Obiective specifice f7n18nu
Dupa carcurgerea acestui modul veti putea sa:
? Enumereti nivelele de analiza a personalitatii postulate de teoria trasaturilor;
? Oferiti exemple pentru fiecare din tipurile de trasaturi identificate de Allport;
? Explicati diferentele dintre trasaturile cardinale si cele centrale;
? Descrieti cum demersul analizei factoriale duce la conturarea unor tipuri;
? Definiti conceptul de autonomie functionala si sa oferiti exemple;
? Definiti tipurile de trasaturi identificate de Cattell;
? Explicati modul in care rolul moduleaza comportamentul individului
? Enumerati care sunt dimensiunile personalitatii din perspectiva lui Eysenck.
In acest capitol vom trece in revista teorii si programe de cercetare care incearca sa identifice dimensiunile de baza ale personalitatii. Unitatea conceptuala de baza este trasatura - o dispozitie generala de a te comporta intr-un anumit fel. Cei mai multi dintre teoreticienii trasaturilor utilizeaza o procedura statistica particulara, analiza factoriala, pentru a determina trasaturile de baza ale personalitatii umane. Abordarea din perspectiva trasaturilor este foarte populara in psihologia americana si se apropie sensibil de descrierea personalitatii in termenii simtului comun.

1. Conceptul de trasatura

Asumptia de baza a teoriei trasaturilor este aceea ca oamenii dispun de predispozitii generale, numite trasaturi, de a raspunde intr-un anumit fel. Adica, oamenii pot fi descrisi in termeni de probabilitate de a se comporta intr-un anumit mod - de exemplu, probabilitatea de a fi extravertit si prietenos sau dominant si asertiv. Persoanele cu tendinta evidenta de a raspunde in acest fel pot fi considerati ca avand scoruri inalte la trasaturile extraversiune si dominanta, iar cei cu tendinta scazuta de a raspunde astfel vor fi descrisi ca avand un scor mic la aceste trasaturi. Cu toate ca teoreticienii acestei perspective difera in ceea ce priveste modalitatea de determinare a trasaturilor, cu totii sunt insa de acord cu faptul ca trasaturile constituie “caramizile” fundamentale ale personalitatii umane.
De asemenea, toti reprezentantii acestei orientari sunt de acord asupra faptului ca comportamentul uman si deci implicit personalitatea au o structura ierarhica. Un exemplu in acest sens ne este oferit de modelul lui Eysenck..
Eynsenck sugereaza ca, la nivelul cel mai simplu, comportamentul poate fi gandit in termeni de raspunsuri specifice. Unele din aceste raspunsuri sunt conectate cu altele regasindu-se impreuna in obisnuinte, acestea avand un grad mai inalt de generalitate. De asemenea, putem observa ca anumite grupuri de obisnuinte apar impreuna si formeaza trasaturi. De exemplu persoanele care prefera compania sociala in detrimentul lecturii se simt foarte bine la petreceri, fapt ce ne permite sa grupam aceste doua obiceiuri sub umbrela unei trasaturii unice sociabilitate. In sfarsit la un nivel si mai inalt de organizare, diferitele trasaturi tind sa se uneasca si sa formeze ceea ce Eysenck numeste tipuri. In ce mod putem identifica aceste trasaturi si cum vom stabili organizarea ierarhica a personalitatii vom afla din cele mai jos expuse. Ceea ce trebuie de la inceput retinut este tocmai conceptualizarea personalitatii ca o structura organizata multinivelar.

Ne vom familiariza pe rand, in cele ce urmeaza, cu modelele explicative ale principalilor reprezentanti ai teoriei trasaturilor.

2. Perspectiva lui Gordon W. Allport (1897-1967)

De-a lungul intregii sale cariere, Allport a atras mereu atentia asupra caracterului sanatos si organizat al comportamentului uman. Teoria sa este intr-o evidenta opozitie cu alte abordari, si indeosebi cu cea psihanalitica care supraliciteaza aspectele animalice, neurotice ale comportamentului ca expresie a unei permanente cautari de reducere a unor tensiunii.
Prima sa lucrare a fost scrisa impreuna cu fratele sau, Floyd, si era centrata pe trasaturile de personalitate percepute ca aspecte deosebit de importante ale oricarei teoretizari a persoanei (Allport si Allport, 1921). Allport credea ca trasaturile sunt unitatile de baza ale personalitatii. Conform teoriei sale trasaturile au existenta reala si chiar fundamentare neurobiologica. Ele reprezinta dispozitii generale ale persoanei care sunt responsabile de consistenta comportamentelor sale in diferite situatii. Aceste trasaturi pot fi definite prin 3 proprietati: frecventa, intensitate si gama situatiilor in care se releva. De exemplu, o persoana obedienta isi va etala submisivitatea intr-o mare varietate de situatii.

