Document, comentariu, eseu, bacalaureat, liceu si facultate
Top documenteAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Principiile impunerii
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

Impunerea reprezinta un complex de masuri si operatiuni, efectuate in baza legii, care au drept scop final stabilirea impozitului ce revine in sarcina unei persoane fizice (concretizata in metodele si tehnicile utilizate pentru determinarea marimii obiectului impozabil si a cuantumului impozitului). j1b12bv
Din punct de vedere politic, prin impunerea se urmareste ca fiecare impozit introdus sa raspunda anumitor cerinte, sa fie in concordanta cu anumite principii.
Scoala clasica(1750 -1850) reprezinta una din cele mai semnificative din intreaga istorie a omenirii, deoarece in caea perioada s-a inregistrat un fenomen de crestere economica nemaintalnit pana atunci, cu repercursiuni favorabile asupra nivelului de cultura si civilizatie al populatiei. Pe plan politic s-a statornicit liberalismul care a facilitate dezvoltarea economica si a contribuit la consolidarea valorilor democratice.
Aparitia pe scena istoriei a scolii clasice engleze a avut rolul de a corecta erorile mercantilistilor si ale fiziocratilor si de a da explicatii pertinente diverselor fenomene si procese economice. Fondatorul acesteia a fost Adam Smith;lui I s-au alarurat alti liberali ca reformatorii J.S. Mill si Adolph Wagner, optimistii(S. Bastiat) sau pesimistii D. Ricardo, T. Malthus, care i-au impartasit convingerile si au continuat sa promoveze sis a dezvolte conceptiile sale.
Gandirea clasicilor a contribuit la fundamentarea unui nou tip de politica financiara, cu profunde implicatii sociale, care au ca trasatura generala ostilitatea fata de impozit. Totusi ei sunt obligati sa admita ca anumite functii traditionale ale statului(justitie, politica, armata) necesita resurse financiare care nu pot fi procurate decat prin impozite.
Prin urmare, neputand renunta la impozite, liberalii au avut va obiectiv stabilirea unor criterii de justitie si egalitate fiscal, astfel incat “fiecare sa-si plateasca partea” (Galavielle).
Astfel de principii au fost formulate pentru prima data de Adam Smith, reprezentant de seama al economiei politice clasice din secolul al XVIII-lea si primul patrar al secolului XIX-lea si au ramas in literature de specialitate sub numele de maxime fiscale. Dupa parerea lui A. Smith, la baza politicii fiscale a statului ar trebui sa stea mai multe principii sau maxime, dupa cum urmeaza:
1. Principiul justetii impunerii (echitatii fiscale) care consta in aceea ca supusii fiecarui stat sa contribuie, pe cat posibil, cu impozite iun functie de veniturile pe care le obtin. Prin promovarea acestui principiu, se urmarea anularea privelegiilor de care se bucurau nobilii si clerul in ceea ce priveste impozitele directe si participarea tuturor supusilor statului la acoperirea cheltuielilor publice pe masura veniturilor obtinute;
2. Principiul certitudinii impunerii presupune ca marimea impozitelor datorate de fiecare persoana sa fie certa si nu arbitrara, iar termenele, modalitatea si locul de plata sa fie stabilite fara echivoc, pentru a fi cunoscute si respectate de fiecare platitor. Prin promovarea acestui principiu, se urmarea sa se puna capat domniei bunului plac in stabilirea si incasarea impozitelor. A. Smith considera ca un mic grad de nesiguranta este un defect mai mare decat un considerabil grad de nedreptate;
3. Principiul comoditatii perceperii impozitelor cere ca impozitele sa fie percepute la termenele si in modul cel mai convenabil pentru contribuabil act si pentru organul fiscal. A. Smith pleda pentru o comoditate sub aspectul tehnicilor folosite in efectuarea lucrarilor privind asezarea si incasarea impozitelor, urmarind ca ele san u stanjeneasca activitatea contribuabililor sis a nu complice inutil munca organelor fiscale. In acest sens, conditiile de efectuare a plarii impozitelor se cerea a fi corelate cu posibilitatile reale de plata ale contribuabililor, inclusive cu particularitatile activitatii generatoare de venituri pentru plata acestora.
Acest principiu se regaseste respectat in faptul ca anul bugetar se suprapune sau nu peste anul calendaristic.In acest sens, se constata practici diferite de la o tara la alta, in sensul ca mai multe dintre ele intocmesc si aproba bugetul public pe perioada de un an bugetar suprapusa pe anul calendaristic ( 1 ianuarie -; 31 decembrie ), intre care Brazilia, Franta, Germania etc. Alte tari , insa, incep anul bugetar pe parcursul unui an calendaristic, incheindu-l in anul calendaristic urmator, ca de exemplu, Canada, Japonia, Marea Britanie(1 aprilie -; 31 martie), Australia, Suedia( 1 iulie -; 30 iunie) s.a.m.d. Intre cauzele care explica aceste practice, unele au caracter obiectiv, ca de exemplu economia axata pe activitati sezoniere, cum ar fi agricultura, care asiguara o mare parte a veniturilor bugetare). Prin urmare statul tine cont de posibilitatile de plata ale contribuabililor, atingand totodata si principiul impozitului comod.
4. Principiul randamentului impozitelor urmarea ca sistemul fiscal sa asigure incasarea impozitelor cu un minim de cheltuieli sis a fie cat mai putin apasator pentru platitori. Acest principiu este o reflectare a tezei “guvernul ieftin”, conform careia aparatul pentru stabilirea si perceperea impozitelor, la fel ca intregul aparat de stat, nu trebuie sa fie costisitor. Totodata, acest aparat nu trebuie sa stinghereasca activitatea economica a platitorilor si nici sa-i indeparteze de la ocupatiile lor.
Aceste principii au avut indiscutabil un caracter progresist, fiind indreptate impotriva arbitraruiului ce domnea in materie de impozite in perioada de trecere de la evul mediu la epoca moderna si in primele stadii de dezvoltare ale epocii moderne.
In mod normal fiecare impozit nou introdus trebuie sa corespunda cerintelor, principiilor de echitate, de politica financiara, de politica economica si sociala. Aceste principii insa sunt intrepretate frecvent de pe pozitiile celor care detin puterea politica si drep urmare sunt aplicate, in general in concordanta cu interesele acestora.
In consonanta cu criteriile generale formulate de A. Smith, la baza sistemului de impunere practicat in societatea moderna au fost puse urmatoarele categorii de principii:
- principii de echitate fiscala;
- principii de politica financiara
- principii de politica economica si sociala.




