e4n3ni
Cuvantul imagine are mai multe intelesuri. Cel mai larg se refera la orice cunoastere concreta a unor obiecte sau fenomene. in acest sens, si perceptiile sunt imagini. Cel mai frecvent, termenul se atribuie reprezentarilor, prin care se intelege „modelul interiorizat" al obiectelor sau fenomenelor - o prezenta in mintea noastra a unor obiecte sau fenomene, independenta de excitarea actuala a organelor de simt. insa ele au la baza perceptii sau fragmente, elemente ale unor perceptii traite anterior (de aici, termenul de re-prezentare).
Totusi, dupa disparitia excitantilor reali, noi putem avea imagini, fara ca acestea sa fie reprezentari propriu-zise.
1. Senzatii remanente
Sunt fenomene datorate proprietatilor fiziologice ale organelor de simt: prelungirea de scurta durata a unei senzatii, dupa incetarea actiunii excitantului. Ea se datoreaza unei inertii a excitatiei, explicabila daca avem in vedere ca nervii senzoriali parcurg o serie de „statii intermediare", de la organul de simt pana la zona de proiectie din talamus si apoi din cortex.
Persistenta aceasta senzoriala variaza in raport cu organul senzorial. in ce priveste senzatiile vizuale, ele persista intre 1/200 si 1/10 dintr-o secunda, dupa disparitia excitantului, in functie de intensitatea stimularii: persistenta e cu atat mai mare, cu cat excitatia a fost mai slaba.
Senzatiile remanente explica de ce atunci cand cineva roteste un carbune rosu vedem un cerc de foc. Tot senzatiile remanente creeaza posibilitatea combinarii imaginilor statice intr-o miscare, in cazul filmului, ca si sinteza culorilor de pe discul lui Newton. Si in cazul senzatiilor statice, si in al celor kinestezice, se manifesta fenomenul de remanenta: daca ne rotim in jurul nostru repede si de multe ori, dupa ce ne oprim, avem in continuare senzatii de invartire.
Tot din categoria fenomenelor senzoriale sunt si senzatiile (sau imaginile) consecutive. Daca ne uitam 20-30 de secunde la un cerc alb pe fond negru, inchizand apoi ochii, vom vedea un cerc negru pe fond alb. Cand cercul e rosu, ulterior il vom vedea verde, adica apare culoarea complementara lui. Imaginile consecutive apar datorita fenomenului de „oboseala" a purpurii retiniene (substanta aflata in celulele conuri). Fixand multa vreme privirea pe o figura rosie, scade sensibilitatea conurilor pentru rosu, de aceea, pe un fond alb o vom vedea verde.

Imaginile consecutive provin din fenomene periferice, ca dovada ca ele se deplaseaza in timpul miscarii ochilor si, proiectate pe un ecran, sunt mai mari cand acesta e situat departe si mai mici daca este apropiat.
Senzatiile consecutive negative, contrastante sunt urmate de imagini consecutive pozitive, avand culoarea obiectului fixat anterior. Se pol produce oscilatii: vedem imaginea cand rosie, cand verde, din ce in ce mai slab, pana dispare complet.
2. Reprezentarile
Reprezentarile, asa cum le-am definit la inceput, constituie un fenomen mult mai frecvent si mult mai important decat urmele imediate ale senzatiei. inainte de analiza lor, sa mentionam doua categorii de imagini de origine pur mentala, dar care se produc extrem de rar si nici nu le intalnim la toti oamenii. a) Imaginile imediate (primare). Pentru a avea o imagine consecutiva este necesara o perceptie indelungata. O imagine imediata se poate produce si dupa o durata de numai doua secunde. inchid ochii si vad obiectul sau aud sunetul cu claritate. Un scriitor, pe cand era concentrat asupra manuscrisului sau, era surprins ca nu inceteaza sunetul unui clopot; fiind atent, a constatat ca, de fapt, sunetul nu se mai producea: prima imagine a continuat ultimul sunet. Imaginile imediate sunt copii fidele ale modelului, de scurta durata si slaba vivacitate. b) Spre deosebire de acestea, imaginile eidetice (studiate de E. Jaensch) sunt extrem de vii, fara a fi halucinatii, deoarece subiectul le considera fara corespondent real in momentul evocarii lor. Sunt imagini indeosebi vizuale. Subiectul le vede cu intensitatea unei perceptii, ele pot chiar acoperi fondul perceput pe care sunt proiectate. Anatomistul francez Testut, in timpul prelegerilor sale, vedea cu claritate, in toate detaliile, portiunea anatomica pe care o desena cu fidelitate la curs. Calculatorii celebri, acele persoane capabile sa efectueze extrem de rapid calcule complicate, vad de obicei numerele ca si cum le-ar scrie. Unii pictori din secolele trecute, care nu pictau direct in natura, priveau un peisaj si apoi, in atelier, si-1 puteau reaminti in toate detaliile.
