h3t8tg
Comunitatea instituie un anumit numar de cerinte si, prin ele, isi exercita influenta asupra tuturor normelor si formelor vietii noastre, ca si asupra dezvoltarii organului nostru de gandire. Ea este de asemenea intemeiata din punct de vedere organic. Punctele de legatura cu comunitatea se constata chiar si in bisexualitatea omului, tocmai comunitatea, si nu izolarea, fiind capabila sa satisfaca elanul vital (Lebensdrang) al individului, sa-i garanteze securitatea si bucuria de a trai. Daca examinam lenta dezvoltare a copilului, constatam ca nu poate fi vorba de o dezvoltare a vietii umane decat daca exista o comunitate protectoare. in afara de aceasta, legaturile vietii aduc cu sine o diviziune a muncii, care nu opereaza o dezbinare a oamenilor, ci, dimpotriva, determina coeziunea lor. Fiecare are datoria sa munceasca umar la umar cu ceilalti, trebuie sa se simta asociatul lor si, astfel, iau nastere raporturile esentiale care, intr-o forma sau alta, preexista ca tendinte in sufletul oamenilor. Vom urmari, in continuare, cateva dintre aceste legaturi, pe care copilul le gaseste gata formate.
1. SITUATIA SUGARULUI. Copilul, care are atata nevoie de ajutorul comunitatii, se afla inclus intr-un mediu care ia si da, cere si duce la indeplinire. El se vede pe sine, cu impulsurile sale, in fata unor anumite dificultati insurmontabile pentru dansul. Curand va invata sa cunoasca suferinta generata de situatia sa de copil, situatie care structureaza acel organ psihic ce are drept functie sa prevada si sa distinga linia directoare de safisfacere lesnicioasa a impulsurilor sale, de asigurare a unei vieti suportabile. El observa mereu oameni capabili sa-si satisfaca mult mai usor impulsurile si care, deci, au un avantaj oarecare fata de el. Ajunge astfel sa aprecieze inaltimea care iti permite sa deschizi o usa, puterea care altora le da posibilitatea sa ridice o greutate, pozitia sociala care ii autorizeaza pe unii sa dea ordine si sa se faca ascultati. in organul sau psihic se iveste ca un torent dorinta de a creste, spre a fi egalul sau superiorul celorlalti, spre a-i depasi pe cei care, grupati in jurul sau, se poarta cu dansul ca si cum le-ar fi subordonat, dar care, de asemenea, se si pleaca in fata slabiciunii copilului care este el; asa incat el are doua posibilitati de a proceda: pe de o parte, sa-si impuna acele mijloace pe care el le sesizeaza la adulti ca instrumente de putere, iar pe de alta parte sa-si manifeste ostentativ slabiciunea, ca sa-si atraga solicitudinea celorlalti. Regasim mereu la copii aceasta bifurcare a tendintelor sufletului omenesc. Chiar de aici incepe o conturare a tipurilor de personalitate. Pe cand unii se dezvolta in directia imperativului de a se face recunoscuti, adunandu-si fortele si punandu-le la lucru, la altii gasim ceva care aduce cu o specula cu propria lor slabiciune, ei prezentan-du-si slabiciunea in cele mai diverse ipostaze. Daca rememoram atitudinea,expresia si uitatura anumitor copii, vom gasi intotdeauna din cei care se lasa clasificati intr-o categorie sau alta. Toate aceste tipuri nu dobandesc un sens decat atunci cand le intelegem raportul cu lumea din jur. Cea mai mare parte din actele lor sunt, intr-adevar, imprumutate de la mediul care le este propriu.

Pe aceste conditii simple, pe aceasta tendinta a copilului de a-si depasi starea de slabiciune, tendinta care, la randu-i, declanseaza imboldul catre dezvoltarea a o multime de capacitati, se bazeaza educabilitatea.