2.1. Tipuri de trasaturi
Allport realizeaza o distinctie importanta intre trei tipuri de trasaturi: trasaturile cardinale, trasaturile centrale si dispozitiile secundare. O trasatura cardinala exprima o dispozitie atat de patrunzatoare si importanta in viata unei persoane incat i se poate vedea amprenta in fiecare act al acesteia. In general, oamenii au putine astfel de trasaturi (spre exemplu, persoana machiavelica, sadica, autoritara, etc.).
Trasaturile centrale (cum ar fi, onestitate, blandete, asertivitate) exprima dispozitii care acopera o gama mai restransa de situatii decat cele cardinale. Trasaturile secundare reprezinta dispozitiile cele mai putin proeminente, generalizate si consistente. Cu alte cuvinte, oamenii dispun de trasaturi cu diferite grade de semnificatie si generalitate.
Allport nu a pretins insa ca o trasatura este exprimata in toate situatiile independent de caracteristicile situatiei. Dimpotriva, el a recunoscut importanta situatiei in explicarea diferentelor de comportament. Ca atare el este de acord ca, chiar si cel mai agresiv individ isi poate modifica comportametul daca contextul favorizeaza conduitele nonagresive. O trasatura exprima ceea ce face persoana in general, in multe situatii si nu ceea ce va face in orice situatie. In conceptia lui Allport, atat trasatura cat si situatia sunt necesare pentru a intelege comportamentul. Conceptul de trasatura este necesar pentru a explica consistenta comportamentului, in timp ce recunoasterea importantei situatiei este reclamata atunci cand dorim sa explicam variabilitatea comportamentului.

2.2. Autonomia functionala
Allport a pus accent si pe conceptul de autonomie functionala. Aceasta sugereaza faptul ca chiar daca motivele unui adult pot sa-si aiba radacinile in motivele de reducere a tensiunii ale copilului, adultul, le depaseste si devine independent de aceste motive originare. Ceea ce a debutat ca efort de reducere a foamei sau anxietatii poate deveni o sursa de placere si motivatie independenta. Chiar daca efortul intens si succesul pot fi motivate initial de dorinta de a fi apreciat de parinti, acestea pot deveni scopuri in sine, urmarite independent de intaririle celorlalti.
Asadar, ceea ce a fost odata extern si instrumental devine intern si impulsionant. Activitatea a servit candva unui motiv sau unei simple trebuinte; acum serveste siesi sau, in sens mai larg, serveste conservarii imaginii de sine sau ascensiunii catre sinele ideal.

2.3. Cercetarea idiografica
Allport ramane cunoscut si pentru accentul pus pe unicitatea individului. El insista asupra necesitatii si utilitatii cercetarii idiografice adica a studiului in profunzime al individului intr-o fireasca armonie cu cel nomotetic, pentru a putea astfel sa invatam cat mai multe despre oameni. Pe de-o parte acest tip de cercetare implica utilizarea de materiale unice pentru fiecare individ. Spre exemplu Allport a publicat 172 de scrisori apartinand unei femei, material ce a servit ca premisa pentru descriptia clinica a personalitatii acesteia. Pe de alta parte demersul idiografic presupune utilizarea acelorasi masuratori pentru toti indivizii, dar comparatiile se fac intre scorurile la diferite scale obtinute de acelasi individ si nu intre indivizi diferiti. Acest tip de abordare duce la evidentierea pattern-ului si organizarii trasaturilor unei persoane si nu la compararea acesteia cu alte persoane in virtutea unei trasaturi date.
Accentul pus de Allport asupra unicitatii individului l-a condus la concluzia conform careia exista trasaturi unice pentru fiecare individ care insa scapa demersului stiintific. Paradigma idiografica propusa de Allport a castigat relativ repede popularitate dar in acelasi timp a starnit si vii controverse deoarece tezele sale conduceau la ideea imposibilitatii unei abordari stiintifice a personalitatii.

