p4o17ox

1. Cercetarea psihologica stiintifica
2. Conceptul de metoda; specificul metodelor psihologiei scolare;
3. Clasificarea metodelor;
4. Principalele metode ale psihologiei scolare: a) Observatia b) Experimentul c) Convorbirea d) Ancheta psihologica e) Metoda biografica f) Metoda analizei produselor activitatii g) Metodele psihometrice

1. Cercetarea psihologica stiintifica
Complexitatea cerintelor sociale fata de scoala impun cadrului didactic, ca profilul sau, centrat pe transmiterea de informatii sa se completeze cu cel de investigator, cercetator al fenomenelor psiho-educationale, conditie a optimizarii rezultatelor din invatamant si a competentei profesionale.
Fenomenele psiho-educationale au atat o determinare obiectiva (ideal, scop, obiective educationale) cat si una subiectiva prin fortele care actioneaza in cadrul lor (cadru didactic, elev, grup, clasa), motiv pentru care patrunderea in universul psihic al elevului trebuie realizata stiintific.
Cea mai mare dificultate intampinata de profesorul-cercetator provine din necunoasterea metodologiei cercetarii.
Orice cercetare stiintifica in psihologie presupune parcurgerea urmatoarelor etape:
• precizarea scopului cercetarii in functie de care se alege tema;
Principalele criterii in baza carora se alege tema sunt: dobandirea unei experiente personale care este considerata de catre cel in cauza ca prezinta larg interes; dinamica evolutiei unui fenomen, proces, insusire psihica (ex. spiritul de observatie la scolarul mic), remedierea unor deficiente comportamentale (de ex. corectarea si dezvoltarea limbajului scris la elevii din invatamantul primar);
• informarea bibliografica: tehnica documentarii;
Succesul depinde de calitatea listei bibliografice care trebuie sa cuprinda lucrari reprezentative pentru domeniul investigat. Daca se realizeaza prin efort propriu, cercetatorul poate fi ajutat de catalogul pe materii si catalogul alfabetic care pot fi consultate la bibliotecile universitare, municipale, judetene.
Se recomanda ca pe lista bibliografica sa fie incluse monografiile, articolele din revistele de specialitate. Apoi se studiaza bibliografia.
Tehnica documentarii este complexa, in cadrul acesteia doua operatii fiind indispensabile: citirea si consemnarea celor citite in fise, care sunt de mai multe tipuri: analitice (citate, comentariile noastre) si sintetice (contin cate o idee din lucrarea citita).
• formularea ipotezei (hypo-sub, thetis-asezare, pozitie: supozitie, presupunere)-este un enunt care cuprinde concomitent intrebarea si raspunsul probabil, cercetarea urmand sa se pronunte asupra corectitudinii lor si daca se valideaza sa fie transformate in idee generalizatoare.
Avansarea ipotezei este un moment creator care depinde de pregatirea teoretica si de o serie de factori psihologici ai personalitatii cercetatorului (creativitate, spontaneitate, tenacitate).
De exemplu, una din preocuparile scolii contemporane priveste aptitudine profesionale in raport cu orgnizarea sistemului de invatamant. Se stie ca unele aptitudini se manifesta la varste mai timpurii, altele mult mai tarziu. Una din ipoteze poate porni de la intrebarea care este , cat mai reprezentativ varsta minima sau varsta medie sau varsta maxima a aparitiei aptitudinilor. Aceasta intrebare, care urmareste aflarea unei varste specifice pentru o aptitudine sau pentru mai multe declanseaza initierea unei cercetari psihologice sau psihopedagogice.
• metodica cercetarii cuprinde: metodele pentru recoltarea faptelor, demersul logic ( inductiv, deductiv), esantionul (clasele, numarul de elevi, sexul, varsta, mediul de provenienta) si in unele cazuri esantionul de control (martor).
Tendinta utilizarii unilaterale a unei singure metode ca si convingerea ca unele sunt infailibile trebuie evitate. Cu toate ca observarea si experiementul sunt modalitati fundamentale de investigare a personalitatii, cercetarea ramane incompleta daca nu se apeleaza si la convorbire, chestionar, studiul produselor activitatii, al documentlor scolare, anamneza, fiecare furnizand date specifice asupra unor aspecte ale evenimentului cercetat.
• prelucrarea, analiza si interpretarea datelor se poate face atat prin operatii de analiza, sinteza, comparatii, rationamente cat si prin metode statistice pentru calcularea valorilor centrale (media aritmetica, mediana), valori care aexprima abateri fata de tendinta centrala (abaterea centrala, abaterea standard).
• redactarea lucrarii-structura si dimendiunea sunt in functie de subiect. De regula se porneste de la motivarea alegerii temei, rezumarea cercetarilor precedente asupra problemei. Urmeaza partea experimentala in care se avanseaza ipoteze, se prezinta metodica cercetarii, interpretarea faptlor, formularea concluziilor. Se anexeaza materiale ilustrative, listele bibliografice utilizate;
• valorificarea cercetarii-in plan subiectiv cercetatorul este mult mai edificat, iar in plan socioprofesional, lucrarea poate intruni calitatile unei surse de referinta.

