s7m8mb
Cand avem de interpretat o referinta asupra unui scolar greu educabil, nu ne intereseaza in mod special caracterizarea acelui copil. Socotim ca fiind tipice scurtele si neinsemnatele descrieri si le trecem prin filtrul experientei noastre spre a stabili pana la ce punct se indeparteaza ele de norma, ori spre a gasi printr-o investigatie personala sinuozitati sufletesti ascunse si a determina ce pozitie trebuie sa adopte educatorul care se conduce dupa optica psihologiei individuale. Citind astfel de referinte, nu va trebui sa pierdem din vedere faptul ca nu ne propunem sa analizam cutare sau cutare copil, in mod concret. Ceea ce ne intereseaza aici este sa reliefam anumite probleme. Ne intereseaza sa vedem in ce forme de viata se manifesta respectivele dificultati. , Avem de-a face cu o fetita in varsta de noua ani, care repeta clasa adoua".
Informatiile de mai sus ne fac sa ne intrebam daca nu ne aflam in fata unui copil nu tocmai inteligent. Nu stim despre copila nimic altceva decat ca in clasa a doua a ramas repetenta. Nu stim daca nu cumva a repetat si clasa intai si nici cum se comporta, de obicei, la scoala, dupa cum nu stim daca din clasa intai in clasa a doua nu a trecut ca urmare a indulgentei iesite din comun a cadrului didactic. Daca lucrurile nu stau asa, adica daca scolarita a trecut in mod normal din clasa intai in clasa a doua, putem afirma cu certitudine ca nu avem de-a face cu o prostanaca.
in ceea ce priveste deficitul de inteligenta, in cercul nostru e rara tendinta de a declara prost un copil; atat de rara este aceasi tendinta incat adesea se fac erori in sens contrar, considerandu-se ca prostanac nu este decat un scolar greu educabil. Iar a declara ca un el deficitar la capitolul inteligenta este un copil normal nu este decat u din greselile cele mai insignifiante care se fac. Spre a fi cat mai scurt privire la aceasta problema, as dori sa va supun atentiei o constatau obisnuita. Daca se dovedeste ca un copil are o varsta psihica inferioar cu doi ani fata de varsta sa biologica, atunci putem considera c; intemeiata banuiala ca ne gasim in fata unui deficit de inteligenta aceasta este explorarea inteligentei. Trebuie sa intreprindem, pe de alt parte, un examen fizic serios pentru a sti daca nu cumva copilul acest prezinta o intarziere in dezvoltarea creierului sau endocrin, deci dac nu cumva glandele sale cu secretie interna nu functioneaza anormal constituind cauza perturbarii dezvoltarii intelectuale. Acest examen trebuie facut de un medic experimentat. El este acela care trebuie sa stabileasca cum stau lucrurile cu creierul, daca nu este vorba de nisfe leziuni la acest nivel, daca nu avem de-a face cu un copil hidrocefal microcefal, mongoloid1 etc. Nu ma pot ocupa aici de descrierea acesto stari patologice, dar numai din juxtapunerea factorilor din cele doui categorii vom putea trage o concluzie in legatura cu faptul daca copilu este sau nu veritabil intarziat mintal. Cum cu aceste doua metode nu ne descurcam nici in cazurile de debilitate mintala usoara, am instituit s un al treilea examen, care se arata decisiv cand e aplicat in mod corec si de catre un psiholog versat in materie de psihologie individuala. Mi refer la faptul de a se stabili daca acest copil are un stil de viata; pentn ca, in cazul in care copilul si-a fixat un tel care nu concorda cu acela a unui copil aproximativ normal, dar, in concordanta cu telul respectiv el procedeaza in mod inteligent, cu toate ca o face intr-un fel foar diferit de modul normal de a proceda, atunci avem de-a face cu un copi inteligent. Anormal este doar stilul sau de viata, pe cand inteligenta es corespunzatoare. Este ceea ce numim „copii-problema". in una din aceste categorii trebuie noi sa clasam fetita despre care am adus vorba mai sus. in acest caz nu poate fi nicidecum vorba despre un examen medical, si inca si mai putin de necesitatea verificarii inteligentei. Verificarea aceasta este privita la noi cu o anumita circumspectie, nimeni nu arata o incredere absoluta in ea; asadar, problema care se pune este sa stabilim ce stil de viata are copila in chestiune.

