f4j24jo
Dictionarul care urmeaza incearca sa sintetizeze o sinteza rezultata, evident, dintr-o interpretare personala teoriile analizate pe parcursul aces tei lucrari. Conceptele, selectate in functie de criteriul fortei lor de sinteza, apar nu in ordine alfabetica, ci intr-o ordine dictata de nevoia unor corelatii logice. Se porneste, astfel, de la cel mai larg concept macro-social al sta ticii sociale (ordine sociala) pentru a se ajunge la cel mai larg concept macro-social al dinamicii sociale (schimbare sociala), trecind prin alte concepte care vizeaza nivelul macro-social (structura, rol) si nivelul mi cro-social (situatie, definitie a situatiei), raportul subiectiv-obiectiv (actor, agent, obiect), unitatea si pluralitatea Sinelui (eu total, eu social, eu per sonal), procesele educative (educatie, socializare, individualizare, copil-ac tor). Este indiscutabil ca acest dictionar ar putea cuprinde si alti termeni; analizele efectuate in cele opt capitole ale acestei lucrari introduc treptat numeroase concepte utile in explicarea socialului pe care cititorul le poate repera consultind Indexul.
Ordine sociala concept central al oricarei teorii a socialului, care indica faptul ca elemente diferite se articuleaza intr-un tot coerent; termenul cosmos social
(in opozitie cu haos ) este, de asemenea, utilizat; expresia ordine sociala desemneaza regularitatea, generalitatea, coerenta, continuitatea, relativa stabilitate si, in consecinta, caracterul relativ previzibil al comportamentului membrilor unei colectivitati/societati; ordinea sociala poate fi analizata la doua niveluri:
(1) ca ordine normativa (institutionala) nivelul macrosociologic regularitatea comportamentelor decurgind din conformitatea lor cu un sistem dat de valori-nor me-reguli, concretizat intr-un sistem de roluri (asteptari) sociale, mai mult sau mai putin explicite, cristalizate intr-o forma simbolica (norme juridice, proverbe, aforisme, porunci divine ); conformitatea este, in acest caz, dependenta de un sistem de constringeri (control), exterioare sau/si interiorizate, care se exercita asupra individului sDurkheim, Parsonst; (2) ca ordine interactionala (publica, morala, a intilnirilor fata in fata ) nivelul microsociologic regularitatea comportamentelor rezultind dintr-un ansamblu de norme informale, subintelese

( ceea ce toata lumea stie ), dar care nu imbraca, in mod obisnuit, o forma discursiva (lingvistica) sGoffmant ordinea interactionala este o ordine locala
(situationala, indexicala); ordinea sociala este in acelasi timp un datum si un proces continuu de producere a acestuia in interactiunea actor obiect ; metafora constructiei exprima foarte bine aceasta dubla natura sSchütz, Berger si
Luckmann, Cicourel, Bourdieut; ordinea sociala este, de fapt, o ordine practica, intrucit ea presupune (a) un aspect corporal , o materializare in elemente a caror existenta este autonoma in raport cu individul si care pot fi observate ca lucruri , si (b) o dimensiune transformatoare; ca ordine practica, ordinea sociala este infaptuita in experienta cotidiana de agenti concreti ( in carne si oase ) aflati in situatii concrete aici si acum , care exercita asupra compor tamentului lor o serie de presiuni (determinari), dar care, la rindul lor, sint transformate de acestia sGarfinkel, Cicourel, Bourdieut.
Interactiune termen consacrat de reprezentantii Scolii de la Chicago (R.E. Park,
E.W. Burgess, G.H. Mead, W.I. Thomas), care desemneaza adecvarea reciproca si continua a actiunilor (comportamentelor) actorilor , aflati intr-o situatie interactionala pe care ei o definesc in termenii unui sistem de simboluri imparta site; interactiunea presupune o relatie ego alter in care actorul interpreteaza
(atribuie semnificatii) atit comportamentul(ui) Celuilalt, cit si propriul(ui) com portament, iar pe baza acestei interpretari isi acomodeaza reactia (raspunde) la comportamentul partenerului; interactiunea implica, asadar, producere, prelucrare si comunicare de semnificatii si materializarea acestora in conduite observabile.