2. Conceptul de metoda; specificul metodelor psihologiei scolare

Provenind din grecescul methodos (care inseamna cale, drum catre ceva), metoda este definita in psihologia romaneasca de P.Golu ca reprezentand acea imbinare si organizare de concepte, modele ipoteze, strategii, instrumente si tehnici de lucru care dau corporalitate unui proiect metodologic. Ea este operatorul care mijloceste trecerea, ridicarea treptata de la problema de cercetare, enuntata in plan teoretic la reconstructia ei -observationala, experimentala, actionala in vederea corectarii, optimizarii, potentarii, restructurarii unui sector sau altul al practicii sociale.
Psihologia scolara utilizeaza un ansamblu de metode de cercetare si investigare comune si altor discipline psihopedagogice, dar, in cadrul acesteia distingandu-se prin anumite particularitati specifice si modalitati de aplicare si utilizare a lor, in scopul cunoasterii personalitatii elevilor. Faptul ca subiectul cercetat il reprezinta copilul, elevul si nu adultul, ca activitatile studiate sunt cele de invatare didactica sau sociala si nu activitati de munca productiva atrage dupa sine individualizarea metodelor. Astfel, observatia din psihologia generala devine observatie psihopedagogica in psihologia scolara. Alaturi de metodele imprumutate si adaptate necesitatilor specifice, psihologia scolara isi elaboreaza insa si propriile ei metode cu o fizionomie distincta si aplicabile doar in investigarea si cunoasterea elevilor.

3. Clasificarea metodelor
Metodele psihologiei au un caracter instrumental, de interventie, informare, interpretare si actiune. Ele pot fi clasificate dupa mai multe criterii:
1. dupa caracterul lor: obiective si subiective;
2. dupa specificul relatiilor investigate: calitative si cantitative;
3. dupa natura relatiei cercetator-subiect: directe si indirecte;
4. dupa scopul lor: metode de recoltare a informatiilor, metode de prelucrare si interpretare a acestora, metode de investigatie intensiva si extensiva, metode de diagnoza si prognoza, metode de cercetare si metode aplicative (psihoeducationale, psihoterapeutice);
5. dupa caracterul stiintific: metode intuitive, empirice si metode stiintifice.
Metodele sunt ghidate de conceptia generala a cercetatorului, de principiile teoretico-stiintifice de la care acesta porneste, reunite sub denumirea de metodologia cercetarii.