Experienta pe care am acumulat-o ne arata ca astfel de copii sunt cel mai adesea copii rasfatati, care nu se incumeta sa actioneze din proprie initiativa; iar dintre toate materiile, aritmetica necesita in cel mai inalt grad independenta. in acest domeniu, in afara de tabla inmultirii, nu ai nici un fel de certitudine, totul se bizuie pe combinatia independenta si libera. Cunoastem ca in mod deosebit copiii rasfatati sunt cei mai straini de gandirea independenta, daca nu le-a fost exersata in mod special, intr-un fel sau altul. Exista, insa, si un alt tip de copii, care, din cauza anumitor evenimente care au actionat asupra lor timp indelungat, au fost cu totul descurajati tocmai in ceea ce priveste aritmetica. Ei au intampinat greutati inca din start, ramanand in urma la invatatura, fara nici o incurajare la inceputul activitatii scolare. Le lipseste baza necesara si de aici rezulta si descurajarea pe care o traiesc. „Nu am darul matematicii". Daca vreun membru al familiei impartaseste acest punct de vedere, copiii acestia au in fata lor un adept al teoriei ereditatii.
Sunt, insa, si alte cauze. As dori sa reliefez una din ele. Exista, cu privire la fete, o prejudecata apasatoare. Astfel, fetele au foarte des ocazia sa auda spunandu-se ca sexul feminin nu este dotat in ceea ce priveste matematica. Desigur, stim ce inseamna un individ dotat. Din moment ce copilul nu este prost, parerea noastra este ca el poate duce la bun sfarsit orice sarcina scolara, cu conditia de a nu-i lipsi curajul. Nu vom rezolva problema daca detinem pur si simplu informatia ca scolarii cu un deficit de inteligenta nu pot face nimic in materie de aritmetica. Numeroase domenii speciale ale matematicii sunt mai bine intelese de catre debilii mintali decat de oamenii normali.
Dar sa vedem ce se spune mai departe in referinta: „Directorul scolii crede ca din punct de vedere intelectual fetita nu este la inaltimea cerintelor programei scolare; recomandarea sa este ca ea sa urmeze un curs ajutator".
Nu putem lua in considerare acest punct de vedere.
„Parintii exprima opinia ca fetita este normala in ceea ce priveste inteligenta".
Opinia parintilor este destul de semnificativa. De regula ei sunt primii care observa orice intarziere din punct de vedere intelectual, chiar daca nu intotdeauna au dreptate. Nu-mi amintesc nici un caz in care parintii sa fi declarat ca un copil este debil mintal, iar acesta sa nu fi fost. Prin urmare,in mod provizoriu, putem fi de acord cu parintii.
„Ei sunt de parere ca motivul dificultatilor consta in lipsa de incredere in sine a fetitei".
inclin sa sustin opinia parintilor. Ceea ce am aflat pana in momentul de fata este ca scolarita nu se descurca la aritmetica. Daca ea reuseste in chip acceptabil la toate celelalte materii de studiu, inseamna ca si-a trecut cu succes examenul de inteligenta. Faptul ca a ramas in urma la aritmetica nu implica in mod obligatoriu un diagnostic de debilitate mintala.
„Parintilor nu li se pare exclus faptul ca fetita sa-si utilizeze incapacitatea spre a atrage atentia familiei asupra ei. De altfel, familia se ocupa mult de fetita".
Pe cat ne amintim, noi am emis inca de la inceput o ipoteza in sensul ca avem de-a face cu un copil rasfatat. Este o particularitate a fetitei vointa de a-si mentine agreabila situatie in care se gaseste si se straduieste ca pe aceasta cale sa-si atinga scopul: sa-i sileasca pe parinti de a se ocupa de dansa. Daca ne putem increde in referinta din care citam — o multime de fapte pledeaza in favoarea judiciozitatii acesteia —, vom afirma ca, pe de o parte, fetita nu are prea multa incredere in ea insasi si ca, pe de alta parte, este in permanenta cautare a unui sprijin. Drept urmare, indeplineste conditiile cerute de un copil rasfatat. Vedem numaidecat ca ea are un stil de viata, ca are un scop, ca ar vrea ca parintii sa-i sara mereu in ajutor. Am putea stabili cu destula certitudine ca nu este o debila mintal. Nu-i putem da dreptate directorului: copila nu are nevoie de un curs ajutator.
„Sora cea mare, ca si mezina, amandoua dotate, fac eforturi sa-i vina in ajutor". Avem acum o perspectiva noua asupra acestei copile, aflata intre doua surori dotate si independente. Cu aproximatie, ne-am putea imagina ce s-a petrecut. Catva timp fetita aceasta era cea mai mica, pentru ca apoi, deodata, situatia sa se schimbe. in spatele ei a aparut o surioara care i-a dat impresia ca voia sa i-o ia inainte. Ca mezina, ea nu izbutise sa-si puna sora mai mare in umbra. Aici facem apel la experienta pe care o avem in ceea ce priveste mezinii. Idealul lor este de a-i depasi pe ceilalti, fie frati, fie surori. Admitem ca a facut eforturi in acest sens, incercand sa realizeze o evolutie aproape normala atat timp cat nu a disparut acea speranta de a-si egala sora mai mare. Nu a reusit. Trebuie clasata in categoria acelor copii care si-au pierdut speranta de a-si egala fratii mai mari si chiar de a-i intrece. Ea a trebuit sa creasca in conditii agravate de sentimentul ca nu este egala celorlalte surori. O macina un puternic sentiment de inferioritate. Daca, in spatele ei, cea de-a treia sora ii apare ca un nou dusman, curand ea se considera pierduta, da semne de disperare, indeosebi in acele domenii in care nu are sansa unui succes rapid, cum pare sa fi fost cazul la aritmetica. Iata de ce referinta cu privire la atitudinea fata de aritmetica se arata a fi cea la care ne asteptam. Ea nu mai nutreste nici o speranta.