Situatiile copiilor sunt extrem de variate. Sunt cazuri in care un anumit anturaj ii lasa copilului impresia de ostilitate, ceea ce face ca lumea sa-i apara ca fiind dusmanoasa. Aceasta impresie se explica prin insuficienta organului infantil de gandire. Daca educatia nu ia masuri preventive, sufletul unui asemenea copil se poate dezvolta in asa fel incat mai tarziu el sa vada in lumea exterioara un domeniu absolut ostil. Impresia de ostilitate se amplifica de indata ce copilul se confrunta cu dificultati mai mari, cum se intampla in special cu copiii handicapati fizic. Acesti copii vor avea despre mediul lor ambiant o impresie diferita de a acelora care au venit pe lume cu organe relativ integre, rezistente. Inferioritatea organica (Organ-minderwertigkeif) se poate exterioriza in dificultati de locomotie, in defecte ale anumitor organe, in slaba capacitate de rezistenta a organismului, in asa fel incat copilul este expus la numeroase boli. Dar cauza dificultatilor nu consta intotdeauna in imperfectiunea organismului infantil, ci poate de asemenea sa stea in greutatea sarcinilor pe care un anturaj lipsit de intelegere le impune copilului, sau in modul imprudent in care i-au fost prezentate sarcinile, intr-un cuvant, in deficientele mediului ambiant al copilului, care dau lumii exterioare un caracter insuportabil. Asadar, copilul care vrea sa se adapteze la mediul sau intalneste deodata obstacole care fac dificila aceasta adaptare. Astfel se prezinta situatia, de exemplu, in cazul in care copilul creste intr-un anturaj care este el insusi cotropit de un pesimism care, lesne, se poate transmite copilului.
2. INFLUENTA DIFICULTATILOR. in ceea ce priveste dificultatile pe care copilul le intampina din diferite parti si care au cauze de asemenea diferite, in special in cazul in care se observa ca viata psihica a copilului a fost lipsita multa vreme de momente prielnice pentru dezvoltare, este limpede ca va trebui sa avem in vedere reactii eronate atunci cand la copil se instaureaza necesitatea acomodarii la conditiile imperioase ale lumii exterioare. Trecand in revista un numar de esecuri (Verfehlungen), se impune ideea ca avem de-a face aici cu un stil de dezvoltare psihica care nu inceteaza de-a lungul intregii vieti si care consta in incercari permanente de a progresa, de a da situatiilor reale raspunsuri tot mai exacte. Ceea ce avem de observat in mod deosebit in evolutia manifestarilor la copii, este forma luata de raspunsul dat intr-o situatie determinata de individul in plina devenire, care se apropie de maturitate. Raspunsul, atitudinea adoptata de un om ne va oferi puncte de sprijin pentru caracterizarea psihicului sau. Se cuvine sa nu uitam ca formele de manifestare ale unui om — ca si acelea ale masei — nu pot fi nicidecum judecate dupa sablon.
Dificultatile cu care copilul are de luptat in cursul dezvoltarii vietii sale psihice si care, aproape fara exceptie, il impiedica sa-si cultive sentimentul de comuniune sociala in toata deplinatatea sa, pot fi clasificate in dificultati care, generate fiind de deficientele societatii, se vor manifesta in situatia economica a familiei si a copilului si dificultati generate de deficientele organelor copilului, in fata unei lumi create pe potriva unor organe fara cusur si in care intreaga cultura care-1 inconjoara pe copil face apel la forta si sanatatea unor organe perfect dezvoltate, vedem un copil care prezinta mari deficiente la unele organe importante si care, prin urmare, nu poate raspunde asa cum trebuie exigentelor vietii. Asa sunt, de exemplu, copiii care sunt dati la scoala mai tarziu sau, in general, cei care au greutati in executarea unor miscari sau cei care invata sa vorbeasca mai tarziu, fiind timp indelungat stangaci in aceasta privinta, pentru ca activitatea lor cerebrala se dezvolta mai lent decat la acei copii pe care se bizuie societatea noastra. Se cunoaste cum asemenea copii continuu supusi socurilor sunt lipsiti de suplete, gasindu-se in chip fatal prada suferintelor corporale si psihice. in