o2r13ru
Un principiu al psihologiei individuale spune: toate fenomenele vietii psihice sunt de conceput ca pregatiri pentru un scop intrezarit. Structura vietii psihice descrisa pana aici are pentru noi sensul pregatirii pentru un viitor in care dorintele individului apar ca indeplinite. Este un fenomen general uman, toti oamenii confor-mandu-se acestui proces. Este ceea ce ne spun vechile mituri, basme si legende care vorbesc despre o stare ideala care va veni candva sau care a fost odinioara. Tine de aceasta convingerea tuturor popoarelor cu privire la paradisul pierdut, iar un ecou al acestei nostalgii a umanitatii rasuna in toate religiile, care propovaduiesc un viitor in care toate greutatile vor fi invinse. Nu am putea interpreta altfel conceptia despre mantuire sau despre eterna reintoarcere, credinta care atribuie sufletului puterea de a lua mereu o configuratie noua. Toate povestile depun marturie ca niciodata nu s-a stins speranta omenirii intr-un viitor fericit.
1. JOCUL. Exista in viata copilului un fenomen care arata cu maxima claritate ca avem de-a face cu pregatirea pentru viitor: jocurile. Ele nu sunt nicidecum de considerat ca niste toane amuzante ale parintilor sau ale celorlalti educatori, ci drept niste auxiliare ale educatiei, stimulente pentru spirit, pentru imaginatie si dexteritati motorii. in joc transpare in mod firesc pregatirea pentru viitor. Se inscriu in aceasta sfera felul in care copilul abordeaza jocul, alegerea jocului, semnificatia pe care el i-o atribuie. Jocul dcvaluie, de asemenea, modul in care se structureaza raporturile copilului cu mediul sau, atitudinea amicala sau ostila fata de semeni si, indeosebi, ne arata cat de accentuata este la el tendinta de a domina. Observatiile facute asupra copilului care se joaca ne permit, de asemenea, sa tragem concluzii cu privire la modul in care este el pregatit sufleteste pentru viata. Pe de alta parte, jocul arc o extraordinara importanta pentru copil. Descoperirea acestor fapte, potrivit carora jocul copiilor este de conceput ca o pregatire pentru viitor, o datoram lui Groos, profesor de pedagogie, care a aratat ca accas'a tendinta sta si la baza jocului animalelor1.

Sunt insa de luat in considerare si alte puncte de vedere. inainte de toate, jocurile reprezinta si o exersare a sentimentului de comuniune sociala, care la copii este atat de accentuat incat el incearca sa-1 satisfaca in orice imprejurare, fiind puternic mobilizat de acest sentiment. Copiii care evita jocul sunt totdeauna suspectabili de trairea unui esec. Sunt cei care se retrag cu placere si care atunci cand, totusi, intra in |ocul altora sunt de obicei doar spargatori de joc. Trasaturi Ic lor fundamentale sunt orgoliul, autoevaluarea deficienta si. in consecinta, teama de a nu-si putea indeplini bine rolul. in general, observandu-se felul in care se joaca, se va putea determina cu multa certitudine intensitatea sentimentului de comuniune sociala la copii.
Un alt factor care apare clar in joc este dorinta de superioritate2, care se manifesta in inclinatia de a comanda, de a domina. Aceasta poate li recunoscuta la copiii care cauta sa se impuna, care de regula prefera jocurile ce Ic permit sa-si satisfaca asemenea tendinte, sa joace un rol dominant. Exista putine jocuri care sa nu favorizeze cel putin unul dm acesti trei factori: pregatirea pentru viata. exersare a inclinatiei sale creatoare contin un element semnificativ pentru viitoarea profesiune. Si, desigur, in viata multor oameni s-a intamplat, bunaoara, ca ei sa fi inceput prin a coase hainute pentru papusi,pentru ca mai tarziu sa devina croitori.
Jocul este indisolubil legat de dezvoltarea psihica a copilului. Este, ca sa spunem asa, activitatea sa profesionala si, de altfel, copilul asa o si concepe. Nu este un lucru chiar atat de inofensiv sa tulburi un copil care se joaca. Jocul nu trebuie sa fie nicidecum privit ca pierdere de timp. Tinand seama de telul pregatirii pentru viitor, in fiecare copil se sadeste ceva dintr-un adult, ceva ce candva va prinde contur. Cunoasterea copilariei unui om inseamna o marc inlesnire in ceea ce priveste caracterizarea^ acestuia.
2. ATENTIA SI DISTRAGEREA EI. O facultate a organului psihic, situata in prim-planul capacitatii de actiune a omului, este atentia. Cand manifestam atentie in punerea in relatie a organelor noastre de simt eu un fenomen care se petrece in afara sau in interiorul nostru, avem senzatia unei tensiuni aparte care nu cuprinde intregul corp, ci se limiteaza doar la domeniul unui anumit simt. de exemplu, vazul. Avem sentimentul ca in acest domeniu se pregateste ceva. intr-adevar, se poate afirma ca avem aici de-a face cu fenomene de miscare (in cazul nostru, directia de orientare a axei ochilor) care ne prilejuiesc senzatia acestei tensiuni deosebite.
Daca starea de atentie suscita tensiunea unei zone determinate a organului psihic si a aparatului nostru motor, aceasta implica o inhibare simultana a celorlalte tensiuni. Asa se explica de ce. de indata ce ne indreptam atentia asupra unui lucru, tindem sa inlaturam orice element care ne-ar putea tulbura. Atentia inseamna pentru organul psihic instalarea unei stari de pregatire,o conectare absolut speciala la realitate, o pregatire pentru atac sau pentru aparare, care rezulta dintr-o trebuinta, dintr-o situatie neobisnuita si care trebuie sa mobilizeze intreaga noastra energie in serviciul unui anumit scop. Capacitatea de a fi atent o poseda orice om, cu conditia de a nu fi bolnav sau deficient mintal. Cu toate acestea, se poate intampla ca la unii oameni atentia sa lipseasca, dintr-o multime de cauze. Oboseala si boala sunt factorii care,in primul rand, prejudiciaza procesul de realizare a atentiei. Pe de alta parte, exista oameni la care lipsa de atentie se explica prin faptul ca unele obiecte nu convin atitudinii lor fata de viata, nu se incadreaza in linia lor de actiune. in schimb, atentia lor se trezeste de indata ce este vorba de ceva care, intr-un fel oarecare, concorda cu linia lor de viata. Un alt motiv pentru atentia lacunara poate fi tendinta spre opozitie. Mai ales copiii inclina cu usurinta spre opozitie si se intampla ca asemenea copii sa spuna un „Nu" oricarei initiative sau cerinte. Nu trebuie sa li se ofere posibilitatea de a face parada de opozitia lor. in asemenea cazuri, revine metodei de invatamant si tactului pedagogic sarcina de a restabili legatura dintre disciplinele de invatamant si planul de viata inconstient (unbewusste Lebensplan) si linia directoare ale copilului, de a reconcilia, ca sa spunem asa, pe copil cu continutul instruirii.
Exista, de asemenea, oameni care vad si aud totul, care percep orice fenomen, orice schimbare. Altii stau in fata lumii doar cu aparatul lor de vaz, pe cand altii doar cu cel de auz; cei dintai, de pilda, nu inregistreaza nimic, nu iau nota de nimic, atata timp cat au de-a face cu lucruri perceptibile vizual. Iata, asadar, si alte motive pentru care atentia este atat de des absenta de acolo unde ar fi de asteptat ca ea sa se manifeste.
Cel mai important factor al desteptarii atentiei este un interes realmente profund. Acesta se implanteaza intr-un strat psihic mult mai profund decat atentia. Daca interesul este prezent, atentia va veni de la sine, fara a necesita nici un fel de influenta educationala. Este singurul mijloc de a intra in stapanirea unui domeniu, in vederea unui scop determinat. Dat fiind insa faptul ca dezvoltarea unui om nu are loc in mod impecabil, se intampla mereu ca atentia sa rataceasca drumul. Bineinteles ca raspunzator de aceasta atitudine eronata a unui om va fi tot interesul sau, care se poate orienta spre lucruri care nu au importanta in ceea ce priveste pregatirea sa pentru viata. Asa este, de exemplu, omul al carui interes este monopolizat de propria persoana, interesandu-1 in special puterea pe care o poseda, dovedindu-se ca el este atent mai ales la ceea ce priveste interesul sau pentru putere, la ceea ce ar avea el de castigat pe acest plan, sau daca nu cumva puterea sa este amenintata. De altfel, atentia sa nu va putea fi comutata atat timp cat locul interesului pentru putere nu va fi luat de un alt interes. indeosebi la copii se poate observa clar cum ei devin atenti de indata ce cred ca vor avea ceva de castigat, pentru ca atentia lor sa se stinga rapid atunci cand au sentimentul ca nu vor obtine nimic. Se pot intalni aici cele mai diverse si bizare asocieri.
Lipsa de atentie nu inseamna de fapt nimic altceva decat ca omul prefera sa se sustraga bucuros unei imprejurari care era de asteptat sa-i suscite atentia. Devierea atentiei are loc pur si simplu prin faptul ca aceasta este dirijata asupra altui lucru. Este, deci, incorect sa se spuna despre cineva ca nu se poate „concentra". Se va constata intotdeauna ca el o poate face foarte bine, numai ca in legatura cu altceva. in cazurile de asa-numita lipsa de vointa sau lipsa de energie, lucrurile se petrec la fel ca si in cazul lipsei de concentrare. Si in aceste cazuri gasim de obicei o vointa de-a dreptul inflexibila si o energie inepuizabila, dar orientate in alta directie.
Tratarea unor asemenea cazuri nu este usoara. Reusita presupune descoperirea intregului plan de viata al omului. in fiecare caz se poate admite ca deficienta se explica doar prin faptul ca este urmarit un alt obiectiv.
La multi oameni neatentia este o trasatura de caracter. Foarte frecvent intalnim oameni carora le revine o anumita munca, dar pe care o refuza intr-un mod oarecare sau o indeplinesc defectuos, constituind o povara pentru altii. Trasatura lor de caracter definitorie este neatentia, care survine de indata ce ei trebuie sa se consacre activitatii ce li se impune.
3. DELASAREA SI UITAREA. Se spune de obicei ca este vorba de delasare atunci cand securitatea sau sanatatea unui om sunt primejduite din neglijenta sau neatentie in administrarea ingrijirilor necesare. Delasarea este un fenomen care ne infatiseaza totala lipsa de atentie a unui om. Atentia deficienta are la baza interesul deficient fata de semeni. Din semnele de delasare care pot interveni in jocurile copiilor, de exemplu, se poate vedea daca ei se gandesc mai mult la sine decat la ceilalti. Fenomenele de acest fel sunt un cert instrument de evaluare a simtului colectiv, a sentimentului de comuniune sociala al omului. Daca sentimentul de comuniune sociala este slab dezvoltat, chiar sub amenintarea cu pedeapsa un om nu se va putea interesa de altii decat cu mare greutate, pe cand la un om cu un dezvoltat simt colectiv acest lucru se va face fara efort.
Delasarea este, prin urmare, o deficienta a sentimentului de comuniune sociala. Cu toate acestea, o intoleranta exagerata ar fi aici nelalocul ei. Asadar, totdeauna se impune sa cercetam de ce un om nu are interesul pe care noi il asteptam de la dansul.
Uitarea, ca si pierderea obiectelor mai importantele realizeaza printr-o reducere a atentiei. Exista, desigur, posibilitatea unei atentii mai concentrate, interesul, dar nu fara lacune, ci suferind perturbari din partea unei anumite aversiuni care aduce, favorizeaza sau produce pierderea sau uitarea. Acesta este, de exemplu, cazul copiilor care isi pierd manualele. De cele mai multe ori este usor sa se stabileasca faptul ca ci inca nu s-au adaptat cum se cuvine cerintelor vietii scolare. Exista, de asemenea, menajere care mereu isi ratacesc sau isi pierd cheile. Si in acest caz se va constata ca este vorba de femei care nu se pot impaca cu profesia de menajera.
Uitucii sunt oameni care nu se revolta fatis, dar care prin uitare vadesc o anumita lipsa de interes pentru indatoririle lor.
4. INCONSTIENTUL. Cititorul a si fost frapat de acele descrieri ale noastre in care adesea am relatat despre procese si fenomene asupra carora purtatorul lor de multe ori nu ne poate spune decat putine lucruri. O persoana cu spirit de observatie rareori ne va putea, de exemplu,explica de ce vede imediat totul. Exista, prin urmare, capacitati ale organului psihic care nu sunt de gasit in domeniul constiintei. Cu toate ca atentia constienta se obtine, intr-o anumita masura, prin constrangere, forta propulsiva a atentiei nu rezida in constiinta, ci in interes, iar acesta tine in cea mai mare parte de sfera inconstientului. Acesta este in intregul sau un produs al organului psihic si, totodata, cel mai puternic factor al vietii psihice. Aici sunt de cautat si de gasit fortele care configureaza linia de miscare a omului, planul sau (inconstient) de viata. in constiinta gasim doar o imagine palida a acestora, uneori chiar contrariul lor. Un infatuat, de exemplu, de cele mai multe ori nu are nici o banuiala despre infatuarea sa, comportamentul sau exprimand, dimpotriva, o modestie care sare tuturor in ochi. Ca sa fii infumurat, nu este nicidecum sa fii constient de aceasta si sa-ti explici o asemenea trasatura. Ba chiar nici nu este in favoarea omului respectiv, pentru ca altfel el nu ar putea actiona in directia scopului sau. Adesea el isi dobandeste gratioasa sa certitudine teatrala atunci cand nu vede nimic din infatuarea sa si isi indreapta atentia aiurea. Mare parte din acest proces psihic se desfasoara in obscuritate. Daca incercam sa discutam despre aceasta, observam ca discutia lancezeste, pentru ca respectivul inclina sa se fofileze, sa eludeze tema abordata, ca si cum ar dori sa nu fie deranjat. Acest comportament nu face decat sa confirme conceptia noastra. Un asemenea om vrea sa-si continue jocul si pe oricine incearca sa ridice valul il socoate un tulburator de liniste, impotriva caruia trebuie sa te pui in garda.
