k3x19xc
1. INTRODUCERE IN PSIHOLOGIA CLINICA

1.1. Ce este psihologia clinica?

Psihologia clinica este psihologia aplicata in patologie si in optimizarea subiectilor umani sanatosi (ex. profilaxia bolilor, optimizarea performantelor intelectuale etc.). Patologia studiaza modul in care se instaleaza, evolueaza si se termina bolile. Stabilirea rolului si controlul factorilor psihologici implicati in patologie revin psihologiei clinice. De asemenea, dupa cum rezulta si din definitie, un accent puternic se pune recent in psihologia clinica si asupra profilaxiei bolilor si optimizarii performantelor subiectilor umani sanatosi. In aceasta directie psihologia clinica contribuie la furnizarea unor tehnologii psihologice de control al stresului, al unor obiceiuri alimentare dezadaptative, de autocontrol emotional etc. prevenind astfel imbolnavirea si optimizand performantele subiectilor umani sanatosi. Cele doua aspecte in care sunt implicati factori psihologici, curativ si de optimizare/profilaxie, definesc directiile majore de dezvoltare ale psihologiei clinice moderne. Profilaxia (preventia) poate fi primara, secundara sau tertiara. Preventia primara se refera la interventia care previne instalarea bolii. Ea se adreseaza populatiei sanatoase dar cu vulnerabilitate la boala si se realizeaza prin interventii la nivel de grup (selectionat, comunitar etc.). Preventia secundara se refera la interventia care are loc imediat dupa aparitia bolii si care are ca scop prevenirea complicatiilor si evolutiei bolii (ex. reducerea riscului de suicid in depresie). Preventia tertiara se face in cazul bolilor cronice si urmareste reducerea complicatiilor induse de complicatiile bolii (ex. cresterea calitatii vietii a persoanelor depresive cu tentative de suicid).

1.2. Evolutia psihologiei clinice si relatiile ei cu disciplinele colaterale

Aparitia formala a psihologiei clinice a avut loc spre sfarsitul secolul XIX-inceputul secolului XX si a fost legata de evaluarea intelectuala si de asistenta psihologica a subiectilor suferinzi de handicap mental. Ulterior, ca urmare a rafinarilor conceptuale si a dezvoltarilor teoretico-metodologice, psihologia clinica si-a extins domeniul de aplicare intervenind astazi, dupa cum aminteam mai sus, in aspectul curativ al tuturor bolilor in care sunt implicati factori psihologici si in optimizarea subiectilor umani sanatosi. Desigur, prerechizite ale constituirii formale a psihologiei clinice au existat cu mult timp in urma.
Astfel, in Preistorie si Antichitate identificam doua curente care releva rolul factorilor psihologici in patologie. Primul curent este unul de sorginte magica in care bolile erau concepute ca fiind expresia faptului ca bolnavul era posedat de un spirit. Daca spiritul era rau (cel mai adesea in cazul in care bolnavul avea comportamente antisociale sau autopunitive) tratamentul consta in eliminarea acestui spirit prin anumite ritualuri religioase (ex. exorcizarea) sau anumite mijloace fizice cu fundament religios (trepanatii). Daca spiritul era bun (comportamentul bolnavului nu era periculos social sau pentru propria persoana), boala era considerata sacra iar bolnavul era considerat un om cu atribute religioase (ex. profet). Al doilea curent concepea boala mentala ca fiind determinata de cauze naturale. Spre exemplu, Hippocrat definea epilepsia nu ca o boala sacra ci ca o boala determinata de tulburari ale creierului.
In perioada Evului Mediu ideea antichitatii ca boala psihica este determinata de posesiunea unui spirit rau a devenit dominanta. Bolnavii psihici era declarati vrajitori, posedati de diavol etc. iar tratamentele constau in izolarea acestora in locuri improprii (legati in lanturi), exorcism si uneori chiar executia daca aceasta era in interesul bisericii. In Epoca Moderna, ca urmarea a slabirii rolului bisericii in societate, modelul antic conform caruia boala psihica este un fenomen natural incepe sa devina dominant. Acum apar diverse orientari care incearca sa explice cum apare boala psihica, facandu-se apel la factori sociali si de mediu (ex. Phillippe Pinel), factori organici (Griesinger, Kraepelin) sau psihologici (Mesmer, Charcot, Janet, Freud). Epoca Contemporana (sec. XX) este cadrul in care psihologia clinica a devenit o stiinta de sine statatoare cu impact major la nivel social.

