o7y22yn
1. Natura psihicului
Nu putem caracteriza ceea ce intelegem prin fenomen psihic, fara o privire cat de sumara asupra problemei naturii psihicului. Altfel se pot face (si s-au facut) greseli foarte mari, cu consecinte negative asupra evolutiei psihologiei.
in legatura cu problema esentei vietii psihice se afla chestiunea raportului dintre suflet si creier. Aici gasim trei perspective, trei pozitii filosofice. a) Spiritul ar fi o substanta cu proprietati net diferite de cele ale creierului, ale materiei si care comanda creierului, aflandu-se in interactiune cu acesta. Desi se afla in subordine, creierul poate actiona asupra psihicului. O dovada o constituie betia: alcoolul influenteaza activitatea creierului si poate duce la tot felul de tulburari ale constiintei. Aceasta ar Aapozitia interactwnistat'Dupa Rene Descartes, interactiunea s-ar produce prin intermediul glandei pineale (epifiza); dupa K. Popper (filosof contemporan), ea ar avea loc prin mijlocirea unor moduli existenti in scoarta cerebrala. De ce simte nevoia K. Popper sa accepte existenta spiritului? Fiindca neurofiziologia actuala nu poate explica (inca) sinteza proceselor nervoase ce face posibile perceptia, vointa s.a. La drept vorbind, noi nu putem explica nici sinteza implicata de metabolismul unei celule vii (in fiecare secunda au loc acolo cea. 2000 de procese fizice si chimice. Cum pot fi ele asa de precis coordonate incat sa duca la ordonate acte de metabolism ?). b) A doua conceptie afirma de asemenea deosebirea dintre spirit si materie, realitati complet diferite, dar care nu interactioneaza. Situatia este de asa natura incat oricarei modificari in spirit ii corespunde o modificare a materiei. De aceea se vorbeste de paralelism^' Problema este cum s-a asigurat aceasta permanenta potrivire. Unii sustin ca intervine vointa divina, care a creat totul. Altii considera ca biologii, studiind misterele evolutiei materiei vii, vor clarifica si aceasta chestiune. c) A treia pozitie consta in postularea identitatii, teoria identitatii: nu exista decat creierul. Activitatea sa explica fenomenele psihice. Dar activitatea creierului poate fi privita din doua puncte de vedere. Cand observam activitatea nervoasa din exterior, vorbim de materie, guvernata de legi. Privita din interiorul fiecaruia din noi, vedem alte aspecte si ne referim la psihic, la spirit. E ca si in cazul unui submarin : unul este aspectul sau vazut din afara, din avion, altul este aspectul pe care il observa matelotii dinauntrul acestui vehicul j

Dificultatea sta in posibilitatea stabilirii unei legaturi intre cele doua aspecte: cum e posibil ca o idee sa declanseze o actiune, un act exterior, material? Este o problema de mare complexitate. Ea s-ar putea rezolva daca s-ar accepta ca psihicul este expresia unei proprietati caracteristice tuturor obiectelor si fiintelor din univers: forma. Psihicul ar fi forma pe care o imbraca succesiunea proceselor nervoase din creier AA. Cosmovici, St. Celmare, 1990).
Sa incercam sa clarificam aceasta pozitie, deoarece ni se pare cea mai verosimila.
Aristotel vorbea de existenta a 4 cauze: cauza eficienta (fortele naturii in sensul de azi), cauza finala (scopul catre care tinde o fiinta), cauza materiala (substanta din care sunt alcatuite corpurile) si cauza formala (la Aristotel era ideea asupra obiectului). Vorbind de forma, noi ne gandim la structura obiectului, la modul lui de alcatuire, la configuratia pe care o capata diferitele sale elemente. Forma are un rol hotarator in desfasurarea cauzala a fenomenelor. De exemplu, sa luam cazul unui cutremur puternic ce face ca dintr-un munte sa se desprinda o stanca mare. Daca ea are o forma relativ rotunda, se poate rostogoli si distruge in calea ei o cabana; dar daca forma este oarecum paralelipipedica, atunci ea se va opri curand in caderea ei pe panta. Deci forma, aici fiind vorba de structura exterioara, intervine in lantul cauzal in mod hotarator, fiind alaturi de forta gravitatiei cauza daramarii unei cladiri.
Alt caz: izomerii (corpuri cu aceeasi compozitie chimica, cu acelasi numar de atomi, dar structurati, asezati in mod deosebit) n-au exact aceleasi proprietati, unele difera - iata alt caz de cauzalitate structurala, formala. Mai departe: modul de organizare a celulelor duce la formarea unor organe diferite, cu functii diferite.
Cauzalitatea structurala (sau formala) e rezultatul unei relatii dintre elemente. Forma apare din relatiile dintre componente. De pilda, imaginea ce apare intr-o fotografie: ea rezulta din totalitatea raporturilor dintre petele inchise si cele albe, raporturi care reflecta fidel petele de umbra si luminile obiectului fotografiat. Desi hirtia si bromura de argint n-au nimic comun cu casa fotografiata, desi dimensiunile difera mult, pastrarea raporturilor amintite permite reproducerea fidela a imaginii, a formei. Forma, imaginea nu inseamna decat un sistem precizat de raporturi.
La fel stau lucrurile si in cazul imprimarii pe banda magnetica: pulberea de cupru de pe banda nu are nimic comun cu vibratia aerului, dar magnetizarea ei variaza fidel in conformitate cu variatia sunetelor muzicale, de unde pastrarea „formei" si posibilitatea de a reproduce exact muzica respectiva.
Tot asa senzatia de rosu este altceva decat culoarea rosie (o vibratie electromagnetica), dar fiindca senzatia de rosu se afla in acelasi raport cu senzatia de verde ca si raportul dintre cele doua culori exterioare ochiului, noi avem o imagine corecta asupra culorii obiectelor, ca si a formei lor, incat ne putem orienta perfect in mediul ambiant. Aceasta imagine este un fenomen psihic. Creierul este un organ material, intre multiplele sale procese nervoase se stabilesc numeroase si variate raporturi ce constituie imagini, deci procese psihice. Psihicul este imagine, forma si ca atare intra in lantul cauzal al reactiilor umane.
Cu alte cuvinte psihicul este informatie. Ceea ce este programul (soft) pentru un calculator este psihicul pentru creier, pentru organism. Spre deosebire de calculatoarele create de om, creierul este un calculator care se autoprogrameaza mereu in functie de experienta.
Pentru a vedea in ce fel psihicul intervine ca o cauza a comportarii, sa luam un exemplu. Sa presupunem cazul unui tanar din casta cea mai de jos din India, in secolul XVI (un „paria"). El vede intr-un alai o frumoasa printesa indiana. Regulile severe ale societatii impartite in caste interziceau relatiile intre caste indepartate, nemaivorbind de imposibilitatea casatoriei intre tinerii aflati pe indepartate trepte sociale. Ca urmare, aceasta mentalitate se afla inscrisa in constiinta tanarului, fiind blocat orice circuit care sa faca posibila o actiune de apropiere de printesa. Nici macar gandul acestei indrazneli nu poate aparea.
in cazul unui print din anturaj, normele, „obiceiurile" fac posibila aparitia ideii si a dorintei de a se casatori si exista cale libera pentru a intreprinde actiuni in acest scop. „Imagini" diferite blocheaza sau elibereaza circuite nervoase, fiind posibile anumite actiuni. in felul acesta psihicul intervine in procesele nervoase care declanseaza miscarile coordonate in actiuni indreptate catre un scop (acesta fiind tot o imagine).
Actiunea psihicului e similara cu functia acarului: a muta acele liniilor ferate fie spre linia curenta, fie spre depou. Ea se incadreaza in acea categorie de cauze numita „cauzalitate structurala" (sau formala).
Totusi intre imaginea psihica si cea fotografica exista o deosebire fundamentala: ultima este fixata o data pentru totdeauna, pe cand cea psihica este in continua transformare, ea receptand mereu numeroase influente dinspre mediu si organism. De asemenea, psihicul are un rol activ, transformator. Spiritul creator al omului a dus la schimbari importante in mediul ambiant, in special in biosfera, cultivarea plantelor si cresterea animalelor efectuandu-se in folosul omului. Apoi, s-a ajuns la creatii de obiecte, masini inexistente in natura, dar care asigura omului posibilitati superioare de trai si progres.
2. Psihologia si fiziologia activitatii nervoase superioare
Daca psihicul constituie modul de structurare a proceselor nervoase, daca este forma activitatii creierului, n-ar putea fi el studiat prin metode fiziologice? De fapt, aceasta opinie a fost sustinuta in anii '50 in Uniunea Sovietica : prin metoda reflexelor conditionate s-ar putea studia activitatea psihica si n-ar mai fi nevoie de psihologie. Lasand la o parte observatia ca, in fond, reflexul conditionat studiaza o reactie psihica si este mai degraba o metoda psihologica, sa aratam ca aceste doua stiinte nu abordeaza la fel activitatea creierului.
Dupa teoria identitatii, la care subscriem, exista o diferenta de punct de vedere intre fiziologie si psihologie. Aici trebuie sa venim cu precizari. Pentru a intelege mai bine, sa facem o analogie. De exemplu, procesul digestiei consta intr-o succesiune de fenomene fizice si chimice: bolul alimentar este deplasat, framantat si descompus prin acizi, bila si fermenti. Totusi, putem clarifica deplin digestia doar cu ajutorul fizicii si chimiei? Nu. Pentru ca in timpul digestiei stomacul si pancreasul secreta altfel de substante pentru digerarea unei bucati de paine si altele pentru transformarea unui cotlet de porc. Apoi nici fizica, nici chimia nu pot explica de ce o bucatica de zahar, dizolvata, este repede evacuata din stomac, pe cand varza poate ramane aici chiar si 12 ore. Aceasta dinamica a traiectului alimentar se poate intelege numai privind procesul digestiei in raport cu o serie de organe (ficat, pancreas, duoden, dar si plamani, inima), cu sistemul nervos autonom, in raport cu intreaga functionare a organismului. Deci fiziologia (spre deosebire de chimie sau fizica) studiaza procesele in relatie cu activitatea intregului organism, fara de care nu pot fi intelese nici digestia, nici respiratia, nici circulatia.
Deci fiziologia creierului ii va studia activitatea in raport cu intregul organism: circulatia, respiratia, hormonii glandelor cu secretie interna s.a. in acest fel insa ea nu poate descifra sensul imaginilor formate in creier. Iata, vedem cum doi barbati se intalnesc intr-un parc, se recunosc, dar, in loc sa-si dea mana, incep sa vocifereze; unul din ei este agresiv, il ia pe celalalt de guler etc. Cum poate explica un fiziolog acest fapt ? El va vorbi de o iradiere a excitatiei pe scoarta, de o crestere a secretiei de adrenalina, dar nu va putea caracteriza si nici explica reactiile.
Iradierea excitatiei nu da decat o explicatie foarte partiala, deoarece fenomenul apare si in alte emotii (frica, veselie) si apoi, oare de ce s-a produs ea? Psihologul raporteaza reactia celui agresiv la context, la situatia prezenta, la trecutul celor doua persoane, la experientele traite de individ si identifica o reactie de furie cauzata de un act reprobabil din trecut, efectuat de celalalt. Deci punctul de vedere al psihologului este in raport cu mediul ambiant si cu alte fenomene psihice traite (experienta anterioara). De aici decurge sensul actelor si se pot anticipa alternativele de conduita ale persoanei respective.
Asadar, psihologia are cu totul alt punct de vedere, cu totul alt sistem de referinta decat fiziologia. Desigur, explicatia psihologica recurge uneori si la relatia cu organismul : cand cineva ingereaza prea mult alcool, tulburarile de perceptie, gandire, afectivitate au o origine organica. Si invers, fiziologul ori medicul explica uneori un ulcer de stomac prin conflictele indelungi care au stresat persoana.
Psihologia se afla in relatie cu fiziologia si colaboreaza uneori pentru a putea descifra un fenomen, dar ele nu se pot confunda, sistemul lor de referinta fiind altul.
intelegerea comportamentului uman implica o referire si la organism, dar in special ne raportam la ambianta sociala si la structura psihica dobandita de persoana, izvorand in special din experienta anterioara (sistemul psihic constand in anumite conceptii, insusiri de temperament si caracter, anumite sentimente si amintiri etc). Se obisnuieste a se spune ca intelegerea conduitei umane presupune referirea la trei factori, omul fiind un individ biopsihosocial. Principalul il constituie structurile psihice formate care pot fi intelese prin raportarea lor indeosebi la experienta si la mediul ambiant.
3. Obiectul si importanta psihologiei
Concret, ceea ce studiaza psihologul este modul de comportare a persoanei, toate reactiile psihice : ce spune, actiunile sale, expresiile. Dar psihologul are nevoie si de informatiile privind trairile interne, exteriorizate prin marturii verbale, prin descrieri. in masura in care acestea concorda la multe persoane ele sunt importante. Pe baza lor, ca si prin referinte la ambianta sociala ori la unele particularitati ale organismului putem gasi explicatii valabile.
Pentru a utiliza un termen mai cuprinzator, vom spune ca psihologia studiaza conduita umana, actiunile si cauzele care se traduc direct sau indirect in comportare (fie imediat, fie tardiv). Termenul conduita cuprinde atat comportamentul exterior, cat si cel interior.^k
O anumita reactie, cum ar fi inrosirea cuiva, privita in raport cu organismul, este obiectul fiziologiei ori al medicinii. Aceeasi reactie, in raport cu intreaga conduita si cu ambianta, este obiect al psihologiei care ii va stabili sensul sau psihologic, lamu-rindu-ne importanta ei pentru comportamentul viitor al persoanei.
Psihologia are legaturi cu fiziologia. in special studiile de neurofiziologie o pot ajuta pentru a putea intelege unele fenomene, mai ales tulburarile patologice. Dar ea se afla intr-o relatie si mai importanta cu sociologia si etnologia. Grupul mic in care traieste copilul, familia, cat si celelalte institutii cu care ia legatura ulterior (scoala, biserica, intreprinderea economica s.a.) au o puternica influenta asupra formarii sale psihice. Ele ii insufla in special anumite opinii, atitudini, obiceiuri, mentalitati. Pe de alta parte, si particularitatile psihice ale unor persoane, in special ale conducatorilor, isi pun pecetea asupra unor grupuri, influenteaza anumite evenimente sociale, deci psihologia intereseaza pe sociologi si etnologi, influenta fiind reciproca.
Cu toate eforturile facute (incepand cu secolul trecut) psihologia nu s-a putut desprinde total de filosof ie. Cea mai mare parte din fenomenele psihice complexe n-au putut fi inca explicate decat in mod partial. La tot pasul intalnim teorii diferite, fara a se putea stabili justetea uneia sau alteia. Nici in ce priveste metodele nu exista un consens. Ca urmare, reflectia filosofica pastreaza un important camp de discutie si analiza. Acesta este si specificul filosofiei. Ea este o disciplina care cauta sa obtina o pozitie cat mai apropiata de adevar in probleme nerezolvate inca de stiinta, ca si in domenii unde intervin judecati de valoare (morala, estetica). Iata ce spune J. Piaget in aceasta privinta: „stiinta incepe de indata ce s-a convenit sa se limiteze o problema, astfel incat solutionarea ei sa fie subordonata unor constatari accesibile tuturor si verificabile de catre toti" (prin metode experimentale, statistice sau algoritmice) (J. Piaget, 1972, p. 34). Or, in psihologie sunt multe fenomene care nu indeplinesc cerinta verificarii exacte, ele raman la dispozitia rationamentului, a psihologiei reflexive, arma obisnuita a filosofului.
Observatiile efectuate de filosofi au fost si sunt pretioase pentru psihologie, datorita subtilitatii lor. Critica a dus la mai multa prudenta in cercetare si in formularea de concluzii. Pe de alta parte, si cercetarile exacte efectuate de psihologi au permis pasi mai siguri intr-o serie de domenii ale filosofiei cum sunt teoria punoasterii, logica, etica, estetica.
'¦'^Psihologia poate interveni in numeroase domenii de activitate in care factorul uman are un rol decisiv; putem vorbi astfel nu doar de importanta teoretica a psihologiei, ci si de importanta ei practica. Am vazut in descifrarea ramurilor psihologiei, prezentata mai sus, existenta unei serii de domenii ale psihologiei aplicate, practice. Atat in practica medicala, in invatamant sau in procesul de productie, competenta psihologului a putut interveni cu succes. in competitiile sportive, sfaturile psihologului sunt din ce in ce mai mult apreciate. La fel, in pregatirea militara, in ancheta judiciara s.a. „Psihanalistul", „psihoterapeutul" au ajuns sa concureze in popularitate medicul (in tarile occidentale). Astfel, psihologia are perspective largi. Succesele ei sunt insa conditionate de un progres teoretic continuu care presupune o metodologie de cercetare, cat mai riguroasa.