c7l23ld
Consideratii finale
Un lucru este cert, anume ca nu este nevoie sa va atrag atentia asupra marii importante pe care o are educarea unui copil aflat la varsta scolarizarii. Noua psihologie pe care o reprezint — psihologia individuala — a insistat asupra faptului ca educatia primita la scoala este cea mai importanta si marcheaza intreaga viata a copilului. Este sigur ca, dupa al patrulea sau al cincilea an de existenta, stilul de viata al copilului este de-acum atat de bine definit incat influentele exterioare nu-1 mai pot schimba. S-a crezut mai inainte ca, potrivit cu situatiile si cu varsta, comportamentul unui copil este diferit. Un fruct verde pare diferit de unul copt. Cu toate acestea, un cunoscator va putea prezice cele ce se vor intampla cu fructul verde, necopt. As adauga, chiar, ca fructul care se coace este mai mult decat o gramada celulara care se dezvolta. Este vorba de un lucru viu, care tinde spre ceva, este vorba de un dinamism al psihicului care tinde catre o forma ideala care doreste si care trebuie, in configurarea sa definitiva, sa se explice cu datoriile vietii. Fiecare miscare este mecanizata la copil inca din primii ani de viata. Aceste miscari nu mai sunt succint meditate sau analizate, ci, dimpotriva, sunt raspunsuri vii la toate problemele existentei, in functie de stilul de viata structurat.
ii putem diferentia pe copii in functie de comportamentul lor psihic. Adevaratul cunoscator se va insela rareori stabilind ca un copil este timid sau inchis in sine, sau ca cutare copil pus in fata unei sarcini o va aborda din primul moment sau se va indeparta cat mai mult posibil, va ezita sau va incerca sa se eschiveze. Acestea nu sunt decat mici detalii, dar din care putem extrage o multime de invataminte. Nu ne este ingaduit sa-1 consideram pe copil in afara societatii omenesti. in al patrulea sau al cincilea an de viata, bazele individualitatii si personalitatii sunt de-acum o realitate. Daca ceva este de la inceput defectuos instituit, nu mai putem schimba nimic aici cu ajutorul unor influente exterioare.

Viata noastra interioara nu este facuta decat din forme de relatie, in fiziologie si in biologie este extrem de interesant sa cercetam, avand in vedere anumite componente, ce sunt miscarile, ce sunt instinctele. in psihologie, insa, ne gasim pururea in domeniul relatiilor. De la un copil, de exemplu, nu vom obtine un raspuns coerent daca nu-i punem intrebari. Nu stim cum va reactiona decat daca il vom pune in fata unei sarcini. Aflat intr-o situatie placuta, copilul nu va fi tradat de diavolul pe care il ascunde intr-insul. Dar de indata ce copilul este confruntat cu o situatie dificila, acel diavol il va trada. Starea de spirit a unui copil nu ni se va dezvalui decat intr-o atare confruntare. Suflet si psihism inseamna pentru noi relatie si miscare sociala. Sa vedem de unde provine aceasta relatie sociala si de ce este ea atat de variata.
Toate facultatile pe care le vom putea observa la copil exista inca din momentul nasterii. Nu putem examina viitorul capacitatilor copilului nestiind in ce masura se vor putea ele dezvolta. Aplicand o metoda adecvata, este posibil sa facem sa genereze ceva prodigios, pornind de la forte foarte limitate. Helen Keller, de exemplu, surda si oarba, a ajuns o personalitate eminenta1. Deseori am constatat ca unii copii prea putin dotati s-au dezvoltat intr-o masura incredibila, pur si simplu pentru ca s-a gasit metoda de educatie potrivita. Dezvoltarea facultatilor unui copil este in functie de antrenament, mult mai muK decat de fortele pe care le poseda. Sa apelam la o comparatie: cineva este proprietarul unei mari averi, o risipeste si se afla la ananghie; unj altul, care nu dispune decat de resurse limitate, nu cunoaste nici ui necaz.
Datoria educatorilor consta in indepartarea obstacolelor, iff| deschiderea caii in asa fel incat personalitatea dobandita de copil l*f patru sau la cinci ani sa se dezvolte de o asa maniera incat sa-i permit mai tarziu sa-si duca la indeplinire toate indatoririle ce-i revin. inaintei de toate trebuie structurat un ideal, nu pentru ca el sa fie atins, ci pentru a-i arata copilului calea de urmat. Educatia in vederea formarii de fiinte sociabile nu este doar o idee teoretica. Trebuie sa-1 facem pe copil sa inteleaga ca lipsa de sociabilitate este cea mai mare eroare in conditiile vietii pe care o va duce in mijlocul adultilor.
Cum se pun bazele acestei relatii primordiale? Cu ajutorul nemijlocit al mamei copilul realizeaza cea dintai experienta a unei relatii sociale. Interesul copilului este monopolizat mai intai de catre mama; este cel dintai pas al lui spre interesul pe care il va arata semenilor. Aceasta prima experienta are o semnificatie esentiala pentru copil. Modul in care traieste aceasta prima experienta "este de o importanta capitala.
La gradinita de copii educatoarele o inlocuiesc pe mama si trebuie sa exercite rolul acesteia. Daca este cazul, trebuie sa corecteze erorile pedagogice ale mamei, calauzindu-i in asa fel pe copii incat sa le dea acestora posibilitatea structurarii de relatii cu semenii lor. Raportul „tu -eu" indeplineste un rol capital in functionarea tuturor facultatilor importante ale individului. Limbajul, bunaoara, este un raport „tu - eu". Vocea este liantul unui individ cu alt individ. Daca legatura inter-individuala nu este bine dezvoltata, nici limbajul nu se va dezvolta cum se cuvine. Orice copil al carui limbaj se dezvolta cu greutate si care,pe de alta parte, nu are deficiente organice care sa explice acest fapt, inseamna ca nu a fost suficient de pregatit, in majoritatea cazurilor, in vederea relatiilor „tu - eu". Veti putea trage concluzii in acest sens pornind de la saracia sau bogatia vocabularului unui om, care nu poate fi achizitionat si exersat decat intr-un mediu social in care a contractat relatii cu semenii si in care el accepta aceste relatii.
Comprehensiunea nu este o afacere privata. A-l intelege pe altul inseamna a gandi, a judeca, a trage concluzii etc, asa cum presupun ca fiece om rezonabil gandeste intr-un mod absolut identic in imprejurari similare. Valoarea ratiunii este universala. imi este imposibil sa o modelez dupa un punct de vedere personal.
Este de remarcat faptul ca copiii-problema au idei personale de ordinul acelora pe care nu le consideram rezonabile. Aceste idei nu corespund simtului comun (common sense)2; la fel stau lucrurile cu notiunile de frumos si urat. Ceea ce noi numim frumos reprezinta de asemenea o valoare generala.
Cea dintai datorie a mamei consta in a trezi la copil simtul vietii sociale, cultivandu-i ideea existentei semenilor sai. Veti intalni destui copii care, neprimind de la mamele lor aceasta idee, ignora faptul ca au semeni. Printre acestia se numara indeosebi orfanii si copiii ilegitimi. Regula nu este absoluta, deoarece printre astfel de copii veti identifica si din cei care dovedesc simt social.
Copiii lipsiti, de obicei, de simtul vietii sociale cresc fara a se orienta in societate. Absenta simtului social ii caracterizeaza si pe copiii sluti, pe cei nedoriti si pe cei infirmi. Trebuie sa intelegem efectul produs asupra lor de aceste particularitati nefericite: ei sunt in permanenta respinsi si niciodata nu aud o vorba buna la adresa lor. Cresc ca si cum s-ar afla intr-o tara dusmana. Educatoarele trebuie sa le cultive ideea ca sunt semenii altora ca ei. Ele au o misiune de o inalta frumusete morala. Daca admiteti acest punct de vedere, nu veti comite prea multe erori.
Rolul mamei este legat si de o alta functie esentiala. in perioada primilor ani de educare a copilului, ea trebuie sa stimuleze interesul nascand al acestuia pentru semenii sai, ferindu-se sa fixeze acest interes asupra ei. Copiii rasfatati, de exemplu, nu manifesta interes decat fata de mama lor sau fata de persoana care ii ingrijeste, excluzandu-le din sfera lor de interes pe toate celelalte persoane. Cand observati aceasta tendinta, puteti conchide ca va aflati in prezenta unui copil rasfatat, care pretinde ca totul sa-i fie adus pe tava.
Institutoarele trebuie si ele sa stimuleze simtul social al copilului si sa o avertizeze pe mama sa dirijeze acest simt si asupra tatalui, parintii fixand impreuna modul de viata al copilului. in afara de aceasta, copilul trebuie pregatit in ceea ce priveste posibila aparitie in familie a unor fratiori sau surioare. Este un lucru adesea neglijat si care are o mare influenta in structurarea stilului de viata al copilului.
Gradinita de copii este o prelungire a familiei. Ea trebuie sa faca si sa corecteze ceea ce in familie, ca urmare a unei comprehensiuni deficiente si a unor traditii imbatranite, nu a fost facut. Educatoarele iau in primire copii pe care nu-i putem compara cu o tabula rasa3. La aceasta varsta copiii au deja o individualitate pe care experienta dobandita ulterior nu o vor schimba. Datorita superioritatii lor intelec¬tuale, educatoarele izbutesc poate sa-1 determine pe copil sa renunte la cutare sau cutare proiect; stilul de viata al acestuia va iesi la lumina, totusi, cu toate ascunzisurile care sunt de strabatut. Daca se doreste corectarea sau eliminarea defectelor copilului, se impune exercitarea celor doua functii definitorii ale mamei. Copilul care va constientiza propriile sale defecte se poate corija el insusi. Unii copii, carora li s-a atras atentia asupra metehnelor lor, isi depreciaza in consecinta stilul de viata si trag, in felul lor, concluzia ca acesta nu corespunde simtului comun (common sense), ratiunii. Un copil rasfatat se va stradui fie sa devina un punct de atractie pentru anturajul sau, fie sa se eschiveze, intalnind dificultati in calea sa, un astfel de copil nu va reusi sa le depaseasca, iar daca ii luati ceva, va trage invariabil concluzia:,,Nu sunt la locul meu, era mai bine la mama acasa!" Asemenea copii isi vor dezvalui totdeauna angoasa existentiala si ne vor arata ca nu se simt in apele lor. Daca, inlocuind-o pe mama, veti exercita cele doua functii de baza ale ei si veti fi stabilit contactul social necesar, veti inregistra reusite remarcabile in educatia copilului. Copilul va infrunta dificultatile fara tulburari si va face eforturi sa le depaseasca pe latura utila a vietii. Veti constata aparitia curajului la copil.
Curajul este o functie sociala. Nu poate fi curajos decat acela care se considera parte integranta a unui tot. Optimismul, activitatea, curajul, sociabilitatea sunt functii ale unei educatii desfasurate in cadrul societatii. Dezvoltarea individului nu poate fi garantata decat daca simtul sau social este suficient de mare. Daca ma intereseaza prosperitatea celorlalti, daca ma pot face util altora, atunci si individualitatea mea este asigurata. Daca nu ma gandesc decat la mine, atunci sunt absolut incapabil de a rezolva problemele acestei lumi.
As dori sa va atrag atentia asupra unui fapt care nu este inca suficient inteles. Rezolvarea oricarei probleme cere un simt social dezvoltat. Sociabilitatea unui copil se manifesta in felul in care el intampina nasterea unui fratior sau a unei surori. Misiunea gradinitei de copii este una de socializare. Scoala, camaraderia, dragostea, casatoria, pozitia politica, realizarile artistice sunt, toate, sarcini sociale. Arta, stiinta, sunt pentru noi realizari utile societatii. in absenta sociabilitatii, nimeni nu poate sa-si defineasca drumul pe care trebuie sa se angajeze; iata de ce se impune sa dezvoltam sociabilitatea copiilor.
Cum se explica faptul ca atatia copii si atatia adulti prezinta lacune ale simtului social? Psihologia individuala a descoperit obstacolele care stau in calea dezvoltarii corecte a sentimentului social. Am putut stabili ca copiii rasfatati sau detestati traiesc ca striviti de o povara. in cazul copiilor detestati aceasta afectiune este de inteles. Cum sa ne-o explicam, insa, in cazul copiilor rasfatati? intreaga noastra viata sociala vizeaza sa-i impiedice pe copii, pe cei care au fost atat de mult rasfatati in primii lor ani de viata, de a mai fi rasfatati in continuare,
incetul cu incetul chiar mama inceteaza de a mai fi atat de tandra si mai tarziu socoate ca pretentiile copilului sunt exagerate. Copilul traieste experienta unor contestari permanente, incercand in acelasi timp sa-si pastreze atat de placuta pozitie initiala. Creste intr-un climat ostil. Prima reactie a unui asemenea copil este sa se intereseze mai mult de el insusi decat de ceilalti. ,
Veti putea constata, de exemplu, ca la gradinita de copii o asemenea reactie poate sa degenereze uneori in panica. Copiii respectivi au varsaturi, nu mai mananca si manifesta semnele vizibile ale unei tensiuni interioare vecine cu starea morbida. Simt ca pozitia le este amenintata.. Acestia sunt egoistii. Este o stare bolnavicioasa. Cand vor avea de rezolvat vreo problema sociala, ei nu vor dispune de antrenamentul necesar spre a-si face prieteni sau spre a se atasa de institutor. Sunt incapabili sa se concentreze, pentru ca ii macina frica. Daca luati vreo masura punitiva impotriva unui astfel de copil, el se va simti inca si mai oprimat si amenintat. Daca acesti copii sunt aroganti, inseamna ca se simt mici si slabi. Actioneaza ca si cum s-ar inalta in varful picioarelor, ca sa para mai mari decat sunt.
Un al treilea tip de copii ii include pe cei care, in majoritatea lor, sunt incapabili sa dezvolte vreun interes fata de semeni. Sunt cei nascuti slabanogi, firavi sau care au din nastere o inferioritate organica4. Ei isi privesc slabiciunea, suferinta ca pe o povara si de aceea sunt la fel de marcati ea^i copiii care apartin celorlalte tipuri,incercand sa cucereasca o pozitie mai lesnicioasa. Ca urmare a debilitatii organismului lor, curajul le este deficitar si nu au nici o incredere in ei insisi. Arata un interes exagerat pentru infirmitatile lor corporale. Unii incearca sa-si depaseasca aceasta slabiciune, pe cand altii se cufunda in disperare. Copiii a caror vedere este slaba, de exemplu, sunt in majoritatea lor mai bine antrenati in perceperea lucrurilor vizibile decat cei al caror vaz este bun. Ei manifesta un interes aparte pentru a putea recunoaste lucrurile din campul vizualului, observa cu mai multa atentie culorile, umbrele, perspectivele. Din aceasta slabiciune a vazului ia nastere o mare forta. Asemenea fapte sunt la fel de valabile si in cazul altor infirmitati care privesc urechile, respiratia, aparatul digestiv etc.
Gradinitele de copii cuprind prescolari al caror grad de curaj este foarte variabil. in unele cazuri,orice gand, orice sentiment devine, un semn care ne permite sa intelegem ceea ce se petrece in sufletul copilului. Este extrem de important sa stabilim daca un copil este sau nu debil mintal. in caz de idiotie sau imbecilitate dezvoltarea nu poate atinge un nivel normal. Acesti copii trebuie educati intr-un mod foarte diferit, ei neatingand niciodata nivelul copiilor normali. Nu este deloc usor sa se determine daca un copil este debil mintal. Diagnosticul poate fi pus numai prin colaborarea dintre institutori, psihologi si medici. Anumite defecte vor fi de imputat debilitatii mintale. Cazurile cele mai benigne cer o mare experienta din partea medicului.
Un mare numar de anomalii nu afecteaza in nici un fel inteligenta. Ca sa tragem concluzia ca un copil este debil mintal nu este suficient sa stabilim ca este hidrocefal sau microcefal5. in primul rand este necesar sa se stabileasca daca un copil a suferit sau nu de pe urma unor erori pedagogice. Poate ca mai intai ar trebui sa li se administreze copiilor teste. Debilii mintal nu au o personalitate definita.
Veti putea prevedea comportamentul unui debil mintal in fata cutarei sau cutarei sarcini, precum si dupa ce l-ati antrenat in scopul indeplinirii acesteia. El este incapabil sa tinda la un stil de viata coerent, lipsindu-i acea unitate a vietii psihice omenesti pe care o recunoastem la ceilalti copii in maniera lor de a fi. Este necesar inainte de toate de a stabili daca un copil este sau nu debil mintal, intrucat, dupa caz, va trebui sa procedati diferit. Se impune sa fie explorata in profunzime viata psihica a copilului si numai dupa intelegerea coordonatelor acesteia se va stabili ca de la sine forma de educatie adecvata.
Educatoarele au de-a face in gradinite si cu stangaci, particula¬ritate pe care toata lumea o trece cu vederea. Sunt copii neindemanatici, care scriu sau citesc cu greutate. Trebuie sa-i examinati din acest punct de vedere. Declaratiile parintilor nu au relevanta. Un copil stangaci isi pierde usor curajul, simte slabiciunea mainii sale drepte si se crede detestat. De asemenea, copilul se descurajeaza daca este luat in ras, daca este mereu necajit. Pierzandu-si curajul, devine un timid. Trebuie sa stim ca o educatie severa pricinuieste mari neajunsuri. Ar fi cu neputinta ca o astfel de fiinta omeneasca slaba sau neglijata sa indrazneasca sa se integreze in randul celorlalti daca si-a pierdut in intregime curajul existential. Veti intalni copii pentru care totdeauna a vorbit mama. Se constata ca mama 1-a ferit pe copil de orice dificultate, acesta devenind total dependent de altii. Se mai poate ca astfel de copii sa aiba defecte de pronuntie sau sa nu se poata concentra pentru ca nu li s-a dezvoltat gandirea asa cum se cuvine. Exista si copii care se opresc la mijlocul frazei; pe acestia mama ii intrerupe mereu, fara a le ingadui sa spuna ce au de spus, ceea ce ii va marca uneori pe toata viata. Trebuie sa intelegeti toate aceste forme de expresie, spre a putea determina gradul de curaj si de optimism al copilului.
Un rol extrem de important in dezvoltarea copiilor il are rivalitatea dintre frati si surori. Este necesara cunoasterea varstei fratilor si surorilor unui copil dat. Nu poate fi neglijat faptul ca un copil este prim-nascut, secund, mezin sau copil unic, dupa cum nu poate fi trecut cu vederea faptul ca o fata creste singura in mijlocul baietilor, un baiat in mijlocul fetelor etc.
Rece copil poate fi comparat cu un arbust care face parte dintr-o padurice: toti cauta sa iasa la lumina.
Situatia unui prim-nascut este cu totul diferita de aceea a secundului. Catva timp el a fost in situatia de copil unic, pentru ca apoi, deodata, spatiul sau vital sa fie redus prin nasterea unui alt copil. Este o tragedie pentru dansul. Ulterior asemenea copii se comporta ca si cum s-ar teme ca un altul sa nu le ia locul. Vor sta mereu la panda ca sa vada daca nu cumva altul este preferatul. Se vor inghesui totdeauna pe primul plan. Secundul, in schimb, niciodata nu a fost singur, deci niciodata nu s-a situat in centrul atentiei. Situatia sa este mai buna, dispunand de un „pathmaker"6 care, in multe privinte, ii faciliteaza rezolvarea proble¬melor. Asa cum se intampla intr-o competitie, secundul se comporta ca si cum ar voi sa-1 intreaca pe cel care il preceda, chiar daca nimeni nu-1 impiedica s-o faca. Mezinul creste intr-o cu totul alta situatie; nimeni nu-i urmeaza, ci, dimpotriva, mai multi il preceda. Desigur, el este cel mai avantajat, joaca la scena deschisa jocul aspiratiilor sale si vrea, mai presus de toate, sa demonstreze ca el este acela care trebuie sa fie in frunte (Iosif biblicul era mezin). Stradaniile lui sunt recompensate, deoarece un astfel de copil este deosebit de bine inarmat in lupta cu dificultatile.
Castiga acela care lupta. Asadar, trebuie sa avem grija sa le dam i copiilor „materialul" care sa le permita sa invinga. Este necesar sa le \ dam curaj, dreptul cel mai important pe care li-1 da educatia. Descurajarea unui copil este extrem de periculoasa. Multe probleme ale vietii copilului sunt dificile, rezolvarea lor cere curaj si de aceea acesta nu trebuie sa-si piarda curajul.
in concluzie: niciodata sa nu combatem un copil, dat fiind faptul ca el este cel mai puternic. Copilul nu are nici o responsabilitate. Acela care isi asuma o responsabilitate nu este niciodata cel mai puternic.
Adevarata noastra opera o constituie practica. Nici un fel de educatie nu poate construi in vid. Aveti de luptat cu dificultatile care rezulta din diferitele interpretari ale cercetarii stiintifice. Suntem pentru tolerarea comparatiei. Trebuie sa luati cunostinta si de alte teorii si puncte de vedere. Comparati-le cu grija si sa nu credeti pe nimeni pe cuvant: nici pe altii, nici pe mine.