Desigur, atitudinea elevei fata de aritmetica este nepotrivita. Dar unde este stradania copilei pentru a se pune in valoare? Efortul de a se pune in valoare nu s-a pierdut, exprimand, intr-un fel, trasaturile unei mezine. La aritmetica treaba nu merge, ba, pe cat se pare, nici la celelalte materii, asa incat trebuie sa repete clasa. Puneti^va in locul ei. Dat fiind ca nu rezista concurentei, renunta. Dar trebuie sa gaseasca alta cale de a-si depasi sora. Problema este: unde si cum se va manifesta aceasta aspiratie? Nu poate izbuti decat pe o cale care nu se dovedeste utila si care vizeaza sa-i determine pe parinti sa se ocupe in permanenta de dansa. Parintii au de furca cu dansa, ea este copilul-problema, aflat in centrul atentiei. Obtinem raspunsul la intrebarea daca este sau nu inteligenta. Cine se indoieste, sa se puna la locul acestei copile, careia calea utila a actiunii ii este barata. Ce ii ramane de facut atunci cand nu exista fiinta omeneasca sa poata trai decat in speranta ca are vreo valoare, ca individ? in ce ma priveste, as proceda in acelasi fel. Trag cutezatoarea concluzie ca fetita aceasta actioneaza inteligent in vederea atingerii unui scop eronat. A te gasi in centrul atentiei familiei nu constituie decat o superioritate fictiva, un scop inutil. O superioritate veritabila nu exista decat pe terenul sentimentului de comuniune sociala, in domeniul simtului comun. Ceea ce face ea iese din limitele simtului comun, ceea ce directorul scolii a inteles bine. Dar de aici el a tras concluzia gresita ca fetita este debila mintal.
„Modul ei de a fi in familie este dominator si asocial. Rar participa la jocurile in comun".
Este tocmai ceea ce spuneam. Efortul fetitei nu a disparut, ea e dominatoare, se straduieste ca toata lumea sa se supuna sceptrului ei.
Cand este vorba de comunitate, se eschiveaza; nu este prezenta decat acolo unde detine rolul principal.
Cateva cuvinte pe tema tratamentului. Sunt convins ca se vor face incercari ca fetita sa nu-si mai inoportuneze atat de mult parintii si sa faca progrese in invatarea aritmeticii. Avand, insa, in vedere faptul ca fetita a abandonat orice speranta de a tine pasul cu surorile ei in ceea ce priveste lucrurile serioase sau de a-si masura cu ele puterile, se impune sa o incurajam in aceasta directie. La drept vorbind, este formula cea mai importanta care ne sta la dispozitie. Nu ne putem astepta ca felul ei de a fi, tendintele ei dominatoare, revendicarile fata de parinti sa se atenueze atat timp cat nu are o calc libera pe care sa inainteze in mod folositor. Trebuie sa-i deschidem copilei un drum. Cred ca exista parinti care, fara sa inteleaga acest punct de vedere, ar putea sa aiba oarecare succes in reeducarea acestor copii. Nu punem deloc la indoiala faptul ca purtarea fetitei poate fi complet ameliorata. Am spus ca lucrul acesta ar putea fi reusit chiar si in cazul in care cineva are o conceptie absolut falsa despre acest copil si se refera, sa zicem, la notiuni ce tin de sexualitate. Se poate chiar, daca el isi dezvolta teoriile, s-o incurajeze pe fetita, fie si spunandu-i: „Problemele tale sunt destul de interesante pentru ca cineva sa se ocupe de ele". Va putea spune vrute si nevrute, cu conditia ca din toate acestea sa apara acea raza de speranta care sa lumineze sufletul copilului. Copilul va merge inainte, orbeste, pe cand medicul care i-a aplicat tratamentul va jura ca metoda sa este cea buna. Suntem aparatorii punctului de vedere potrivit caruia se impune sa-1 incurajam pe copil. Nu-i lucru usor. Ce trebuie, insa, sa facem pentru aceasta? Trebuie sa-1 determinam pe copil sa actioneze prin el insusi, asa incat sa aiba convingerea ca isi poate rezolva problemele de aritmetica, dobandind incredere in sine insusi si astupand bresele care s-au ivit in aceasta incredere. Nu este suficient sa-1 incurajezi cu vorba, absolut necesar este sa-1 aduci pe copil la nivelul celorlalti. Daca fetita noastra incepe sa lucreze si daca in opt zile va avea de dat un extemporal, fara indoiala ca va esua. Bresele nu se lasa astupate atat de rapid. Este necesar sa calculam timpul cerut pentru aceasta. Mai trebuie sa-i lasam si o marja de protectie, sa nu-1 obligam pe copil sa treaca un examen ca si cum s-ar afla deja la nivelul celorlalti, pentru ca altminteri influenta educatorului asupra educatului se duce de rapa. Va fi extrem de dificil sa-1 mai poti dupa aceea incuraja pe copil.