Institutie sociala ansamblu de modele complementare de comportament fixate , obiectivate intr-un ansamblu de norme si asteptari mai mult sau mai putin ex plicite (ansamblu de roluri sociale complementare); constituie nucleul ordinii sociale si se prezinta individului ca un dat (realitate sui-generis) s Durkheim,
Parsons, Goffman, Bourdieut; pe de alta parte, insa, institutia este rezultatul unui proces de institutionalizare, constind in sedimentarea, acumularea, obiecti varea in sisteme simbolice (limbaj) si transmiterea cunoasterii comune (constind, cu alte cuvinte, in tipificarea actiunilor si persoanelor) s Schütz, Berger si
Luckmannt care este o cunoastere practica sGarfinkel, Bourdieut; orice insti tutie implica un ansamblu de semnificatii primare (roluri) si un ansamblu de semnificatii de gradul al doilea , cu functie de legitimare a rolurilor.
Actor social concept corelativ celor de ordine sociala, institutie sociala, interac tiune sociala; desemneaza un individ capabil de comportamente regulate, coe rente, relativ stabile, previzibile, al caror principiu nu este biologic (innascut), ci social (dobindit); actorul poate fi privit ca: (1) individ capabil sa se confor meze la un sistem de valori-norme-reguli date (formale, institutionale, explicite sau informale, subintelese) care exercita asupra lui o constringere exterioara si/sau una interiorizata; (2) subiect capabil sa produca, sa recepteze, sa pre lucreze si sa transmita (sa comunice) semnificatii ale obiectelor materiale si sociale utilizind pentru aceasta un sistem de simboluri (limbaj) cu alte cuvin te, un subiect al cunoasterii de simt comun , iar prin aceasta un subiect capabil sa-si acomodeze continuu comportamentul la situatie si sa reconstruiasca rolu rile; un actor este intotdeauna un ego in relatie cu un alter; caracterizindu-se prin reflexivitate, ego poate fi simultan propriul sau alter.
Obiect concept corelativ celui de actor ; desemneaza orice element (obiect material, individ, colectivitate, institutie, valoare, norma, reprezentare etc.) pe care un actor il identifica in afara sa, ca existenta autonoma (realitate sui-gene ris), si in functie de care este orientata actiunea (comportamentul) sa (sau); obiectul devine un reper al comportamentului in masura in care exercita asu pra acestuia o constringere oarecare, exterioara sau/si interiorizata, si in masura in care subiectul ii atribuie o semnificatie; in calitate de existenta autonoma, el se prezinta subiectului ca datum; in calitate de existenta careia acesta din urma ii atribuie o semnificatie, el este o constructie (inter)subiectiva si culturala; in orice moment al interactiunii, actorul este simultan si obiect pentru un alter
(care poate fi, asa cum am precizat mai sus, chiar el insusi).
Agent social concept care desemneaza un actor social considerat ca subiect al practicii, si nu doar ca un subiect al cunoasterii; simtul comun este un simt practic , in sensul ca orice capacitate de a interpreta realitatea (de a produce, recepta, prelucra, transmite semnificatii) se dobindeste si se actualizeaza in experienta cotidiana care este o experienta practica, intrucit presupune un aspect corporal, observabil si o dimensiune transformatoare; a considera actorul ca agent permite, in opinia lui Bourdieu, depasirea rupturii intre subiect si obiect .
Situatie concept care vizeaza aspectul local (indexical) al structurii sociale
(micro-structura); desemneaza un ansamblu de obiecte articulate, organizate conform unui ansamblu de reguli fundamentale (principiu, cadru al experientei) local, particular, aici si acum ; acest ansamblu organizat de obiecte consti tuie mediul (environment) actiunii unuia sau mai multor actori , trasind un orizont (un cadru) care limiteaza si, in acelasi timp, face posibila si orienteaza actiunea; prezenta ca dat in orice actiune, situatia este continuu (re)construita de actorii care ii atribuie semnificatii (o definesc) si transformata de agentii practicii; in experienta sa sociala un actor se afla succesiv si simultan intr-o pluralitate de situatii.
Definitie a situatiei concept elaborat de W.I. Thomas (reprezentant al Scolii de la
Chicago); desemneaza ansamblul de semnificatii pe care actorul social le atribuie obiectelor materiale si sociale care constituie mediul (environment) actiunii sale; aceste semnificatii sint cele care orienteaza si limiteaza raportul actor obiect (dau sens actiunii, o fac inteligibila, rationala , logica pentru participanti); definitia situatiei este biografic si cultural determinata sSchützt; orice interactiune implica negocierea definitiei situatiei intre parteneri sGoffman, Garfinkel, Cicourelt; nici definitia situatiei si nici negocierea nu implica in mod necesar activitate constienta.
Rol social concept care exprima raportul dintre actorul social si structura sociala ; desemneaza un ansamblu de comportamente pe care le asteapta de la un actor social el insusi si ceilalti actori sociali, in functie de pozitia ocupata de actorul respectiv in structura sociala (de modul in care este clasat de ceilalti si se claseaza el insusi); sistemul de asteptari decurge dintr-un ansamblu de valori-norme-reguli explicite, vizibile, formale, culturale, interiorizate de ac tori pe parcursul procesului de socializare sDurkheim, Parsons, Bourdieut; actualizarea modelului de comportament interiorizat este dependenta, insa, de situatie , de ansamblul de reguli informale, locale ( aici si acum ) ale interac tiunii fata in fata sMead, Cicourel, Goffman, Bourdieut; cu alte cuvinte, exercitarea rolului este dependenta atit de structura sociala , cit si de definitia situatiei pe care o elaboreaza partenerii; rezulta ca exercitarea rolului implica o programare anterioara a actorului , dar si posibilitatea de a inventa o serie de variatiuni pe aceeasi tema , libertatea de a recrea rolul; rolul social defi neste identitatea sociala a individului, dar el poate fi, de asemenea, numai jucat , fara ca individul sa se auto-identifice in personajul pe care il inter preteaza; actorul exercita o pluralitate de roluri, corespunzatoare diferitelor pozitii pe care le detine in structura sociala, dar si pluralitatii situatiilor pe care le experimenteaza.
Structura sociala concept care desemneaza principiul general independent de contextele locale aici si acum de dispunere, de articulare, de organizare a obiectelor in spatiul social, sau, cu alte cuvinte, principiul regularitatii, coe rentei, stabilitatii comportamentelor membrilor unei colectivitati/societati; con ceptul de structura sociala opereaza la nivel macro-social si nu poate fi conceput decit in corelatie cu cel de situatie , intrucit principiul general nu se manifesta decit in formele particulare de articulare situationala a obiectelor ; structura sociala se prezinta actorului ca un ansamblu dat de norme coerente si relativ stabile de comportament (de pozitii/statute si roluri atasate fiecarei pozitii), ca ansamblu de clasamente (tipuri) de indivizi si de actiuni, prin intermediul carora el este constrins sa se auto-claseze (auto-identifice); ea trebuie, insa, privita si ca ansamblu de resurse pe care actorul poate conta pentru a face fata situa tiei si a-si duce la bun sfirsit proiectele, intrucit, in calitate de principiu de organizare, ea raspunde nevoii sale de stabilitate, continuitate, inteligibilitate a actiunii; in aceasta ultima ipostaza (de ansamblu de resurse), structura sociala este continuu reinventata in practicile cotidiene; rezulta ca, in practicile lor cotidiene colective, agentii infaptuiesc simultan reproducerea structurilor care constituie insusi suportul, conditia actiunii lor si reinventarea acestora
(schimbarea).
Strategie conceptul strategie nu trimite la o realitate concreta, el este un instru ment teoretic (un concept pe hirtie ) utilizat ex-post de cercetator pentru a pune in evidenta caracterul regulat, sistematic, coerent, orientat al actiunii, care are toate aparentele unui demers rational, constient, in care actorii par sa urmareasca un scop, sa isi aleaga mijloacele adecvate, sa evalueze rezultatele etapelor deja parcurse etc.; si totusi, logica actiunii nu este in mod necesar una de acest tip; actorii ( agentii ) actioneaza sistematic, fara a elabora si urmari, in practica lor cotidiana, proiecte coerente; aparenta strategica a actiu nii rezulta fie din biografia subiectului care a interiorizat structurile sociale sBourdieu, 1980t, fie din raportul nemijlocit al individului cu contextele ( situa tiile ) organizationale sCrozier si Friedberg, 1977t.
Eu social (personalitate sociala; tip individual mediu, normal) concept care de semneaza o componenta a personalitatii constituita din trasaturi (comportamente) articulate intr-o unitate relativ coerenta (care nu exclude, insa, contradictiile) si relativ stabile, comune majoritatii (daca nu tuturor) membrilor unei colectivi tati; exprima raportul de identitate intre individ si colectivitate; cu toate ca presupune o serie de premise biologice, nu este innascut, ci dobindit in contac tul, direct si/sau mijlocit, real si/sau imaginar, prelungit si/sau intens, cu colecti vitatea (Altul generalizat); intrucit orice individ intra in astfel de contacte cu o multitudine de colectivitati, personalitatea sa sociala este multipla; eul social asigura in primul rind coeziunea, stabilitatea grupului, conservarea ordinii sociale , reproducerea structurii sociale ; el are, insa, si rolul de a nor maliza (in acceptiunea durkheimiana de generalizare a unui comportament, dar si in acceptiunea etnometodologica de familiarizare cu un comportament) un comportament original si de a-l fixa, stabiliza, obiectiva in institutii; cu alte cuvinte, eul social este esential in schimbarea sociala; eul social nu este disociabil de eul personal decit in plan analitic; orice actor social trebuie inteles ca unitate si tensiune a acestor doua componente.
