o8r3rx
In ultimii 50 de ani, fundamentele teoretice ale stiintelor informatiei si comunicarii s-au imbogatit cu aporturi multiple. Totusi, in ciuda negarilor si criticilor, trei curente ocupa intotdeauna un loc central: este vorba de curentele fondatoare initiale: modelul cibernetic, abordarea empirico-functionalista a comunicarii de masa, metoda structurala si aplicarea sa in lingvistica.
Prezentarea acestor modele face subiectul temei d e fata.
1. PARADIGME ALE STUDIULUI COMUNICARII:
SCOALA PROCES SI SCOALA SEMIOTICA
2. SCOALA PROCES
• Modelul Shannon & Weaver
• Modelul lui Gerbner
• Modelul lui Lasswell
• Modelul lui Newcomb
• Modelul Westley -; MacLean
3. SCOALA SEMIOTICA
• Modelul lui Peirce
• Modelul Ogden si Richards
• Modelul Saussure
1. PARADIGME ALE STUDIULUI COMUNICARII:
SCOALA PROCES SI SCOALA SEMIOTICA
Intr-o carte clasica dedicata studiului teoretic al comunicarii, John Fiske (Introduction to
Communication Studies), incearca sa dea o unitate acestui studiu; pentru aceasta, el pleaca de la prezentarea presupozitiilor de baza asupra naturii comunicarii:
• toate tipurile de comunicare implica semne si coduri. Semnele sunt artefacte sau acte care se refera la altceva decat la ele insele; prin aceasta, ele sunt constructii semnificative. Codurile sunt sisteme in care semnele sunt organizate si in care sunt precizate ce semne pot fi corelate cu altele, precum si in ce mod.
• semnele si codurile sunt transmise altor persoane, iar transmiterea si receptarea lor este o practica sociala;
• comunicarea este punctul central in viata culturilor: fara comunicare, orice cultura nu poate supravietui; in consecinta, studiul comunicarii trebuie sa implice si studiul culturii in care ea este integrata;
Plecand de la aceste considerente, Fiske defineste comunicarea drept interactiune sociala prin intermediul mesajelor, si considera ca, in studiul comunicarii, putem deosebi doua mari scoli: scoala proces si scoala semiotica.

Scoala proces vede comunicarea ca transmitere a mesajelor; important este modul in care emitatorii si receptorii codeaza si decodeaza un mesaj, modul in care transmitatorul foloseste canalele si mediile comunicarii. Scoala proces este interesata in special de probleme ca eficienta si acuratetea transmiterii mesajului. Aceasta scoala vede comunicarea ca un proces prin care o persoana afecteaza comportamentul sau starea de spirit a unei alte persoane. Daca efectul este diferit de ceea ce se intentiona sa se comunice, tendinta este sa se interpreteze acest lucru drept un esec al comunicarii si sa caute motivul esecului de-a lungul desfasurarii procesului de comunicare.
Pentru scoala semiotica, defasurarea comunicarii reprezinta o producere si un schimb de sensuri (semnificatii). Obiectul de interes il reprezinta studierea modului in care mesajele
(textele) interactioneaza cu oamenii pentru a produce intelesuri (sau semnificatii) si rolul textelor
in cultura noastra. Scoala semiotica foloseste termeni ca semnificatie si nu considera neintelegerile ca fiind neaparat efecte ale esecului de comunicare, ci considera ca ele pot rezulta din diferentele culturale dimtre emitator si receptor. Pentru aceasta scoala, studiul comunicarii este studiul textului si a culturii. Principalele metode de analiza provin din interiorul semioticii.

Scoala proces tinde sa sa rasfranga asupra stiintelor sociale, mai ales asupra psihologiei si sociologiei si se autodefineste ca studiul actelor de comunicare. Scoala semiotica influenteaza lingvistica, studiul fenomenelor artistice si se autodefineste in termeni de producere ai comunicarii.
Fiecare scoala interpreteaza definitia data comunicarii (interactiune sociala a mesajelor)
in termenii specifici. Prima defineste interactiunea sociala ca fiind procesul prin care o persoana relationeaza cu altele sau afecteaza comportamentul, starea de spirit sau reactiile emotionale ale unei alte persoane si invers. Acesta este intelesul obisnuit. Semiotica defineste interactiunea sociala ca fiind ceea ce constituie individul ca membru al unei culturi specifice sau al unei societati.