mod vadit ei nu sunt placut impresionati de o lume care nu prea este facuta pentru dansii. Dificultatile conditionate de insuficienta dezvoltare pur si simplu ii coplesesc. Desigur, ramane posibilitatea ca in decursul vremii sa aiba loc de la sine o echilibrare, fara persistenta unui prejudiciu de durata, daca nu cumva intre timp amaraciunea cauzata de mizeria morala in care cresc asemenea copiii si la care, cel mai adesea, se adauga si o conditie economica precara, nu le-a zdrobit inima, punandu-si astfel statornic amprenta pe viata acestor copii. Este lesne de inteles ca regulile de convietuire umana, date in mod absolut, sunt anevoie respectate de acesti copii. Ei vor privi cu neincredere la agitatia din jur si vor inclina sa se tina de-o parte, sa se sustraga de la sarcinile ce le revin. Cu o susceptibilitate cu totul iesita din comun, ei vor adulmeca si simti o ostilitate a vietii, pe care o exagereaza. Interesul lor pentru partile intunecate ale vietii este mult mai mare decat acela pentru partile ei luminoase. De obicei, le supraestimeaza si pe unele si pe altele, adoptand in consecinta o permanenta pozitie de lupta, revendicand pentru ei insisi masuri speciale de atentie si fiind inclinati sa se gandeasca mai mult la sine decat la altii. Cum ei considera exigentele vietii drept dificultati si nu drept stimulente, infruntand evenimentele cu o precautie exagerata, intre dansii si anturajul lor se casca o prapastie. Ei se indeparteaza tot mai mult de adevar, de realitate si se incurca mereu in noi situatii dificile.
Dificultati similare pot surveni atunci cand afectiunea membrilor familiei copilului ramane sub un anumit nivel. Aceasta imprejurare are si ea consecinte importante pentru dezvoltarea copilului. Comportamentul sau va avea de suferit ca urmare a faptului ca el nu invata sa cunoasca iubirea si nu stie sa faca uz de ea, deoarece impulsul sau afectiv nu imboboceste. Iar cand asa stau lucrurile in familie, exista pericolul ca mai tarziu sa fie foarte greu pentru un om crescut in asemenea conditii sa participe la un schimb viu de manifestari afective. Excluderea emotiilor si a raporturilor tandre face de-acum parte constitutiva din fiinta sa. Acelasi efect se poate produce daca parintii, educatorii sau alte persoane apropiate copilului ii inculca acestuia unele maxime pedagogice care il fac sa resimta ca impracticabile sau ca rizibile pornirile afective. Nu rareori vedem copii inclinati sa asocieze afectiunii o impresie de ridicol. Este indeosebi cazul copiilor care adesea au fost obiect de luare in ras. Ei se arata dominati de aversiunea fata de sentiment, care ii face sa considere drept ridicola si neomeneasca orice emotie si orice manifestare de dragoste pentru altii, ceea ce — cred ei — ii subjuga altora si ii coboara in ochii acestora. Sunt oameni care, inca din copilaria lor, au impus o bariera tuturor relatiilor afective iminente. Lipsa de afectiune care, in linii mari, duce la o educatie dura, reprimand orice manifestare de tandrete, i-a determinat pe acesti copii sa se inchida de timpuriu fata de asemenea porniri si, acriti si speriati, sa se retraga din micul cerc al anturajului lor, in loc sa-1 integreze in propria lor viata psihica, ceea ce ar fi avut cea mai mare importanta pentru evolutia lor normala. Daca totusi se gaseste vreo persoana in acest anturaj care sa faca posibila legatura cu copilul, lucrul acesta va avea loc in virtutea unei intimitati absolut particulare. Asa cresc adesea oamenii care nu s-au bucurat decat de relatiile cu o singura persoana si carora le-a fost peste putinta sa-si extinda inclinatia spre comuniune dincolo de un singur partener. Exemplul copilului socat de constatarea ca afectiunea mamei sale se adresa fratelui sau, si care de atunci a ratacit prin viata in cautarea caldurii sufletesti care lui ii lipsise din frageda copilarie, este un caz care arata ce dificultati pot intampina in existenta lor asemenea oameni.
Este categoria acelor oameni a caror educatie s-a desfasurat sub o anumita presiune.