2.4. Comentarii
Lucrarea “Personalitatea: o interpretare psihologica” pe care Allport a publicat-o in 1937 a fost pentru mai bine de 25 ani considerata ca text fundamental in domeniu. Cu toate ca ulterior ea a starnit serioase critici opiniile sale se dovedesc a fi de o reala utilitate chiar si astazi. De exemplu, el a sugerat ca comportamentul exprima actiunea mai multor trasaturi, ca pot exista dispozitii conflictuale in interiorul persoanei si ca trasaturile se exprima si in selectia situatiilor pe care o face individul si nu doar prin specificitatea raspunsurilor sale la situatii. In ciuda faptului ca a insistat pe conceptul de trasatura si a incercat sa evidentieze relatia ei cu situatiile din pacate a oferit prea putine date experimentale pentru a confirma existenta si utilitatea trasaturilor situational specifice. De asemenea, desi credea ca multe trasaturi sunt ereditare, nu a realizat nici un studiu pentru a dovedi acest lucru.

3. Perspectiva lui Hans J. Eysenck (1916- )

3.1. Analiza factoriala
Perspectiva teoretica si practica a lui Eysenck a fost influentata de: evolutia metodologica a tehnicilor statistice prin analiza factoriala, gandirea tipologistilor europeni (Jung si Kretschemer), studiile privind ereditatea realizate de Sir Cyril Burt, experimentele lui Pavlov privind conditionarea clasica si teoria invatarii propusa de Clark Hull.
Eysenck pune un accent foarte mare pe claritatea conceptuala si pe masurare. Din acest motiv el este considerat ca unul dintre cei mai aspri critici ai teoriei psihanalitice. El atrage atentia asupra necesitatii de a dezvolta tehnici adecvate de masurare a trasaturilor, necesitatea unei teorii usor testabila si deschisa la critici precum si importanta stabilirii fundamentelor biologice ale fiecarei trasaturi. Prin acestea s-ar evita caracterul circular al explicatiilor, adica invocarea trasaturii ca justificare a unui comportament care in fapt a stat la baza conceptualizarii ei. Spre exemplu, conform teoriei trasaturilor noi afirmam ca o persoana oarecare -; Vasile - discuta mult cu alti indivizi deoarece are scoruri inalte la trasatura sociabilitate dar in acelasi timp noi stim ca aceste scoruri le-a obtinut tocmai pentru ca am observat ca el petrece mult timp discutand cu altii.
In spatele preocuparilor sale privind masurarea si elaborarea unei ierarhii a trasaturilor sta o metoda statistica - analiza factoriala. Aceasta este o tehnica care debuteaza prin aplicarea unui mare numar de probe unei populatii largi de indivizi. Intrebarea care se ridica este “La care dintre itemii acestor probe toti indivizii vor raspunde similar? “ Prin intermediul mai multor proceduri statistice se deriva clusteri sau factori, itemii pentru un singur factor fiind in stransa legatura unii cu altii si nerelationati cu itemii celorlalti factori. Conform teoriei trasaturilor, exista structuri naturale in personalitate, iar analiza factoriala ne permite sa le detectam. Daca dimensiunile evaluate (variabile, raspunsuri la test, produsele activitatii etc.) evolueaza impreuna, adica daca apar si dispar impreuna, se poate conchide ca ele se fondeaza pe trasaturi comune adica apartin aceleiasi unitati functionale a personalitatii. Analiza factoriala presupune ca acele comportamentele care evolueaza impreuna sunt relationate si au in spatele lor trasaturi comune.

Procesul descris conduce la factori, in acest caz la trasaturi, etichetate prin termenii acelei caracteristici ce pare comuna tuturor itemilor sau comportamentelor aflate in relatie unul cu celalalt. Prin intermediul unor proceduri statistice suplimentare Eysenck determina dimensiunile ce stau la baza acestor trasaturi. Aceste dimensiuni bazale Eysenck le numeste tipuri. Spre exemplu trasaturi precum sociabilitate, impulsivitatea, excitabilitatea si dinamismul pot fi grupate impreuna sub conceptul (tipul) de extraversiune. Termenul de tip desemneaza o dimensiune cu doua valori extreme delimitand un continuum de-a lungul caruia persoanele prin particularitatile lor ocupa diverse pozitii.

