“Organizarea activitatii scolare fie in forma frontala ori colectiva (de munca cu intregul colectiv al clasei, al anului de studiu etc.), fie in echipe o8g5go
(microgrupuri) sau individuala, ori combinatorie, ca cea sugerata de experimentul team teaching (bazata, intre altele, pe o grupare flexibila si mobila a elevilor cu treceri de la activitati cu grupuri mari, la actiuni in grupuri mici, omogene si apoi la activitatI individuale) reclama in mod inevitabil o metodologie adecvata acestor forme organizatorice.”
(Ioan Cerghit, 1997, p. 36)
Metodele de invatamant (“odos” = cale, drum; “metha” = catre, spre) reprezinta caile folosite in scoala de catre profesor in a-i sprijini pe elevi sa descopere viata, natura, lumea, lucrurile, stiinta. Ele sunt totodata mijloace prin care se formeaza si se dezvolta priceperile, deprinderile si capacitatile elevilor de a actiona asupra naturii, de a folosi roadele cunoasterii transformand exteriorul in facilitati interioare, formandu-si caracterul si dezvoltandu-si pesonalitatea.
“Calitatea pedagogica a metodei didactice presupune transformarea acesteia dintro cale de cunoastere propusa de profesor intr-o cale de invatare realizata efectiv de prescolar, elev, student, in cadrul instruirii formale si nonformale, cu deschideri spre educatia permanenta.” (Sorin Cristea, 1998, p. 303)
Dezideratele de modernizare si de perfectionare a metodologiei didactice se
inscriu pe directiile sporirii caracterului activ al metodelor de invatamant, in aplicarea unor metode cu un pronuntat caracter formativ, in valorificarea noilor tehnologii instructinale (e-learning), in contaminarea si suprapunerea problematizarii asupra fiecarei metode si tehnici de invatare, reusind astfel sa se aduca o insemnata contributie la dezvoltarea intregului potential al elevului
Cerinta primordiala a educatiei progresiviste, cum spune Jean Piaget, este de a asigura o metodologie diversificata bazata pe imbinarea activitatilor de invatare si de munca independenta, cu activitatile de cooperare, de invatare in grup si de munca interdependenta.
Desi invatarea este eminamente o activitate proprie, tinand de efortul individual depus in intelegerea si constientizarea semnificatiilor stiintei, nu este mai putin adevarat ca relatiile interpersonale, de grup sunt un factor indispensabil aparitiei si construirii
invatarii personale si colective.
“Invatarea in grup exerseaza capacitatea de decizie si de initiativa, da o nota mai personala muncii, dar si o complementaritate mai mare aptitudinilor si talentelor, ceea ce asigura o participare mai vie, mai activa, sustinuta de foarte multe elemente de emulatie, de stimulare reciproca, de cooperare fructuoasa.”(Ioan Cerghit,1997, p. 54)
Specific metodelor interactive de grup este faptul ca ele promoveaza interactiunea dintre mintile participantilor, dintre personalitatile lor, ducand la o invatare mai activa si cu rezultate evidente. Acest tip de interactivitate determina “identificarea subiectului cu situatia de invatare in care acesta este antrenat” (Idem), ceea ce duce la trans-formarea
Capitolul 1 | Capitolul 2 | Capitolul 3 | Capitolul 4 | Capitolul 5 | Capitolul 6 | Capitolul 7 | Capitolul 8 | Capitolul 9 elevului in stapanul propriei transformari si formari. „Metodele interactive urmaresc optimizarea comunicari, observand tendintele inhibitorii care pot aparea in interiorul grupului” ( Ion-Ovidiu Panisoara, 2003, p. 140)
Interactivitatea presupune atat cooperarea -; definita drept “forma motivationala a afirmarii de sine, incluzand activitatea de avansare proprie, in care individul rivalizeaza cu ceilalti pentru dobandirea unei situatii sociale sau a superioritatii” -; cat si competitia care este o “activitate orientata social, in cadrul careia individul colaboreaza cu ceilalti pentru atingerea unui tel comun” (Ausubel, 1981) Ele nu se sunt antitetice; ambele implica un anumit grad de interactiune, in opozitie cu comportamentul individual.
In conditiile indeplinirii unor sarcini simple, activitatea de grup este stimulativa, generand un comportament contagios si o stradanie competitiva; in rezolvarea sarcinilor complexe, rezolvarea de probleme, obtinerea solutiei corecte e facilitata de emiterea de ipoteze multiple si variate. Interactiunea stimuleaza efortul si productivitatea individului si este importanta pentru autodescoperirea propriilor capacitati si limite, pentru autoevaluare. Exista o dinamica intergrupala cu influente favorabile in planul personalitatii, iar subiectii care lucreaza in echipa sunt capabili sa aplice si sa sintetizeze cunostintele in moduri variate si complexe, invatand in acelasI timp mai temeinic decat
in cazul lucrului individual. In acest fel se dezvolta capacitatile elevilor de a lucra
impreuna ce se constituie intr-o componenta importanta pentru viata si pentru activitatea lor profesionala viitoare.