Si in directia opusa se pot intalni esecuri atunci cand, sub influenta unei calduri sufletesti deosebite care insoteste educatia, copilul rasfatat isi dezvolta dincolo de orice limita inclinatia spre afectiune, in asa fel incat se ataseaza prea strans de una sau mai multe persoane si nici nu vrea sa auda de o despartire de ele. Ca urmare a diverse greseli, sensibilitatea afectiva a copilului poate lua adesea asemenea proportii incat sa-i impuna anumite angajamente fatade ceilalti, cum usor se poate intampla atunci cand, de exemplu, adultii spun: „Pentru ca te iubesc, fa cutare sau cutare lucru". Se intampla adesea ca in sanul unei familii sa creasca astfel de buruieni. Acesti copii sesizeaza cu usurinta inclinatia celorlalti si in viitor ei vor supralicita, prin aceleasi mijloace, dependenta acestora fata de propria lor afectiune. Trebuie intotdeauna avuta in vedere asemenea afectiune inflacarata pentru una din persoanele din familie. Este indubitabil faptul ca o educatie atat de unilaterala exercita o influenta nociva asupra destinului unui om. Se pot petrece atunci fenomene ca, de exemplu, acela in care un copil, pentru a-si pastra afectiunea din partea unei anumite persoane, recurge la mijloacele cele mai reprobabile, cautand sa-si discrediteze rivalul, de cele mai multe ori fratele sau sora, dezvaluindu-le cu viclenie rautatea, sau folosind alte procedee, totul numai si numai spre a straluci in ochii parintilor iubitori. Sau va uza de presiuni, pentru ca cel putin sa fixeze asupra sa atentia parintilor, nedandu-se indarat de la nici un mijloc care sa-1 faca remarcat, care sa-i confere mai multa importanta in comparatie cu ceilalti. Va deveni lenes sau malitios ca sa-i determine pe ceilalti sa se ocupe mai mult de dansul, sau se va intrece in cumintenie, spre a atrage luarea aminte a celorlalti, ca pe o recompensa. Se declanseaza atunci in viata copilului un asemenea proces incat devine evident ca orice mijloc poate fi folosit din momentul in care o orientare s-a cristalizat in acest sens in viata sa psihica. Se poate ca, intru atingerea scopului, el sa evolueze in rau, dupa cum la fel de posibil este ca, urmarind aceeasi tinta, el sa devina un copil peste masura de asezat. Adesea se intampla sa observam cum unul dintre copii incearca sa atraga asupra sa atentia printr-o zburdalnicie neobisnuita, pe cand un altul, mai mult sau mai putin siret, cauta sa obtina acelasi efect printr-o supusenie fara seaman.
Tot in categoria celor rasfatati se includ si copiii carora le sunt inlaturate toate dificultatile din drum, cei de ale caror nazbatii se surade amical si care isi pot ingadui totul, fara a se lovi de vreo rezistenta in adevaratul inteles al cuvantului. Acesti copii sunt privati de orice ocazie care sa le permita de a se pregati prin acele exercitii preliminare in vederea atasarii ulterioare de oameni dispusi sa le vina in intampinare cu corectitudine, fiind cu atat mai putin capabili sa se ataseze de oameni care, rataciti ei insisi din cauza dificultatilor intalnite in propria lor copilarie, ridica obstacole in calea acestei apropieri. Cum nu li se ofera prilejul de a se exersa in depasirea dificultatilor, ei sunt extrem de prost pregatiti sa-si continue viata. Ei au aproape intotdeauna de indurat reculuri, de indata ce ies din micul spatiu in care domneste atmosfera de sera si dau piept cu o existenta in care nimeni nu-si mai exagereaza obligatiile fata de dansii, cum o faceau educatorii lor peste masura de afectuosi.