Psihologie clinica versus medicina
Medicina este stiinta care vizeaza aspectul curativ si profilactic al bolilor. In acest context psihologia clinica isi aduce aportul in medicina prin reliefarea factorilor psihologici implicati in aceste aspecte. Asadar medicina are o extensie mai larga decat psihologia clinica, aceasta din urma referindu-se doar la factorii psihologici implicati in aspectul curativ si profilactic al bolilor.

Psihologie clinica versus psihologie.
Psihologia clinica, asa cum a fost definita si mai sus, este psihologia aplicata in patologie si in optimizarea subiectilor umani sanatosi. Asadar psihologia clinica este o ramura a psihologiei, fiind fundamentata de dezvoltarile teoretico-experimentale care apartin psihologiei stiintifice. Termenii de psihologie clinica si psihologie medicala sunt termenii adesea folositi cu aceeasi semnificatie, preferandu-se termenul de psihologie clinica de catre psihologi si cel de psihologie medicala de catre medici. Psihologia sanatatii spre deosebire de psihologia clinica (care se focalizeaza pe tratamentul bolii) se focalizeaza pe preventia primara a bolii. Preventia secundara si tertiara sunt un segment comun al psihologiei clinice si psihologiei sanatatii.

1.3. Fundamentarea teoretico-experimentala a psihologiei clinice

In perioada moderna orice stiinta serioasa isi bazeaza aplicatiile practice pe cercetarea fundamentala. De exemplu, ingineria genetica se bazeaza pe cercetarea fundamentala din genetica, chimioterapia se bazeaza pe cercetarea fundamentala din biochimie si farmacologie. In acest context, psihologia clinica este fundamentata de cercetari fundamentale si aplicative din psihologia stiintifica. Psihologia de simt comun care a fundamentat la inceputurile sale psihologa clinica nu poate asigura un demers de anvergura deoarece adesea aparatul sau conceptual si tehnic este limitat si confuz. Sa exemplificam: se spune deseori la nivelul simtului comun ca trasaturile de personalitate sunt o explicatie pentru comportamentul nostru. Dar aceasta este o idee falsa. Intre trasaturile de personalitate si comportament exista un mecanism semiotic, nu o legatura cauzala. De exemplu, este gresit din punct de vedere stiintific sa explicam simptomele unui pacient (ex. teama, tremuraturi, greturi, comportament de evitare etc.) prin anxietatea sa. Aceasta explicatie este una tautologica. Anxietatea nu este cauza simptomelor, dar este un termen care descrie si eticheteaza simptomele. Aceasta distinctie semantica are o mare importanta pentru orientarea adecvata a cercetarilor spre elucidarea mecanismelor implicate in anxietate. O prezentare detaliata a fundamentarii teoretico-experimentale a psihologiei clinice poate fi gasita pe internet la adresa: https://www.apa.org/division12.

1.4. Rolul si atributiile psihologului clinician

Psihologul clinician indeplineste mai multe functii:
(1) Diagnostic psihologic si evaluare clinica; se refera la identificare factorilor psihologici implicati in sanatate si boala;
(2) Consiliere psihologica si interventie psihoterapeutica; se refera la controlul factorilor psihologici in boala si in optimizarea subiectilor umani sanatosi;
(3) Cercetare; se refera la investigarea rolului factorilor psihologici in sanatate si boala;
(4) Educatie.
Psihologul clinician este acel licentiat in psihologie care s-a specializat si lucreaza in domeniul clinic (ex. spitale, laboratoare de sanatate mintala, organizatii nonguvernamentale care ofera servicii de consiliere si psihoterapie etc.).