Cele doua scoli se diferentiaza, de asemenea, prin conceptia lor despre ceea ce inseamna mesaj. Scoala proces vede in mesaj ceea ce este transmis prin procesul de comunicare. Multi dintre continuatori considera ca intentia este un factor esential in definitia mesajului. Intentia emitatorului poate fi declarata sau nedeclarata, dar ea este esentiala pentru a putea analiza mesajul.
Scoala semiotica vede mesajul ca o constructie a semnelor care, prin interactiunea cu receptorii, produc intelesuri. Emitatorul, definit ca transmitator al mesajului, isi declina importanta, accentul este pus pe text si pe cum este el citit. Cititul este procesul descoperirii
intelesurilor, atunci cand receptorul interpreteaza textul. Aceasta negociere are loc pe masura ce cititorul introduce aspecte ale experientei sale culturale in descifrarea codurilor si semnelor din care este constituit textul. De asemenea, este de la sine inteleasa multiplicitatea de interpretari pe care o poate lua unul si acelasi text in interactiune cu diferiti cititori.
Trebuie doar sa vedem cum diferite texte transmit acelasi eveniment (fapt) in mod diferit pentru a ne da seama de cat de importanta este acesta intelegere, acesta conceptie asupra lumii pe care fiecare text o imparte cu cititorii sai. Faptul ca receptori proveniti din diferite culturi interpreteaza diferit acelasi text, nu este un efect al esecului de comunicare, ci al diferentei de orizonturi culturale.
Mesajul nu este ceva trimis simplu de la A la B, ci este un element dintr-o relatie structurala ale carei elemente includ atat realitatea externa, cat si producatorul de text/cititorul.
Producerea si citirea textului sunt vazute ca procese paralele, dar nu identice, in care A si B ocupa acelasi loc in relatia structurala. Am putea modela aceasta structura ca un triunghi in care sagetile reprezinta interactiunea constanta; structura nu este statica, ci este o realitate dinamica
(figura 1).
MESAJ
TEXT
INTELES
(SENS)
PRODUCATOR
REFERENT
CITITOR
Figura 1
2. SCOALA PROCES
Modelul Shannon &Weaver
Modelul de baza al comunicarii creat de cercetatorii americani are o reprezentare lineara.
Sursa de
Receptor Destinatar informaiie Transmii\tor semnal receptare semnal
Surs\ de zgomot
Figura 2
In acest model, a comunica inseamna a transmite un semnal (o informatie) care este primit. Unitatea de masurare a comunicarii este de natura binara, ceea ce inseamna ca transmiterea informatiei (emiterea si receptarea semnalelor) se poate realiza sau nu. Notiunile principale ale modelului sunt cele de: emitator, receptor, canal, cod (dispozitive tehnice de codificare, transmitere si decodificare a informatiei).
Sursa; este vazuta ca un factor de decizie; aceasta inseamna ca sursa decide ce mesaj sa trimita, sau, mai degraba, sa aleaga unul dintr-o serie de mesaje posibile. Acest mesaj selectat este schimbat apoi de emitator intr-un semnal care este trimis prin canal receptorului.
Zgomot; este ceva care se adauga semnalului in procesul transmiterii care nu este intentionat de sursa. Poate avea loc la toate cele trei nivelur i specificate de cercetatori.
Informatia; in acest model, informatia este inteleasa ca „masura a ceea ce este transmis, transportat de la emitator catre receptor, masura a incertitudinii din sistem”. Deci informatia nu se identifica cu semnificatia a ceea ce este transmis.
Redundanta/entropia; redundanta -; conceptul este strans legat de cel de informatie. Poate fi definita drept ceea ce poate fi predictibil sau conventional intr-un mesaj. Opus redundantei este conceptul de entropie. Redundanta este rezultatul predictibilitatii ridicate, iar entropia, a unei predictibilitati scazute. Un mesaj cu o predictibilitate redusa poate fi numit entropic si avand un nivel ridicat de informatie. Invers, un mesaj cu o predictibilitate ridicata este redundant si cu un nivel scazut de informatie.