Principii de echitate fiscala

Ca notiune, echitatea fiscala inseamna dreptate sociala in materie de impozite.
Conceptul de echitate fiscala exprima ideea ca supusiii unui stat trebuie sa plateasca impozite in functie de capacitatea lor contributiva. Aceasta inseamna ca persoanele cu aceeasi putere contributiva urmeaza sa suporte impozite egale, ceea ce asigura o echitate orizontala. Ea presupune ca cetatenii cu o capacitate contributive mai mare trebuie sa suporte impozite mai mari decat cei cu o putere contributiva mai mica, asigurandu-se si o echitate verticala in impunere.
Pentru a putea fi vorba de echitate fiscala sunt necesare: impunerea diferentiata a veniturilor si a averii in functie de puterea contributiva a subiectului impozitului si scutirea de plata impozitului a persoanelor cu venituri mici, adica stabilirea unui minim neimpozabil. De altfel, respectarea echitatii fiscale presupune indeplinirea cumulativa a mai multor conditii, si anume:
1. Stabilirea minimului neimpozabil, adica legiferarea scutirii de impozit a unui veit minim care sa permita satisfacerea nevoilor de trai strict necesare. Minimul neimpozabil insa poate fi stabilit ca atare numai in cazul impozitelor directe (mai ales la impozitele pe venit), neavand aplicabilitate in materie de impozite indirecte;
2. Sarcina fiscala sa fie stabilita in functie de puterea contributiva a fiecarui platitor, adica cu luarea in considerare a marimii venitului sau averii care face obiectul impunerii, precum si a situatiei personale a acestuia (singur, casatorit, numarul persoanelor aflate in intretinerea sa etc.). Aici este vorba de respectarea cerintelor echitatii pe verticala;
3. La o anumita putere contributiva, sarcina fiscala a unei categorii sociale sa fie stabilita in comparatie cu sarcina fiscala a altei categoriei sociale, respectiv sarcina fiscala a unei persoane sa fie stabilita in comparatie cu sarcina altei persoane din aceeasi categorie sociala. De data aceasta este vorba de respectarea cerintelor echitatii pe orizontala;
4. Impunerea sa fie generala, adica sa cuprinda toate categoriile sociale, respectiv toate persoanele care realizeaza venituri sau care poseda un anumit gen de avere, cu exceptia persoanelor ale caror venituri se situeaza sub un anumit nivel (minimul neimpozabil).
Un rol deosebit in respectarea echitatii fiscale il are cota de impunere care determina modul de dimensionare a impozitului considerat. Practica fiscala cunoaste impunerea in sume fixe si respectiv, in cote procentuale.
Un impozit in suma fixa, cunoscut sub denumirea de capitatie, s-a practicat in evul mediu si in primele stadii ale epocii moderne. In cazul acestui impozit, insa, nu poate fi vorba de echitate, deoarece la stabilirea lui nu se avea in vedere nici marimea venitului sau averii si nici situatia personala a platitorului.
Impunerea in cote procentuale poate fi intalnita sub forma impunerii in cote proportionale, in cote progresive si in cote regresive.
Impunerea in cote proportionale reprezinta o manifestare a principiului egalitatii in fata impozitelor. In cazul aceste impuneri se aplica aceeasi cota de impozit indiferent de marimea obiectului impozabil, pastrandu-se in permanenta aceeasi proportie intre volumul venitului (valoarea averii) si cuantumul impozitului datorat.
Cu toate ca prin introducerea impunerii in cote proportionale s-a facut un pas inainte fata de impunerea in sume fixe, in directia unei mai juste repartizari a sarcinii fiscale, totusi aceasta prezinta unele neajunsuri. Astfel, nici impunerea in cote proportionale nu are in vedere faptul ca puterea contributiva a diferitelor categorii sociale creste pe masura ce acestea obtin venituri mai mari sau poseda averi mai importante. Impunerea in cote proportionale s-a folosit pe scara larga la calcularea impozitelor de tip real (funciar, pe cladiri, pe activitati industriale, comerciale si profesii libere etc), specifice perioadei de inceput a epocii moderne.
De mentionat ca impunerea in cote proportionale se intalneste si in prezent, ea utilizandu-se atat in cazul unor impozite directe (de exemplu, in unele tari pentru calcularea impozitelor pe profiturile societatilor de capital), cat si in cazul impozitelor indirecte ( de exemplu, la taxa pe valoare adaugata, la taxele vamale, la taxele de timbru etc)
Impunerea in cote progresive s-a introdus, in unele tari, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, iar in altele in primele decenii ale secolului al XX-lea. Impunerea in cote progresive are caracteristic faptul ca nivelul cotei impozitului creste pe masura sporirii materii impozabile, ceea ce face ca dinamica impozitului sa o devanseze pe aceea a materiei impozabile. Cotele progresiei pot creste fie intr-un ritm constant, fie intr-unul variabil.
Impunerea progresiva poate fi intalnita in practica fiscala fie sub forma impunerii in cote progresive simple (globale), fie a impunerii in cote progresive compuse (pe transe pe venit).
In cazul impunerii in cote progresive simple, se aplica aceeasi cota de impozit asupra intregii materii impozabile apartinand unui contribuabil. Cota de impozit va fi cu atat mai mare, in limitele progresivitatii stabilite prin lege, cu cat volumul materiei impozabile va fi mai mare. Impozitul datorat statului se obtine facand produsul intre venit (averea) impozabil(a) si cota de impozit corespunzatoare nivelului acestuia.

Impunerea pe baza cotelor progresive simple (globale)

Venitul impozabil (in unitati monetare) Cote de impozit ( in %) pana la 5 000 0 de la 5 001 10 000 3 de la 10 001 20 000 5 de la 20 001 40 000 8 de la 40 001 80 000 10 de la 80 001 140 000 14 de la 140 001 200 000 17 peste 200 000 22

Din datele cuprinse in tabel, rezulta ca o persoana care realizeaza, de exemplu, un venit de 100.000 u.m va plati statului un impozit de 14.000 u.m (100.000 * 4 %), iar o persoana care realizeaza un venit de 150.000 u.m. va plati un impozit de 25.500 u.m. (150.000 * 17%).
Impunerea in cote progresive simple, desi se bazeaza pe cresterea cotei de impozit pe masura sporirii marimii materiei impozabile, prezinta totusi unele neajunsuri. Astfel, aceasta impunere ii dezavantajeaza pe cei care au venituri al caror nivel se situeaza la limita imediat superioara celei pana la care actioneaza o anumita cota de impozit.
Pornind de la datele cuprinse in tabel, observam ca o persoana care realizeaza un venit de 80.000 u.m va plati un impozit de 8.000 u.m (80.000 * 10 %), in timp ce o alta persoana cu un venit de 80.010 u.m va plati un impozit de 11.201,40 u.m (80.010 * 14 %). Rezulta ca a doua persoana, care are un venit cu numai 10 u.m mai mare decat prima, datoreaza statului un impozit cu 3.201,40 u.m mai mare, ramanand cu un venit, dupa plata impozitului, de 68.808,60 u.m fata de 72.000 u.m cu cat ramane prima persoana.
Impunerea in cote progresive compuse presupune divizarea materiei impozabile in mai multe transe (parti), iar pentru fiecare transa de venit (avere) este stabilita o anumita cota de impozit. Prin insumarea impozitelor partiale, calculate pentru fiecare transa de venit (avere) in parte, se obtine impozitul total de plata ce revine in sarcina unui contribuabil.


Impunerea pe baza cotelor progresive compuse

Venit impozabil (in u.m) Cota de impozit (%) Transa de venit asupra careia se aplica cota de impozit Impozit de plata aferent transei de venit (u.m)
0- 5 000 0 Scutita Scutit
5 001- 10 000 2 10 000 - 5 000 = 5 000 * 2% 100
10 001- 20 000 3 20 000 - 10 000 = 10 000 * 3% 300
20 001- 40 000 5 40 000 - 20 000 = 20 000 * 5% 1 000
40 001- 70 000 8 70 000 - 40 000 = 30 000 * 8% 2 400
70 001-110 000 10 110 000 - 70 000 = 40 000 *10% 4 000
110 001-150 000 15 150 000 -110 000 = 40 000 *15% 6 000
150 001-200 000 20 200 000 -150 000 = 50 000 *20% 10 000
200 001-300 000 30 300 000 -200 000 = 100 000 *30% 30 000 peste 300 000 38

In aceste exemplu, in care datele sunt conventionale, venitul a fost impartit in zece transe: prima transa (de la 0 la 5 000) reprezinta minimul neimpozabil, ceea ce inseamna ca la toti platitorii primele 5.000 u.m sunt scutite de impozit; la transele urmatoare, cotele variaza intre 2% si 38%. Pentru a ilustra modul de calcul al ipozitului, aratam ca o persoana care realizeaza un venit de 70.000 u.m va plati un impozit de 3.800 u.m, care a fost determinata astfel:
5.000 * 0 = 0 + (5.000 * 2%) = 100 + (10.000 * 3%) = 300 + (20.000 * 5%) = 1.000 + (30.000 * 8%) =
=2.400 ;
0 + 100 + 300 + 1.000 + 2.400 = 3.800 u.m
O alta persoana care realizeaza un venit de 70.050 u.m va plati un impozit de 3.805 u.m. Am vazut deja ca pentru un venit de 70.000 u.m impozitul aferent este de 3.800 u.m. Pentru cele 50 u.m care depasesc 70.000 impozitul este 50 * 10% = 5
Deci 3.800 + 5 = 3.805 u.m
Impunerea in cote progresive compuse inlatura, dupa cum se poate vedea neajunsurile semnalate la impunerea in cote progresive globale. Ea este folosita mai ales pentru impunerea veniturilor obtinute de persoanele fizice, fiind insa intalnita si la unele impozite pe avere.
In practica fiscala se intalneste si impunerea in cote regresive, care este caracteristica impozitelor indirecte. Aceasta afirmatie se bazeaza pe faptul ca impozitul indirect platit -; la cumpararea unei marfi sau cand se apeleaza la un anumit serviciu -; ca suma fixa pe unitatea de produs sau sub forma cotei procentuale, este acelasi pentru toti cumparatorii (beneficiarii serviciului), indiferent de marimea veniturilor acestora. Cu alte cuvinte, ponderea impozitului indirect in venitul cumparatorului este invers proportionala cu marimea veniturilui acestuia.
In concluzie, dintre toate sistemele de impunere utilizate in practica fiscala internationala, cel care permite in mai mare masura respectarea cerintelor echitatii fiscale este sistemul bazat pe utilizarea cotelor progresive compuse. Cu toate acestea, utilizarea unei anumite progresivitati de impunere, chiar si in cazult cand acesta este mai ridicat, nu conduce automat la respectare echitatii fiscale, deoarece, asa cum s-a aratat, aceasta presupune si indeplinirea celorlalte conditii amintite. Totodata, nivelul ridicat al fiscalitatii este posibil sa nu afecteze prea mult puterea de plata a unor persoane daca, pe calea evaziunii fiscale, acestea au posibilitatea sa sustraga de la impunere o parte importanta din materia impozabila. Se mai constata, de asemenea, ca o cota de impozit mare, aplicata la un moment dat, influenteaza favorabil incasarile bugetare, insa de la un anumit nivel al cotei (care incepe sa devina descurajator) incasarile incep sa descreasca. Aceasta relatie cunoscuta sub denumirea „curba incasarilor fiscale in functie de cota (rata) de impozitare” prezentata la sfarsitul anilor 70 (din secolul trecut) ii apartine profesorului Arthur Laffer si ea a inspirat masurile de relaxare fiscala luate de presedintele R. Reagan in cursul anilor 80.

Principii de politica financiara (fiscala)

La introducerea unui impozit se cere ca acesta sa indeplineasca si unele cerinte de ordin financiar. Astfel, impozitul trebuie sa aiba un randament fiscal ridicat, sa fie stabil si elastic (flexibil).
Pentru ca un impozit sa aiba un randament fiscal ridicat, se cer a fi indeplinite mai multe conditii:
1. Impozitul sa aiba un caracter universal, adica sa fie platit de toate persoanele (fizice sau juridice) care obtin venituri din aceeasi sursa, poseda acelasi gen de avere sau isi apropie (prin cumparare, import etc) aceeasi categorie de bunuri. Universalitatea impozitului presupune, in aceeasi masura, intreaga materie impozabila apartinand unei persoane sa fie supusa la impunere;
2. Sa nu existe posibilitati de sustragere de la impunere (pe cai ilicite sau ilicite) a unei parti din materia impozabila si nici sustragerea de la plata acestuia. In consecinta , trebuie sa se urmareasca atat cuprinderea integrala a materiei impozabile sub incidenta impozitului, cat si contracararea tendintelor unor subiecti de neindeplinire a obligatiei de a plati impozitele.
3. Volumul cheltuielilor privind stabilirea materiei impozabile, calcularea si perceperea impozitelor sa fie cat mai redus posibil. Aceasta conditie presupune crearea unui cadru organizatoric si de runctionare a institutiilor abilitate pentru asezarea si incasarea impozitelor cat mai rational, bazat pe sistem informational si tehnici adecvate, evitarea supradimensionarii si lipsei de eficienta in activitatea aparatului fiscal etc.
Un impozit este considerat stabil atunci cand randamentul sau ramane constant de-a lungul intregului ciclu economic. Cu alte cuvinte, randamentul unui impozit nu trebuie neaparat sa sporeasca odata cu cresterea volumului productiei si a veniturilor in perioadele favorabile ale ciclului economic si nici sa scada in perioadele de criza si depresiune ale ciclului economic. Stabilitate este necesara si pentru a permite agentilor economici sa-si elaboreze planuri financiare pe termen lung. Modificarile, frecvente ale sistemului fiscal si ale cuantumului impozitarii conduc la un climat de neincredere, potrivnic unei dezvoltari economice durabile.
Elasticitatea impozitului presupune ca acesta sa poata fi adaptat in permanenta necesitatilor conjuncturale de venituri ale statului. Astfel, daca se inregistreaza o crestere a cheltuielilor bugetare, este necesar ca impozitul sa poata fi majorat in mod corespunzator si invers.
Din practica fiscala a diferitelor tari tari rezulta ca, de regula, elasticitatea impozitului actioneaza mai ales in sensul majorarii impozitelor.
Sansele de aplicare a principiului elasticitatii impozitului sunt destul de reduse daca avem in vedere ca in lumea contemporana este caracteristica tendinta de crestere continua a cheltuielilor publice , care determina doar nevoia de majorare a incasarilor din impozite si conduce , de regula , la cautarea de solutii in acest sens.
O problema de politica financiara in materie de impozite se pune si in legatura cu numarul si felul (tipul) impozitelor utilizate pentru procurarea veniturilor necesare statului; cum este indicat sa se perceapa un singur impozit sau mai multe?
Ideea privind utilizarea unui singur impozit s-a intalnit atat la fiziocrati, care s-au pronuntat pentru introducerea unui impozit funciar unic, cat si mai tarziu, o data cu dezvoltarea marii industrii, cand au aparut pareri privind instituirea unui impozit unic asupra materiilor prime sau asupra energiei, care sa se substituie tuturor impozitelor de tip declarativ (stabilita pe baza declaratiei contribuabililor). Acesta din urma impozit, conceput a fi perceput pe unele produse (hidrocarburi, electricitate, carbuni), se considera ca ar evita cheltuielile de incasare pe care le presupun celelalte impozite si ar suprima fraudele fiscale.
Totodata, se sustine ca un asemenea impozit ar merge in intampinarea procesului tehnic, deoarece cantitatea de energie consumata creste pe masura ce se dezvolta industria.
Georges Bernard propune un nou sistem de impozitare concretizat intr-un depozit anual direct, in cote variabile asupra valorii reale a capitalului fizic si asupra bunurilor de consum durabile. Dupa parerea lui, acest impozit prezinta o serie de avantaje, cum sunt: posibilitatea efectuarii unui control public, problemele privind capitalul fizic sunt mult mai bine studiate; cotele impozitului pe ramuri pot fi ajustate in functie de criterii economice, sociale, politice, tehnice si ecologice; sistemul de impozitare este mai ieftin.
In elaborarea acestei propuneri, autorul a avut in vedere faptul ca toate impozitele practicate in prezent sunt, in final, reflectate in preturi, apreciind, totodata, ca nu este suficient sa se stabileasca impozit pe venit. Se considera ca prin introducerea acestui, impozit,veniturile publice nu mai sunt colectate pe baza fluxurilor monetare, ci pe baza mijloacelor productive (prin acestea autorul intelegand orice mijloc care face mai productiva activitatea omului).
Cu alte cuvinte, impunerea bazata in mod special factorul munca, ar fi, dupa parerea sa, inadecvata, considerand ca este mai eficient si mai just ca ea sa se bazeze pe munca trecuta, pe factorul capital.
Prin aplicarea unui astfel de impozit, preturile bunurilor si serviciilor vor avea o structura diferentiata, dupa cum urmeaza: bunurile necesare existentei, produse si distribuite in masa de industrii autonome si computerizate, vor fi ieftine, suportand numai impozitul pe echipamentul necesar producerii, transportului, depozitarii si vanzarii acestora; bunurile durabile, incluzand munca de inalta calificare, vor fi mai scumpe, purtand atat impozitul asupra echipamentului productiv, cat si impozitul asupra folosirii echipamentului personal (colectat ca impozit in momentul vanzarii), determinata in functie de durata de viata a bunului; bunurile de lux, produse manual in cantitati mici, vor fi foarte scumpe, datorita impozitului asupra uneltelor de munca, impozitului asupra utilizarii lor ca echipament individual, cat si pentru motivul ca fiind produse manual vor include un venit mai mare si vor fi mai rare.
De mentionat ca idei de genul celor de mai sus n-au fost aplicate undeva, iar in practica intalnim un numar mai mare sau mai mic de impozite, in functie de conditiile economice, politice si sociale existente in fiecare tara.
De regula, un sistem fiscal trebuie apreciat de fiecare data prin prisma tuturor consecintelor sale pe plan economic, financiar si social, iar nu numai in functie de numarul si tipul impozitelor utilizate.
Aprecieri realiste privind consecintele si implicatiile de ordin economico-social ale unui sistem fiscal pot fi facute daca sunt avute in vedere aspecte, cum sunt: subiectul impunerii (veniturile, averea, cheltuielile si/sau si unele si altele); felul expunerii (in sume fixe, in cote procentuale proportionale, progresive sau regresive); categoriile sociale sau socio-profesionale supuse impunerii; existenta unor cazuri de dubla impunere economica sau juridica; dimensionarea si frecventa unor fenomene de evaziune fiscala ori de repercutare a impozitelor si taxelor si beneficiarii acestora.
Problema echitatii fiscale este mereu de actualitate, deoarece ea are impact nu numai pe plan financiar, ci si pe plan politic si social, fiind ca atare definitorie pentru caracterizarea unui sistem fiscal. In literatura de specialitate intalnim opinii conform carora, in aprecierea echitatii fiscale trebuie avute in vedere doua criterii: „Este vorba, pe de o parte, de echitatea sistemului fiscal care actioneaza pe un dublu plan -; acela al justei repartizari a poverii fiscale si acela al repercursiunii sau translatarii sarcinii fiscale dinspre contribuabilii legali catre cei afectivi, cunoscut indeobste ca incidenta fiscalitatii. Pe de alta parte, este vorba despre eficacitatea sau neutralitatea sistemului fiscal, care se prezinta sub dublul aspect al neutralitatii si al impactului impozitelor asupra eficacitatii economice si ofertei de factori de productie ca si asupra vointei de investire si de asumare a riscurilor.”
Plecand de la particular spre general, cele doua criterii trebuie aplicate mai intai la nivelul fiecarui impozit, iar apoi la scara nationala pentru a putea vedea in ce masura este vorba de coerenta sistemului fiscal in ansamblul sau si daca el este compatibil la scara internationala. Aceasta compatibilitate trebuie tot mai mult avuta in vedere in conditiile manifestarii fenomenului de globalizare a economiei mondiale.

