Document, comentariu, eseu, bacalaureat, liceu si facultate
Top documenteAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
PARTICULARITATI PSIHOPATOLOGICE GENERALE LA COPII SI ADOLESCENTI
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

OBIECTIVE: k2b16bt
- Definirea functiilor psihice, cu trecerea in revista a pricipalelor tulburari
- Sublinierea particularitatilor tulburarilor psihice posibile in functie de varsta de dezvoltare.
- Exemplificari de entitati clinice in care pot apare tulburarile descrise.

1. PERCEPTIA este treapta cea mai elementara a activitatii psihice, avand la baza senzatia, ca element primar, initial. Senzatia este definita ca o reflectare a insusirilor separate ale obiectelor si fenomenelor (sunet, culoare, miros, etc.), fiind determinata de un stimul fizic care constituie un excitant pentru sistemul nervos. Pentru a produce o senzatie excitantul trebuie sa aiba o anumita durata si intensitate. Fiecare organ de simt este special structurat pentru o anumita categorie de excitanti: limba pentru gust, urechea pentru sunet.
In procesul reflectarii nemijlocite a realitatii nu operam cu senzatii, ci cu perceptii, pentru ca reflectam un obiect prin totalitatea insusirilor lui, nu prin insusiri separate, fragmentar, cum se intampla in cazul senzatiei. Aceasta functie prin care se reflecta obiectele si fenomenele in totalitatea lor, poarta numele de perceptie. Se adauga, de multe ori si experienta anterioara: auzind cantecul privighetorii, il recunoastem fara sa o vedem deoarece avem o perceptie anterioara a ei. Perceptia nu este deci un act independent, ea este conditionata de memorie, atentie, gandire, starea constiintei. Un salt calitativ nou in procesul de reflectare, il constituie reprezentarea, adica posibilitatea reflectarii pe plan mintal a obiectelor si fenomenelor in absenta lor. Secenov defineste reprezentarea ca media comuna a tuturor perceptiilor anterioare legate de obiectul dat.
1.1. Tulburarile cantitative ale perceptiei.
1.1.1. Hiperestezia presupune o modificare a pragului perceptiv, scaderea pragului de excitabilitate fata de stimuli. Astfel lumina, zgomotele obisnuite deranjeaza, sunt percepute dureros. La fel, se exagereaza stimulii proveniti de la propriul corp (algofobii). Hiperestezia senzoriala apare in nevroze, surmenaj, intoxicatii cu mescalina, debutul schizofreniei.




1.1.2. Hipoestezia se caracterizeaza prin cresterea pragului de excitabilitate, astfel ca zgomotele obisnuite, de exemplu, sunt percepute indepartat, ca prin ceata. Copiii cu retard psihic sever si profund, in crizele lor de furie isi pot smulge parul fara sa simta durere. Tulburarea se intalneste in stari stuporoase, dementa, debutul oniric al schizofreniei, depresie, sindrom psihoorganic.
1.1.3. Anestezia este pierderea capacitatii de a percepe un anumit stimul. Poate imbraca doua aspecte, fiind organica (medicamentoasa-terapeutica, sau traumatica atunci cand are la baza sectiunea medulara sau a unor trunchiuri nervoase), sau psihogena, cu determinism psihologic (stress), la personalitati dizarmonice histrionice. In aceasta ultima eventualitate, anesteziile sunt polisenzoriale (auz, vaz, durere). Nu respecta topografia nervoasa, fiind anestezii in "ciorap" sau in "manusa", putand fi produse si lichidate prin sugestie.
1.1.4. Nesiguranta perceptiva apare atunci cand scade controlul unitatii si identitatii eu-lui. Copilul nu este sigur de propriile perceptii, nu cunoaste sensul realului, in boli ca: schizofrenie, intoxicatii.
1.2. Tulburarile calitative, in ordinea complexitatii lor sunt: iluziile, tulburarile psihosenzoriale, halucinatiile.
1.2.1.Iluziile sunt perceptii false ale unor obiecte existente in realitate. Pot apare si la indivizii normali, mai ales la copii, care sunt influentati de conditiile ambientale (intuneric), avand o redusa experienta, o slaba capacitate de a distinge realul de imaginar, mai ales la prescolari, in asa numita "varsta fermecatoare", guvernata de fantezie, sub influenta emotiilor. O caracteristica a dezvoltarii copilului sub 7 ani este labilitatea sa afectiva, anxietatea, imaginatia debordanta. Patrunzand in lumea lui, este usor de inteles de ce, in mod fiziologic, seara, la lumina insuficienta, singur in patutul lui, dupa ce a ascultat povestea cu capra cu trei iezi, va tipa, cerand protectie, identificand lucrurile din jur cu cadrul din basm. La adulti pot apare in conditii de oboseala, sau in starea de trecere dintre veghe si somn.
Pentru caracterul patologic ne ghidam dupa urmatoarele elemente: aparitia iluziei la un bolnav psihic si absenta unui factor de corectie, cum se intampla la individul normal (bolnavul ia iluzia drept reala), la care se adauga elementul delirant. Clasificarea iluziilor se face in functie de organul senzorial care le percepe, fiind mai obisnuite cele vizuale si auditive.
1.2.1.1.Paraidolia consta in animarea pe care o observa in mod iluziv un bolnav care contempla un tablou (obiectele in nemiscare, par a prinde viata, incep sa se miste). Apare in infectiile cu determinism infectios, toxic, posttraumatic, epilepsie, confuzie, dementa.
1.2.1.2.Falsele recunoasteri presupun identificarea gresita a unor persoane, in manie, dementa, sindrom Korsakov de natura etilica, toxica (oxid de carbon), sau traumatica.
1.2.1.3.Iluzia sosiilor presupune aglutinarea in imaginea unei persoane a mai multora (mai multe persoane sunt identificate cu o persoana cunoscuta). Acest tip de iluzie apare in schizofrenie.
1.2.2.Tulburarile psihosenzoriale. Sunt tot perceptii deformate ale obiectelor si fenomenelor ce actioneaza in mod nemijlocit asupra organelor de simt, dar intereseaza mai multi analizatori concomitent. Sunt expresia unei destramari, dezintegrari a functiilor sintetice si integrative senzoriale.
1.2.2.1.Metamorfopsiile presupun o perceptie incorecta, atat ca plasare spatiala, cat si ca numar al excitantilor. Se descriu poliopsii (vede mai multe obiecte in loc de unul singur), macropsii (vede lucrurile mai mari decat sunt), micropsii (liliputane), poropsii (mai apropiate, sau mai indepartate decat in realitate).
1.2.2.2.Tulburarile de schema corporala se caracterizeaza prin perceptia eronata a propriului corp. Pierre-Abelli a numit-o "semnul oglinzii": bolnavul se priveste in oglinda si are impresia ca anumite segmente ale corpului s-au modificat, i se pare ca este prea inalt, sau prea mic, sau pluteste. Tulburarile sunt caracteristice schizofreniei si anorexiei mentale.
1.2..2.3.Tulburarile perceptiei temporale sunt frecvente la copil, incadrarea temporala fiind o achizitie tardiva (in jurul varstei de 8 ani), din acest motiv fiind mai greu de depistat. Apar sub forma de "deja vu", "jamais vu", "deja vecu" (bolnavul este sigur ca a mai vazut odata o situatie inedita, ca a mai trait candva o experienta identica), sau este chinuit de senzatia penibila a timpului pierdut.
1.2.2.4.Depersonalizarea si derealizarea constau in perceptia deformata a propriei persoane sau a lumii din jur, asociata cu o asteptare dureroasa, anxietate izvorata din iminenta posibila a dezorganizarii propriei persoane, sau a distrugerii, dezastrului in lumea inconjuratoare.
Tulburarile psihosenzoriale apar, de regula, in schizofrenie, in procese organice de lob temporal de natura tumorala sau epileptica.