Cand se pune problema incurajarii unei fiinte umane, prima grija trebuie sa fie aceea a crearii unei situatii psihice saturata de incredere. Trebuie sa-1 aduci la o stare de receptivitate, cu alte cuvinte sa-ti asiguri increderea din parte-i. Sa te comporti fata de el ca fata de un prieten, sa nu-ti manifesti fata de el superioritatea, impovarandu-1 pe copil; nu trebuie sa i te op ii cu asprime. Daca il brutalizezi, sa nu te miri ca in cele din urma are notive sa dezerteze. Este indispensabil sa-i aduci pe copii la raporturi amicale cu educatorul, largindu-le cercul oamenilor in care ei sa aiba incredere. Fetita noastra nu are incredere decat in parintii ei. La scoala joaca un rol nefast. La drept vorbind, atentia ei este dirijata exclusiv spre parinti. Daca cineva din afara familiei ar izbuti sa-i largeasca cercul de interes pentru alte persoane, sentimentul ei de comuniune sociala ar spori, increderea ei in oameni ar creste. Ar disparea in acest fel cel mai mare rau, anume acela ca fetita aceasta nutreste ideea ca nu se gaseste loc pentru dansa decat in familie, langa parinti. Acest proces de castigare a increderii trebuie sa preceada toate celelalte masuri. Ne gasim readusi in felul acesta la sursa originara a educatiei, unde functia mamei a fost tocmai aceea de a castiga increderea copilului si de a-i trezi interesul fata de ceilalti, interesul pentru problemele vietii, pentru a-si crea un camin in interiorul societatii. Este calea prin care copilul devine curajos, independent, simtindu-se un factor egal cu ceilalti. Daca recapitulam faptele, spre a vedea eroarea de unde s-a dezvoltat la fetita noastra aceasta inaptitudine, distingem limpede faptul ca surorile ei s-au dovedit foarte dotate. Constatarea nu este una accidentala pentru fetita noastra, ci una de fiece zi si de fiece ceas. Ea are in permanenta impresia ca nu este egala surorilor ei. Aici apare clar eroarea fundamentala a copilei. Nu pot spune in ce masura celelalte doua s-au dovedit dotate, dar pot arata ca cea mare a suportat tragedia de a avea la un momen! dat o sora, dat fiind faptul ca inainte de nasterea acesteia ea detinea o pozitie nezdruncinata. Tot asa, pot sa arat ca fetita de care ne ocupam nu a suportat usor nasterea unei a treia copile in acea familie. Daca adaugati la aceasta caracterul ambitios al mezinilor, veti putea intelege ca fetita noastra, care se si afla in declin, a fost lezata de nasterea aceleia care ii lua locul.
Ne punem intrebarea: mama unde era? Se pare ca toata caldura materna s-a distribuit mai ales celorlalte doua fete. Tentativa celei de-a doua de a le eclipsa pe celelalte a fost resimtita in mod dezagreabil de catre mama. Ea nu a reusit, asadar, sa cultive fetitei interesul pentru semenii sai, pentru surori, pentru problemele vietii. Ea a ramas in starea de dependenta in care se gasea ca sugar, manifestand si azi trasaturi proprii unei fetite stangace si neajutorate.
Un al doilea caz: o fetita, in varsta tot de noua ani, care este nevoita sa repete clasa a treia.
Din comunicarea facuta vedem ca, dat fiind faptul ca fetita a ajuns in mod normal pana in clasa a treia, nici ea nu este debila mintal. Anumite evenimente din viata ei trebuie sa ne poata explica pentru ce nu a fost in stare sa absolve clasa a treia. Ea trebuie sa fi ajuns la concluzia ca scoala nu este un loc prea agreabil.
„Caracteristici particulare: tendinta de a minti si de a fura".
Cat priveste obiceiul de a minti, precum si structura sa psihica, se poate spune ca este vadit ca trebuie ca in preajma fetitei sa se fi aflat cineva de care ea se temea. in mod normal, toti copiii spun adevarul, daca se simt destul de puternici. Ajungem la concluzia ca fetita nu se simte in largul ei. Va rog sa notati ca atunci cand auziti vorbindu-se de tendinta de a minti a unui copil avem de-a face cu forma de expresie a unui sentiment de slabiciune. Este vorba de o compensatie, spre a nu se da ocazia sentimentului de inferioritate sa se manifeste; copilul se manifesta ca fiind partea cea mai slaba, acela care trebuie sa se teama de cei pe care ii socoate mai puternici.
Exista doua forme principale de minciuna: mai intai minciuna provocata de teama. Teama este o latura a sentimentului de inferioritate. Cand cineva se simte destul de puternic, nu are nici un fel de teama. Exista, in al doilea rand, minciuna prin care mincinosul incearca sa para mai mare decat este in realitate. Avem de-a face si in acest caz cu compensarea unui sentiment de slabiciune si inferioritate. Tendinta spre fantazare se dezvolta dintr-o stare de slabiciune iesita din comun. Daca, intamplator, cineva ar vrea sa faca distinctie intre minciunile cu un scop precis si celelalte minciuni, el ar bate apa in piua, pentru ca nu exista minciuni fara scop. in cazul care ne intereseaza, trebuie sa-1 gasim pe acela de care se teme fetita.
Spunandu-se ca aceasta copila, careia ii atribuim un foarte puternic sentiment de inferioritate, nu numai ca minte, ci si fura si ca are inclinatia de a brava prin tertipuri in fata superioritatii altora, opinia noastra se intareste. Structura psihologica a hotului este de inteles, daca tinem cont de faptul ca acesta se simte saracit si ca incearca sa-si acopere deficitul prin imbogatire. El nu o face intr-un mod care ar conveni laturii utile a vietii,ci printr-un artificiu care seamana mult cu minciuna. Furtul este si el o tentativa de a-i scapa din mana celui puternic, un mijloc viclean de a ajunge egalul lui. Am aratat in alta parte ca prin furt nu ne putem demonstra niciodata curajul. Vedem cu claritate care este latura caracterologica a furtului: copilul isi manifesta in acest fel lasitatea. Nu suntem inca in masura sa stabilim daca un copil aflat in aceeasi situatie nu ar minti. Dar stim absolut sigur ca, daca fetita cu pricina ar avea putere, nu am sesiza daca ea fura sau minte. Daca in acest caz ea ar fura si ar minti, am considera ca este debila mintal. Am intelege ca fetita trebuie sa aiba un puternic sentiment de inferioritate si ca se straduieste sa iasa din infernul acestuia prin mijloacele celor slabi. Dar copila actioneaza in mod inteligent, iar inteligenta ei este de asa natura incat am putea, daca imprejurarile ne-ar permite-o, sa-i iertam o minciuna, deoarece o gasim conforma cu scopul: pioasa minciuna. Nu-i putem nimanui ierta furtul decat daca este aproape mort de foame; in astfel de conditii, il gasim chiar justificat. Totul trebuie inteles in raport de imprejurari. La aceasta fetita, minciuna si furtul ne vor retine atentia de la bun inceput si vom constata ca ea nu se simte in apele ei.
„Parintii traiesc despartiti de la sfarsitul razboiului".
Situatia aceasta o gasim adesea in cazul copiilor-problema. O casatorie nefericita este, desigur, foarte daunatoare pentru copil. Atat experienta personala acumulata, ca si statisticile, confirma faptul ca in familiile dezorganizate copiii se dezvolta dificil. Printre acesti copii gasim un mare numar de esecuri grave din punct de vedere pedagogic. ,J s-a acordat dreptul de a alege sa ramana cu mama, dar ea a refuzat".
Sa ne reamintim ce am spus adineauri, ca mama nu a reusit sa castige increderea copilei, esuand in prima sa functie ca mama. Sa vedem acum daca fetita nu s-a indreptat spre tatal ei. Relatia afectuoasa a copilului cu tatal constituie, in toate imprejurarile, o faza secunda. Mai inainte are loc ruptura cu mama. Aceasta nu se poate intampla decat in cazul in care copilul are impresia ca mama nu a fost realmente o colaboratoare. Adesea copilul are aceasta impresie in mod neindreptatit.
Multi copii se indeparteaza de mama atunci cand ea aduce pe lume un al doilea copil, deoarece considera lucrul acesta ca pe o tradare si manifesta un spirit critic la adresa ei. Este adesea punctul de plecare al dezvoltarii defectuoase in elaborarea stilului de viata.
Sa vedem acum daca tatal a inlocuit-o pe mama in indeplinirea celor doua functii. intr-un menaj marcat de divort lucrul acesta nu e usor, mai ales cand aflam ca tatal nu prea dispune de timp liber. Atunci ce posibilitati exista pentru largirea sentimentului de comuniune sociala pentru copil? Am fost informati ca fetita fura si minte, semn ca respectivul sentiment este departe de a fi ajuns la un grad inalt de dezvoltare; semn ca a crescut ca intr-o tara inamica. Afland ca fetita are rezultate proaste la invatatura si ca a ramas repetenta in clasa a treia, intelegem ca nu 1-a gasit prea placut pe dascal. Se intelege ca daca fetita ii socoate pe ceilalti oameni drept dusmani ai sai, atunci se gaseste prinsa intr-o capcana din care nu va putea scapa doar prin propriile-i forte. Neincrederea, animozitatea contra celorlalti o fac sa nu aiba prieteni, sa nu considere ca o situatie noua ar fi de sperat, iar la scoala nu se simte la locul ei. Toate aceste consecinte suparatoare il conduc pe copil la esecuri. Ea crede a gasi in toate acestea ca viata este in mod efectiv plina de ostilitate. Dupa cum ne putem imagina, va fi extrem de greu sa gasim o punte care sa ne duca la sufletul ei. Cate din aceste punti nu se vor fi rupt? Deocamdata am delimitat terenul pe care suntem indreptatiti sa speram a gasi alte contributii, confirmari, ori contradictii.
„Dintotdeauna mama o trata cu prea putina afectiune".
Am aflat ceea ce ne puteam astepta sa aflam.
„Ea se poarta cu copila aproape cu aversiune. Fetita este foarte atasata de tatal ei, cu toate ca, date fiind delictele ei, el o pedepseste adesea si o pune la punct".
Se pare ca, intr-un anumit sens, avem aici de-a face cu o contradictie. Sa nu uitam, daca ne aflam pe calea cea buna, ca fetita aceasta nu are pe lume decat o singura fiinta in care are, cel putin in parte, incredere. De aceea pedepsele corporale nu produc asupra-i o impresie atat de inspaimantatoare. Daca tatal ar parasi-o, nu ar mai avea pe nimeni. in afara de corectiile pe care i le aplica, se pare ca tatal are si laturile lui bune, asa incat ii apare fetitei mai atragator decat mama.
„Atunci fagaduieste sa nu mai greseasca, dar totdeauna recidiveaza".
Sa admitem ca fetita, dupa corectie, nu promite sa se indrepte sau ca ar pretinde ca nu vrea sa se indrepte: care ar fi urmarea? Ar fi cu neputinta ca ea sa joace pe aceasta carte, pentru ca tatal si-ar pierde atunci orice speranta. Toti copiii, toti adultii simt in chip automat ca nu se mai poate face nimic cu o fiinta disperata, ca aceasta reprezinta atat pentru dansa, cat si pentru ceilalti cel mai mare pericol, deoarece se leapada de orice sentiment de comuniune sociala. in practica acesta inseamna: daca il aduc pe tata la disperare, el ma va arunca pe drumuri. Totusi ea recidiveaza. Suntem mai putin surprinsi decat tatal, intrucat stim: fetita este saracut imbracata, scopul ei este sa termine cu saracia. Se simte inferioara, nu indrazneste sa spuna adevarul. Am dori sa o facem sa-si imagineze efectul pe care il poate avea acasa o nota proasta. Cand punem o nota proasta, efectele acesteia se fac simtite pana acasa, unde copilul va fi poate pedepsit, unde va fi consolat, facandu-i-se un cadou, unde este injurat profesorul, consecinte pe care, din punctul de vedere al psihologiei individuale, nu le putem aproba. De aceea suntem partizanii abolirii notelor, dat fiind faptul ca nu se poate prevedea rezultatul lor. Daca profesorul tine seama de situatia familiala a elevilor in notarile pe care le face, atunci lucrurile se simplifica, dar in cazul acesta sistemul notarii nu mai are nici o ratiune de a exista. in cazul in care-1 impovaram pe copil cu note proaste, acasa el nu va avea pace.
„Din motive profesionale, tatal nu a mai tinut-o pe fetita la el, ci a incredintat-o bunicilor. Acestia nu au putut s-o tina multa vreme".
Stim prea bine ca bunicii sunt ingaduitori si blanzi cu copiii. Fetita aceasta s-a nascut intr-o zodie nefasta, caci pana si bunicii esueaza in stradaniile lor pedagogice. in afara de aceasta, reaua reputatie care il urmareste pe acest copil ajunge fara intarziere sa fie cunoscuta in anturajul sau. Aceasta duce la noi dificultati. Fetita, pe care toti o privesc cu ochi rai, le raspunde acestora cu aceeasi moneda. Vedeti capcana in care a cazut. Si intelegeti cat de greu ii este sa iasa din aceasta. Stiti prea bine cat de greu le este adultilor sa faca lucrul acesta, darmite copiilor!
„Ea s-a dus atunci la niste parinti adoptivi in T., unde traiesc si parintii ei buni"
Nu putem considera ca in felul acesta situatia s-ar fi imbunatatit. La mama nu vrea sa se duca, tatal ei bun nu are timp sa se ocupe de dansa, sta la niste parinti adoptivi si se socoate deposedata de singura fiinta in care are incredere. Este un copil frustrat. La aceasta se adauga si un al doilea factor: i se interzice sa-si vada mama. Este una din cele mai mari greseli sa faci anevoioase sau imposibile relatiile copilului cu unul dintre parinti. Desigur, pot sa existe motive care sa justifice o asemenea interdictie — lipsa de onorabilitate, conduita imorala — ,dar partea influenta ar trebui sa faca in asa fel incat cea de-a doua persoana sa ramana neatacata, sa nu fie depreciata in ochii copilului. A proceda altfel inseamna a aduce prejudicii copilului pentru ca acesta este impins sa creada ca are o descendenta mizerabila; cu alte cuvinte, crede ca are aceleasi defecte ca acelea imputate persoanei in cauza.
„in pofida acestei interdictii, ea si-a vizitat parintii legitimi si a profitat de vizita spre a sterpeli niste bani. I-a folosit cumparand dulciuri, pe care le-a dat colegelor ei".
Aceste daruiri de bani furati sau de dulciuri cumparate cu astfel de bani constituie o manifestare frapanta in cazul furturilor comise de copii sau de puberi. Demonstreaza trebuinta de a se lauda, de a o face pe grandomanii. Ne apare cu claritate si celalalt aspect al acestei atitudini, care ne arata ca subiectul cauta sa se faca iubit. Cand aceasta fetita, care se simte ea insasi frustrata, face altora cadouri, ni se prezinta o trasatura pe care trebuie sa o interpretam: ea cauta afectiunea care i-a fost refuzata de mama si pe care tatal i-a acordat-o doar din cand in cand, dar este o afectiune extrem de amenintata. Este o eleva sub orice critica. Ce ar putea sa faca spre a fi stimata? Nu-i ramane altceva de facut decat sa-i castige pe ceilalti copii prin coruptie. Este ceea ce incearca sa faca acum: este in cautarea afectiunii, a dragostei, iar in aceasta cautare rezida cel mai puternic impuls al acestei fetite: sa fure si sa le faca daruri celorlalti, spre a se face iubita. in acest fel ea se simte mai bogata. Este si aceasta o maniera de a actiona a celui slab. Este un copil care nu are destula incredere in el insusi ca sa spere ca va fi iubit de cineva. Este o trasatura de caracter pe care o intalnim si la adulti. ,,La fel a procedat cu banii luati pe vanzarea unor oua. Oua pe care le-a subtilizat de la parintii adoptivi, pentru a le duce profesoarei, dispusa sa le cumpere".
Joaca rolul celei care o aprovizioneaza pe profesoara cu articole alimentare. Nu stim daca nu cumva voia ca in felul acesta sa-i faca un cadou. Poate ca a primit bani pentru acele oua. Oricum vor fi stat lucrurile, a stiut sa aduca un serviciu. Cu siguranta ca nu ar fi cunoscut dorinta profesoarei, daca aceasta nu si-ar fi exprimat-o.
„Delictele au ajuns la cunostinta tuturor celor din scoala si de atunci fetita este ostracizata. Nici parintii adoptivi nu mai vor sa stie de dansa,deoarece in repetate randuri au constatat furtisaguri, in special de alimente".
Nu cunoastem ce a facut ea cu aceste produse. Probabil ca, simtindu-se frustrata, are unele pusee de foame, asociate cu sentimentul de a fi abandonata. Cand stai in fata unei farfurii pline simti mult mai putin foamea decat in fata unei farfurii goale.
„Situatia a devenit insuportabila, tatal dorind sa scape intr-un fel de fetita".
Sa se observe, in acest caz, efectul de capcana asupra fetitei.
„Tatal este lipsit de posibilitati materiale".
Vom trage de aici si concluzia ca fetita nu se afla intr-o situatie stralucita in ceea ce priveste alimentatia.
Iata inca o observatie, deosebit de semnificativa:
„Ca urmare a lipsei de afectiune din partea mamei si a felului in care este judecata de anturaj, copilul se afla in conflict cu toata lumea. Delictele sale pot fi, in parte, expresia unei revolte interioare. in orice caz, data fiind situatia in care se gaseste, adaptarea la societate a fetitei a devenit mai dificila".