In abordarea principiului echitatii fiscale nu exista o unitate de vederi. Astfel, unele abordari plaseaza echitatea sub semnul echivalentei sau al contractului voluntar, ceea ce vrea sa insemne ca impozitul platit de fiecare contribuabil va fi pe masura avantajelor de care beneficiaza in urma prestatiilor efectuate de stat. Aceasta abordare are in vedere legatura dintre impozit si cheltuiala publica si se bazeaza pe ideea unui contract voluntar intre cetatean si stat. In conditiile in care cea mai mare parte a prestatiilor publice apar sub forma unor servicii colective, este greu de acceptat ideea echivalentei, respectiv ca fiecare contribuabil beneficiaza din partea statului de un serviciu care poate fi individualizat echivalent cu impozitul platit.
O alta abordare a echitatii fiscale se bazeaza pe principiul capacitatii contributive. In acest caza sarcina fiscala ar urma sa fie repartizata intr agentii egentii economici in functie de capacitatea economica a acestora. Aplicarea acetui principiu presupune existenta unui etalon pentru masurarea capacitatii contributive si a unor norme vizand repartizarea exhitabila a sarcinii fiscale intre contribuabili.
Capacitatea contributiva poate fi apreciata apeland la unul sau mai multi indicatori, cum sunt: venitul, averea, consumul etc. Optiunea pentru unul sau altul dintre indicatori, trebuie facuta in functie de natura obiectului detinut de contribuabil (venit sau avere). Acest lucru se impune, deoarece se constata ca averea este repartizata mai disproportionat decat venitul, iar acesta din urma mai inegal decat consumul (este vorba in primul de consumul care priveste traiul de zi cu zi). Asa stand lucrurile, rezulta ca impozitul asupra averii ii afecteaza mai multe cei care economisesc (pentru a acumula in timp averi) si pe rentieri, in timp ce impozitul pe venit este mai apasator pentru salariati. Drept urmare, in practica fiscala din diferite tari, capacitatea contributiva este evaluata folosindu-se concomitent indicatorii venitul si consumul. Aceasta face ca in structura veniturilor fiscale impozitul pe venit si taxe de consumatie sa ocupe un loc important.
Pentru a se putea repartiza cat mai echitabil sarcina fiscala in functie de puterea contributiva este necesar sa se urmareasca respectarea echitatii atat pe orizontala, cat si pe verticala.
Echitatea pe orizontala presupune ce persoanele care au aceeasi capacitate contributiva sa fie supuse la plata unui impozit de marime egala. In respectarea acestei cerinte trebuie luat in considerare faptul ca frecvent doua persoane care realizeaza venituri de aceeasi marime au, totusi, o capacitate contributiva diferita, deoarece situatia lor personala nu este identica (este vorba, de exemplu, de un numar diferit de persoane aflate in intretinere). Drept urmare, in practica fiscala privind impozitul pe venit se admit deduceri care se stabilesc in functie de obligatiile familiale, ceea ce face sa asistam la diferente importante privind capacitatea contributiva.
Echitatea pe verticala urmareste aplicarea unui tratament fiscal diferit pentru persoane cu o capacitate contributiva inegala.Avand in vedere ca este dificil, daca nu imposibil, de gasit un criteriu stiintific pentru conmensurarea gradului de inegalitate, parerile specialistilor sunt impartite in ceea ce priveste tratamentul aplicat.Unii pledeaza pentru aplicarea unui impozit proportional, deoarece mentine aceeasi proportie intre impozit si venit, altii considera mai echitabil impozitul progresiv, deoarece la o putere contributiva mai mare se justifica o cota de impozit progresiva si nu una proportionala.
Putem conchide ca finalmente problema repartizarii juste a sarcinii fiscale depinde de optiunea politica, de raportul de forte din forul legislativ si de coordonatele politicii fiscale promovate de executiv.
In literatura de specialitate, in stransa legatura cu principiul echitatii fiscale este abordat si principiul(criteriul) neutralitaii impozitelor.In conformitate cu acest criteriu, impozitele ar trebui sa nu conduca sau, sau in cel mai rau caz, sa aiba o influenta negativa minima(nesemnificativa) asupra alocarii resurselor si comportamentului agentilor economici pe linia preocuparilor de a economisi, investi, si a creste productia.
In realitate este dificil de afirmat ca impozitele nu dau nastere unei distorsiuni in alocarea resurselor, comparativ cu optiunile pe care le-ar fi luat agentii economici si alti platitori de impozite, daca statul, prin impozitele percepute, n-ar fi intervenit. Astfel, de exemplu, impozitul pe venit (salariu) poate influenta intr-un sens sau altul decizia de a munci, impozitul general pe vanzari afecteaza consumul, iar impozitul selectiv pe vanzari (accizele) influenteaza consumul bunurilor asupra carora a fost instituit. Daca impozitele pe vanzari au un nivel mai ridicat, ele vor majora preturile si vor conduce la reducerea consumului, iar scaderii cererii se va solda cu sporirea stocului si apoi urmarea imediata va fi stagnarea sau reducerea productiei. Daca producatorii nu pot sa-si ajusteze oferta astfel inact aceasta sa raspunda unei puteri de cumparare mai scazute, reducerea vanzarilor poate afecta cuantumul veniturilor preconizate, iar statul se poate afla in situatia de a incasa mai putin si din impozitele pe vanzari si din cele pe venit.
Se poate vorbi de existenta unui conflict intre criteriul echitatii si cel al neutralitatii. Astfel, este acceptata, pe un plan mai general, ideea ca un impozit mai putin mai neutru in ceea ce priveste alocarea resurselor, poarta cu el o baza mai mare de inechitate, iar un impozit care are un efect mai mare pe linia redistribuirii conduce la distorsiuni mai mari in alocarea resurselor. O asemenea stare conflictuala scoate in evidenta necesitatea unor solutii,fie si de compromis, pentru a se ajunge la un sistem de impozitare care sa tinda spre un optim. Pentru ca un sistem fiscal sa poata fi apreciat astfel , trebuie sa se caracterizeze prin coerenta in ansamblul sau. Sistemul fiscal in orice tara este format din mai multe impozite, deoarece un singur impozit nu poate satisface cerintele echitatii si neutralitatii. Existenta mai multor impozite, fiecare cu avantaje si dezavantaje raportate la cerintele echitatii si neutralitatii, face posibila atenuarea minusurilor unor impozite cu plusurile altora, astfel incat la nivelul sistemului sa fi intalnita coerenta care conditioneaza functionalitatea acestuia.
In acelasi timp, tinand cont de adancirea interdependentelor dintre economiile nationale in conditiile globalizarii economiei mondiale, nu este de conceput un sistem fiscalal al unei tari care sa nu fie compatibil si din punct de vedere international. De exemplu, un sistem fiscal care nu ia in considerare efectele miscarii capitalurilor poate da nastere la repercursiuni negative asupra economiei nationale, putand afecta si incasarile fiscale ale statului respectiv.
Pe langa respectare cerintelor de mai sus, un sistem fiscal pentru a putea fi apreciat pozitiv trebuie sa raspunda si unor exigente de ordin practic. Este necesar ca sistemul fiscal sa fie acceptabil pentru contribualbili, astfel incat pe cat posibil, sa nu fie nevoie sa se recurga la masuri de constrangere pentru incasarea impozitelor. Aceasta presupune ca sistemul fiscal sa fie cunoscut si inteles de catre contribuabili. Daca acestia consatta ca obligatiile fiscale n-au fost stabilite in concordanta cu puterea lor contributiva, vor actiona -; apeland la diferite mijloace -; pentru a evita sau pentru a plati cat mai putin din impozitele datorate.
La principiile anterioare s-ar putea adauga si nediscriminarea fiscala. Aceasta cerinta are in vedere aplicarea aceluiasi mod de impozitare a materiei impozabile dobandite pe teritoriul unei tari, atat de rezidentii statului respectiv, cat si de cei apartinand acestor state. Ea tinde sa se generalizeze ca principiu si decurge din dezvoltarea schimburilor si cooperarii economice internationale, in conditiile amplificarii circulatiei internationale a capiatlului si a fortei de munca, respectiv a manifestii fenomenului de globalizare a economiei.
Acceptabilitatea impozitelor de catre contribuabili presupune respectarea unor exigente, cum sunt:
- sistemul fiscal in ansamblul sau si fiecare impozit in parte trebuie sa fie suficient de simple si transparente, astfel incat contribuabilul sa poata stabili cat datoreaza statului. Pentru aceasta contribuabilul trebuie sa stie ce este si ce nu este impozabil, putand astfel determina impozitul.
- Organele fiscale nu trebuie sa actioneze ca inchizitor, ci, dimpotriva, sa respecte viata privata a cetatenilor. Aceasta insa, presupune, totusi, ca in contextul preocuparilor pentru aplicarea in spirit de echitate a legii sa poata fi efectuat controlul declaratiilor fiscale intocmite de contribuabil;
- Costurile de administrare a sistemului fiscal trebuie sa fie rezonabile atat din punctul de vedere al aparatului fiscal care colecteaza impozitele, cat si din cel al contribuabililor care trebuie sa respecte legile prin care se instituie impozitele.