Canalul; este pur si simplu mijlocul fizic prin care este transmis semnalul. Principalele canale sunt undele de lumina, de sunet si de radio, caburile telefonice, sistemul nervos.
Mijloc de comunicare; reprezinta mijlocul fizic sau tehnic prin care mesajul este convertit
intr-un semnal capabil sa fie transmis prin intermediul unui canal. Proprietatile fizice sau tehnologice ale mijlocului de comunicare sunt determinate de natura canalului sau canalelor care il folosesc.
Mijloacele pot fi clasificate in trei mari categorii:
• mijloace prezentationale: vocea, fata, corpul;
• mijloace reprezentationale: carti, picturi, fotografii, arhitectura, decoratiunile interioare etc.;
• mijloace mecanice: telefon, radio, televiziune, teletext.
Codul -; este un sistem de intelesuri comun membrilor unei culturi sau subculturi. Consta atat in semne (semnale fizice care trimit la altceva decat la ele insele), cat si in reguli sau conventii care determina cum si in ce contexte pot fi folosite si combinate aceste semne pentru a forma mesaje mai complexe (morfologie, sintaxa, in raport cu sistemul lingvistic).
Conform comentariului realizat de Ioan Dragan (Paradigme ale comunicarii de masa), aceasta teorie raspunde, in principal, la doua intrebari:
1. cum poate fi transmisa o informatie in modul cel mai rapid si cu costurile cele mai reduse;
2. cum se poate asigura identitatea dintre informatia primita si cea emisa.
Daca prima intrebare este generata de contextul crearii teoriei (in timpul celui de-al doilea razboi mondial cand autorii se ocupau de eficienta liniilor telegrafice), raspunsul la a doua
intrebare nu poate fi oferit decat daca se iau in calcul cele trei nivele de cercetare identificate de
Shannon &Weaver in studiul comunicarii:
Nivelul A -; probleme tehnice; cu cata acuratete pot fi transmise simbolurile de comunicare;
Nivelul B -; probleme semantice; cat de precis transmit simbolurile intelesurile dorite;
Nivelul C -; probleme de eficacitate; cat de mult poate fi modificat comportamentul receptorului
in sensul dorit de emitator.
Aplicati modelul Shannon&Weaver la analiza diferitelor exemple de comunicare: un interviu pentru o slujba, fotografie de stiri, un cantec pop. In cate tipuri de comunicare poate fi aplicat?
Discutati modurile in care conventia (ca forma de redundanta) poate usura intelegerea. Gasiti exemple printre scriitori si artisti care fie sparg tipare, fie extind conventii specifice. Cum afecteaza acest lucru dorinta de comunicare sau audienta de care se bucura operele lor?
Luati un numar de exemple de mijloace si canale. Cu siguranta un mijloc de comunicare poate folosi mai mult de un canal, iar un canal poate transmite mai mult decat un mijloc.
Prin urmare, exista vreo relatie semnificativa intre mijloc si canal, sau sunt complet independente?
Modelul lui Gerbner
George Gerbner, profesor la universitatea din Pensylvania a incercat sa realizeze un model de comunicare cu utilizare generala. Modelul realizat a fost semnificativ mai complex decat cel al lui Shannon & Weaver.
Modelul lui Gerbner (figura 3) introduce ca elemente originale: perceptia, productia, semnificatia mesajului; mesajul ca unitate a formei si continutului; notiunea de intersubiectivitate ca expresie a raportului dintre productia mesajelor si perceptia evenimentelor si mesajelor;
Conform acestui model, procesul de comunicare este un proces subiectiv, selectiv, variabil si imprevizibil.
M
E selectie, context,
E1
Eveniment
Perceptie
Productia mesajelor si control accesibilitate
(dimensiunea comunicarii)
Dimensiunea perceptiva
M1
SE1
Perceptie sau
S E selectie, context, stare dupa receptarea
Forma Continut accesibilitate evenimentului
Figura 3

Axa orizontala reda procesul de perceptie:
• la originea procesului de comunicare se afla perceptia unui eveniment; primul element al modelului este M (cel care percepe);
• perceptia implica o legatura intre eveniment (E) si reconstituirea lui senzoriala, creativa si cognitiva de catre M; E poate fi un eveniment natural sau un eveniment mediatizat care va fi un mesaj de tipul S/E;
• perceptia lui E este o reactie a lui M, reactie care se manifesta prin diferite mijloace;
• Reactia si receptarea se produc intr-o situatie data care le poate influenta si modifica.