Aveti aici un foarte bun exemplu al celui de al treilea tip de copii care prezinta un sentiment de inferioritate accentuat: cei inconjurati de ura, nelegitimi, nedoriti, orfani, infirmi. Toti acesti copii, pe drept sau pe nedrept, se simt adesea tratati cu ura. Avem datoria sa corectam eroarea si sa-1 facem pe copil sa inteleaga ca, fie si in cazul ca are dreptate, nu are nici un motiv sa creada ca nu exista oameni capabili de compasiune. La fetita de care ne ocupam acest sentiment al inferioritatii este partial atenuat de faptul ca tatal ei are grija de dansa. Cu toate acestea, mare lucru nu poate face. Ultima concluzie la care a ajuns intelepciunea sa este aceea de a se descotorosi de copila, ceea ce aceasta trebuie sa fi presimtit. Ea a fost mereu chinuita de senzatia ca tatal sau nu avea suficiente resurse financiare spre a-i asigura existenta. Tocmai de aceea se gaseste ea intr-o capcana, de unde priveste cu dusmame la oricine. Sentimentul ei de comuniune sociala este atrofiat. in conse¬cinta, vedem aparand pe primul plan anumite manifestari: minciuni, furturi, care nu sunt de bun augur pentru evolutia ulterioara. Dar tocmai am descoperit un factor care face ca acest caz sa aiba un pronostic mai putin sumbru. Fetita este in cautarea afectiunii, teren pe care trebuie sa fie usor sa-i castigi increderea. Problema care se pune este exercitarea primei functii a mamei si de a-i trezi apoi un larg interes pentru semeni .Trebuie sa o eliberam de ideea gresita care o determina sa creada ca omul este funciarmente rau. Lacunele existente trebuie acoperite. Trasand astfel liniile directoare ale tratamentului, trebuie sa adaugam ca fetita trebuie eliberata din situatia ei prea apasatoare2.
„Fetita lasa impresia ca are o mare nevoie de afectiune si de ajutor".
Aceasta confirma ipoteza pe care am crezut de cuviinta sa o formulam pe baza primelor informatii; copilul cauta, fara a fi gasit inca ceea ce cauta: nu si-a pierdut curajul.
As incheia supunandu-va atentiei o idee care mi-a venit citind randurile de mai sus: fetita, a carei situatie este mizerabila, creste suferind de frig, de foame, ca si lipsita de speranta si securitate in ceea ce priveste viitorul ei pe plan profesional, insa este in cautarea dragostei, a afectiunii; care va fi, in aceste conditii, deznodamantul? Nu exista nimeni sa o protejeze, nicaieri nu afla un cuib sigur pentru dansa: va esua in prostitutie.
Sa admitem ca fetita isi pierde increderea si nu mai spera sa gaseasca pe cineva care sa se intereseze de ea. Cand va creste, va da peste un barbat care se va apropia de dansa, ducand-o cu zaharelul, facand parada de afectiunea lui; cazurile acestea nu sunt rare si adesea conduc la prostitutie.
Sa admitem ca fetita pierde si ultimul rest de speranta de a gasi pe cineva cu care sa se insoteasca. Ea nu mai crede ca va gasi afectiune, cu scoala merge prost, nu are un camin,e silita sa vagabondeze si poate sa dea usor, din intamplare, peste o banda care sa o duca la scoala crimei. Sau poate sa intreprinda ceva din proprie initiativa, cautand un castig care pare lesne de obtinut. Se lasa antrenata intr-o forma de delict si poate continua. Lipsita de orice alta posibilitate, poate deveni in cele din urma o hoata calificata. Caz in care judecatorii si psihiatrii judiciari vor ajunge la concluzia ca pentru delincventi indreptarea este un lucru greu si ca sunt necesare pedepse nemiloase. in disperarea de a gasi o posibilitate onorabila, ea fura, perfect constienta ca risca inchisoarea in cazul in care va fi prinsa. Dar constiinta ii este obnubilata de ideea ca nu va fi prinsa. Daca este, in puscarie va veni in contact cu alti raufacatori, de la care va invata noi moduri de a proceda. O data eliberata din detentie, situatia i se poate inrautati. Cum sa speram atunci intr-o ameliorare a cazului ei? O poate incuraja in acest sens pedeapsa? Imposibil. Ajutorul nu i-ar putea veni decat din partea unui serviciu in stare sa-i ofere ceea ce noi credem ca ii este absolut necesar: explicarea erorilor a caror victima este si o incurajare reala. Numai asa se poate veni in ajutorul unei asemenea copile. S-ar putea intampla ca un educator, careia i-ar fi incredintata fetita, sa indeplineasca, in mod accesoriu si fara a o intelege, actiunea educationala cea mai importanta: sa-i dea acestei fetite curaj.