Nu oricine poate avea asemenea imagini intense. Ele par a fi mai des intalnite la copii. c) Trecand la reprezentarile obisnuite, ele ne sunt familiare tuturor : oricine isi poate evoca imaginea fratelui sau a tatalui sau, chiar cand ei se afla la sute de kilometri distanta. Ele nu sunt la fel de vii ca perceptiile, dar de obicei sunt foarte asemanatoare cu acestea.
Reprezentarile apar foarte frecvent in spiritul nostru si in stare de veghe, si in somn. De aceea, multa vreme li s-a atribuit un rol central in viata psihica. Iata ce scria, spre sfarsitul secolului trecut, Hippolyte Taine : „Ceea ce observatia descopera in fondul fiintei ganditoare sunt, in afara de senzatii, imagini de diferite feluri, primitive sau consecutive, dotate cu anumite tendinte si modificate in dezvoltarea lor prin concursul sau antagonismul altor imagini simultane ori contigue. Dupa cum corpul viu este un polipier de celule dependente mutual, in aceeasi masura spiritul in activitate este un polipier de imagini dependente mutual."
Reprezentarile sunt privite de H. Taine ca atomi psihici, entitati psihice bine conturate, acrosandu-se potrivit legilor asociatiei si formand lanturi, constructii, „polipieri". Acest punct de vedere a predominat aproape doua secole in filosofia empirica.
in pragul veacului nostru, William James si o serie de filosofi au reactionat puternic impotriva exagerarii rolului imaginilor si al legilor asociatiei. Dupa James, faptele de constiinta se succed ca un fluviu. Nu exista o impartire in bucati, imagini precis conturate care sa se inlantuie. A spune ca viata psihica e formata din imagini distincte este ca si cum am sustine ca apa fluviului e formata din caldari si butoaie cu apa inchisa in aceste vase. Daca le punem in rau, acestea plutesc in mijlocul apei care continua sa curga intre ele. Procesele psihice nu sunt in intregime constiente, exista procese subconstiente si procese inconstiente. Nu gasim doar imagini, ci si scheme si sentimente, ca atunci cand spun: „ascultati!", „uitati-va!" sau „dar... daca". Independent de cuvant, exista sentimente confuze, sentimente ale raporturilor: sentimente de indoiala, ori de evidenta, ori de insuficienta ...
Observatiile filosofului american sunt subtile si pe deplin intemeiate. Gandirea se opreste numai uneori asupra unei reprezentari distincte. Cursul ei nu consta in mod esential intr-o succesiune de imagini. E prezent mai mult limbajul interior. Si chiar daca am considera cuvintele ca imagini, ele sunt imagini de un fel special, caracteristica lor principala fiind ca nu se succed in virtutea legilor asociatiei, ci in baza unor relatii conceptuale, bazate pe inteles, ceea ce e cu totul altceva. Deci viata psihica nu consta in mod esential intr-o defilare a unor reprezentari, ea implica stari mult mai complexe, in care intervin mereu scheme si influente ale inconstientului.
A restrange ponderea reprezentarilor nu inseamna a neglija rolul pe care ele il au intr-o serie de cazuri, mai ales in ontogeneza gandirii si intr-o multitudine de activitati cu caracter creator.
3. Caracteristicile reprezentarilor
Putem observa mai intai o serie de\asemanari intre reprezentari si perceptii 1 a) Ambele sunt fenomene intuitive, imagini concrete ale unor obiecte sau fenomene. b) Ambele au efecte fiziologice. Atat perceptia, cat si imaginea unei fripturi declanseaza salivatia. c) Si imaginea, si perceptia sunt intim legate de miscare. Daca ne imaginam un buchet de flori perceput anterior in dreapta noastra, ochii vor efectua o usoara deplasare spre dreapta.
Un pilot a trait, nevoit de imprejurari, o experienta edificatoare. intr-un accident, isi fracturase picioarele si a trebuit sa stea in ghips multa vreme. Dupa refacerea oaselor, inainte de a reincepe pilotajul, in mod obisnuit el trebuie sa refaca o serie de antrenamente, pentru a-si redobandi reactiile prompte si precise implicate in pilotaj. Pilotul, plictisindu-se, a avut ideea sa efectueze zilnic ore de „pilotaj imaginar", adica sa-si imagineze exact reactiile implicate intr-un zbor real si care presupun si reactii ale picioarelor. Surpriza a fost ca, dupa vindecare, antrenamentele au progresat rapid si a avut nevoie de mult mai putine ore decat e necesar in mod obisnuit. Imaginarea miscarilor a provocat reale si imperceptibile contractii ale musculaturii picioarelor, ceea ce a mentinut un oarecare antrenament. d) Imaginea are si ea un inteles, o semnificatie, ca orice perceptie. in aceasta privinta, incepem insa sa intrezarim si o deosebire; reprezentarea acopera, de obicei, un sens mult mai bogat: o ilustratie din cartea de istorie, cand mi-o amintesc, imi evoca rascoalele taranesti din 1907. Mai vizibila este aceasta incarcatura cu semnificatii in vis : visez un chip strain, dar eu stiu totusi ca e colegul meu Z ; aici, sensul depaseste si contrazice chiar aspectul exterior evocat.
Reprezentarile se deosebesc insa mult de perceptii prin alte aspecte : a) Ele se produc in absenta obiectului care a stat la baza uneia sau mai multor perceptii. b) Imaginea nu este o reproducere fidela a datelor perceptive, constituind o prelucrare a lor. in evolutia ei se produce o abstractizare: dispar unele contururi, unele detalii, altele se accentueaza. Mai rar, mai multe reprezentari tind sa se sedimenteze intr-una mai accentuata, mai stabila: imaginea-tip. Aceasta este insotita de constiinta faptului ca ea reprezinta un intreg grup. Deci imaginea este un extras organizat al experientei noastre anterioare, este o elaborare, o perceptie regandita, o rationalizare a datului sensibil. Ea este puternic influentata si de tendintele noastre, prezentand lucrurile deja elaborate dintr-un anume punct de vedere, constituind o selectie, cu sesizarea unor caracteristici importante. De aceea, reprezentarile sunt privite ca trepte spre cunoasterea logica a esentialului, spre elaborarea conceptelor. c) O alta deosebire fundamentala intre imagine si perceptie este subiectivitatea ei. Perceptia este insotita de impresia caracterului exterior al obiectului, de constiinta realitatii lui. Noi nici nu vedem perceptii, ci vedem obiecte independente de noi, desi fenomenele acestea se petrec in interiorul nostru. Or, in cazul reprezentarii, noi avem constiinta subiectivitatii ei. Asa cum sustine J.P. Sartre pe multe pagini (in L'imaginaire, pp. 346-351), imaginea e insotita de convingerea, in absenta obiectului ei, fie ca nu e prezent, fie ca nici nu exista. Totusi, filosoful francez exagereaza, negand unele exceptii: in vis avem numeroase imagini pe care le consideram totusi reale. Sartre cauta sa demonstreze existenta unei altfel de constiinte in vis. Chiar daca ar fi asa, constiinta imaginii ca dat subiectiv lipseste. Apoi mai exista si halucinatiile, cand persoana e convinsa de realitatea fiintei sau a obiectului imaginat. Dar pentru Sartre era important sa demonstreze ca „nu exista o trecere de la lumea reala la lumea imaginara", desi, de fapt, realul nu este decat o reconstructie, in mintea noastra, a lumii exterioare.
Ramane ca un fapt cert aceasta constiinta a lipsei obiectului. E. Meyerson scria: „Nu ne amintim lucrurile, ci ne amintim numai de noi insine". Sentimentul eului propriu ne intovaraseste succesiunea imaginilor.
Imaginile formeaza un limbaj personal, pe care omul si-1 rosteste lui insusi, e limbajul experientei specifice pe care a trait-o. De aceea, dorintele, sentimentele pun o pecete viguroasa pe reprezentari. Deseori noi vedem persoanele, lucrurile, asa cum le dorim, alteori le vedem prin prisma temerilor noastre, chiar daca, obiectiv, ele nu sunt fondate. d) Aspectul subiectiv e resimtit si prin faptul ca imaginile depind, in mare masura, de vointa noastra: le putem alunga, le putem evoca (desi nu totdeauna cu usurinta). Perceptia nu o putem modifica nicicum, ea ni se impune in mod incontestabil. e) De obicei, o reprezentare este mai palida, mai stearsa si fragmentara in raport cu perceptia. Daca vreau sa-mi amintesc fata unei persoane cunoscute de curand, imi amintesc ovalul fetei, ochii, dar nu intotdeauna si forma gurii sau daca purta cravata. f) Imaginile sunt fluctuante, instabile, dispar usor, se transforma, se sterg. g) in fine, tot J.P. Sartre sublinia ca o reprezentare nu ne aduce nimic nou in minte, pe cand, privind un obiect, putem descoperi o serie de detalii, neobservate anterior.
Desigur, intre perceptie si reprezentari exista o stransa interdependenta. Am aratat: acestea imbogatesc perceptia, o fac mai vie, mai limpede. Si invers, de numarul, calitatea si intensitatea perceptiilor, depind si calitatile imaginii inmagazinate in memorie.
4. Felurile reprezentarilor
A. O prima diviziune este aceea dupa care exista imagini ale memoriei, cand imi reprezint obiecte sau fenomene percepute anterior (mai mult sau mai putin exact) si imagini ale imaginatiei, cand imi apar in minte plasmuiri ale mintii, neintalnite niciodata in realitate Pot sa-mi reprezint cum m-as simti in stare de imponderabilitate sau imi pot imagina in detaliu planul casei in care as vrea sa locuiesc Fireste, si reprezentarile imaginatiei au la baza fragmente, parti, elemente sau aspecte ale unor realitati observate m cursul experientei, dar fantezia intervine dm plin, incat uneori nici nu ne putem da seama de originea lor
B. O a doua clasificare este aceea cand ne referim la predominarea anumitor senzatii intr-o perceptie sau alta Cel mai des precumpaneste simtul vazului Frec-\ente sunt si imaginile auditive (melodii indragite ne ievin adesea in minte) Mult mai rare sunt imaginile gustative, olfactive sau termice Foarte rar pot interveni amintiri ale simturilor interne Gustave Flaubert, descriind otravirea cu arsenic a doamnei Bovary, si-a imaginat asa de puternic simptomele, incat a avut greturi si puternice varsaturi
J Charcot, ilustru medic psihiatru de la sfarsitul secolului trecut, a considerat ca putem vorbi de trei tipuri de subiecti frecvent intalnite a) tipul vizual, care \ede pagina cartii despre caie vorbeste si foloseste metafore vizuale (cand spune „lege", ii apaie in minte un judecator in roba rosie), b) tipul auditiv, care cand se refera la o conferinta, aude expresiile folosite de profesor, c) tipul verbo-motor, cel ce prefera citirea cu glas tare pentru a retine un text Nu toti oamenii tac parte dmtr-un asemenea tip Multi folosesc, fara o anumita preferinta, un analizator sau altul Cine isi da seama de o predominanta clara, e bine s-o cultive , de exemplu, cel cu buna memone auditiva este avantajat sa invete impreuna cu altul tacand parte dm tipul verbo-motor, caruia ii convine sa citeasca cu glas tare
C. in ultimele decenii, o data cu aparitia psihologiei cognitive, stimulata de progresele informaticii, ale calculatoarelor, cat si ale neurofiziologiei, au aparut sensuri noi ale termenului „reprezentare", care pot crea mari confuzii Atat cand e wrba de realizat un program mai complex pentru calculator, cat si atunci cand un lingvist vrea sa clarifice ce rezulta dmtr-o fraza scrisa, apar probleme complexe Dificultatea a fost ocolita de psihologia cognitiva, denumind ieprezentare orice dat al cunoasterii J Richard spune clar, intr-un tratat de psihologie cognitiva, ca , Procesele cognitive sunt alcatuite dm reprezentari si tratamente" (Bonnet, C s a , p XI) Deci perceptiile, imaginile, cunostintele, notiunile, toate sunt considerate reprezen tau, „tratamentele" cuprinzand prelucrarea lor prin deductii, iationamente Pentru mformatician n-are insemnatate aspectul concret al procesului cognitiv, el desem nandu-1 pnntr-unul sau mai multe simboluri, dar psihologul nu poate face abstractie de natura lui St Ehrhch spune ca reprezentarea este „un aranjament particular al unor concepte active momentan" Da, dar rezultatul acestui „aranjament" e foarte diferit De exemplu, in fraza „Un tanar venea catre mine, eia inalt, blond, cu ochi albastri si imbracat intr-o salopeta", dm imbinarea acestor notiuni, iezulta o imagine destul de clara Dar in cazul altora, precum „Libertatea individului nu este nelimitata, ea este totdeauna ingradita prm necesitatea respectarii libertatii celorlalti", apare o limitare a unui concept abstract, neinsotita de nici o reprezentare concreta incat o diferentiere se impune, caci consecinte psihice au o traire concreta, si altele o abstractiune. Denumind cu acelasi termen lucruri atat de diferite, nu favorizam progresul cunoasterii psihicului.
Trebuie pastrat sensul notiunii de reprezentare numai pentru imaginile concrete; pentru celelalte rezultate abstracte ale exprimarii si gandirii, ar fi normal sa utilizam termenul de reprezentari semantice. in acest fel, inlaturam posibilitatea unor confuzii, fara sa contrazicem terminologia consacrata in stiintele cognitive. De altfel, acest din urma termen este deja prezent in vocabularul multor psihologi.
5. Functiile reprezentarilor
Reprezentarile au un rol important in relatie cu conducerea si coordonarea actiunilor mai complexe, cu gandirea, imaginatia si dinamica afectiva.
A. Reglarea actiunilor complexe intervine in procesul muncii. Cand turatia unui motor creste prea mult, operatorul isi reprezinta urmarile grave ce pot rezulta si reduce presiunea aburului. El anticipeaza consecintele posibile. Soferul care vrea sa depaseasca un autovehicul din fata, vede venind o masina din sensul opus, isi imagineaza rapiditatea apropierii ei si renunta la manevra dorita, facand o precorectie in conducere.
De asemenea, in planificarea muncii de construire a unui zid, zidarul isi imagineaza ca a ajuns la nivelul acoperisului si felul in care va arata acesta etc.
B. Punct de plecare in evolutia gandirii. Imaginea, schematizand datele perceptiei, inlesneste operatiile gandirii, in special abstractizarea, fiind un intermediar intre cunoasterea senzoriala si concepte. Mai mult, cum vom vedea in lectia despre gandire, progresul rationamentului presupune o trecere de la actiuni reale cu obiectele, la actiuni imaginate, acestea organizandu-se treptat in operatii mentale, reversibile Deci nu atat reprezentarea obiectelor, cat cea a actiunilor efectuate cu ele influenteaza dezvoltarea gandirii.
C. Functia de concretizare. Gandirea evoluata, verbal-abstracta, nu mai are nevoie de imagini. Totusi, atunci cand intampina dificultati, ea se refera la cazuri individuale. De exemplu, pentru a preciza o notiune juridica - delictul - se recurge la prezentarea de cazuri, ceea ce implica evocarea unor serii de imagini.
Tot asa, cand ne referim la stari complexe, greu de verbalizat, recurgem la simboluri sau metafore: „imi era inima grea" traduce dificultatea luarii unei hotarari delicate.
Concretizarea este esentiala in creatia artistica ; ideile, sentimentele sunt exprimate prin diferite imagini artistice in poezie, pictura, muzica, arhitectura. in literatura, uneori se realizeaza imagini tipice, sintetizand trasaturi caracteristice unei intregi categorii umane, asa cum este Hagi-Tudose pentru zgarciti.
in evolutia sentimentelor, concretizarea poate juca un rol important. Violonistul, obligat sa efectueze zilnic multe ore de exercitii monotone si dificile, isi justifica eforturile si privatiunile imaginandu-si recitaluri incununate de mari succese.
Sau, lui Othello, lipsa batistei Desdemonei ii stimuleaza imaginatia, facandu-1 sa-si inchipuie scene de presupusa infidelitate, ceea ce exacerbeaza sentimentul sau de gelozie.
D. Functia cathartica. Termenul grecesc catharsis cu sensul de purificare a fost utilizat de Aristotel pentru a desemna functia tragediei antice de a curata sufletele spectatorilor, eliminand preocuparile si tendintele meschine.
in legatura cu reprezentarile, functia cathartica se refera la rolul lor de a scadea o stare de tensiune, chiar daca numai temporar. indragostitul care nu e primit de catre parinti in casa iubitei sale, din cauza convingerilor sale religioase sau politice, in unele momente de visare se imagineaza infruntandu-i cu argumente pertinente si modificandu-le atitudinea, ceea ce constituie, pentru moment, o scadere a stresului pe care il sufera.
in concluzie, desi reprezentarile nu constituie caramizile cu care se edifica psihicul uman, cum credeau empiristii secolelor trecute, ele sunt frecvent prezente in viata psihica, si rolul lor nu poate fi neglijat, daca vrem sa explicam o serie de reactii umane.