1.3.Halucinatiile sunt perceptii fara obiect. Sunt percepute obiecte, situatii, persoane, fenomene in absenta acestora, cu convingerea existentei lor reale. Halucinatiile propriu-zise (adevarate) au senzorialitate (pacientul aude, vede, simte), au o proiectie spatiala extracorporala si o convingere de nezdruncinat in realitatea acestor false perceptii. Pseudohalucinatiile (halucinatiile intrapsihice) se diferentiaza de cele descrise anterior prin absenta proiectiei spatiale extracorporale (de exemplu vede un pitic in stomacul lui, fenomenul de rezonanta sau ecou al gandirii). Convingerea subiectiva este pastrata. Halucinoza se caracterizeaza prin faptul ca nu mai este atat de ferma convingerea subiectiva, bolnavul simtind nevoia de a controla si a sti. In functie de analizatorul implicat halucinatiile pot fi:
1.3.1.Halucinatiile auditive apar cu o frecventa mai mare in schizofrenie (mai ales in cea paranoida), epilepsie temporala, stari confuzive toxice sau infectioase. Pot fi simple (acuasme, sau foneme), comune (zgomot de pasi, latrat de caine), sau complexe (verbale). Halucinatiile auditive pot fi percepute biauricular, sau cu o singura ureche; pot fi bitonale (percepe cu o ureche sunet inalt si cu cealalta sunet jos), vocile pot fi de barbati sau femei, apartinand unor persoane cunoscute sau necunoscute, avand un continut placut sau neplacut (zeflemitoare, amenintatoare, sau antagonice), cu adresabilitate la persoana a treia, sau a doua, cu posibil caracter imperativ. Pot fi episodice sau permanente.
1.3.2.Halucinatiile vizuale pot fi elementare (fotoame - lumina, scantei), complexe (panoramice, de natura statica sau cinematografice). Se pot localiza in campul vizual, dar pot apare si extracampin (in afara campului optic, lateral sau in spate), pot fi liliputane (miniaturi), sau zoopsihice (animale), etc. Continutul lor este diferit (placut sau neplacut), pot fi colorate sau necolorate.
1.3.3.Halucinatiile tactile (haptice) presupun perceperea unor senzatii neplacute tegumentare (insecte care inteapa pielea, gadilat, piscatura). La toxicomani, in cocainism, constituie semnul lui Manian. Unii autori descriu aici si halucinatiile genitale.
1.3.4.Halucinatiile motorii (de miscare, sau chinestezice), se adreseaza aparatului locomotor (se simt imbranciti, zguduiti, loviti).
1.3.5.Halucinatiile cenestezice (viscerale, interoceptive) se caracterizeaza prin perceptia unor fiinte, corpuri straine in organele interne.
1.3.6.Halucinatiile sinestezice (polisenzoriale) se adreseaza mai multor analizatori.
1.3.7.Halucinatiile olfactive presupun prezenta unui miros, de obicei neplacut (ou clocit, carne arsa, putrefactie, etc.), mai rar placut (parfum, flori).
1.3.8.Halucinatiile gustative (gust acidulat, amarui), se insotesc, de regula de halucinatiile olfactive, asociind delirul paranoid de otravire.
1.3.9.Halucinatiile transpuse apar atunci cand excitantul perceput cu ajutorul unui analizator, declanseaza o perceptie falsa la nivelul unui alt analizator.
1.4.Agnoziile sunt tulburari de perceptie consecutive unei leziuni de focar la nivelul scoartei cerebrale. Bolnavul nu poate recunoaste un obiect dupa calitatile senzoriale cu un singur analizator, desi functia acestuia este integra. In functie de analizatorul interesat agnoziile pot fi:
1.4.1.Agnozii tactile-pacientul nu recunoaste obiectul dupa calitatile lui spatiale (amorfognozia), sau dupa structura materiei sale (anhylognozia). Cand bolnavul descrie calitatile separate ale obiectelor, fara sa le poata identifica, tulburarea se numeste asimbolie tactila.
1.4.2.Agnozia auditiva-nu este recunoscut sunetul unui obiect dat (surditatea psihica), sau nu se recunoaste linia melodica a unui cantec (amuzie).
1.4.3.Agnozia vizuala este frecventa la copii, fiind implicata in invatarea scrisului si cititului.
1.4.3.1.Agnozia culorilor, conserva, de obicei posibilitatile de recunoastere pentru rosu si negru.
1.4.3.2.Cecitatea psihica apare atunci cand nu sunt recunoscute obiectele vazute.
1.4.3.3.Alexia consta in imposibilitatea de a citi. Poate apare sub forma complexa de alexie optico-agnozica, atunci cand imposibilitatea cititului este insotita de agnozia culorilor si a obiectelor. Cand copilul nu poate nici sa scrie, alexia este combinata cu agrafie.
1.4.3.4. Acalculia este lipsa posibilitatii de a calcula.
1.4.3.5.Agnozia imaginilor si a figurilor simbolice-copilul nu recunoaste formele geometrice elementare, figurile simple.
1.4.3.6.Agnoziile spatiale apar cand copilul nu poate stabili distanta intre obiecte sau diferentele de volum.
1.4.3.7.Agnozia fizionomiilor-nu sunt recunoscute persoanele dupa fizionomie.
1.4.4.Agnozii gustative.
1.4.5.Agnozii olfactive.
1.4.6.Somatognozia presupune existenta unor tulburari de integrare a stimulilor care vin de la propriul corp.
1.4.6.1.Anosognozia (Anton Babinski), apare, de regula, la adulti: bolnavul nu isi recunoaste hemicorpul paralizat (traieste cu convingerea ca acesta este integru, desi nu-l poate utiliza.
1.4.6.2.Apraxo-agnozia (Gerstmann): pacientul nu isi recunoaste degetele 2,3,4 si nu le poate utiliza, desi sunt integre. Se insoteste de acalculie, agrafie, tulburari de lateralitate (dezorientare stanga-dreapta).
1.4.6.3.Atopoagnozia (sindromul Pick) presupune pierderea capacitatii de a localiza un segment corporal si a posibilitatii de orientare stanga-dreapta, la hemiplegici, sau in demente.
1.4.6.4..Membrul fantoma: perceperea unui membru care nu mai exista (arteriopatii, traumatisme). Unii autori considera tulburarea drept halucinatie, pentru ca se percepe ceva inexistent in prezent. Se pare ca exista o memorie a durerii.
2. IMAGINATIA este acea functie psihica prin care se realizeaza reflectarea mintala a unor imagini care nu au fost percepute anterior, dar al caror izvor provine tot din realitatea obisnuita. Prin intermediul ei, omul poate transforma realitatea in conformitate cu nevoile si interesele lui; fara imaginatie nu se poate vorbi despre stiinta sau despre activitate creatoare. Ce frumos, genial, si-a imaginat Jules Verne calatoria spre centrul pamantului, sau drumul spre luna, sau sub apa, desi nu a fost niciodata acolo, avand ca suport cadre, evenimente, fenomene existente in viata de fiecare zi.
2.1.Scaderea imaginatiei poate fi intalnita in contextul general al insuficientei psihice, fie prin nedezvoltare (retard psihic), fie prin denivelare (dementa).
2.2.Exaltarea imaginatiei poate avea diferite intensitati:
2.2.1.Bovarismul copilului normal, mai ales in perioada prescolara, se traduce prin capacitatea lui de a simti, de a trai capacitatea altuia decat este in realitate. Este un mecanism psihologic de aparare, aceasta identificare cu tata, sau cu un personaj preferat din desene animate, pentru rezolvarea pe plan mintal a unor situatii limita pentru copil. Termenul este derivat de la numele eroinei romanului "Doamna de Bovary" scris de G. Flaubert, care intrupa un astfel de model.
2.2.2.Mitomania este tendinta constitutionala de a altera realitatea. Dupre’ descrie trei grade ale mitomaniei la copil:
2.2.2.1.Simpla alterare a adevarului apare la copiii mici gratie lipsei de experienta polisenzoriala, fiind adesea stimulata de povestile adultilor.
2.2.2.2.Minciuna propriu-zisa se subimparte in:
2.2.2.2.1.Pseudominciuna apare la copilul sub 7 ani din cauza gandirii lui magice, in care posibilul se confunda foarte usor cu realul, motiv pentru care ea nu constituie semnul unei alterari psihice.
2.2.2.2.2.Minciuna sociala sau adevarata apare numai dupa 7 ani, cand copilul este constient de deformarea realitatii, prin care urmareste un anumit scop.
2.2.2.2.3.Minciuna patologica apare atunci cand copilul nu este constient de faptul ca minte (psihopati).