Avantajele interactiunii:
in conditiile indeplinirii unor sarcini simple, activitatea de grup este stimulativa, generand un comportament contagios si o stradanie competitiva; in rezolvarea sarcinilor complexe, rezolvarea de probleme, obtinerea solutiei corecte e facilitata de emiterea de ipoteze multiple si variate; (D. Ausubel, 1981) stimuleaza efortul si productivitatea individului; este importanta pentru autodescoperirea pro- priilor capacitati si limite, pentru autoevaluare;
(D. Ausubel) exista o dinamica intergrupala cu influente favorabile in planul personalitatii; subiectii care lucreaza in echipa sunt capabili sa aplice si sa sintetizeze cunostintele in moduri variate si complexe, invatand in acelasI timp mai temeinic decat in cazul lucrului individual; dezvolta capacitatile elevilor de a lucra impreuna - componenta importanta pentru viata si pentru activitatea lor profesionala viitoare.(Johnson si Johnson,
1983); dezvolta inteligentele multiple, capacitati specifice inteligentei lingvistice (ce implica sensibilitatea de a vorbi si de a scrie; include abilitatea de a folosi efectiv limba pentru a se exprima retoric, poetic si pentru a-si aminti informatiile), inteligentei logice-matematice (ce consta in capacitatea de a analiza logic problemele, de a realiza operatii matematice si de a investiga stiintific sarcinile, de a face deductii), inteligenta spatiala (care se refera la capacitatea, potentialul de a recunoaste si a folosi patternurile spatiului; capacitatea de a crea reprezentari nu doar vizuale), inteligenta interpersonala (capa-citatea de a
intelege intentiile, motivatiile, dorintele celorlalti, creand oportunitati in munca colectiva), inteligenta intrapersonala (capacitatea de autoin-telegere, autoapreciere corecta a propriilor senti-mente, motivatii, temeri), inteligenta naturalista (care face omul capabil sa recunoasca, sa clasifice si sa se inspire din mediul inconjurator), inteligenta morala (preocupata de reguli, comportament, atitudini) -; Gardner H. -; 1993; stimuleaza si dezvolta capacitati cognitive complexe (gandirea divergenta, gandirea critica, gandirea laterala -; capacitatea de a privi si a cerceta lucrurile in alt mod, de a relaxa controlul gandirii); munca in grup permite impartirea sarcinilor si responsabilitatilor in parti mult mai usor de realizat; timpul de solutionare a problemelor este de cele mai multe ori mai scurt in cazul lucrului in grup decat atunci cand se incearca gasirea rezolvarilor pe cont propriu; cu o dirijare adecvata, invatarea prin cooperare dezvolta si diversifica priceperile, capacitatile si deprinderile sociale ale elevilor; interrelatiile dintre membrii grupului, emulatia, sporeste interesul pentru o tema sau o sarcina data, motivand elevii pentru invatare; lucrul in echipa ofera elevilor posibilitatea de a-si impartasi parerile, experienta, ideile, strategiile personale de lucru, informatiile; se reduce la minim fenomenul blocajului emotional al creativitatii; grupul da un sentiment de incredere, de siguranta, antrenare reciproca a membrilor ce duce la disparitia fricii de esec si curajul de a-si asuma riscul; interactiunea colectiva are ca efect si “educarea stapanirii de sine si a unui comportament tolerant fata de opiniile celorlalti, infrangerea subiecti-vismului si acceptarea gandirii colective” (Crenguta L. Oprea, 2000, p. 47)
• Invatamantul modern preconizeaza o metodologie axata pe actiune, operatorie, deci pe promovarea metodelor interactive care sa solicite mecanismele gandirii, ale inteligentei, ale imaginatiei si creativitatii. “Activ” este elevul care “depune efort de reflectie personala, interioara si abstracta, care intreprinde o actiune mintala de cautare, de cercetare si redescoperire a adevarurilor, de elaborarea a noilor cunostinte.
“Activismul exterior” vine deci sa serveasca drept suport material “activismului interior”, psihic, mental, sa devina un purtator al acestuia.” (Ioan Cerghit, 1997, p.73)
• Structurile autoritare dintr-un grup sau piedicile impotriva comunicarii pot foarte bine limita participarea activa a anumitor membrii la o actiune coordonata.
Vorbind despre necesitatea inovarii in domeniul metodologiei didactice si a cautarii de noi variante pentru a spori eficienta activitatii instructiv-educative din scoala, prin directa implicarea a elevului si mobilizarea efortului sau cognitiv, profesorul Ioan
Cerghit afirma:
“Pedagogia moderna nu cauta sa impuna nici un fel de retetar rigid, dimpotriva, considera ca fixitatea metodelor, conservatorismul educatorilor, rutina excesiva, indiferenta etc. aduc mari prejudicii efortului actual de ridicare a invatamantului pe noi trepte; ea nu se opune in nici un fel initiativei si originalitatii individuale sau colective de regandire si reconsiderare in spirit creator a oricaror aspecte care privesc perfectionarea si modernizarea metodologiei invatamantului de toate gradele. In fond creatia, in materie de metodologie, inseamna o necontenita cautare, reinnoire si imbunatatire a conditiilor de munca in institutiile scolare.” (1997, p. 44)