3.2. Dimensiunile bazale ale personalitatii
In virtutea primelor investigatii Eysenck identifica 2 dimensiuni fundamentale ale personalitatii pe care le numeste introversiune-extraversiune si neuroticism (stabil-instabil). Ulterior, el a adaugat acestora o a treia dimensiune, psihoticismul. Indivizii cu scor mare la aceasta dimensiune tind sa fie solitari, insensibili, nepasatori fata de nevoile celorlalti si refractari la regulile sociale. Intr-un studiu din 1986 Eysenck mentiona faptul ca detine suficiente date care sa probeze existenta reala a acestor trei dimensiuni. Ele au fost confirmate si de studiile interculturale si in plus exista marturii privind caracterul lor partial innascut.
O mai buna intelegere a sistemului teoretic al lui Eysenck putem obtine daca recurgem la o mai atenta analiza a uneia dintre aceste trei dimensiuni: extraversiune- introversiune. Eysenck considera extravertitul tipic ca fiind sociabil, petrecaret, prietenos, cautand senzationalul, reactionand spontan si impulsiv. Se poate usor observa ca in aceasta descriptie apar doua caracteristici, sociabilitate si impulsivitate, care par a fi destul de deosebite dar pentru care se pot identifica suficiente elemente comune pentru a le reuni sub umbrela aceluiasi concept, cel de extraversiune. In opozitie cu aceste caracteristici, introvertul tinde sa fie tacut, introspectiv, rezervat, meditativ, neincrezator in decizii impulsive si preferand o viata bine ordonata in detrimentul uneia plina de riscuri.

3.3. Modalitati de evaluare a celor trei dimensiuni
Eysenck a elaborat doua chestionare pentru a masura dimensiunea introversiune-extraversiune-inventarul de Personalitate Maudsley si inventarul de Personalitate Eysenck.(acesta va fi pe larg descris in finalul acestei lucrari)
Extravertul tipic va raspunde cu DA la intrebari de tipul: Oamenii va considera foarte vioi? Preferati senzationalul ? Suferiti daca nu va intalniti o vreme cu prietenii ? Prin contrast, introvertul tipic va raspunde DA la intrebarile: Preferati sa cititi decat sa intalniti oameni ? Sunteti mai mult tacut in colectivul de munca?
In afara acestor evaluari subiective au fost elaborate o serie de probe cu o nota evidenta de obiectivitate. De exemplu, “testul picaturii de lamaie” poate fi utilizat pentru a distinge introvertii de extroverti. In acest test, se pune o cantitate standard de suc de lamaie pe limba subiectului. Introvertii si extravertii difera dupa cantitatea de saliva secretata.

3.4. Rezultate experimentale
O serie de investigatii experimentale au relevat diferente comportamentale evidente intre extroverti si introverti:
-introvertii sunt mai sensibili la durere
-introvertii obosesc mai repede
-excitatia scade performanta introvertilor si o mareste in cazul extravertilor
-introvertii tind sa fie mai circumspectii, dar sunt mai lenti decat extravertii
-introvertii au performante academice superioare extrovertilor mai cu seama daca dificultatea subiectelor tratate este ridicata. Studentii care se retrag din motive academice tind sa fie extraverti, iar cei care se retrag din motive psihiatrice tind sa fie introverti
-extrovertii prefera profesiuni care implica interactiune cu ceilalti oameni, in timp ce introvertii le prefera pe cele solitare
-extravertii “ gusta “ umorul agresiv si cu conotatii sexuale, in timp ce introvertii prefera formele intelectuale, mai rafinate de umor
-extravertii sunt mai activi sexual, in sensul frecventei relatiilor si a varietatii paternurilor comportamentale, decat introvertii.
-extravertii sunt mai sugestibili decat introvertii.
In aceeasi ordine de idei consideram nimerit sa amintim aici rezultatele unor investigatii experimentale care au urmarit sa evidentieze daca diferentele interindividuale pe dimensiunea introvert-extrovert sunt asociate cu preferinte diferite pentru unde si cum sa studieze. In conformitate cu teoria lui Eysenck relativ la diferentele interindividuale rezultatele au demonstrat ca: 1. extrovertii mult mai frecevent decat introvertii opteaza in vederea studiului pentru biblioteci deoarece acestea le gratifica mai adecvat nevoia de stimulare; 2. extrovertii fac mai multe pauze de studiu decat introvertii; 3. extrovertii isi declina preferinta pentru medii mai zgomotoase (eventual fond muzical) in vederea studiului in timp ce introvertii le evita.

3.5. Fundamentare biologica
Eysenck sugereaza faptul ca variatiile individuale privind introversiunea-extroversiunea reflecta diferente in functionarea neurofiziologica. Introvertii sunt mai usor activati de evenimente si asimileaza interdictiile sociale mai usor decat extrovertii. In consecinta, ei sunt mai retinuti si mai inhibati. De asemenea, introvertii sunt mai lesne influentati de pedepse, in timp ce extravertii sunt mai usor influentati de recompense. Ipoteza este ca diferentele individuale pe continuumul acestei dimensiuni sunt determinat atat ereditar cat si de catre mediu. Intr-adevar o serie de investigatii asupra gemenilor mono- si dizigoti au dovedit faptul ca ereditatea joaca un rol hotarator in diferentierea indivizilor dupa dimensiunea in discutie. Daca adaugam aici rezultatele unor studii interculturale care au demonstrat persistenta in timp a acestor diferente putem argumenta fara echivoc baza biologica a acestora. Mai mult, o serie de masuratori ale functionarii biologice (ritmul cardiac, activitatea cerebrala, nivelul hormonal, activitatea glandelor sudoripare etc.) pot fi de asemenea invocate in sprijinul aceleasi concluzii. Asadar, dimensiunea introversiune-extraversiune reprezinta o organizare importanta a diferentelor individuale privind functionarea comportamentului si avand originea in diferentele de functionare biologica mostenite.
Exista desigur particularitati comportamentale ce pot fi usor relationate cu celelalte doua dimensiuni postulate de Eysenck. Persoanele cu scor mare la neuroticism tind sa fie mai labili emotionali si se plang deseori de temeri si anxietate, precum si de dureri corporale (dureri de stomac, de cap, etc.) si in acest caz s-a emis ipoteza existentei unor diferente biologice mostenite. Acesti indivizi dezvolta rapid reactii de stress si dovedesc o descrestere lenta a raspunsului la stress dupa disparitia agentului generator al stresului. Cu toate ca bazele psihoticismului sunt mai putin cunoscute, este sugerata si in acest caz o asociere genetica, legata de o vulnerabilitate sporita la diverse boli. Toate datele mai sus invocate converg si demonstreaza importanta majora a factorilor genetici in determinarea personalitatii si a comportamentului social. In conformitate cu Eysenck, factorii genetici contribuie in proportie de 66% la varianta dimensiunilor majore ale personalitatii.

3.6. Psihopatologia si modificarea comportamentului

Teoria lui Eysenck asupra personalitatii este puternic relationata cu perspectiva sa privind comportamentul anormal si posibilitatile de schimbare ale acestuia. Tipurile de simptome sau dificultati psihologice dezvoltate de o persoana se afla in relatie cu caracteristicile de baza ale personalitatii si cu principiile de functionare a sistemului nervos. Spre exemplu in conformitate cu Eysenck, o persoana dezvolta simptome nevrotice datorita unei actiuni conjugate a sistemului biologic si a experientelor personale care contribuie la dezvoltarea unor raspunsuri emotionale puternice la diverse stimulari externe. Astfel majoritatea pacientilor nevrotici tind sa demonstreze scoruri inalte la neuroticism asociate cu scoruri reduse la extraversiune. Prin contrast criminalii si / sau cele mai multe dintre persoanele cu conduite antisociale au scoruri mari la toate cele trei dimensiuni. Asemenea indivizi refuza improprierea normelor sociale.
In ciuda puternicei determinari genetice in dezvoltarea si mentinerea unor asemenea tulburari, Eysenck sustine ca nu trebuie sa fim pesimisti in ceea ce priveste potentialul pentru tratament: “?ceea ce este determinat sunt predispozitii de a actiona si a se comporta intr-o anumita maniera atunci cand individul se confrunta cu situatii specifice.” (1982). Ca atare, este la indemana oricarui individ sa evite anumite situatii emotional traumatice, sa evite achizitia unor comportamente inadecvate sau sa opteze pentru invatare unor coduri de conduita sociala. Astfel desi Eysenck a accentuat importanta factorilor genetici in determinare personalitatii el este cunoscut in acelasi timp ca un infocat sustinator al terapiei comportamentale sau al tratamentului sistematic bazat pe principiile teoriei invatarii. El a criticat insa teoria si terapia psihanalitica.
Relativ recent, Eysenck a incercat sa puna in relatie trasaturile de personalitate cu probabilitatea aparitiei unor boli precum bolile coronariene si cancerul si a descris forme de terapie comportamentala care sporesc longevitatea in cazul unor astfel de boli (1991).

3.7. Comentarii
Eysenck este un prolific contribuitor la dezvoltarea multor domenii. Pe langa interesul sau pentru diferentele individuale si principiile modificarilor comportamentale, el a contribuit la studiul criminologiei, educatiei, esteticii, geneticii, psihopatologiei si ideologiei politice. In demersurile sale investigative a pus accent atat pe studiul corelational cat si pe cel experimental. A reusit sa relationeze variabilele sale de personalitate cu metodele de masurare pe care le-a utilizat, cu o teorie a functionarii sistemului nervos si a invatarii precum si cu o teorie asociata a psihopatologiei si modificarii comportamentale. In acest mod teoria sa a depasit nivelul pur descriptiv si a devenit testabila. Eysenck a avut insa tendinta de a minimaliza contributia celorlalti teoreticieni si de a exagera dovezile experimentale in favoarea lui.

4. Perspectiva lui Raymond B. Cattell (1905 -)

Cattell s-a nascut in anul 1905 in Devonshire, o localitate din Marea Britanie. El a absolvit mai intai chimia in anul 1924 dupa care s-a orientat spre psihologie obtinand in anul 1929 titlu de doctor in psihologie. Cu toate ca se cunosc foarte putine lucruri despre experientele sale personale care i-au conturat viata si munca, o serie de influente pot fi relativ usor identificate prin amprentele ce le-au lasat. Mai intai interesul sau pentru analiza factoriala si incercarea de a dezvolta o teorie privind organizarea ierarhica a personalitatii pot fi asociate cu numele a doi mari psihologi britanici care l-au influentat si pe Eysenck: Spearman si Burt. In al doilea rand perspectiva lui Cattell asupra motivatiei a fost influentata de catre un alt psiholog britanic si anume William McDougall. In fine, experientele lui Cattell ca si chimist si-au pus si ele amprenta asupra gandirii de mai tarziu. Asa precum Mendeleev a elaborat o metoda de clasificare a elementelor chimice concretizata in szistemul periodic, Cattell a incercat sa dezvolte un model de clasificare a variabilelor personale. S-a straduit ca utilizand analiza factoriala sa conduca psihologia spre propriul ei “sistem periodic”.

4.1. Conceptia sa stiintifica
Cattell distinge trei metode de studiu al personalitatii: bivariate, multivariate si clinice. Experimentul bivariat tipic, cel ce urmeaza designului experimental clasic din fizica, contine doua variabile -; una independenta si una dependenta. Metoda multivariata studiaza interrelatia mai multor variabile deodata. In acest caz experimentatorul nu manipuleaza variabilele. El permite vietii sa-si deruleze propriile experimentele si apoi utilizeaza metode statistice pentru a extrage dimensiuni cu sens si conexiuni cauzale. Un exemplu al metodei multivariate este analiza factoriala. Ambele metode sunt preocupate insa de rigoarea stiintifica. Diferenta este ca in timp ce in prima metoda experimentatorul isi limiteaza atentia la putine variabile pe care le poate manipula, in cea de-a doua experimentatorul ia in consideratie mai multe variabile asa cum apar ele in situatii naturale.
Cattell aduce anumite critici metodei bivariate: este prea simplista, nu dezvaluie relatia cu alte variabile in situatiile unor raspunsuri comportamentale multideterminate, situatiile emotionale nu pot fi manipulate ceea ce a facut ca prin demersul bivariat sa se caute raspunsuri privind afectivitatea umana prin studiul comportamentului animal sau prin preluarea modelelor fiziologice.
In contrast cu aceasta, metoda clinica are meritul de a studia comportamentele umane asa cum apar si de a identifica legi ale functionarii organismului in ansamblu. Asadar este o metoda apropiata de metoda multivariata: ambele vizeaza evenimente globale, pattern-uri complexe de comportament asa cum apar in realitate. Diferenta dintre ele este ca prima (cea clinica) se bazeaza pe intuitie si memoria evenimentelor, cea de-a doua (cea multivariata) utilizeaza proceduri sistematice si analize statistice.
Asadar metoda multivariata reuneste calitatile dezirabile ale metodei bivariate si ale celei clinice. In analiza factoriala, Cattell prefera sa lucreze la nivelul trasaturilor, in timp ce Eysenck lucreaza la nivelul tipurilor.
4.2. Teoria asupra personalitatii
2.4.2.1. Tipuri de trasaturi
Elementul structural cheie este trasatura, pe care am definit-o deja ca pe o predispozitie de a se comporta intr-un anumit fel. Dintre numeroasele distinctii intre trasaturi, Cattell insista asupra a doua dintre ele. Face mai intai distinctie intre trasaturi de abilitate, trasaturi temperamentale si trasaturi dinamice; si apoi intre trasaturi de suprafata si trasaturi-sursa.

Trasaturile de abilitate se refera la priceperile si abilitatile care ii permit individului sa functioneze, eficient. De exemplu, inteligenta este o trasatura de abilitate. Trasaturile de temperament se refera la viata emotionala si la calitatea stilistica a comportamentului (de exemplu, tendinta de a lucra repede sau incet, de a fi calm sau emotiv, de a actiona dupa o preliminara deliberare sau de a actiona impulsiv). Trasaturile dinamice se refera la aspectele motivationale, la telurile si scopurile cele mai importante pentru individ.
Trasaturile de suprafata exprima comportamentele aparent relationate, dar care in realitate nu evolueaza intotdeauna impreuna si nu au cu necesitate cauze comune. Prin contrast, o trasatura-sursa exprima asocierea dintre acele comportamente care variaza intr-adevar impreuna si formeaza o dimensiune unitara si independenta a personalitatii. Primele pot fi investigate prin metode subiective, in timp ce ultimele reclama proceduri statistice rafinate. Trasaturile-sursa reprezinta caramizile personalitatii.

4.2.2. Surse pentru trasaturi
Catttell a incercat sa identifice trasaturile sursa adica acele trasaturi care justifica o varietate foarte mare de raspunsuri comportamentale. El sustine existenta a trei tipuri de date care ne pot conduce la trasaturile sursa: date culese din experientele cotidiene de viata (life-data/ date-L), date de chestionar (Ouestionnaire data/ date- Q) si date oferite de rezultatele la teste obiective (Obiectiv test/ date- OT).
Datele L se refera la comportamentul din situatiile cotidiene. Datele-Q implica raspunsul la diverse chestionare sau cele obtinute prin auto-observatie. Datele-OT presupune crearea unor situatii comportamentale in miniatura in care subiectul nu e constient de relatia dintre raspuns si caracteristicile de personalitate masurate. Cattell afirma, daca analiza factoriala din demersul multivariat este capabila sa determine structurile de baza ale personalitatii, aceasta inseamna ca aceiasi factori sau trasaturi ar trebui sa fie obtinuti din cele trei tipuri de date. Aceasta a reprezentat o declaratie si in acelasi timp un angajament logic si provocator.
Cattel a aplicat mai intai analiza factoriala asupra datelor L si a reusit astfel sa identifice 15 factori care pareau sa fie suficienti unei interpretari adecvate a personalitatii. A purces apoi si a verificat daca aceiasi factori pot fi relevati prin aplicarea analizei factoriale asupra datelor Q. Din aceasta munca a rezultat celebrul chestionar de personalitate 16 PF (chestionarul celor 16 factori de personalitate). Factorii relevati din datele Q au fost foarte similari cu cei obtinuti din prelucrarea datele L. Rezultatele investigatiilor asupra datelor Q si L au fost de asemenea de un real folos in dezvoltarea unor situatii test miniaturizate. Spre exemplu, tendinta de a fi asertiv ar putea fi exprimata in comportamente foarte simple precum, rapiditatea plierii antebratului pe brat, timpul de reactie in compararea a doua litere etc. Prin demersuri asemanatoare Cattell a putut identifica relatii intre factorii Q si OT.
Trasaturile sursa regasite prin apelul la cele trei tipuri de observatii nu pot insa acoperii complet structura personalitatii asa cum a fost ea gandita de Cattell. Cu toate acestea el a fost multumit de modul in care prin intermediul factorilor evidentiati a putut oferi o descriptie pertinenta a naturii personalitatii. Pentru a sustine existenta acestor elemente ale sistemului de personalitate Cattell aduce o serie de argumente: 1. ele pot fi relevate prin aplicarea analizei factoriale asupra unei mari varietati de date; 2. studiile interculturale au condus la aceleasi rezultate; 3. rezultate similare si intre diverse grupuri; 4. au validitate ecologica, adica predictiile comportamentale facute in virtutea lor sunt confirmate in mediul natural; 5. exista dovezi privitoare la predeterminarea genetica a acestor trasaturi.

4.2.3. Stabilitate si variabilitate in comportament
Cu toate ca preocuparea de capatai a lui Cattell a constituit-o structura personalitatii si consistenta comportamentului, nu mai putina importanta a acordat aspectelor motivationale ale conduitei. Strategia de lucru a fost aceeasi a aplicat si in acest caz analiza factoriala in scopul identificarii trasaturilor dinamice adica a surselor motivationale ale comportamentului. in urma analizelor, Cattell a ajuns la concluzia ca motivatia umana consta din tendinte innascute, numite ergi si din motive determinate de mediu, numite sentimente. Exemple de ergi sunt securitatea, sexul, auto-afirmarea, etc. Sentimentele pot fi: religioase (“vreau sa-i slujesc lui Dumnezeu”) cariera (“vreau sa invat cat mai multe deprinderi pentru a fi cat mai eficient”), sentimentul stimei de sine (“vreau sa-mi pastrez cat mai curata imaginea”). Cattell afirma ca activitatile noastre care implica efortul de a ne satisface cat mai multe motive si efortul de a gratifica sentimentele slujesc de fapt unor scopuri mult mai apropiate de biologic.
Cattell nu vede persoana ca fiind statica sau ca avand acelasi comportament in toate situatiile. Comportamentul situational al unei persoane depinde nu doar de trasaturile acelei persoane ci si de variabilele motivationale relevante pentru situatia respectiva. In plus o deplina intelegere a variabilitatilor comportamentale impune apelul la inca doua concepte: “stare” si “rol”. Conceptul de stare este relationat cu modificarile emotionale si dispozitionale care sunt in mare masura determinate de puterea provocatoare a situatilor pe care individul le experientiaza. Ca exemple de stari putem invoca: anxietatea, depresia, oboseala, curiozitatea, etc. Termenul de rol, pe de alta aparte, exprima faptul ca aceiasi stimulii sunt perceputi in mod diferit de catre un individ in functie de rolul sau in acea situatie. Spre exemplu un politist va avea o atitudine diferita fata de un conflict stradal atunci cand se afla in timpul serviciului relativ la situatia in care asista la eveniment in programul sau liber.
In concluzie, teoria lui Cattell ne sugereaza faptul ca orice comportament exprima trasaturile individuale care opereaza in acea situatie, ergii si sentimentele asociate cu atitudinile relevante pentru acea situatie dar in acelasi timp implica operarea starilor si rolurilor ce pot varia sensibil de la un moment la altul sau de la o situatie la alta.
Allport, Eysenck si Cattell au fost pusi alaturi si considerati principalii reprezentanti ai teoriei trasaturilor tocmai datorita accentului comun pus pe diferentele individuale privite ca dispozitii largi de raspuns. Aceasta nu inseamna insa ca perspectivele lor sunt intru totul superpozabile. Diferentele cele mai evidente dintre cei trei teoreticieni sunt cele referitoare la utilizarea analizei factoriale in determinarea naturii si numarului de trasaturi la care se adauga perspectivele diferite asupra factorilor motivationali ca determinanti ai comportamentului. In ciuda acestor deosebiri de abordare care au sugerat unora o aparenta vulnerabilitate a perspectivei, teoria trasaturilor de personalitate ramane o puternica forta in domeniul personalitatii.