Filozofia lui Vasile Conta include ca o idee principala a sa ideea determinismului universal. Si in aceasta problema el s-a oprit asupra problemelor mai complexe, a caror cercetare a inceput sa fie realizata cu succes abia in secolul XIX-lea, cum sunt cele psihice si sociale, spre a demonstra ceracterul lor legic . Militand cu fermitate in favoarea determinismului materialist, ganditorul roman a fost un adversar intransigent, al teoriilor indeterministe, in special al teoriei liberului arbitru, care puneau la baza lumii vointa, indiferent cum era conceputa ca o forta oarba, inconstienta, ori ca o forta constienta naturala sau supranaturala. In conceptia sa asupra determinismului se manifesta clar doua tendinte ce corespund clar celor doua directii ale luptei duse de el in aceasta problema: pe de o parte combate voluntarismmul indeterminist, iar pe de alta parte repudiaza “fatalismul religios”, predeterminarea. Importriva teoriei liberului arbitru , Conta afirma ca toate fenomenele sunt conduse de legi imuabile “fatale“ care exclud intamplarea si libertatea vointei; fatalismul religios ii opune o conceptie ce admite intr-o oarecare masura libertatea de actiune a omului, bazata pe cunoasterea cauzalitatii problemelor. p3z24zl
Militand in special impotriva indeterminismului, Conta releva de la inceput legitatea fenomenelor lumii, afirmand ca toate fenomenele de care se ocupa stiintele pozitive “ sunt reulate de catre legi inflexibile” . Respingand liberul-arbitru el exclude deplina libertate a vointei: “Prin urmare nu exista nimic din ceea ce s-a numit vointa libera, lumeasca sau dumnezeiasca “.
Desi Conta isi indreapta eforturile spre a demonstra legitatea fenomenelor psihice si a celor sociale, el urmareste in primul rand sa argumenteze ideea ca determinismul recunoscut in domeniul fenomenelor fizice exista si in celelalte domenii. Este evident ca facand clasificarea legilor, el recunoaste specificul legitatii fenomenelor psihice si sociale dar nu asupra acestui specific isi concentreaza atentia. In ultima instanta el se limiteaza la extinderea ideii determinismului asupra altor domenii, asa incat, trasaturile determinismului sustinut de el sunt similare trasaturilor acelei conceptii care a aparut mai devrememe fiind conditionata de dezvoltarea mecanicii si fizicii. El are meritul de a fi adus argumente convingatoare in sprijinul determinismului social. Deoarece el nu s-a preocupat de specificul legii societatii si a conceput necesitatea ca un lant neantrerupt de cauze si efecte, Conta a ajuns inevitabil la un determinism metafizic, denumit de el, Fatalism. In conceptia sa , fatalism inseamna o necesitate absoluta in fata careia vointa omului este neputincioasa, fiindu-i subordonata complet.
Filozofia materialist dialectica a folosit termenii obiectiv , obiectivitate, care exprima mult mai precis insusirile legilor de a fi proprii lucrurilor, de a nu putea fi desfiintate sau modificate de oameni.
Termenul de fatalism utilizat de Conta se apropie foarte mult de obiectivitate , obiectivism; el pastreatza insa o anumita nuanta metafizica imprimata de caracterul filozofiei materialiste, care l-a consacrat.
Notiunea de legi fatale se opune , in conceptia lui liberului arbitru. Categoria de lege fatala este incompatibila in filozifia sa cu notiunea de vointa libera sau dumnezeiasca, dar in acelasi timp si cu intamplarea.
Pentru a dovedi determinismul fenomenelor psihice Conta le-a impartit in doua mari grupe:
--- Procesele psihice care conditioneaza cunoasterea;
--- procesele psihice care determina comportarea omului.
Meritul lui in analiza acestor probleme consta in aceea ca a vazut determinismul proceselor psihice in activitatea de reflectare ce se realizeaza cu ajutorul reflexelor, ca a dovedit cu date stiintifice caracterul legic al fenomenelor psihice. Orice actiune reflexa, fiind un fenomen curat fiziologic, atarna cu totul de cauze materiale adica de fortele naturale ale materiei.
“Si fiindca aceste legi sunt stapanite de legi fatale, urmeaza ca si actiunile reflexe iau nastere si se executeaza in chip real.”
Conta admite existenta unor reflexe despre care avem cunostinta si considera actiunile omului ca fiind mijlocite de constiinta, deosebite deci de miscarile corpurilor neansufletite. Referindu-se la o piatra impinsa de un uragan ce se va rosotgoli de pe dealuri pana ce se va aseza intr-o vale, sau la un loc adapostit si la un om surprins de un asemenea uragan, care va fugi si se va ascunde, dupa ce va chibzui poate in deplina cunostinta, Conta insista doar asupra indentitatii miscarii corpurilor neansufletite si a celor dotate cu constiinta, din punctul de vedere al actiunii cauzale, fara a rlevea specificul determinismuli la fiintele vii, la cele inzestrate cu constiinta in special( desi recunoaste acest specific).