Situatia are dimensiuni psihologice, fizice si sociale. Intre E (eveniment) si E1
(perceptie, mesaj) intervin:
Actiunea de selectie;
Accesibilitatea evenimentului (posibilitatea de a fi perceput);
Contextul in care se produce.
Axa verticala cuprinde elemente care caracterizeaza productia mesajelor (produsul comunicarii) si controlul relatiei dintre M (agent) si S/E (mesaj). Este axa „mijloacelor comunicarii, a mijloacelor utilizate pentru creatia, transmiterea si distribuirea mesajelor”.
• aceste mijloace sunt formate din: agenti care permit transmiterea semnalelor (canale, mijloace tehnice, media); procedee de alegere si combinare a mijloacelor utilizate; resurse administrative, institutionale pentru controlul productiei si distribuirii mesajelor;
Toate aceste mijloace permit transformarea unei reactii (perceptii) intr-un mesaj care poate fi perceput.
• mijlocele servesc sa faca disponibile pentru destinatar elementele componente ale mesajului;
• forma S este data de enuntul mesajului; ea este legata de mijloacele utilizate si este indisolubil legata de continutul mesajului. Mesajul trebuie sa posede o forma si o structura bine definite;
• enuntul mesajului se produce intr-un context dat. Contextul se refera la elementele care intervin pentru a face ca un eveniment sa fie selectat pentru a fi perceput;
• orice transmisie structurata si nealeatoare este un semnal. Forma semnalului
(mesajului) cuprinde calitati de reprezentare, de referinta, de simbolizare sau de corespondenta. Deci semnalul cuprinde elemente de forma si continut ale mesajului, adica de semnificatie a mesajului (S si E sunt indisolubile), ceea ce face ca mesajul sa aiba calitati de forma si de continut specifice;
• orice perceptie a unui enunt produce efecte (consecinte); unele tin de eficienta
(atingerea obiectivelor vizate, a obiectivelor initiale ale comunicarii), altele sunt consecinte neintentionate sau nedorite ale comunicarii.
Modelul indica in primul rand importanta elementelor care intervin in perceptia evenimentelor: punctele de vedere si experientele trecute ale lui M influenteaza perceptia - E1.
Acesta este un fapt „creat” prin perceptie, fiecare persoana avand o perceptie proprie. Diversi M pot percepe diferit acelasi eveniment. In al doilea rind, modelul arata ca sistemul comunicarii este dinamic si deschis, in sensul ca efectele (consecintele) sunt partial previzibile, partial imprevizibile. El poate fi aplicat in analiza diferitelor situatii de comunicare, pentru analiza de continut a mesajelor, a corespondentei dintre realitati si mesajele comunicarii de masa, a receptarii mesajelor de catre publicuri. (G. Gerbner, Toward a General Model of
Communication, apud Ioan Dragan, Paradigme ale comunicarii de masa).
Realizati un eseu de maxim 2 pagini in care sa comentati modul in care accesul la mijloacele de comunicare depinde sau nu de controlul social. Comentariul se poate referi la mass-media sau la mijloacele de comunicare interpersonale.
Comparati axa verticala si axa orizontala din modelul lui Gerbner. Folositi schema grafica pentru a analiza o situatie de comunicare (o discutie familiala, o emisiune de televiziune, un seminar, etc). Ce aspect al comunicarii scoate mai mult in evidenta modelul lui Gerbner? Argumentati raspunsul.
Modelul lui Lasswell
Modelul lui Harold D. Lasswell este un model specific studiului comunicarii de masa.
Autorul sustine ca, pentru a intelege procesul comunicarii de masa, noi avem nevoie sa studiem nivelele ce corespund urmatoarelor intrebari:
• Cine?
• Ce spune?
• Prin ce canal?
• Cui?
• Cu ce efect?
Aceasta formula a fost folosita de Lasswell in 1948 pentru a inzestra cu un cadru conceptual sociologia functionalista a mass-media. Tradusa in termeni de sectoare de cercetare, ea duce la urmatorul rezultat: analiza controlului, analiza continutului, analiza mijloacelor de comunicare sau a suporturilor, analiza audientei si analiza efectelor (Armand, Michelle Mattelart, Istoria teoriilor comunicarii).
Pentru Fiske (op. cit), acest model reprezinta versiunea verbala a modelului Shannon &
Weaver; este un model liniar care priveste comunicarea ca o transmitere de mesaje si este mai interesat de efectele comunicarii decat de semnificatii. Prin „efect” se intelege ca o schimbare observabila si masurabila a starii receptorului este cauzata de un element identificabil in proces.
Modificand unul din elementele procesului, vom modifica si efectul.
Dupa Lasswell, procesul de comunicare indeplineste trei functii principale in societate:
„supravegherea mediului, dezvaluind tot ceeea ce ar putea ameninta sau afecta sistemul de valori al unei comunitati sau al partilor care o compun, punerea in relatie a componentelor societatii, pentru a produce un raspuns fata de mediu, transmiterea mostenirii sociale”.
( Lasswell, „The Structure and Function of Communication in Society”, apud Mattelart, op. cit). Lazarsfeld si Merton adauga la aceste trei functii o a patra, cea de entertainment sau distractie.
In traditia functionalista a cercetarii comunicarii de masa se inscrie si studiul lui Lazarsfeld despre alegerile prezidentiale din 1940. Acest studiu panel, destinat a stabili contributia unor surse diferite la modificarea optiunii politice in timp, a ajuns la concluzia ca discutia avea un rol mai important in acest sens decat mass-media. Un studiu ulterior, care a testat eficienta influentei personale, a confirmat acesta idee si a propus ipoteza unei „comunicari in doua trepte”.
Conform rezultatelor acestui studiu, s-au putut decela cateva grupuri mari de cauze ce actioneaza impreuna care pot explica faptul ca indivizii sunt mai predispusi sa tina seama de informatiile si sfaturile venite din partea celor pe care ii cunosc personal, respectiv:
• au mai mare incredere in ei;
• un contact personal poate exercita o presiune informala in sensul conformarii;
• se ofera posibilitatea discutarii si argumentarii, persuasiunea fiind rezultatul schimbului reciproc de opinii;
• o sugestie venita din partea unei cunostinte din propriul cerc de contacte sociale poarta in sine garantia conformarii la normele de grup.
Pentru a comunica cu succes trebuie, deci, sa se acorde o mai mare atentie grupurilor si procesului de comunicare nonformal de difuziune a informatiilor in interiorul fiecarui grup sau categorie de public vizata.
Modelul lui Newcomb
Semnificatia principala a acestui model consta in faptul ca este primul model care introduce problematica rolului comunicarii intr-o societate sau intr-o relatie sociala. Pentru
Newcomb acest rol este simplu: acela de a mentine echilibrul in cadrul unui sistem social. Modul
in care functioneaza acest model este urmatorul (figura 4): A/B este comunicator/receptor; ei pot fi indivizi sau conducerea unei intreprinderi/reprezentantii sindicatelor, sau guvern/guvernati etc.
X este o parte din mediul social. ABX este un sistem, ceea ce inseamna ca relatiile interne sunt interdependente.
X
A
B
Figura 4
Componentele minimale ale sistemului ABX sunt:
• orientarea lui A catre X incluzand in acelasi timp atitudinea fata de X ca obiect abordabil sau de evitat, caracterizat prin semn si intensitate, precum si atributele cognitive (credinte si structuri cognitive);
• orientarea lui A spre B in exact acelasi sens (pentru a evita confuzia ne vom referi la atractie pozitiva sau negativa fata de A sau B ca persoana si la atitudini favorabile sau nefavorabile catre X);
• orientarea lui B catre X;
• orientarea lui B catre A.
Acest model presupune, desi nu declara explicit, ca oamenii au nevoie de informatie.
Intr-o democratie, informatia este de obicei privita ca un drept, dar nu se constientizeaza ca informatia este, in primul rand, o necesitate. Fara ea, nu ne putem simti ca o parte a societatii.
Trebuie sa avem informatie potrivita despre mediul nostru social pentru a sti cum sa reactionam la el si pentru a identifica in reactia noastra factori pe care putem sa-i impartasim cu membrii grupului, ai subculturii sau culturii din care facem parte.
Denis McQuail (Comunicarea) sustine ca modelul lui Newcomb este un model al
„tensiunii catre simetrie”, de acelasi tip cu modelele inspirate de psihologia gestaltista. Dinamica actelor de comunicare consta in tensiunea produsa de dezacord.
Modelul Westley si MacLean
Acest model (figura 5) este inspirat de modelul lui Newcomb si descrie procesul comunicarii interpersonale. Pe scurt, modelul arata ca informatia, fie este data de un individ A altui individ B, fie este cautata de B la o sursa A dispunand de competente specifice in raport cu nevoile lui B.
X1
X1b
X1a
X2
X2a
X’
X3a
A
B
X3
X3m
X4 fBA
X8
Figura 5
X1, X2, X3, X4….X8 reprezinta „obiectele de orientare”, adica multitudinea de evenimente si obiecte care compun mediul lui A si B si care pot eventual f orma obiect de comunicare intre ei;
• A si B reprezinta indivizi;
• X’ reprezinta mesajul;
• f BA reprezinta feed-backul, adica un mesaj transmis de B spre A asupra situatiei lui
B, transformata ca efecte al X’;
• f reprezinta feed-backul.
Potrivit acestei reprezentari simple asupra comunicarii dintre doi actori, persoana A transmite o informatie catre persoana B asupra evenimentului X. A este comunicatorul, iar B este in situatia receptorului de informatie fie ca o cere, fie pur si simplu ca o primeste. Comunicarea incepe, de fapt, prin selectionarea de catre A a „obiectelor de orientare X carora le da o forma abstracta (le transforma in mesaj X’ si il transmite catre B). Acesta din urma poate avea si el o perceptie directa a lui X (X1, B) sau suporta efectul lui X’, raspunzand lui A prin retroactiunea fBA.
Modelul Westley & MacLean subliniaza nevoia sociala de informatie pe care a pus-o in evidenta modelul lui Newcomb. Ei vor adapta acest model si pentru studiul mass-media.
Modelul lui Newcomb prevede un echilibru in sistemul ABX. Credeti ca adaugirile/modificarile aduse de modelul Westley & MacLean distrug acest echilibru ce reprezinta punctul forte al sistemului lui Newcomb?
3. SCOALA SEMIOTICA
Termenii cu care opereaza semiotica (semn, semnificatie, icon, denotatie, conotatie) sunt termeni care se refera la diverse modalitati de producerea a sensului, a intelesului. Modelele propuse de scoala semiotica difera de cele propuse de scoala proces nu numai prin faptul ca nu sunt lineare, ci si prin faptul ca nu contin indicatii despre etapele transmiterii mesajului. Aceste modele sunt de tip structural, si indica relatiile care se stabilesc intre elementele prin care se creeaza sensul.
In centrul acestei stiinte sta conceptul de semn. Semiotica are trei domenii principale de studiu:
1. semnul insusi; acesta consta in studiul diferitelor varietati de semne, in studiul diferitelor moduri in care acestea transmit intelesul, precum si in studiul modului in care semnul relationeaza cu oamenii care il folosesc. Semnele sunt definite ca fiind niste constructe umane si pot fi intelese numai in utilizarile pe care oamenii le atribuie.
2. codurile (sistemele in care semnele sunt utilizate); acest studiu cuprinde modurile in care o varietate de coduri s-a dezvoltat pentru a satisface nevoile unei societati sau culturi sau pentru a exploata canalele de comunicare disponibile pentru transmiterea lor.
3. cultura in care aceste coduri si semne opereaza. La randul ei, aceasta este dependenta pentru propria ei existenta si forma de folosirea acestor coduri si semne.
Pentru a intelege in mod cat mai adecvat originalitatea modelelor semiotice (in special lingvistice) (Ioan Dragan, Teorii ale comunicarii de masa) este important de retinut ceea ce unii autori numesc dubla situare sau dimensiune a mesajului:
• prima se refera la faptul ca mesajul este un element al circuitului comunicational: trimis de catre emitator, el circula printr-un canal si ajunge la receptor ( este, sa spunem, o
„informatie” care circula intre cei doi poli ai circuitului comunicational);
• sub alt aspect, mesajul poate fi, totodata, descris ca element al unui proces de reprezentare, ca intermediar intre o realitate si imaginea acestei realitati (realitatea la care mesajul se refera sau la care trimite). Modelele semiotice iau in considerare dubla situare
(informationala si simbolica) a mesajului; acestea se situeaza si se cristalizeaza la intersectia celor doua procese -; de comunicare si de reprezentare (figura 6)
Realitate axa comunicarii
Receptor
Emitator
Mesaj
Imagine
Figura 6

Modelul lui Peirce
Pentru Peirce, orice proces semiotic este o relatie intre trei componente: semnul insusi, obiectul reprezentat si interpretantul (figura 7).
Interpretant
Semn
Obiect
Figura 7
Definitia semnului implica, deci, un model triadic: ''Un semn, sau un reprezentamen este ceva care tine locul a ceva in anumite privinte sau in virtutea anumitor insisiri. El se adreseaza cuiva, creand in mintea acestuia un semn echivalent, sau poate un semn mai dezvoltat. Semnul acesta pe care il creeza il numesc interpretantul primului semn. Semnul tine locul a ceva, anume al obiectului sau. El tine locul acestui obiect nu in toate privintele, ci cu referire la un fel de idee pe care am numit-o uneori fundamentul representamenului'' (Peirce, Comunicare si actiune, apud Umberto Eco, Lector in fabula).
Un semn se refera la altceva decat la el insusi (obiectul) si este inteles de cineva: acesta este efectul pe care il produce in mintea receptorului (interpretantul). Interpretantul nu este interpretul semnului, ci este un concept mental produs deopotriva de semn si de experienta obiectului pentru cel ce utilizeaza semnul. Interpretantul unui obiect nu este o semnificatie definita de dictionar, ci variaza in functie de experienta pe care utilizatorul semnului a avut-o vis-a vis de acel obiect. O semnificatie nu este niciodata o relatie intre un semn si ceea ce reprezinta semnul (obiectul). Semnificatia rezulta din relalatia triadica, in care interpretantul are un rol mediator de informare, de interpretare sau chiar de traducere a unui semn prin alt semn.
Interpretantul este o alta reprezentare, care se refera la un acelasi obiect pe baza unui alt fundament (ground-ul reprezentarii); acesta este punctul de plecare al semiozei nelimitate: relatia semn-obiect nu este posibila decat prin raportare la un alt interpretant care se explica pe sine printr-un alt interpretant. In cadrul teoriei codurilor, (Umberto Eco, Tratat de semiotica generala) interpretantul poate fi identificat cu intrega serie de denotatii si conotatii succesive ale unei expresii.
Dupa Peirce, exista trei tipuri de semne: iconul, indicele (sau indexul) si simbolul. Un semn iconic este un semn bazat pe o anumita asemanare cu obiectul real sau fictiv, de exemplu, o fotografie, o schema, o diagrama; un indice este un semn care se afla intr-o r elatie reala, nu de reflectare cu obiectul, functionand ca o indicatie sau o referinta; de exemplu, un indicator de drum, simptomele unei boli etc.; simbolul este un semn determinat numai in cadrul unei interpretari, dar nu are legatura fizica sau de asemanare cu obiectul: de exemplu, un steag.
Aplicati modelul lui Peirce in analiza unor diferite tipuri de semne (o expresie faciala exprimand teama, un semn rutier, o pictura abstracta, cuvinte depreciative la adresa unei minoritati de orice tip, o persoana imbracata foarte elegant etc).
Comentati modul in care este creat interpretantul, pornind de la urmatoarele
intrebari:
Ce relatie exista intre interpretant si experienta semnului si a obiectului pe care il reprezinta?
Cat de mult pot varia interpretantii si in ce masura au ceva in comun?
Modelul lui Ogden si Richards
Modelul Ogden si Richards corespunde modelului lui Peirce. In aceasta perspectiva, in analiza comunicarii se poate da prioritate:
• realitatilor (lucrurilor);
• psihicului, gandirii (ideilor);
• limbajului (cuvintelor), retinandu-se atunci dubla functie a cuvintelor -; noi gandim cu ajutorul cuvintelor si comunicam cu altii prin intermediul lor.
Referinta
(idei)
Se refera la
Simbolizare
(relatie cauzala)
(relatie cauzala)
Referent
Sta pentru
Simbol
Figura 8
Modelul lui Saussure
Saussure este considerat intemeietorul lingvisticii moderne si al semiologiei, fiind cel care a construit primul proiect al unei „teorii generale a sistemelor de semnificare”, initiind studierea „vietii semnelor in sanul vietii sociale. El se concentreaza, ca lingvist, asupra semnului
insusi. Semnul, pentru Saussure, este unitatea intre semnificat si semnificant. Semnificantul este imaginea acustica, forma fizica a semnului pe care noi o percepem, iar semnificantul este conceptul mental la care se refera acesta. Acest concept mental este in mare masura comun tuturor membrilor unei culturi care impartasesc acelasi limbaj.
Sunt vizibile similaritatile intre diada semnificant/semnificat al lui Saussure, si cea peirceana semn/interpretant. Saussure este insa mai putin interesat de relatia semnului ca intreg cu realitatea externa (obiectul, la Peirce) (figura 9).
Semn
Alcatuit din semnificare
Semnificat
(concept mental)
Semnificant
Realitatea externa sau inteles
(existenta fizica a semnului)
Figura 9
Modelul arata ca relatia dintre concept si obiectul real pe care il reprezinta este operatia de semnificare: prin intermediul acestei operatii omul acorda intelesuri realitatii, o intelege. Este important sa reamintim ca semnificatul este, in aceeasi masura ca si semnificantul, productia unei culturi particulare. Este evident ca semnificantii (cuvintele) sunt diferite in functie de limba.
Acelasi lucru se intampla si cu semnificatiile cuvintelor: ele difera, mai mult sau mai putin, de la cultura la cultura, fiecare avand propria experienta a obiectelor (vezi ipoteza Shapir-Worf).

Analizati doua fotografii, folosind modelele lui Peirce si Saussure. Care model va ajuta mai mult in analiza si din ce punct de vedere? Comentati rezultatele analizei.
.
Conform lui Fiske (Introduction to Communication Studies), putem considera ca exista doua paradigme clasice in studiul comunicarii: scoala proces si scoala semiotica
Prin ce se caracterizeza scoala proces si care sunt principalele modele ale comunicarii care o reprezinta?
Caracteristicile scolii proces: vede comunicarea ca transmitere a mesajelor; este interesata in special de probleme ca eficienta si acuratetea transmiterii mesajului; daca efectul este diferit de ceea ce se intentiona sa se comunice, tendinta este sa se interpreteze acest lucru drept un esec al comunicarii si sa se caute motivul esecului de-a lungul desfasurarii procesului de comunicare; se autodefineste ca studiul actelor de comunicare; defineste interactiunea sociala ca fiind procesul prin care o persoana relationeaza cu altele sau afecteaza comportamentul, starea de spirit sau reactiile emotionale ale unei alte persoane si invers; vede in mesaj ceea ce este transmis prin procesul de comunicare. intentia emitatorului poate fi declarata sau nedeclarata, dar ea este esentiala pentru a putea analiza mesajul.
Modele reprezentative:
Modelul Shannon & Weaver;
Modelul lui Gerbner;
Modelul lui Lasswell;
Modelul lui Newcomb;
Modelul Westley -; MacLean.
Prin ce se caracterizeza scoala semiotica, si care sunt principalele modele ale comunicarii care o reprezinta?
Caracteristicile scolii semiotice: defasurarea comunicarii reprezinta o producere si un schimb de sensuri (semnificatii), obiectul de interes il reprezinta studierea modului in care mesajele (textele) interactioneaza cu oamenii pentru a produce intelesuri (sau semnificatii) si rolul textelor in cultura noastra; nu considera neintelegerile ca fiind neaparat efecte ale esecului de comunicare, ci considera ca ele pot rezulta din diferentele culturale dimtre emitator si receptor; se autodefineste in termeni de producere ai comunicarii; defineste interactiunea sociala ca fiind ceea ce constituie individul ca membru al unei culturi specifice sau al unei societati; vede mesajul ca o constructie a semnelor care, prin interactiunea cu receptorii, produce intelesuri.
Modele reprezentative:
Modelul lui Peirce;
Modelul Ogden si Richards;
Modelul Saussure.