Principii de politica economica

Cu ocazia introducerii unui impozit, statul urmareste , de regula, realizarea mai multor obiective. Este vorba mai intai de procurarea veniturilor necesare acoperii cheltuielilor publice, apoi de folosirea impozitului ca instrument de impulsionare a dezvoltarii unor ramuri sau subramuri economice, de stimulare or de reducere a productiei sau a consumului unor marfuri, de extindere a exportului sau de restrangere a importului anumitor bunuri etc.

Impunerea in general, respectiv anumite categorii de impozite prin modul concret de concepere si aplicare trebuie sa favorizeze crearea unor ramuri sau subramuri economice, modernizarea, restructurarea si dezvoltarea economiei in ansamblu. In acest scop este demonstrat teoretic si confirmat, in buna masura , de practica, faptul ca atunci cand se urmareste dezvoltarea nuor ramuri economice, relansarea sau accelerarea ritmului de crestere economica, sistemul de impozitare poate actiona prin efectul de stimulare pe care-l antreneaza acordarea de facilitati, incepand cu scutieri sau reduceri ale proportiei impozitelor. Dimpotriva, daca politica economica urmareste resctructurarea economiei, prin restrangerea sau renuntarea la unele subramuri sau ramuri economice necompetitive, generatoare de pierderi, se poate promova un sistem de impozitare inhibant, nefavorabil acestora.
Incurajarea dezvoltarii unei ramuri sau subramuri economice poate fi realizata si prin masuri de ordin fiscal, cum sunt:
- stabilirea unor taxe vamale ridicate la import;
- reducerea sau scutirea de plata a impozitelor indirecte a marfurilor autohtone;
- micsorarea impozitelor directe stabilite in sarcina intreprinzatorilor care isi plaseaza capitalurile in ramura sau subramura respectiva;
- facilitarea amortizarii accelerate a capitalului fix din acest domeniu, ceea ce conduce la reducerea profitului impozabil al societatilor de capital din ramura sau subramura respectiva etc.

Impozitele sunt frecvent utilizate pentru a influenta comportamentul producatorilor agricoli in ceea ce priveste productia obtinuta si veniturile realizate: un impozit stabilit in functie de venitul mediu(prezumat) la hectarul de teren poate stimula interesul producatorilor sa obtina o productie sporita la hectar si cu costuri mai mici, stiind ca pentru venitul suplimentar astfel obtinut nu datoreaza impozit suplimentar.
In vederea cresterii consumului unei anumite marfi, statul procedeaza la miacsorarea sau suprimarea impozitelor indirecte percepute la vanzarea acesteia. Daca se urmareste reducerea consumului, atunci se procedeaza la majoarea cotelor de impozit aplicate la vanzarea marfii respective.
Extinderea relatiilor comerciale cu strainatatea poate fi stimulata prin masuri fiscale constand in restituirea partiala sau integrala a impozitelor indirecte aferente marfurilor exportate;reducerea nivelului taxelor vamale percepute de catre stat la importul anumitor marfuri utilizate pentru fabricarea de produse destinate exportului. Limitarea accesului marfurilor straine se poate realiaza prin practicarea unor taxe vamale cu caracter protectionist la importul anumitor marfuri, iar restrangerea exportului unor categorii de pruduse, prin practicarea de taxe vamale la exportul acestora. Acest ultim procedeu se foloseste in unele tari aflate in dezvoltare pentru a limita exportul de materii prime si semifabricate si a incuraja exportul de produse manufacturate.
Impozitele pot fi folosite, concomitent cu alte instrumente, pentru redresarea situatiei economice. Astfel, spre exemplu, pentru stimularea investitiilor particulare, in unele tari a fost adoptata masura reducerii impozitului aferent profitului investit in masini, utilaje si alte echipamente active. Este intalnita si opinia privind scutirea de impozit a sumelor investite de persoanele cu venituri medii pentru a determina implicarea intr-o masura sporita a clasei mijlocii in procesele investitionale, ceea ce ar contribui si la fluidizarea circulatiei capiatlului in economie. In vederea combaterii inflatiei, se recurge frecvent si la masura majorarii impozitelor.
Un nivel mai inalt al fiscalitatii poate prejudicia cresterea economica prin impactul advers asupra ofertei de locuri de munca, asupra fenomenului de economisire, precum si asupra dorintei de investire si inovare. Prin urmare, utilizarea impozitelor ca mijloace de interventie in economie trebuie facuta de fiecare data cun multa precautie, urmarindu-se ca prin intermediul lor sa se stimuleze deopotriva atat cererea cat si oferta, deoarece in caz contrar poate fi afectat, uneori, echilibrul macroeconomic. Aceasta necesitate este determinata de faptul ca impozitele influenteaza deciziile economice, conducand la modificari ale comportamentului indivizilor in calitatea lor de investitori, salariati sau de generatori de economii.

