Un tip de om la fel de putin indicat pentru profesiunile care cer initiativa este acela dominat de un fel de slugarnicie si care nu se simte bine decat acolo unde are de dus la indeplinire porunci. Pentru un sobordonat nu exista decat legi si reguli de respectat. Acest tip de om cauta cu toata fiinta sa un loc de munca in care sa-si manifeste servilitatea. Putem observa lucrul acesta in diverse imprejurari, chiar si in infatisarea exterioara a omului, care de obicei isi indoaie sira spinarii si care mereu e gata sa se incline si mai mult, atent la vorbele superiorului, nu pentru a le cantari, ci pentru a se pune cat mai bine de acord cu ele si a sari sa aduca la indeplinire ordinele primite. Sunt oameni pentru care mai mult decat orice valoreaza supunerea. Aceasta atinge uneori un grad incredibil. Pentru unii este o adevarata placere sa se subordoneze. Nu vrem sa spunem prin aceasta ca idealul unor asemenea oameni ar fi prin excelenta acela de a se supraordona. Trebuie totusi sa clarificam partile obscure ale vietii acelora care vad adevarata solutie a indatoririlor ce le revin doar in supunere. h8f22fd
Este frapant pentru noi faptul ca o multime de oameni se pare ca si-au facut din subordonare o lege a vietii. Nu ne referim la clasele aservite, ci la sexul feminin. Ca femeia trebuie sa se supuna, este ca o lege nescrisa insa profund intiparita in mintea tuturor, pe care multi oameni o respecta ca pe o dogma. Ei cred ca femeia nu exista decat spre a se aservi. O consecinta obisnuita a aceastui fapt este ca ea incearca, dimpotriva, sa se supraordoneze. Cu toate ca asemenea conceptii au otravit si tulburat relatiile oamenilor in general, staruie in acest sens o superstitie deosebit de rezistenta, care are adepti chiar in randurile femeilor, care se cred puse sub puterea unei legi eterne. Nu se cunoaste insa nici un caz in care cineva sa fi tras vreun folos de pe urma acestei conceptii. Va veni timpul sa se vada ca daca femeia nu s-ar fi aservit cum s-a aservit, toate pe lumea aceasta ar fi fost mai bune.

Abstractie facand de faptul ca nici un suflet omenesc nu ar suporta usor supunerea, o femeie tinuta in astfel de conditii va ajunge de cele mai multe ori la pustiire interioara si la totala dependenta, cum ne va arata cazul expus succint aici. Casatorita din dragoste cu un barbat care avea o importanta pozitie sociala, atat ea cat si sotul ei credeau orbeste in dogma supunerii femeii. Cu timpul ea a devenit o masina perfecta, pentru care nu exista nimic decat datoria. Orice pornire spre independenta era nimicita din fasa. Anturajul, care se obisnuise cu situatia, fireste ca nu vedea nimic scandalos in aceasta, ceea ce nu avantaja pe nimeni. Daca faptul nu a degenerat in dificultati mai mari, a fost pentru ca lucrurile se petreceau intr-un mediu relativ supus. Dar daca avem in vedere faptul ca pentru foarte multi oameni subordonarea femeii constituie destinul ei firesc, vom recunoaste ca exista aici din abundenta material pentru conflicte. Caci daca barbatul socoate ca aceasta subordonare este de la sine inteleasa, el va avea mereu scandaluri, pentru ca o asemenea subordonare este de fapt imposibila.
Unele femei au un spirit de supunere atat de dezvoltat, incat isi cauta drept soti barbati dominatori sau brutali. in scurt timp aceasta relatie contrara naturii duce la o grava ciocnire de caractere. Avem uneori impresia ca aceste femei iau in deradere subordonarea femeii si vor sa-i dovedeasca lipsa de sens.
Noi cunoastem de pe acum calea pe care se poate iesi din aceasta situatie dificila. Convietuirea dintre barbat si femeie trebuie sa fie o camaraderie, o comunitate de munca, unde nimeni nu este subordonat. Si daca cele spuse aici nu reprezinta deocamdata decat un ideal, avem cel putin un etalon cu care putem masura progresele sociale facute de un individ, respectiv regresele sale, putandu-se identifica greselile savarsite.
Problema supunerii nu intereseaza doar relatiile dintre sexe, ea nu-1 impovareaza doar pe barbat cu o puzderie de dificultati carora nu este capabil sa le faca fata, ci joaca un rol important si in viata popoarelor. Daca ne gandim ca intreaga antichitate isi baza situatia economica si relatiile de dominare pe sclavagism, daca ne gandim ca poate cei mai multi dintre oamenii care traiesc azi se trag din familii de sclavi, daca ne reprezentam faptul ca s-au scurs secole in care cele doua clase au cunoscut o opozitie atat de radicala una fata de alta si ca, astazi inca, la anumite popoare spiritul de casta este principial predominant, abia atunci putem intelege ca principiul supunerii si revendicarea acestuia ii anima necontenit pe oameni si poate duce la formarea unui tip ca atare. Este cunsocut ca antichitatea considera munca drept o ocupatie relativ rusinoasa, care revenea sclavilor, ca stapanului nu-i era ingaduit sa se murdareasca muncind, ca el era nu numai cel care porunceste, ci monopoliza toate insusirile bune. Clasa dominanta era aceea a „celor mai buni", aristocratia, cuvantul grecesc „aristos"insemnand si una si alta, adica dominatia celor mai buni. Aceasta conceptie triumfa insa, fireste, exclusiv cu ajutorul fortei, nu prin vreun examen al virtutilor si meritelor. Un examen si o clasificare aveau loc cel mult la sclavi, asadar la cei aserviti. Cel mai bun insa era acela care avea in mana puterea.
Pana in zilele noastre si-a intins influenta conceptia privind armonizarea celor doua forme de existenta a fiintei umane, pierzan-du-si insa orice sens si valoare astazi, cand se tinde la o apropiere a oamenilor unii de altii. Sa nu uitam ca pana si marele ganditor Nietzsche a revendicat dominatia celor mai buni si supunerea celorlalti. Nici astazi nu a incetat sa fie greu sa ne scoatem din cap ideea impartirii oamenilor in stapani si slujitori si sa ne simtim cu totii absolut egali. Cu toate acestea, fie si numai faptul ca suntem in posesia acestui punct de vedere ne poate fi de ajutor si ne poate feri de mari erori. Caci exista oameni care au devenit atat de slugarnici, incat ar fi fericiti daca cineva i-ar lua la un moment dat in seama, pe ei care in permanenta par sa-si ceara scuze pentru vina de a exista pe lume; de unde nu se cuvine sa admitem ca aceasta atitudine le-ar prii,cand ei de fapt adesea se simt de-a dreptul nefericiti.