Filozoful roman vede unilateral legatura organismului cu mediul, ca o legatura univoca: conditiile externe determina toate actiunile omului, chiar daca aceste actiuni sunt rezultatul uneia sau al mai multor cauze, chiar daca aceste cauze sunt cunoscute de om.
Conta afirma: “ Din natura fatalismului rezulta ca, daca noi am cunoaste cu preciziune toate cauzele care au sa influenteze asupra cutarei persoane la cutare moment din viitor, am putea prezice asemenea cu preciziune , tot ce acea persoana are sa simta, sa gandeasca si sa faca in acel moment, intocmai cum putem prezice apropierea unei comete sau momentul fazelor lunii ori al eclipselor de soare si luna.”
In cel de-al doilea grup al proceselor psihice , asa-numitele “procese determinative” Conta vede numai “determinari pe care le pecrepem ” (vointa) si pe care nu le percepem (instinctul). Aceste procese reprezinta si ele o parte din lantul cauzelor si efectelor. “Fatalitatea “ acestor doua procese este dovedita de Conta prin explicarea bazei lor fiziologice. Parerea lui este ca ceea ce sta la baza actiunilor si a fenomenelor psihice este actul reflex. Este adevarata ipoteza ca fenomenele exterioare sunt cauza determinista a psihicului, in sensul ca psihicul le reflecta in activitatea sa si afirmatia lui Conta ca “ fiecare determinare este o simpla veriga intru-un lant nesfarsit de cauze si efecte” pune in evdenta unilateralitatea conceptiei sale. El nu considera relevant faptul ca aceste conditii externe determina actiunuile psihicului insa in mod mediat de conditiile interne, de “organizatiunile corporale” asa cum insusi afirma uneori. Deci psihicul nu este o simpla veriga intru-un lant de cauze si efecte , ci o veriga care influenteaza cauza care il determina.
Conta studiaza si problema determinismului social intr-un capitol din “Teoria fatalismului” si atunci foloseste date din istorie, economie politica si unele statistici. Filozoful iesean priveste istoria intr-un mod cu totul aparte,de ceilalti filozofi care privesc istoria cea pe stiinta cu rol educativ-moralizator.Conta o vede ca pe o stiinta care ne arata legatura dintre cauza si efect , o legatura de evolutie sau de “ metamorfozare intre faptele sociale ce se succed in curgerea vremii”. Vasile Conta studiaza istoria cautand legaturile dintre anumite “fapte sociale” .In tratarea acestei probleme, Conta a folosit unele ideii ale lui A. Compte si Th. Buckle.
Conta afirma ca si fenomenele sociale sunt supuse unor “ legi naturale si imuabile”, deci ele nu pot fi “aproximative si schimbatoare”.
Pe baza unor studii statistice Conta a afirmat ca faptele sociale se gasesc in “raporturi fixe si necesare”, atunci cand se refera de exemplu la numarul casatoriilor si al delictelor , sau numarul falimentelor ce reprezinta cifre medii , aproape stabile , luate in raport cu unele cauze ca “ starea recoltei, repartitia bogatiei publice ” si altele.
In studiile sale, Conta se foloseste de unele studii statistice ale lui A. Quételet (statistician belgian). Conta apeleaza si la cunostintele sale de economie politica. Studiind mersul economiei si fluctuatiile acesteia, Conta se refera la oerioadele de regres economic. El nu considera esential cautarea firmelor, a persoanelor fizice sau juridice care au determinat aparitia unei stari de regres, ci crede ca aceste stari sunt inevitabile , ele avand un caracter periodic; considera ca acese stari sunt “efectul ordinar al unei cauze permanente” . De aceea Conta critica pe cei care arunca vina pe “cutare sau cutare casa comerciala imprudenta sau doloasa ”.
Studiind tezele lui Conta despre evolutia economiei se pot oberva unele influente marxiste . Conta afirma ca ceea ce va face “un industrias” in activitatea sa va fi doar sa intreprinda lucruri impuse de o cauza exterioara. Conta afirma: “Un comerciant sau un industrias isi bata zi si noapte capul ca sa faca pentru intreprinderea lui cele mai bune combinatiuni ... si nu pune in lucrare un plan decat numai dupa o deliberare matura. Si , cu toate acestea , se gaseste la urma urmei ca libera sa determinare n-a facut decat ceea ce trebuia pentru ca sa se indeplineasca cutare fenomen periodic...”. se completeaza astfel teza sa cu privire la determinismul social. Conta spune “ Fatalitatea domnesta asupra fenomenelor sociale, intocmai ca si asupra fenomenelor fizice si fiziologice”. Analizand mai profund se pot observa unele contradictii intre exemplele sale concrete si concluziile teoretice limitate, asa cum afirmau Marx si Quételet: “el a vazut dincolo de intamplarile aparente din viata sociala necesitatea interna a fenomenelor ce se repeta periodic. El nu a reusit insa, ca rgula sa explice aceasta necesitate.”
Parcurgand tezele lui Conta se poate ajunge pe o cale gresita aceea a predeterminarii , insa Conta respinge aceasta idee. El afirma: “ Fatalismul meu nu are a face cu fatalismul oriental ” . Conta respinge ipoteza ca o persoana (divina ) s-ar opune intentiilor noastre si ne-ar face sa actionam doar intr-un anume sens. Fatalismul lui Conta “dovedeste ca in lume nu sunt decat cauze necesare, care dau nastere la efecte tot necesare. Orice miscare din lumea asta e nascuta dintr-o cauza anterioara si la randul sau , va cauza numaidecat un efect.”
Admitand ca omul poate sa obtina rezultatul pe care il doreste numai daca actioneaza, inseamna ca el are libertatea vointei. Cu toate acetea Teoria fatalismului se ridica tocmai impotriva acestei libertati a vointei. Chiar un paragraf al acestei lucrari se intituleaza nu exista libertatea vointei. Se poate conchide ca Vasile conta nu intelege libertatea deciziei ca liber-arbitru,ca actiune arbitrara care nu se supune derminismului ci ca o necesitate inteleasa (fara a o numi liber-arbitru). Se poate observa aici o anumita contradictie : referindu-se la omul urmarit de uragan, care se ascunde si isi sapa un bordei, deci care actioneaza dupa cum crede de cuviinta pentru a scapa de primejdie, Conta este de acord ca omul are libertatea de a actiona cum crede ca estre mai bine, deci are libertatea vointei.
Ca urmare a unor contradictii a tezelor sale, lui Conta i s-au adus unele critici, ceea ce l-a facut pe Conta sa revina asupra ideilor sale initiale.
Discutand despre pozitivism, Conta critica pe reprezentantii acestui curent, care neaga legaturile cauzale intre natura si societate. El se pronunta in favoarea legii cauzalitatii, baza a legitatii: “Notiunea lege se uneste cu principiul scos prin inductie din experienta noastra: “<<Aceeasi cauza produce imtotdeauna acelasi efect>>.”
Conta a analizat mai pe larg notiunea de legitate si a aparat-o, impotriva criticii pozitiviste. El este de parere ca legea reflecta numai legaturile esentiale si permanente. El este astel de acord cu afirmatiile pozitivistilor care sunt de parere ca legile nu pot fi cunoscute, datorita fluentei realitatii. De aceea Conta spune ca nu este necesar sa cunoastem toate cauzele fenomenelor pentru a le putea intelege ci este strict necesara doar cunoasterea cauzelor lor principale. Ganditorul iesean considera ca miscarile si schimbarile permanente din natura nu pot impiedica cunoasterea fenomenelor; el este de parere ca desi fenomenele se schimba, cauzele si caracterele lor generale se mentin mai mult timp. Conta isi argumenteaza teoria prin exemple din viata oamenilor si prin experiente de laborator.
In lucrarea “Intaiele principii care alcatuiesc lumea”, Conta revine asupra unor teze ale sale exprimate in “Teoria fatalismului”. El spune ca “ nu toate legile sunt absolut trebuitoare ”. Se refera astfel la o anumita elasticitate a materiei. Conta spune: “ cu cat forma materiei este mai complexa si , prin urmare, contine o cantitate mai mica de materie, cu atat legile ei sunt mai putin exacte si in acelasi timp mai putin generale.”
Conform marelui ganditor roman, Vasile Conta, fenomenele lumii anorganice sunt conduse dupa legi foarte exacte si in acelasi timp foarte generale, fenomenele biologice dupa legi mai putin exacte ( sub raport matematic ), iar cele psihologice dupa legi si mai putin exacte, cele mai inexacte fiind legile sociale.
In Teoria fatalismului, Conta se apropie de o intelegere mai justa a acestora, renuntand la conceptia determinista a lui Laplace care afirma ca toate fenomenele stau in raporturi matematice exacte si pot fi calculate efectele lor cele mai indepartate.
Pe baza informatiilor oferite de stiintele naturii, Conta realizeaza o clasificare a legilor in functie de complexitatea formelor si de cantitatea de materie pe care o dirijeaza. Conform clasificarii lui , legile se impart in:
1. Legi mecanice, fizice si chimice;
2. Legi biologice propriu-zise;
3. Legi psihologice;
4. Legi sociologice.
Se observa astfel o renuntare la ideea ca fatalitatea domneste asupa fenomenelor si legilor societatii prin diferentierea lor in functie de specificul lor, de gradul de complexitate si dupa forma de miscare a fenomenelor pe care le guverneaza.

Bibliografie:

“ISTORIA FILOZOFIEI ROMANESTI”- Editura Academiei R.S.R.,1972

“TEORIA FATALISMULUI”, Vasile Conta.