2.2.2.2.4.Minciuna reactiva, de tip nevrotic, apare exploziv, in contextul unei tensiuni emotionale puternice, fara ca persoana in cauza sa poata da ulterior o explicatie minciunii sale.
2.2.2.2.5.Fabulatia completa este forma coerenta a mitomaniei, care apare in psihopatia isterica; se poate construi, un intreg roman al carui personaj principal este individul in cauza, complicandu-se in situatie pana cand anturajul ii spulbera imaginatia bolnavicioasa.
2.3.Delirul de imaginatie apare la bolnavii psihotici, schizofreni, sau in formele grave de psihopatie isterica. Dupre’ descrie doua forme ale acestui delir:
2.3.1.Forma acuta are o evolutie rapida, in bufee si un prognostic mai bun. Este o forma de reverie romantica, paroxistica, aparuta in pubertate sau adolescenta, de obicei cu continut de grandoare sau megalomanie. In anumite cazuri exista o stare psihotica predeliranta, care duce la disolutia constiintei, dupa care urmeaza delirul. Aceasta forma de delir poate apare ca prodrom in debutul schizofreniei la copii.
2.3.2.Forma cronica este descrisa astfel de Porot: "Imaginatorul exprima idei, expune povestiri, emite afirmatii aparute in psihicul sau, carora se ataseaza cu incredere, in afara oricarei judecati sau experiente. Se constituie cand subiectul trece de la o conceptie falsa, fantezista, izolata, la edificarea unui ansamblu de credinte sistematice, durabile."
Bolnavul are un aspect degajat, constiinta allopsihica prezenta, el plasandu-se in centrul actiunii, adoptand uneori atitudini potrivnice normelor etice. La psihopatul autist, in adolescenta, poate imbraca forma unei reverii, care poate trece apoi intr-un delir polimorf, in care vom gasi intotdeauna elemente de persecutie si fabulatie (filiatie, erotomanie, megalomanie).
3. ATENTIA nu este o functie psihica independenta, pentru ca nu reflecta realitatea obiectiva cum fac celelalte functii. Ea asigura insa concentrarea optima, la un moment dat, a functiilor psihice in directia unui obiect sau fenomen in scop de cunoastere sau de adaptare, asigurand astfel o cunoastere cat mai adecvata. Atentia poate fi involuntara, nedirijata constient spre ceva din afara; presupune distributivitate, capacitatea de a sesiza fenomenele din jur fara un efort deosebit, dirijat anume. Ea are insa si o componenta voluntara, ca un efort constient, atat de necesar pentru cunoastere si invatare. Are un anumit volum, suprafata, mobilitate, tenacitate, selectivitate. Va depinde de starea organismului in general si de cea a sistemului nervos central, in special. Atentia este strans legata de memorie, de integritatea functiilor cognitive, de instincte, pulsiuni, de sistemul motivational.
3.1.Hiperprosexia este exagerarea capacitatii de concentrare a atentiei, involuntar, nedorit, ca volum, intensitate, dar cu caracter de instabilitate. In starile maniacale exista o astfel de vigilitate atentionala crescuta, dar cu tenacitate redusa. La fel se intampla in primele faze ale intoxicatiei cu cocaina sau alcool.
La copiii nevrotici exista o concentrare atentionala asupra propriului corp, la fel, la depresivi exista o concentrare a atentiei in directia ideilor micromanice sau hipocondriace.
La deliranti hiperprosexia este strans legata de tema deliranta si orientata asupra evenimentelor, situatiilor, persoanelor implicate in sistemul delirant respectiv.
La bolnavii cu fobii si obsesii exista hiperprosexie in directia acestor tulburari ale gandirii. In schizofrenie hiperprosexia imbraca un caracter particular prin comutarile motivationale incomprehensibile ale bolii.
3.2.Hipoprosexia presupune scaderea capacitatii atentionale. Poate apare si la indivizii normali, in stari de oboseala, sau de plictiseala. In retardul psihic este constitutionala, fiind expresia nedezvoltarii psihice satisfacatoare. In demente atentia este deficitara din cauza leziunilor organice produse la nivelul sistemului nervos central. Imbraca un caracter particular la copiii epileptici, cu o vascozitate tipica si slaba capacitate de deplasare a ei de pe un obiect pe altul. In toxiinfectii tabloul confuziv duce la scaderea globala a atentiei, copilul facand mari eforturi de ancorare in mediu.
La copii intalnim cel mai frecvent hipoprosexia in cadrul sindromului atentional deficitar, datorita marii instabilitati si a lipsei de rabdare in directia unei activitati cu sens.
3.3.Aprosexia presupune suspendarea totala a atentiei, este caracteristica confuziei mentale, starilor de nedezvoltare psihica (retard psihic sever si profund).
3.4.Paraprosexia caracterizeaza imposibilitatea unui individ de a percepe obiectele, persoanele, actiunile din jurul sau, din cauza unei stari de asteptare foarte puternica, desi nu are tulburari de perceptie.
4. MEMORIA este o functie psihica complexa cu rol major in procesul cunoasterii, caracterizata prin capacitatea de fixare, pastrare si utilizare a informatiei. Prin intermediul ei omul reflecta realitatea obiectiva pe baza experientei lui anterioare, asigurand astfel continuitatea si coerenta vietii psihice.
Memoria permite reglarea comportamentului individului in functie de experienta anterioara, face posibila acomodarea lui la situatiile complexe de viata, iar experienta stocata constituie rezervorul gandirii si al imaginatiei. Prin memorie, individul, in tot cursul vietii, stocheaza, ordoneaza, ierarhizeaza informatiile in raport cu trebuintele sale, utilizandu-le ulterior, in functie de cerintele de moment. Exista mai multe tipuri de memorie: auditiva, vizuala, combinatie audio-vizuala, motorie (la dansatori, balerini), mecanica (debili mintal), logica, memorie legata de simtul olfactiv, gustativ (care sta la baza talentului pe care il au degustatorii de vinuri, producatorii de parfumuri).
Exista o memorie imediata, gratie careia, reproducerea sau recunoasterea unui material are loc intr-un interval de timp ce nu depaseste 10 secunde; memoria recenta permite reproducerea sau recunoasterea materialului dupa mai mult de 10 secunde; memoria de lunga durata, sau a evenimentelor indepartate reflecta faptele traite de la inceputul vietii pana in prezent.
Dellasiauve descrie cinci forme curente ale memoriei: simple repetitii mecanice (cele mai elementare manifestari ale memoriei), obisnuintele (reproduceri pasive, automate), memoria asociativa (presupune o intentionalitate), memoria de evocare (necesita interventia selectiei voluntare, evocarea fiind cautata in functie de datele situatiei prezente), memoria reflexiva (varianta cea mai intelectualizata prin utilizarea formelor anterioare intr-un proces creativ).
Uitarea este fenomenul de stingere mnestica, dependent de absenta reactualizarilor, de prezenta unor procese inhibitorii sau lezionale cerebrale.
4.1. Tulburari calitative ale memoriei
4.1.1. Insuficienta memoriei, in ansamblu, sau in diferitele ei compartimente poate apare in insuficientele psihice. In cele primare atingerea mnestica este globala, desi se vorbeste uneori despre o memorie mecanica buna, sau despre o memorie de exceptie a cifrelor. In dementa se altereaza initial posibilitatile de fixare si apoi cele de evocare.
4.1.2. Amnezia presupune suspendarea mnestica totala, facand imposibila evocarea sau fixarea unei situatii particulare. Apare in reactii psihogene, sindrom Korsakov (alcoolic, traumatic, infectios), confuzie, psihoza maniaco-depresiva. In functie de debutul evenimentului psihotraumatizant, amneziile se grupeaza in:
4.1.21. Amneziile anterograde (de fixare) se caracterizeaza prin imposibilitatea fixarii imaginilor si evenimentelor dupa agresiunea factoriala, cu conservarea evocarilor anterioare evenimentului respectiv -;lipsa posibilitatii de engramare a materialului recent. Survine in stari posttraumatice, postconfuzive, dementiale.
4.1.2.2. Amneziile retrograde (de evocare) sunt amnezii de evocare, se caracterizeaza prin dificultatea reactualizarii materialului engramat si survin in psihozele presenile, posttraumatice, stari dementiale. Amnezia retrograda apare insotita de amnezia anterograda, avand o intensitate si intindere mai mica decat aceasta-element de diagnostic diferential cu simularea.
4.1.2.3. Amneziile progresive (antero-retrograde) presupun alterarea globala a functiei mnestice cuprinzand atat evocarea, cat si fixarea, fara sa fie delimitata de procesul de referinta.
4.1.2.4. Amnezia afectogena sau psihogena se manifesta printr-un blocaj mnestic datorat interventiei unui factor psihotraumatizant. Apare ca un mecanism de aparare, fiind, de regula, total reversibila.
4.1.2.5. Amnezia lacunara se caracterizeaza prin goluri de memorie, ca urmare a unor perioade in care a fost suspendata capacitatea de fixare, asa cum se intampla in traumatismul cranio-cerebral.
4.1.3. Hipomnezia este o dificultate de evocare, efort prelungit, durata prelungita a rememorarii, sentiment de gol de memorie. Poate fi marca a oboselii, poate exprima situatii nevrotice sau confuzionale de limita. Cand evocarea este penibila, imprecisa, insotita de o stare afectiva negativa poarta numele de dimnezie.
Anecforia consta intr-o usoara tulburare a functiei mnestice, in care subiectul evoca, cu ajutorul anturajului, evenimente care pareau uitate.
4.1.4. Hipermnezia este o evocare imbelsugata, in avalansa continua, de cele mai multe ori traita cu satisfactie. In mentism este asociata de sentimentul trairii automate (nedorita, imposibil de oprit). Hipermnezia apare in stari hipomaniacale, stari febrile, in somn, epilepsie si in orice afectiune in care predomina procesele de excitatie. Forma suprema este viziunea retrospectiva, in care subiectul retraieste in cateva momente, principalele evenimente din viata sa (pericol existential, paroxisme anxioase, stari confuzionale halucinatorii).
4.2. Tulburari calitative ale memoriei
4.2.1. Paramneziile sunt amintiri "alaturea".
4.2.1.1. Paramneziile asociative: copilul nu are convingerea ca cele traite sunt experientele lui proprii, are impresia ca a citit sau a auzit de ele undeva. Apar in schizofrenie, in cadrul sindromului de depersonalizare.
4.2.1.2. Paramneziile de identificare sunt descris sub forma de "déja vu", "déja vecu", "déja entendu", cand in prezenta unor situatii, experiente cu totul noi, are impresia ca le-a mai trait odata, ca le cunoaste.
4.2.1.3. Paramneziile de reduplicare: un eveniment care a avut loc in realitate este evocat ca si cand s-ar fi intamplat de mai multe ori.
4.2.2. Criptamnezia este insusirea involuntara a unui material, sau a unei idei de care bolnavul a auzit sau a citit, afirmand ca ii apartine.
4.2.3. Alomneziile sunt tulburari ale rememorarii trecutului.
4.2.3.1. Pseudoreminescentele constau in falsificarea mnestica sub raportul situarii cronologice; subiectul plaseaza in prezent evenimentele reale din trecut (in sindromul Korsacov).
4.2.3.2. Ecmnezia este retrairea activa, in prezent, a unor evenimente trecute, comportandu-se ca si atunci.
4.2.3.3. Confabulatiile presupun falsificarea mnestica sub raportul situarii in real, cu reproducerea unor evenimente imaginare subiectul fiind incredintat ca evoca trecutul trait de el. Sunt prezente mai ales in starile confuzive toxiinfectioase, cand au caracter oniric (de vis). In traumatismele cranio-cerebrale au caracter mnestic de fixare, umpland cu usurinta golurile produse de alterarea memoriei de fixare.
5. GANDIREA este acea functie psihica prin intermediul careia se realizeaza reflectarea mijlocita, generalizata, subiectiva, notional abstracta a laturii esentiale a lumii obiective. Reflectarea este mijlocita, pentru ca se realizeaza prin intermediul limbajului, care este invelisul material al gandirii. Exista un limbaj interior, gandit, si unul exterior, care este gandit sau scris. Gandirea se descrie filozofic "ca o miscare a notiunilor". Prin notiune se intelege reflectarea insusirilor generale si esentiale ale obiectelor si fenomenelor, reflectarea acelor trasaturi care au un caracter legic. Notiunile se elaboreaza pe baza perceptiilor, reprezentarilor, constituind un produs al interactiunii dintre cele doua sisteme de semnalizare in procesul activitatii practice. Reflectarea relatiilor dintre notiuni constituie judecata, iar stabilirea raporturilor dintre judecati constituie rationamentul, care poate fi inductiv, deductiv, sau prin analogie.
Prin gandire se integreaza si se prelucreaza informatia privitoare la realitatea interioara si la cea exterioara, cu trecerea la un nivel calitativ superior la cunoasterii; de la fenomenul aleator, particular, la esential, cauzal si general.
Legile care stau la baza gandirii, guvernand legaturile dintre notiuni si reprezentari sunt:
1. Legea asociatiilor prin simultaneitate - se asociaza lucrurile percepute in acelasi timp si spatiu.
2. Legea asociatiilor prin asemanare - se poate face asocierea fie in functie de continutul notional, fie in functie de forma.
3. Legea asociatiilor prin contrast - o reprezentare stimuleaza evocarea opusului ei.
4. Legea asociatiilor prin cauzalitate - fiecare fenomen este asociat cu cauza care l-a generat.
Ansamblul actiunilor si procedeelor prin care informatia este transformata in cadrul schemelor si notiunilor, in mod organizat, constituie operatiile de gandire. Acestea pot fi operatii fundamentale si operatii instrumentale.
Operatiile fundamentale ale gandirii sunt:
1. Analiza consta in delimitarea esentialului de neesential prin divizarea mintala a unui fenomen si determinarea calitatilor sale in cadrul intregului.
2. Sinteza presupune reconstituire amintala a obiectului din elementele lui esentiale.
3. Abstractizarea este desprinderea mintala a trasaturilor esentiale ale fenomenului si posibilitatea de a opera cu ele in lipsa obiectelor.
4. Concretizarea consta in descrierea unui fenomen prin toate atributele sale.
5. Generalizarea extinde rezultatele sintezei asupra cazurilor particulare, specifice.
6. Compararea permite stabilirea asemanarilor si deosebirilor existente intre obiecte si fenomene.
7. Clasificarea presupune incadrarea in anumite tipare, intre anumite repere ale obiectelor si fenomenelor de acelasi fel.
5.1. Tulburari de forma si dinamica ale gandirii
5.1.1. Tahipsihia consta in accelerarea fluxului de idei. Asocierile se fac cu multa usurinta. Vorbirea este rapida, logoreica, solicitand atentie crescuta din partea interlocutorului. Apare la microencefalopati, epileptici, schizofreni.
5.1.2. Mentismul este o derulare pe plan mental, fara verbalizare obligatorie, a unor idei care nu au legatura de cauzalitate intre ele, insotita de sentimentul trairii automate (nedorita si imposibil de oprit). Apare in depresie, psihastenii, oboseala, intoxicatii, debutul schizofreniei.
5.1.3. Fuga de idei apare in toate procesele ce merg cu predominenta patologica a excitatiei psihice, in manie, intoxicatii. Ideile se succed rapid, se atrag una dupa alta, asociatiile se fac la intamplare, mai mult pe baza unor legaturi externe (prin asonanta). Gandirea este superficiala, insotita de hiperprosexie, atentie distributiva si hipermnezie de evocare.
5.1.4. Ruminatia mintala apare in nevroze, schizofrenie: individul nu reuseste sa se debaraseze de anumite idei, cu o nota de disconfort afectiv.
5.1.5. Bradipsihia consta in incetinirea fluxului gandirii, cu perioade mari de latenta. In planul limbajului extern se exprima prin bradilalie, raspunsuri scurte, laconice. Apare in depresie, epilepsie, insuficienta psihica secundara, intoxicatie cronica cu barbiturice, stari postconvulsivante, traumatisme cranio-cerebrale.
5.1.6. Fadingul presupune o incetinire, o slabire a fluxului ideativ, cu opriri la un moment dat. Oprirea nu este brusca, ea fiind anuntata de tonalitatea mai scazuta, apoi vorbirea este reluata. Apare in nevroze de epuizare, boli cronice.
5.1.7. Barajul mintal este oprirea brusca a fluxului ideativ, adesea la mijlocul frazei, cu reluare ulterioara (eventual). Nu exista un motiv exterior care sa determine blocajul. Apare in schizofrenie.
5.1.8. Perseveratiile reprezinta tot o incetinire a ritmului gandirii, exprimata prin tendinta la repetarea unor idei, fraze, pe fondul unei stari de epuizare psihica. Apar in stari de oboseala marcata, stari infectioase, psihoze acute.
5.1.9. Stereotipiile verbale (iteratiunile verbale) presupun o gandire stereotipa. Bolnavul repeta mereu aceleasi notiuni. In formele cele mai ilustrative comunicarea se poate reduce la repetarea aceluiasi cuvant. Se intalnesc in schizofrenie.
5.1.10. Gandirea autista apare in psihozele cronice ale copilului, se caracterizeaza prin refuzul comunicatiei. Acesti copii traiesc intr-o lume proprie, opusa realitatii pozitive, cu propriile productiuni patologice.
5.1.11. Destramarea gandirii presupune ruperea legaturilor logice dintre notiuni, cu pastrarea formei gramaticale. Bolnavii vorbesc cursiv, cuvintele sunt cele uzuale, dar nu se poate intelege nimic din ce spun ei. Cand amestecul cuvintelor se face le intamplare vorbim de salata de cuvinte.
5.2. Tulburari in continutul gandirii
5.2.1. Ideea prevalenta este o idee aparuta la un moment dat, care ocupa pentru o perioada de timp scena gandirii (idee fixa). Bolnavul este preocupat monotematic, adesea pe baza acestei idei constituindu-se delirul. Apare in psihoze, ca o preocupare axata pe boala, de aici trecandu-se usor la ideea hipocondriaca. Ideea prevalenta se caracterizeaza prin faptul ca are o pozitie dominanta in campul constiintei; are neconcordanta si semnificatie aberanta, orienteaza si diferentiaza cursul gandirii; celelalte idei adiacente si concomitente, in loc sa i se opuna, sa o contrazica, graviteaza in jurul ei, se articuleaza cu ea, sprijinind-o; intamplarile din realitate sunt luate drept argumente de sprijin in sustinerea ei.
5.2.2. Ideea obsesiva este o idee care parca s-ar impune constiintei bolnavului, nu este o convingere, insa paraziteaza ideatia lui. Bolnavul recunoaste caracterul patologic al trairii sale si lupta impotriva ei fara succes. Apare in nevroza obsesiva, inconjurata de un halou anxios, sau in debutul schizofreniei ("obsesia prea frumoasa"). Ca forme particulare se recunosc:
5.2.2.1. Abulia profesionala (medicul se indoieste de reteta data).
5.2.2.2. Meditatia bolnavicioasa (individul se simte mereu constrans sa mediteze asupra unei idei absurde).
5.2.2.3. Boala scrupulelor (bolnavul se indoieste de propria conduita, traieste permanent cu impresia ca a jicnit, ca a deranjat pe cei din jur).
Ideile obsesive desfasurate pe plan de gandire se pot contopi cu actiunile obsesive: indoiala ca usa este inchisa duce la actiunea obsesiva de control. Ideea obsesiva de infectie duce la actiuni obsesive de spalat permanent, de deschidere a usilor cu cotul. Aceste actiuni sunt multiple, umplu intreaga activitate de peste zi a copilului, aceasta desfasurandu-se dupa un anumit tipic, de la care nu poate savarsi nici o abatere, numit ritual sau ceremonial.
5.2.3. Fobiile - obsesiile fobice constau in teama de anumite evenimente, lucruri, aparuta pe fondul unei anxietati difuze. Desi teama nu este justificata, pacientul nu reuseste sa se elibereze de ea, are un caracter invadant, ca si obsesia. Spre deosebire de aceasta din urma, fobia presupune o frica cu obiect bine determinat. Si in aceasta situatie bolnavul recunoaste caracterul patologic, o apreciaza critic, lupta pentru a o inlatura, dar fara succes. Fobiile au fost sistematizate in:
5.2.3.1. Frica de locuri-de a intra intr-o piata (agorafobia), de spatii inchise, inguste (claustrofobia) .
5.2.3.2. Frica de obiecte -;ace, foarfece (oxifobia), apa (hidrofobia).
5.2.3.3. Frica de boala, oameni, moarte, animale -; singuratate (monofobia), societate (petofobia), boala (nozofobia), moarte (tanatofobia), animale (zoofobia).
Teama de a nu reveni la vechile fobii se numeste fobofobie.
5.2.4. Obsesiile impulsive -;sunt obsesii cu caracter impulsiv, al caror impuls nu se realizeaza insa, niciodata. Teama de a nu da curs tendintei impulsive se numeste compulsiune (teama de a nu lovi trecatorii pe strada, de a nu se arunca de la etaj).
Cand anxietatea este extrema, reprezentarea obsesiva poate fi perceputa de bolnav la modul obiectiv, cand poarta numele de obsesie halucinatorie (copilul se teme atat de mult de caine, incat ii percepe fals muscatura).
Tulburarile de ordin obsesiv apar in nevroza obsesiva, la personalitati de tip psihasten, in schizofrenie.
5.2.5. Ideea deliranta este o productiune ideativa morbida, care apare in afara realitatii obiective si in care bolnavul are credinta de nezdruncinat. Continutul ideilor delirante este diferit in functie de nivelul intelectual al bolnavului, mediu, profesie, varsta, sex. Sub varsta de 10 -;12 ani ideea deliranta este o exceptie pentru ca sub aceasta varsta copilul nu are acces la gandirea formala si nu isi poate organiza delirul.
Ideile delirante nu apar izolate, ci se asociaza adesea, intr-un complex, constituind delirul. In functie de maniera lor de organizare, delirele pot fi:
5.2.5.1. Delire primare (primitive) care apar brusc, inaintea altor tulburari psihice.
5.2.5.2. Delire secundare ce apar dupa alte simptome clinice premergatoare.
5.2.5.3. Delire nesistematizate, cand temele delirante nu au legatura intre ele, nu sunt durabile.
5.2.5.4. Delirele sistematizate in care exista o tema centrala, unica, sau eventual, aditioneaza subteme ce converg spre tema principala.
In functie de continutul lor, ideile delirante pot fi: expansive (bolnavul traieste dimensiunile propriei personalitati mai mari decat sunt in realitate -;megalomanie, grandoare, inventie, reforma, filiatie, erotomanie); micromanice (umilinta, disperare, ruina, culpabilizare); persecutorii, paranoide (urmarire, influenta, persecutie, otravire, revendicare); mixte, care nu se incadreaza exact in nici una din cele trei categorii anterioare (mistice, de gelozie, cosmogonice, zooantropice).
Din perspectiva evolutiva, se pot intalni sub forma acuta sau cronica. Delirele acute apar in psihoze toxiinfectioase, stari oniroide, stari crepusculare postepileptice. Sunt insotite de agitatie psihomotorie intensa, progresiva, anxietate marcata, grimase, tulburari neurovegetative (hipertermie), azotemie, deshidratare, reflexe osteotendinoase exagerate, confuzie si idei delirante. Delirele cronice sunt caracteristice psihozelor endogene, sub aspectul delirelor reziduale (postconfuzional -;onirice, alcoolice, encefalitice), delirelor primitive (paranoiace, interpretative, de imaginatie, care nu evolueaza cu degradarea personalitatii), si a delirelor dementiale (paranoide, parafrenice). Delirele experimentale sunt produse de substante psihostimulante ca mescalina, psilocina. Au coloritul unor stari oniroide, cu confuzie, tulburari perceptive, depersonalizare.
5.3. Tulburarile in formarea notiunilor, se vor relua in capitolul tulburarilor de limbaj ("invelisul extern" al gandirii).
Sunt caracteristice schizofreniei si acompaniaza destramarea gandirii. Apar cu usurinta la copii pentru ca notiunile nu sunt bine consolidate.
5.3.1. Incurcarea sensului real cu cel figurat al cuvintelor; exprimarea primeste astfel, un caracter absurd.
5.3.2. Fenomenul de condensare: bolnavul foloseste un singur cuvant pentru mai multe notiuni, cel care i se pare lui mai adecvat intelegerii, modificand in intregime simbolica exprimarii.
5.3.3. Neologismele presupun inventarea de cuvinte noi.
5.3.4. Jargonofazia este vorbirea neinteligibila, cu utilizarea neologismelor in prezenta unei salate de cuvinte.
6. LIMBAJUL este o forma de activitate specific umana, care consta in utilizarea unui ansamblu de semne acustice si grafice (a limbii) in gandire si in comunicare, transmitand astfel informatii si stimuland actiuni. Limba este un produs eminamente al dezvoltarii istorice a unei comunitati in care copilul se naste (sau o insoteste pe parcurs). Exista un limbaj intern, gandit si un limbaj extern, oral sau scris. Limbajul oral exprima caractere sonore si corelatii auditiv -;motorii prin cele doua laturi ale sale: ascultarea si vorbirea. Se poate materializa sub forma de monolog, sau dialog; are un caracter situativ, adresativ si o tema de sustinut. Limbajul intern, desi deriva din cel oral, il depaseste pe acesta sub raport functional, prin el pregatindu-se, de cele mai multe ori, interventia orala sau scrisa. Este mai operant, scurt-circuitand si realizand concomitente ale unor elemente pe care limbajul oral sau scris nu le poate reda decat in succesiune.
Limbajul se caracterizeaza prin trei aspecte: fonetic (particularitatile lui sonore), lexical (realizat treptat, prin insusirea cuvintelor in cursul dezvoltarii ontogenetice) si gramatical.
6.1. Aspecte formale, fonetice -; disfonii, disartrii.
6.1.1. Dislalia apare fiziologic la copiii de varsta mica (sub 5 ani), iar la cei mai mari, la copiii cu malformatii (gura de lup operata, buza de iepure).
6.1.2. Disartria consta in dificultati de sonorizare prin patologie nervos centrala (cerebrala, piramidala, coree). In capitolul "Tulburarea specifica de articulare a vorbirii", sistemul de clasificare ICD-10 o defineste ca pe o tulburare specifica a dezvoltarii in care utilizarea sunetelor de catre copil este sub nivelul adecvat pentru varsta mentala, dar ale carui abilitati de limbaj au un nivel normal. In vorbirea copilului de 4 ani sunt obisnuite greselile de pronuntare a sunetelor, dar la 6-7 ani majoritatea sunetelor vorbirii sunt achizitionate. Dezvoltarea anormala apare cand achizitia sunetelor este intarziata sau deviata, ducand la erori de articulare in vorbire cu dificultati de intelegere din partea altora, omisiuni, distorsiuni, sau substituiri de sunete, precum si inconsistente in exprimare. Diagnosticul se stabileste numai cand severitatea tulburarilor de articulare este in afara normalitatii pentru varsta mentala a copilului, inteligenta non-verbala este in limite normale, ca si abilitatile de limbaj expresiv si receptiv; anormalitatile articulare nu sunt atribuite direct unei anormalitati senzoriale, structurale, sau neurologice; pronuntia defectuoasa este clar anormala in contextul utilizarii vorbirii curente din subcultura respectiva. In tulburarea specifica de articulare sunt incluse prin actualul sistem de clasificare: tulburarea de articulare a dezvoltarii, tulburarea fonologica a dezvoltarii, dislalia, tulburarea functionala de articulare, lalismul.
6.1.3. Anartria este imposibilitatea de a articula, imposibilitatea totala de sonorizare.
6.1.4. Defectele de pronuntie sunt vicii durabile si sistematice de efectuare a unui complex de miscari implicate in emiterea unor foneme. Se descriu:
6.1.4.1. Bolboroseala apare cand buzele sunt proiectate mult in afara, indepartate de dinti. Se creeaza astfel un spatiu suplimentar adaugat cavitatii bucale, sunetele reflectandu-se si deformandu-se in acest spatiu.
6.1.4.2. Pelticia se produce cand buzele se deformeaza, se subtiaza prin retragerea mult laterala a comisurii bucale, ducand la distorsionarea cuvintelor.
6.1.4.3. Rinolalia este datorata pozitiei vicioase a valului palatin, cavitatea nazala fiind despartita complet de cea bucala. Se produce o supramodelare specifica, un timbru particular.
6.1.4.4. Rotacismul consta intr-un defect de pronuntare a consoanei "r", rulat nu intre varful limbii si palat, ci intre val, palat si radacina limbii.
6.1.4.5. Sigmatismul este incapacitatea de articulare a sunetelor "s", "z", "ch".
6.1.4.6. Lalatiunea -;nu este posibila pronuntia consoanelor "l", "p".
6.1.4.7. Gramacismul este defectul de pronuntie a guturalelor "g", "k", "x".
Kanner discuta patru categorii de factori care pot sta la originea disfoniilor si disartriilor. Factorii locali asezati inapoia limbii duc la tulburari de fonatie (laringite, faringite, tumori laringiene, obstructia cailor nazale, palatoschizis), iar cei situati inaintea limbii duc la tulburari de articulare. Bolile sistemului nervos central duc la alterari de fonatie, adesea combinate cu cele de articulare (scleroza multipla, ataxia Friedrich, paralizia bulbara). Chiar si imaturitatea sistemului nervos central sau leziunile prenatale, intra, perinatale hipoxice difuze sunt implicate. Bolile endocrine se pot insoti de o voce particulara, pitigaiata (cretinismul, eunucoidismul). Influentele situationale si emotionale (timiditate, agresivitate), duc la tulburari de tonalitate. Primele doua categorii de factori sunt raspunzatoare de tulburarile de fonatie si articulare, iar ultimele doua de aparitia disfoniilor.
Pentru disartrie, in particular, se acorda in plus, o atentie particulara altor cauze. Simpla retardare intelectuala cere o perioada mai lunga pentru invatarea sunetelor separate, sau complexelor de sunete, cu perioade trecatoare de disartrie. Deficitul auditiv determina alterarea perceptiei si consecutiv a pronuntiei adecvate a unor sunete. Cand intelectul copilului, auzul, miscarile limbii, palatului, buzelor sunt normale, dar copilul nu poate articula corect anumite cuvinte se vorbeste despre dispraxia de articulare (C. Donald), de cauza centrala, in care scrisul si cititul nu sunt afectate.
6.2. Aspecte privind viteza si ritmul de desfasurare a limbajului
6.2.1. Hiperactivitatea verbala
6.2.1.1. Hiperactivitatea verbala simpla, vorbaria nesustinuta tematic, se numeste bavardaj si apare in situatii normale, mai ales la femei, exprimand o puternica nota de extroversie. Poate fi si marca unei personalitati cu note histrionice, cand persoana vorbeste pentru a atrage atentia celor din jur, sau in stari anxioase cand persoanele vorbesc pentru a-si compensa si disimula sentimentul de profunda insecuritate.
6.2.1.2. Cresterea exagerata, patologica, a ritmului si debitului verbal, consecutiv accelerarii ritmului ideativ se numeste logoree si apare in intoxicatii usoare, stari hipomaniacale si maniacale.
6.2.1.3. Aceeasi accelerare a ritmului ideativ, marcata de repetarea stereotipa sau anarhica a unor cuvinte sau fraze inteligibile, cu pierderea coerentei ideative, poarta numele de verbigeratie.
6.2.2. Hipoactivitatea verbala
6.2.2.1. Hipoactivitatea verbala simpla apare la persoanele timide, sau intr-o stare afectiva negativa, sau este datorata unui tablou psihic inhibitor (depresii, psihastenii).
6.2.2.2. Blocajul verbal consta in oprirea brusca a ritmului ideativ, fara o interventie exterioara (oboseala extrema, schizofrenie).
6.2.2.3. Stereotipia verbala presupune repetarea unor cuvinte sau fraze (autism, schizofrenie).
6.2.2.4. Palilalia este repetarea ultimului cuvant din fraza (balbism).
6..2.2.5. Mutismul se defineste ca o scadere pana la disparitie a posibilitatii de comunicare. Poate avea diferite intensitati. Mutismul absolut este de origine neurofiziologica, sau poate apare in schizofrenia catatonica. Mutismul relativ apare cand bolnavul comunica prin mimica, pantomima, scris, interjectii. Mutismul discontinuu apare la deliranti. In mutismul electiv copilul nu se adreseaza decat anumitor persoane, sau evita sa relateze anumite situatii stressante.
La copii mutismul poate fi intalnit in urmatoarele situatii:
6.2.2.5.1. Simpla intarziere a vorbirii presupune un retard global in procesul complex de formare a limbajului, cu prelungirea etapei de gangurit, intarziere in formarea cuvintelor sau frazelor, ulterior prelungirea modului de articulare infantil, caracteristic anteprescolarului. Survine de obicei, in contextul unei nedezvoltari generale a copilului, datorata unui nivel intelectual mai modest, absentei unei stimulari corespunzatoare, prezentei unor afectiuni care duc la izolare, imobilizare, in conditiile unei discrete leziuni cerebrale, sau a unei griji excesive a parintilor care anticipeaza orice dorinta a copiilor, nelasandu-le posibilitatea de a solicita verbal.
La copiii normali, in afara situatiilor expuse, exista o forma de mutism care ingrijoreaza parintii. Ei nu incep sa vorbeasca decat la 3 -;4 ani, desi somatic, motor, afectiv, intelectual, sunt bine dezvoltati, asa cum reiese si din comportamentul lor, expresia fetei, contactul afectiv cu cei din jur. Acesti copii sunt, de obicei, foarte dotati, cand incep sa vorbeasca o fac cursiv, in propozitii legate. Un exemplu concludent este Lucian Blaga care a vorbit numai dupa varsta de patru ani.
Sistemul de codificare a bolilor ICD-10 descrie "Tulburarea limbajului expresiv" ca o tulburare specifica de dezvoltare in care abilitatea copilului de a utiliza limbajul vorbit expresiv este sub nivelul adecvat varstei sale mintale, dar in care intelegerea limbajului este in limite normale. Neutilizarea cuvintelor intregi in jurul varstei de 2 ani si incapacitatea formularii propozitiilor simple la 3 ani sunt considerate semnificative pentru intarzierea dezvoltarii. Dificultatile ulterioare includ dezvoltarea unui vocabular limitat, utilizarea excesiva a unui set redus de cuvinte cu sens general, dificultati in selectarea cuvintelor potrivite si utilizarea substitutiei pentru cuvintele necunoscute, prescurtari, structura sintactica copilareasca, erori de sintaxa, in special omiterea terminatiei cuvintelor si a prefixelor, folosirea gresita sau omiterea prepozitiilor, pronumelor, articolelor. Tulburarea include disfazia sau afazia de dezvoltare de tip expresiv.
6.2.2.5.2. Mutismul copiilor surzi (surdomutitatea) apare pe fondul deficitului senzorial, care ii pune pe copii in imposibilitatea stabilirii unui contact auditiv cu lumea. Poate fi congenital sau dobandit. Se caracterizeaza prin lipsa reactiei la sunet si efortul permanent de urmarire a gesturilor si expresiei vorbitorului.
6.2.2.5.3. Mutismul copiilor oligofreni se datoreaza lipsei substratului morfofunctional cerebral. Nu pot intelege cuvintele auzite si nu se pot exprima. Nivelul dezvoltarii psihice se gaseste pe o treapta animalica, fata este indobitocita, prezentand si alte semne de deficit.
6.2.2.5.4. Mutismul copiilor schizofreni, sau a celor cu autism infantil precoce, este secundar ruperii de mediu, detasarii, retragerii lor intr-o lume particulara, proprie lor. Se caracterizeaza prin alternante cu perioade in care uimesc apartinatorii cu performante de vorbire, la care se adauga simptomatologia psihozei.
6.2.2.5.5. Mutismul electiv apare la copiii hipersensibili, emotivi, care comunica numai cu parintii, fratii. Are un caracter pasager daca sunt favorabile conditiile de mediu. Copilul evita privirile si situatiile in care este observat, executa prompt orice ordin care nu pretinde un raspuns verbal, are o labilitate afectiva foarte mare.
6.2.2.5.6. Mutismul isteric are un caracter temporar, apare la copilul mai mare, legat de conflict, pe o personalitate dizarmonica de tip isteric.
6.2.2.5.7. Mutismul reactiv apare ca expresie a negativismului activ fata de parintii care sufera de un perfectionism exagerat, care aplica masuri coercitive extremiste. Este un mutism voluntar.
6.2.3. Disritmii. Balbismul (balbaiala) consta in alterarea ritmului vorbirii ca urmare a unei stari particulare de tensiune intrapsihica ce duce la evitare, repetitii, prelungiri ale sunetelor. Poate fi tonic, tonico-clonic, sau clonic. Apare la copii in perioadele lor de maxima vulnerabilitate adaptativa, intre 3-4 ani, la inceputul scolaritatii si la pubertate. Se insoteste de embolalie (introducerea unor cuvinte parazite, de exemple "pai", "deci", "asadar", cu care anticipeaza pronuntia cuvintele mai dificile), sincinezii, tulburari vegetative intense, tulburari de respiratie prezente numai in momentul vorbirii. Se accentueaza la emotii si dispare cand copilul vorbeste cu persoane cunoscute, canta sau recita. Se considera a fi o forma de nevroza monosimptomatica a scolarului mic.
6.3. Aspecte privind continutul limbajului (dislogii)
Aceste tulburari vizeaza folosirea nepotrivita a cuvintelor, sau alterarea lor. Apar cel mai frecvent in schizofrenie, unde nu exista un scop al comunicarii, frazele au o semnificatie vida pentru noi, semnificatie impenetrabila.
6.3.1. Neologismele sunt cuvinte nou inventate, in efortul de a epata prin cunostinte.
6.3.2. Aproximarile
6.3.3. Jargonofazia presupune utilizarea unor cuvinte inexistente.
6.3.4. Schizofazia este vorbirea disociata, al carei sens nu se poate reconstitui.
6.3.5. Salata de cuvinte apare in manie, schizofrenie.
6.3.6. Verbigeratia dementului consta in repetarea interminabila a unor cuvinte sau grupari de cuvinte, de obicei cu viteza crescuta.
6.3.7. Ecolalia presupune repetarea "in ecou", "in oglinda" a cuvintelor auzite. Se insoteste adesea de repetarea mimicii si gesturilor (ecomimie, ecopraxie). Poate fi fiziologica la copil, in stari emotive. Apare si in insuficienta psihica secundara, schizofrenie, intoxicatii.
6.3.8. Intoxicatia cu cuvinte este comparabila cu impotmolirea intr-un cuvant, cu imposibilitatea de a se elibera de el.
6.3.9. Perseveratiile pot apare la obsesivi, sau la deliranti.
6.3.10. Ticul verbal din sindromul Gilles de la Tourette presupune emisia exploziva a unor cuvinte cu caracter obscen.
6.3.11. Limbajul de papagal, din autismul infantil precoce, se traduce prin repetarea stereotipa a unor propozitii, neadecvat sub raportul pronumelui si verbului (vorbeste despre sine utilizand persoana a treia, singular.
6.4. Tulburari formale gramaticale
Apar pe fondul unor carente de instructie scolara, emotivitate crescuta, instalarea limbajului agramat in insuficienta psihica secundara.
6.4.1. Abundenta formularilor imperative este caracteristica primei etape de dezvoltare lingvistica a copilului. O putem regasi mai tarziu in manie si la cei cu atitudine paranoica.
6.4.2. Formularile interogative in exces sunt adesea, expresia curiozitatii sterile a debililor mintal.
6.4.3. Formularile indicative nepotrivite exprima atitudini sterile, cand copilul nominalizeaza stereotip, pur si simplu sonorizeaza o practica verbala fara continut in comunicare.
6.5. Disfaziile
Sunt tulburari de ordin neurologic datorate prezentei unor leziuni cerebrale care nu duc la alterarea functiei perceptive, ci la o dereglare a legaturilor integrative optico-verbale (care permit reproducerea cuvintelor auzite), audio-optice (care permit reprezentarea mintala a cuvintelor auzite) si optico-verbale (care permit omului sa numeasca prin cuvinte obiectele reprezentate). Disfaziile apar la copii care au vorbit bine anterior, nu au tulburari intelectuale, perceptive, motorii, dar nu se pot exprima.
6.5.1. Afazia audio-verbala presupune faptul ca individul nu intelege cuvantul auzit.
6.5.2. Afazia audio-optica sau senzoriala, apare cand bolnavul nu isi poate reprezenta cuvantul auzit.
6.5.3. Afazia optico-verbala sau amnestica consta in faptul ca pacientul nu poate numi prin cuvinte obiectele recunoscute.
Prin "Tulburarea limbajului receptiv" ICD-ul defineste o tulburare specifica de dezvoltare in care intelegerea limbajului de catre copil este sub nivelul corespunzator varstei sale mentale, in aproape toate cazurile limbajul expresiv este serios perturbat, fiind comune anomalii in producerea sunetelor. Incapacitatea de a raspunde la chemarea numelui, de a urma instructiuni simple la varsta de 2 ani se constituie semne semnificative de intarziere a dezvoltarii. Dificultatile aparute ulterior constau in incapacitatea de a intelege structurile gramaticale, lipsa intelegerii aspectelor subtile ale limbajului (tonul vocii, gestica). Se asociaza frecvent hiperactivitatea si neatentia, inadecvarea si izolarea sociala, anxietate, senzitivitate, rusine nejustificata. Se includ in diagnostic imperceptia auditiva congenitala, afazia, sau disfazia dezvoltarii de tip receptiv, afazia Wernike a dezvoltarii, surditatea verbala.
Afazia dobandita cu epilepsie (Sindromul Landau-Klefner) este o tulburare in care copilul a avut in trecut un progres normal in dezvoltarea limbajului, pierzand in abilitatile receptive si in cele de expresie, cu pastrarea inteligentei globale. Debutul tulburarii se insoteste de anomalii paroxistice EEG, aproape totdeauna de lob temporal bilateral si convulsii epileptice. Debutul apare intre 3 si 7 ani., in 25*** din cazuri pierderea achizitiilor de limbaj producandu-se progresiv in cateva luni, in rest pierderea fiind abrupta, in decurs de zile sau saptamani. Perturbari emotionale si comportamentale apar in lunile de dupa pierderea limbajului, ele tinzand sa se amelioreze cand copilul reachizitioneaza unele mijloace de comunicare. Etiologia este necunoscuta, se presupune a fi un proces encefalitic. Aproximativ 2/3 din copii raman cu un deficit de limbaj expresiv si 1/3 se recupereaza complet.
6.6. Dislexia si disgrafia
Sunt tulburari extrem de importante in patologia copilului, gratie valorii majore pe care o are insusirea scrisului si cititului in viata scolarului. Dislexia este o tulburare specifica definita ca o dificultate a copilului de a-si insusi cititul. Nu se asociaza cu tulburari de vorbire. Nivelul intelectual si senzorial al acestor copii este bun, in discordanta cu marea greutate de a citi. De multe ori, dislexia este asociata cu disgrafia (dificultati mari privind insusirea scrisului). Copiii cu dislexie nu inteleg semnificatia celor citite, nu pot citi cu voce tare, nici in gand, desi nu au avut nici un fel de alte probleme aparente pana la incadrarea in scoala.
In functie de etiologie, O. Kucere descrie patru tipuri de dislexie.
6.6.1. Dislexia in cadrul sindromului de microsechelaritate encefalopatica a copilului, apare ca simptom, asociat cu altele de tip neurologic, psihologic, sau electroencefalografic. Dislexia este de obicei, severa, probele verbale furnizeaza performante mai bune decat testarea psihologica.
6.6.2. Dislexia ereditara este un simptom unic, prezent la multi membri din familie, fiind mai usoara decat forma precedenta si mai usor de corectat. La acesti copii testele psihologice dau rezultate superioare probelor verbale.
6.6.3. Dislexia nevrotica se prezinta sub doua forme.
6.6.3.1. Forma hiperactiva are la baza cresterea anxietatii. Tulburarea se accentueaza in perioadele de suprasolicitare, de examene.
6.6.3.2. Forma hipoactiva se caracterizeaza printr-un dezinteres total care merge pana la opozitie, ca un mecanism de aparare impotriva anxietatii.
6.6.4. Dislexia in cadrul unor encefalopatii ereditare apare la copii care au manifestari encefalopatice cu caracter familial. Este foarte grava, avand putine sanse de recuperare.
Dislexia apare izolata in formele ereditare, in restul situatiilor, asociindu-se cu disgrafia. Disgrafia izolata este exceptionala.
"Tulburarea specifica de citit" (ICD-10) se defineste ca o alterare specifica si semnificativa a dezvoltarii abilitatilor de citire care nu poate fi atribuita numai varstei mintale, problemelor de acuitate vizuala, sau scolarizarii inadecvate. Acesti copii au adesea in antecedente tulburari specifice ale dezvoltarii de vorbire si limbaj, iar evaluarea comprehensiva a actualei functionari a limbajului releva deseori dificultati discrete. Pe langa esecul scolar, frecventa slaba la scoala si problemele de adaptare sociala sunt complicatii frecvente in ultimii ani de scoala elementara si in gimnaziu. In stadiile initiale exista dificultati de redare a alfabetului, ulterior adaugandu-se omisiuni, substituiri, distorsiuni sau adaugari de cuvinte; viteza redusa a cititului; inversarea cuvintelor in propozitii sau a literelor in cuvinte. Tulburarile de citit sunt precedate de tulburari ale dezvoltarii limbajului, dificultati de atentie. Sunt incluse in diagnostic: "intarzierea citirii", dislexia dezvoltarii, intarzierea specifica de citit, dificultatile de scriere asociate cu cele de citire.
"Tulburarea specifica a scrisului" este alterarea specifica si semnificativa in dezvoltarea abilitatilor de scriere, in absenta unei istorii de tulburare specifica a cititului si care nu este datorata unei varste mintale mai scazute, problemelor de acuitate vizuala si auditiva, sau unei scolarizari neadecvate. Sunt afectate abilitatile de silabisire orala si scrierea corecta a cuvintelor. In diagnostic se include retardarea specifica a ortografiei, fara tulburarea cititului.
7. Afectivitatea este acea functie psihica, care permite reflectarea raporturilor subiective dintre obiecte, fenomene si trebuintele noastre, reflectarea relatiei subiective intre noi si lumea materiala, perceputa sub forma reactiilor afective. Unele reactii afective tin de straturile profunde ale afectivitatii, fiind legate de biotonus, altele tin de straturile superioare, in relatie cu activitatea psihica de tip superior.
Dispozitia este o stare afectiva generala (cea mai elementara dintre reactiile afective specific umane). Este descrisa ca o stare de fond, de durata, cu intensitate slaba sau medie, nelegata de un obiect dat, dar determinata de gradul de adaptare la ambianta, de conditiile materiale, de starea de sanatate, de echilibru neuroendocrin, de consumul de toxice, de starea subiectiva precedenta.
Afectele sunt reactii afective mai diferentiate, de intensitate mare, de durata scurta, legate de obiectul declansator. Sunt izbucniri puternice afective insotite de ingustarea campului constiintei, de intense modificari somatice si vegetative, avand repercursiuni negative asupra vietii psihice si asupra conduitei individului. Au debut brusc si desfasurare furtunoasa.
Emotiile au un sistem motivational mai complex, au o manifestare variabila spontan, aparitie brusca sau de lunga durata, intensitate mai mica decat afectele. Sunt situative, isi mentin totdeauna referinta la obiect, in functie de care au o anumita polaritate si continut. Exista emotii pozitive (placere, satisfactie, bucurie) si negative (neplacere, frica).
Sentimentele sunt trairile afective cele mai complexe, stabile si generalizate. Sunt mai interiorizate, mai discret polarizate, avand o conditionare sociala evidenta, depinzand de conditionarea sociala a obiectului lor.
Pasiunile au o amplitudine a trairilor mai mare decat in cazul sentimentelor, angajare mai puternica, caracter mai stabil. Presupun existenta unui impuls puternic spre o anumita activitate, care polarizeaza viata psihica a individului. In functie de obiectul pasiunii, acestea pot fi pozitive sau negative.
7.1. Tulburari cantitative ale afectivitatii
7.1.1.Dispozitia poate suferi urmatoarele modificari:
7.1.1.1.Hipot

Colt dreapta
Creeaza cont
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2024 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta