una din primele cercetari cu caracter stiintific. Se face discriminarea intre semne naturale perceptibile in toate culturile si semne conventionale ce stau sub semnul traditiei. Problema e larg discutata in lucrarea lui Wilhelm Wundt -; Die Sprache. Autorul distinge trei tipuri de gesturi: a)indicatoare (diectice)
In forma lor initiala gesturile indicatoare s-au folosit pentru obiecte prezente. Ulterior s-a recurs la ele si in lipsa obiectelor, prin indicarea la alt obiect prezent a unei insusiri a acestora. b)imitative (descriptive)
Gesturile au caracter complex si par sa se fi dezvoltat din miscari expresive. Luand in vedere modalitatea de executie, se pot distinge gesturi desenatoare si plastice. Primele vizeaza o reprezentare a obiectelor prin miscarea in aer a degetelor, ultimele se refera la o imitare cu mana sau alte parti ale corpului. c)simbolice
Aceste gesturi reusesc sa transmita o idee in mod nemijlocit. Asocierea dintre notiune si gest este bazata pe un grad mai inalt de arbitrar in sensul ca motivarea este predominant metaforica si metonimica. Simbolice sunt gesturile foarte uzuale pentru afirmatie si negatie.
Charles Morris isi extinde cercetarea asupra urmatoarelor categorii: a)gesturi expresive,comune oamenilor si animalelor; b)gesturi mimice,de imitare si copiere a unui obiect sau actiuni:transformarea mainii in pistol,aprinderea brichetei,adoptarea mimicii triste in timpul cortegiului funerar; c)gesturi shematice(variante in care imitatia se prescurteaza)-amintim aici miscarile descrise de indienii din America de Nord care, pentru reprezentarea unui animal puternic ,isi plaseaza bratele cu degetul aratator ridicat la nivelul corpului intr-o incercare de stilizare a coarnelor; d)gesturi simbolice ce indica o calitate abstracta (incrucisarea degetelor aratatoare redau non-verbal incurajarea „sa ai noroc” in timp ce rotirea aceluiasi deget in dreptul tamplei exprima senilitatea,nebunia); e)gesturi tehnice,semnalizari intelese doar de grupuri specializate (in televiziune directorul de studio isi anunta moderatorul ca trebuie sa iasa din emisie prin pendularea bratului intr-o miscare asemanatoare cu cea descrisa de acul orologiului); f)gesturi codate ce se bazeaza pe un sistem formal ( alfabetul surdo-mutilor);
S. Frey face o analiza secventiala a activitatii corporale. Foloseste descrierea integrata in comunicare a comportamentului non-verbal si verbal, realizata pe baza unei notari in secvente temporale a vorbirii si miscarilor. Corpul omenesc este impartit in sapte sectoare:cap, bust, brate, maini, picioare pana la glezne si de la glezne in jos. Pentru fiecare din aceste parti sunt codificate anumite dimensiuni (de exemplu pentru brate sunt mentionate: dimensiunea verticala, de profunzime si tactila) care definesc tipuri de miscari ale corpului (in cazul de fata: bratul ridicat sau coborat, brat in contact cu scaunul sau alte obiecte).
Se poate observa diversitatea si chiar eterogenitatea abordarii gestuale, de la prezentarea si descrierea gesturilor ca facand parte dintr-un limbaj al corpului (Descamps, Guiraud) sau ca acte culturale (Mauss), trecand prin kinezica (Birdwhistell) si ajungand la integrarea lor in complexitatea interactiunilor comunicationale.
Limbajul gestual este prin excelenta analitic. El se constituie ca un sistem cu un inventar bogat de variante si invariante. Se apreciaza ca limbajul gestual nu cunoaste ceva analog partilor de vorbire, deoarece nu exista categorii gramaticale prin care s-ar putea diferentia. Desi se poate realiza o clasificare lexicala a gesturilor (obiecte, insusiri, stari, sensuri spatiale, cantitative) nu se pot identifica mijloacele de marcare gramaticala .Astfel hot, hotie si a fura se redau prin acelasi gest.

II.2 Gesturile mainii
Mana este cea mai utilizata parte a corpului.Quintilian observase ca miscarile descrise de maini sunt la fel de numeroase ca si cuvintele. Este suficient sa consultam orice dictionar explicativ al limbii romane pentru a observa multitudinea de sensuri si constructii pe care lexicologii le inregistreaza:” de mana „ = actionat manual,” pe sub mana” = ascuns,” peste mana” = anevoios, incomod; „cu mana de sare” = fara noroc, „cu mana pe inima „13= cu convingere ferma (inventarierea ocupa sapte pagini in DLR). Cuvantul poate fi utilizat ca sinonim atat pentru brat cat si pentru palma. Termenul se intalneste in scrierile vechi la Coresi( „ Si de mana-l tine si-l radica”),Dosoftei( „Il spandzurara de degetele manelor”) , in pravile si carti de cult: ”I-am prinsu de mana ca sa-i scot pre ei din Eghipet” (Noul Testament)14.
Identificarea cauzelor care explica abundenta limbajului verbal si non-verbal referitoare la acesta parte a corpului necesita recursul la ontogeneza. Actiunile complexe de apucare-rotire ce caracterizeaza manipularea au aparut primele. Ele raman in continuare fondul gestic cel mai curent. In mod firesc actiunea de manipulare este urmata de cea a mainii in motricitate directa unde unealta manuala devine separabila de gestul motoriu. Operatiile digito-palmale de apucare,de contact afectuos sau ostil,de utilizare a mainii ca recipient reclamau o simpla interventie a membrului superior lipsit de precizie. Transformarile anatomo-fiziologice conjugate cu evolutia micro-societatilor (ginta , trib,
________________
13 Dictionarul limbii romane, tomul VI, fascicula a 9-a, Ed. Academiei Republicii Socialiste Romane,
Bucuresti,1967, p. 662
14 idem,p.664 grup, comunitate) au permis dezvoltareaoperatiilor interdigitale (intrebuintate cu precadere in tehnicile ce necesita o finete a executiilor).
Mana invata sa modeleze obiecte si sa transforme materia prima .Ca o paranteza,consideram ca instrumentele pe care iconografia crestina le pune in mod traditional in mainile lui Adam si ale Evei (fuiorul) indeplinesc mai mult functia de exhibare a unui atribut care aminteste de pacatul originar si ilustreaza pocainta primului om.
.Miscarile pe care le descrie variaza dupa mijlocul tehnic de care omul dispune in fiecare epoca. Revolutia industriala aduce cu sine o noua mutatie: masinile manuale anexeaza gestul iar mana in motricitate indirecta aduce doar impulsul sau motoriu .Ultimul stadiu pe care Andre Leroi il cerceteaza se muleaza perfect pe realitatea secolelor XX si XXI(membrul superior declanseaza un proces programat in masinile automate). Dupa parerea sa ‚regresia mainii semnalata astazi ar fi de mica importanta daca ea nu s-ar extinde la nivel individual:”a nu mai gandi cu mainile echivaleaza insa cu pierderea unei parti a gandirii”15.
Arta oratorica subliniaza rolul major al exercitiilor timpurii in desavarsirea tinutei firesti a individului: „mainile sa fie suple si gratioase, atitudinea sa nu fie lipsita de eleganta, mersul sa nu fie stangaci”16. Dubland limbajul sonor ele trebuie sa insoteasca permanent sensul cuvintelor fara a le anticipa. Quintilian pleaca de la gestul ca instanta si cauta sa indosarieze variatiile si opozitiile lor pentru a arata ce diferente de semnificatii decurg de aici. Incercarea sa de a da o tipologie fondata pe opozitiile spatiale sus/jos, dreapta/stanga, inainte/inapoi este departe de a introduce o ordine in extrema varietate a gesturilor. Mai mult decat gesturile mainilor, cele ale degetelor sunt descrise amanuntit: „cand ridicam mana si o indreptam spre umar inclinand putin degetul, el afirma, intorcandu-l apoi spre pamant si oarecum rasturnandu-l, insista. Acelasi deget, cand punem usor pe ultima sa articulatie degetul mare si mijlociul, in timp ce inconvoiem putin pe celelalte doua, e potrivit in discutie.”17
Gesturile membrelor superioare sunt frecvent sustinute de mimica.Expresia faciala poate intensifica sau atenua pana la anulare semnificatia .Astfel un gest de intole ________________
15Andre Leroi Gourhan,Gestul si cuvantul,vol. I,ed.Meridiane,Bucuresti,1983,p.54
16Fabius M. Quintilianus,Arta oratorica,vol.III,ed.Minerva,Bucuresti,1974,p.119

ranta executat in conditiile unei mimice contrare este interpretat ca un gest de acceptare,ingaduinta. Utilizarea gesticulatiei excesive este perceputa negativ in multe tari dar gesturile mainilor au creat faima italienilor de popor pasional.
Tipul de comunicare ce caracterizeaza in general interactiunile de natura ritualica se realizeaza prin intermediul declansarii la nivelul destinatarului a unui proces de evocare. Crestinismul a fost impresionat de valoarea simbolica a mainii si de capacitatile sale expresive. In iconografia crestina mana divinitatii imparte slava cereasca asupra trupurilor incremenite in rugaciune.Actantii se adreseaza ei, isi intind catre ea propriile lor maini in dorinta de a primi iertarea pacatelor. Deseori palma dumnezeiasca este incadrata succesiv de un triunghi echilateral si un cerc. Intoarsa catre privitor si orientata cu degetele in sus (mana protectoare), sugereaza emblematic forta creatoare a lui Dumnezeu,transcendenta.
Semnul crucii este executat cu mana dreapta,iar degetele au urmatoarea dispunere: inelarul si degetul mic sunt indoite spre interiorul palmei, urmand ca degetul mare, aratatorul si degetul mijlociu sa fie unite si stranse intr-o schema ce simbolizeaza Sfanta Treime.
In totalitatea lor Evangheliile propavaduiesc modelul gesturilor lui Hristos (David profetizase venirea fiului lui Dumnezeu numindu-l „mana cea dreapta a Domnului”18).Actiunile sale de binecuvantare si vindecare devin in Evul Mediu tiparul gesturilor rituale ale preotilor, sfintilor sau regilor.
Moise, primul profet -; legislator care a primit Tora (Pentateuhul) si i-a eliberat pe evrei din robia egipteana este frecvent reprezentat in picturile crestine si artele plastice tinand in maini tablele de legi (picturile de la Notre Dame, lucrarile lui Rembrandt, Marc Chagall, Gustave Dore) sau despicand apele Marii Rosii cu toiagul.
Mitologia ofera destule exemple in care mana,ca prelungire a corpului,se incarca cu semnificatii multiple: putere,forta,ginga-sie,candoare.Pentru ca s-a razvratit impotriva lui Zeus,Atlas este condamnat sa sustina pe umeri Pamantul doar prin puterea bratelor.Simbol al iubirii in mitologia greaca,Eros este portetizat ca un copil inaripat,inarmat
________________
17idem,p. 121
18Victor Duta,op.cit.,p.309

cu arc si tolba plina cu sageti.Acestea sunt lansate catre oameni in dorinta de a le insufla iubire.Pentru universul mitologic demonii,eroii,detin de la conceperea lor si de-a lungul evolutiei un chip specific si trasaturi de caracter bine marcate.Asa cum fratele sau Zeus are
Cerul,Poseidon are Marea si tot ce se gaseste in ea.Fiul lui Cronos si al Reiei este prezentat tinand tridentul in mana si purtat de un car tras de animale monstruoase.
Potrivit sistemului de corespondente planetare,astrologia traditionala face din policar degetul lui Venus,din aratator degetul lui Iupiter,din degetul mijlociu pe cel al lui Saturn,din inelar degetul Solar,ultimul fiind atribuit lui Mercur.Spatiul divinatiei populare acorda mainii veleitati malefice,solomonare sau benefice,non-vindicative.
Credintele populare romanesti vorbesc despre ghicitul in bobi ca despre o practica de magie alba. Bobii se impart la inceputul actului divinator in trei gramezi pozitionate diferit: la stanga („in mana straina”), in mijloc („in casa’) si la dreapta („in mana celui care cauta”, „mana ta”)19 In acest caz functioneaza una din opozitiile fundamentale ale gandirii arhaice: opozitia stang/drept -; in care primul element este marcat negativ.Termenul apare si sintagme ce tin de desfasurarea jocurilor cu carti: „a trece mana” (a ceda randul jucatorului urmator) sau „mana moarta”20 (situatia in care, neexistand numarul necesar de persoane, se joaca cu numar redus de carti sau se distribuie carti suplimentare). Situatiile ilustrate implica utilizarea efectiva a mainii ceea ce a putut duce in final la un transfer terminologic bazat pe metonimie.
Ramanem tot in aria culturii folclorice romanesti pentru a prezenta un obicei larg raspandit in comunitatile satesti :Paparuda.Ritualul, performat doar de un grup feminin, are la baza practici de invocare a unei zeite pluviometrice. Dupa ce imbraca un costum vegetal, Paparuda si ceata sa pornesc pe ulitele satului sa viziteze fantanile si gospodariile oamenilor. Ea executa un dans pe o melodie simpla,cantata si ritmata de participanti prin bataia palmelor. In unele zone, fata ,in admiratia alaiului , sare, joaca, bate din palme,pocneste din degete sau se scutura de apa imitand ploaia.Este elocventa aici functia generatoare a mainii. Parasim campul mitologic al credintelor populare pentru a aborda domeniul arid al disciplinei juridice.

________________
19Valeriu Balteanu, Dictionar de divinatie populara romana, Ed. Paideia, Bucuresti, 2001, p.88
20idem
Disciplina dreptului se identifica azi cu limbajul verbal. Dar inca din Antichitate practica judiciara includea si aspecte non-verbale. Un exemplu contemporan de gest de procedura legala se refera la ridicarea mainii drepte pentru depunerea juramantului inainte de inceperea procesului. Pentru societatile medievale gesturile mainilor simbolizeaza incheierea unor tranzactii sau legalitatea unor schimburi. In dreptul mesopotamian timpuriu, muribundul isi putea desemna mostenitorul luand persoana respectiva de mana.Legislatia greaceasca prevede ca martorii sa atinga fie altarul unei biserici fie un obiect cu semnificatie religioasa(se consfintea astfel veridicitatea declaratiei). Practica se extinde in Germania astfel incat regasim in secolul al XIII-lea juramantul cu mana pe relicvele sacre ale sfintilor.
In dreptul roman manus are sensul de putere si derivatii lui desemneaza gesturile juridice cu functie de transmitere, luare sau recunoastere a puterii. Mancipatiunea, modul original de transmitere al proprietatii la romani presupunea tinerea cu mana de catre dobanditor a lucrului transmis. Atingerea obiectului era insotita de pronuntarea unei formule solemne: „hune ego hominem ex iure quiritium meum ese aio isque mihi emptus esto pretio…hoc aere aeneaque libra”21. Schimbul nu putea fi indeplinit in cazul lucrurilor imobile ce nu constituiau obiecte de proprietate privata (casa, pamant). Pentru a-si recunoaste public copilul, tatal in calitate de pater familias il ridica deasupra solului. Casatoria se realizeaza prin trecerea femeii sub puterea barbatului: aceasta era tinuta in manu mancipioque 22de catre sot care isi impune autoritatea.
Incheierea unei tranzactii comerciale se facea prin „baterea palmelor”.Brokerii de la bursa de schimb din Amsterdam erau chiar renumiti pentru mania de a bate palma repede si tare. Ceremonialul medieval de investitura cavalereasca presupunea impreunarea bratelor vasalului cu cele ale lordului (inter alia). Vasalul, de cele mai mult ori in genunchi, cu capul descoperit si neinarmat, isi pune mainile in cele ale suzeranului (imixtio manum).
_______________
21„ afirm ca acest sclav este al meu potrivit dreptului Quiritilor si sa-mi fie cumparat cu pretul de … cu aceasta arama si cu aceasta balanta de arama „ (n.tr.) -; Emil Molcut, Drept roman, Univ. Independenta Titu Maiorescu, Ed. Naturismul, Bucuresti, 1991, p. 68
22idem,p.53
23Ion I. Nedelescu,Codul onoarei si regulile duelului,ed.Fundatiei culturale”Principele Carol”,p.113
24idem,p.115
Primii cavaleri ce-au incrucisat spadele n-au vazut in duel decat manifestarea justitiei si a puterii dumnezeiesti care nu putea sa paraseasca bratul celui ce avea dreptate.Formula rostita
inainte de lupta confirma incetatenirea acestui rationament:”ecce me paratum cum Evanghelio et scuto et juste”23.
Regasim intr-un cod al onoarei publicat in 1926 precizarea conform careia persoana ofensata are dreptul sa-si aleaga duelul si armele luptei.Genul de provocare este cunoscut sub formula:”Domnule,considera-te palmuit!”.Regulile interzic cu desavarsire utilizarea mainii stangi in duel.Articolul 63. precizeaza:”daca totusi unul dintre luptatori va inlatura cu mana stanga ferul adversarului far’ sa fi existat vreo intelegere in acest sens,martorii partii interesate pot cere ca mana adversarului sa fie legata spre a nu se mai repeta abaterea”24.

II.3 Gesturile si publicitatea
Publicitatea a fost analizata singura sau in conexiune cu cultura de masa. In marea majoritate a cazurilor, aspectele interpretate au aratat doar fata negativa a fenomenului. S-a scos in evidenta faptul ca e o forma de manipulare nejustificata atata timp cat isi manifesta dorinta de a controla personalitatea umana. Altii au vazut in aceasta sfera o forma tipica de dominatie birocratica moderna. Autonomia consumatorului este eclipsata in beneficiul unei conditionari orchestrata prin aparate tehnostructurale. Prin deductii simpliste adeptii ajung sa asocieze publicitatea cu totalitarismul. Mult controversatele mesajele publicitare subliminale sunt generatoare de teorii fanteziste.Cercetatorii le asociaza cu o inventie monstruoasa, asemanatoare ca impact cu descoperirea bombei atomice. De fapt -sustin promotorii acestor idei-intregul angrenaj mass-media provoaca diminuarea capacitatii cognitive a experientei umane prin faptul ca inlocuieste acest contact direct cu o experienta mediata, lasand individul cu incertitudini, in cautarea unei instante care sa-i confirme mereu parerea.
Este greu de conceput ca un fenomen economic si cultural cu o asemenea propagare si prezenta are doar rezultate negative asupra socialului. Poate ca un nou unghi de interpretare ar trebui sa tina seama de parerea lui J. Baudrillard conform careia pentru a judeca obiectiv publicitatea trebuie sa-i aplicam categoriile mitului. Arta publicitara consta tocmai in a inventa expozee care nu merg nici pe principiul de autenticitate nici pe cel de falsitate. Ea transforma subtil obiectul in pseudo-eveniment si devine o componenta reala a vietii cotidiene prin adeziunea consumatorului la discursul formulat.
Intotdeauna e nevoie ca actorul sa proiecteze asupra imaginilor un sistem de corespondenta, de rezonanta sau analogie care sa-i permita identificarea.Produsul are o importanta secundara intrucat primeaza valorile ce i se ataseaza, semnificatia simbolica pe care o poarta. Atat clipurile cat si printurile incearca sa retuseze cotidianul, indepartand scenele dezagreabile, inhibante si oferind posibilitatea unei recunoasteri personale pozitive. Nu suntem departe de Narcis care, ignorand dragostea nimfei Eco, a fost pedepsit la contemplarea chinuitoare a propriului chip, reflectat in oglinda unei ape. Individul se gandeste pe sine in imagini, mitul lui Narcis ilustrand tocmai aceasta admiratie patologica, acest egocentrism psihic fundamental.
Marca, indiferent ca este ADIDAS, Coca-Cola, Nike sau alta, este susceptibila de a face sa dispara o frustrare.Se instaureaza un pact intre furnizor si cumparator: clientul achizitioneaza „ceva”si primeste in schimb un simbol de securitate sau promovare sociala.
Perceptia se instituie ca un joc dinamic intre dorinte si rezistente care ii dau produsului personalitate. Aceasta personalitate este suma a doua fatete: o valoare obiectiva si una simbolica. Trei tipuri de simboluri se pot distinge in discursul publicitar: intentionale, interpretative si conotative. Simbolurile intentionale vizeaza descrierea obiectului cu focalizare pe calitatile acestuia. Cand un anunt spune despre o bautura carbogazoasa ca „e rece ca gheata” este clar ca descifrarea sensului nu suscita neclaritati. Simbolurile interpretative apeleaza la sentimente prin constructie de personaje, sentimente si relatii variate. Simbolurile conotative faciliteaza transferul dinspre calitatile simbolului spre produsul caruia ii este asociat. Un exemplu elocvent este reclama la tigarile Marlboro unde prezenta calaretului solitar intr-un decor stancos, agresiv lasa se intrevada o masculinitate destul de puternica.
Publicitatea nu face apel la o perceptie singulara din partea colocutorului. Este nevoie de o repetare a stimulilor de o privire multipla ce decurge dintr-un ansamblu de intalniri dispersate in timp, inconstiente sau vag percepute.
Doua ar fi elementele care joaca un rol important in luarea deciziei de cumparare. Primul consta in capacitatea publicitatii de a convinge cumparatorul de beneficiul pe care l-ar aduce achizitia, iar cel de-al doilea se refera la forma de prezentare si comunicare a produsului, forma in care functia poetica joaca un rol deosebit de important.
Cultura, in acceptiunea de ansamblu cuprinzator al unui mod de existenta, poate fi clar vizualizata prin intermediul constructiei publicitare. La randul ei, publicitatea este nevoita sa tina seama de sfera culturala. Companiile producatoare de masini par a fi sortite cel mai mult dezastrelor. In timp ce unele sunt descoperite la timp -; de exemplu Rolls Royce a realizat ca modelul Silver Mist (Ceata de Argint) nu va fi bine primit in Germania pentru ca „mist” are o conotatie obscena- altele sunt lansate inainte ca eroarea sa fie constientizata(Ford cu „Pinto”, Nissan cu „Pantry Boy”).
Alaturi de mass-media, publicitatea orienteaza reprezentarea spatiului social.
Reclama in aer liber este cea mai veche forma de promovare. Tablitele preistorice din bronz si piatra, gasite in Orientul Mijlociu fac dovada acestei existente. Publicitatea pictata ne parvine de la Pompei, unde zidurile zugravite artistic promovau afacerile locale. In Statele Unite, pamfletele stradale au anuntat mitingul de protest impotriva taxei impuse de englezi asupra importurilor de ceai in 1773, iar posterele au popularizat campania prezidentiala a lui Andrew Jackson. Introducerea tiparului a permis multiplicarea, dezvoltand industria reclamelor.
Se pare ca modernitatea a ajuns la un paradox caci publicitatea a devenit azi din obiect subiect. Se vorbeste de un consum cultural de publicitate, ignorandu-se trimiterea stricta spre produs si retinandu-se doar tehnica de constructie. „Noaptea devoratorilor de publicitate” este un exemplu in acest sens, francezii inventand chiar un cuvant nou „ publivor „25pentru fanii acestui comportament.Vom restrange discutia despre publicitate la infatisarea si atributele pe care le imbraca imaginea deoarece aceasta constituie de fapt suportul pentru analiza din capitolul urmator.
Religia monoteista avea datoria morala de a lupta impotriva imaginilor, adica impotrivaaltor zei. „Cearta imaginilor” care a zguduit Occidentul din secolul al IV-lea pana
________________
25Vasile S. Dancu, Comunicarea simbolica:arhitectura discursului publicitar, ed. Dacia, Cluj- Napoca,1991 p.83
in secolul al VII-lea al erei noastre este exemplul cel mai edificator al punerii sub semnul intrebarii a naturii divine si implicit a imaginii.Dar fie ca este tablou, icoana, fotografie, gravura sau print, imaginea aduce cu sine un surplus de sens pe marginea caruia lectorul are libertatea de a reflecta. Este adevarat ca proiectia imagistica se bazeaza pe utilizarea unor stereotipuri,insa exista si o continua adaptare la nou. Aceasta adaptare se afla intr-o stare de echilibru instabil, caci un conservatorism prelungit ca si inovatiile premature pot avea efecte negative. Imaginile sunt dependente de contextul social al comunicarii deoarece mesajul nu se adreseaza unui singur individ, ci unui grup de consumatori.Ele propun un sistem de relatii prin pozitionarea actorilor unii fata de altii. Relatia dintre parteneri poate fi subsumata unor calitati diverse: supunere -; dominare, cooperare -; competitie, atractie -; respingere.
Reprezentarile publicitare trebuie sa insufle semnificatii si, asa cum este si firesc, majoritatea reclamelor contin imagini ale oamenilor. Daca ne referim la spatiul american ,in divizii prezenti in printurile americane sunt deseori angajati in activitati placute, de loisir. Definirile prin stereotipuri ale masculinitatii si feminitatii sunt deosebit de frecvente. Procentul este mult mai ridicat in reclamele de televiziune care creeaza un spatiu social foarte dinamic.
Oamenilor li se propune o imagine de sine (self) in care se vad capabili sa rezolve problemele existentei lor cu ajutorul produselor pe care le achizitioneaza. Pentru istoria SUA, aceasta metoda a fost un mijloc de a obtine unitatea nationala, oferindu-le diferitilor imigranti din America, care soseau atunci in numar mare si erau caracterizati prin afilieri si culturi diferite, o constructie sociala a individului arhetip. Goffman vorbeste de „realizare dramatica”26 pe care individul o performeaza cand se afla alaturi de ceilalti. El isi alimenteaza activitatea cu semne care sa sublinieze in chip teatral fapte concludente ce ar putea trece neobservate. Pentru Charles Cooley impulsul „de a arata lumii un aspect mai bun sau idealizat al nostru gaseste o expresie organizata in diferite profesii si clase sociale, dintre care fiecare are, intr-o anumita masura, un jargon sau o poza a ei, pe care membrii respec tivei bresle si le asuma”27.
________________
26 Erving Goffman, Viata cotidiana ca spectacol, Ed. Comunicare.ro, Bucuresti, 2003, pag. 58
27 Charles H. Cooley, Human Nature and the Social Order, Ed. Scribner’s, News York, 1922, pag. 352
Daca limbajul are o dubla articulare, imaginea are o plastica transpusa in culori si forme. Ea retine gestul doar in ansamblul contextual.Excluderea limbajului sonor da posibilitatea etalarii celei de-a doua dimensiuni: comunicarea non-verbala.
Una dintre strategiile de atragere a atentiei dezvoltate recent este reproducerea unor imagini de senzatie in care gestualitatea trebuie sa fie expresiva si concisa. In calitate de cititori ne angajam intr-o interactiune care poate fi deseori un proces foarte complex. Altfel spus, in termenii codurilor vizuale, elaboram o semnificatie pentru fiecare element dat. De exemplu: fata care face cu ochiul sugereaza buna dispozitie, libertatea de alegere, relaxare. Folosit de British Airways, in 1990, devine cu atat mai graitor cu cat pentru realizarea figurii a fost nevoie de 4.000 de figuranti imbracati in rosu, alb si albastru, culorile companiei. Deschiderea bratelor poate fi interpretata ca eliberare de constrangere.Pe aceasta semnificatie merge campania de advertising pentru magazinele Flanco.
Pentru produsele cosmetice (creme, parfumuri) sunt preferate imagini de femei tinere ceea ce face ca gesturile sa fie in general delicate, simple, incarcate de senzualitate. In cautarea unor noi modalitati de focalizare a privirii, publicitarii au inceput sa constientizeze faptul ca fizicul barbatesc este un teritoriu prea putin explorat. Trupul sau emite gesturi puternice, afirmative.La acest tip de expuneri apeleaza foarte des organizatiile umanitare, non-profit pentru strangerea de fonduri in scopuri caritabile. Un copil care incearca sa-si atinga bandajele de la ochi cu