Toate fenomenele de genul acesta au in comun faptul ca un copil devine mai mult sau mai putin izolat. De exemplu, copiii al caror aparat digestiv prezinta deficiente se vor comporta altfel in ceea ce priveste alimentatia si, in consecinta, s-ar putea dezvolta cu totul altfel decat copiii normali sub acest raport. Copiii cu organe deficiente vor avea un comportament iesit din comun, care, cu timpul, ii va impinge la izolare. Vom avea atunci in fata ochilor copii care nu percep clar legatura lor cu mediul ambiant, respingandu-1 eventual cu totul. Ei nu-si pot gasi camarazi, se tin departe de jocurile celor de-o varsta cu dansii, fie privindu-le cu pizma, fie inchizandu-se dispretuitori in propriile lor jocuri, pe care le practica intr-o ursuza singuratate. Amenintati de izolare sunt si copiii care cresc in conditiile unei educatii deosebit de constrangatoare, de o severitate excesiva. Viata nu le apare nici lor intr-o lumina favorabila, pentru ca se asteapta sa primeasca mereu si de pretutindeni semne rele. Ei fie ca se simt martiri care primesc cu umilinta toate incercarile, fie ca se considera luptatori gata totdeauna sa se bata cu un mediu resimtit ca ostil. Acesti copii privesc viata si sarcinile lor ca pe niste dificultati extraordinare si este usor de inteles ca un asemenea copil se va ingriji in primul rand „sa-si pazeasca granitele", luand seama ca nici o dauna sa nu survina si fiind pururea neincrezator fata de cei care il inconjoara. Sub povara acestei precautii nemasurate el isi dezvolta mai degraba inclinatia de a adulmeca mari dificultati si primejdii decat de a se expune cu usurinta destinului unei infrangeri. O alta caracteristica comuna acestor copii, care arata totodata clar cat de putin dezvoltat este la ei sentimentul de comuniune sociala, este faptul ca se gandesc mai mult la ei insisi decat la ceilalti. Avem astfel un tablou cuprinzator al intregii dezvoltari. Toti acesti oameni inclina in general catre o conceptie pesimista despre lume si nu pot fi satisfacuti de existenta lor fara a se elibera de falsele tipare de viata care ii incorseteaza.
3. OMUL CA FIINTA SOCIALA. Ne-am straduit sa aratam ca numai atunci putem trage o concluzie asupra personalitatii unui individ cand il judecam si il intelegem in situatia existentiala care ii este proprie. intelegem prin situatie existentiala pozitia omului in ansamblul lumii si in raport cu mediul apropiat, pozitia sa fata de problemele cu care se confrunta in permanenta, cum sunt cele privind activitatea profesionala, relatiile, raporturile cu semenii. Am stabilit pe aceasta cale ca impresiile care il asalteaza pe om din partea mediului sau ambiant influenteaza inca de la inceput atitudinea fata de existenta a sugarului, iar mai tarziu atitudinea copilului si a adultului, persistand de-a lungul intregii vieti. Chiar si la capatul a numai cateva luni de existenta se poate determina cum se comporta sugarul in fata vietii. De la aceasta varsta inainte nu mai poti confunda intre ei doi sugari, dat fiind ca fiecare din ei manifesta deja in mod pronuntat apartenenta la un tip de om, tip care se contureaza din ce in ce mai net, fara a pierde directia luata de la bun inceput. Dezvoltarea psihica a copilului va fi intotdeauna impregnata de raporturile societatii cu el, incepand cu primele semne ale sentimentului nativ de comuniune sociala, pana la inflorirea pornirilor afective, care merg atat de departe incat copilul cauta sa se apropie de adulti. Se poate face oricand observatia ca copilul isi orienteaza ravna sa afectiva asupra altuia, nu asupra lui insusi, cum este de parere Freud. Stradaniile sale sunt diferentiat nuantate, variind in raport cu persoanele carora se adreseaza. La copiii care au trecut de varsta de doi ani se poate constata aceasta diferentiere si in exprimarile verbale. Sentimentul solidaritatii, al comuniunii sociale este propriu sufletului copilului si nu-1 paraseste pe om decat in cazul unor grave degenerari maladive ale psihicului. De-a lungul intregii vieti acest sentiment ramane nuantat, se restrange sau se amplifica, iar in cazurile favorabile se extinde nu numai asupra membrilor familiei, ci asupra tribului, poporului, asupra intregii umanitati. El poate chiar depasi aceste limite, adresandu-se animalelor, plantelor, unor obiecte neinsufletite, ba chiar si Cosmosului.
in efortul nostru de a ajunge la cunoasterea fiintei umane am castigat un important punct de sprijin: intelegerea necesitatii de a examina omul ca pe o fiinta sociala.