h9j19jx
1. Atentia si calitatile ei
Omul se afla permanent intr-o ploaie de stimuli care produc numeroase senzatii: vizuale, auditive, olfactive, tactile, interne etc. Volumul de informatii receptat de organele senzoriale ajunge pana la 100.000 de biti pe secunda (bitul este unitatea de informatie exprimata printr-un logaritm in baza doi; un bit este egal cu 21 deci cu o alternativa a doua posibilitati). Din aceasta cantitate nu ajung in constiinta decat 25-100 de biti pe secunda. Deci se realizeaza o importanta selectie a stimularilor. in acest proces, un rol central il indeplineste atentia, ea fiind o focalizare a constiintei. In orice moment exista o zona de maxima claritate a constiintei - cea a atentiei, inconjurata de aspecte neclare si de stimuli subconstienti. Atentia consta in orientarea si concentrarea activitatii psihice cognitive asupra unui obiect sau fenomen. Ea realizeaza astfel o optimizare a cunoasterii unui sector din lumea inconjuratoare sau din viata psihica interna.
Manifestarile si efectele atentiei sunt cele ce urmeaza: a) Orientarea constiintei intr-o directie asigura o selectie a unor impresii, ce apar cu maxima claritate, in raport cu altele care sunt mai sterse. De exemplu, cand citim o carte interesanta, textul ne absoarbe toate gandurile, iar ceea ce se petrece in jur: zgomote, convorbiri nu este inregistrat. Uneori suntem asa de cufundati in lectura, incat nu mai stim daca este dimineata sau dupa amiaza. b) Concentrarea, intensificarea impresiei. E. Titchner a demonstrat experimental ca daca prezentam unor subiecti o succesiune rapida de stimuli cand puternici, cand slabi, cerandu-le sa urmareasca cu atentie producerea stimulilor slabi, diferentele percepute intre stimuli apar mai mici decat atunci cand atentia se fixeaza la cei puternici.
Dupa Lev Tolstoi, marele romancier, orice obiect, cat de mic, poate deveni enorm daca i se acorda mereu atentie. O mica umflatura sub piele, de care cineva se teme ca ar fi de natura canceroasa si o urmareste necontenit, ajunge sa-i copleseasca existenta. La fel, floarea pe care un pensionar o ingrijeste mereu capata o importanta majora si furtul ei declanseaza o catastrofa morala! c) Claritatea unui obiect asupra caruia ne concentram atentia sporeste. Nu e vorba numai de acomodarea vizuala cand privim, deoarece claritatea sporeste mult si in cazul urmaririi unei conversatii. Ea rezulta din intensificarea procesului constient. d) Rapiditatea perceperii unui eveniment: cand urmaresc atent sosirea unui prieten intr-o piata aglomerata il observ mult mai repede decat atunci cand nu astept venirea lui. e) Modificarile motorii si expresive sunt caracteristici bine cunoscute ale concentrarii atentiei. Cand astept un eveniment indepartat, ridic capul, sprancenele, apar cute orizontale pe frunte, ochii sunt larg deschisi. Dimpotriva, in atentia interioara, cautand sa-mi amintesc cat mai bine un text, apar reactii inverse: plecarea capului, coborarea sprancenelor, ochii aproape se inchid etc.

Asemenea reactii erau caracterizate de I.P. Pavlov ca fiind „reflexe de orientare" : orientarea capului, a corpului, acomodarea senzoriala (a cristalinului si a pupilei), concomitenta cu inhibarea altor miscari, cresterea tonusului muscular, toate constituie o pregatire pentru reactia prompta. Modificarile se datoreaza sistemului nervos central si vegetativ, implicand totodata mecanisme respiratorii si circulatorii. Reactia de orientare este declansata de o variatie in situatia actuala, de interventia a ceva nou. Desigur, ea poate surveni si in urma unei initiative a persoanei, ca un act de vointa.
Se pot distinge mai multe forme ale atentiei. P. Guillaumme deosebea, dupa obiectul ei: a) atentia in expectativa; b) atentia exterioara si c) atentia interioara.
Se manifesta atentia in expectativa cand asteptam un anumit eveniment sau semnal la care trebuie sa reactionam prompt. Se vorbeste in acest caz de vigilenta, aspect foarte important in industria moderna, cand operatorul trebuie sa urmareasca numeroase tablouri de comanda, cu multiple indicatoare de control al mersului masinilor, instalatiilor. Vigilenta asigura reactii prompte, de ea depinde siguranta in exploatare.
Experimental, s-a constatat ca vigilenta incepe sa scada dupa jumatate de ora, dar poate continua o ora si jumatate. Ea scade daca semnalele critice sunt rare si cand apar multe semnale necritice, fara importanta.
Atentia exterioara e prezenta cand urmarim obiecte, fenomene din mediul ambiant ori miscarile, actiunile noastre.
Atentia interioara se concentreaza, prin dedublare, asupra vietii interioare, asupra propriilor imagini, ganduri, sentimente. Este atentia angrenata in actul de introspectie.
Se mai poate efectua o clasificare a atentiei dupa proprietatile intrinseci: a) Atentia involuntara care se realizeaza de la sine, fara efort. Ea este pasiva cand orientarea este provocata de excitanti exteriori, de obicei noi ori puternici. I.P. Pavlov o caracteriza ca reflex de orientare. b) Atentia voluntara presupune un efort, uneori penibil, de vointa (ca atunci cand trebuie sa invatam un curs neinteresant). c) in fine, unii vorbesc si de atentie postvoluntara: ne concentram asupra unei activitati care nu ne place, dar in virtutea exercitiului si experientei ea incepe sa ne atraga si ajungem sa o efectuam cu placere, fara sa mai fie nevoie de efort voluntar. E cazul copilului pus sa invete sa cante la un instrument muzical -plictisit de exercitiile monotone necesare, dar care, dupa ce dobandeste dexteritate, incepe sa-i placa muzica si nu mai e necesara interventia vointei.
Exista anumite conditii, anumiti factori care favorizeaza concentrarea atentiei. Mai intai, putem vorbi de conditii externe, a) Noutatea obiectelor, fenomenelor, situatiilor ne atrage cu usurinta atentia; b) Intensitatea stimulilor este un al doilea factor. O lumina, un sunet puternic ne atrag imediat atentia. De asemenea, obiectele mari, mai degraba decat cele mici. Culorile vii, mai mult decat cele pale. Dar intensitatea trebuie considerata in mod relativ. in functie de contrast, un zgomot mic ne poate atrage atentia (intr-o clasa in care e o liniste deplina, sesizam si bazaitul unei muste), iar unul mare nu (intr-o hala unde se nituiesc cazane, un zgomot, chiar puternic, nu este observat); c) Miscarea, schimbarea, variatia atrag atentia. De aceea, filmul retine mai usor atentia decat simplele fotografii ori planse.
Dar exista si factori interni contribuind la trezirea atentiei, cel mai important fiind interesul. Ceea ce ne intereseaza ne atrage cu usurinta atentia Interesul e subordonat motivatiei, trebuintelor noastre. Daca ne e foame, ne sar in ochi vitrinele tuturor cofetariilor. Cand cautam o anumita carte vedem de departe orice stand de carti.
Cand interesul intra in contradictie cu unul din factorii obiectivi, el se dovedeste mai puternic. De exemplu, un student de la biologie (din Iasi) a avut ocazia sa faca o excursie la Bucuresti si sa viziteze marele muzeu de stiinte ale naturii „Grigore Antipa". intors la camin, colegii l-au asaltat cu intrebari. Dar studentul era colectionar pasionat de fluturi si el nu mai termina cu descrierea marilor colectii existente la muzeu. Un coleg il intreba insa: „Dar mamutul l-ai vazut?" Si s-a constatat ca studentul nostru, cautand fluturii, a trecut pe langa uriasele schelete fara sa le observe ! Interesul sau 1-a impiedicat sa vada cele mai mari exponate.
Unele calitati, insusiri ale atentiei pot sa varieze de la o persoana la alta, ele putand fi considerate aptitudini in legatura cu exercitarea unor profesii.
Mai intai, e vorba de capacitatea de concentrare, de intensitatea atentiei. Gradul in care ne adancim in studiul unei lucrari se poate masura prin rezistenta la excitanti perturbatori, in special la zgomot. Zgomotul din ambianta poate stanjeni foarte mult in muncile unde trebuie sa distingi un aspect putin aparent, acolo unde se cere mare concentrare. Dar un zgomot slab sau de intensitate moderata poate favoriza munca, daca ea este monotona ori cand suntem obositi. De aceea, unii lucreaza (mai ales noaptea) pe fondul unei muzici discrete. in aceasta privinta, un rol il joaca si deprinderile.
Stabilitatea atentiei este iar o caracteristica variabila, desemnand posibilitatea unei concentrari mai indelungate sau mai scurte. Stabilitatea depinde de particularitatile individuale ale persoanei si de natura obiectivelor, activitatilor urmarite. Un obiect cu structura simpla si nemiscat ne retine foarte putin atentia (1-2 minute). Pe cand un altul complex si in miscare poate fi observat multa vreme, fara intreruperi.
Volumul se refera la numarul de elemente care pot fi cuprinse deodata in centrul atentiei. Americanul G. Miller a stabilit ca numarul de unitati ce pot fi sesizate dintr-o data este de 7 + 2. Numarul 7 a fost considerat de el un numar „magic", fiind prezent mereu in constiinta oamenilor (saptamana are 7 zile; au fost 7 minuni ale lumii etc).
Distributia este o proprietate a atentiei mult discutata. Ea consta in capacitatea de a urmari simultan mai multe surse de informatie, mai multe obiecte ori activitati. Unii psihologi contesta aceasta posibilitate. De exemplu, E. Cherry (in 1953) a realizat urmatoarea experienta. Subiectilor li se puneau casti pe urechi. Prin cele doua casti erau transmise insa mesaje diferite; li se cerea sa urmareasca cu atentie numai cel difuzat la urechea stanga. Persoanele puteau sa relateze amanuntit ceea ce auzisera in urechea stanga, dar nu stiau mai nimic din ce se difuzase prin cealalta casca: nici macar daca s-a citit proza sau poezie. Totusi, sesizau daca a vorbit un barbat sau o femeie ori daca se schimba vorbitorul. De aici, E. Cherry a conchis ca exista doua „filtre" in actul de atentie: unul foarte grosier, capabil sa ne furnizeze doar impresii de ansamblu si un altul „semantic", permitand sesizarea de detalii si de intelesuri.
Totusi, s-a observat ca subiectul isi dadea seama daca in cealalta casca se pronunta numele sau. Deci sensul ar putea fi sesizat si in casca ce nu constituie obiect de atentie. Lucrul acesta a fost verificat de catre A. Treisman (1960). Si in experientele sale se emiteau mesaje deosebite in cele 2 casti, subiectii urmarind pe cel dintr-o singura casca. Dupa derularea unei parti din text in stanga (urmarita de subiect), brusc textul se intrerupe in stanga si se continua in dreapta. Subiectii sesizau cu totii acest lucru, continuand urmarirea textului in casca cealalta impotriva consemnului. Deci Treisman a dedus ca nu sunt doua filtre ale atentiei, existand un singur filtru cu doua componente : una slaba si alta intensa, cu posibilitati de intervertire rapida.
Certa este limitarea canalului de informatii creat prin atentie. Iar „distributia" pare a fi posibila prin comutare rapida, datorita mobilitatii atentiei (care poate fugi de la o sursa la alta in 0,05 secunde, adica 1/20 dintr-o secunda).
Similare sunt dificultatile de a urmari desfasurarea a doua actiuni pe care le efectuam simultan. Posibilitatile sunt limitate. Reusim totusi daca actiunile sunt simple, dar cand sunt complexe, ele se stanjenesc reciproc. Totusi, pilotul de avion desfasoara numeroase actiuni in acelasi timp (urmareste orizontul si zeci de cadrane, asculta informatiile din casti, manevreaza mansa, actioneaza cu picioarele s.a.). Acest lucru e posibil prin gradul inalt de automatizare a conduitei, incat nu e nevoie decat de o minima supraveghere atenta, ea osciland rapid de la un aspect la altul.
Asa incat, decat sa vorbim de distributia atentiei, poate ar fi mai bine sa ne referim la mobilitatea ei.
2. Aspecte patologice ale atentiei
La limita normalului gasim disipatii, persoane incapabile de o atentie mai indelungata ; aici intra copiii mici si unii adulti, firi afective si nestapanite: nu se pot concentra asupra unor situatii care nu-i intereseaza.
Tot la limita normalului ar putea fi inclusi si distratii, persoane adanc preocupate de o problema (stiintifica, filosofica, practica) si din aceasta cauza neatente la ceea ce se intampla in jurul lor.
Cazuri patologice sunt cele de hipertrofie a atentiei. Fenomenul apare in ipohondrie, teama de boala care duce la o continua concentrare a atentiei asupra stomacului ori inimii, dand o mare importanta unor senzatii cu totul minore, motiv de vesnica preocupare.
Tipice forme de hipertrofie sunt ideile fixe: unele persoane simt mereu nevoia sa numere : ferestrele de la case, pietrele din pavaj, tramvaiele care trec prin fata casei etc. Se citeaza cazul unui tanar obsedat de inregistrarea orelor de plecare si sosire ale trenurilor de pe diferitele trasee. Epuizand pe cele din tara sa, a inceput sa imagineze diferite rute in tari africane care n-aveau cai ferate, umpland un caiet intreg cu orele de plecare si sosire pe posibile trasee.
Si anumite emotii pot deveni obsesive: anxietatea, frica de spatii deschise s.a. Dupa cum poate deveni o preocupare permanenta un act moralmente interzis: un furt, un viol. P. Janet mentiona intr-o lucrare a sa ca odata s-au aflat in clinica sa trei femei, toate exasperate, deoarece simteau un impuls irezistibil sa infiga un cutit in propriul lor copil. Ideile fixe, obsesiile nu apar la oricine, ci la persoane cu anumite constitutii nevropatice care se plang de obicei si de dureri de cap, nevralgii, insomnii, tulburari vaso-motorii s.a.
Stari de hipertrofie a atentiei gasim si in extaz, stare particulara traita mai ales de marii mistici. Extazul este o contemplare profunda, cu abolirea sensibilitatii si suspendarea functiilor motrice; o extrema activitate intelectuala, concentrata pe o singura idee. Sfanta Tereza (din Spania - secolul XVI) a descris pe larg, intr-o carte, trairile sale: o exaltare vie a anumitor idei care i-au absorbit atat de mult atentia incat senzatiile sunt suspendate, miscarile voluntare oprite, chiar actiunea vitala e incetinita. Misticii sunt coplesiti de splendoarea, maretia si puritatea divinitatii. Unii vorbesc de aparitia unei imagini conducatoare in jurul careia graviteaza totul. La altii e vorba de o idee pura, de o intuitie puternica.
Sf. Tereza descrie modul in care ajungea la extaz, prin mai multe etape : 1) Rugaciunea cu voce tare; 2) Rugaciunea in gand; 3) Se trece de la discurs la o stare globala, un fel de intuitie; 4) O stare de inalta contemplatie a adevarului aparand brusc; 5) Extazul inca instabil; 6) Extazul stabil: corpul devine rece, cuvantul si respiratia sunt suspendate, ochii se inchid, simturile si facultatile psihice raman in afara, nu se pierde propriu-zis constiinta, in mod violent are loc contopirea cu Dumnezeu care se coboara in substanta sufletului. „As spune ca divinitatea este ca un diamant de o transparenta, de o limpezime suverana si mult mai mare decat lumea" scrie Sf. Tereza. E o stare de beatitudine, de incantare extrema. Aici s-ar putea vorbi de monoideism absolut, dar care coincide cu o traire afectiva foarte intensa.
Fenomene similare se obtin si prin tehnicile Yoga. Si in cazul lor se poate ajunge prin exercitii indelungate la o stare de imobilizare psihica si chiar vitala (intreruperea respiratiei, a batailor inimii), dar fara o asemenea traire afectiva. Sunt fenomene de autohipnoza.
Se pare ca o puternica fixare a atentiei asupra unei portiuni a corpului ori asupra activitatii unui organ poate produce efecte fiziologice. Unor isterici care se considera a fi Iisus Hristos le apar pete rosii pe palme, ca urme ale cuielor rastignirii! Tot asa concentrarea atentiei asupra respiratiei ori inimii poate duce la diminuarea ritmurilor corespunzatoare. De asemenea, mentinerea atentiei asupra unui element lipsit de complexitate, cum ar fi un nume propriu, produce o diminuare a activitatii mentale, insotita de relaxare. Aceasta era metoda denumita „meditatie transcendentala" despre care s-a facut atata caz la noi in tara, constituind un pretext pentru persecutarea unor distinsi intelectuali (dupa 1981).
Starea de concentrare mentionata in descrierea extazului nu e de prea lunga durata. Dar practicantii tehnicilor Yoga ajung sa o prelungeasca ore de-a randul. Uneori se vorbeste chiar de zile si de „moarte aparenta". Oricum, sunt cazuri extrem de rare.
Starile patologice, bolile mintale sunt insotite si de fenomenul contrar hipertrofiei atentiei, si anume de atrofia atentiei. in accesele de excitatie ale maniacului, de surexcitare extrema, el manifesta o mare agitatie, o succesiune haotica de vorbe, gesturi, emotii, lipsind orice stagnare, orice concentrare a constiintei.
Se mai observa o epuizare a atentiei, o imposibilitate de fixare in cazurile de mare oboseala ori la inceputul somnului sau a starii de betie.
De asemenea, neputinta de concentrare o gasim si in cazuri de infirmitate congenitala : „imbecilii" (intelect care nu depaseste pe cel al copiilor de 5-6 ani) si mai ales „idiotii" (care nu se pot autoservi si nu pot vorbi) au rare momente cand pot fi atenti.
3. Esenta atentiei
Atentia este o manifestare a constiintei si nu poate fi legata de un anumit proces psihic. Ea nu are un continut informational propriu, fiind prezenta in toate functiile psihice: si in perceptie, si in memorare, si in gandire. Atentia este o proprietate a constiintei, aceea de a se focaliza, de a avea o regiune centrala, in raport cu ansamblul sesizat, care ocupa o pozitie periferica. Atentia este un aspect formal suprapus unor variate continuturi, dupa situatie.
Th. Ribot sublinia aspectul de monoideism al atentiei: fixarea ei pe un singur obiect, fenomen ori idee. Dar nu poate fi vorba de un monoideism absolut care e prezent doar in extaz sau in obsesiile extreme. in mod normal, cand contemplam un obiect exista o oscilatie a gandurilor in jurul acelui obiect. Cand ma uit cu atentie la o floare, privesc alternativ petalele ei, frunzele, ghimpii, imi vin in minte amintiri legate de ea, de parfumul ei, de clasificarea ei in botanica, asemanarea cu macesul s.a.m.d. Nu exista o incremenire a gandurilor, monoideismul este relativ. De aceea, in timpul concentrarii atentiei se realizeaza un proces al cunoasterii - descoperim aspecte noi, stabilim relatii noi, nu e vorba de o stagnare a cunoasterii.
G. Dumas si, recent, J. Richard vad in atentie o functie de sinteza. Ea organizeaza procesele psihice intr-o directie precisa, constituind un flux bine dirijat si intens. In legatura cu acest aspect, T. Ribot sublimase deja rolul afectivitatii. Ceea ce ne intereseaza, ceea ce corespunde dorintelor, sentimentelor noastre ne retine cu usurinta atentia. Acelasi psiholog sustinea ca si in atentia voluntara intervine afectivitatea: prin educatie, noi am ajunge sa manifestam un interes artificial fata de lucruri (care in mod obisnuit nu ne trezesc un interes spontan). Intervin aici stari afective complexe. frica, egoismul, dorinta de recompensa, ambitia. Acest punct de vedere are limite, deoarece vointa nu se poate reduce la influenta unor sentimente, fie ele si superioare.
T. Ribot vroia sa acorde si miscarilor un rol esential in atentie, evidentiind miscarile ce intervin in fizionomie, in postura corpului, cele respiratorii etc. Dar mai mult intervine, spunem noi, imobilitatea decat miscarea. inca Fr. Galton observase si chiar inregistrase numarul de miscari dintr-o sala de conferinta: cand expunerea devenea plictisitoare, miscarile realizate de auditoriu se dublau. De altfel, orice profesor stie ca, daca incep sa scartaie bancile, elevii nu sunt atenti. Hotaratoare in aceasta chestiune este o experienta a lui Helmholtz. intr-o incapere impartita in doua printr-un perete de carton se afla subiectul, in intuneric. Cealalta parte este luminata. El a realizat, utilizand un ac ascutit, un orificiu foarte mic in acest perete. Prin el subiectul putea privi in cealalta parte, luminata, a camerei. Or, el se uita in partea din stanga sau din dreapta, dupa voie, desi ochiul nu se putea misca, orificiul fiind punctiform. Asadar, atentia se deplaseaza independent de orice miscare a ochiului. E doar o comutare a claritatii constiintei. Miscarile musculare pot lipsi cu desavarsire, ele nu sunt indispensabile oscilatiilor atentiei. Se produce o deplasare a excitatiei pe scoarta cerebrala, proces insa neelucidat deocamdata.
Astazi se evidentiaza mult aspectele neurofiziologice ale atentiei, subliniindu-se rolul formatiei reticulate (in colaborarea ei cu diencefalul si sistemul limbic). intr-adevar, nervii senzoriali, care vin la creier, au fiecare cate 2 ramuri, una inainteaza prin talamus spre cortex, iar cealalta se termina in formatia reticulata, acesta difuzand excitatiile primite pe arii extinse din scoarta, mentinand starea de trezire, de vigilenta.
A sublinia substratul fiziologic al atentiei nu ne duce prea departe, deoarece toate procesele psihice au un corespondent fiziologic, iar formatia reticulata nu poate explica concentrarea atentiei, deplasarea ei etc.
Am vazut ca ingustimea focarului atentiei constituie subiect de divergente, unii vorbind de existenta a doua „filtre", altii de unul singur. Printre cei care sustin existenta unuia singur, se considera ca limitarea atentiei provine din limitarea de energie, atentia fiind tocmai un control al disponibilitatilor energetice. Acolo unde nu exista o asemenea disponibilitate (boli mintale, oboseala extrema), nu exista nici atentie.
in concluzie- Din punct de vedere psihologic, a reiesit ca atentia este o forma a vietii psihice, aplicandu-se unor variate continuturi si constand intr-o focalizare a constiintei, intr-o intensificare a ei in jurul unui domeniu limitat. Atentia e o functie de sinteza, adunand toate datele si resursele disponibile in jurul unui obiect ori fenomen. Este un monoideism relativ facilitat de interventia motivatiei si a afectelor. Un rol il au si cunostintele, deprinderile formate anterior. Rezolvarea problemelor atentiei voluntare atarna de progresele inregistrate in studiul vointei.
Posibilitatile de concentrare ale atentiei variaza mult de la un individ la altul. Ele sunt o expresie a intregii personalitati, exprimand aspiratiile ei indeosebi.
4. Somnul si formele sale
Lipsa atentiei si, mai mult, lipsa de constiinta caracterizeaza somnul. Toate animalele superioare au perioade de somn, distribuite in doua moduri. Fie somn monofazic (o singura perioada lunga de somn, asa cum gasim la omul adult), fie somn polifazic, cand in 24 de ore exista mai multe perioade relativ scurte de somn (asa cum observam la iepure, pisica sau caine).
Somnul constituie o stare de inactivitate destul de generala, concomitenta cu o rupere a contactului cu realitatea. Totusi, in timpul somnului, continua activitatea organelor interne, iar instalarea inhibitiei in scoarta consta in declansarea unei activitati de asimilatie, de recuperare energetica a neuronilor.
Apoi, in creier continua sa existe portiuni active prin care se pastreaza un contact cu realitatea, ele avand posibilitatea de a declansa oricand trezirea. Aceste puncte de veghe pot avea un caracter extrem de selectiv : mama obosita poate dormi, in ciuda zgomotului mare din jur, dar se trezeste imediat cand incepe sa scanceasca copilul sau nou nascut.
Dupa Ed. Claparede, rolul biologic al somnului ar fi preintampinarea oboselii exagerate, care ar putea sa duca la intarzierea, imbolnavirea sistemului nervos. Dovada ca in cazurile intreruperii indelungate a somnului apar tulburari grave.
O data cu aparitia aparatului care detecteaza si amplifica undele electrice emise de creier (electroencefalograful), somnul a putut fi studiat in mod obiectiv. S-a putut stabili existenta unor lungimi de unda, caracteristice diferitelor stari psihice :
- unde a cu 10 Hz pe secunda caracterizeaza o stare de veghe, de relaxare, cu ochii inchisi;
- unde (3 cu 20 Hz pe secunda si
- unde y cu 40 Hz pe secunda, ambele caracterizand o stare de activitate cerebrala;
- unde 8 cu 2 Hz pe secunda sunt cele ce caracterizeaza un somn profund, somnul lent.
in somnul lent, persoana este imobila, respiratia e rara, ritmul cardiac relativ incetinit. Dupa 90-120 minute tabloul somnului se schimba brusc: se vad, sub pleoape, miscarile rapide ale ochilor, apar miscari ale degetelor, uneori smuncituri ale trunchiului si membrelor, inclusiv variatii ale tensiunii arteriale si neregularitati ale respiratiei. Aspectul undelor cerebrale se schimba, ele seamana mai mult cu cele din starea de veghe. Acesta este asa numitul somn paradoxal (sau activat, desincro-nizat). I se mai spune si somnul REM (de la „rapid eyes movement" - adica rapide miscari oculare). El dureaza intre 3 si 60 de minute, in medie 20 de minute, dupa care se reinstaleaza somnul lent. in fiecare noapte, somnul REM apare de 3-6 ori. Spre dimineata perioadele sunt mai lungi.
Somnul REM nu e superficial. La animalele decorticate (fara cortex) dispare somnul lent, dar se pastreaza cel paradoxal. Apoi trezirea unei persoane se realizeaza mai greu cand se afla in faza REM, decat in aceea a somnului lent, iar tonusul muscular este mai scazut.
W. Dement a initiat o serie de experiente pentru a aprecia importanta somnului paradoxal. intr-una din ele, 8 tineri erau treziti de indata ce apareau miscarile oculare rapide, timp de mai multe nopti. in prima noapte, in care au fost lasati sa doarma normal, s-a constatat prezenta somnului REM in proportie de 27%, in loc de 20% cat e normal. Iar in noptile urmatoare ponderea lui a crescut si mai mult. Prin urmare, somnul paradoxal este necesar.
intr-o alta experienta, 6 persoane au fost tinute 108 ore fara somn. in prima noapte, s-a constatat foarte mult somn lent, dar numai 7,4% somn REM. in noptile a Ii-a si a IlI-a, durata acestei forme de somn a crescut insa pana la 26-27 % (mai mult decat obisnuit). De unde rezulta ca, desi somnul paradoxal este important, mai necesar este somnul lent.
Privarea de somn vreme indelungata produce evidente tulburari. Dupa 205 ore de nesomn persoanele respective manifestau o accentuata oboseala, iritabilitate, erori senzoriale (vizuale si auditive), tremurul mainilor, Nystagmus, cresterea sensibilitatii la durere. Examenul electroencefalografic a aratat cum, dupa o perioada lunga de nesomn, apar momente de „microsomn" (adormirea timp de cateva secunde).
Somnul lent depinde mai ales de cortex, pe cand cel paradoxal e mai legat de activitatea formatiunilor subcorticale.
Durata necesara a somnului din fiecare zi variaza destul de mult. in tinerete durata este 7h si 1/2. La batranete ea scade la 6 ore. Sunt persoane carora 5 ore le sunt suficiente, dupa cum altele au nevoie de 9h-9h si 1/2. in unele cazuri, rare, necesarul de somn e mult mai mic : se citeaza cazul unui barbat care dormea 2 ore si 3/4 pe zi, cat si al unei batrane, de 70 de ani, a carei ratie de somn era de numai o ora din 24.
in legatura cu mecanismul declansarii somnului, au fost formulate diverse opinii. A existat si o teorie hormonala, dupa care somnul ar fi declansat de toxinele ce se acumuleaza in organism („hipnotoxine"). Pieron si Legendre au mentinut treaz un caine, multa vreme. Apoi au extras din coloana sa vertebrala lichidul cefalorahidian pe care l-au injectat intr-o anume portiune a creierului unui caine abia trezit din somn. Acesta a cazut imediat intr-un somn profund. Totusi acest punct de vedere nu poate explica cum ne putem mentine treji multa vreme. Apoi s-a constatat ca doi frati siamezi (care au circulatia sanguina comuna) nu dorm simultan (unul poate ramane treaz multa vreme).
Teoriile neuronale leaga somnul de activitatea cortexului. I.P. Pavlov considera somnul ca fiind o inhibitie a scoartei similara celei pe care o obtinea in laborator : fie prin lipsa de excitatie (forma pasiva), fie prin inhibarea intensa a unor reflexe conditionate (forma activa). Totusi, cercetari mai recente au aratat, pe baza encefalo-gramei, ca somnul experimental, obtinut de Pavlov, nu pare a fi totuna cu cel natural.
Se accepta totusi azi posibilitatea unui somn activ. Somnul natural se stie a fi strans legat de activitatea formatiei reticulate care poate opri excitarea generalizata a cortexului, dupa cum il poate stimula, declansand trezirea. in boala somnului, s-a putut localiza o leziune ce apare in hipocamp, ceea ce nu ne indreptateste sa vorbim de un „centru al somnului", intrucat ar putea fi o regiune care blocheaza stimularile venite de la formatia reticulata.
Nu e clarificat nici rolul biologic al somnului. in somnul lent, ar exista o faza anabolica in care se refac proteinele celulelor nervoase si acidul ribonucleic, iar in timpul somnului REM s-ar reface sistemul adrenergic. Cert este ca mecanismul somnului este unul complex. Clarificarea lui necesita inca studii aprofundate.