4. Principalele metode ale psihologiei scolare sunt: a) Observatia b) Experimentul c) Convorbirea d) Ancheta psihologica e) Metoda biografica f) Metoda analizei produselor activitatii g) Metodele psihometrice a) Observatia
Observatia ca metoda de cercetare psihologica, consta in urmarirea intentionata si inregistrarea exacta, sistematica a diferitelor manifestari comportamentale ale individului (sau ale grupului) ca si al contextului situational al comportamentului.
Principalele probleme pe care le ridica observatia in fata psihologului sunt:
1. ce observam ? (continutul observatiei);
2. care sunt formele observatiei?;
3. de ce anume depinde calitatea observatiei?;
4. care sunt conditiile unei bune observatii?;
5. cum pot fi combatute unele obstacole ce apar in calea observatiei?;
6. care sunt limitele si avantajele observatiei?
1. Continuturile observatiei sunt reprezentate de simptomatica stabila, adica trasaturile bio-constitutionale ale individului (inaltimea, greutatea, lungimea membrelor, circumferinta craniana) ca si trasaturile fizionomice precum si de simptomatica labila, adica multitudinea comportamentelor si conduitelor flexibile, mobile ale individului, cum ar fi: conduita verbala, cea motorie, mnezica, inteligenta ca si varietatea expresiilor afectiv-atitudinale.
2. Formele observatiei pot fi clasificate dupa urmatoarele criterii: a) orientarea actului observational: observatia si autoobservatia; b) prezenta sau absenta intentiei de a observa: observatia ocazionala, observatia sistematica; c) prezenta sau absenta observatorului: observatia directa, observatia indirecta sau mediata, cu observator uitat, ignorat, cu observator ascuns; d) implicarea sau nonimplicarea observatorului: observatia pasiva, observatia participativa; e) durata observarii: continua sau discontinua; f) obiectivele urmarite: integrala sau selectiva.
3. Calitatea observatiei depinde de o serie de particularitati psihoindividuale ale observatorului: capacitea de a-si concentra atentia, de a sesiza esentialul, de gradul sau de sugestionabilitate precum si de anumite caracteristici ale perceptiei umane: selectivitatea ei, categorizarea spontana si structuranta a campului de observatie sau pur si simplu factorii sociali ai perceptiei care o modeleaza si o deformeaza.
4. Conditiile unei bune observatii sunt: a) stabilirea clara, precisa a scopului, a obiectivului urmarit; b) selectarea formelor celor mai potrivite care vor fi utilizate, a conditiilor si mijloacelor necesare; c) elaborarea unui plan riguros de observatie, d) consemnarea imediata a celor observate intr-un protocol de observatie; e) efectuarea unui numar optim de observatii; f) utilizarea grilelor de observatie.

5. Combaterea obstacolelor aparute in calea observatiei vizeaza observarea unuia si aceluiasi fapt de catre mai multi observatori si apoi analiza comparativa a protocoalelor de observatie elaborate, realizarea cat mai multor observatii de catre unul si acelasi observator pe baza unor grile de observatie.
6. Unul dintre avantajele observatiei este ca permite surprinderea menifestarilor comportamentale ale individului in conditiile lui obisnuite de viata si activitate, oferind mai ales date de ordin calitativ. In schimb, un dezavantaj al ei il constituie faptul ca observatorul trebuie sa astepte intrarea in functiune a fenomenului studiat.

2. Experimentul
Dupa Greenwood, 1945, experimentul consta in testarea ipotezelor cauzale prin integrarea unor situatii contrastante controlate.
Leon Festinger arata ca experimentul consta in masurarea efectelor manipularii unei variabile independente asupra variabilei dependente intr-o situatie in care actiunea altor factori este redusa la minimum.
Variabilele dependente sunt cele care fac obiectul observatiei, cele carora cercetatorul le va studia variatia in cursul experimentului. De exemplu numarul de cuvinte reamintite dupa citirea unei liste de cuvinte, timpul in care se parcurge un test, numarul de erori intr-o proba reprezinta variabile dependente.
Variabilele independente nu depind de nici o alta variabila, ele fiind legate de decizia experiemntatorului, care in mod deliberat le-a introdus in experiment.
Cele mai raspandite tipuri de experimente sunt: a) Experimentul de laborator b) Experimentul natural c) Experimentul psiho-pedagogic

a)Experimentul de laborator presupune scoaterea subiectului din atmosfera lui obisnuita de viata si activitate si introducerea intr-o ambianta artificiala anume creata (camere special amenajate, aparatura de laborator, conditii si programe de desfasurare a experiementelor bine determinate, deseori obligatorii. b) Experimentul natural presupune aplicarea probei sau a sarcinii declansatoare intr-un cadru obisnuit, familiar de existenta si activitate a individului. c) Experimentul psiho-pedagogic poate fi de doua feluri:
1) constatativ (urmareste fotografierea, consemnarea situatiei existente la un anumit moment dat) si
2) formativ (tinteste spre introducerea in grupul cercetat a unor factori de progres, in vederea schimbarii comportamentului, schimbare constatata prin compararea situatiei initiale cu cea finala.
Daca intentionam sa verficam superioritatea unui procedea didactic, predam la o clasa folosind noul procedea si la o alta modelul traditional. Comparand performantele elevilor inainte de introducerea noului procedeu cu cele obtinute dupa folosirea lui si mai ales cu cele de la o alta clasa la care s-a procedat dupa procedeele traditionale, vom sti daca noul procedeu este eficient sau nu.