Principii social -; politice

Prin politica fiscala promovata de unele state se urmareste si realizarea unor obiective de ordin social - politic. Astfel, partidul de guvernamant urmareste ca politica fiscala pe care o promoveaza sa fie in condordanta cu interesele categoriilor si grupurilor sociale pe care le reprezinta. Uneori, prin intermediul masurilor cu caracter fiscal, partidul de guvernamant incearca sa-si mentina influenta in randurile unor categorii sociale, in perioada din preajma alegerilor.
Este cunoscuta, de asemenea, practica acordarii unor facilitati fiscale contribuabililor cu venituri reduse si celor care au un anumit numar de persoane in intretinere.
In cadrul principiilor de politica sociala, in mod expres, impunerea trebuie sa urmareasca realizarea protectiei sociale sub forme specifice impozitelor.optiunile cu privire la protectie sociala pot fi concretizate , in buna masura , prin folosirea adecvata a sistemului de impozitare, urmarind, in primul rand, protejarea categoriilor sociale defavorizate. In acest sens sunt luate in considerare acele categorii de persoane confruntate cu dificultati materiale sau cu deficiente de ordin fizic si intelectual care nu pot suporta sarcini fiscale in conditii normale si sunt tratate mai avantajos, prin sistemul de impozitare aplicat, inclusiv prin scutirea lor de obligatia platii impozitului.
Un asemenea principiu, considerat complementar principiilor de echitate sociala, actioneaza si in sensul atenuarii diferentelor mari ce rezulta din punct de vedere al veniturilor ( averilor) realizate de catre membrii societatii.
Se inscrie in contextul acestor principii si contracararea , prin regimul de impozitare aplicat, a fenomenelor de imbogatire fara munca sau insusirea de foloase necuvenite.
Impozitele sunt folosite si pentru limitarea consumului unor produse care au consecinte daunatoare asupra sanatatii (tutun, bauturi alcoolice). Totodata, in unele tari se practica un impozit special, numit „de ordine”, in sarcina celibatarilor si a persoanelor casatorite fara copii, pentru a se influenta cresterea natalitatii. De asemenea sunt practicate si variante de impunere care sa imbunatateasca structura populatiei pe categorii de vasta, acordand de regula scutiri sau reduceri ale impozitului pentru persoanele care au in ingrijire copii sau batrani.
Un principiu general de politica economica si sociala, cu impact asupra impunerii, consta in folosirea impozitelor pentru corectarea si influentarea tendintelor dezechilibrante, perturbatoare, asupra mediului economico- social. Sub acest aspect, se constata ca adaptarea modului de impozitare a veniturilor, in primul rand al profiturilor, in functie de conjunctura economica, urmarind stabilizarea economiei sau stimularea dezvoltarii economice durabile si asigurarea folosirii mai complete a fortei de munca, cu efectele sociale benefice pe care le antreneaza, are o mare rezonanta in societatea moderna.
Dupa alti autori principiile generale ale impunerii, practicate in societatea moderna, se impart in patru categorii:
- principii de politica financiara;
- principii de politica economica si sociala;
- principii de echitate fiscala, de dreptate si egalitate;
- principii administrative.
In ceea ce priveste principiile administrative, acestea se refera la dinamica lor, cum se aseaza si cum se percep impozitele. Acest principiu poate fi incadrat totusi in cadrul principiilor de politica financiara(fiscala) intrucat se refera de fapt la comoditatea perceperii impozitelor, la faptul ca acestea trebuie sa fie certe iar cheltuielile pentru asezare, dimensionare si incasarea impozitului sa fie cat mai reduse.
In concluzie, principiile impunerii in conceptie moderna sunt mult mai ample decat in conceptie clasica, pentru ca societatea nu se confruntase, inca, cu dezechilibre macroeconomice alarmante. Principiile impunerii s-au extins datorita si faptului ca a avut loc o reconsiderare a rolului pe care-l joaca impozitul in viata economica in perioada contemporana, fiind un instrument eficient de reglare si orientare a economiei in sensul cerut de conjunctura in care aceasta se gaseste(recesiune sau avant economic). Dar totusi baza sistemului actual de impunere a fost pusa de scoala clasica si doar continuata de scoala moderna prin reprezentantii ei.

BIBLIOGRAFIE

1. Filip, Gheorghe, Finante publice, Editura Junimea, Iasi, 2002
2. Filip, Gheorghe si colaboratorii, Finante, Editura Junimea, Iasi, 2002
3. Vacarel, Iulian, Finante publice, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 2003
4. Onofrei, Mihaela, Impactul politicii financiare asupra societatii, Editura Economica, Bucuresti, 2003
5. Anghelache, Gabriela, Belean, Pavel, Finantele publice ale Romaniei, Editura economica, Bucuresti, 2003


Colt dreapta
Creeaza cont
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2024 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta