y3i2ic
Copilaria este perioada din viata cu care nu se poate glumi.
Sigismund Freud

4. 1. Principiul interventiei timpurii

Posibilitati
Este necesara si este posibila tratarea tulburarilor de limbaj inca in faza de debut a acestora (perioada cuprinsa intre 3-5 ani), mai ales a tulburarilor cu caracter polimorf. Aceasta deoarece la copii mici automatismele psiholingvistice deficitare nu sunt consolidate. Ele pot fi inlocuite sau inhibate mai usor deoarece plasticitatea sistemului nervos central este foarte mare la aceasta si se pot pune astfel bazele unor deprinderi corecte de vorbire.
Defectele de vorbire inlaturate pana la varsta de 5 ani au foarte putine sanse sa reapare. Se educa, in primul rand, acele tulburari care invadeaza psihicul, personalitatea.
Logopedia dispune astazi de un bogat arsenal metodologic prin care poate contribui la inlaturarea tulburarilor incipiente de vorbire, la prevenirea sau ameliorarea acestora, sau poate contribui la accelerarea procesului natural de disparitie treptata a tulburarilor de limbaj.
Programul logoprofilactic este in acelasi timp un procedeu excelent de dezvoltare a directiei la copiii care nu au probleme de limbaj.
Programul de masuri cuprinde indicatii cu privire la efectuarea corecta a respiratiei, la precizarea miscarilor de pronuntie sub controlul permanent al propriului auz; deci programul cuprinde exercitii de antrenament respirator, articulator si de dezvoltare a auzului fonematic.

Limite
Frecventarea redusa sau sporadica sau frecventarea numai a grupei terminale de catre copii a gradinitelor datorita:
- posibilitatilor financiare reduse ale parintilor;
- prezentei bunicilor care se ocupa de supravegherea copiilor ;
Nefrecventarea gradinitei.
Lipsa de informatie cu privire la importanta etapei profilactice pentru educatia limbajului duce la neglijarea interventiei timpurii, la nerespectarea programului recuperator sau la aplicarea acestui program intr-un cadru neorganizat, prin urmare, ineficient.

3. 2. Principiul interventiei indirecte.

Posibilitati
Educatia indirecta este necesara pentru a impiedica aparitia complicatiilor neuro-psihice ca urmare a constientizarii tulburarii.
Educatia indirecta este posibila pana la varsta de 5 ani deoarece pana la aceasta varsta copilul nu constientizeaza imperfectiunile limbajului propriu decat daca I se atrage atentia asupra lui.
Pentru a evita aparitia unor complicatii psihice si de conduita se recomanda sa nu I se constientizeze aceste defecte.
Educatia timpurie este eficienta daca se face indirect, in mediul natural de viata al copilului, prin intermediul parintilor, al cadrelor didactice si al colectivului de copii de varsta similara, dar care nu prezinta astfel de tulburari.
Limbajul copiilor prescolari poate fi influenta indirect prin metodele corecte de vorbire si printr-un antrenament motric si acustic. Un copil cu tulburari de vorbire nu trebuie izolat de modelul viu al comunicarii verbale oferit de colectivul de copii normali de varsta similara.

Limite
Educatia corecta a vorbirii, in mediul natural de viata al copilului, are nevoie de conditii favorabile.
Atunci cand mediul de viata al copilului este stresant, cu o atitudine critica a celor din jur, la adresa vorbirii lui, educatia este limitata.
In asemenea cazuri pot sa apara complexe de inferioritate, pe baza sentimentului de neputinta constientizat de copii cu dislalie verbala.

4. 3. Principiul interventiei in colaborare

Posibilitati
Respectarea acestui principiu este posibila prin initierea factorilor educationali (familia, gradinita) in munca logopedica prin popularizarea in randul acestora a masurilor de ordin profilactic pentru a elimina tulburarile incipiente de limbaj, pentru a inabusi, inca din fasa, orice dereglare care ar putea afecta comunicarea.
Reusita muncii logopedice este asigurata de cooperarea logopedului cu colaboratorii instruiti si devotati, pe baza unui program judicios, in care se urmareste in mod sistematic dezvoltarea vorbirii.
In munca educativa se imbina, prin respectarea acestui principiu, activitatea specialistului cu activitatea cadrelor didactice si cu ceea a parintilor.
W. Jonson (1963, 1964, 1966) si C. Van Riper (1965) au acordat o mare importanta indrumarii cadrelor didactice si parintilor in terapia tulburarilor de vorbire la copii.
Interventia in colaborare este necesara pentru ca acesti factori educationali sa ofere modele corecte de vorbire si sa asigure educatia permanenta a vorbirii.
Colaborarea va fi cu atat mai reusita cu cat cei interesati in educatia vorbirii copilului vor vorbi intr-un limbaj comun.
Numai in cunostinta de cauza, parintii si educatoarele vor accepta si aplica programul de educare a vorbirii. Acest program nu se reduce numai la efectuarea unor exercitii speciale conduce la logoped, ci are o sfera mult mai cuprinzatoare, el incluzand masuri profilactice cu caracter general. Eficienta lui realizare presupune cu necesitate inzestrarea factorilor implicati cu un minimum de informatii privitoare la evolutia limbajului, pentru a se putea delimita cu usurinta particularitatile normale de cele patologice din vorbirea copilului.
Fiind o munca foarte delicata, tratarea tulburarilor de limbaj necesita mult tact pedagogic din partea tuturor acestora care se implica in ea. Aici logopedul are rolul de vioara intai, el fiind datatorul de ton. Fiind foarte sensibil, parintii copiilor cu tulburari de limbaj trebuie tratati -; ca si copiii lor -; cu multa delicatete, trezindu-le si intretinandu-le increderea in reusita deplina a muncii lor comune.
De abilitatea acestor factori depinde izbanda in lupta pentru prevenirea instalarii la copii cu tulburari de limbaj a insuccesului, a neputintei.
De priceperea si interesul logopedului depinde, de asemenea, asigurarea caracterului continuu, permanent al procesului de educare a vorbirii copiilor cu tulburari de limbaj, prevenirea instalarii la dascalii si parintii acestora a unei atitudini de indiferenta, de toleranta sau de exigenta marita fata de deficientele vorbirii copiilor lor.
Inarmate cu notiunile de baza, educatoarele pot sa participe activ la inlaturarea diverselor afectiuni ale limbajului, in conditiile obisnuite din gradinita, fara a fi necesara, totdeauna, interventia directa a logopedului.
Masurile educative pot face obiectul unor activitati zilnice, obligatorii in cadrul lectiilor de educatie fizica sau a celor de dezvoltarea vorbirii, prevazute in programa gradinitei.
Este o conditie esentiala ca insasi educatoarea sa nu prezinte anumite deficiente de vorbire, sa se exprime clar, curat, calm, fara urma de compatimire fata de copiii deficienti. Acestia trebuie ajutati si stimulati in exprimare, dar nu trebuie sa fie constransi sa vorbeasca intr-un anumit fel.
Nici intr-o ramura a stiintelor pedagogice colaborarea dintre diversi specialisti, cadre didactice si parinti nu este atat de necesara ca in munca logopedica.

Limite
Lipsa de informatie, in randul cadrelor didactice, cu privire la educatia limbajului normal si tulburat face imposibila colaborarea.
Cauzele atitudinii gresite a parintilor si dascalilor fata de tulburarile de limbaj si fata de vorbitor sunt:
- necunoasterea cauzelor tulburarilor de limbaj
- necunoasterea efectelor tulburarilor de limbaj asupra conduitei vorbitorului
- supraaprecierea din partea adultului, a rolului factorilor de natura editara, a aptitudinilor innascute pentru vorbire.
In liceele pedagogice, se transmit cunostinte sumare despre teoria si practica logopedica.
O colaborare stransa, rodnica intre logopezi si educatoare nu poate fi organizata intr-un mod temeinic fara o practica logopedica in liceul pedagogic.

5. 4. Respectarea particularitatilor de varsta si individuale

Posibilitati
Acest principiu este necesar pentru a evita o eroare de diagnostic psihic si de limbaj, o confuzie intre tulburarile de limbaj cu caracter pasager (care tin de fiziologia organelor de vorbire, insuficient maturizate) si cele cu caracter patologic.
Acest principiu presupune din partea factorilor educativi cunostinte minime, dar de baza, cu privire la evolutia limbajului, la constituirea sistemului fonetic, la aparitia constiintei de sine.
Factorii educativi au nevoie pentru a putea intelege si trata diferentiat copiii, in functie de particularitatile lor de varsta si individuale, de cunostinte minime de psihologia copilului.
Tratarea diferentiata si individuala in logopedie, inseamna ca accentul trebuie sa se puna nu pe tulburarile de limbaj in general, ci pe tratarea copiilor care au deficiente de limbaj.
Respectarea particularitatilor de varsta si individuale asigura stabilirea programului recuperator in cunostinta de cauza.
Educatoarele si parintii pot participa activ si eficient la educatia limbajului.

Limite
Exista limite in ceea ce priveste diferentierea tulburarilor fiziologice de cele defectologice; aceasta datorita unei informatii superficiale cu privire la evolutia normala si patologica a limbajului.
Frecventarea sporadica a gradinitei de catre copiii cu tulburari de limbaj limiteaza tratarea acestora.