Avand in vedere modul lor de comportare, putem clasifica oamenii dupa cum stiu mai mult sau mai putin, in raport cu media, despre procesele ce se petrec in interiorul lor, sfera lor de constiinta fiind, deci, mai mare sau mai mica. Exista, astfel, oameni care se concentreaza asupra unui sector mai restrans al vietii, pe cand altii au relatii multiple, interesandu-sc de sectoare mai largi ale vietii umane si ale lumii. De asemenea, putem intelege ca de obicei cei care se simt asupriti apartin celei dintai dintre aceste doua categorii, limitandu-se la un orizont ingust al vietii; ei sunt atat de dezorientati incat nu pot vedea cu aceeasi claritate problemele vietii ca ceilalti, care se descurca bine4. Ei nu vor putea pricepe subtilitatile si, avand un interes limitat, nu vor vedea dintr-o chestiune vitala decat o mica parte; nu pot examina cum se cuvine ansamblul lucrurilor, pentru ca evita sa-si iroseasca fortele in aceasta directie. Referitor la aspectele particulare ale vietii, adesea se poate observa ca un individ nu stie nimic despre capacitatile sale, ca le subestimeaza, dupa cum nu este suficient edificat asupra defectelor sale, considerandu-se un om de isprava, pe cand in realitate pe toate le face din egoism sau, dimpotriva, se socoate un egoist, pe cand, daca ajungi sa ai de-a face cu dansul mai indeaproape, ti se impune concluzia ca este un om cu totul de inteles. in general, nu conteaza ceea ce cineva gandeste despre sine (sau ce gandesc despre dansul ceilalti), ci pozitia de ansamblu pe care si-a cucerit-o in sanul societatii umane, indeosebi ceea ce vrea el in aceasta lume, ceea ce il intereseaza, il orienteaza si il defineste.
Avem de-a face, de fapt, cu doua tipuri de oameni. O categorie ii include pe cei care traiesc in chip constient, confruntandu-se in mod obiectiv cu problemele vietii, fara a purta ochelari de cal, pe cand o alta categorie este a acelora care privesc trunchiat viata si lumea, prin prisma unei opinii preconcepute, orientarea si argumentele lor avand un caracter inconstient. Este astfel posibil ca doi oameni care traiesc impreuna sa intampine dificultati, dat fiind faptul ca unul din ei este mereu in opozitie; cazul nu este rar si probabil ca frecventa sa nu este depasita decat de cazul in care ambele parti se gasesc intr-o permanenta opozitie. Respectivul nu pricepe nimic, el crede chiar, si are si argumente in acest sens, ca actioneaza intotdeauna in favoarea pacii si ca pretuieste mai presus de toate buna-intelegere. Faptele insa il dezmint si se constata ca in realitate abia daca cineva poate spune o vorba fara a fi atacat din flanc si fara a i se da replica, oricat de insignifianta si de discreta ar fi aceasta in aparenta. Privind lucrurile mai indeaproape, rezulta ca atitudinea aceasta decurge dintr-o stare de spirit ostila, belicoasa.
Asadar, multi oameni dezvolta in ei forte care intra in actiune fara stirea lor. Aceste forte ale inconstientului influenteaza viata oamenilor si, daca nu vor fi identificate, vor duce la urmari grave. Un asemenea caz a fost descris de Dostoevski in romanul sau Idiotul, intr-o maniera care nu conteneste sa suscite admiratia psihologilor. Este episodul in care o doamna, cu ocazia unei reuniuni de societate, ii spune unui print, personajul principal al romanului, pe un ton cam rautacios, sa bage de seama sa nu cumva sa rastoarne vasul chinezesc de valoare din apropierea sa; la care el da asigurari ca va fi atent. Cateva minute mai tarziu insa vasul zacea farame pe podea. Nimeni din cei care au asistat la scena nu a vazut in ea un efect al hazardului, ci un act absolut logic, generat de intregul caracter al acestui om, care se simtise jignit de cuvintele doamnei.
in aprecierea unui om nu ne putem limita sa tragem concluzii doar din actele si manifestarile sale constiente. De cele mai multe ori, detaliile neinsemnate ale gandurilor si actiunilor sale, care lui ii scapa, ne calauzesc mult mai bine si mai sigur. Asa, de exemplu, oamenii care etaleaza surprinzatoare proaste maniere, cum sunt roaderea unghiilor, scobitul in nas si altele, habar n-au ca prin aceasta isi dezvaluie caracterul sfidator si arogant, ei necunoscand ce conexiuni duc la aceste necuviinte. Caci este clar ca un copil care este admonestat in repetate randuri pentru asemenea impoliteti si care, totusi, nu se dezbara de ele, trebuie sa fie un individ sfidator. Daca spiritul nostru de observatie ar fi mai exersat, atunci in legatura cu toate gesturile unui om am putea trage cele mai surprinzatoare concluzii, pe care respectivul nici nu le banuieste. Caci, de fapt, in toate aceste maruntisuri se afla implantata intreaga sa fiinta.
Examinarea a doua cazuri ne va arata cat de important este ca procesele descrise mai jos sa ramana inconstiente, dupa cum, de asemenea, ne va arata ca sufletul omenesc are capacitatea de a dirija constiinta, adica de a face ca un lucru sa devina constient, cand faptul este necesar din punctul de vedere al miscarii psihice si, invers, ceva sa fie lasat in subconstient sau sa devina inconstient cand faptul pare necesar, in acelasi scop.
Primul caz se refera la un tanar care a crescut impreuna cu sora sa mai mica si care, la moartea mamei lui, avea zece ani. Educarea baiatului i-a revenit tatalui, un barbat foarte inteligent, plin de bunavointa si avand o inalta tinuta etica, care s-a straduit in permanenta sa cultive si sa stimuleze ambitia fiului sau. Acesta, aspirand el insusi sa se situeze in frunte, s-a dezvoltat admirabil si, datorita calitatilor sale morale si intelectuale, realmente a ocupat mereu primul loc in domeniul sau, spre marea bucurie a tatalui, care de mult ii harazise un rol important in viata.
in atitudinea fata de viata a tanarului au aparut insa unele elemente ingrijoratoare pentru tatal sau, care a incercat sa le modifice. Tanarul si-a gasit in sora sa o rivala indarjita. Se dezvoltase si ea foarte bine si se straduia totdeauna sa invinga cu ajutorul armelor proprii celor slabi, sporindu-si importanta pe socoteala fratelui ei. Cucerise o pozitie cu totul privilegiata in mica familie si lupta cu ea era pentru tanar foarte dificila. Din partea ei nu reusea sa obtina ceea ce din partea altora simtea ca obtine atat de usor, adica respect, pretuire si o anumita supunere, ceea ce, ca urmare a progreselor sale, i se acorda totdeauna din partea colegilor lui. Tatal a observat curand ca baiatul, mai ales de la varsta pubertatii, adoptase o purtare ciudata in societate, devenind pur si simplu nesociabil, manifestand aversiune fata de intalnirea cu persoane cunoscute si chiar necunoscute si luand-o de-a dreptul la fuga cand era vorba sa faca cunostinta cu fete. La inceput tatalui i s-a parut ca totul e-n regula. Dar mai tarziu aceste fenomene au luat asemenea dimensiuni,incat tanarul aproape ca nu mai iesea din casa, pana si plimbarile facute seara tarziu fi-indu-i neplacute. El se inchisese in sine atat de tare incat ajunsese sa nu-si mai salute cunoscutii. Situatia sa scolara si atitudinea fata de tatal sau au ramas insa ireprosabile si se putea conta oricand pe calitatile sale.
Cand lucrurile au ajuns pana intr-acolo ca era cu neputinta sa-1 mai scoti din casa, tatal s-a adresat medicului si, dupa cateva convorbiri, s-au stabilit urmatoarele: tanarul era persecutat de ideea ca are urechile prea mici si ca din aceasta cauza lumea il socoate urat. Cum nu acesta era adevarul si cum, la riposta ca argumentele sale nu erau valabile (caci pe acestea isi baza el refuzul de a comunica cu societatea), el sustinu ca si dintii sai, ca si parul ar fi niste uratenii (ceea ce, de asemenea, nu era exact), s-a vadit, in schimb, ca era stapanit de o extraordinara ambitie. Asta o stia si el si si-o explicase prin faptul ca tatal sau 1-a pisalogit mereu sa se straduiasca sa ocupe in viata o pozitie inalta. Planurile sale de viitor culminara in decizia de a se consacra stiintei. Nu-i de mirare ca a inclinat in continuare sa evite contactul cu societatea, cu semenii. Cum a ajuns el insa la asemenea argumentatie, de-a dreptul puerila? Daca argumentele ar fi fost intemeiate, el ar fi fost cu totul indreptatit sa paseasca in viata cu o anumita prudenta si timorare; fara indoiala ca uratenia iti poate uneori pricinui necazuri.
Investigatiile ulterioare au demonstrat ca tanarul isi fixase un tel deosebit si ca il urmarea cu o ardenta ambitie. Pana atunci el fusese mereu primul si voia sa-si pastreze pe mai departe pozitia. Pentru atingerea acestui scop, ii stateau la dispozitie diferite mijloace, cum sunt mobilizarea de sine, harnicia etc. Evident, acestea nu-i erau suficiente. Pe langa acestea, in chip anormal el cau«ta sa indeparteze din viata sa tot ceea ce i se parea a fi de prisos. El si-ar fi putut spune formal constient: „Deoarece vreau sa devin celebru si sa ma dedic in intregime muncii stiintifice, trebuie sa renunt la orice relatie sociala". Dar nici nu si-a spus, nici n-a gandit asa, ci, ca sa-si atinga scopul, si-a indreptat atentia asupra pretinsei sale uratenii. Acest moft avea pentru dansul valoarea ca ii permitea sa obtina ceea ce voia in realitate. Trebuia sa aiba doar verva necesara pentru falsa argumentare, sa stie sa exagereze, ca sa-si poata urmari telul. Lucrurile ar fi fost clare pentru oricine daca el ar fi declarat ca, spre a deveni primul, intentioneaza sa duca o viata de ascet. Cu toate ca gandul de a se situa in prim-plan ii era familiar, nu era de gasit si in constiinta sa, intrucat nu se gandise sa sacrifice totul pentru acest tel. Daca si-ar fi propus in mod constient sa sacrifice totul pentru telul sau, nu ar fi ajuns nici pe departe sa fie atat de sigur de sine cand sustinea ca este un ins urat si ca nu-i era ingaduit sa. mearga in societate. Pe de alta parte, sa afirmi deschis ca vrei sa fii primul si ca de aceea renunti la contactele cu semenii este a deveni ridicol in fata societatii, ceea ce nu-i surade nimanui. Sunt ganduri de nemarturisit. Exista idei care, atat pentru altii, cat si pentru tine insuti, raman in obscuritate, ceea ce, pe drept cuvant, s-a intamplat si cu gandurile tanarului nostru.
Daca s-ar pune in lumina motivatia esentiala a unui asemenea om, pe care nici el insusi nu si-ar permite s-o clarifice, pentru ca altfel nu si-ar mai putea mentine comportamentul, atunci fireste ca intregul sau mecanism psihic s-ar deregla. Intervine, prin urmare, tocmai ceea ce trebuia neaparat impiedicat, adica limpezirea unor ganduri de negandit si a caror constientizare i-ar perturba proiectul. Daca avem in vedere faptul ca omul inlatura acele ganduri care il stingheresc, adoptandu-le pe acelea care sunt in favoarea luarii sale de pozitie, vom gasi ca este aici un fenomen general omenesc. Asadar, nu exista om care sa nu ia in considerare de obicei acele lucruri care convin conceptiei si dispozitiei sale psihice. Deci va patrunde in constiinta ceea ce ne este avantajos si va ramane in inconstient ceea ce poate sa ne tulbure argumentarea.
Al doilea caz se refera tot la un tanar foarte capabil, al carui educator era chiar tatal sau, care isi imboldea cu severitate fiul sa fie totdeauna cel dintai. Si in acest al doilea caz intaietatea tanarului era de necontestat. Oriunde se ducea, el era cel care se dovedea cel mai bine pregatit. in societate era unul dintre cei mai amabili si avea si cativa prieteni.
Cam pe la varsta de 18 ani a survenit insa o mare schimbare. Dadea indarat la toate, nimic nu-1 mai bucura, era ursuz si descurajat. Abia lega o prietenie, ca o si rupea. Toti au fost scandalizati de comportamentul sau, inclusiv tatal tanarului, care judeca viata retrasa a fiului sau ca fiind potrivita in masura in care, dupa cum spera el, l-ar fi putut determina sa se consacre mai bine studiului.
Supus tratamentului, tanarul se plangea intr-una ca tatal sau i-a facut existenta de nesuferit, ca nu mai avea incredere in sine si nici un fel de curaj de a da piept cu viata si ca nu-i mai ramasese decat sa traiasca in singuratate. Progresele lui la invatatura slabisera si a cazut la examenul de admitere in facultate. Dupa cum relateaza el, schimbarea incepuse intr-o zi cand, in societate, s-a ras de slabele sale cunostinte de literatura moderna. Asemenea situatii repetan-du-se, el s-a izolat tot mai mult, pentru ca apoi sa se tina la distanta de orice relatie umana. Era stapanit de ideea ca tatal sau poarta vina esecurilor. Raporturile dintre ei se inrautateau zi de zi.
Ambele cazuri se aseamana in multe privinte. in primul caz, pacientul se lovise de opozitia surorii sale, in cel de-al doilea este vorba de o comportare ostila fata de tata. Amandoi pacientii aveau ca linie directoare un ideal pe care obisnuim sa-1 denumim idealul eroului (Heldenideal). Amandoi s-au trezit in asa fel la realitate din entuziasmul lor eroic, incat au preferat sa arunce flinta cat colo si sa se retraga in sine cu totul. Am gresi insa daca am crede ca ultimul si-a spus intr-o zi: „Dat fiind ca nu mai pot duce aceasta existenta de erou, pentru ca altii ma depasesc, ma retrag si imi voi trai intreaga viata in amaraciune". Fara indoiala ca tatal sau a gresit si ca educatia data a fost eronata. Dar este de mirare ca el n-a vazut decat aceasta educatie proasta, asupra careia insista atat. insa prin faptul ca imbratisa acest punct de vedere, denuntand necontenit educatia sa gresita, el voia ca retragerea sa sa fie considerata ca intemeiata. Voia sa dovedeasca prin aceasta ca el n-a suferit nici o infrangere, putand sa arunce mereu asupra tatalui sau vina pentru dezastrul in care se afla. Astfel a reusit sa salveze o parte din constiinta sa de sine si din prestigiul sau. in orice caz, el avea un trecut stralucit si daca marsul sau victorios fusese stopat, aceasta se intamplase in mod fatal din cauza educatiei contraindicate pe care i-o daduse tatal, barandu-i dezvoltarea.
Astfel, in inconstientul sau a ramas aproximativ urmatorul rationament: „intrucat ma aflu acum mai aproape ca oricand de linia intai a frontului vietii si vad ca nu-mi mai este atat de usor sa fiu cel dintai, voi face totul spre a ma retrage din fata vietii". Aceasta idee este insa de nemarturisit, dat fiind faptul ca nici un om nu-si va spune asa ceva. Un om poate totusi proceda ca si cand ar avea in fata ochilor un asemenea gand, faurit conform planului. Si el il infaptuieste in asa fel de parca ar dispune si de alte argumente. Preocupat in pemanenta de greselile pedagogice ale tatalui sau, el izbuteste sa evite societatea si verdictele vietii. Constientizarea gandului mentionat mai sus n-ar fi facut decat sa tulbure proiectul sau secret (seinem gehcimen Vorhaben) si de aceea trebuia sa ramana inconstient. El nu-si putea spune ca este un incapabil, deoarece avea un trecut stralucit. Daca in prezent nu mai obtine nici un triumf, nu el putea fi socotit vinovatul. Si astfel isi oferea ocazia ca prin comportamentul sau sa faca oarecum dovada proastei educatii primite de la tatal sau. Era judecator, acuzator si acuzat, in una si aceeasi persoana; cum avea sa renunte la aceasta pozitie? El trecea cu vederea peste faptul ca tatal lui nu era vinovat decat in masura in care o voia fiul, folosind parghia pe care o avea in mana.
5. VISELE. inca de mult s-a facut afirmatia ca este posibil ca din vise sa se traga concluzii cu privire la viata psihica a oamenilor. Lichtenberg5, un contemporan al lui Goethc, spunea sa esenta si caracterul unui om pot fi mult mai bine deduse din visele, decat din vorbele sau actele acestuia. Desigur ca este o exagerare, iar noi, care ne situam pe pozitia potrivit careia fenomenele izolate sunt de luat in considerare cu toata precautia, interpretarea lor putand fi facuta doar in conexiune cu alte fenomene, suntem de parere ca din visele unui om putem trage concluzii cu privire la caracterul sau numai daca interpretarea visului isi gaseste o confirmare mai larga.
Cercetarea viselor dateaza din vremuri stravechi. Diversele momente din dezvoltarea civilizatiei si urmele acestora, indeosebi in mituri si legende, ne fac sa admitem ca in antichitate oamenii erau mult mai preocupati de vise decat astazi. De asemenea, pe atunci visele erau si mult mai bine intelese. Sa ne amintim de rolul enorm pe care 1-a avut visul in Grecia, de exemplu, ca si de faptul ca Cicero a scris despre vise o carte, iar Biblia povesteste vise si le interpreteaza cu o extraordinara agerime, sau pur si simplu evoca un vis si toata lumea stie de indata despre ce este vorba (de exemplu, visul lui Iosif, cu snopii, pe care el 1-a povestit fratilor sai). Din legenda Nibelungilor, generata de o cu totul alta civilizatie, putem conchide ca visele aveau odinioara putere probatoare.
Daca ne preocupa descoperirea in vise a unor puncte de sprijin pentru cunoasterea psihicului omenesc, trebuie precizat ca suntem departe de acele orientari fantastice care presupun interventia in vis a unor forte supranaturale. Noi mergem numai pe calea verificata a experientei si ne vom sprijini pe datele extrase din vise numai atunci cand ele vor fi intarite, in ipotezele noastre, de observatii provenind din alte domenii.
Este surprinzator faptul ca pana in zilele noastre s-a mentinut tendinta de a atribui viselor o semnificatie deosebita cu privire la viitor. Ne vom referi aici doar la acei fantasti care merg atat de departe incat se lasa calauziti de visele lor. Asa a ajuns unul din pacientii nostri sa renunte la orice profesiune onorabila, spre a juca la bursa. El a facut lucrul acesta conformandu-se viselor pe care le-a avut. Era chiar capabil sa aduca dovezi „istorice" ca, in cazul in care imprejurarile nu-i erau intotdeauna favorabile, era pentru ca nu daduse curs indicatiilor visului.
Este evident ca nu visa despre nimic altceva decat despre ceea ce se afla mereu in centrul atentiei sale in starea de veghe si ca, pe cat se pricepea, in vis el isi dadea indicatii. Asa ca poate afirma ca, multa vreme, sub influenta viselor a castigat o multime de bani.
De mai mult timp insa, spune el, visele sale nu mai valoreaza nimic. Cu alte cuvinte, a iesit numai in pierdere. Fireste, asta se poate intampla si fara vise; nu-i la mijloc nici un miracol. Un om preocupat intens de-ale lui nu are nici noaptea liniste. Unii au in general insomnii si mediteaza fara incetare, pe cand altii dorm sanatos, fiind si in visele lor cufundati in planurile care ii framanta.
Ceea ce se petrece, pe cand dormim, in lumea gandurilor noastre, luand forme atat de bizare, nu este altceva decat o punte aruncata intre o zi si alta. Si daca stim ce atitudine fata de viata are un om, cum obisnuieste el sa arunce punti spre viitor, putem de asemenea intelege ciudata sa constructie de pontoane efectuata in vis. tragand concluziile care se impun. La baza visului, asadar, sta atitudinea fata de viata (Stcllungsnahme zum Lcben).
O tanara povesteste urmatorul vis: barbatul ei a uitat de aniversarea zilei nuntii si i-a facut reprosuri in legatura cu aceasta. Chiar si privit in sine, acest vis poate semnifica un anumit lucru. Aparitia unei asemenea probleme ne spune ca in acea casnicie exista anumite dificultati, in sensul ca femeia cu pricina se simte subapreciata. Adauga ca si ea uitase de aniversarea zilei nuntii. Ea a fost insa aceea care si-a amintit in cele din urma de eveniment, pe cand sotul ei nici vorba de asa ceva. Deci avantajul este de partea ci. in cursul dialogului insa ca a aratat ca in realitate nu se intamplase nimic de felul acesta, barbatul ei neuitand niciodata de aniversarea nuntii. Visul tradeaza, astfel, teama pentru viitor: s-ar putea ca o data faptul sa se petreaca. Mai departe, putem conchide ca femeia aceasta era cusurgie, ca inclina sa avanseze argumente inconsistente, reprosan-du-i barbatului ceea ce poate avea sa se intample.
Am ramane insa in incertitudine perpetua, daca nu am avea la indemana si alte dovezi care sa ne confirme deductiile. Interogand-o cu privire la primele sale impresii din copilarie, ea ne-a povestit o intamplare care i-a ramas pentru totdeauna in memorie. Pe cand avea trei ani, primise de la o matusa a ei o lingura de lemn sculptata, care i-a produs o mare bucurie. Jucandu-se intr-o zi cu ea, a scapat-o in garla si dusa a fost. A jelit-o zile in sir, asa de tare ca a atras atentia celor din jurul ei.
in legatura cu visul, sa observam doar ca acum ea vede din nou posibilitatea ca un anumit lucru, casatoria, sa se „duca pe apa sambetei"6. E posibil ca barbatul ei sa uite de aniversarea zilei nuntii!
Altadata pacienta noastra a visat ca barbatul ei a pus-o sa urce intr-o cladire inalta. Urca mereu si, la gandul ca ar fi putut sa urce prea sus, a apucat-o o ameteala teribila, i s-a facut frica si s-a prabusit. O senzatie de acest fel se poate trai si in stare de veghe, cand cineva sufera de rau de inaltime, caz in care se manifesta nu atat frica de inaltime, cat frica de a cadea in adancuri. Daca facem legatura intre acest vis si primul si contopim ceea ce ele contin din punct de vedere ideatic si afectiv, se desprinde net impresia ca avem de-a face cu o femeie care se teme sa nu cada intr-o prapastie, care se teme, asadar, de o nenorocire. Putem banui ce fel de nenorocire: ca sotul nu o va mai iubi, sau altele asemanatoare. Ce s-ar intampla daca barbatul, nu tocmai apt pentru viata matrimoniala, ar calca pe de-laturi? Ar putea avea loc acte de disperare, care sa sfarseasca cu o prabusire a femeii intr-o stare vecina cu moartea? De fapt asta s-a si intamplat o data, in cursul unei scene conjugale.
Cu aceasta ne-am apropiat de intelegerea visului. Este indiferent in ce fel de elemente se materializeaza lumea de ganduri si de sentimente a omului in timp ce el viseaza, in ce fel da el expresie problemei sale, important este ca aceste elemente sa-i fie intr-un fel oarecare de ajutor, adica sa-1 exprime. in vis problema vietii (das Lebensproblem) unui om se dezvaluie ca intr-o parabola (nu urca prea sus, ca sa nu cazi cu atat mai jos!). Ne amintim de reproducerea poetica a unui vis intr-un epitalam al lui Goethe. Un cavaler se intoarce acasa si isi gaseste castelul in parasire. Ostenit,el se intinde in pat si in vis ii apar, chiar sub patul in care dormea, mici fapturi; vede astfel desfasurandu-se sub ochii sai o nunta de pitici. Visul il impresioneaza placut. Era ca si cum i-ar fi intarit propriul sau gand, ca arc nevoie alaturi de el de o femeie. Ceea ce a vazut in miniatura n-a intarziat sa se realizeze la scara realitatii, el celebrandu-si in scurt timp propria nunta.
Exista in acest vis elemente pe care le cunoastem. Pe fundal se ascunde negresit propria amintire a poetului privind momentul in care el insusi era preocupat de problema casatoriei. Vedem cum autorul visului, data fiind trebuinta pe care o simtea, ia atitudine fata de situatia sa prezenta, o luare de atitudine care inseamna optiunea pentru casatorie7. in vis el este preocupat de problema casatoriei, pentru ca a doua zi sa decida ca lucrul cel mai bun ar fi ca el insusi sa se casatoreasca.
Iata, in cele ce urmeaza, visul unui om in varsta de 28 de ani. Linia, ale carei suisuri alterneaza cu coborasurile, arata ca o curba de temperatura, reflectand viata interioara a acestui om. Sentimentul de inferioritate, din care emana stradania de a atinge inaltimile, de a obtine superioritatea, se recunoaste clar aici. El povesteste:
Fac o excursie, cu un grup numeros. Dat fiind ca vaporul cu care calatorim este prea mic, suntem obligati sa coboram intr-o statie intermediara si sa innoptam in oras. in timpul noptii vine vestea ca vaporul se scufunda si ca toti excursionistii sunt chemati sa pompeze apa ca sa impiedice scufundarea. imi amintesc ca in bagajele mele am lucruri de valoare si zoresc spre vapor, unde vad ca toata lumea se afla la pompe. Fac tot ce pot ca sa ma eschivez de la aceasta munca si caut magazia de bagaje. Reusesc sa-mi scot pe fereastra rucsacul. Deodata zaresc in apropiere un briceag, care imi place foarte mult; il var in buzunar. impreuna cu un cunoscut, peste care am dat intamplator, pe cand vaporul se scufunda mereu, sar intr-un loc ferit din mare si imediat dau de fund. Aici digul portuar este prea inalt, plutesc mai departe si dau de o prapastie adanca, abrupta, in care trebuie sa cobor. Alunec acolo — pe insotitorul meu nu l-am mai vazut de la parasirea vaporului —, panta e tot mai periculoasa si mi-e frica sa nu fiu omorat. in sfarsit, ajung jos si cad chiar in fata unui alt cunoscut. Era un tanar, pe care de altfel abia il cunoscusem in timpul unei greve, in conducerea careia el fusese foarte activ si cand am fost placut impresionat de purtarea sa prietenoasa. El m-a intampinat cu cuvinte de repros, ca si cum ar fi stiut ca i-am lasat la ananghie pe ceilalti de pe vapor: „Ce cauti fu aici?" Caut sa ies din prapastie, care peste tot avea pereti abrupti, de care atarnau franghii. Nu ma incumet sa ma folosesc de ele, pentru ca sunt foarte subtiri. La incercarile mele de a ma catara, alunec din nou tot mai jos. in cele din urma — habar n-am cum — iata-ma sus; mi se pare ca aceasta parte a visului intentionat n-am mai visat-o, de parca am vrut s-o omit, din nerabdare. Sus, pe marginea prapastiei, un drum protejat de un parapet. Oamenii trec pe langa mine si ma saluta cu amabilitate.
Daca ne informam cu privire la antecedentele autorului visului, aflam in primul rand ca pana la varsta de 15 ani a suferit mereu de boli grave si ca mai tarziu adesea a zacut la pat. Dat fiind ca parintii vegheau cu ingrijorare asupra subredei sale sanatati, el nu a avut aproape nici un contact cu alti copii. Cand voia sa se apropie de adulti, parintii ii puneau in vedere ca copiii nu au voie sa fie indiscreti, ca locul lor nu este printre adulti, si era pus pe fuga. in felul acesta, de timpuriu, a fost lipsit de ceea ce nu se poate dobandi decat prin permanentul contact cu semenii. O alta urmare a fost aceea ca a ramas mult in urma camarazilor sai de aceeasi varsta, neputand tine pasul cu ei. Nu este de mirare ca ei l-au socotit prost, neintarziind sa faca din el tinta ironiilor si a zeflemelilor. Aceasta 1-a impiedicat sa-si caute sau sa-si gaseasca prieteni.
in aceste imprejurari, sentimentul sau de inferioritate, extraordinar de pronuntat, a ajuns la paroxism. Educatia sa a fost dirijata de un tata blajin insa irascibil (militar) si de o mama firava, nepriceputa, dar peste masura de autoritara. Cu toate ca parintii nu conteneau sa-si sublinieze bunavointa, trebuie sa spunem despre aceasta educatie ca era una destul de severa, in care un rol deosebit il avea jignirea. Semnificativa este o intamplare care constituie prima sa amintire din copilarie: nu avea decat trei ani cand mama sa 1-a pus sa stea o jumatate de ora in genunchi pe niste boabe de mazare. Cauza a fost o nesupunere, motivata — mama o stia prea bine, pentru ca baiatul i-o marturisea — de teama de un cavalerist imaginar, motiv pentru care refuzase sa indeplineasca un ordin al mamei sale. Propriu-zis snopit in bataie nu fusese decat rareori. Dar cand a fost, fusese batut cu un garbaci din piele de caine si asta nu fara ca apoi sa fie pus sa-si ceara iertare si sa spuna de ce i s-a aplicat pedeapsa. „Copilul trebuie sa stie ce trasnaie a facut !", ii spunea totdeauna tatal. Si cum intr-o zi a fost biciuit pe nedrept, fara ca el sa poata arata motivul pentru care era batut, pedeapsa a fost repetata pana cand si-a gasit o vina oarecare.
Asadar, de timpuriu s-a instalat o stare de spirit de ostilitate intre parinti si copil. Sentimentul de inferioritate al acestuia a capatat asemenea proportii incat, intr-adevar, ii era cu neputinta sa-1 depaseasca8. La scoala, ca si acasa, viata sa era un lant aproape neintrerupt de umiliri. Pana si cea mai mica izbanda — in sensul in care o intelegea el — ii era refuzata. in scoala, chiar si la varsta de 18 ani, a ramas cel care mereu era luat peste picior. Aceasta s-a intamplat o data pana si din partea unui profesor, care, in fata intregii clase, a dat citire uneia din lucrarile lui tampite, batjocorindu-1 fara crutare.
Asemenea patanii l-au impins tot mai mult in izolare si, treptat, a inceput sa se tina dinadins departe de ceilalti. in lupta cu parintii, el a recurs la un mijloc intr-adevar eficace, insa plin de grele consecinte pentru dansul, renuntand la orice comunicare verbala. S-a lipsit astfel de cel mai important mijloc de contact social. in scurt timp n-a mai putut conversa cu nimeni. A devenit un insingurat total. Mut, neinteles, se ajunsese la situatia ca nimeni sa nu i se mai adreseze. Orice tentativa de a-1 readuce la normal esua. Mai tarziu au esuat — pricinuindu-i grele lovituri — toate incercarile de relatii erotice.
in felul acesta s-a scurs viata sa, pana la varsta de 28 de ani. Profundul sentiment de inferioritate, care ii impregna intreaga fiinta, a avut drept urmare o ambitie nemasurata, o inflexibila aspiratie la superioritate si pretuire, care nu-i lasa nici o clipa de liniste, inabu-sindu-i sentimentul de comuniune sociala. Cu cat mai putin vorbea, cu atat mai mult se agita in viata sa interioara, zi si noapte visand la izbanzi si triumfuri de tot felul.
in aceste conditii, a visat visul redat mai sus, in care se reflecta limpede linia de evolutie a vietii sale psihice.
Ca sa incheiem, sa povestim inca un vis, unul din faimoasele vise profetice:
Poetul Simonide9, care o data a gasit la o margine de drum lesul unui necunoscut si s-a ingrijit de inmormantarea lui onorabila, era mai tarziu pe cale sa intreprinda o calatorie pe mare; atunci in vis i-a aparut mortul, recunoscator, avertizandu-1 ca daca va pleca in acea calatorie va pieri intr-un naufragiu. Dand ascultare visului, poetul s-a salvat, pe cand toti cei care plecasera au pierit in urma naufragiului (a se vedea Enne Nielsen, Das Unerkannte aufseinem Weg durch die Jahrtausende, Ebenhausen b. Miinchen, Verlag Langewiesche-Brandt). Asa cum a fost relatat, evenimentul acesta si corelarea sa cu visul trebuie sa fi avut un enorm rasunet de-a lungul secolelor si sa fi exercitat o profunda impresie asupra oamenilor.
Luand atitudine fata de acest caz, trebuie in primul rand sa aratam ca in acele timpuri naufragiile erau extrem de frecvente si ca, in asemenea imprejurari, era posibil ca multi oameni sa viseze ca se impunea sa renunte la o calatorie si ca printre acestia sa se gaseasca unul al carui vis sa fie confirmat de realitate si care sa fi transmis posteritatii aceasta ciudatenie. Se intelege ca oamenii care sunt inclinati sa discearna conexiuni misterioase au o slabiciune aparte pentru asemenea povestiri, pe cand noi interpretam visul cu luciditate: poetul nostru, grijuliu fata de bunastarea sa trupeasca, nu a manifestat niciodata o placere deosebita pentru calatorii, si cum ora deciziei se apropia, el s-a agatat de ceva ce putea sa-i intareasca pornirea spre comoditate. A recurs la convocarea in vis a mortului care trebuia sa se arate recunoscator. Bineinteles ca nu s-a ostenit sa plece in calatorie. Iar daca vasul nu s-ar fi scufundat, probabil ca niciodata lumea nu ar fi aflat nimic de toata aceasta istorie. Caci noi nu inregistram decat lucrurile care ne zguduie, care ne dau de inteles ca intre cer si pamant se ascunde mai multa intelepciune decat am putea visa. Profeticul in vis este de inteles in masura in care atat visul cat si realitatea includ aceeasi atitudine a omului.
Ceea ce ne da de gandit este si faptul ca nu toate visele sunt atat de usor de inteles, cele usor de explicat fiind extrem de putine. Fie ca uitam imediat visul, fie ca atunci cand a lasat in mintea noastra o anumita urma de obicei nu intelegem ce se ascunde sub aceasta, in afara de cazul in care, intamplator, am studiat interpretarea viselor. Chiar si acestor vise li se aplica cele spuse mai sus cu privire la caracterul de parabola al visului, care reproduce in chip simbolic linia de miscare a unui om. Sensul fundamental al unei parabole este acela ca ne introduce intr-o situatie in care noi vibram la unison. Daca ne preocupa rezolvarea unei probleme si daca personalitatea noastra inclina intr-o directie determinata, atunci, potrivit experientei, avem nevoie de un impuls. Visul este cat se poate de apt sa intareasca afectivitatea, verva de care cineva are nevoie pentru a rezolva o problema intr-un sens determinat. Lucrul nu se schimba cu nimic daca autorul visului nu intelege conexiunea. Este suficient ca el sa aiba materialul si impulsul. Visul va inregistra intr-un fel oarecare urma pe care o imprima ideatia autorului visului, lasand astfel sa se intrevada linia sa de miscare. Este ca fumul care arata ca undeva arde un foc. Un om experimentat va putea chiar sa spuna, dupa fumul pe care il vede, ce fel de esenta lemnoasa arde.
Rezumand, putem spune ca visul arata ca autorul sau este preocupat de o problema de viata, cat si ce atitudine ia el fata de aceasta. in vis intra in joc indeosebi cei doi factori care se lasa recunoscuti fie si numai prin urmele lor, factori care influenteaza atitudinea reala fata de mediul ambiant a autorului visului: sentimentul de comuniune sociala si aspiratia sa catre putere.
6. APTITUDINI, TALENT. Dintre fenomenele psihice care ne dau posibilitatea sa tragem concluzii asupra firii unui om, sa emitem judecati cu privire la personalitatea lui, le-am neglijat pe cele care tin de sfera gandirii umane, care se refera la capacitatea omului de a cunoaste. Am atribuit o valoare minima celor gandite sau afirmate de cineva cu privire la propria sa persoana, pentru ca avem convingerea ca fiecare se poate insela si ca fiecare se simte impins de diferite interese si considerente egoiste de natura morala etc. sa retuseze imaginea sa in fata celorlalti. Cu toate acestea, ne este permis si este posibil, in anumite limite, sa tragem concluzii cu privire la unele procese de gandire si la expresia lor verbala. Daca vrem sa ne formam o opinie judicioasa despre un om, nu putem exclude din cercetarea noastra domeniul gandirii si limbajul.
Exista in legatura cu capacitatea de judecata a omului — ceea ce in general obisnuim sa numim „aptitudine" — o multime de observatii, controverse, analize, care sunt cunoscute in special din incercarile de a stabili ce este inteligenta la copii si la adulti. Ma refer la testele de aptitudini. Pana in prezent aceste teste nu au corespuns asteptarilor. Caci daca le aplicam unui lot de scolari constatam ca rezultatele obtinute sunt de regula identice cu cele pe care educatorul le-a stabilit fara ajutorul testelor, situatie care la inceput a fost admisa cu multa trufie de psihologii experimentalisti, desi de fapt aceasta dovedeste ca testele sunt, intr-o anumita masura, de prisos. O alta obiectie impotriva adoptarii acestor teste se refera la faptul ca gandirea logica nu se dezvolta uniform, asa incat la multi copii la care testele de aptitudini au dat rezultate proaste dupa cativa ani se dovedeste ca aptitudinile lor s-au dezvoltat deodata extrem de bine. Un alt factor demn de luat in considerare este acela ca copiii din marile orase sau cei din anumite medii, care duc o viata mai cuprinzatoare, prin reactiile lor prompte, determinate pur si simplu de o anumita exersare, dau iluzia unor aptitudini superioare, punandu-i in umbra pe copiii care nu dispun de un asemenea fond de pregatire. Este cunoscut ca, de regula, copiii din mediile burgheze dispun de o promptitudine in raspunsuri mult mai mare decat copiii din mediile proletare. Aceasta nu pledeaza insa pentru aptitudini superioare la cei dintai, cauza fiind doar antecedentele diferite. in felul acesta, nu s-a ajuns prea departe'cu testele de aptitudini, mai ales daca tinem seama de tristele rezultate obtinute la Berlin si Hamburg, unde copiii care au trecut cu succes aceste teste, ulterior, in mod surprinzator, cei mai multi dintre ei nu au mai corespuns evaluarilor facute. Aceasta ne arata ca testele de aptitudini nu ne pot da nici o garantie sigura cu privire la buna dezvoltare a copilului. in schimb, cercetarile de psihologie individuala isi confirma pe deplin valabilitatea, pentru ca ele nu urmaresc doar sa stabileasca o conceptie despre dezvoltare, ci sa puna in evidenta temeiul, cauzele acesteia si, atunci cand este necesar, sa puna la dispozitie mijloace de indreptare; totodata, psihologia individuala nu izoleaza capacitatea de gandire logica a copilului de ansamblul vietii sale psihice, ci o examineaza in contextul acesteia.