c) Convorbirea
Convorbirea este o discutie angajata intre cercetator si subiectul investigat care presupune: relatia directa de tipul fata in fata intre cercetator si subiect (elev), sinceritatea partenerilor implicati, abilitatea cercetatorului pentru a obtine angajarea autentica a subiectilor in convorbire; empatia cercetatorului.
Spre deosebire de observatie si experiment prin intermediul carora investigam conduitele, reactiile exterioare ale subiectului, convorbirea permite sondarea mai directa a vietii interioare a acestuia, a intentiilor ce stau la baza comportamentului, a opiniilor, atitudinilor, intereselor, convingerilor, aspiratiilor, conflictelor, prejudecatilor si mentalitatilor, sentimentelor si valorilor subiectului.
Formele convorbirii sunt:
1. convorbirea standardizata, dirijata, structurata (bazata pe formularea acelorasi intrebari, in aceeasi forma si ordine, tuturor subiectilor, indiferent de particularitatile lor individuale);
2. convorbirea semistandardizata sau semidirijata (cu adresarea unor intrebari suplimentare, cu reformularea altora, cu schimbarea succesiunii lor);
3. convorbirea libera, spontana, asociata (in functie de particularitatile situatiei in care se desfasoara, de cele psihoindividuale ale subiectului, chiar si de particularitatile momentului cand se face).
Aceasta metoda se particularizeaza in psihologia copilului si psihologia scolara dupa cum urmeaza: la varstele mici este recomandabila folosirea ei nu ca metoda de sine statatoare, ci integrata altor metode (indeosebi observatiei) sau subordonata unei activitati pe care subiectul o are de indeplinit (in timp ce el solutioneaza o problema, sau face, executa ceva i se pot pune tot felul de intrebari). J.Piaget care a folosit mult aceasta metoda in cercetarile sale, insista asupra necesitatii neutralitatii cercetatorului, acesta netribuind sa dirijeze sau sa corecteze in vreun fel mersul gandirii copilului, sa-l distreze sau sa-l amuze.
Convorbirea trebuie sa se desfasoare in conditii absolut normale pentru ca numai asa vor putea fi surprinse mecanismele psihice in desfasurarea lor fireasca. La varstele mai mari (pubertate, adolescenta) atat modalitatea de desfasurare a convorbirii cat si tematica ei se diversifica mult putand fi folosite toate formele enumerate anterior. d) Ancheta psihologica