Eu personal (individual) concept corelativ celui de eu social , care se refera la o componenta a personalitatii constituita din trasaturi (comportamente) originale, care il deosebesc pe individ de ceilalti membrii ai colectivitatii; exprima rapor tul de diferentiere intre individ si colectivitate; desi presupun un ansamblu de premise biologice innascute, comportamentele originale ale individului sint, de asemenea, dobindite in experienta sa sociala; definit intotdeauna in raport cu o anumita colectivitate, eul personal este, ca si eul social , multiplu; aspectul original al actiunii individuale reprezinta o sursa de dezechilibrare a structu rilor sociale date si punctul de plecare al resemnificarii lor sociale si trans formarii acestora (schimbarii sociale).
Eu total (eu complet, aspect dobindit al personalitatii) concept care desemneaza unitatea tensionata a eului social si eului personal ; intrucit aceasta unitate este produsa si se actualizeaza in situatii interactionale diferite, eul complet apare in experienta intr-o pluralitate de ipostaze 1, uneori contradictorii.
Identitate sociala concept care desemneaza modul in care un actor este clasat si se auto-claseaza (este definit de ceilalti si de el insusi) in raport cu structura sociala ; imagine de sine si imagine publica a unui individ/grup care vizeaza apartenenta la o colectivitate, setul de pozitii si setul de roluri pe care le detine; identitatea arata cine este individul din punct de vedere social, modul in care este perceput eul sau social de ceilalti si de el insusi; in orice moment, oricare dintre indivizi poseda o pluralitate de identitati sociale; de asemenea, in cursul vietii sale, el acumuleaza si schimba mai multe identitati, in functie de traiectoria sa sociala si de strategiile sale identitare.
Traiectorie sociala (scolara, migratorie, ocupationala, familiala, etc.) concept care desemneaza o inlantuire de secvente in evolutia sociala a individului; implica o dimensiune structurala si situationala (succesiunea pozitiilor si situatiilor ), dar si o dimensiune identitara (succesiunea identitatilor sociale ).
Socializare concept care desemneaza procesul de creare (producere) a eului social , a identitatii sociale a unui individ; evolutie a personalitatii individuale pe o traiectorie dependenta de traiectoria sa sociala; in sensul cel mai larg, socializarea este procesul prin care o fiinta asociala care nu stapineste prin cipiul (sensul) structurii sociale date si nu se comporta in mod sistematic asa cum o fac majoritatea membrilor colectivitatii devine o fiinta sociala (cores punde tipului individual mediu al colectivitatii); caracterul asocial al fiintei poate fi evaluat in raport cu oricare dintre colectivitatile umane, iar din aceasta perspectiva numai noul-nascut poate fi considerat asocial, sau in raport cu o colectivitate determinata, orice fiinta umana putind fi sociala in raport cu una sau mai multe colectivitati si asociala in raport cu altele; din aceste ratiuni, socializarea este un proces a carui durata coincide, in societatile moderne dife rentiate, in schimbare rapida si care permit mobilitatea indivizilor, cu durata vietii; pentru oricare dintre indivizi, procesul socializarii incepe cu socializarea primara prin care un individ biologic, asocial in raport cu oricare dintre colec tivitatile umane, dobindeste primul sau eu social , prima sa identitate so ciala ; socializarea primara echivaleaza cu umanizarea individului; de regula, colectivitatea in contact cu care se realizeaza socializarea primara este familia; ulterior, individul care poseda deja cel putin un eu social (cel putin o iden titate sociala ) este supus unor procese simultane si succesive de socializare secundara, in urma carora dobindeste o pluralitate de euri sociale (o plura litate de identitati sociale ); mecanismul prin care se realizeaza socializarea este interiorizarea/internalizarea/aproprierea structurii sociale ( rolurilor ) in experienta cotidiana, ceea ce inseamna ca subiectul face ale lui compor tamentele organizate, stabile ale grupului; reproducind structurile sociale date in structurile subiectului (perceptie, observatie, gindire, miscari corporale) so cializarea asigura reproducerea lor in si prin experienta ulterioara a individului; totusi, interiorizarea structurilor sociale (ca si actualizarea lor in actiunea ulterioara a individului socializat) implica selectie si reinterpretare din partea actorului si se produce intotdeauna intr-o situatie interactionala care pre supune negociere; procesul de interiorizare se realizeaza, practic, intr-un con text in care principiul de organizare sociala apare mai mult sau mai putin alterat, implicit, ambiguu, trebuind sa fie explicitat in interactiunea insasi a actorilor ; reproducerea structurilor sociale in structuri subiective nu este, de aceea, niciodata absolut fidela, iar socializarea lasa loc inovatiei.
Individualizare proces de producere a eului personal (individual) si de dife rentiere in raport cu tipul social normal (mediu) ; evolutie pe o traiectorie originala trasata de caracteristicile personale ale subiectului, incluzind aici si caracteristicile sale genetice; totusi, procesul de individualizare nu se reduce la o dezvoltare a potentialului genetic, independenta de traiectoria sociala a indi vidului; diferentierea se produce intotdeauna in raport cu ceva sau chiar contra a ceva social; directia si limitele originalitatii comportamentului sint conturate de acest ceva social in raport cu care se produce; ca si cele doua componente ale personalitatii a caror producere o asigura, socializarea si individualizarea nu pot fi separate decit la nivel analitic.
Educatie proces de producere si actualizare a eului total (aspectului dobindit al personalitatii) ; unitate si tensiune a proceselor de socializare si indivi dualizare ; dimensiunea principala a educatiei este socializarea: este educat un individ capabil sa-si orienteze in orice situatie comportamentul in functie nu (numai) de nevoi, impulsuri, dorinte etc. personale, ci in functie de un alter, prezent fie nemijlocit ( fata in fata ), fie in forma interiorizata; asumindu-si continuu roluri sociale, individul, ca unitate a eului social si a eului per sonal , le reinterpreteaza permanent, astfel incit educatia poate fi definita ca proces de (re)constructie continua a eului complet in experienta; structurile subiective rezultate au ca tesatura de fond structurile sociale interiorizate, dar prezinta pete de culoare aparte; in experienta ulterioara a individului, structu rile interiorizate sint actualizate cu aceste note particulare si in forme adecvate situatiei ; rezulta ca reproductia ordinii sociale nu este niciodata absolut fidela si ca ea implica totdeauna inovatie; altfel spus, educatia nu are numai functii reproductive, ci este o componenta a schimbarii sociale; definita ca transmitere intergenerationala a culturii (cunoasterii), educatia reprezinta unul dintre momentele procesului de institutionalizare sMead, Parsons, Schütz,
Berger si Luckmannt; privita ca interactiune educat-educator intr-o situatie data, ea poate fi analizata chiar ca proces de schimbare, intrucit conduce la sedimentarea, acumularea, obiectivarea in limbaj si normalizarea unor comporta mente, in efortul colectiv de a actualiza normele explicite (institutionale) si de a explicita normele implicite, ambigui ale interactiunii.
Copil-actor concept care exprima rolul activ al copilului (educatului) in procesele educative; in calitate de actor, el este capabil nu numai sa recepteze, ci si sa produca, sa prelucreze si sa comunice semnificatii, iar pe aceasta baza sa inte riorizeze selectiv si in forme personalizate structura sociala ; mai mult, chiar, el utilizeaza aceasta structura ca resursa in propriile strategii de actiune, parti cipind la procesul de negociere a definitiilor situatiei , de actualizare si re creare a rolurilor, de explicitare a normelor implicite..., cu alte cuvinte, la procesul de schimbare a micro-structurilor.
Schimbare sociala concept care desemneaza procesul de modificare a structurii sociale , respectiv a principiului general de articulare a componentelor unei colectivitati/societati, a clasamentelor (tipurilor) de indivizi si activitati; schim barea sociala vizeaza, ca si structura sociala si ordinea sociala , aspecte macro-sociologice; mecanismele sale trebuie, insa, cautate la nivelul micro -structurilor ( situatiilor interactionale), unde actori educati (si nu doar socializati) negociaza si reconstruiesc permanent rolurile si, deci, principiul local aici si acum al comportamentului lor; trecerea de la schimbarile produse la nivelul micro-structurilor ( situatiilor ) la schimbarea principiului general poate fi explicata, intre altele, cu ajutorul conceptelor eu total , pluralitate a
Sinelui si educatie ; comportamentele cristalizate, stabilizate intr-o situatie sint transpozabile, pot fi reproduse in alte situatii , iar purtatorul lor este actorul educat (eul complet); asa cum sesizeaza Bourdieu, mecanismele re productiei si cele ale schimbarii sociale sint in esenta aceleasi.