Ancheta, ca metoda de cercetare psihologica presupune recoltarea sistematica a unor informatii despre viata psihica a unui individ sau a unui grup social, ca si interpretarea acestora in vederea desprinderii semnificatiei lor psihocomportamentale. In cercetarea psihologica sunt utilizate doua forme ale acestei metode pe care le prezentam in continuare
Ancheta pe baza de chestionar este una dintre cele mai laborioase metode ale psihologiei, folosirea ei stiintifica implicand parcurgerea mai multor etape:
1. stabilirea obiectului anchetei;
2. documentarea;
3. formularea ipotezei,
4. determinarea populatiei (a universului anchetei);
5. esantionarea;
6. alegerea tehnicilor si redactarea chestionarului;
7. pretestul (pentru a vedea daca chestionarul a fost bine elaborat);
8. redactarea definitiva a chestionarului;
9. alegerea metodelor de administrare a chestionarului (prin persoane special destinate acestei operatii sau prin autoadministrare);
10. defalcarea (despuierea) rezultatelor;
11. analiza rezultatelor obtinute in raport cu obiectivele formulate;
12. redactarea raportului final de ancheta.
Dintre toate acestea etapele 6 si 8 au o mare importanta.
Cercetatorul trebuie sa stabileasca:
-continutul intrebarilor -de regula acestea putand fi:
-factuale sau de identificare-cer date obiective despre subiect cum ar fi varsta, sexul, studiile;
-de cunostinte;
-de opinii si atitudini;
-de motivatie;
-tipul intrebarilor: cu raspunsuri dihotomice, inchise, da-nu, cu raspunsuri libere, lasate la initiativa subiectului; cu raspunsuri in evantai-mai multe raspunsuri din care subiectul alege 1,2 care I se potrivesc modului de a fi sau de a gandi sau pe care le ierarhizeaza in functie de valoarea ce le-o acorda.
De asemenea, cercetatorul trebuie sa evite o serie de greseli in formularea intrebarilor, ca de pilda intrebari prea generale, limbaj greoi, artificializat, tehnicist, stiintific, cuvinte ambigui, cu dublu inteles, cuvinte vagi (cam asa, de regula); intrebari tendentioase care sugereaza raspunsul, intrebari prezumtive care presupun cunosterea dinainte a ceva despre cel investigat, intrebari ipotetice care atrag dupa ele un anumit tip de raspuns, de obicei afirmativ.
Ancheta pe baza de interviu presupune raporturi verbale intre participantii aflati fata in fata, centrarea asupra temei cercetate, directia unilaterala de actiune, fiecare participant pastrandu-si locul de emitator sau receptor (prin acesta se deosebeste de convorbire). Exista interviuri individuale si de grup, clinice, (centrate pe persoana) si focalizate (centrate pe tema investigata).
In practica psihologica, la copiii mici se foloseste mai mult interviul, iar la elevi ancheta pe baza de chestionar, chiar prin autoadministrare. Prin intermediul ei sunt sondate de obicei opiniile, atitudinile, dorintele, aspiratiile, interesele vocationale ale elevilor in vederea realizarii orientarii lor scolare si profesionale. Important este ca paleta intrebarilor dintr-un chestionar sa fie cat mai diversificata pentru a da posibilitatea realizarii unor investigatii, atat extensive cat si intensive. Intrebarile trebuie sa surprinda mai multe modalitati de raportare la realitatea sondata:
-perceptiv: “ce impresie si-a facut profesorul de limba romana?”
-proiectiv-prezumtiv: “intentionezi sa-ti schimbi optiunea profesionala facuta?”
-apreciativ-evaluativ: “consideri ca angajarea ta in activitatea scoalara este satisfacatoare?”
-motivator-explicativ: “care crezi ca sunt motivele care uneori te fac sa nu inveti?” “De ce te pasioneaza electronica?”
Pe baza datelor recoltate putem surprinde mai bine planul real si aspirational al unui elev, gradul de constientizare a unor probleme, capacitatea sa de intelegere. De asemenea creste posibilitatea realizarii unor cercetari de tip comparativ. e) Metoda biografica
Aceasta metoda vizeaza strangerea cat mai multor informatii despre principalele evenimente parcurse de individ in existenta sa, despre relatiile prezente intre ele ca si despre semnificatia lor in vederea cunoasterii istoriei personale a fiecarui individ, atat de necesara in stabilirea profilului personalitatii sale. Este prin excelenta evenimentiala, concentrandu-se asupra succesiunii diferitelor evenimente din viata individului, a relatiilor dintre evenimentele cauza si evenimentele efect, dintre evenimentele scop si evenimentele mijloc. Variantele mai noi ale metodei biografice-cunoscute sub denumirea de cauzometrie si cauzograma isi propun tocmai surprinderea relatiilor dintre aceste tipuri de evenimente.
Metoda biografica este mai putin folosita de psihologia scolara datorita faptului ca cei investigati-elevii nu au inca o biografie ampla care ar putea furniza cercetatorului date semnificative. Importanta ei creste in investigarea adolescentilor si tinerilor, deoarece ei au o biografie mai ampla. Justificarea teoretico-stiintifica a metodei este data de teza potrivit careia personalitatea copilului, constiinta si comportamentul sau se formeaza ca urmare a factorilor si evenimentelor care actioneaza asupra sa. Diferite evenimente neasteptate, incarcate emotional, frustrante sau stresante (divortul parintilor, moartea unuia dintre parinti, boli, accidente, schimbari de domiciliu, imprejurarea de a fi copil unic sau de a trai intr-o familie cu mai multi copii, incadrarea intr-o casa de copii, etc.), lasa urme asupra personalitatii copilului.
Cel mai adeseori biografia ia fie forma jurnalelor de insemnari fie forma anamnezei-o discutie ampla purtata de psiholog cu copilul sau cu parintii acestuia focalizata pe depistarea unor situatii sau factori patogeni (somatici sau psihici).

f) Metoda analizei produselor activitatii
Este una dintre cele mai folosite metode in psihologia copilului si psihologia scolara. Orice produs realizat de copil sau elev poate deveni obiect de investigatie psihologica. Prin aplicarea acestei metode obtinem date cu privire la: capacitatile psihice de care dispun copiii (coerenta planului mental, forta imaginatiei, amploarea intereselor, calitatea cunostintelor, deprinderilor, priceperilor si aptitudinilor, etc), stilul realizarii (personal sau comun, obisnuit), nivelul dotarii (inalt, mediu, slab), progresele realizate in invatare (prin realizarea repetata a unor produse ale activitatii). Pentru cercetatori o mare importanta o are fixarea unor criterii dupa care sa evalueze produsele activitatii. Printre acestea mai semnificative sunt: corectitudinea-incorectitudinea, originalitatea-banalitatea, complexitatea-simplitatea, expresivitatea-nonexpresivitatea produselor realizate.

g) Metodele psihometrice
Aceasta grupa de metode vizeaza, cum reiese si din denumirea lor, masurarea capacitatilor psihice ale individului in vederea stabilirii nivelului lor de dezvoltare. Cea mai cunoscuta si raspandita este metoda testelor psihologice.
Testul psihologic este o proba relativ scurta care premite cercetatorului stangerea unor informatii obiective despre subiect, pe baza carora sa poata diagnostica nivelul dezvoltarii capacitatilor masurate si formula un prognostic asupra evolutiei lor ulterioare. Pentru a satisface aceste deziderate, testul trebuie sa indeplineasca anumite conditii:
-validitatea (sa masoare exact ceea ce isi propune);
-fidelitatea (sa permita obtinerea unor performante relativ asemanatoare la o noua aplicare);
-standardizarea (sa creeze aceleasi conditii pentru toti subiectii supusi testarii, fara a-I favoriza pe unii si defavoriza pe altii). De regula, se standardizeaza: continutul probei (acelasi test cu acelasi continut distribuit tuturor subiectilor); modul de conduita a cercetatorului fata de subiect (se recomanda utilizarea aceluiasi instructaj verbal, a acelorasi conduite fata de toti subiectii, pentru ca daca un subiect este primit intr-o maniera afectuoasa, iar altul intr-una brutala vor fi induse stari afective diferite ce-si vor spune cuvantul asupra rezultatelor testului), timpul de aplicare al probei (care trebuie sa fie acelasi pentru toti subiectii-aceasta in cazul testelor cu timp determinat);
-etalonarea (stabilirea unui etalon, a unei unitati de masura a rezultatelor obtinute pentru a se cunoaste valoarea lor).
Testele psihologice se clasifica dupa mai multe criterii:
1. dupa modul de aplicare (individuale, colective);
2. dupa materialul folosit (verbale, neverbale);
3. dupa durata lor (cu timp strict determinat, cu timp la alegerea subiectului);
4. dupa continutul masurat;
5. dupa scopul urmarit (teste de performanta, teste de personalitate, teste de comportament).
Pentru a spori utilitatea si eficienta testelor este necesara respectarea urmatoarelor recomandari:
-crearea unor teste in concordanta cu specificul sociocultural al populatiei pe care urmeaza a fi aplicate, sau cel putin, adaptarea celor elaborate pe specificul altor culturi;
-utilizarea nu doar a unui singur test in masurarea unei insusiri psihice, ci a unor baterii de teste;
-corelarea rezultelor obtinute prin aplicarea testelor cu rezultatele obtinute prin aplicarea altor metode;
-corelarea rezultelor de la teste cu rezultatele obtinute in activitatea practica.

BIBLIOGRAFIE

1. Vlasceanu, L., Metodologia cercetarii sociologice. Orientari si probleme, Bucuresti, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, 1982;
2. Zlate, M., Introducere in psihologie, Bucuresti, Casa de editura si presa- Sansa, S.R.L., 1996.